Crucea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Crucea mea îmi pare Doamne
Că se face tot mai grea,
Uneori îți cer în rugă
Să mai tai un pic din ea...

Tu știi toate câte pot
Mult mai bine decât mine
Și îmi dai puteri să duc
Doar atât cât se cuvine!

Când strivită sunt pe cale
De prea multă neputință,
Simon însuși mă ridică
Și îmi dă mereu voință!

El îmi duce Crucea-n spate
Cu credință și putere,
Dragostea ce i-ai trimis-o
Este mare lui avere!

Tu mă iartă de îndrăzneala
De a spune că mi-e greu
Când privesc la Crucea Ta,
Lut uscat mă simt și eu!

Și te rog cu apă vie
Să stropești a mea ființă
Mă dezleg de mine Tată,
Într-un ceas de pocăință!

Din potirul de Lumină
Să îmi dai un strop aș vrea
Prin Cuvinte și în faptă
Să duc Mare Slava Ta!

03.04.2016

http://confluente.ro/camelia_cristea_1459709921.html

foto sursa internet

Camelia Cristea

Ghiveciul de flori

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Observati un fenomen interesant în natură. Când sădesti o plantă într-un ghiveci mai mare sau într-un ciubăr, ea îsi dezvolta îndeosebi rădăcinile. Sloboade în adânc mai multe ramificatii, în schimb partea de la suprafată se dezvolta mai putin, dă ramuri, frunze si flori sarace. Când sădirea se face într-un ghiveci mai mic, atunci si rădăcina care se formează va fi mai mică, planta creste repede în sus, dă frunze si flori frumoase (dacă e dintre acelea care dau flori).

Oare nu se întâmplă asa si cu omul?

Când trăieste având de toate, nestingherit, în belsug si satisfactii, sporeste în cele de jos, ale pântecelui, sufletul însă îi ramâne chircit, sterp la fapte bune.

Când trăieste în constrângere, în sărăcie, boala, necazuri, supărări, într-un cuvânt, cand partea animalică îi este obligată la anumite privatiuni, creste duhovniceste, dă flori de virtute, se maturizează, aduce roade, bogate. De aceea, strâmtă este calea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu.

(Din Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 241-242 via Fabrica de ganduri bune)

DESPRE PREFACEREA SFINTELOR

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE

Momentul prefacerii sfintelor este cel mai dumnezeiesc moment. Este momentul când Dumnezeu se coboară la om, când divinul este atins de preotul-om şi de prezenţii credincioşi. Este momentul când Dumnezeu cel nemărginit este încăput, când cerul se micşorează şi este cuprins în mâna omului şi în Paharul Potirului, când Slava cea neîncăpută, o încape Sfântul Potir şi este înălţată de mâinile omeneşti cu chemarea: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Este momentul deosebit pe care-l oferă Dumnezeu omului, încât şi „sfinţii îngeri doresc să privească şi să se îndulcească de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie”.

Oricât ne-am strădui noi să îmbrăcăm cu cuvinte din cele mai înălţătoare acest moment, nu reuşim să exprimăm frumuseţea lui. Sunt prea puţine cuvintele omeneşti pentru a descrie slava şi frumuseţea nemărginită a dumnezeiescului moment.

Timpul prefacerii, este momentul cel mai înălţător şi cel mai sfânt din cadrul Sfintei Liturghii, este timpul unei rugăciuni, rostită de preot, numită „epicleza”. Rugăciunea este rostită de preot, însoţită de ridicarea mâinilor preotului către cer, invocând coborârea Sfântului Duh, pe care-L cheamă stăruitor, zicând: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea Sfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie… Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Si fă, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt. Amin, Amin, Amin.”(Liturghier, 1974, pag.124-125).

Această rugăciune este o rugăciune de taină pe care o rosteşte preotul dar credincioşii nu o aud. Face parte din Taina Prefacerii. Unii preoţi, câteodată, o rostesc cu voce tare, în timp ce la strană se cântă lin şi duios: „ Pre Tine Te lăudăm…”, pe motiv de a-i face pe credincioşi să dea importanţă momentului. Nu este bine s-o rostească cu voce tare! Se desfiinţează prin aceasta caracterul de taină. Ce spune la Psalm: „Nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta”. Să nu înţeleagă cineva că ar fi credincioşii din biserică vrăjmaşi, departe de mine gândul acesta! Toată lumea  ştie că în Biserică şi chiar în timpul Sfintei Liturghii intră vrăjmaşul să ispitească pe credincioşi, pentru a le răpi participarea la Jertfa lui Hristos şi a le fura Răscumpărarea. În al doilea rând, starea de vrednicie împuţinată a unor credincioşi îi împiedică să vadă şi să audă totul. În al treilea rând însuşi Dumnezeu este tainic faţă de om, se descoperă omului numai în anumite momente şi limite.

