DESPRE VISUL MAICII DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

              CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI 

       Moto: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi                            deprinde-te cu dreapta credinţă“ (1Timotei 4:7).

                         Iubiţi credincioşi, 
                                                                       Preot Ioan 
 Credinţa noastră creştin ortodoxă se întemeiază pe adevărurile descoperite de Dumnezeu, adică pe Revelaţia sau Descoperirea Dumnezeiască. 
Revelaţia dumnezeiască se săvârşeşte pe cale naturală prin cunoaşterea lui Dumnezeu din măreţia naturii şi pe cale supranaturală, pe calea credinţei.
 Dumnezeu S-a descoperit oamenilor „în multe rânduri şi în multe feluri“ (Evrei 1:1), dându-le acestora învăţătura necesară mântuirii, învăţătură care s-a păstrat nealterată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. Şi pentru că în Sfânta Scriptură nu sunt scrise „toate câte a făcut Iisus“ (Ioan 20:30-31), Biserica s-a preocupat să păstreze şi învăţătura nescrisă, astfel luând naştere SFÂNTA TRADIŢ IE.                         Cum putem defini Sfânta Tradiţie? 
Sfânta Tradiţie sau Predania, este acea învăţătură divină, păstrată de Biserică şi transmisă apoi prin viu grai, din generaţie în generaţie. Întreaga învăţătură a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o  Sfântă Tradiţie, pentru că El nu a scris nimic. O parte din această învăţătură orală s-a scris într-un răstimp de aproape 1.500 de ani, adică de la Moise şi până la autorul Apocalipsei, Sfântul Ioan Evanghelistul (Sfânta Scriptură), iar cealaltă parte s-a scris şi ea, tot în timp (Sfânta Tradiţie propriu-zisă). Indiscutabil, atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie AVEAU ŞI AU aceeaşi valoare mântuitoare:

               În afară de Sfânta Tradiţie există şi o falsă tradiţie?

