CUVIINŢA CU CARE TREBUIE SĂ NE CUMINECĂM

Cuviinţa cu care trebuie să ne cuminecăm Glasul celui ce urmează pe Hristos o Acestea sînt cuvintele Tale, Doamne Iisuse Hristoase, veşnicule adevăr, deşi n-au fost grăite în aceeaşi vreme, nici scrise în acelaşi loc. Şi fiindcă sînt ale Tale, şi, adevă- rate, trebuie ca eu să le primesc pe toate cu multumire si credintă. Ale Tale sînt, fiindcă Tu le-ai, zis şi' ale meÎe sînt, fiindcă' pentru mîn- tuirea mea le-ai zis. Cu bucurie le primesc de pe buzele Tale, pentru că să se întipărească adînc în inima mea. Cuvintele acestea, pline "de atîta milă, dulceaţă şi dragoste, mă îmbărbătează; dar fără-de-legile mele mai mult mă îngrozesc şi conştiinţa-mi cea necurată, mă goneşte de la pri- mirea acestor taine prea sfinte, Dulceaţa cuvin- telor Tale mă cheamă; mulţimea păcatelor mele însă mă opreşte.

 2. Tu porunceşti ca să mă apropii cu îndrăz- neală, dacă vreau să am parte cu Tine (Ioan, 13, 8), şi să primesc hrana nemuririi, dacă vreau să am viaţa şi slava cea veşnică. "Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi". 0, dulce şi prietenos cuvînt pentru urechea păcătosului, căci Tu, Doamne Dumnezeul meu, chemi deopotrivă pe sărac şi pe păcătos, la împărtăşirea cu prea sfîntul Tău trup. Dar cine sînt eu, Doamne, ca să îndrăz- nesc a mă apropia de Tine? Iată, Cerul ceruri- lor nu Te poate cuprinde pe Tine şi Tu zici încă: "Veniţi către Mine toţi",

 3. Cum poate să existe atîta îndurare ŞI PO- gorîre într-o themare atît de blîndă? Cum voi îndrăzni să viu către Tine, cînd nu ştiu să fi . făcut vreodată vreun bine, care, mi-ar putea da îndrăzneală? Acum cum Te voi primi în lăcaşul meu, eu• cel ce de atîtea ori am greşit înaintea feţei Tale? Te cinstesc îngerii şi arhanghelii, se ' înfricoşează sfinţii şi drepţii şi totuşi Tu zici: "veniţi cătrp Mine toţi?" Dacă n-ai zice Tu, Doamne, acestea" cine ar putea crede? Şi dacă n-ai porunci Tu însuţi, cine ar îndrăzni să se apropie.

 4. Noe, bărbat drept, o sută de ani a lucrat la facerea corăbiei, pentru ca să se mîntuiască cu acei puţini ai săi, şi eu cum voi putea' a, mă pregăti într-un ceas ca să primesc pe Făcătorul lumii? Moise, sluga Ta cea mare 'şi prietenul Tău, a făcut chivotul legii din lemn ce nu pu- trezeşte şi l-a îmbrăcat cu aurul cel mai curat ca să pună într-însul tablele legii, şi eu, fiinţă putredă, îndrăzni-voi a Te primi cu uşurinţă pe Tine, Dătătorule de lege şi izvorule al vieţii! Solomon, cel mai înţelept din împăraţii lui Israel, opt ani a zidit la strălucita biserică întru cinsti- rea numelui Tău şi opt zile' întregi a ser bat ziua sfinţirii ei. A adus mii_de jertfe împăciuitoare, şi în sunete de trîmbiţe şi cîntări de veselie, a aşezat cu solemnitate chivotul legii la locul pre- gătit şi eu cel mai mişel şi mai sărac dintre oa- meni, cum Te voi introduce în casa mea,' eu care abia pot petrece o jumătate de ceas în ru- găciune continuă? Şi măcar de aş fi putut şi atît cel puţin de cîteva ori în viaţa mea!

 5. 0, Dumnezeul meu, ce n-au făcut acel băr- baţi sfinţi ca:;'să placă ..• Ţie! Şi cît e de puţin ceea ce fac eu! Cît e de scurtă vremea ce eu o hotărăsc pentru pregătirea mea la cuminecătură! Rareori pot să-mi adun gîndurile de la lucrurile lumeşti înaintea feţei Dumnezeului şi a Mîntui- torului meu nici un gînd necuviincios n-ar trebui să treacă prin mintea mea, nici o făptură n-ar trebui să ia locul Tău în inima mea: căci nu pe înger ci pe Domnul. îngerilor voiesc să-L ospătez.

 6. Apoi cîtă deosebire este chivotul legii cu cele cuprinse în el şi între prea- curatul Tău, trup 'cu virtuţile lui; între jertfele din lege, închipuite numai şi între adevărata jertfă a trupului Tău, realizarea vie a jertfelor vechi. ,

7. De ce dar fiinţa Ta de faţă, care insuflă sfială îngerilor, nu-mi revarsă în suflet mai multă evlavie? Pentru ce nu mă pregătesc cu mai multă grijă pentru luarea sfintelor Tale taine, de vreme ce, sfinţii Patriarhi, Proorocii, împăraţii şi Domnii vechimii, cu tot poporul lor, au arătat atîta rîvnă în slăvirea şi cinstirea numelui Tău? !

 8. David, acel împărat iubitor 'de Dumnezeu, aducîndu-şi aminte de binefacerile pe care Dum- nezeu le-a varsat peste părinţii săi,' răpit de recunoştinţă şi evlavie, a căzut înaintea chivo- tului. A făcut felurite instrumente, muzicale,' a alcătuit psalmi, a orînduit să se cînte cu săr- bătorească bucurie, a cîntat el însuşi adeseori cu chimbalul, insuflat fiind de darul Duhului sfînt, a învăţat norodul lui Israel ca să laude pe Dumnezeu• din tot sufletul - şi cîntînd să binecuvînteze şi să vestească mărirea Lui. Dacă atunci, la vederea cortului legii, norodul lui Israel se pătrundea de atîta evlavie şi înălţa. lui Dumnezeu atîtea laude, de cîtă CÎIIst; şi evlavie trebuie să se pătrundă, acum, norodul creştin cînd se apropie de sfînta taină şi se cuminecă cu 'prea slăvitul Tău trup, o,• Iisuse Hristoase ! "

 9. Mulţi aleargă la locuri anumite spre a cer- ceta rnoaştele sfinţilor, se minunează auzind faptele lor, privesc cu mirare strălucitele biserici şi mînăstiri ridicate pe numele lor, sărută cu evlavie oasele sfinţilor îmbrăcate în mătase şi aur, iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, făcătorul tutu- ror, Domnul îngerilor, Sfîntul sfinţilor, 'fu eşti aievea aci, pe altar.• Aceaste peregrinări pe la 10-- curile sfinte rămîn o simplă curiozitate pentru, 'cei ce n-au în sufletele lor o fărîmă de I evlavie. Dar aici, în taina altarului" eşti întreg, de faţă, - o, !isuse Hristoase, Dumnezeu adevărat şi om adevărat! Ai~i culege cu îndestularerodurile veşnicei mîntuiri oricine şi. ori de cîte ori Te . primeşte cu evlavie şi vrednicie. Apoi, ceea ce ne atrage către taina aceasta nu este nici în-. demnul după noutăţi, nici uşurinţa, nici pornirea simţurilor; ci o credinţă tare, o nădejde vie, o dragoste nefăţarnică.

 10. 0, nevăzutului făcător al lumii, o, Dum- nezeule, cît de minunat lucrezi cu noi! Cu cîtă bunătate şi îndurare Te porţi cu aleşii Tăi,• din- du- Te pe Tine însuţi spre împărtăşire în sfînta Ta taină! Aceasta cu adevărat covîrşeşte toată înţelegerea; aceasta mai mult decît orice în- deamnă către Tine inimile evla'vioşilor şi aprinde dragostea lor. Căci adevăraţii credincioşi, care s-au hotărît a petrece toată viaţa lor îndreptîn- du-se pe ei, nu se întorc niciodată flămînzi de la prea sfînta Ta masă, ci vin de acolo cu noi puteri spre evlavie şi cu dragoste de fapte bune.