Astfel, Sfânta Liturghie fiind moment dumnezeiesc, are caracter de taină. De aceea omul, credinciosul, nu poate participa cu auzul şi văzul la toate momentele. Dacă se rostesc rugăciunile de taină cu glas tare şi în auzul credincioşilor, taina este descoperită, nu este bine şi nu este voie. La ceea ce pot participa credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie în Sfânta Biserică, cu auzul şi văzul, se face însemnare în Tipicul Bisericesc şi Liturghier.

În acest moment şi în chip tainic se transformă în mod real pâinea în Trupul şi vinul în Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de realitatea acestei transformări. Transformarea nu are loc în chip văzut, ci în chip nevăzut, fiind taină. Dacă transformarea s-ar petrece în chip văzut, nu am putea s-o numim taină şi ar fi cea mai mare pagubă pentru viaţa şi mântuirea noastră, din două motive: în primul rând, nu ar mai fi taină şi în al doilea rând nu ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Legat de primul aspect, taina este când ceva este ascuns de privirea ochilor noştri şi de puterea noastră de înţelegere, dar care vine în sprijinul şi folosul mântuirii noastre. Dacă am vedea cu ochii trupeşti prefacerea în mod fizic şi ar fi la înţelegerea noastră, nu ar mai fi taină.

Al doilea aspect se leagă foarte strâns de primul aspect. Petrecându-se transformarea în mod fizic, percepută de privirea şi înţelegerea noastră, adică văzând cu ochii noştri cum se preface pâinea în carne şi vinul în sânge, ne-am înfricoşa, ne-am sfii şi nu ne-am mai putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Am păţi la fel cum a păţit împărăteasa Bizanţului, Eudoxia, soţia împăratului Arcadie, din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur. Această împărăteasă, era o femeie necredincioasă, păcătoasă şi o vrăjmaşă înverşunată a Sfântului Ioan Gură de Aur. Din cauza ei a fost depus din treaptă şi întemniţat când era Patriarhul Constantinopolului. Mai târziu, în anul 404, tot din cauza ei, a fost exilat în părţile Pontului, unde a murit. Se ştie că această împărăteasă era robită de cultul personalităţii şi a statuilor. Datorită ei, Sf.Ioan Gură de Aur a scris 21 de Omilii prin care a combătut cinstirea statuilor. Pentru a-l sfida pe Sfântul Ioan, împărăteasa a ridicat o statuie personală şi a aşezat-o în faţa Catedralei Patriarhale din Constantinopol chiar la intrare, unde slujea Sfântul Ioan. Şi astăzi se mai întâmplă, pe alocuri, ca unii zeloşi să ridice statui şi să le aşeze în pieţe, în faţa bisericilor. Cunosc câteva cazuri. Nu le mai amintesc. Dumnezeu să-i ierte! Însă cel mai grav este că se ridică statui şi se duc preoţii să le sfinţească. Păcat mare! Nu este bine ca preotul să sfinţească orice i se cere. Preoţii trebuie să se ferească de a pângări sfinţenia lui Dumnezeu şi a invoca Duhul Sfânt pentru a sfinţi mai ales cele legate de idolatrie şi de locul păcătuirii, cum ar fi: statuie, crâşme, cinematografe, bordeluri, discoteci, jocuri de noroc şi altele asemănătoare acestora. Să analizăm un caz, de pildă dacă se sfinţeşte o statuie, zic toţi că este ceva nevinovat şi că aduci cinstire memoriei celui care o reprezintă. Este o înşelăciune, pentru că cinstirea memoriei unui om care a fost ca şi noi, dar care s-a remarcat, se aduce de însăşi actul ridicării statuii şi alocuţiunilor şi nu de sfinţenia statuii. Ce este greşit în a sfinţi o statuie? Dacă preotul a sfinţit o statuie, credinciosul de rând poate s-o sărute de câte ori trece pe lângă ea, pentru că este sfinţită, aşa cum săruţi o icoană sfinţită. Nu este idolatrie aceasta? Este idolatrie pentru că i se atribuie un act de cult unui chip omenesc, i se atribuie sfinţire şi cinstire. Este foarte greşit! Dumnezeu să ierte pe toată lumea şi pe noi păcătoşii!  Câtă idolatrie face omul în viaţă, nu ştie c-o face şi nu bagă de seamă acest lucru! Dacă n-ar fi Dumnezeu milostiv cu neştiutorii, am fi prăpădiţi mai rău decât evreii când au căzut în idolatrie în pustiu. Preotul are datoria să vegheze la starea poporului să-l păzească, să îndrume şi să-l îndrepte.

Însă legat de această împărăteasă, am vrut să spun că, a venit într-o zi la Sfântul Ioan Gură de Aur şi i-a zis: „Dacă mă împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi nu cu pâine şi vin, mai vin să mă împărtăşesc, dacă nu spun lumii că este o păcăleală de a ta!”

Atunci Sfântul Ioan Gură de Aur, îi explică în ce constă taina prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru şi că Dumnezeu prin marea Sa iubire de oameni şi ca să-l restaureze pe omul cel căzut, cu multă înţelepciune a pus-o înaintea omului această taină,  pentru ca omul să poată intra în comuniune cu Dumnezeu. Însă, împărăteasa ca o vrăjmaşă, nu voia să accepte nici o explicaţie de la Sfântul Ioan Gură de Aur şi crezând că-l pune pe Sfânt într-o situaţie imposibilă şi de neputinţă, insista, zicându-i: „ Nu cred, până ce nu văd că este real şi să mă conving, altfel, este o mare minciună cu care amăgeşti lumea”. Sunt şi în ziua de astăzi printre noi astfel de oameni necredincioşi lui Dumnezeu şi care aruncă astfel de vorbe defăimătoare în obrazul preoţilor sau râd de Dumnezeu în faţa prietenilor lor. Văzând Sfântul încăpăţânarea ei şi că a venit pornită pentru a defăima lucrarea lui Dumnezeu,  i-a spus: „ Pentru că nu crezi şi vrei să-l ispiteşti pe Dumnezeu, o să-ţi arate acest lucru, însă o să te îngreţoşezi şi nu ai să te mai poţi împărtăşi până la sfârşitul vieţii tale! Fie judecata lui Dumnezeu pentru tine!„ A plecat împărăteasa cu o satisfacţie diabolică, convinsă că Sfântul n-o să-i poată demonstra, fizic şi palpabil, şi o să aibă motiv să-l umilească şi să-i calce demnitatea preoţească în faţa lumii şi în felul acesta o să se răzbune pe Sfânt.

Când a venit timpul slujirii Sfântului Ioan Gură de Aur, împărăteasa a venit însoţită de suita de la curte la Catedrala Patriarhală, trimiţând vorbă sfântului că vrea să se împărtăşească la momentul potrivit în cadrul Sfintei Liturghii. Intenţiona să-i refuze sfântului Sfânta Împărtăşanie, pe motiv că nu-i Trupul şi Sângele Mântuitorului şi să spună acest lucru la toată lumea în gura mare, chiar acolo în biserică de faţă cu poporul.

Aproape de terminarea Sfintei Liturghii când Patriarhul a ieşit cu Sfântul Potir în faţa Sfintelor Uşi, zicând:„Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, împărăteasa Eudoxia se apropie pentru a fi împărtăşită. Sfântul Ioan Gură de Aur ia cu linguriţa Sfânta Împărtăşanie din Sfântul Potir şi o duce la gura împărătesei. Împărăteasa cu o privire iscoditoare şi pizmaşă se uită cum sfântul a luat în linguriţă pâine şi vin, care, până la gura ei şi sub privirea ei, a văzut cum s-a transformat pâinea în carne vie încât tremura carnea în linguriţă şi vinul în sânge. Văzând aceasta, împărăteasa a ţipat îngrozită şi s-a tras cu un pas înapoi strigând cu groază: „Nu mă pot împărtăşi cu ce-i în linguriţă! Nu pot!”, îngreţoşându-se. Atunci Sfântul Ioan Gură de Aur cu asprime îi porunceşte:„Acum ia şi mănâncă ! Mănâncă! Tu ai vrut să mănânci carnea lui Hristos şi să bei Sângele Lui! Acum mănâncă! Ai vrut să-l ispiteşti pe Dumnezeu şi să mă defăimezi pe mine ca slujitor al Lui! Dumnezeu ţi-a dat ceea ce ai cerut! Acum Mănâncă!” Astfel a ruşinat Dumnezeu în faţa lumii pe împărăteasa şi a smerit mândria ei. De atunci împărăteasa nu a mai putut să se împărtăşească până la sfârşitul vieţii, aşa cum i-a spus Sfântul. Vezi! Mari sunt tainele şi planurile lui Dumnezeu cu noi şi cu mântuirea noastră. Datorită neputinţei şi mărginirii omului în faţa nemărginirii Dumnezeieşti, a ales ca lucrare cu omul, să se realizeze prin taină. Prin taine şi mai ales prin Taina Sfintei Împărtăşanii, omul intră în comuniune cu Dumnezeu, ca El să se apropie de noi iar noi să-l putem primi. Toate cu înţelepciune le-a făcut şi le-a rânduit Dumnezeu şi cu multă pricepere îl cheamă pe om în Împărăţia Cerurilor, numai că omul se face : surd, orb, trufaş şi necredincios lui Dumnezeu.

Pr. Ioan V Argatu

Eu ,păcătosul!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Mi-e sufletul de gheață
În trupu-mi de pământ,
N-am reușit o viață
Să apăr ce e sfânt!
Porunca ta,Hristoase,
De multe ori călcând
M-am depărtat de Tine
Iubitul meu Cuvânt!

O haină,nu ti-am dat-o
Când gol ,te-am întâlnit,
Un blid ,măcar o pâine
Când erai flămânzit,
N-am înmulțit talanții
Spre mântuirea mea,
Iar cel de lângă mine,
Iubirea-mi,n-o simțea!

Iar când, "Stăpânul viei"
De rod , mă va-întreba,
Cu candela în mâna,fără ulei în ea,
Ce voi putea a-Ți spune în apărarea mea?
În marea-Ți bunătate,iertare am să -Ți cer
Să nu mă lași Hristoase,să nu mă lasi să pier!
(Costel Ursu)

BINECUVÂNTAȚII TATĂLUI MEU!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Când liturghia vieții  
Sfârșitu-și va afla,
Iar sufletul ,cu teamă  
Spre Tatăl va pleca,  

Lăsând in urma viața,
Trăită cu suspin,  
Născută din durere
Sfârșită c-un "Amin",

Să nu-mi Spui de păcate,
De răul ce-am facut
De patimile multe,  
De timpul meu pierdut,  

Departe de "Viată" ,de "Adevăr" , de "Cale"
De binecuvantarea Dumnezeirii Tale,
Să -mi spui ,de-i cu putință,
La Tine , toate sânt!

Cuvintele divine , rostite de "Cuvânt",
Cuvintele ce- n viată,,
Pe urme-Ți, m-au purtat
"Iertate îți sânt toate! Ești binecuvântat"!
 
(Costel Ursu) 

Înălțarea Domnului!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Apostolii Tăi,Doamne,rămas-au întristați,
Văzând,Dumnezeiasca-Ți înălțare!
Credeau că vor rămâne-n veci,nemângâiați,
De Duhul Sfânt,însă,vor fi ei luminați,
Credinţa în Hristos,vestind în lumea mare!

Și s-au mirat,uitându-se spre ceruri,
Iar îngerii,mirarea lor văzând le-au spus:
Cu Slavă,iarăși va veni,El,Dumnezeu-Iisus,
Îl veti vedea din nou,pe-un nor venind de sus,
Când omenirea va trăi,cele din urmă vremuri!

Iar printre voi,trimis-a El ,Mângâietor,
Pe Duhul Sfânt,cel din Treime,mult slăvit,
Ce pe pământ va fi cu voi,in vecii vecilor,
Călăuzind spre mântuire,pașii tuturor,
La casa,care-n ceruri, nouă,Tatăl ,ne-a gătit!

Înalță-ne ,din marea de păcate,
Căci noi suntem nevrednici și neputincioşi!
Și doar milostivirea Ta,mai poate,
Să mântuiască sufletele noastre,toate,
De-n viață,Ți-om sluji umili și credincioși!

Înalță Doamne,sufletele noastre,
Căci Tu ai zis:să căutăm și vom afla!
La rugăciune,cautând spre cerurile-albastre,
La răstignirea Ta de ne-om gândi,la rănile din coaste,
Tu,către noi,Îți vei întoarce Sfântă Fața Ta!

Amin!

Poezie scrisă de Cornel Ursu 

Completare la cateheza despre pocăinţă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

           

                          EXISTĂ PATRU FELURI DE OAMENI

● Primul fel de oameni sunt aceia care nesocotesc calea ce duce

către cer. Nici nu sunt interesaţi să afle despre ea, deoarece sunt

aplecaţi pe deplin către cele pământeşti şi trecătoare.

● Al doilea fel sunt oamenii care preferă să urmeze calea cea lată

ce duce la pierzare, pentru că nu vor să se ostenească, să se

necăjească, să postească, să se roage. Iubesc mai mult odihna şi

plăcerile trupului, sunt leneşi şi indiferenţi, iubitori de desfătare,

iubitori de trup, robi ai pântecelui.

● Al treilea fel sunt oamenii care doresc şi vor să urmeze calea

către cer, dar sunt lipsiţi de călăuză. Mulţi care au vrut să păşească pe

această cale, fără un îndrumător potrivit, au pierdut drumul, au pierdut

direcţia cea bună şi au căzut în prăpăstii şi s-au sfârşit. Alţii au căzut

între tâlhari, adică între demonii cei vicleni, şi, fiind răniţi de aceştia

au murit.

● Al patrulea fel sunt oamenii puţini şi aleşi, care cu credinţă şi

frică de Dumnezeu au trăit, căutând şi găsind îndrumătorul

duhovnicesc, cu discernământ, şi călăuziţi de acesta au păşit cu

siguranţă pe calea cea strâmtă şi plină de întristări şi au ajuns în ceruri.

                                        CELE 7 SURLE

Prohodire

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion,

Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome,

De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome

Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit

Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma

Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma,

Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit?

De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân?

Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?

Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale

Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân?

Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat.

Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare,

Mai alb decât potirul cu binecuvântare,

El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat.

Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu,

Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină.

Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină,

Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu.

Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu

Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece,

Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece

Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu.

Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion,

Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome,

De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome,

Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii

În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire,

Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire

Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii.

Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc,

În glas de alăute şi-n sunet de chimvale.

Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale,

Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc.

În imn de biruinţă, copile din Sion,

Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome,

Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome

Şi stih de bucurie răsune în Chedron. 

DE CE CARNEA, LAPTELE, OUALE SI BRANZA SUNT DE "FRUPT" SI NU SE MANANCĂ IN POST?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

        La Parintele Vasile, vine un colonel, fiul cantaretului din Leheceni, judetul Bihor, pentru a i se raspunde unei intrebari care-l framanta de multa vreme si nu reusea nimeni sa-i rapunda si sa-l lamureasca. In virtutea serviciului avea relatie si tangenta cu multi preoti, stareti si ierarhi, fiecare ii dadea cate un raspuns care nu-l multumea. El facea serviciul in Oradea. Fiind fiul satului, vine la Parintele Vasile, in Postul Mare, si il intreaba:

- Domn`Parinte, va rog daca puteti sa ma lamuriti intr-o problema la care numa` nu gasesc raspunsul care sa ma lamureasca si sa ma multumeasca.

Suntem in Postul Pastelui, as vrea sa stiu de ce nu avem voie, noi ortodocsii, sa mancam: carne, lapte, branza si oua. De ce catolicii postesc cu lapte, branza si oua iar noi nu avem voie? De la carne inteleg sa postim , dar de lapte, branza si oua de ce trebuie sa postim?

- Uite ce, draga, omul mananca tot ce i-a dat Dumnezeu pe pamant, din pamant si din ape.

Numai ce iese din pamant il ajuta pe om sa se hraneasca ca sa fie sanatos. Din pamant ies legumele, plantele hranitoare si frunctele, toate sunt pline de vitamine si de substante hranitoare care-l intaresc, il hranesc, nu-l imbuibeaza, nu-l ingreuneaza si nu-l imbolnavesc pe om. Toate legumele, plantele si fructele este cea mai usoara mancare pentru o viata sanatoasa a omului. Ca atare, tot ce iese din pamant ii sunt permise omului, fara de nici o oprire sau interdictie. De la nimic nu-l opreste Dumnezeu.

Tot ceea ce se naste si traieste pe pamant: animale, pasari si taratoare, unele sunt date de Dumnezeu pentru hrana omului, dar intr-o masura mai mica, pentru ca este hrana cea mai grea, plina de grasimi si sange, care daca sunt consumate tot timpul si in cantitati mai mari, imbuibeaza, creaza lacomia pantecelui, ingreuneaza si poate imbolnavi trupul omului.

Prin urmare, carnea animalelor si ale pasarilor, care intra in consumul omului, este un "frupt" , adica, o mancare plina de sange, grasa, grea, care poate imbolnavi trupul prin imbuibare si poate imbolnavi sufletul prin lacomia pantecelui, de la care omul trebuie sa se infraneze prin doua moduri: abtinerea de la a manca carne multa si cat mai rar si a doua metoda este infranarea pe o perioada mai lunga de a manca carne asa cum este Postul cel Mare si celelalte posturi randuite de Sf Biserica (miercurile, vinerile, Postul Sf Apostoli, Postul Adromirii Maicii Domnului, Postul Craciunuluilui si alte zile de post).

De ce laptele, ouale si branza sunt de frupt ? Pentru ca sunt produse facbricate prin carne, ele trec prin carne. Tot ceea ce trece prin carne si sange este de frupt. Chiar daca hrana pe care o consuma animalele si pasarile (iarba, fan, paie, porumb, grau) din ele trupul lor fabrica laptele si ouale acestea sunt de frupt.

De ce mananca catolicii in posturi, lapte, branza si oua? Pentru ca Papa le-a dat dispensa si derogare de la canoane si de la randuielile bisericesti. Ceea ce nu este prea corect. Canoanele nu le poate dezlega un singur om, fie el si Papa sau Patriarhul, pentru ca sunt legaturi date de un Sinod Ecumenic si tot un Sinod le poate dezlega. In plus cu lapte , branza si oua mancand in post, mai mult te imbuibezi decat sa te smeresti.

In concluzie, tot ceea ce inseamna carne si sange si tot ceea ce trece prin carne se numeste "frupt" de la care Biserica ne porunceste sa ne infranam in zilele de post.

Animalele ce se nasc, cresc, se hranesc si traiesc in apa (pestii, racii, si alte animale ce traiesc numai in apa), carnea lor este o carne usoara, saraca in grasim si cu foarte putin sange. Carnea lor nu imbuiba, nu ingreuneaza si nici nu creaza lacomie pantecelui si este sanatoasa pentru trupul omului. Sf Evanghelie ne spune ca Mantuitorul numai carne de peste ar fi mancat, paine, miere si fructe. Din acest motiv, se dezleaga in anumite momente din posturi ( la Praznicele Imparatesti) la Buna Vestire si la Florii in Postul Mare, cand este prilej de mare bucurie si de sarbatoare, in orice zile ar cadea se dezleaga la vin, untdelemn si peste.

-Multumesc, parinte, acum m-am lamurit si am aflat raspunsul si explicatia pe care o cautam. Nimeni nu mi-a putut da aceasta explicatie pe cati i-am intrebat.

Duminica , intalnindu-se Parintele Vasile cu cantaretul la slujba, acesta din urma ii zice:

-Iti multumesc domn`parinte ca mi-ai lamurit baiatul. Asa de bucuros a venit de la dumneata. Mi-a zis ca a stat de vorba cu oameni mari si n-au reusit sa-l multumeaca cu raspunsul, asa cum ai facut dumneata un preot simplu de tara.Baiatul meu ii asa de pretentios ca rar l-am vazut sa fie multumit de cate ceva. Nimic nu-l multumeste. Daca dumneata ai reusit sa-l multumesti este mare lucru.

http://argatuioan.wordpress.com/2014/03/23/de-ce-carnea-laptele-ouale-si-branza-sunt-de-frupt-si-nu-se-mananca-in-post/

Purtând păcatul celuilalt

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Odată un monah de la oarecare mănăstire L-a rugat pe Dumnezeu ca să-i deschidă ochii ca să vadă la fiecare om răutatea sa ascunsă și astfel să-i vină în ajutor. Când Domnul i-a împlinit rugăciunea, monahul a încercat să-și intensifice străduințele sale, mai ales că acum distingea cu claritate răul. Însă datorită imaturității sale duhovnicești, răul pe care-l vedea la ceilalți l-a umplut de groază și în continuare a început să simtă dezgust și, în cele din urmă, scârbă de oameni.
Într-o zi a ajuns la mănăstire cineva care voia să-l vadă pe starețul Mănăstirii. Însă monahul care se învrednicise să vadă răul, văzând cât de păcătos și cât de pervertit era vizitatorul, i-a spus:
– Cum îndrăznești să te arăți astfel starețului? Prezența ta îl va jigni.
Vizitatorul auzind acestea a plecat. După aceasta starețul l-a chemat pe monah și l-a întrebat dacă nu a venit cineva și l-a căutat.
– Da, a răspuns monahul.
– Dar, unde este?, l-a întrebat starețul.
– L-am alungat.
Atunci starețul l-a privit și i-a spus:
– Nu te-ai gândit că poate acesta a fost ultima ocazie a acestui om?
Atunci tânărul monah tulburat i-a cerut starețului să se roage lui Dumnezeu să-i ia înapoi harisma străvederii pe care o primise. Dar starețul i-a răspuns:
– Nu! Dumnezeu nu ia înapoi ceea ce a dăruit. Însă Îi voi cere ca atunci când vei vedea răutatea vreunui om s-o trăiești tu, ca și cum ar fi a ta, pentru că și el și tu sunteți mădularele unui singur trup, a trupului omenirii întregi.
În peregrinările sale, acest monah a ajuns odată, într-o seară, la casa unui oarecare creștin, căruia i-a cerut găzduire. L-a rugat să-i îngăduie să intre și să-i dea un loc unde să se roage. Nu l-a rugat pentru nimic altceva, ci numai să-i îngăduie să se roage la el. Stăpânul casei a rămas surprins de cererea monahului și l-a primit, dându-i o cămăruță unde să se odihnească. Însă monahul a început îndată să se roage. Gazda ciulindu-și urechile, l-a auzit pe monah rugându-se cu lacrimi și mărturisind lui Dumnezeu păcatele acelui bărbat, care era un om rău, împovărat cu multe păcate, ca și cum ar fi fost păcatele sale.
Auzind toate păcatele sale, stăpânul casei s-a văzut pe sine, prin ochii acelui om drept. S-a cutremurat și a început să se pocăiască și să plângă. Apoi s-a mărturisit la acel monah și când a sfârșit mărturisirea, era deja tămăduit.

Pomelnic si Sărindar

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Una din practicile cultice foarte îndătinate în Biserica ortodoxă este pomenirea de nume ale credincioşilor, vii şi morţi, la diverse slujbe şi la diferite momente ale acestora. Pentru ca slujitorii să le poată pomeni la locul şi sorocul îndătinat este nevoie ca ele să fie înmânate de credincioşi. În această privinţă, există trei feluri de prezentare a numelor de pomenit în cadrul slujbelor divine.

Primul se cheamă acatist. Termenul de acatist are în terminologia liturgică două sensuri: fie cel de slujbă închinată persoanelor Sfintei Treimi, Maicii Domnului sau sfinţilor şi care se săvârşeşte în diferite zile din cursul unui an liturgic; fie cel de înscris - la care ne referim noi astăzi - în care credincioşii trec numele care doresc să fie pomenite în cadrul acestor slujbe şi diversele trebuinţe, nevoi şi necazuri pentru a căror împlinire se roagă. În acatist trecem numai numele celor vii, pentru că de regulă la aceste slujbe se fac mijlociri numai pentru cei în viaţă. Acatistele se pot da şi pentru perioade mai mari de timp: 40 de zile, trei luni, şase luni, un an, pentru a fi pomenite permanent.


Când prezentăm lista de nume pentru a fi pomenite în cadrul Sfintei Liturghii, atunci avem de-a face cu un pomelnic, adică o înşiruire a numelor ce urmează a fi pomenite. Cum Sfânta Liturghie se săvârşeşte atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi, aceste pomelnice cuprind atât numele celor vii, cât şi ale celor morţi, care dorim să fie pomenite. Practica aceasta este foarte veche. La început aceste nume se scriau pe un obiect care se plia în două, dând naştere la ceea ce numimdiptice, noţiune care apare încă din secolul al IV-lea. Această modalitate de a prezenta numele celor vii şi morţi la Liturghie se păstrează şi astăzi, credincioşii împărţind coala de hârtie în două şi scriind, de regulă, pe cei vii în stânga, iar pe cei morţi în dreapta, specificând de cele mai multe ori cu claritate ,,vii" şi „morţi". Uneori ateste liste cu vii şi morţi pot fi prezentate şi separat. Pentru a nu se face confuzie, se înscrie semnul crucii pe pomelnicele pentru morţi. Şi acestea pot fi date pe termen lung.

Tot pomelnic se numeşte şi lista de nume, care urmează să fie pomenite la slujbele speciale pentru cei răposaţi şi în special la parastase. Când o asemenea listă se dă preotului pentru a fi pomenită timp de 40 de zile, sau mai precis la 40 de Liturghii, ea se cheamă  sărindar, de la un cuvănt neogrec care înseamnă un grup de 40. În slavonă se numeşte soroc.

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1

Crucea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                  

Fiecare casă-şi are crucea sa.
Dă-mi putere Doamne să o duc pe-a mea!
Vremurile sunt tulburi, noi ne-am înrăit
Şi-am uitat de Tine, cât ai pătimit!

Săptămâna Mare, Denii an de an,
Dă-mi credinţă Doamne, nădejde să am,
Salciile toate în genunchi se pun
Şi durerea-Ţi mare, lumii ele-o spun!

Freamătă anarhic, gloata disperată,
Tu te rogi cu milă : -Iartă-le lor Tată!
Răstignit pe cruce, tâlharii hulesc,
Un sobor de îngeri, în psalmi te măresc!

Iartă-ne Părinte, mare-i neputința!
Firul e subţire, slabă e credinţa,
Cântă iar cocoşul, noi ne lepădăm
Și în schimb lumină venim să luăm!

Camelia Cristea

Duminica de Florii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Zicea Maica către Fiu:
Spune, Fiul meu iubit,
Duminică unde-i fi?
Căci, de 40 de zile,
Mi-ai rupt inima, copile,
N-ai băut, nici n-ai mâncat,
Numa-n rugăciuni ai stat.

Spune, Fiul meu iubit,
Luni şi marţi, ce-ai de păţit?
Îţi spun, Maică, nu greşesc,
Luni şi marţi mă pregătesc.

Eu mă pregătesc la moarte,
Să scap lumea de păcate.
Mă duc să fiu răstignit,
Pentru lumea ce-a greşit.

Spune, Fiul meu iubit,
Miercuri ce-ai de pătimit?
Să-ţi spun drept, Măicuţa mea,
Pe miercuri nu mi-Ţi vedea.

Spune, Fiul meu iubit,
Joi ce ai de pătimit?
Joi sunt dat la judecată
De Pilat şi de-a lui ceată.

Spune, Fiul meu iubit,
Vineri ce-ai de pătimit?
Îţi spun, Maică, de durere,
Vineri sunt în chinuri grele.

Când va fi chinul mai mare
N-o fi lună, stele, soare,
Atuncea, Măicuţa mea,
Cu spini m-or încununa

Violeta Vio

SARBATOAREA FLORIILOR

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei imparatii acordau gratieri.

Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moarte, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.

http://www.youtube.com/watch?v=sDL66GtaTW4

Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noapte de Pasti: "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim"

In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5). In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.

Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.

"Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui". In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.

Sfantul Ignatie Brancianinov vede in "Manzul asinei" si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.

Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: "Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face" (Ioan 14, 21, 23).

Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".

In Duminica Floriilor, in bisericile ortodoxe, se binecuvinteaza ramurile de salcie. In popor exista credinta ca salcia are puteri miraculoase: alunga duhurile necurate, iar animalele si pamanturile sunt ferite de lucrarea duhurilor rele. De aceea nu trebuie sa ne miram daca o mai intalnim atarnata in adaposturile animalelor.

