Pilde culese de Sf. Ioan Iacob

http://Pilde culese de Sf. Ioan Iacob

         „Profeţia Sf. Nifon: Până la sfârşitul lumii nu vor lipsi profeţii lui Dumnezeu, dar nici slujitorii diavolului. Însă în zilele din urmă câţi vor sluji cu adevărat, cu credinţă lui Dumnezeu, cu multă înţelepciune se vor ascunde de oameni. Şi cu toate că nu vor face semne şi minuni ca sfinţii cei de demult, vor merge însă pe calea cea anevoiasă cu multă smerenie şi se vor afla mai mari decât cei din vechime care au făcut minuni. În zilele în care trăim noi astăzi, ale lui antihrist, nu se află nimeni ca să facă minuni, ca să se înfierbânte râvna lor spre nevoinţele cele duhovniceşti. Pentru ca în toată lumea, câţi vor ocupa tronurile arhiereşti vor fi cu totul nevrednici şi nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar şi subreţii vor fi la fel. Vor fi biruiţi de lăcomia pântecelui şi de slava deşartă şi vor fi pricină de sminteli oamenilor, mai mult decât pildă de fapte bune. Peste tot va stăpâni iubirea de arginţi. Dar vai de monahii care se străduiesc să adune bani, ca unii ca aceştia nu vor vedea faţa Domnului. Căci iubirea de arginţi e urâciune înaintea Lui. Monahii şi mirenii vor da bani cu dobândă. Nu vor vrea să-i dea la săraci, ca să aibă răsplată în cer. Dacă nu vor părăsi această lăcomie se vor cufunda în iad. Din neştiinţă se vor înşela cei mai mulţi şi vor merge pe calea cea largă şi netedă, care duce la pierzare.” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)
O altă pildă a Sf. Ioan Iacob, tristă de data asta: „La o mânăstire de maici (în număr de 700), care erau sub povăţuirea Sf. Pahomie cel Mare, a venit un croitor să întrebe dacă au de lucru pentru el. O maică l-a întâmpinat şi i-a zis că mânăstirea are maici croitorese, aşa că nu-i nevoie. Altă maică a văzut-o cu acela şi a bârfit-o altora, zicând că a curvit cu croitorul, şi s-a răspândit vorba asta în toată mânăstirea. Biata monahie n-a mai suportat ruşinea şi s-a aruncat în râu, înecându-se. Văzând asta, cea care a bârfit-o s-a spânzurat. Morala e următoarea: Iata unde poate duce o „mică” minciună!” (Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)
„Povestit-a oarecare dintre bătrâni că un frate ce petrecea în Egipt mergea pe drum şi sosind noaptea a intrat într-un mormânt să se apere de frig. Trecând şi demonii pe acolo, au grăit unul către altul: „Vedeţi câtă îndrăzneală are acest călugăr, ia să-l îngrozim pe el!” Şi a răspuns altul: „La ce să-l mai înspăimântăm pe el, că acesta este al nostru , făcându-ne voia noastră: mâncând, bând, clevetind şi negrijindu-se de slujba sa. Ci mai vârtos, până când va zăbovi el în acestea, noi să mergem şi să necăjim pe cei ce ne necăjesc pe noi şi ne luptă cu rugăciune ziua şi noaptea!” Din asta putem înţelege că pe cei care nu suportă grija de mântuire îi trec cu vederea şi demonii, că ei se grăbesc să câştige vânat gras, adică pe nevoitorii care îi supără totdeauna şi-i rănesc.”

(Sf. Ioan Iacob, Hrană duhovnicească)