 În afară de Sfânta Tradiţie există şi falsă tradiţie. De multe ori femeile credincioase se învaţă unele pe altele (uneori în mod greşit), în loc să meargă să vorbească cu un preot după cum ne îndeamnă Mântuitorul: „Duceţi-vă ş i arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14). Şi astfel datorită învăţăturilor greşite, ia naştere FALSA TRADIŢIE. 
            Tradiţiile false pot fi de două feluri: scrise sau nescrise.
 - Talismanul - Visul Maicii Domnului - Epistolia Maicii Domnului Cele scrise: - Epistolia Mântuitorului - Brâul - Cele 12 vineri etc. - Scosul din fiare - Fusul Cele nescrise: - Deschisul şi interpretarea Sfintelor Evanghelii - Căzutul la ieşirea cu Sfintele Daruri - Aşezarea pe jos a diferitelor obiecte, la ieşirea cu Sfintele Daruri
                      Ce este „Visul Maicii Domnului“? 
 În aceste vremuri în care păcatul cucereşte din ce în ce mai multe suflete, Dumnezeu a rânduit creştinilor ortodocşi să se folosească de cărţi duhovniceşti. Sunt cărţi despre lupta împotriva  patimilor, despre viaţa de după moarte, dobândirea Rugăciunii lui Iisus etc. Însă pe lângă aceste cărţi, circulă şi Visul Maicii Domnului, Talismanul, Talismanele Domnului, Epistoliile, Povestire dureroasă despre mulţimea patimilor Domnului nostru Iisus Hristos... 
Visul Maicii Domnului este o cărţulie apocrifă pe care mulţi dintre credincioşi sunt atraşi să o cumpere pentru că are pe copertă o icoană a Maicii Domnului şi chiar o cruce. 
 Oamenii o cumpără îndeosebi pentru că au auzit de la alţii că „aşa e bine“. Adam şi Eva nu au fost împinşi direct spre păcat, ci mai întâi amăgiţi, convinşi că „aşa e bine“. Analizând conţinutul cărţuliei Visul Maicii Domnului, cu ajutorul logicii elementare observăm mai multe aspecte. 
► Această cărţulie nu are nici autor şi nici binecuvântarea unui episcop a Sfintei Biserici Ortodoxe (lucru care ne dovedeşte că nu trebuie cumpărată şi purtată).
 ► Scrie în cărţulie: „Visul Maicii Domnului îl găsim tipărit în urmă cu sute de ani în codicele vremii...“. 
Oare aşa să fie? Cu câte sute de ani în urmă şi în care codice este scris Visul Maicii Domnului din moment ce nu apare şi nu s-a făcut niciodată referire la el în cărţile de cult bisericesc?. 
► Scrie apoi: „Visul Maicii Domnului este o rugă ciune sfântă care n-a putut fi înfrântă niciodată ...“. Oare aşa să fie? În primul rând, Visul Maicii Domnului nu este o rugăciune, ci doar o relatare, o descriere a patimilor ce le vor avea cei ce ajung în iad şi în al doilea rând de-ar fi o rugăciune nu am mai auzit până acum de rugăciune care poate fi „înfrântă“. 
► În continuare este scris: „Femeia însărcinată de o va citi va naş te cu uşurinţă ...“. Oare aşa să fie? Femeia însărcinată va naşte cu uşurinţă nu purtând Visul Maicii Domnului sau citindu-l, ci dacă este spovedită şi împărtăşită. 
► Apoi scrie: „Cel ce va citi Visul Maicii Domnului, cu trei zile înainte de sfârşitul vieţii sale, va vedea în somnul să u pe Prea Sfânta Fecioră Maria...“. Oare aşa să fie? Dintre cei care au purtat şi citit Visul Maicii Domnului nici-unul n-a visat pe Maica Domnului cu trei zile înainte de moarte.
 ► În continuare putem citi: „Şi de va scrie cineva Visul Maicii Domnului, îl va purta ş i în casă îl va avea, de acea casă 3 diavolul nu se va apropia...“. Oare aşa să fie? Dacă Visul Maicii Domnului are o aşa mare putere înseamnă că nici nu mai este nevoie să facem sfeştania casei, ci doar ne cumpărăm Visul Maicii Domnului şi gata, diavolii înspăimântaţi vor fugi din casa noastră. Diavolul nu se împiedică nicicum de această cărţulie, vine şi în Biserică cu îngăduiala lui Dumnezeu chiar şi la cei care au Visul Maicii Domnului în buzunar, distrăgându-le atenţia de la slujbă, făcându-i să vorbească, să râdă...
 ► Mai este scris: „De va că lători cineva şi va avea acest vis lângă sine nu se va teme de grindină , de fulgere ş i de toată moartea grabnică ...“ Oare aşa să fie? Pentru cei ce călătoresc există în Molitfelnic şi în Aghiasmatar o rugăciune specială în care se spune printre altele: „Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care eşti calea cea adevărată, Cel ce ai călătorit împreună cu Luca şi Cleopa în drum spre Emaus, călătoreşte Doamne şi cu robii tăi aceştia (numele...)“. 
► Apoi scrie:  „Cine va purta Visul Maicii Domnului va afla milă la judecată , iar la ieş irea lui din viaţă i se va ară ta Hristos dimpreună cu Maica lui cea Sfântă , iar un înger îi va lua sufletul ş i-l va duce în Împă ră ţia Cerurilor, veselindu-se cu toţi drepţii cei bineplă cuţi din veac...“.Oare aşa să fie? În cele scrise mai sus nu se aminteşte nimic despre rugăciune, post, fapte bune, căinţă sinceră, lacrimi vărsate pentru păcatele noastre cele multe şi mari, spovedanie, împărtăşanie, participarea în fiecare Duminică la Sfânta Liturghie. Se înţelege aşadar că un om care nu face nimic din cele amintite mai sus, ci doar poartă în buzunar sau în portofel Visul Maicii Domnului, oricât de nepocăit ar fi, în ceasul morţii i se va arăta spre cinstire Însuşi Iisus Hristos dimpreună cu Maica lui şi cu Îngerul păzitor...                                            Iubiţi credincioşi, 
 Există oameni care cred în Dumnezeu, dar care nu se înduhovnicesc (nu înaintează în credinţă) fiindcă şi-au cumpărat Visul Maicii Domnului sau un Talisman şi se mărginesc la acestea spunând: „Eu am credinţa mea, o am în suflet, nu ştiu de ce trebuie să merg la Biserică“. Dacă cred în Dumnezeu, şi bine fac, de ce mai merg la Biserică să-şi boteze copiii, că doar... au credinţa în  suflet. De ce mai merg în faţa Sfântului Altar pentru cununia religioasă, că doar... au credinţa în suflet. Este ca şi cum am spune: Am credinţa în suflet, că există şcoală de şoferi. Dar asta nu înseamnă că am şi absolvit şcoala şi că vom primi vreodată carnetul... Dacă vom fi prinşi la volan fără carnet vom merge la închisoare. Aşa va fi cu cei care „au credinţa în suflet“, dar au uitat poruncile lui Dumnezeu şi îndeosebi pe cea de-a patra: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei (duminica) să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar în ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru, nici tu, nici fiul tău, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine, că în şase zile a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o!“ Un bun creştin nu trebuie să se lase amăgit doar de titlul Visul Maicii Domnului şi de faptul că pe coperta ei scrie că face parte din Tezaurul Ortodoxiei. Acestea ascund doar dulceaţa otrăvitoare a falsei tradiţii. Oamenii cred că prezenţa în buzunar a cărţii Visul Maicii Domnului se substituie harului divin: nu mai este nevoie de post, rugăciune, mers la Biserică, spovedanie, împărtăşanie etc. Visul apără, Visul sfinţeşte, Visul îl scapă pe purtător de înec, boală, moarte năpraznică... Vrei să naşti fără dureri? Nimic mai simplu: citeşte Visul. Vreţi să ştiţi când veţi muri? Citiţi Visul. 
Şirul asigurărilor poate continua, dar noi întrebăm: Care Sfânt Apostol a îndemnat astfel? Care Sfânt Părinte l-a purtat în buzunar sau în portofel? Nici unul! De aceea, iubiţi credincioşi nu vă lăsaţi amăgiţi de asemenea „reţete duhovniceşti“. Nu vă lăsaţi amăgiţi să credeţi că această cărţulie este sfinţită. Nu există rugăciuni de sfinţire a cărţilor, nici măcar pentru Sfânta Evanghelie sau pentru Biblie (deoarece conţinutul lor este sfânt). Şi dacă nici citirea Sfintei Evanghelii sau a Biblie nu-i sfinţeşte în mod automat pe cititorii lor, cu atât mai puţin poate sfinţi această cărţulie apocrifă,    neverificată de nimeni şi pe care Sfânta Tradiţie n-a inclus-o niciodată în rândul cărţilor canonice. Astăzi nivelul cultural al omenirii a crescut foarte mult şi odată cu el şi metodele de amăgire sunt cu mult mai viclene şi mai subtile. Ca o dovadă în plus a celor scrise mai sus în partea dreaptă sus (pagina 5), puteţi vedea coperta unei cărticele editate de Sfânta Mănăstire Dervent (aflată în judeţul Constanţa), semnată de Părintele                          Arsenie Papacioc ce are un titlu sugestiv:
 Efecte înşelătoare: Talismanul, Visul, Epistolia şi altele. Visul Maicii Domnului are o rudă apropiată care se numeşte Talismanul. Şi în această cărţulie amăgirile curg:
 ● Dacă atingi cu Talismanul umărul drept al bolnavului omul acela se vindecă cu desăvârşire (oare se face perfect sănătos?); 
● Dacă -l citeşti ţi se iartă păcate câtă frunză în codru şi cât nisip pe fundul mării (oare se iartă păcatele fără Taina Sfintei Spovedanii?); 
● Dacă -l porţi la piept nici glonţul nu trece prin tine (deci Talismanul este un fel de vestă antiglonţ)... Astăzi, din păcate nu numai Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă tipăreşte cărţile bisericeşti. Sunt foarte multe edituri particulare, conduse de către laici (oameni fără pregătire teologică corespunzătoare). Cu toate acestea un ajutor preţios în selectarea cărţilor ziditoare de suflet îl aflăm pe foaia de frontiscipiu, unde putem găsi girul Ortodoxiei pentru acea carte, prin binecuvântarea scrisă a unui episcop. Iar dacă vrem să avem un adevărat folos spre mântuirea sufletor noastre în locul Visului şi al Talismanului să cumpărăm şi să citim zilnic, dacă se poate: Acatistul Maicii Domnului, Paraclisele Maicii Domnului, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, Acatistele diferiţilor Sfinţi, Psaltirea, Ceaslovul etc. şi să ne rugăm folosindu-ne de ele cât mai des cu putinţă.
De mare folos sufletesc ne este să citim Vieţile Sfinţilor, Filocalia (cele 12 volume), şi câte mai multe cărţi din colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (PSB).
BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Arhimandrit Filotei Zervakos, Lupta împotriva hulei, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003; Povestire dureroasă despre mulţimea patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, Editura Agapis, Bucureşti, 2002; Talismanele Domnului, Ediţie îngrijită de Florian Dudaş, Editura Lumina, Oradea; Molitfelnic, E.I.B.M., 6 Bucureşti, 2002; Preot prof. dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 2002. 7

