FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Mirosul este simtul cel mai fin cu care am fost inzestrati de Dumnezeu. Fiecare lucru din aceasta lume porta cu sine un anumit miros specific. Putem spune ca mirosul este o buna "carte de vizita" a lucrurilor cu care intram in contact. Dar, nu trebuie uitat faptul ca mirosul caracterizeaza si lumea spirituala. Ingerii au si ei mirosul lor.
Ingerii lui Dumnezeu, care se impartasesc neincetat de harul lui Dumnezeu, poarta cu ei o mireasma mai placuta decat toate cele existente pe acest pamant. In vietile sfintilor, cand sunt povestite descoperirile dumnezeiesti, adesea se spune ca incaperea sau locul cu pricina s-a umplut de o mireasma placuta. Tot omul poate cunoaste cu propriile simturi aceasta mireasma minunata a harului dumnezeiesc, atunci cand saruta cu evlavie Sfintele Moaste. Prin dobandirea sfinteniei, trupurile sfintilor dobandesc un miros placut pe care-l pastreaza si dupa moarte.
La randul sau, diavolul are mirosul sau propriu, diferit de toate mirosurile existente pe pamant. Ca unul care s-a indepartat in chip desavarsit de Dumnezeu, diavolul a capatat un miros vesnic de iad, un miros mai greu decat moartea, care nu poate fi descris. Cand se descopera oamenilor, diavolii emana o duhoare greu de suportat, mai urata decat toate mirosurile neplacute din aceasta lume. In acest sens, precum vom vedea, multe sunt marturiile sfintilor.
Mirosul urat
Mirosul urat, atat al omului, cat si al anumitor lucruri din jurul sau, este un rod al pacatului. Mai inainte de caderea in pacat, nici omul, nici vreun lucru dintre cele create de Dumnezeu "bune foarte", nu puteau mirosi urat. Prin pacat a intrat in lume mirosul cel urat, stricaciunea si moartea.
Inlaturarea mirosurilor urate se poate face mai lesne printr-o vietuire sfanta, decat prin crearea parfumurilor, care doar acopera mirosurile urate si pacalesc simturile. Daca cinstitele Moaste miros frumos si dupa moartea trupeasca a sfintilor, cu atat mai mult ele au mirosit frumos inca in viata fiind aceia.
Cum miroase diavolul ?
Diavolul isi face simtita prezenta in lume si prin miros. Astfel, parintele Daniel de la Rarauspune: "Formele aparitiei demonice sunt nenumarate, ele grupandu-se, dupa recunoasterea senzoriala (prin simturi), in cuvinte, zgomote si mirosuri." Iar marturia sfintilor aceasta este: acolo unde se manifesta diavolul, dupa plecarea lui, ramane in urma un miros insuportabil.
Marturii ale Sfintilor
Cuviosul Pahomie cel Mare, fugind odata de galcevile manastiresti, i-a stat inainte diavolul, in chip luminos, si i-a zis: "Bucura-te, Pahomie, caci eu sunt Hristos si am venit la tine ca la prietenul meu." Sfantul, socotind in sine, gandea ca venirea lui Hristos la om se face plina de bucurie si fara de frica, astfel incat toate gandurile omenesti se sting in ceasul acela si se intraripeaza toata mintea in vedenia care se vede. "Iar eu - cugeta cuviosul - vazand aratarea acestuia ce-mi sta in fata, sunt plin de tulburare si ma tem. Deci, acesta nu este Hristos, ci satana!"
Apoi, sculandu-se ingradit cu credinta catre Dumnezeu, sfantul a zis cu indrazneala: "Du-te de la mine, diavole, caci esti blestemat tu si vedenia ta si mestesugirile sfaturilor tale celor viclene." Iar diavolul, indata s-a stins si s-a facut ca praful, a umplut chilia de putoare si a tulburat vazduhul, fugind si strigand cu glas tare: "Eu am voit ca acum sa te arunc sub picioarele mele; iar tu, apucand mai inainte, m-ai spurcat, si in toate zilele biruindu-ma ma batjocoresti; pentru ca este mare puterea lui Hristos, Care va ajuta voua monahilor; insa nu voi inceta sa ma lupt cu voi, de vreme ce se cade ca lucrul meu sa-l savarsesc."
