FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Vă mărturisesc că m-am născut într-o familie înstărită. Am dus-o bine şi de când
mă ştiu părinţii mei mi-au oferit tot ce îmi puteam
dori.
În urma cu 3 ani în cartierul nostru s-a mutat un tip deosebit
Cel puţin aşa părea. Un individ care
impunea respect prin simpla sa
prezenţă. Umbla cu o motocicletă
Honda. Niciodată nu-l văzusem
mergând cu viteză mică. Era mereu
îmbrăcat în haine de piele şi avea o
alură de dur. Dacă undeva era vreo
încăierare se amesteca şi el, de partea celui mai
slab, fireşte. Nu mai ştiu de unde, dar într-o zi,
cineva i-a găsit o poreclp: «Baronul». Şi i se
potrivea de minune. Într-o zi l-am întâlnit la o
petrecere dată de
un amic comun. Am stat de
vorbă cu el în noaptea aceea şi m-a impresionat.
Îmi vorbea delucruri de care nu auzisem
niciodată. Îmi spunea că strămoşii noştri, dacii,
erau un popor excepţional, că există «Binele şi
Răul» dar că sunt relative, în funcţie de tabăra
pe care ţi-o alegi, că Satan nu este
personificarea răului şi că asta încearcă preoţii
Bisericii să facă din el. Că în realitate Satan este
unul dintre stăpânii Universului care-l ajută pe
om să se cunoască pe sine însuşi şi să devină
conştient de forţele care sunt puse în el încă din
momentul Creaţiei. Că preoţii încearcă să ne
stăpânească, să ne arunce în ignoranţă ca să nu
fim conştienţi de ceea ce suntem în realitate. L-am întrebat de unde
ştie atâtea şi mi-a promis că mă va lua cu el într-o zi să-mi arate...
«Ordinul Fiii lui Satan»
Aşa m-am trezit într-o sâmbătă cu «Baronul» la mine la uşă.
Am plecat cu maşina lui până într-unul din
cartierele rezidenţiale ale Bucureştiului, unde
am intrat în curtea unei vile foarte mari. De la
intrare am fost impresionat de o adevărată
desfăşurare de forţe: oameni de securitate cu
câini antrenaţi, maşini de teren.
O atmosferă
de disciplină cum nu văzusem decât în filme.
După ce a coborât din maşină, Baronul şi-a
pus un fel de pelerină neagră, tivită cu o margine roşie, iar pe
pelerină era făcută o cruce întoarsă cu braţele în jos.
Dar el mi-a explicat ca, în realitate, crucea întoarsă este cea a
creştinilor şi că, semnul lui Satan reprezintă în realitate o sabie, în
poziţia ei normală, simbolizând lupta neobosită a lui pentru a-şi
proteja supuşii.
În partea din faţă a pelerinei, Baronul mai avea brodat
un semn ciudat. Mi-a explicat că semnul acela arată gradul lui, că toţi
cei de acolo se supuneau celor mai mari în grad şi că nimeni nu făcea
de capul lui nimic. Sincer, structura asta militarizată mi-a inspirat încredere. În interior era o muzică potrivită momentului, care parcă te înălţa, te făcea să te simţi mai mare şi mai
puternic, în stare să faci lucruri extraordinare.
La un moment dat a intrat un individ cu
părul grizonat, tuns scurt, cu o ţinută
impunătoare. Purta o pelerină de culoare
vişinie şi avea aceeaşi cruce pe spate – simbolul sabiei.
Era unul din maeştrii ordinului în care tocmai intrasem. A început să vorbească. Pe măsură ce vorbea, simţeam în mine un simţământ ciudat.
Ne-a spus că strămoşii noştri, dacii, se închinau adevăratului
stăpân al acestui pământ, că în urmă cu
peste 2000 de ani, ei purtau pe mâna
dreaptă sau pe frunte simbolul 666, simbol
care a fost denaturat până la ora actuală şi
care reprezenta anul celor mai importante
reforme politice şi religioase (???). Ne-a spus
că de la noi, de pe teritoriul României Mari, au
plecat toate popoarele care au civilizat lumea
antică. Şi că din cauza asta azi, stăpânii marilor
imperii economice nu vor ca noi să fim
conştienţi de valoarea noastră ca naţiune. Mă
simţeam altul. Parcă dintr-o dată mi se luase o perdea de ceaţă de pe
ochi.
