Ce este moartea şi cît de folositoare este pomenirea ei?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                          CUVÎNTUL SFÎNTULUI DIMITRIE AL ROSTOVULUI

                                    - DESPRE    ADEVĂRATA     POCĂINŢĂ

[...] Noi, păcătoşii, trebuie să avem întotdeauna în minte pomenirea morţii şi să se înveţe mintea cu ea ca, avînd frică de ceasul neaşteptat al morţii, să ne înfrînăm de la faptele cu care ÎI mîniem pe Dumnezeu şi să fim întotdeauna pregătiţi pentru plecarea din această viaţă. Sfîntul Ioan Scărarul spune că pomenirea morţii îi este necesară omului precum îi este necesară pîinea, şi aşa cum fără pîine nu poate trăi, aşa nici fără amintirea morţii nu îşi poate îndrepta viaţa sa. Fără pîine omul slăbeşte trupeşte, iar fără pomenirea morţii slăbeşte duhovniceşte. Pîinea întăreşte inima omului, iar amintirea morţii întăreşte virtutea omului. Cine are pîine, acela nu moare de foame, iar cine are întotdeauna amintirea morţii, acela nu îşi va omorî sufletul cu moartea păcatului, nu va face păcate de moarte. [...]

Astfel, pe unii moartea îi loveşte pe neaşteptate înainte de bătrîneţe şi îi răpeşte nepregătiţi, iar pe alţii, chiar şi ajunşi la bătrîneţe, îi găseşte tot nepregătiţi şi îi ia şi îi aruncă în focul gheenei! O, dacă fiecare creştin ar ţine totdeauna minte aceste cuvinte ale dreptului Isaac: „Nu ştiu ziua morţii mele!” Dacă fiecare dintre noi s-ar teme de moartea neaşteptată şi s-ar pregăti prin pocăinţă adevărată pentru plecarea din această viaţă, atunci moartea păcătoşilor nu ar mai fi atît de cruntă şi sufletele creştinilor nu ar mai umple iadul! Dar vai de nepăsarea noastră!

Noi trăim ca şi cum nu ne este dat să murim niciodată, ca şi cum vom vieţui aici şi ne vom desfată în această lume veşnic; nici nu ne gîndim că sfîrşitul ne bate la uşă, că securea este la rădăcină, coasa morţii este deasupra capului, ziua Domnului este ca un fur, aproape, judecata nu stăruie, moartea nu doarme şi dintr-odată cădem în plasa morţii şi în chinurile iadului, după cum spune Sfînta Scriptură: Că omul nu ştie nici măcar vremea lui: întocmai ca şi peştii care sînt prinşi în vicleanul năvod, întocmai ca şi păsările în laţ, aşa sînt prinşi fără de veste oamenii în vremea de restrişte, cînd vine dintr-odată peste ei (Eclesiastul 9, 12).

O, muritorilor! De ce nu ne amintim de moartea de care nu putem scăpa cu nici un chip? De ce nu ne temem de cumplitul ceas al morţii, cînd nimeni dintre oameni nu va mai putea să ne ajute? De ce nu ne pregătim pentru moarte, căci nu ştim unde ne aşteaptă şi în ce zi, în ce noapte, în ce ceas va veni să ne ia de aici? Ca o trîmbiţă glăsuieşte vestea cea bună a lui Hristos care ne previne, zicînd: Vegheaţi, dar, că nu ştiţi cînd va veni stăpînul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cîntatul cocoşului, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind (Marcu 13, 35-36). Însă noi nu acordăm atenţie acestui glas, noi, precum aspidele cele surde, ne acoperim urechile ca să nu îl auzim, ca şi cum acest lucru nu ne este spus nouă! Evanghelia spune că pe sluga cea rea, care mânîncă şi bea cu beţivii şi îi bate pe cei ce slujesc împreună cu el, stăpînul ei, venind în ziua în care nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu îl cunoaşte o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plîngerea şi scrîşnirea dinţilor (Matei 24, 51). Iar noi nu ne temem nici un pic de acest lucru, ca şi cum sîntem robii cei buni şi aleşi ai Domnului nostru, deşi, în realitate, sîntem plini de păcate şi fărădelegi!

