FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
de Preot Sorin Croitoru
Într-un colț de iad un suflet,
Chinuindu-se în smoală,
Și-amintea cu întristare
Viața de iubire goală
Ce-o trăise într-o vreme
Ce-i părea de mult sfârșită,
Ba, atât de-'ndepărtată,
Că-i părea nicicând trăită..
Se-'ntreba sărmanul suflet
Cu nespusă-amărăciune,
Cum putuse să aleagă
Calea fără-'nțelepciune,
Calea fără pocăință,
Calea largă a pierzării,
Și îl chinuia amarnic
Insistența întrebării..
(Eu socot că ăsta este
Viermele cel rău de care
Ne grăia Hristos în pilde
Spre a noastră-avertizare).
Și se mai gândea săracul,
Bietul suflet cel în chinuri:
"Singur mi-am ales această
Veșnicie în suspinuri..
Amăgit fiind de demoni,
Am iubit mai mult plăcerea,
Iar acum cu multă ură,
Ei îmi adâncesc durerea!
Tot ce am avut în viață,
Am ținut doar pentru mine;
De-aș fi miluit săracii,
Mi-ar fi fost atât de bine..
N-am știut ce-i pocăința,
Într-o viață de cădere..
Acum nu-mi mai folosește
Plânsul, în a mea durere..
Am urât o viață-'ntreagă
Preoții ce mă-'nvățară;
O.. de-aș mai avea o viață,
Ca să mă învețe iară!..
Vai,.. atâta bunătate
Mi-arăta Dumnezeirea..
Însă eu ca mulțumire,
Nu mai terminam hulirea!
Tot ce-a fost mai sfânt în viață,
Am privit cu ironie.
Cum voi mai trăi de-acuma
Fără Har o veșnicie?..
Cei ce zac în locul ăsta
N-au Lumină ca să vază.
Dintr-a Domnului lumină,
Nu primesc măcar o rază!..
Totul este întuneric,
Întristare și durere,
Nu-i o clipă de odihnă,
Vai de sufletul ce piere!"..
Iată cum sărmanul suflet
Plânge într-un colț de iad..
Dumnezeu Cel Veșnic știe
Câte suflete mai cad..
Să ne folosim, prieteni,
Timpul pentru pocăință,
Căci infernul tot există,
Chiar de-avem sau nu, credință!
Fiindcă răposații noștri
Poate sunt la chinuire,
Să le pregătim colivă
Și să facem pomenire..
Și văzându-ne iubirea,
Poate Domnul, cine-știe,
Îi va milui pe dânșii
Și pe noi în veșnicie..
amin
Într-un colț de iad un suflet,
Chinuindu-se în smoală,
Și-amintea cu întristare
Viața de iubire goală
Ce-o trăise într-o vreme
Ce-i părea de mult sfârșită,
Ba, atât de-'ndepărtată,
Că-i părea nicicând trăită..
Se-'ntreba sărmanul suflet
Cu nespusă-amărăciune,
Cum putuse să aleagă
Calea fără-'nțelepciune,
Calea fără pocăință,
Calea largă a pierzării,
Și îl chinuia amarnic
Insistența întrebării..
(Eu socot că ăsta este
Viermele cel rău de care
Ne grăia Hristos în pilde
Spre a noastră-avertizare).
Și se mai gândea săracul,
Bietul suflet cel în chinuri:
"Singur mi-am ales această
Veșnicie în suspinuri..
Amăgit fiind de demoni,
Am iubit mai mult plăcerea,
Iar acum cu multă ură,
Ei îmi adâncesc durerea!
Tot ce am avut în viață,
Am ținut doar pentru mine;
De-aș fi miluit săracii,
Mi-ar fi fost atât de bine..
N-am știut ce-i pocăința,
Într-o viață de cădere..
Acum nu-mi mai folosește
Plânsul, în a mea durere..
Am urât o viață-'ntreagă
Preoții ce mă-'nvățară;
O.. de-aș mai avea o viață,
Ca să mă învețe iară!..
Vai,.. atâta bunătate
Mi-arăta Dumnezeirea..
Însă eu ca mulțumire,
Nu mai terminam hulirea!
Tot ce-a fost mai sfânt în viață,
Am privit cu ironie.
Cum voi mai trăi de-acuma
Fără Har o veșnicie?..
Cei ce zac în locul ăsta
N-au Lumină ca să vază.
Dintr-a Domnului lumină,
Nu primesc măcar o rază!..
Totul este întuneric,
Întristare și durere,
Nu-i o clipă de odihnă,
Vai de sufletul ce piere!"..
Iată cum sărmanul suflet
Plânge într-un colț de iad..
Dumnezeu Cel Veșnic știe
Câte suflete mai cad..
Să ne folosim, prieteni,
Timpul pentru pocăință,
Căci infernul tot există,
Chiar de-avem sau nu, credință!
Fiindcă răposații noștri
Poate sunt la chinuire,
Să le pregătim colivă
Și să facem pomenire..
Și văzându-ne iubirea,
Poate Domnul, cine-știe,
Îi va milui pe dânșii
Și pe noi în veșnicie..
amin