Undeva, în mine, clocoteam. Simţeam un val de ură urcând din
mine. Aveam nevoie de un ţel în viaţă şi îl
găsisem: să le arăt românilor cine eram noi,
în realitate. Apoi a
vorbit despre Biblie. A arătat latura violentă a Dumnezeului din Biblie, a Dumnezeului care nu ierta greşelile făcute. Pe de altă parte, a subliniat caracterul indulgent al lui Satan care recunoaşte că omul este supus greşelilor şi că merită o şansă în plus. Ba, mai mult, Satan oferă supuşilor săi o serie de alte vieţi, menite al ajuta să-şi îndrepte greşelile, pe când Dumnezeul Bisericii creştin-ortodoxe, dă o singură viaţa iar la sfârşit pedepseşte. Încet, încet, simţeam că are dreptate. Şi îmi doream să aflu cât mai multe despre Satan, cel care se luptă pentru drepturile noastre, ale oamenilor. Am plecat de la întâlnire foarte entuziasmat. Acasă mi-am făcut în camera mea un altar la care mă închinam în fiecare noapte lui Satan. De ce noaptea??? Pentru că însăşi Biblia spune că din Întuneric s-a făcut Lumina. Însemna că Întunericul cuprindea Lumina în el (???). De fiecare dată când pronunţan numele, Satan, simţeam cum mă cuprind fiori reci.
Sacrificiul
Paştele anului 1999 a fost deosebit pentru noi, ca organizaţie a lui Satan. Am petrecut-o toţi într-o zonă de munte, unde se spunea că se coborau sacerdoţii dacilor ca să primească porunci de la stăpânul tenebrelor, de la Zamolxis. Am aniversat victoria celor rămaşi credincioşi lui Satan, în cumplitul an 1, când forţele adverse,
conduse de Iisus, au încercat să preia conducerea
Pământului. Pentru că a îndrăznit să se răscoale împotriva stăpânului
de drept, Iisus a fost răstignit, iar Apostolii lui împrăştiaţi. Însuşi
marele stăpân fusese prezent la crucificare, în norii care au întunecat
cerul în acele momente. Şi tot el lovise templul iudeilor. Aşa ni se
spunea. Şi ni se mai spunea că cei care îl vor urma pe Satan vor fi
mereu protejaţi de necazuri, de boli şi de sărăcie. De ce să nu
recunosc, toate astea se întâmplau. Aveam parte numai de noroc, de
unde nici nu mă aşteptam. Şi nici cu banii nu stăteam prost. Doar că,
la un moment dat, s-a întâmplat ceva... Eram într-un cimitir unde avea
loc o ceremonie funebră. Trebuia să trezim spiritele unor morţi în
numele lui Satan şi să le trimitem să pedepsească nişte indivizi,
adversari ai ordinului nostru. Am aprins lumânările, ne-am spus
incantaţiile şi am aşteptat. Nu ştiam exact ce se va întâmpla, dar
aveam încredere în cel care ne conducea. În clipa în care ultimele
cuvinte ale ritualului erau rostite, am simţit o răsuflare rece şi mi-am
pierdut cunoştinţa. Când m-am trezit eram pe patul unui spital şi o
grămadă de medici în jurul meu – câţiva dintre ei erau adepţii
ordinului satanist. Mă priveau toţi cu compătimire şi cu invidie în
acelaşi timp. Atunci am aflat că Satan mă alesese pe mine să fiu una din uneltele sale. Pentru fiecare lucru cerut trebuia dat ceva
Stăpânului. De data aceasta, eu fusesem ales să fiu cel ce da. Nu
înţelegeam mare lucru. Apoi am vrut să mă ridic şi... am înţeles: eram
paralizat de la mijloc în jos. Şi nimeni nu-şi explica ce s-a întâmplat.
Cei care fuseseră cu mine în cimitir spuneau că am căzut efectiv la un
moment dat, fără nici-o explicaţie. Din punct de vedere clinic eram
perfect sănătos.
