Pagini

duminică, 25 decembrie 2016

NOSTALGIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


de Preot Sorin Croitoru 
E aproape-o amintire
Marea zi de prăznuire
A venirii lui Hristos
Într-un grajd sărăcăcios..

Ce să spun? A fost un vis:
Ochii plini de lacrimi mi-s..
Mi-amintesc de Domnul bun,
Mi-amintesc de Moș Crăciun,

Când cu sacul a intrat
Și serbarea ce-a urmat..
Mi-amintesc copii cuminți,
Mi-amintesc de-ai lor părinți.

Toți am fost puțin copii
Și-am trăit mari bucurii..
Pruncul Iisus Hristos
Ne-a făcut un dar frumos:

Zâmbete de copilași,
Râs zglobiu de îngerași
Cu ochi mari strălucitori,
Cu ochi mari întrebători.

A trecut.. S-a dus de-acum..
Moșul este iar pe drum,
Pruncul este încântat,
Căci cu drag L-am colindat..

Ochii plini de lacrimi mi-s:
Acum totu'-mi pare vis,
Vis de iarnă, vis frumos,
Cu un Prunc numit Hristos..