FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Lacomia
Gândea odată un tăran:
- Noi ăstia care răscolim de mici pământul, care ne si tine, nu ne gândim la fleacuri. Numai că nu prea avem noi pământ. Să am pământ, n-as avea habar de nimeni, nici de dracul n-as mai avea vreo grijă!
Dracul auzi ce spunea Pavel si zise:
-Foarte bine, Pavele, las pe mine!... Am să te satur de pământ. Prin pământ am să pun mâna pe tine căci n-ai de sprijin nici biserica, nici preotul si predica lui, nici pe Dumnezeu.
Pavel vându si una si alta din ce avea si cumpără si el vreo cincisprezece hectare de pământ, cu o bucată de pădurice. Pământul bun dădu grâu bogat, însă oamenii începură să-l fure. Numai necazuri. Începură certurile, înjurăturile si judecătile. Nu mai avea trai cu oamenii si pace.
Într-o zi, intră la el un crestin. Îi povesti că vine de undeva, unde li se dă oamenilor pământ de muncă, si încă pământ de soi. Pavel a gândit: „ Dacă-i asa, de ce să stau aici, la strâmtoare si între ticălosi ? Am să vând ce am si plec acolo...”
În vară se duse acolo, văzu că e adevărat, îsi vându tot ce avea si se mută cu familia în tinutul cel nou.
Aici, Pavel se tot frământa plin de lacomie cum să aibă pămânul lui. Un negustor îi povesti că a cumpărat acolo cinci mii de hectare mai pe nimic.
Pavel îsi zise:
-„ De ce să iau aici cinci sute de hectare si să nu iau acolo câteva mii?” - îsi zise avarul
Si plecă spre acea tară aflată undeva în stepă, ai cărei locuitori se adăposteau în niste corturi de pânză.
Când ajunse acolo, oamenii aceia îl primiră cu bine, iar el le dădu daruri. Apoi îl întrebară ce vânt îl aduce în zona lor.
-Mi-ar plăcea mai cu seamă pământul vostru, răspunse Pavel. Noi suntem cam strâmtorati si tare ne-ar prinde bine ceva pământ...
Veni si regele tării aceleia si, după ce-i spuseră si lui cum stă treaba, îi ziseră:
-Pământ avem din belsug, poti să iei cât vrei.
-Multumim de bunătate... mie însă nu-mi trebuie mult. Dar vezi d-ta, ar trebui să stiu care bucată e a mea, s-o hotărnicim si să facem un înscris.
-Bine, zise regele.
-si cu ce pret? întrebă Pavel.
-De pilda noi obisnuim să vindem o zi de pământ. Tot pământul pe care ai putea să-l ocolesti într-o zi să fie al tău. Pretul zilei e de o mie de galbeni...
,,Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap!”îsi zise Pavel. O să ocolesc o împărătie întreagă. Într-o zi fac cincizeci de verste. Ce pământ!... Zece mii de hectare...
A doua zi dimineată plecară cu totii în stepă. Pavel scoase banii, îi puse în căciula asezată drept semn unde să se întoarcă, si porni. Mergea si, din loc în loc, bătea câte un tărus. Merse până abia se mai zărea delusorul de unde plecase. Îsi tot făcea socoteli... si se întindea, si se-ntindea, până văzu că soarele dă spre asfintit.
Să stii că m-am înselat si am cuprins prea mult pământ. Ce mă fac dacă nu ajung la vreme?”
Pahomie începu să alerge. Începu să simtă cum, încet-încet, îl dor picioarele, dar alergă de parcă l-ar fi luat cineva cu biciul. Aruncă din fugă pieptarul, cizmele, plosca ăi căciula, pentru a putea alerga mai usor si mai repede.
„Uite unde m-a dus lăcomia – îsi zise el – m-am nenorocit. Nu mai ajung eu înainte de asfintit...”
De spaimă, i se tăie răsuflarea.
Sudoarea i-a lipit cămasa de trup. Gura-i era uscată. Nu mai putea. Îi era groază de moarte, dar nu mai putea să se oprească.
Îi auzi pe locuitorii acelei tări cum fluieră si strigă. Mai prinse putină inimă. Îsi stânse ultimele-i puteri si alergă năuc. Începu să vadă oamenii de pe delusor. Ba chiar si căciula cu banii. Îl zări pe mai-marele care sta jos tinându-se cu mâinile de burtă...
si aleargă mereu ... Urcă dealul în goană. Iată căciula. Dar... sovăi. I se tăiară picioarele căzu si, căzând, întinse mâna spre căciulă.
-Halal să-ti fie, camarade – strigă mai-marele ai câstigat mult pământ!...
Argatul lui, dădu fuga să-l ridice, dar văzu cum curgea sângele din gură. Pavel murise.
Mai-marele sta jos ghemuit, râzând zgomotos si tinându-se cu mâinile de burtă. Apoi se sculă si dădu argatului o sapă:
-Îngroapă-l! Atâta pământ îi trebuie unuia ca acesta! Doi metri.
-Argatul luă sapa si săpă lui Pavel o groapă, tocmai cât lungimea trupului său, de la cap până la picioare si-l îngroapă.
Adesea putem vedea printre noi oameni care în viata lor trăiesc de parcă n-ar muri niciodată si plini de lăcomie. Ce este lăcomia si alte patimi ale oamenilor putem învăta din aceste pilde ortodoxe de mare folos sufletesc!
Lacomia
Gândea odată un tăran:
- Noi ăstia care răscolim de mici pământul, care ne si tine, nu ne gândim la fleacuri. Numai că nu prea avem noi pământ. Să am pământ, n-as avea habar de nimeni, nici de dracul n-as mai avea vreo grijă!
Dracul auzi ce spunea Pavel si zise:
-Foarte bine, Pavele, las pe mine!... Am să te satur de pământ. Prin pământ am să pun mâna pe tine căci n-ai de sprijin nici biserica, nici preotul si predica lui, nici pe Dumnezeu.
Pavel vându si una si alta din ce avea si cumpără si el vreo cincisprezece hectare de pământ, cu o bucată de pădurice. Pământul bun dădu grâu bogat, însă oamenii începură să-l fure. Numai necazuri. Începură certurile, înjurăturile si judecătile. Nu mai avea trai cu oamenii si pace.
Într-o zi, intră la el un crestin. Îi povesti că vine de undeva, unde li se dă oamenilor pământ de muncă, si încă pământ de soi. Pavel a gândit: „ Dacă-i asa, de ce să stau aici, la strâmtoare si între ticălosi ? Am să vând ce am si plec acolo...”
În vară se duse acolo, văzu că e adevărat, îsi vându tot ce avea si se mută cu familia în tinutul cel nou.
Aici, Pavel se tot frământa plin de lacomie cum să aibă pămânul lui. Un negustor îi povesti că a cumpărat acolo cinci mii de hectare mai pe nimic.
Pavel îsi zise:
-„ De ce să iau aici cinci sute de hectare si să nu iau acolo câteva mii?” - îsi zise avarul
Si plecă spre acea tară aflată undeva în stepă, ai cărei locuitori se adăposteau în niste corturi de pânză.
Când ajunse acolo, oamenii aceia îl primiră cu bine, iar el le dădu daruri. Apoi îl întrebară ce vânt îl aduce în zona lor.
-Mi-ar plăcea mai cu seamă pământul vostru, răspunse Pavel. Noi suntem cam strâmtorati si tare ne-ar prinde bine ceva pământ...
Veni si regele tării aceleia si, după ce-i spuseră si lui cum stă treaba, îi ziseră:
-Pământ avem din belsug, poti să iei cât vrei.
-Multumim de bunătate... mie însă nu-mi trebuie mult. Dar vezi d-ta, ar trebui să stiu care bucată e a mea, s-o hotărnicim si să facem un înscris.
-Bine, zise regele.
-si cu ce pret? întrebă Pavel.
-De pilda noi obisnuim să vindem o zi de pământ. Tot pământul pe care ai putea să-l ocolesti într-o zi să fie al tău. Pretul zilei e de o mie de galbeni...
,,Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap!”îsi zise Pavel. O să ocolesc o împărătie întreagă. Într-o zi fac cincizeci de verste. Ce pământ!... Zece mii de hectare...
A doua zi dimineată plecară cu totii în stepă. Pavel scoase banii, îi puse în căciula asezată drept semn unde să se întoarcă, si porni. Mergea si, din loc în loc, bătea câte un tărus. Merse până abia se mai zărea delusorul de unde plecase. Îsi tot făcea socoteli... si se întindea, si se-ntindea, până văzu că soarele dă spre asfintit.
Să stii că m-am înselat si am cuprins prea mult pământ. Ce mă fac dacă nu ajung la vreme?”
Pahomie începu să alerge. Începu să simtă cum, încet-încet, îl dor picioarele, dar alergă de parcă l-ar fi luat cineva cu biciul. Aruncă din fugă pieptarul, cizmele, plosca ăi căciula, pentru a putea alerga mai usor si mai repede.
„Uite unde m-a dus lăcomia – îsi zise el – m-am nenorocit. Nu mai ajung eu înainte de asfintit...”
De spaimă, i se tăie răsuflarea.
Sudoarea i-a lipit cămasa de trup. Gura-i era uscată. Nu mai putea. Îi era groază de moarte, dar nu mai putea să se oprească.
Îi auzi pe locuitorii acelei tări cum fluieră si strigă. Mai prinse putină inimă. Îsi stânse ultimele-i puteri si alergă năuc. Începu să vadă oamenii de pe delusor. Ba chiar si căciula cu banii. Îl zări pe mai-marele care sta jos tinându-se cu mâinile de burtă...
si aleargă mereu ... Urcă dealul în goană. Iată căciula. Dar... sovăi. I se tăiară picioarele căzu si, căzând, întinse mâna spre căciulă.
-Halal să-ti fie, camarade – strigă mai-marele ai câstigat mult pământ!...
Argatul lui, dădu fuga să-l ridice, dar văzu cum curgea sângele din gură. Pavel murise.
Mai-marele sta jos ghemuit, râzând zgomotos si tinându-se cu mâinile de burtă. Apoi se sculă si dădu argatului o sapă:
-Îngroapă-l! Atâta pământ îi trebuie unuia ca acesta! Doi metri.
-Argatul luă sapa si săpă lui Pavel o groapă, tocmai cât lungimea trupului său, de la cap până la picioare si-l îngroapă.
Adesea putem vedea printre noi oameni care în viata lor trăiesc de parcă n-ar muri niciodată si plini de lăcomie. Ce este lăcomia si alte patimi ale oamenilor putem învăta din aceste pilde ortodoxe de mare folos sufletesc!