Iertarea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

          Multe şi minunate sunt urmările iubirii: mila, prietenia, smerenia,

bunătatea, dar piatra de încercare rămâne: iertarea. Să ierţi, dar nu pe

cel care te iubeşte şi te iartă pe tine, ci pe cel care te urăşte şi nu te

iartă, pe vrăjmaşul care-ţi caută moartea. Există motive suficiente

pentru aceasta, sau e ceva iluzoriu şi cu neputinţă? Sfânta Scriptură

dezvăluie o serie de motive ale iertării, pe care le înşirăm, după cum

urmează: Iert, pentru că am fost iertat de păcatul strămoşesc; iert,

pentru că am nevoie să fiu iertat de păcatul actual; iert, pentru ca să

contribui la zidirea morală a unei lumi noi, care nu se poate face pe

temelii de ură; iert, ca să pun capăt răului după îndreptarul: „Nu te

lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!“ (Romani 12:21);

iert, pentru că iubesc, dar iubirea se revarsă ca trilurile privighetorii,

fără să ţină seamă de zborul din clipa următoare; iert, pentru

desăvârşire, fără nici o altă consideraţie, după cuvântul: „Fiţi dar voi

desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel din Ceruri este

desăvârşit!“

          Şi dacă sunt mai grele treptele prin care se rânduiesc motivele

iertării dezinteresate, sunt suficiente primele două motive: iertarea

păcatului strămoşesc şi a păcatului actual, pentru a scăpa de

sentinţa rostită de Mântuitorul împotriva slugii care n-a iertat pe

fratele său.

               Decizie grea: Iertăm sau facem dreptate?

              „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi

asemenea“ (Luca 6:31). Iată ceea ce toţi comentatorii Noului

Testament au numit Legea de aur a moralei creştine. După cum se

observă, cuvintele spuse mai înainte sunt foarte simple. Pot fi înţelese

de oricine. Nu este nevoie de licenţe, de doctorate şi nici măcar de

studii de teologie. Sunt pe măsura înţelegerii tuturor.

Toţi ştim ce vrem să ne facă nouă oamenii. Vrem să ne urască?

Vrem să ne facă rău? Vrem să ne vorbească de rău? Vrem să ne

târască prin tribunale? Niciodată! Vrem să fim iubiţi şi respectaţi.

Mântuitorul a adus în lume noutatea iubirii: „Să iubeşti pe aproapele

tău ca pe tine însuţi“ (Matei 19:19). De aceea a zis: „Poruncă nouă

dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum V-am iubit şi Eu pe voi“

(Ioan 13:34). Dar de ce era porunca aceasta nouă? Era nouă fiindcă în

Vechiul Testament scrie: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti

pe vrăjmaşul tău“ (Matei 5:43). Mântuitorul face un pas mai departe

decât acest precept din Vechiul Testament, de fapt face un pas uriaş şi

zice: „nu numai să iubiţi pe cei ce vă iubesc, dar să iubiţi pe

vrăjmaşii voştri, să binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, să faceţi

bine celor ce vă urăsc, şi să vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc

şi vă prigonesc“ (Matei 5:44).

     Trebuie să recunoaştem că nu este o poruncă uşor de urmat şi că

ne pune la mare încercare. Teoretic o înţelegem şi chiar o admitem,

dar când e vorba de pus în practică ni se pare dacă nu imposibil, cel

puţin nedrept. Suntem puşi în faţa unui: ORI - ORI. Ori facem

precum ne porunceşte Iisus şi suntem creştini, ori nu facem şi nu

suntem creştini.

            În Vechiul Testament se spune: „Ochi pentru ochi, dinte

pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură

pentru arsură, vânătaie pentru vânătaie, suflet pentru suflet“. Iată

ce anume a vrut Mântuitorul să îndrepteze, să instaleze porunca

iubirii în locul legii Talionului. Mulţi dintre noi sunt rămaşi la

nivelul legii Talionului din Vechiul Testament. Legea Talionului era

legea fundamentală. Şi poate că ea trebuie înţeleasă ca pozitivă la

vremea respectivă. Dar Mântuitorul ne cere un efort de autodepăşire.

Tocmai de aceea a venit El ca să ne ajute să încercăm această

autodepăşire. Chiar Dumnezeu pe care Îl descoperea Moise îndemna

la desăvârşire: „Să-mi fiţi sfinţi“ (Levitic 20:26).

                        Cuvinte de duh despre iertare

● „Iertarea vrăjmaşului este semnul unui suflet mare, nu

slab“ (Prot. I. Tolmacev).

● „Iubeşte-ţi vrăjmaşii şi vei deveni prieten lui Dumnezeu“

(Sfântul Vasile cel Mare).

● „Cum spui «Doamne miluieşte», când tu însuţi nu ai

milă!“ (Avva Nil Athonitul).

● „Să nu uităm, creştinilor, să iertăm pe ceilalţi înainte de a

cere iertare de la Dumnezeu. Rugăciunea pomenitorului de rău

este tot una cu semănatul pe piatră“ (Sfântul Isaac Sirul).

● „Răul în nici un chip nu nimiceşte răul şi de aceea, dacă

cineva îţi face un rău, tu fă-i bine, pentru că binele nimiceşte răul“

(Avva Pimen).

● „Nu există în lume nimic mai vrednic de mirare decât

iubirea de vrăjmaşi“ (Fericitul Augustin).

● „David a obţinut o biruinţă mai mare când l-a cruţat pe

Saul, decât atunci când l-a doborât pe Goliat“ (Sfântul Ioan Gură

de Aur).

● „Dumnezeu ne-a dat două capacităţi, deopotrivă de

preţioase pentru slaba noastră inimă: să ne aducem aminte şi să

uităm“ (Graful Bludov).