Misha a desenat doi prunci în ieslea Domnului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Doi creştini ortodocşi americani au răspuns invitaţiei Ministerului Educaţiei din Rusia de a preda morala creştină în câteva închisori şi orfelinate ruseşti. Aşa au ajuns aceştia, plini de râvnă, şi în aşezământul cu peste o sută de copii abandonaţi (băieţi şi fete) unde l-au întâlnit pe Mişa, orfanul Domnului... Dar să-i lăsăm să-şi depene singuri povestea... 
Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă - mulţi dintre ei pentru prima oară - tradiţionala povestire despre Naşterea Domnului. 
Le-am vorbit despre Maica Domnului şi despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem şi cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a şi născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor.
 Copiii şi educatorii stăteau nemişcaţi, sorbindu-ne cu emoţie fiecare cuvânt. După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil câte trei bucăţi de carton, să facă din ele o iesle, oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit şi câte o bucată de hârtie galbenă, din nişte şerveţele pe care le adusesem cu noi, căci în tot oraşul nu se putea găsi nici un fel de hârtie colorată. Urmând instrucţiunile noastre, copiii au făcut fâşii hârtia galbenă, închipuind paiele din iesle.
 Câteva pătrăţele de stofă din pijamaua pe care o americancă o azvârlise la gunoi, la plecarea din Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc. Păpuşi cu chip de copil au fost decupate cu răbdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte absorbiţi de asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata să-i ajutăm la nevoie. Aşa am ajuns şi la măsuţa lui Mişa, un copil cam de 6 anişori, care tocmai îşi terminase treaba. Uitându-mă la ieslea lui, am tresărit de mirare, căci în ea nu era unul, ci doi copii! 
 Am chemat îndată translatorul, să-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle. Mişa şi-a pus mâinile la piept şi a început să ne recite istoria naşterii lui Iisus, cu multă seriozitate şi acurateţe. Acest copil, care tocmai auzise pentru prima dată povestirea biblică de Crăciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, până în momentul în care Fecioara Maria a pus Pruncul în iesle. De aici încolo, Mişa a început să adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu al povestirii! ... 
Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă am o casă în care să dorm. I-am spus că nu am mamă, nu am tată, şi nici casă în care să stau. Atunci Iisus mi-a spus că pot să stau cu El. Eu însă i-am răspuns că nu pot sta cu El, pentru că nu pot să-I dau nici un dar, aşa cum I-au dat cei ce au venit să-L vadă. Eu însă îmi doream foarte mult să stau cu Iisus în iesle, şi m-am gândit că I-aş putea ţine de cald şi că ăsta ar fi fost un dar plăcut pentru El. Şi L-am întrebat: < Dacă ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine? > Şi Iisus mi-a răspuns: Atunci m- am culcat în iesle, lângă El, şi Iisus m-a privit şi mi-a spus că pot sta pentru totdeauna cu El.
Când Mişa şi-a terminat povestea, lacrimile îi şiroiau pe obraji. Şi-a acoperit faţa cu palmele, şi-a pus capul pe măsuţă şi a tot hohotit de plâns, zgâlţâindu-şi umerii. Micul orfan găsise, în sfârşit, pe cineva care-i promitea că nu-l va părăsi şi că va fi blând cu el, pe cineva la care ar fi putut sta pentru totdeauna. 
(Material furnizat de Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, din Washington D.C., "Lumea credinţei" , Magazin ilustrat - luna februarie 2004).

Cuvânt către creştinii ortodocşi- ISPITELE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
                 
       – Despre ispite dar cu credinţă pusă în lucrare
                             PREOT IOAN
     
   Părintele Teofil Părăian:  „Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine.
Să nu-l laşi departe de tine. 
Să-l aduci aproape de tine. 
Să-l îmbrăţişezi. 
Să-l transferi din afară înlăuntru. 
Să-l aduci în suflet. 
Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe“. 
Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti.
 Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. 
Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. 
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. 
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. 
Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. 
Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti“. 
1. Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: „Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-şi cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit şi ascultător“.
 2. Bătrânul Iosif atră gea atenţ ia luptă torilor asupra următorului lucru: „Diavolul este peste tot. Ascuns şi întrarmat până-n dinţi, vrăjmaşul se află în suflet, în trup şi-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om şi să-l ispitească în credinţa lui. În funcţie de circumstanţe, diavolul atacă şi se opune hotărârilor noastre. Ţinta lui principală, în acelaşi timp, este să-l lovească pe om în credinţa sa şi să-l facă să treacă la trădare şi renegare. Dacă a reuşit, el taie zelul şi râvna. Cu credinţă se face totul,. Dacă credinţa este clătinată, totul se clatină şi linia frontului slăbeşte”.
 3. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: „Cât de viclean este diavolul! El le şopteşte tinerilor creştini care au încheiat o căsătorie reuşită: cât de bine v-ar fi într-o mănăstire,