Şi dacă oamenii cei sfinţi şi drepţi s-au temut de moarte şi s-au pregătit timp îndelungat pentru ceasul morţii prin mari nevoinţe (ca, de exemplu, Dreptul Isaac), fără să ştie ziua sfîrşitului lor, cu atît mai mult noi, păcătoşii, trebuie să ne temem de ceasul acesta şi să ne pregătim, curăţind păcatele noastre ticăloase cu lacrimile fierbinţi ale pocăinţei, ca să nu ne găsească sfîrşitul vieţii noastre scăldîndu-ne în tina păcatului şi să ne arunce în chinul veşnic. Tocmai pentru aceasta ne este ascunsă clipa morţii noastre, ziua sau noaptea sfîrşitului nostru, ca noi, fără să ştim cînd vine ceasul acesta cumplit, să îl aşteptăm mereu, să ne temem de el şi să ne pregătim pentru plecarea din această viaţă. [...]

Şi într-adevăr: dacă noi, neştiind nici ziua, nici ceasul morţii noastre, fără să ne fie frică de el, săvîrşim păcate nenumărate şi grele, atunci ce nu am săvîrşi noi dacă am şti că mai avem mulţi ani de trăit pe pămînt şi că nu vom muri curînd? Întrucît nu ştim clipa, ziua şi ceasul în care vom muri, trebuie să trăim ca şi cum am aştepta în fiecare zi moartea şi la începutul fiecărei zile să ne gîndim: „Oare nu va fi aceasta ultima zi din viaţa mea?” Şi la începutul fiecărei nopţi să spunem în sinea noastră: „Oare nu va fi aceasta ultima noapte a şederii mele printre cei vii?” Plecînd la culcare, să spui în sinea ta: „Mă voi mai scula viu din patul meu? Voi mai vedea lumina zilei? Sau îmi va fi acest pat groapă?” Trezindu-te devreme din somn şi văzînd primele raze din lumina zilei, să te gîndeşti: „Voi trăi pînă deseară, pînă la căderea nopţii sau îmi va veni ceasul morţii în cursul acestei zile?” Gîndind astfel, să-ţi petreci toată ziua, ca şi cum te-ai pregăti să mori, şi seara, îndreptîndu-te spre somn, să-ţi cercetezi şi să-ţi îndrepţi conştiinţa ca şi cum ai şti că în noaptea aceea îi vei preda lui Dumnezeu sufletul tău.

Pierzător este somnul aceluia care a adormit în păcate de moarte şi primejdios este somnul aceluia al cărui pat este înconjurat de diavolii, care aşteaptă momentul să tragă sufletul păcătosului în focul gheenei. Rău este pentru acela care a plecat la culcare fără să se împace cu Dumnezeu, căci, dacă, atunci cînd l-am supărat pe aproapele nostru cu ceva anume, Apostolul spune: soarele să nu apună peste mînia voastră (Efeseni 4, 26), cu atît mai mult cel ce L-a mîniat pe Dumnezeu trebuie să se îngrijească să nu îl găsească soarele în mînia lui Dumnezeu, să nu adoarmă fără să se împace cu Dumnezeu, căci ceasul morţii noastre este neştiut: să nu ne răpească moartea neaşteptată nepregătiţi. Nu spune omule: mîine mă voi împăca cu Dumnezeu, mîine mă voi pocăi, mîine mă voi îndrepta. Nu lăsa de pe o zi pe alta pocăinţa şi întoarcerea ta la Dumnezeu, căci nimeni nu ţi-a spus că vei trăi pînă dimineaţa sau pînă seara. [...]