Cuviosul Iustin de Celie, intr-una din predicile sale, spune: "Sfantul Eftimie cel Mare, duhovnic vazator cu duhul, simtea mirosul urat al unui gand de desfranare pe care un frate din manastirea sa il avea in minte. Pe acest frate il urmarea ispita si gandurile de desfranare nu-i dadeau pace. Sfantul a simtit un miros urat. Astfel, fratele meu, sufletele noastre raspandesc buna-mireasma sau duhoare. Aceasta o simt Sfintii ingeri, care sunt imprejurul nostru. Fiecare pacat din sufletul meu si al tau raspandeste miros urat. (...)
Daca simti vreun pacat intru tine, vreun miros greu, sa cunosti ca orice inger se indeparteaza de la tine. Vreun pacat mai vechi, vreun pacat nepocait pe care il purtam intru noi de ani de zile, acesta este o imensa duhoare de care fug toti ingerii. De aceea ne-a daruit Domnul Sfintele Taine: ne-a daruit Sfanta Impartasanie pentru a ne inmiresma si a ne umple de pace."
Un frate oarecare din lavra, cu numele Emilian, odata intr-o noapte ce se lumina spre duminica a fost suparat cumplit de diavolul desfranarii si prin urate naluciri, i-a tulburat mintea grozav. Deci, in ceasul cantarii de psalmii cei de noapte, Sfantul Eftimie, venind spre biserica, s-a intalnit cu el la un loc intunecos. Iar batranul Eftimie a mirosit duhoarea diavoleasca si, banuind a fi o lucrare a diavolului, a suflat, zicand: "Departeaza-te pe tine Dumnezeu, necuratule duh." Si, indata, fratele a cazut, facand spume.
Apoi, poruncind Sfantul Eftimie a se aduce lumina, a zis parintilor celor ce s-au adunat: "Priviti acest frate, care din tinerete pana acum s-a purtat bine si intru curatia trupului a vietuit; dar putin ranindu-se cu dezmierdarea trupului, astfel s-a stapanit de diavol. Pentru aceasta, de-a pururea zic voua: sa ne inarmam pe noi impotriva uratei naluciri, pentru ca cei ce se ispitesc de dezmierdari trupesti, chiar neapropiindu-se de trupuri, totusi cu mintea pacatuiesc. Deci, cu toata grija, fiecare din noi sa-si pazeasca judecata mintii sale, apoi cu grija si cutremur sa lucreze mantuirea sa."
Pe acest frate, pe care il priviti, spre intelepciunea noastra si a multor altora a voit Dumnezeu a se stapani de diavol. Ci sa rugam pe Dumnezeu Care l-a pedepsit si nu l-a omorat, sa izbaveasca zidirea Sa, de bantuirea necuratului si iubitorului de dezmierdare duh." Deci, rugandu-se parintele purtator de duh sfant, a iesit diavolul, strigand si zicand: "Eu sunt duhul desfranarii." Si a umplut tot locul de miros ca de pucioasa ce arde. Si, de atunci, Emilian s-a izbavit de gandul lui si s-a facut vas de alegere.
Un cuvios ascet locuia in Schitul Kapsocalivia, din Sfantul Munte Athos. Odata, el a auzit o bataie in usa. Era cineva imbracat ca un calugar si cu un rucsac in spate, plin cu paine uscata, de care mancau toti ascetii.
- Cine esti? l-a intrebat evlaviosul parinte.
- Sunt un duhovnic de la Schitul Sfanta Ana.
- Daca esti monah si mai ales parinte duhovnicesc, fa o inchinaciune.
Imediat ce strainul a auzit aceste cuvinte, a disparut (pentru ca era un demon) si a lasat in urma lui un miros urat, care a tinut trei zile.
Diavolul nu face inchinaciuni, nici nu I se inchina lui Dumnezeu.
Cuviosul Iosif Isihastul, in "Marturii din viata monahala", spune: "Ce este mai murdar decat mandria si ce este mai rau mirositor decat necuratii demoni? Cu toate acestea, ii lasi sa te murdareasca. Este usor sa-i lasi sa vina si sa-ti strice toate zidurile de aparare. Sa vedem, insa, cum vei reusi sa-i alungi! Este usor sa primesti gandurile rusinoase si murdare, dar sa vedem, dupa aceea, cum vei reusi sa te curatesti!"
Si tot el mai zice: "Nimic altceva nu uraste mai mult Dumnezeu decat necuratia trupului, care vine din placerea cea fara de lege. Acela care desfraneaza cu gandurile rusinoase, miroase tot ca un caine mort. In timp ce acela care se lupta si isi pastreaza trupul curat si mintea neintinata de ganduri murdare, asa si rugaciunea lui se ridica la cer ca o tamaie bine mirositoare. Am vazut in fapt ceea ce iti spun acum. Nu exista alta jertfa mai bine mirositoare catre Dumnezeu ca neprihanirea trupului, care se dobandeste cu lupta infricosatoare si cu sange. Am multe de spus in legatura cu fericita neprihanire, ale carei roade le-am gustat, dar acum nici tu si nici surorile celelalte nu puteti sa le purtati. Acum, un singur lucru va spun: chiar si hainele celor care sunt curati raspandesc mireasma de bun miros in toata incaperea unde se afla, ca un vas de mir. Acesta este semn de la Dumnezeu pentru neprihanirea lor si pentru fecioria lor preasfintita."
Unii din cei ce l-au cunscut pe Gheron Iosif Isihastul au dat bune marturii despre el, dupa moartea sa. Astfel, un monah din obstea din Nea Skiti, care nu a putut participa la slujba inmormantarii Cuviosului, a fost vizitat la 40 de zile de insusi batranul Iosif, iar locul unde se afla s-a umplut de buna mireasma.
Dumnezeu este bun si frumos. Diavolul este rau si urat.
Dumnezeu aduce pace si odihna. Diavolul aduce tulburare si frica.
Harul dumnezeiesc este bine-inmiresmat.
Pe unde paseste diavolul, locul se umple de un miros insuportabil.
Teodor Danalache
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/cum-miroase-diavolul-145693.html
Mirosul este simtul cel mai fin cu care am fost inzestrati de Dumnezeu. Fiecare lucru din aceasta lume porta cu sine un anumit miros specific. Putem spune ca mirosul este o buna "carte de vizita" a lucrurilor cu care intram in contact. Dar, nu trebuie uitat faptul ca mirosul caracterizeaza si lumea spirituala. Ingerii au si ei mirosul lor.
Ingerii lui Dumnezeu, care se impartasesc neincetat de harul lui Dumnezeu, poarta cu ei o mireasma mai placuta decat toate cele existente pe acest pamant. In vietile sfintilor, cand sunt povestite descoperirile dumnezeiesti, adesea se spune ca incaperea sau locul cu pricina s-a umplut de o mireasma placuta. Tot omul poate cunoaste cu propriile simturi aceasta mireasma minunata a harului dumnezeiesc, atunci cand saruta cu evlavie Sfintele Moaste. Prin dobandirea sfinteniei, trupurile sfintilor dobandesc un miros placut pe care-l pastreaza si dupa moarte.
La randul sau, diavolul are mirosul sau propriu, diferit de toate mirosurile existente pe pamant. Ca unul care s-a indepartat in chip desavarsit de Dumnezeu, diavolul a capatat un miros vesnic de iad, un miros mai greu decat moartea, care nu poate fi descris. Cand se descopera oamenilor, diavolii emana o duhoare greu de suportat, mai urata decat toate mirosurile neplacute din aceasta lume. In acest sens, precum vom vedea, multe sunt marturiile sfintilor.
Mirosul urat
Mirosul urat, atat al omului, cat si al anumitor lucruri din jurul sau, este un rod al pacatului. Mai inainte de caderea in pacat, nici omul, nici vreun lucru dintre cele create de Dumnezeu "bune foarte", nu puteau mirosi urat. Prin pacat a intrat in lume mirosul cel urat, stricaciunea si moartea.
Inlaturarea mirosurilor urate se poate face mai lesne printr-o vietuire sfanta, decat prin crearea parfumurilor, care doar acopera mirosurile urate si pacalesc simturile. Daca cinstitele Moaste miros frumos si dupa moartea trupeasca a sfintilor, cu atat mai mult ele au mirosit frumos inca in viata fiind aceia.
Cum miroase diavolul ?
Diavolul isi face simtita prezenta in lume si prin miros. Astfel, parintele Daniel de la Rarauspune: "Formele aparitiei demonice sunt nenumarate, ele grupandu-se, dupa recunoasterea senzoriala (prin simturi), in cuvinte, zgomote si mirosuri." Iar marturia sfintilor aceasta este: acolo unde se manifesta diavolul, dupa plecarea lui, ramane in urma un miros insuportabil.
Marturii ale Sfintilor
Cuviosul Pahomie cel Mare, fugind odata de galcevile manastiresti, i-a stat inainte diavolul, in chip luminos, si i-a zis: "Bucura-te, Pahomie, caci eu sunt Hristos si am venit la tine ca la prietenul meu." Sfantul, socotind in sine, gandea ca venirea lui Hristos la om se face plina de bucurie si fara de frica, astfel incat toate gandurile omenesti se sting in ceasul acela si se intraripeaza toata mintea in vedenia care se vede. "Iar eu - cugeta cuviosul - vazand aratarea acestuia ce-mi sta in fata, sunt plin de tulburare si ma tem. Deci, acesta nu este Hristos, ci satana!"
Apoi, sculandu-se ingradit cu credinta catre Dumnezeu, sfantul a zis cu indrazneala: "Du-te de la mine, diavole, caci esti blestemat tu si vedenia ta si mestesugirile sfaturilor tale celor viclene." Iar diavolul, indata s-a stins si s-a facut ca praful, a umplut chilia de putoare si a tulburat vazduhul, fugind si strigand cu glas tare: "Eu am voit ca acum sa te arunc sub picioarele mele; iar tu, apucand mai inainte, m-ai spurcat, si in toate zilele biruindu-ma ma batjocoresti; pentru ca este mare puterea lui Hristos, Care va ajuta voua monahilor; insa nu voi inceta sa ma lupt cu voi, de vreme ce se cade ca lucrul meu sa-l savarsesc."
Cuviosul Iustin de Celie, intr-una din predicile sale, spune: "Sfantul Eftimie cel Mare, duhovnic vazator cu duhul, simtea mirosul urat al unui gand de desfranare pe care un frate din manastirea sa il avea in minte. Pe acest frate il urmarea ispita si gandurile de desfranare nu-i dadeau pace. Sfantul a simtit un miros urat. Astfel, fratele meu, sufletele noastre raspandesc buna-mireasma sau duhoare. Aceasta o simt Sfintii ingeri, care sunt imprejurul nostru. Fiecare pacat din sufletul meu si al tau raspandeste miros urat. (...)
Daca simti vreun pacat intru tine, vreun miros greu, sa cunosti ca orice inger se indeparteaza de la tine. Vreun pacat mai vechi, vreun pacat nepocait pe care il purtam intru noi de ani de zile, acesta este o imensa duhoare de care fug toti ingerii. De aceea ne-a daruit Domnul Sfintele Taine: ne-a daruit Sfanta Impartasanie pentru a ne inmiresma si a ne umple de pace."
Un frate oarecare din lavra, cu numele Emilian, odata intr-o noapte ce se lumina spre duminica a fost suparat cumplit de diavolul desfranarii si prin urate naluciri, i-a tulburat mintea grozav. Deci, in ceasul cantarii de psalmii cei de noapte, Sfantul Eftimie, venind spre biserica, s-a intalnit cu el la un loc intunecos. Iar batranul Eftimie a mirosit duhoarea diavoleasca si, banuind a fi o lucrare a diavolului, a suflat, zicand: "Departeaza-te pe tine Dumnezeu, necuratule duh." Si, indata, fratele a cazut, facand spume.
Apoi, poruncind Sfantul Eftimie a se aduce lumina, a zis parintilor celor ce s-au adunat: "Priviti acest frate, care din tinerete pana acum s-a purtat bine si intru curatia trupului a vietuit; dar putin ranindu-se cu dezmierdarea trupului, astfel s-a stapanit de diavol. Pentru aceasta, de-a pururea zic voua: sa ne inarmam pe noi impotriva uratei naluciri, pentru ca cei ce se ispitesc de dezmierdari trupesti, chiar neapropiindu-se de trupuri, totusi cu mintea pacatuiesc. Deci, cu toata grija, fiecare din noi sa-si pazeasca judecata mintii sale, apoi cu grija si cutremur sa lucreze mantuirea sa."
Pe acest frate, pe care il priviti, spre intelepciunea noastra si a multor altora a voit Dumnezeu a se stapani de diavol. Ci sa rugam pe Dumnezeu Care l-a pedepsit si nu l-a omorat, sa izbaveasca zidirea Sa, de bantuirea necuratului si iubitorului de dezmierdare duh." Deci, rugandu-se parintele purtator de duh sfant, a iesit diavolul, strigand si zicand: "Eu sunt duhul desfranarii." Si a umplut tot locul de miros ca de pucioasa ce arde. Si, de atunci, Emilian s-a izbavit de gandul lui si s-a facut vas de alegere.
Un cuvios ascet locuia in Schitul Kapsocalivia, din Sfantul Munte Athos. Odata, el a auzit o bataie in usa. Era cineva imbracat ca un calugar si cu un rucsac in spate, plin cu paine uscata, de care mancau toti ascetii.
- Cine esti? l-a intrebat evlaviosul parinte.
- Sunt un duhovnic de la Schitul Sfanta Ana.
- Daca esti monah si mai ales parinte duhovnicesc, fa o inchinaciune.
Imediat ce strainul a auzit aceste cuvinte, a disparut (pentru ca era un demon) si a lasat in urma lui un miros urat, care a tinut trei zile.
Diavolul nu face inchinaciuni, nici nu I se inchina lui Dumnezeu.
Cuviosul Iosif Isihastul, in "Marturii din viata monahala", spune: "Ce este mai murdar decat mandria si ce este mai rau mirositor decat necuratii demoni? Cu toate acestea, ii lasi sa te murdareasca. Este usor sa-i lasi sa vina si sa-ti strice toate zidurile de aparare. Sa vedem, insa, cum vei reusi sa-i alungi! Este usor sa primesti gandurile rusinoase si murdare, dar sa vedem, dupa aceea, cum vei reusi sa te curatesti!"
Si tot el mai zice: "Nimic altceva nu uraste mai mult Dumnezeu decat necuratia trupului, care vine din placerea cea fara de lege. Acela care desfraneaza cu gandurile rusinoase, miroase tot ca un caine mort. In timp ce acela care se lupta si isi pastreaza trupul curat si mintea neintinata de ganduri murdare, asa si rugaciunea lui se ridica la cer ca o tamaie bine mirositoare. Am vazut in fapt ceea ce iti spun acum. Nu exista alta jertfa mai bine mirositoare catre Dumnezeu ca neprihanirea trupului, care se dobandeste cu lupta infricosatoare si cu sange. Am multe de spus in legatura cu fericita neprihanire, ale carei roade le-am gustat, dar acum nici tu si nici surorile celelalte nu puteti sa le purtati. Acum, un singur lucru va spun: chiar si hainele celor care sunt curati raspandesc mireasma de bun miros in toata incaperea unde se afla, ca un vas de mir. Acesta este semn de la Dumnezeu pentru neprihanirea lor si pentru fecioria lor preasfintita."
Unii din cei ce l-au cunscut pe Gheron Iosif Isihastul au dat bune marturii despre el, dupa moartea sa. Astfel, un monah din obstea din Nea Skiti, care nu a putut participa la slujba inmormantarii Cuviosului, a fost vizitat la 40 de zile de insusi batranul Iosif, iar locul unde se afla s-a umplut de buna mireasma.
Dumnezeu este bun si frumos. Diavolul este rau si urat.
Dumnezeu aduce pace si odihna. Diavolul aduce tulburare si frica.
Harul dumnezeiesc este bine-inmiresmat.
Pe unde paseste diavolul, locul se umple de un miros insuportabil.
Teodor Danalache
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/cum-miroase-diavolul-145693.html