FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Observati un fenomen interesant în natură. Când sădesti o plantă într-un ghiveci mai mare sau într-un ciubăr, ea îsi dezvolta îndeosebi rădăcinile. Sloboade în adânc mai multe ramificatii, în schimb partea de la suprafată se dezvolta mai putin, dă ramuri, frunze si flori sarace. Când sădirea se face într-un ghiveci mai mic, atunci si rădăcina care se formează va fi mai mică, planta creste repede în sus, dă frunze si flori frumoase (dacă e dintre acelea care dau flori).
Oare nu se întâmplă asa si cu omul?
Când trăieste având de toate, nestingherit, în belsug si satisfactii, sporeste în cele de jos, ale pântecelui, sufletul însă îi ramâne chircit, sterp la fapte bune.
Când trăieste în constrângere, în sărăcie, boala, necazuri, supărări, într-un cuvânt, cand partea animalică îi este obligată la anumite privatiuni, creste duhovniceste, dă flori de virtute, se maturizează, aduce roade, bogate. De aceea, strâmtă este calea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu.
(Din Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 241-242 via Fabrica de ganduri bune)
Observati un fenomen interesant în natură. Când sădesti o plantă într-un ghiveci mai mare sau într-un ciubăr, ea îsi dezvolta îndeosebi rădăcinile. Sloboade în adânc mai multe ramificatii, în schimb partea de la suprafată se dezvolta mai putin, dă ramuri, frunze si flori sarace. Când sădirea se face într-un ghiveci mai mic, atunci si rădăcina care se formează va fi mai mică, planta creste repede în sus, dă frunze si flori frumoase (dacă e dintre acelea care dau flori).
Oare nu se întâmplă asa si cu omul?
Când trăieste având de toate, nestingherit, în belsug si satisfactii, sporeste în cele de jos, ale pântecelui, sufletul însă îi ramâne chircit, sterp la fapte bune.
Când trăieste în constrângere, în sărăcie, boala, necazuri, supărări, într-un cuvânt, cand partea animalică îi este obligată la anumite privatiuni, creste duhovniceste, dă flori de virtute, se maturizează, aduce roade, bogate. De aceea, strâmtă este calea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu.
(Din Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 241-242 via Fabrica de ganduri bune)