MANDRIE , HABOTNICIE , ATITUDINI

de Porfirie Bairaktaris

Psihologia si psihiatria dacă nu se întâlnesc cu crestinismul autentic au mari sanse să dea gres. În contextul lumii de astăzi oamenii apelează la fel de fel de mijloace de vindecare psihică neglijând cu desăvârsire pe Dumnezeu si cunoasterea de sine.

Asprimea sufletească a celor care par virtuosi sau a celor care habotnicesc pe tărâmul crestinismului sunt aceia care n-au înseles ce vrea Hristos de la ei. Adevăratul crestinism se recunoaste cu usurintă în sufletul aceluia care iubeste pe semeni si reuseste să facă fată vrăjmasilor lui compătimindu-i si iubindu-i. Părintele Porfirie Bairaktaris cu usurintă radiografiază realitatea care ne înconjoară si ne oferă câteva repere spre a ne suscita interesul:

Mi-a zis Bătrânul într-o zi:

-Crestinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superioritătii pentru virtutile sale, cât si de cel al inferioritătii pentru păcătosenia Lui. Una este complexul de inferioritate si cu totul altceva, melancolia.
A venit odată la mine un medic psihiatru si început să condamne crestinismul pentru că, zicea el, creează complexe de vinovătie si melancolie. I-am răspuns:

,,Sunt de acord că unii crestini, din pricina greselilor prorprii sau ale altora, sunt prinsi în capcana complexului de vinovătie, dar si tu trebuie să fii de acord că cei din lume cad adesea într-o boală si mai gravă – mândria. Constiinta religiasă a vinovătiei, alături de Hristos, dispare, în cele din urmă, prin pocăintă si spovedanie, pe când mândria celor ce trăiesc departe de Hristos nu dispare nicidecum”.



Părintele Porfirie - Antologie de Sfaturi si Îndrumări - Editura Bunăvestire Bacău

NOTA --Duhovnicescul Părinte Porfirie a adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kafsokalivia de la Muntele Athos, la orele patru si treizeci dimineata, în ziua de 2 decembrie 1991, în al optzeci si saselea an al vietii sale.

Întotdeauna a arătat deplină ascultare fată de Biserică si nu făcea nimic fără aprobarea ei. Spunea că este preferabil să gresesti, fiind în Biserică, decât să lucrezi în afara ei, fie si cu îndreptătire.

Principala caracteristică a Părintelui Porfirie, în tot timpul vietii sale pământesti, a fost deplina sa smerenie. Pe lângă aceasta, dovedea deplină ascultare, iubire fierbinte, răbdare neclintită în dureri cumplite, discernământ întelept, străvedere limpede. De asemenea, avea o mare sete de cunoastere, cunoscând o multime de subiecte variate, acestea fiind un dar al râvnei sale către Dumnezeu si nu al studiilor sale în lume, aproape inexistente. Avea mare râvnă în tot ce făcea si era foarte harnic. Rugăciunea sa era neîncetată si smerită si, prin urmare, foarte eficientă. Gândirea sa pur ortodoxă, dar lipsită de fanatism era plină de viată si se interesa de problemele Sfintei Biserici, desi lucrul era aproape necunoscut celorlalti. Sfaturile sale erau încununate de succes, iar învătăturile sale nenumărate. Slujbele sale erau pline de măretie, iar dimensiunea contributiei sale duhovnicesti a fost tinută până de curând în taină. 

Parintele Porfirie Bairaktaris din Grecia

Parintele Porfirie din Grecia, dupa numele lui de mirean Evanghelos Bairaktaris, este unul din cei mai mari duhovnici nascuti pe pamantul Greciei, alaturi de Cuviosul Paisie Aghioritul si multi altii. Ucenicii Parintelui si cei care l-au cunoscut indeaproape dau marturie de minunile de care a fost invrednicit acesta prin harul Duhului Sfant, dobandit prin smerenia si practicarea celorlalte virtuti dumnezeiesti, facandu-l inca unul din sfintii acestor vremuri, ce asteapta sa fie proslavit canonic si de sinodul Bisericii Greciei.

