Pagini

miercuri, 22 februarie 2012

HRANA PENTRU SUFLET: TAINA SFANTULUI MASLU



Taina Sfântului Maslu reprezintă, aşa cum afirma Paul Evdokimov, "o Taină a trupului". Adresată în special persoanei umane aflate într-o suferinţă provocată de boli fizice, Taina Sfântului Maslu aduce totodată şi o vindecare sufletească profundă. În zilele noastre se cunosc puţine amănunte cu privire la această slujbă liturgică, în special pentru că în anumite regiuni ortodoxe din Răsărit ea se petrece extrem de rar, şi de regulă în cadrul familial restrâns al creştinului bolnav căruia i se adresează.
Importanţa textului din Epistola Sfântului Iacov

Textul biblic de mai sus este cel mai citat şi mai comentat ori de câte ori un Sfânt Părinte dorea să ofere mai multe detalii cu privire la istoricul, conţinutul sau scopul Tainei. De aceea, ne vom opri puţin asupra sa pentru a observa de ce este atât de semnificativ pentru dezvoltarea ulterioară a Tainei. Sfântul Apostol Iacov recomandă persoanei bolnave să cheme preoţii Bisericii. În cursul istoriei, acest plural a căpătat conotaţii absolute, deoarece Taina Maslului este singura dintre toate cele şapte care nu poate fi efectuată de un singur slujitor. În toate scrierile patristice, această regulă este reamintită de fiecare dată. Se consideră, aşadar, că Sfântul Apostol Iacov nu a pus la întâmplare acel plural. Care ar fi conotaţia acestui aspect? În primul rând faptul că, în esenţă, Taina Maslului încearcă să adune comunitatea în jurul persoanei bolnave, astfel încât aceasta din urmă să poată fi reintegrată atât trupeşte, cât şi duhovniceşte. În istoria Bisericii, una dintre ideile permanente a fost aceea că boala nu este deloc o realitate necesară şi normală. Boala este o urmare a căderii iniţiale a omului în păcat. Este adevărat că nu toate bolile prezente au drept cauză păcatul personal, dar unele dintre ele au această cauză. De aceea, se cere să vină mai mulţi preoţi, acordându-se astfel Tainei şi un caracter de iertare, de împăcare cu comunitatea Bisericii, ai cărei reprezentanţi principali sunt preoţii. Vindecarea, dacă urmează Tainei, se datorează comunităţii, nu capacităţii extraordinare a unui singur preot. Poate că este şi aceasta o explicaţie a numărului multiplu de preoţi care trebuie să fie prezenţi la săvârşirea Tainei.

Iertarea păcatelor prin Sfântul Maslu

Un al doilea aspect al Tainei Maslului subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în rugăciunea preoţilor pentru persoana bolnavă şi ungerea ei cu untdelemn. Această ungere, care este efectuată de şapte ori în cursul Tainei, are o legătură interesantă cu Taina Mirungerii. Deşi Epistola Sfântului Apostol Iacov nu stabileşte nici o legătură în acest sens, istoria liturgică a Bisericii cuprinde asemănări interesante între rugăciunea pentru sfinţirea untdelemnului în vederea ungerii prebaptismale (care se administrează înaintea afundării întreite din Taina Botezului), rugăciunea Sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir şi a untdelemnului de la Taina Sfântului Maslu. Într-un fel, Taina Maslului îi reaminteşte persoanei bolnave de făgăduinţa vieţii curate făcută la Botez şi care din cauza propriei slăbiciuni a fost încălcată. Desigur, aceasta nu înseamnă că Taina Maslului este menită să descurajeze într-un fel sau altul persoana bolnavă, ci doar să trezească în ea dorinţa de pocăinţă, de schimbare a vieţii. De aceea, adesea, Taina Maslului este precedată de Taina Pocăinţei şi este urmată de împărtăşirea cu Sfintele Taine. Al treilea aspect important al Tainei Sfântului Maslu subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în precizarea scopului său îndoit în formă, dar unic în esenţă: vindecarea trupească şi sufletească, adică a omului ca întreg. Părintele Stăniloae afirmă, de exemplu, că Taina Sfântului Maslu nu este îndreptată exclusiv spre vindecarea trupească, ci şi spre ştergerea acelor păcate de care nu ne mai aducem aminte, precum şi a rădăcinilor pe care patimile le-au creat în noi prin efectuarea unor acte păcătoase pe o perioadă îndelungată de timp 

(pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 174).


Mai multe cititi aici: