Pagini

vineri, 28 decembrie 2018

Dacă vrei să nu pierzi în viață fă aceste lucruri

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


- Părintele Calistrat Chifan - Explicații
Feriţi-vă de fumat pentru că strică sănătatea şi feriţi-vă de fumat pentru că asta îl împiedică pe îngerul păzitor să işi facă datoria pentru care este trimis în viaţa noastră. Cu îngerul păzitor te-ai născut, pe el l-ai primit la botez, cu el trăieşti tot restul vieţii, fiindcă vrei fiindcă nu vrei. El nu pleacă de lângă tine, fiindcă are misunea stabilită din cer, să te păzescă până în clipa şi până în ceasul morţii. Și cine are parte de această împărtășire prin miridele liturghiei pregătitoare în sfânta proscomidie?? Tot omul care atunci când se scoală dimineaţa n-a duhanit două ţigări şi o cafea, şi a luat anafură şi agheasmă; pentru că îngerul nostru păzitor, nu-i poate împărtăşi dimineaţa când se termină Sfânta Liturghie. Îngerii se duc la Liturghia Îngerească în Cer, stau la Liturghia lui Dumnezeu şi apoi se întorc pe pământ la oamenii pe care îi au în primire şi le dă în chip nevăzut euharistia îngerească, mirida adăpată în dumnezeiescul sânge al potirului euharistic din altar. Cum comunică? Dacă atunci când te-ai sculat dimineaţa şi ai zis "Tatăl Nostru" o dată, de trei ori, sau de şapte ori, de câte ori se zice, ai luat anafură şi agheasmă, în momentul în care ai ajuns la serviciu, în preajma orei nouă, când se termină Sfânta Liturghie în biserici şi în mănăstiri, când preotul pune pătricica în potir şi spune: "Spală Doamne păcatele celor vii şi celor adormiţi, care s-au pomenit la această Sfântă Liturghie, cu Preasfântul Tău Sânge şi le Sfinţeşte şi le Îndumnezeieşte, spre iertarea păcatelor şi tămăduirea trupului şi sufletului.." Şi îngerul păzitor iţi ia părticica cu numele tău şi pleacă la tine la serviciu, la birou şi ţi-o dă sufleteşte în inimă. Aceasta este a doua modalitate de împărtașire în Biserica Ortodoxă Universală, după învățătura Liturgică Ortodoxă, Arhiepiscopul Simion Tesalonicul!