Cat a trait, Parintele Porfirie i-a primit pe toti cei ce au venit la el. Prin smerita sa chilie au trecut sfinti asceti si criminali pacatosi, crestini ortodocsi, dar si oameni de alte culte sau chiar de alte credinte, oameni neinsemnati si mari personalitati, bogati si saraci, nestiutori de carte si oameni invatati, mireni si clerici de toate gradele. Fiecaruia dintre acestia i-a oferit iubirea lui Hristos, spre mantuirea sufletului. Intotdeauna a aratat deplina ascultare fata de Biserica si nu facea nimic fara aprobarea ei. Spunea ca este preferabil sa gresesti, fiind in Biserica, decat sa lucrezi in afara ei, fie si cu indreptatire.

Parintele Porfirie cel din Grecia - minunata viata dusa in Hristos

Cuviosul parinte Porfirie se trage din Insula Evia, nascandu-se la 7 februarie 1906, in satul Sfantul Ioan din Karystia (Evvia), aproape de Aliveri, intr-o familie destul de saraca. Parintii acestuia se numeau Leonidas si Eleni Bairaktari. Tatal sau, care din pricina saraciei a fost silit sa plece in lume, ca sa lucreze la Canalul Panama, a fost cantaret la biserica din satul sau. Ca psalt, acesta l-a insotit adesea pe Sfantul Ierarh Nectarie, fiindu-i ajutor in calatoriile sale. La vremea Botezului, copilul ce va ajunge Parintele Porfirie, a primit numele de Evanghelos. El a fost al patrulea din cei cinci copii ai parintilor sai.

    

Porfirie a urmat cursurile scolii din sat vreme de doi ani si, din pricina saraciei, a fost nevoit sa paraseasca scoala, astfel ca la varsta de opt ani a inceput sa lucreze micile ogoare detinute de familia sa si sa pazeasca animalele. Pentru a castiga mai multi bani, de la varsta de 10 ani, tanarul Evanghelos a fost nevoit sa lucreze la minele din zona si la niste bacani din Halkida si din Pireu.

Peste cativa ani, cand avea in jur de 12-14 ani, el a citit cu mare atentie si bucurie "Viata Sfantului Ioan Kalivitul". Fiind foarte atras de frumusetea vietii acestui sfant, tanarul si-a aprins inima de ravna pentru o viata asemanatoare. El a pornit-o in mai multe randuri spre Muntele Athos dar, din diferite pricini, se intorcea inapoi. Parasindu-si pe ascuns satul si familia, tanarul s-a dus la Kafsokalivia, in Sfantul Munte Athos, pentru a-si pune inceput bun vietii dorite.

In randurile cuprinse in "testamentul" sau, gasim scris: "De mic copil ma aflam tot in pacate, caci tatal meu, fiind saraci, plecase in America, sa lucreze la Canalul Panama pentru noi, copiii sai. Pe cand pasteam vitele, citeam silabisind viata Sfantului Ioan Kalivitul. Si l-am indragit mult pe Sfantul Ioan si ma rugam indelung, ca un copil de 12-15 ani cred, nu-mi mai amintesc bine. Si, vrand sa-l imit, cu foarte multa lupta am plecat de la parintii mei pe ascuns si am ajuns la Kafsokalivia la Sfantul Munte si am intrat in ascultare la doi Batrani ce erau frati buni, Pantelimon si Ioanichie. S-a intamplat sa fie foarte evlaviosi si plini de virtuti, asa ca i-am indragit foarte si, de aceea, cu rugaciunile lor, faceam deplina ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult si simteam o mare iubire pentru Dumnezeu."

El a fost primit ca ucenic, in ciuda varstei sale fragede, de catre cei doi frati impreuna nevoitori, evlaviosi si plini de virtuti, pe nume Pantelimon si Ioaniche, ce vietuiau in Chilia Sfantului Gheorghe din Kafsokalivia. Singurul lui necaz din partea celor doi Batrani era ca nu il puneau la si mai multa nevointa, despre care, din putinele lucruri pe care ni le-a spus despre acea perioada, stim ca era o nevointa neincetata, intensa, plina de bucurie si de asprime in acelasi timp.

Mergea descult prin zapada, batand carari anevoioase. Dormea foarte putin, intins pe podea, acoperit doar cu o patura, chiar si pe timpul iernii. Facea multe metanii, cu trupul gol de la brau in sus, ca sa nu-l fure somnul. Sculpta lemnul, dar lucra si in aer liber, unde aduna lemne si melci, cara pamant cu spinarea de la mari distante, fiindca voiau sa faca o mica gradina in partile stancoase ale Chiliei Sfantului Gheorghe.