              Sfaturi înţelepte cu privire la pomenirea morţii

[...] Aşadar, să ascultăm ceea ce ne spun morţii. „O, oamenilor! Ceea ce sînteţi voi acum, am fost şi noi cîndva; ceea ce sîntem noi acum, veţi fi şi voi în curînd. Voi acum trăiţi în îndestulare, mîncaţi, beţi, vă mîngîiaţi cu bucuriile lumii acesteia; şi noi am trăit aşa, dar acum, iată-ne în mormintele acestea strîmte... Unde s-a ascuns mîncarea? Unde este băutura? Unde sînt veselia şi toată desfătarea lumească? Nu am pierdut noi, oare, toate acestea? Aşa şi voi le veţi pierde în curînd. Şi noi am fost odată vii, asemenea vouă; şi voi veţi fi morţi, asemenea nouă.”

Iar în cartea Înţelepciunii lui Solomon morţii ne spun: „Ce folos ne-a adus mîndria şi ce ne-au dăruit bogăţia împreună cu slava deşartă? Toate acestea au trecut ca o umbră şi ca o veste, ce fuge repede, ca o corabie dusă de valuri, după care nu rămîne nici o urmă, sau ca o pasăre ce zboară în văzduh şi nu lasă nici un semn în drumul său, sau ca o săgeată trimisă la ţintă; aşa şi noi: ne-am născut şi am murit.”

Iar atunci cînd morţii ne vorbesc aşa, să îi întrebăm despre toate. Dacă îi vine cuiva pofta păcătoasă a necurăţiei trupeşti, să îi întrebe pe cei morţi, dar mai ales pe sodomiţii care ard în focul cel nestins: ce îi vor spune ei? „Dacă vrei să vii în acest loc cu flăcări şi să te chinuieşti împreună cu noi pe veci, atunci mergi şi fă ceea ce doreşti.” Dacă îi apare dorinţa de a chefui din belşug în fiecare zi, de a bea şi de a mînca mult, să îi întrebe pe cei morţi, dar mai ales pe bogatul acela care, „în iad, ridicîndu-şi ochii, fiind în chinuri”, a cerut o picătură de apă pe limba sa de pe degetul lui Lazăr şi nu a primit-o (Luca 16, 23). Vrei să îi asupreşti şi să îi osîndeşti pe cei nevino­vaţi? Întreabă-l pe faraonul acela, care i-a asuprit pe oamenii nevinovaţi ai lui Dumnezeu şi s-a înecat în mare, iar acum înoată în gheenă. Dacă ai de gînd să te ridici împotriva conducătorilor tăi şi să unelteşti împotriva lor, sfătuieşte-te cu Datan şi cu Aviron care s-au ridicat împotriva lui Moise şi a lui Aaron, şi i-a înghiţit pămîntul. Dacă vrei să îi invidiezi pe cei nelegiuiţi, întreab-o pe soţia lui Lot, care s-a uitat înapoi spre Sodoma şi s-a prefăcut în stîlp de sare. Dacă vrei să răpeşti lucrurile Bisericii, întreabă-1 pe Eleodor, străjerul împăratului Selevoc al Siriei, care a mers în Ierusalim să jefuiască templul şi a fost pedepsit de mîinile Îngerilor. Dacă vrei să te lauzi şi să te mîndreşti, întrebă-l pe acel Irod despre care s-a scris în Faptele Apostolilor că s-a înălţat şi cu mare trufie s-a aşezat pe tron înaintea întregului popor şi îndată Îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Şi mîncîndu-l viermii, a murit (Faptele Apostolilor 12, 23). Dacă îţi vine gîndul să îţi aduni bogăţie: sfătuieşte-te cu bogatul acela din Evanghelie care şi-a spus sufletului său: Suflete, ai multe bunătăţi, strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? (Luca 12, 19-20). Dacă vrei, în general, să faci ceva păcătos, rău, care să-L mînie pe Dumnezeu, întreabă-i pe păcătoşii închişi în iad şi osîndiţi la chinurile veşnice: te vor sfătui ei să-L mînii pe Dumnezeu? Aşadar, întreabă-i pe cei morţi şi fii isteţ, învaţă de la ei cuminţenia şi primeşte lecţii de înţelepciune. [...]

                            Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne!