Crucea «Răstignitului»
Au urmat 9 luni de coşmar în care simţeam cum lumea mea se prăbuşea. Foştii mei colegi mă vizitau din ce în ce mai rar. Mă încurajau spunând că nu trebuie să disper, pentru că eu eram printre cei aleşi şi că trebuie să-i mulţumesc lui Satan pentru privilegiul de a fi unul dintre oamenii lui. Iar eu mă întrebam: «De ce avea Satan nevoie de un paralitic, de ce trebuia să Îmi ia mie dreptul la o viaţă normală?» Într-o zi, când eram singur trebuia să ajung la baie. Nu era nimeni să mă ajute. Am apucat cârjele şi am dat să mă ridic. După ce am făcut doi paşi am căzut la pământ. Plângeam de disperare. Ce fusesem şi ce ajunsesem... Şi atunci s-a întâmplat ceva extraordinar. Soarele lumina printre crengile plopilor din faţa blocului. Şi atunci am văzut... pe perete se vedea o cruce «întoarsă». Crucea pe care eu o huleam, cea pe care o defăimam şi spuneam că e a «Răstignitului» ce şi-a primit pedeapsa pentru trufia lui, crucea venise la mine. O trimisese la mine, în clipele în care «Stăpânul» mă uitase. Am simţit cum din mine iese o flacără. Apoi am leşinat. Când m-am trezit eram în pat şi ai mei erau pe lângă mine. Mama plângea. Nu ştiam de ce. Şi mi-a spus că în timpul leşinului, inconştient fiind, îmi mişcasem degetele de la picioare. Am încercat şi atunci şi aşa era. Mai mult, simţeam furnicături pe amândouă picioarele. Restul e simplu. În câteva luni mi-am revenit complet. Acum merg pe picioarele mele. Vechii prieteni mi-au întors spatele. Şi dacă nu o făceau ei, aş fi făcut-o eu. Iar acum, de câte ori trec pe lângă o Biserică Ortodoxă, intru şi aprind o lumânare. Şi mă rog pentru toţi cei rătăciţi, aşa cum am fost eu. Mă rog ca Dumnezeu să nu-şi întoarcă faţa de la ei, aşa cum nu şi-a întors-o de la mine. AMIN.
Marturisirea unui satanist POCĂIT
(http://www.secretelefemeilor.ro/confesiunile-unui-satanist-pocait.html)Viaţa bate filmul. Iar viaţa unora este dincolo de ceea ce ne putem imagina noi…
Racolarea
Vă mărturisesc că m-am născut într-o familie înstărită. Am dus-o bine şi de când
mă ştiu părinţii mei mi-au oferit tot ce îmi puteam
dori.
În urma cu 3 ani în cartierul nostru s-a mutat un tip deosebit
Cel puţin aşa părea. Un individ care
impunea respect prin simpla sa
prezenţă. Umbla cu o motocicletă
Honda. Niciodată nu-l văzusem
mergând cu viteză mică. Era mereu
îmbrăcat în haine de piele şi avea o
alură de dur. Dacă undeva era vreo
încăierare se amesteca şi el, de partea celui mai
slab, fireşte. Nu mai ştiu de unde, dar într-o zi,
cineva i-a găsit o poreclp: «Baronul». Şi i se
potrivea de minune. Într-o zi l-am întâlnit la o
petrecere dată de
«Ordinul Fiii lui Satan»
Aşa m-am trezit într-o sâmbătă cu «Baronul» la mine la uşă.
Am plecat cu maşina lui până într-unul din
cartierele rezidenţiale ale Bucureştiului, unde
am intrat în curtea unei vile foarte mari. De la
intrare am fost impresionat de o adevărată
desfăşurare de forţe: oameni de securitate cu
câini antrenaţi, maşini de teren. 
În partea din faţă a pelerinei, Baronul mai avea brodat
un semn ciudat. Mi-a explicat că semnul acela arată gradul lui, că toţi
cei de acolo se supuneau celor mai mari în grad şi că nimeni nu făcea
de capul lui nimic. Sincer, structura asta militarizată mi-a inspirat încredere. În interior era o muzică potrivită momentului, care parcă te înălţa, te făcea să te simţi mai mare şi mai
puternic, în stare să faci lucruri extraordinare.
La un moment dat a intrat un individ cu
părul grizonat, tuns scurt, cu o ţinută
impunătoare. Purta o pelerină de culoare
vişinie şi avea aceeaşi cruce pe spate – simbolul sabiei.Era unul din maeştrii ordinului în care tocmai intrasem. A început să vorbească. Pe măsură ce vorbea, simţeam în mine un simţământ ciudat.
Ne-a spus că strămoşii noştri, dacii, se închinau adevăratului
stăpân al acestui pământ, că în urmă cu
peste 2000 de ani, ei purtau pe mâna
dreaptă sau pe frunte simbolul 666, simbol
care a fost denaturat până la ora actuală şi
care reprezenta anul celor mai importante
reforme politice şi religioase (???). Ne-a spus
că de la noi, de pe teritoriul României Mari, au
plecat toate popoarele care au civilizat lumea
antică. Şi că din cauza asta azi, stăpânii marilor
imperii economice nu vor ca noi să fim
conştienţi de valoarea noastră ca naţiune. Mă
simţeam altul. Parcă dintr-o dată mi se luase o perdea de ceaţă de pe
ochi.
Undeva, în mine, clocoteam. Simţeam un val de ură urcând din
mine. Aveam nevoie de un ţel în viaţă şi îl
găsisem: să le arăt românilor cine eram noi,
în realitate. Apoi a 
Sacrificiul
Paştele anului 1999 a fost deosebit pentru noi, ca organizaţie a lui Satan. Am petrecut-o toţi într-o zonă de munte, unde se spunea că se coborau sacerdoţii dacilor ca să primească porunci de la stăpânul tenebrelor, de la Zamolxis. Am aniversat victoria celor rămaşi credincioşi lui Satan, în cumplitul an 1, când forţele adverse,
Crucea «Răstignitului»
Au urmat 9 luni de coşmar în care simţeam cum lumea mea se prăbuşea. Foştii mei colegi mă vizitau din ce în ce mai rar. Mă încurajau spunând că nu trebuie să disper, pentru că eu eram printre cei aleşi şi că trebuie să-i mulţumesc lui Satan pentru privilegiul de a fi unul dintre oamenii lui. Iar eu mă întrebam: «De ce avea Satan nevoie de un paralitic, de ce trebuia să Îmi ia mie dreptul la o viaţă normală?» Într-o zi, când eram singur trebuia să ajung la baie. Nu era nimeni să mă ajute. Am apucat cârjele şi am dat să mă ridic. După ce am făcut doi paşi am căzut la pământ. Plângeam de disperare. Ce fusesem şi ce ajunsesem... Şi atunci s-a întâmplat ceva extraordinar. Soarele lumina printre crengile plopilor din faţa blocului. Şi atunci am văzut... pe perete se vedea o cruce «întoarsă». Crucea pe care eu o huleam, cea pe care o defăimam şi spuneam că e a «Răstignitului» ce şi-a primit pedeapsa pentru trufia lui, crucea venise la mine. O trimisese la mine, în clipele în care «Stăpânul» mă uitase. Am simţit cum din mine iese o flacără. Apoi am leşinat. Când m-am trezit eram în pat şi ai mei erau pe lângă mine. Mama plângea. Nu ştiam de ce. Şi mi-a spus că în timpul leşinului, inconştient fiind, îmi mişcasem degetele de la picioare. Am încercat şi atunci şi aşa era. Mai mult, simţeam furnicături pe amândouă picioarele. Restul e simplu. În câteva luni mi-am revenit complet. Acum merg pe picioarele mele. Vechii prieteni mi-au întors spatele. Şi dacă nu o făceau ei, aş fi făcut-o eu. Iar acum, de câte ori trec pe lângă o Biserică Ortodoxă, intru şi aprind o lumânare. Şi mă rog pentru toţi cei rătăciţi, aşa cum am fost eu. Mă rog ca Dumnezeu să nu-şi întoarcă faţa de la ei, aşa cum nu şi-a întors-o de la mine. AMIN.