preocupându-vă cu cele duhovniceşti, departe de grijile familiei care vă împrăştie şi vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru că doreau fecioria întru Hristos, le şopteşte: cât de bine v-ar fi dacă aţi fi căsătoriţi, dacă casa voastră ar fi o mică Biserică, dacă aţi trăi fericirea vieţii de familie, departe de nevoinţele ascetice şi de singurătatea care vă copleşeşte. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări şi cel călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare şi a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos“.
 4. Bătrânul Eusebiu zicea referitor la atacurile diavolului: „Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: „Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului“.
 5. Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: „Mergeţi pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri şi vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta. 

Nu vă întoarceţi, nu vă angajaţi în discuţii şi-n controverse cu el! Se
va lăsa păgubaş şi vă va părăsi“.

6  Bătrânul Iosif zicea că întâistă tătorii puterilor

„Nu pot fi înfrânţi cu prăjituri şi ciocolată, ci cu râuri

de lacrimi, prin durerea sufletului, durere de moarte, printr-o smerenie desăvârşită şi o răbdare nesfârşită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere...

7 .Bătrânul Daniel zicea că pe lângă alte încercă ri, diavolul încearcă cu duhul cu duhul întristării sufletul creştinului care duce o viaţă duhovniceasca
„Tristeţea cucereşte sufletul nu prin forţă şi înlănţuire 
– cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în aşa fel că toate puterile lui devin reci şi insensibile. 
Tristeţea îi ia sufletului zelul şi credinţa, îi ia minţii capacitatea de a 
avea gânduri salvatoare“.

8. Bătrânul Amfilohie spunea că e nevoie de atenţie pentru a înfrunta ispitele: „Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o mişca. Noi facem altfel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine şi, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi muşcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmaşul!“

 9. Acelaşi Bătrân Amfilohie insista: „În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare şi să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munţi întregi de mijloace! Ispititorul nelinişteşte, creează stări de apăsare şi de lupte exterioare. El cunoaşte nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercaţi de ispite, constatăm cât de slabi suntem şi, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situaţie, nu vor afecta, şi nu ne vor putea face nimic“. Suprema libertate este acel ceva ce izvorăşte din interior, atunci când, în sfârşit, reuşeşti să te desprinzi de frică, durere, vinovăţie, gelozie şi resentimente. Cea mai bună cale spre a învăţa cum să te desprinzi de toate acestea este să te detaşezi de raţionalizări, justificări, explicaţii şi judecăţi. Parcă te aud spunând: „- uşor de zis, greu de facut...

                        – Despre ispite greu de făcut!“ 

Acestea, (raţionalizările, justificările, explicaţiile şi judecăţile) sunt însă mult mai aproape de propria voinţă şi este mult mai uşor să alegi în mod conştient să te desprinzi de ele. În plus, ele sunt, de fapt, rădăcina celor enumerate anterior.
         Acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt! Nu privi un lucru ca fiind „mai bun“ sau „mai rău“ decât un altul. Nu clasifica pe cineva ca fiind „bun“ sau „rău“, ci înţelege că fiecare persoană face alegerea pe care o consideră ca fiind cea mai potrivită, sau, poate, singura pe care o consideră valabilă. Fii asemeni unui copil, nerăbdător să experimentezi totul pentru întâia dată, fără a face distincţia între bine şi rău. Doreşte-ţi ca lucrurile să fie aşa cum sunt şi doreşte-ţi ceea ce ai! Savurează ceea ce este deja al tău! 
         Nu fii egoist. Nu te justifica, nu te apăra şi acceptă părerile celorlalţi. Fii fascinat şi nu iritat. Nu încerca să te consideri important şi nu încerca din răsputeri să placi. De asemenea, nu încerca să te crezi mai mult sau mai puţin decât eşti cu adevărat. Ci doar îmbunătăteşte încetişor şi treptat câte ceva, puţin câte puţin în fiecare zi, şi continuă să te dezvolţi, căci ceea ce încetează a mai creşte, în timp este sortit morţii.