 11. 0, dar minunat şi ascuns al tainei Cumi- necăturii, Tu eşti cunoscut numai de credincioşii- lui Hristos, pentru că slujitorii păcatului nu-l pot simţi. Prin această taină se dă darul Duhului sfint, se recapătă în suflet puterea cea pierdută şi se întoarce frumuseţea lui cea stricată. Uneori darul aceasta este atît de mare şi rîvna ce o insuflă atît de minunată, încît nu numai duhul, ci şi trupul cel slăvit se simte întărit cu 'noi puteri. <.. -.

 12. Dureros lucru este că sîntem atît de ne- păsători şi leneşi, şi nu ne apropiem cu o mai vie dorinţă pentru a primi pe Iisus Hristos, do-: Meditaţie - Tot ce înfăţişa mai mărit, mai impunător, mai sfînt, cultul legii celei - vechi, nu era - decît o uşoară umbră a tainelor Dumnezeu-Omului.• David sărbătoreşte cu pompă întoarcerea chivotului .legii lui Ierusalim; însă acest chivot a~ legii era deşert, el nu cuprindea pe Mîntuiţorul neamului . omenesc, Solomon zidi un templu măreţ. El îi făcu; în faţa poporului plin de evlavie, sfinţirea solemnă; jertfe fără număr sînt înjunghiate, însă acele jertfe nu sînt decît -nişte animale al căror sînge nu poate alina dumnezeiascaDreptate. Lumea sta în aşteptarea mîntuirii binevestită, cînd iată că în momentul prezis, se împlinesc făgăduinţele preuăsute şi salutete de către Patriarchi, prin Doritul neamurilor (Aggeu, II, 8), prin stăpîni- torul, prin Ingerul legii (Malach., III, 1). Acela al cărui nume, e lehova (Ierem., XXIII, 1); vine în "Templul său (Malach., III, 1), şi adevărata jertfă de iertare înlocuieşte pentru tlotdeauna. jertfele efemere (Acelaşi, 3). Pe sfînta masă a [ertfelnicului, sub pocroveţile sanctuarului, e trupul Domnului de-apururea viu, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan, 1, 29). Acela care' şade de-a dreapta Tatălui (Psalm CIV, ,1; Ebrei 1, 3), e acolo de faţă şi glasul Său ne cheamă: Luaţi, mîncaţi, .acesta este trupul Meu, beţi, acesta este sîngele Meu, a legii celei nouă carele se varsă spre iertarea păcatelor (Mat. XXVI, 27, 28). Veniţi deci: Eu sînt pîinea . vieţii, cel ce. vine la Mine nu va flămînzi nicio- dată, şi cel ce crede întru Mine, 1'ţU va - insetoşa niciodată (Ioan VI. 35). Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu, are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia pe . el în ziua cea de apoi (Ace- laş, 55). Doamne, cred şi mă închin Ţie; sufletul meu, însetat de dorinţă, vine cu grabă la Tine; . şi apoi deodată o mare frică îl opreşte; căci, ce sînt eu spre a îndrăzni să mă apropii de Dumnezeul meu? Cînd mă gîndesc la mulţimea .păcatelor mele, n-am decît o simţire, n-am decît un cuvînt: ieşi de la mine, că, om' păcătos sînt, Doamne (Luca, V, 8). Cu toate acestea, o, Iisuse, Tu ai venit să chemi pe cei păcătoşi, iar nu pe cei drepţi (Mat. IX,

13). Şi pentru aceasta, ce- rînd milostivirea Ta, scula-mă-voi şi mă uoi duce' (Luca, XV, 18); mă voi duce cu o cre- dintă vie, cu o dragoste. arzătoare, la Fiul, la Cuvintul strălucirea măririi şi chipul ipostasului său (Ebrei, 1, 3), la Mîntuitorul dumnezeiesc care ne curăţeşte de păcatele noastre. Acelaşi care se întrupează cu creatura sa spre a o înălţa pînă la Dînsul: Mă voi duce şi voi zice: Doamne, nu sînt vrednic ca să intri sub acoperămîntul meu J ci număr zi cu zi cuvîntul, şi se va tămă- dui sufletul meu (Mat. VIII, 8).