AI ISTOVIT, MĂICUȚĂ!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Versuri: Eliana Popa

Ai istovit Măicuță, de-atâta rugăciune
Făcută către Domnul pentru pierduta lume,
Ce-şi duce-n nepăsare şi-n lăcomie traiul
Și nu primește harul ce îi aduce Raiul.

Ai istovit Măicuță să tot privești la noi
Cei care-ți cerem mila și paza în nevoi,
Noi, care-n bucurie uităm să-Ți mulțumim
Şi-n clipa de durere doar vorba grea rostim...

Iar lacrima Ta sfântă pentru Iisus tot curge,
Când fapta mea murdară Îl pune iar pe cruce
Și iarăși Prea Înaltul coboară printre noi
Să urce iar Golgota, să-mbrace pe cei goi...

Să poarte neputința acestui neam stricat,
Să își mai frângă Trupul sub crucea de păcat,
Să mai învingă iadul, să scoata la lumină
Făptura-ncătuşată ce vrea spre El să vină.

Nici Tu n-ai fost cruțată, Tu Maică ai suferit
Cu Fiul pe Golgota, durerea Ți-ai sfințit
Căci știi Măicuță bine că orice suferință
E treapta ce ne urcă mai sus, spre biruință!

Ai istovit, Măicuță, genunchiul să Ți-l pleci
Ca mila să pătrundă şi-n sufletele reci
Să rogi Desăvârsirea, Pământul să nu-l piardă
Și iată, a câta oară, Prea Bunul ne mai iartă!