A invatat pe de rost Sfintele Evanghelii in timpul rucodeliei si le repeta intruna, ca sa nu-i poata patrunde in minte nici un gand. Asa cum spunea mai tarziu el insusi, in vremea aceea era "in necontenita miscare". Principala caracteristica a ascezei sale nu era totusi lupta trupeasca, ci deplina ascultare inaintea Batranilor sai, totala dependenta de acestia, afierosirea sa plina de iubire, incredere si admiratie, fata de ei, afierosire prin intermediul careia putea primi in viata sa, trairile Batranilor sai. Cand a sosit clipa , a fost tuns monah si a primit numele de Nichita.

Roadele cuminteniei si ravnei sale au inceput sa se faca simtite. Pe langa acestea insa si o ispita a aparut: boala dadea semne de prezenta. Pe cand avea douazeci de ani, s-a imbolnavit de pleurezie si, la porunca Batranilor sai, s-a intors in satul parintesc sa-si trateze boala. Gandul ii era insa mereu la Sfantul Munte. S-a intors la Muntele Athos, dar tot urmand porunca Batranilor, din pricina ca se imbolnavise din nou, s-a asezat la o manastire din afara Sfantului Munte, mai precis la Manastirea Lefka a Sfantului Haralambie din Evvia, langa Avlonari.

Intors acasa, Porfirie s-a inatlnit cu Arhiepiscopul Sinaiului, Pofirie al III-lea, care i-a intuit de indata ravna si curatenia sufleteasca, dar mai ales, darul vederii inainte. In scurt timp, in anul 1927, desi tanarul avea pe atunci doar 21 de ani, Arhiepiscopul l-a hirotonit preot, punandu-i numele de Porfirie. A fost hirotonit preot la 27 iulie 1927. Dupa o vreme, Mitropolitul de Karystia din acea vreme, Pantelimon, l-a facut duhovnic, iar in anul 1938 a fost ridicat la treapta de Arhimandrit. Pana in anul 1940, Batranul Porfirie a fost duhovnic in Evvia.

Cand a izbucnit cel de-Al Doilea Razboi Mondial, in octombrie 1940, in urma cererilor sale i s-a implinit dorinta de a-i sluji pe cei bolnavi si a fost numit paroh la Policlinica din Atena, aflata langa Piata Omonia. Parintele a fost numit paroh la Paraclisul Sfantului Gherasim, de la Policlinica din Atena, langa piata Omonia. Timp de 30 de ani cuviosul Batran a infaptuit acesta lucrare pastorala de tamaduire a oamenilor ce sufereau. Era un ascet care, in loc sa se nevoiasca "in pustia de la Sfantul Munte, se nevoia in pustia Omoniei". In acelasi timp lucra si pentru castigarea traiului, fiindca voia sa economiseasca bani pentru a-si intretine parintii si alte rude, dar si pentru a ridica o manastire. Din aceasta pricina nu cunostea odihna. A slujit acolo pana la iesirea la pensie, iar dupa aceea, inca trei ani.

In afara pleureziei care l-a lovit in tinerete, la rastimpuri Parintele Porfirie a fost incercat si de alte boli. Pe cand se afla la policlinica s-a imbolnavit de rinichi si a fost operat cu mare intarziere, fiindca lucra neincetat. De aceea a intrat in coma, iar familia sa a fost instiintata de medicii sa ii pregateasca inmormantarea. Cu voia Domnului insa, parintele a revenit la viata, in ciuda prognozelor medicale, si a continuat sa slujeasca obstea Bisericii. Apoi si-a rupt piciorul. De asemenea, din cauza efortului pe care l-a facut in vreme cand era in satul sau, Turkovuni, unde a vietuit ani la rand si cara greutati mari, a facut hernie, care l-a chinuit pana in ultimii ani ai vietii. In anul 1978 a facut infarct miocardic.

Cand si-a revenit, a intemeiat impreuna cu cativa dintre fiii sai duhovnicesti Manastirea de maici "Schimbarea la Fata a Mantuitorului", dupa ce a primit trebuincioasa binecuvantare din partea Episcopului Atenei. Manastirea trebuia sa se afle in Atena dar, din pricina faptului ca nu era spatiu indeajuns, impreuna cu cativa fii duhovnicesti a cumparat cateva terenuri in Malakasa (Atika), unde au ridicat un metoc al manastirii si o Sfanta Biserica.

Dupa ce s-a pensionat, a plecat de la policlinica si s-a stabilit la Manastirea Sfantului Nicolae din Kallisia, ce se afla pe vechiul Penteli, unde si-a continuat lucrarea de duhovnic. In timpul cat s-a aflat acolo a fost operat de cataracta si si-a pierdut vederea ochiului stang si, mai apoi, si pe cea a ochiului drept. Din cauza efectelor secundare ale unei injectii cu cortizon ce i s-a facut in timpul operatiei de cataracta, a suferit mai multe hemoragii intestinale si, de atunci, a indurat dureri cumplite. Totusi a continuat sa-i primeasca pe cei ce veneau la el, pe cat ii statea in putinta, si sa se roage smerit pentru necazurile lor. De aceea s-a invrednicit de multe ori sa vada cu duhovniceasca bucurie ca Harul cel dumnezeiesc lucra, rezolvand problemele oamenilor. La inceput ii povatuia pe oameni cu usurinta, dar mai tarziu, din pricina multelor sale boli, doar se ruga pentru ei si foarte rar le dadea sfaturi. Se ruga in tacere, cu multa dragoste si smerenie.

La cererea sa, in anul 1984 i s-a dat Chilia Sfantului Gheorghe din Kafsokalivia, unde fusese tuns monah, Chilie care atunci era nelocuita. Acolo a instalat cativa ucenici, dupa ce s-a dus el insusi acolo dar, tot din pricina neputintelor sale, isi petrecea timpul mai mult la Manastirea din Milesi - Oropos. Cand a simtit ca i se apropie sfarsitul, s-a dus si s-a statornicit in Chilia sa de le Muntele Athos, fiindca dorea sa-si dea obstescul sfarsit in manastirea metaniei sale, unde isi petrecuse viata duhovniceasca. El a dictat unuia dintre fiii sai duhovnicesti o scrisoare de bun ramas, in care povatuia si isi cerea iertare de la toti fiii sai duhovnicesti. Aceasta scrisoare, datata 4/7 iunie 1991, a fost gasita in vesmintele sale de ingropaciune, in ziua adormirii sale, dovada a necuprinsei si inaltatoarei sale smerenii.

Ultimile cuvinte rostite de cuviosul parinte au fost cuvintele rugaciunii imparatesti a lui Iisus Hristos: "Ca toti sa fie una." Dupa acea l-au auzit repetand un singur cuvant aflat la sfarsitul Noului Testament, mai precis la Sfarsitul Apocalipsei sfantului Ioan Teologul: "Vino! Urmand poruncii sale, moartea sa a fost anuntata dupa ce a fost inmormantat, tocmai fiindca nu a voit ca fii sai duhovnicesti sa se osteneasca, venind la Muntele Athos pentru a asista la inmormantarea sa.

Parintele Porfirie a adormit in Domnul in Chilia Sfantului Gheorghe, de la Schitul Sfanta Treime, in Kafsokalivia, Sfantul Munte Athos, la ora 04.30 dimineata, in ziua de 2 decembrie 1991, la o varsta de 86 de ani. Sfantul lui trup a fost depus la Kyriakonul din Kafsokalivia, unde toata ziua parintii au citit asa cum cere traditia, toate Evangheliile, iar noaptea au facut priveghere pana la ziua. In zorii zilei de 3 decembrie 1991 pamantul a acoperit cinstitul trup al cuviosului parinte, in prezenta catorva parinti de la Sfantul Schit din Kafsokalivia.

Scrisoarea Batranului Porfirie catre fiii sai duhovnicesti

      Iubitii mei fii duhovnicesti, acum, cand mintea-mi este inca intreaga, vreau sa va dau cateva sfaturi. De mic copil ma aflam tot in pacate. Cand m-a trimis maica mea sa pazesc vitele pe munte - caci tatal meu, fiind saraci, plecase in America sa lucreze la canalul Panama pentru noi, copii sai -, pe cand pasteam vitele, citeam silabisind viata Sfantului Ioan Kalivitul. Si l-am indragit foarte mult pe Sfantul Ioan si ma rugam indelung, ca un copil ce eram de doisprezece-cincisprezece ani, nu-mi mai amintesc prea bine.

      Si vrand sa-l imit, cu foarte multa lupta am plecat de la parintii mei pe ascuns si am ajuns la Kafsokalivia, in Muntele Athos si am intrat in ascultare la doi Batrani ce erau frati buni, Pantelimon si Ioanichie. S-a intamplat sa fie foarte evlaviosi si plini de virtuti, asa ca i-am indragit foarte si, de aceea, cu rugaciunile lor, faceam deplina ascultare. 
     Acest lucru m-a ajutat foarte mult; simteam o mare iubire pentru Dumnezeu si petreceam foarte bine. Insa, cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru pacatele mele, m-am imbolnavit foarte rau. Atunci Batranii mei m-au povatuit sa ma duc la parintii mei, in satul meu, la Sfantul Ioan din Evia.

      Si, desi de mic copil facusem pacate multe, cand m-am intors in lume am continuat a face pacate care, pana astazi, s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a socotit bun si acum toti spun ca sunt sfant. Eu insa, simt ca sunt cel mai pacatos om din lume. Cate mi le-am amintit, desigur le-am marturisit si stiu ca Dumnezeu mi le-a iertat pe cele spovedite, insa acum simt ca si pacatele mele sufletesti sunt foarte multe, asa ca va rog pe voi, cei care m-ati cunoscut, sa va rugati pentru mine, fiindca si eu, cat am trait, m-am rugat cu multa smerenie pentru voi.

     Iar acum, ca ma indrept spre cer, cred ca Dumnezeu ma va intreba: "Ce cauti tu aici?". Iar eu Ii voi spune: "Nu sunt vrednic, Doamne, de acest loc, ci, ceea ce iubirea Ta va voi, sa mi se faca mie". Mai departe nu stiu ce va fi. Imi doresc insa sa lucreze iubirea lui Dumnezeu.

       Si intotdeauna ma rog ca fiii mei duhovnicesti sa-L iubeasca pe Dumnezeu, Care este totul, ca sa ne invredniceasca sa intram in nezidita Sa Biserica de pe pamant. Fiindca de aici trebuie sa purcedem. Eu intotdeauna m-am straduit sa citesc imnele Bisericii, Sfanta Scriptura si Vietile Sfintilor nostri si ma rog ca si voi sa faceti acelasi lucru. Eu m-am straduit, cu darul lui Dumnezeu, sa ma apropii de Dumnezeu si ma rog ca si voi sa faceti acelasi lucru. Va rog pe toti sa ma iertati pentru toata supararea ce v-am pricinuit. (Ieromonah Porfirie, Kafsokalivia, 4/17 iunie 1991)

       Parintele Porfirie - cuvinte rostite dintr-o inima arzand de iubire

   Intr-o zi parintele mi-a spus: "Pe cand ma aflam la Muntele Athos, am intrat in biserica, m-am asezat in strana si ma rugam. In aceeasi clipa intra in biserica un calugar care incepu sa faca metanii si sa se roage, fara a fi vazut ca ma aflam acolo. Atunci am vazut ca era scaldat tot intr-o lumina mai presus de fire. Doamne, ce priveliste minunata! Ce priveliste cutremuratoare!"

     Intr-o zi, l-am vazut plangand pe Parintele Porfirie, pe cand se afla la una dintre manastirile pe care le vizita si l-am intrebat: "De ce plangi, Bunicutule?" "Ei, din pricina ca maicile de aici nu fac ascultare cum se cuvine." "Iarta-ne, Bunicutule, i-am zis. Ca nu ne pricepem in ce fel se cade sa ne purtam inaintea ta. Toti gresim." Atunci Parintele Porfirie n-a mai zis nimic.

    Parintele Porfirie nu ingaduia sa fie asaltat de ganduri potrivnice voii lui Dumnezeu. Isi misca brusc fie capul, fie mainile, fie tot trupul, in functie de locul in care se afla, si astfel nu ingaduia sa ii fie pangarita lumea interioara.

    De multe ori cand vorbeam cu Batranul Porfirie la telefon, ii spuneam: "Parinte, rugati-va pentru mine." "Ma rog, imi raspundea." "Iti multumesc, Bunicutule", ii spuneam. Apoi inchideam telefonul, fiindca stiam ca intotdeauna se ruga pentru mine, ca de altfel pentru toti fiii sai duhovnicesti, si ca ne supraveghea neincetat, intervenind pentru noi de nenumarate ori, dupa cum bine stiu multi dintre fii sai duhovnicesti, care au petrecut ani de-a randul alaturi de Parintele Porfirie.

Unul dintre fiii sai duhovnicesti mi-a povestit urmatoarele: "Odata, cuprind de entuziasm am vrut sa-l cunoasca pe Parintele Porfirie si niste prieteni de-ai mei. Asadar ne-am dus toti la parintele. Dupa ce au luat toti binecuvantare de la sfintia sa, eu am ramas de vorba cu Bunicutul. Dupa ce a stat o vreme pe ganduri mi-a spus: "De multe ori imi dau seama ca unii oameni vin la mine fara sa stie prea bine de ce vin si vor doar sa imi vorbeasca. Cand vin astfel de oameni, ii evit si nu le vorbesc. Astfel ii fac de pleaca singuri."

Acelasi frate imi povestea acestea: "De multe ori cand veneam din provincie, unde lucram in vremea aceea, intram la Parintele Porfirie, care ma slobozea sa plec, spunandu-mi doar un singur cuvant precum "rabdare" sau "ascultare". Alteori imi dadea un singur sfat lapidar "nu te necaji" sau "roaga-te", fara a-mi mai spune nimic altceva. Pana la urmatoarea vizita pe care i-o faceam Bunicutului, ma straduiam pe cat puteam sa aplic in tocmai acel unic cuvant pe care mi-l spusese si, in functie de felul cum reusisem sau nu, parintele era multumit sau nemultumit."

Intr-o vreme aveam probleme cu un sef de-al meu, care era un om foarte sever. Cand i-am spus Parintelui Porfirie ce pateam, mi-a raspuns:
- Sa faci ascultare, fiule, si sa fii rabdator. Sa nu ii raspunzi, ci mai bine roaga-te.
Cand m-am plans iar parintelui de purtarea sefului meu, mi-a zis din nou:
- Nu ti-am spus sa faci ascultare? Stii ce inseamna ascultarea? Ascultarea inseamna smerenie. Ai priceput?
I-am raspuns:
- Am priceput, Bunicutule.
- Nu, n-ai priceput. Hai sa-ti spun ceva ca sa intelegi ce inseamna ascultarea.
Intr-o manastire vietuia un monah foarte aspru, asa cum spui tu ca este seful tau. Toti calugarii care se duceau sa-i slujeasca, nu puteau sta cu el mai mult de o saptamana. Cand am auzit acestea, mi-am zis sa merg si eu sa incerc.
Intr-adevar m-am dus la chilia sa si, dupa ce i-am spus pentru ce am venit la el, mi-a zis:
- Bine, acum du-te pe unde ai venit. Si-mi arata fereastra.
Eu, fara sa mai stau pe ganduri, m-am dus si am iesit pe unde mi-a zis.
- Pricepi acum ce inseamna ascultarea?
- Da, inteleg.
- Ei! Ce sa-ti mai spun? Am ramas cu acel calugar mai mult decat toti ceilalti monahi ce s-au dus la el, l-am slujit cu bucurie si, dupa o vreme, am plecat eu singur. Asta este ascultarea adevarata si asa te povatuiesc sa te porti si tu de acum inainte cu seful tau.
- Da, Bunicutule, asa voi face, i-am spus.
Dupa ce mi-a dat binecuvantarea sa, am plecat.

Parintele Porfirie - cateva carti ce amintesc despre sfanta lui viata

"Batranul Porfirie - Parinte duhovnicesc si pedagog" -Editura Bunavestire

"Ne vorbeste Parintele Porfirie" – Editura Egumenita

"Marturii si experiente" - Editura Bunavestire

"Langa Parintele Porfirie" - Editura Bunavestire

"Amintiri despre Parintele Porfirie" - Editura Bunavestire