FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Învăţatul Teodor
Dafnopatis, care a trăit în Constantinopol în secolul al X-lea a adunat această antologie de ziceri, aparţinând Sfântului
Ioan Gură de Aur, despre îndatoririle creştinului ortodox:
● Să-L iubească pe Dumnezeu din tot sufletul său şi să ţină
poruncile sfinte. De asemenea, să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.
Domnul a spus: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea
Mea“ (Ioan 15: 10). Şi: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că
sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii“ (
Ioan 13: 35).
● Să-şi smerească sufletul înaintea lui Dumnezeu, căci
„duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi“
(Psalm 50: 18) şi niciodată să nu-şi umilească aproapele. Să plângă pentru
păcatele sale. Să se întristeze pentru păcatele aproapelui său. Să se bucure
atunci când aproapele său este fericit şi să nu-l invidieze pentru fericirea
lui. Să aibă răbdare faţă de cei care îi sunt împotrivă şi să-i sfătuiască cu
bunătate. Să săvârşească mereu fapte bune, care contribuie la păstrarea curăţiei
sufletului.
● Să fie milos cu cei nefericiţi. Să slujească pacea cu
toate puterile sale, aşa cum vrea Domnul, ca să fie numit fiu al lui Dumnezeu
(Matei 5: 9). Să nu îşi piardă cumpătul atunci când este batjocorit sau nedreptăţit
şi nici măcar atunci când urmează să fie ucis în numele dreptăţii lui Dumnezeu şi
credinţei sale.
● Să lupte împotriva oricărei învăţături eretice şi să
primească învăţătura dreaptă a Sfintei Biserici Ortodoxe despre Dumnezeul
Treimic.
● Să iubească adevărul şi să nu-şi murdărească nicicând
limba cu minciuni. Să nu facă niciodată rău semenului său.
● Să nu judece pe nimeni. Să nu batjocorească pe nimeni
niciodată. Să nu facă nimic din cele pe care legea lui Dumnezeu le interzice.
● Să facă milostenie, măcar din ce-i prisoseşte.
● Să se roage pentru cei care îl blestemă. Dacă cineva îl
sileşte să meargă cu el un kilometru, el să meargă doi (Matei 5:41). Să
nu se jure niciodată, ci să facă aşa cum spune Domnul: „Ceea ce este da,
da; şi ceea ce este nu, nu“ (Matei 5:37).
● Să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se roage Lui cu
evlavie.
● Să se gândească mereu la moarte, la judecata viitoare
şi la răspunsul pe care va trebui să-l dea pentru faptele sale. Să se gândească
tot timpul la păcatele sale, rugându-L pe Dumnezeu să i le ierte.
● Să săvârşească mereu fapte bune, fără să se laude cu
ele, ca fariseul.
● Să se ferească de lăcomie, de beţie, de a jura, de a
vorbi fără rost, de invidie, de neînţelegeri, de răutate, de câştigul
necuvenit, de desfrânare (cu toate formele ei) şi, în general, de poftele
necuviincioase.
● Să nu aibă nicio legătură cu magia, să nu facă vrăji şi
să nu meargă niciodată la vrăjitori şi ghicitori. Să se păstreze curat, să fie
vrednic de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
● Să aibă grijă de orfani, de văduve şi de străini. Să
dea ajutor celor care au nevoie. Să dea cu împrumut fără dobândă celor care îi
cer, căci tot ce are este de la Dumnezeu şi aparţine lui Dumnezeu.
● Să îi fie milă de duşmanii credinţei, ca de nişte
orbi sufleteşte şi să se lupte din toată puterea pentru luminarea lor, dar să
fugă departe de cei care îl pot duce şi pe el la orbire.
● Să fie tot timpul bun, evlavios, curat la suflet şi
dedicat lui Dumnezeu. Să facă totul după
voia lui Dumnezeu, aşa cum se spune în psalm: „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururi“
(Psalm 15:8).
● Să nu ţină răutate în sufletul său, ci să-l ierte
imediat pe cel care i-a greşit, căci Domnul a spus: „ Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi
vouă Tatăl vostru Cel ceresc“ (Matei 6:14).
● Să judece lucrurile cu dreptate şi cu frica lui
Dumnezeu. Să nu judece pe nimeni şi să nu-şi dispreţuiască aproapele pentru păcatele
sale, pentru că Domnul a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi“
(Matei 7:1).
● Să-l certe cu dragoste pe aproapele său, atunci când
greşeşte. Să-l apere pe cel nedreptăţit şi pe cel slab. Să-l ajute pe cel
neputincios. Să-l povăţuiască pe cel rătăcit.
● Să citească cărţi sfinte ortodoxe, să asculte cuvântul
lui Dumnezeu şi să poarte discuţii de suflet folositoare.
● Să-şi cinstească părinţii şi să nu vorbească niciodată
rău despre ei.
● Să meargă la
sfintele slujbe care se săvârşesc în Sfânta Biserică Ortodoxă. Să nu se îndoiască
de minunile pe care Dumnezeu le face în toate epocile.
Dacă omul trăieşte astfel, avându-L mereu în inimă pe Hristos, va moşteni
Împărăţia Cerurilor, care a fost pregătită pentru Sfinţi de la începutul lumii şi
pe care nădăjduim să o moştenim cu toţii, cu harul şi cu iubirea de oameni a
lui Hristos, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Când omul foloseşte anafură şi aghiasmă, nu se
apropie de el duhul necurat, sufletul şi trupul i se sfinţesc, gândurile se însufleţesc
spre a-l face pe plac lui Dumnezeu şi omul este înclinat spre post, rugăciune şi
toate virtuţile (Gheorghe Zăvorâtul
din Zadonsk).
Porţile prin care omul primeşte chipul sunt
Sfintele Taine. Omul nu-şi poate atinge deplina statură decât în măsura în care
îşi realizează scopul, care este îndumnezeirea (theosis) sau primirea Duhului
Sfânt. De aici rezultă că lumea va fi mai umană pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi
şi femei vor să trăiască în Hristos.
Cele mai importante lucruri pentru mântuire
sunt: înfrânarea, atenţia faţă de sine şi tăcerea. Cele mai rele sunt deşertăciunea
împrăştierea şi discuţiile.
Fără
exemplu în viaţă şi citirea cărţilor ascetice nu putem cunoaşte viaţa
duhovnicească. Mintea noastră nu stă degeaba. Ori se ocupă cu meditaţia
dumnezeiască, ori cu gândirea la rău. Păzeşte-le pe acestea trei: privirea,
auzul şi limba şi, după posibilitate, pântecele şi îţi vei vedea păcatele tale,
Îl vei cunoaşte pe Dumnezeu, te vei învăţa cu pomenirea morţii, căci fără
acestea toate sunt în zadar. Năzuinţa de a fi proslăvit pe pământ şi faptul de
a face pe plac oamenilor răpesc tot binele. Calea mântuirii este calea crucii,
nu a vieţii cu privilegii. Pentru mântuire trebuie să dobândim curăţia şi să
evităm prietenia prea mare cu oricine.
Iubirea de
sine şi plăcerea trupului sunt vrăjmaşii mântuirii noastre, ei ne depărtează de
Dumnezeu. Pentru mântuire sunt necesare, atenţia împreună cu rugăciunea, blândeţea
şi răbdarea. Datorită înţelepciunii putem trage folos şi din ispite. Scopul vieţii
noastre este viaţa sfântă şi fericirea veşnică în iubire cu Dumnezeu.
Începutul
mântuirii este cunoaşterea şi recunoaşterea păcatelor. Sensul acestei vieţi
constă într-o deplină mortificare a iubirii de sine (adică să nu fim egoişti,
ci altruişti).
Dacă omul
nu este atent rămâne fără cer, fără mântuire, fără rai. De ce? Pentru că mântuirea
noastră se săvârşeşte în timp, cât suntem în timp (respectiv în trup). După ce nu mai e timp nu mai putem face nimic.
Ceilalţi de după noi mai fac şi ei ceva pentru noi, cu zgârcenie, cu lene sau
cu dragoste, nu ştim asta. Mai fac câte o colivă, câte o pomenire pentru noi,
dar noi nu mai putem face nimic în lumea de dincolo, când a venit moartea. Ne
stă în putere să ne alegem: stânga sau dreapta, cu oile sau cu caprele,
liturghia sau somnul, postul sau îmbuibarea, rugăciunea sau discoteca, înjurătura
sau Psaltirea.
Sunt oameni care pot răspunde
la o mulţime de întrebări ca la carte, dar nu pot răspunde la întrebarea pusă
de viaţa în sine, la practica şi trăirea adevăratei vieţi umane şi creştine. Se
povesteşte că pe un râu agitat, călătoreau într-o bărcuţă, un vâslaş şi un filozof, care le ştia pe toate din
teorie. Între ei a avut loc următorul dialog: - Filosoful l-a întrebat pe vâslaş:
- Cunoşti istoria? Nu, a răspuns vâslaşul. Atunci ai pierdut jumătate din viaţă,
i-a spus filosoful. Ai învăţat matematică? Nu, a răspuns iarăşi vâslaşul. - Ai
pierdut mai mult de jumătate din viaţă. Dar tocmai acum o rafală de vânt a răsturnat
barca. Vâslaşul l-a întrebat pe filosof: - Ştii să înoţi? Nu, a răspuns
filosoful. Atunci viaţa ta este în întregime pierdută.
„Adu-ţi
aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată“ (Înţelepciunea
lui Sirah 7:38). Cât timp eşti
viu, mântuieşte-te, dar nu pierde timpul, plângi, roagă-te, smereşte-te, fii
totdeauna pregătit să ştii că atunci când vei părăsi lumea vei fi chemat să dai
răspuns.
Mă tem de trei lucruri: când
voi muri, cum voi muri şi unde voi ajunge.
Dacă doreşti să dobândeşti Împărăţia cerului
trebuie să urăşti toate avuţiile pământeşti, pentru că, dacă vei fi iubitor de
slavă sau iubitor de arginţi, atunci e cu neputinţă să trăieşti potrivit lui
Dumnezeu.
Regele
credincios
Un rege
credincios i-a întrebat odată pe trei învăţaţi din ţara lui care este cea mai
mare nenorocire din lumea aceasta. Unul dintre
ei a zis ca bătrâneţea este cea mai mare nenorocire, altul că boala şi sărăcia. Al treilea învăţat a grăit tare şi răspicat: Cea mai mare nenorocire este să ai moartea în
faţă şi să ştii că ţi-ai cheltuit viaţa în ticăloşii şi păcate, că eşti nepregătit,
eşti nespovedit, neîmpărtăşit, că nu ai ţinut post, n-ai mers în fiecare
duminică la Sfânta Biserică, nu te-ai rugat, n-ai făcut fapte bune. Aceasta-i
cea mai mare nenorocire. Da, tu ai
dreptate! a zis regele.