[...] Şi, într-adevăr, minunată este această îndelungă răbdare a lui Dumnezeu şi faptul că El, Cel Atotsfînt, îl rabdă pe cel păcătos şi nu îl pierde împreună cu fărădelegile lui chiar în ceasul acela, cînd păcătosul îşi săvîrşeşte ticălosul lui păcat! Slavă îndelungii Lui răbdări şi milostivirii Lui nesfîrşite! Îndelung îl rabdă Dumnezeu pe cel păcătos, însă, dacă păcătosul nu se căieşte, îl aşteaptă pedeapsa cea cumplită a lui Dumnezeu.

Înfricoşător cuvînt i-a spus Domnul odinioară alesului Său, Avraam, despre amorei! Ei însă se vor întoarce aici, în al patrulea veac de oameni, căci nu s-a umplut încă măsura nelegiuirilor Amoreilor (Facerea 15, 16). Aceasta înseamnă că Dumnezeu le-a îngăduit să cadă în cele mai grele păcate, însă le-a şi pregătit chinuri nesfîrşite în iad... Care sînt acele păcate pentru care au pierit amoreii şi cu trupurile şi cu sufletele? După mărturia Sfîntului Prooroc Moise, acelea au fost: închinarea la idoli, care ajunsese pînă acolo încît îşi aduceau copiii lor ca jertfa înaintea idolilor, asuprirea săracilor şi vărsarea de sînge şi, în cele din urmă, păcatele desfrîului lor, despre care nu numai a vorbi, ci şi a ne aminti este ruşinos... Întocmai cu aceste păcate au umplut amoreii paharul mîniei lui Dumnezeu, pe care acum îl beau în iad şi îl vor bea în vecii vecilor...

Oare nu există, fraţilor, şi printre noi, creştinii, păcate asemănătoare? E drept, noi nu avem idoli; însă patimile noastre păcătoase nu sînt aceiaşi idoli cărora le aducem ca jertfa sufletul nostru unic, fără să ne temem să îl predăm gheenei, pentru o desfătare păcătoasă de o clipă? Iar diferitele noastre nedreptăţi cine le va socoti? Iar în necurăţiile desfrîului, despre care şi a scrie este ruşinos, nu se aseamănă, oare, unii creştini de astăzi cu păgînii aceia din trecut? Încă trebuie să se mire de faptul că nu îi loveşte pe neaşteptate pedeapsa cea cumplită a lui Dumnezeu aşa cum a lovit în vechime Sodoma şi Gomora! Însă Domnul mai rabdă, rabdă, aşteptînd ca păcătoşii ori să se întoarcă spre pocăinţă ori să umple măsura păcatelor lor aşa cum i-a spus Îngerul, Sfîntului Apostol Ioan Teologul: căci vremea este aproape. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă (Apocalipsa 22, 10-11).

Iar dacă între noi se săvîrşesc asemenea fărădelegi, atunci ce trebuie să aşteptăm de la dreapta judecată a lui Dumnezeu? Oare nu aceeaşi pedeapsă care i-a lovit pe Amorei şi oraşele sodomite? Însă mai bine le va fi păgînilor, mai bine îi va fi, după cuvîntul Domnului Hristos Însuşi, pămîntului Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii decît nouă, creştinilor! (Matei 10, 15). Căci aceia nici pe Dumnezeu nu Îl cunoşteau, nici pedeapsă pentru păcate, nici răsplată pentru virtuţi nu aşteptau; iar noi ne lăudăm că şi pe Dumnezeu îl cunoaştem, şi despre chinurile veşnice care îi aşteaptă pe păcătoşii nepo­căiţi am auzit şi în fericirea Drepţilor credem şi, cu toate acestea, fără frică îndrăznim să săvîrşim toate acele fapte potrivnice lui Dumnezeu pe care le-au săvîrşit păgînii... Cum ne vom înfăţişa după aceea înaintea înfricoşătoarei judecăţi a lui Hristos? Ce sentinţă vom auzi din gura Lui? [...]

Cititi mai multe aici 

http://sfantulioancelnou.trei.ro/carti/Cum_sa_ne_mantuim/Cum_sa_ne_mantuim.htm