Pagini

miercuri, 19 decembrie 2018

TU AI FĂCUT LISTA?


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...




Dacă ar fi să rupi un nume fiecărei zile din oglinda sufletului ce nume ar avea această zi pentru tine? (....). Știu! Am mai pus această întrebare, însă găsesc potrivit a o repeta acum cu câteva zile înainte de Nașterea Domnului, pentru că personal găsesc a fi ca o zi de bilanț periodic pe calea mântuirii.

Deși la loc de mare cinste, în această perioadă, sunt listele de cumpărături aș vrea ca măcar imaginar să încercăm a ne rupe o clipă de viață pentru întocmirea unei altfel de liste ...o ”LISTĂ A IESLEI” de care să ne ajutăm în construirea locului potrivit pentru Marele Eveniment.

Deși parcă ne stă în fire a repeta aceleași greșeli la nesfârșit, astăzi am putea dacă am vrea să schimbăm ceva...simt că încă mai putem face acolo în suflet ieslea potrivită Nașterii Domnului. Am avut la dispoziție câteva săptămâni pentru a pune faptă lângă faptă, trăire lângă trăire, gând lângă gând, astfel încât ieslea să fie cât mai primitoare și demnă de Fiul Împărătesc ce urmează a-L primi. Cum marile evenimente încep întotdeauna cu o bucată de hârtie și un creion am putea, de ce nu, să facem acest exercițiu întocmai. Luăm o bucată de hărtie și un creion și răspundem marilor întrebări, definitorii de altfel, care să ne ajute să adăugăm sau să reparăm colo unde este cazul astfel încât Marțea viitoare să ne găsească împliniți și liniștiți:

1.Reușit-am să țin post?...și dacă NU, mai am o săptămână...

2.M-am spovedit? ...și dacă NU, mai am o săptămână...

3.Am găsit vreo clipă în care să mă întâlnesc cu Dumnezeu în rugăciune, astfel încât în Duminica Crăciunului să nu mă întâlnesc cu un Străin? ...și dacă NU, mai am o săptămână...

4.Am sădit, oare, ceva bun în cel de lângă mine prin lumina propriului exemplu? ...și dacă NU, mai am o săptămână...

5.M-am întâlnit cu Dumnezeu în mâna întinsă a celui ce mi-a cerut un codru de pâine? ...și dacă NU, mai am o săptămână...

6.Alungat-am, oare, tristețea din ochii cuiva? ...și dacă NU, mai am o săptămână....

7.Avut-am grijă după putința-mi de natură? ...și dacă NU, am o săptămână în care pot alege să nu tai un pui de brad doar pentru bucuria mea ca mai apoi să îl arunc la gunoi....

8.Arătat-am, oare, suficientă dragoste animalelor nimănui? ...și dacă NU, am o săptămână friguroasă în față în care le pot ajuta cumva, trebuie doar să vreau...

9.Cercetat-am vreun bolnav al nimănui? ...și dacă NU, mai am o săptămână...

10,11,12,13,14.... întrebări sunt multe, însă știu că odată făcută lista ea poate deveni atât de molipsitoare încât cu cât încercuim mai mult cu atât ea să devină un mod de viață izvorâtor de fericire... Si astfel, acel ”mai am o săptămână” să se transforme într-un veșnic prezent....
Culmea, cum făcând lista potrivită putem spune acum ”AM TIMP!”...încă am timp pentru a țese mândră iesle Pruncului Iisus!
D.B.