duminică, 4 martie 2012

Cum trebuie interpretată sau înţeleasă Sfânta Scriptură?


Sf-Nicodim-14-iulie
Sf. Scriptura cuprinde trei intelesuri:,

1. intelesul dupa litera, obstesc, sau istoric;
2. intelesul mai inaintat sau sufletesc;
3. intelesul duhovnicesc.
       Origen, care e izvoditorul acestor trei trepte ale talmacirii Sf. Sripturi, sustine ca intelesul cartilor insuflate se imparte dupa cele trei feluri de credinciosi aflatori in Biserica: cei simpli, cei inaintati si cei desavarsiti. «Cei simpli sa-si intareasca (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest inteles dupa litera, obstesc si istoric); daca insa unii au inceput sa inainteze ceva si pot sa priveasca un lucru mai pe larg, sa-si intareasca (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desavarsiti si asemenea acelora despre care Apostolul zice: “Iar intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti; dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci spre slava noastra” (I Cor. 2, 6-7), aceia sa se intareasca din insasi legea duhovniceasca, care cuprinde umbra bunurilor viitoare.
     Acelasi Origen declara ca intelesul duhovnicesc este cel mai inalt si trebuie pus inaintea celui material sau istoric40 (Origen, Comentar la Evanghelia lui Ioan, 10, 5(4), 19, Migne, P. G., XIV, col. 313,).
   Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi e insa aceea care tine seama de toate cele trei intelesuri si le foloseste potrivit cu ideile, persoanele si faptele biblice, cum au facut cei mai multi din Sfintii Parinti. Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Sa nu cititi literele in chip simplu, ci sa cercetati ideile. Daca cineva se opreste numai asupra cuvintelor si nu cerceteaza nimic mai mult decat cele scrise, multe greseli va savarsi”)41 (Sf. Ioan Gura de Aur, La celelalte, contra ereticilor…, Omilia 8, Migne, P. G., XLVIII, col. 769, trad. de prof. Justin Moisescu, Sf. Scriptura si interpretarea ei in opera Sfantului Ioan Hrisostom, 1942, p. 95).
Ce se cere pentru talcuirea dreapta a Sf. Scripturi?
                    Talcuirea dreapta a Sf. Scripturi cere:
1. O viata curata si inflorita de virtuti;
2. Cunoasterea voii dumnezeiesti prin studiul indelungat si smerit al Descoperirii dumnezeiesti;
3. Cunoasterea invataturii Bisericii si a Sf. Traditii.
   In privinta curatiei vietii, Sf. Maxim Marturisitorul spune: «Cunostinta intocmai a cuvintelor Duhului se descopera numai celor vrednici cu Duhul, adica numai acelora care printr-o indelungata cultivare a virtuti-lor, curatindu-si mintea de funinginea patimilor, primesc cunostinta celor dumnezeiesti, care se intipareste si se aseaza in ei, de la prima atingere, asemenea unei fete intr-o oglinda curata si stravezie»42 (Sf. Maxim Marturisitorul, Raspuns catre Talasie, 65, in Filocalia, vol. III, trad. rom. de Pr. Dr. D. Staniloae, p. 420).
  Viata potrivita Duhului duce la cunoasterea voii dumnezeiesti aratata m Sf. Scriptura. Duhul din noi recunoaste Duhul din Sf. Scriptura, cum observa Mantuitorul insusi: “De va voi cineva sa faca voia Lui (Dumnezeu), va cunoaste despre invatatura aceasta daca este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine Insumi” (Ioan 7, 17).
   Se cuvine sa citim Sf. Scriptura cu smerenie, ca pe Cuvantul lui Dumnezeu, cerandu-I mai inainte ajutorul ca s-o intelegem si avand dorinta calda de a ne lumina fiinta prin cuprinsul ei. Atunci cand, din pricina putinatatii intelegerii noastre, nu pricepem anumite invataturi din ea, sa rugam pe preot sa ne talcuiasca acele invataturi. Cunoasterea adanca a invataturii Bisericii si a Traditiei imbogateste duhul talcuirii celei adevarate. O astfel de cunoastere ajuta mult la intelegerea dreapta a Sf. Scripturi. Lipsa de temeinica si adanca intelegere a Bibliei, precum si lipsa legaturii stranse cu Sf. Traditie, duce la eresuri si rataciri, aspru mustrate de insusi Mantuitorul, cand zice: “Va rataciti, nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29).


