Pagini

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

“Giulgiul din Torino a fost creat de o lumină supranatura

“Giulgiul din Torino a fost creat de o lumină supranaturală” spun cercetătorii

Chipul lui Hristos de pe Giulgiul din Torino este una dintre tainele istoriei şi obiectul unei dezbateri aprinse între cei ce cred în autenticitatea sa şi cei care spun că este un fals ulterior.

Câţiva oameni de ştiinţă italieni care au afirmat că există îndoieli în privinţa autenticităţii acestuia, după cercetări intense, admit că relicva este adevărată. Cercetătorii lucrează la „Agenţia Naţională Italiană pentru Noi Tehnologii, Energie şi Dezvoltare Economică Sustenabilă” şi au petrecut mulţi ani încercând să facă o replică a giulgiului. Ei au ajuns la concluzia că numai ceva ca un laser avansat cu ultraviolete ar fi putut fi capabil să creeze o asemenea imagine, o tehnologie imposibilă în Evul Mediu.



Ei au sugerat că imaginea de pe giulgiu a fost obţinută printr-o descărcare imensă de energie, care nu ar putea veni decât din Învierea Mântuitorului Hristos. Rezultatele arată că o radiaţie intensă direcţională de ultra-violete ar putea colora o ţesătură de in, pentru a reproduce caracteristici similare giulgiului de la Torino, spun cercetătorii. În acelaşi timp în Evul Mediu nu exista niciun dispoztiv capabil să genereze o asemenea radiaţie. Vaticanul deţine proprietatea asupra Giulgiului şi spune că el este o “explorare în taina credinţei”. Dar Biserica Catolică nu declară dacă giulgiul a aparţinut cu adevărat lui Hristos.

Giulgiul a fost adus din Ţara Sfântă de un cruciat în secolul al XIV-lea. El a rămas într-o mănăstire franceză pentru secole. Apoi, el a fost dat Arhiepiscopului de Torino în 1578 de către Ducele de Savoia şi a fost păstrat în Catedrala din Torino de atunci. Deşi unii cercetători au spus că giulgiul este un fals, doi cercetători din Israel au declarat după datarea cu Carbon 14 că plantele din care a fost ţesut provin din perioada sec. I şi sunt din Ţara Sfântă. Profesorul Paolo Di Lazzaro, unul dintre cercetătorii giulgiului a spus că “abilitatea de a colora astfel o pânză de in este de domeniul miracolelor”.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati


Sursa: http://www.dailymail.co.uk

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu