Pagini

vineri, 17 ianuarie 2014

Statornicia în credinţă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

În regatul Bungo (ce aparţine Japoniei), o nobilă familie creştină a fost greu maltratată ca să-şi părăsească credinţa. Văzând că nu izbuteşte, regele a dat ordin ca fiul cel mare din familie să fie adus înaintea sa, spre a fi sugrumat. După două zile, a fost adusă ştirea, tatălui, că copilul a fost sugrumat şi acum regele cere pe fiica lui s-o pedepsească la fel. „Du-te - zise tatăl fiicei sale - şi arată păgânului rege că virtutea la noi creştinii nu se măsoară după ani, ci după puterea credinţei“. După aceasta regele a cerut pe fiul cel mic. Şi pe acesta l-a trimis tatăl spre mărturisire. După două zile a venit părinţilor ştirea, că şi copilul acesta a fost sugrumat şi acum regele cere să i se prezinte tatăl şi mama copiilor. S-ai prezentat, însă nu a fost posibil a-i abate de la credinţa lor. Văzând aceasta regele, a poruncit să se ridice perdeaua din faţa părinţilor şi iată copiii lor, crezuţi morţi, erau acolo sănătoşi. Regele le-a lăudat tăria credinţei şi i-a eliberat. Ce bucurie pe bieţii părinţi. 
Tot asemenea şi Dumnezeu în ceruri, pentru toată jertfa adusă pentru Numele lui, va da răsplata cuvenită. Nici cea mai neînsemnată binefacere, nu va rămâne nerăsplătită