sâmbătă, 3 martie 2012

Raiul si Iadul



Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi i-a spus: “Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.” Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă. Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline… Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul” Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înţeleg” “Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi” .

vineri, 2 martie 2012

O MAICUTA PREACURATA!


de Onoiu Elena Cristina [Hristina ]

O , Măicuţă , Preacurată !
Născătoare , dulce nume
Mulţumesc încă odată
Că eşti alături de mine

Mulţumesc că mă ajuţi
Că mă protejezi mereu
Tu nicicând să nu mă uiţi
Roagă-Te la Dumnezeu .

Roagă-L , Sfântă Născătoare
Pe Fiul Tău , Iisus
Să mă-ndrepte spre cărare
Pe calea spre ceruri , sus .

Roagă-L , Maică , să mă ierte
Să aibe mila de mine
Spre Tine să mă îndrepte
Să ajung şi eu la Tine .

Ştiu că nu sunt vrednică
Să Îţi văd Preasfânta-Ţi Faţă
Dar Tu eşti puternică
Adu-mă , din nou , la viaţă .

Vreau să cad , Măicuţă Sfântă
La Preasfintele-Ţi Picioare
Să strig : Maică Preacurată
Ajută –mă , Născătoare ,

Să-Ţi sărut , Măicuţă Dulce
Sfintele-Ţi Tale Picioare
Ştiind c-am dus a mea cruce
Şi să vărs lacrimi amare .

Du –mi , Măicuţă , rugăciunea
La Preaiubitul Tău Fiu
Roagă- L să facă minunea ,
Din păcate să înviu .

Trandafir strălucitor
Răsărit printe mulţi spini
Până când eu o să mor
Durerile să-mi alini .

Crin ales dintre fecioare
Cea mai pură dintre flori
Eşti , Preasfântă Născătoare
Luminează-mă în zori

Luminează –mi , Maică , viaţa
Curăţindu-mi sufletul
Fă s-ascult mereu povaţa
De-a fi una cu pământul

Să pun strajă gurii mele
De Fiul Tău să ascult
Să nu mai fac fapte rele
Pe Voi să Vă iubesc mult

Să urmez calea cea bună
Să învăţ , să am răbdare
Pentru a primi cunună
De la Tine , Născătoare .

Ştiu , Măicuţă , că nu merit
Nimic în această viaţă
Şi nici în Cerul Iubit
Dar , încă , mai am speranţă ,

Că Te vei milostivi
De mine,o păcătoasă
Să Vă pot şi eu slăvi
Şi să mă întorc acasă .

Nădăjduiesc , Născătoare
Că Te vei ruga mereu
Fi a mea ocrotitoare
Şi du-mă la Dumnezeu

În a Sa Împărăţie
Sus , în Cerul cel Divin
Să fiu cu Voi pe vecie
Şi Voua să mă închin .

Măcar într-un colţ să stau
Să simt şi eu bucurie
Binecuvântări să iau
Că sunt în Împărăţie .

Poate că visez prea mult
Dar cât pe pământ trăiesc
Vreau mereu să Vă ascult
Şi pe Voi să Vă slăvesc .

Iartă-mă c-am îndrăznit
Astfel eu , să Îţi vorbesc
Mulţumesc că m-ai primit
Nu mă lăsa să greşesc

Mulţumesc şi pentru darul
De a putea scrie –n versuri
Ştiu că nu meritam Harul
Dar Tu ai vrut să mă bucuri

Şi m-ai bucurat , Preasfântă
Chiar dacă nu meritam
Tu m-ai făcut fericită
Şi -Ţi datorez tot ce am

Sunt , Măicuţă fericită
Fericită în HristoS
Şi de Tine ocrotită
Crin ales cu sfânt miros

Împărăteasă Preasfântă
Mereu Ţie mă închin
Ţie Îngerii Îţi cântă
Du-mă-n cer la Tine.Amin.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO