PELICANUL

.Pelicanul îşi hrăneşte puii cu sânge

DESPRE PELICAN se spune că îşi hrăneşte puişorii cu sângele său. Îşi împunge pieptul cu ciocul şi lasă să picure sânge pentru puişorii lui. Dacă pelicanul ar avea grai, el ar putea zice: „Eu îmi hrănesc puii cu sânge". Iar puişorii, la rândul lor, ar putea zice: „Noi trăim cu sânge".
În Italia, este o statuie în formă de fântână, în care se vede această minunată întocmire a făcătorului: pelicanul hrănindu-şi puii cu sângele său.
Această statuie - ce se vede în chipul de alături - s-a ridicat ca o icoană a Jertfei de pe Crucea Golgotei.

Ce icoană minunată este aceasta pentru Jertfa Crucii şi Sângele Crucii! Şi noi trăim prin sânge. Şi noi trăim prin „Sângele Mielului". Fără acest Sânge nu este şi nu poate fi nici viaţă, nici mântuire.
„Amin, amin zic vouă - a zis Iisus Mântuitorul -, de nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi; cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, acela întru Mine petrece şi Eu întru el" (Ioan 6, 53-56).
Aceasta este taina cea mare şi sfântă a împărtăşirii văzute şi nevăzute cu Iisus Mântuitorul. Prin Sângele Crucii noi trebuie să trăim într-o legătură necurmată cu Iisus Mântuitorul. Nu este vorba aici numai despre o împărtăşire ce se face o dată pe an - în postul Paştilor (şi, vai, câţi nici măcar pe aceasta nu o fac!) - ci este vorba despre o viaţă pe care să o petrecem necurmat în Domnul şi El în noi.
Ce dar mare este pentru noi Sângele Crucii! Este cel mai scump dar pe care cerul de sus l-a revărsat peste noi păcătoşii pământului. Dar şi cel mai înfricoşat.
Sângele lui Abel a fost - şi este - şi el un simbol pentru Sângele Crucii, iar acest Sânge care a udat pământul strigă şi azi la cer după cei pentru care s-a vărsat în zadar; după cei care n-au primit şi nu primesc Jertfa Scumpului nostru Mântuitor.
Pe Domnul Îl dor nu păcatele noastre, ci Îl doare şi inima-I plânge pentru cei ce n-au primit sfântul Lui Sânge; pentru cei ce n-au primit ale Lui viaţă şi dar şi pentru care a suferit şi a murit în zadar.O descoperire

UN ÎNVĂŢAT PROFESOR GERMAN, Stimar, cel care a descoperit gazul aşa-numit cloroform şi a mai avut încă alte multe descoperiri, fu întrebat odată care este cea mai de seamă descoperire a sa.
„Descoperirea mea cea mai mare - răspunse profesorul, care era şi un mare credincios - este aceea că am aflat pe Domnul şi Mântuitorul meu Iisus Hristos."



„Doamne, dă-mi seninătatea să accept ce nu pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să le deosebesc. Fie voia Ta - nu a mea!"