de Preot Sorin Croitoru
Ai coborât din cer o vreme,
Apoi din nou în cer Te-ai dus,
Lăsând în lacrimi ucenicii
Ce n-ar fi vrut să Te întorci
În ceruri, sus..
I-ai întristat cu Răstignirea,
I-ai bucurat cu Învierea,
I-ai amărât cu Înălțarea!
Dar astfel Ți-au văzut puterea!
Urcai încet spre înălțime,
Înveșmântându-Te în nori
Și binecuvântând pământul,
Îl pregateai să îi răsari
Măreții zori..
Venind, ai cucerit pământul
Și-acum cărare prin văzduh
Tu Îți croiai, urcând în grabă;
Ardeai de dor să Îl trimiți
Pe Sfântul Duh!
Și ai șezut în toată slava
Pe tronul Tău dumnezeiesc.
De-atunci, oriunde-ar fi în lume,
Toți cei ce-Ți poartă Sfântul Nume
Te preaslăvesc!
amin