Salcia care era dusa la biserica trebuia sa aiba mugurii desfacuti. In cazul in care vremea fusese neprielnica pentru inmugurire, atunci crengile de salcie erau puse in apa cu cel putin o seara inainte de a fi duse la biserica.

Exista si obiceiul lovirii usoare cu crenguta de salcie. Parintii isi loveau usor cu ramurile de salcie copiii, spunand: „Bataia salciei, sa fii sanatos ca aceasta!“ 

Salcia era pusa si in apa in care se imbaiau copiii.

Mugurii de salcie erau considerati vindecatori. Cei care mancau muguri de salcie, scapau de friguri si de alte boli. Mugurii de salcie erau introdusi in aluatul pentru paine. In popor, exista credinta ca salcia sfintita aruncata in foc, poate ajuta in cazul unui incendiu. Cu salcie sfintita, inmuiata in agheazma, erau stropite atat casele oamenilor, cat si incaperile unde stateau animalele, pentru a fi ferite de lucrarea duhului necurat.

In anumite zone, in seara de Florii, fetele nemaritate pun o bluza curata si o oglinda langa un par altoit si o lasa acolo pana dimineata. Oglinda o pot folosi la farmecele de dragoste, sanatate.

- Femeile gatesc bucate alese si placinte pe care apoi le dau de pomana saracilor.

- Pomii fructiferi sau butucii de vie impodobiti pentru a da rod bogat si manos.

- In aceasta zi este bine sa se aeriseasca hainele.

- Se dau vitelor sa manance crengi de salcie pentru a se inmulti si a fi sanatoase tot anul.

- Se spune ca asa cum va fi vremea in ziua de Florii, asa va fi si in ziua de Paste.

- Nu trebuie sa te speli pe cap in aceasta zi, caci vor albi. Se pot spala totusi, dar numai cu apa sfintita.

- La miezul noptii se fierbe busuioc in apa si cu fiertura te poti spala pe cap, pentru a avea un par sanatos si frumos.

- Cine nu serbeaza ziua aceasta se va umple de pistrui.

- Cel care se impartaseste de Florii are mari sanse sa i se implineasca orice dorinta isi va pune.

- Traditia mai spune ca asa cum va fi vremea de Florii, asa va fi si in prima zi de Pasti.

- De Florii, este bine sa mananci peste, este cum se spune dezlegare la peste.

Cu aceasta ocazie a Floriilor, se obisnuieste a se sarbatori toti cei care poarta nume de floare. Iata numele celor sarbatoriti in Duminica Floriilor si daca este vreun nume care mi-a scapat, va rog sa-l mentionati si il vom adauga in lista:

Anemona

Brandusa

Camelia

Codrin

Codrina

Codrut

Codruta

Craita

Crina

Crinu

Crinuta

Crizantema

Delia

Floarea

Flora

Florenta

Florentin

Florentina

Florica

Florin

Florina

Garofita

Gherghina

Iris

Lacrimioara

Margareta

Micsunica

Mugurel

Narcis

Narcisa

Panseluta

Romanita

Trandafira

Violeta

Viorel

Viorica

Zambila

Zambilica
Urez si eu La Multi Ani si sa petreceti frumos tuturor celor ce sunt sarbatoriti in aceasta zi de Florii si care poarta nume de floare!

sursa

Marian Pios

Nu-ţi clădi prea scumpă casa

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Nu-ţi clădi prea scumpă casa, ca s-o poţi uşor uita,
dacă-ar fi să vină mâine foc să-ţi ardă casa ta;
ci fă-ţi casa cât mai mică, dar pe locul cel curat,
ca să nu ţi-o ia, când vine, prăpădul cel ne-aşteptat.

Nu te aşeza-n Sodoma ca şi Lot cel ispitit,
ca să nu pieri cu stricaţii în ţinutul osândit,
ci ca Avraam fă-ţi cortul unde poţi primi mereu
ca să ospătezi la tine îngerii lui Dumnezeu.

Nu te osteni ca Marta cu prea multe treburi când
ţi-a venit Hristos în casă – şi tu nu stai ascultând,
ci le lasă ca Maria, stai şi-ascultă-L pe Iisus,
că ai vreme-apoi destulă să tot faci, când El S-a dus.

Nu sta adormit ca cele cinci fecioare fără-oleu,
când e-aşa de-aproape ceasul să Se-arate Dumnezeu;
caută, până poţi, să afli untdelemnul cel de Sus,
să nu baţi la uşa Nunţii după ce-a închis Iisus.

N-arunca înştiinţarea care tot ţi-o fac şi fac,
căci această-nştiinţare n-am să ţi-o tot spun în veac;
vine ziua, vine ziua când ai mai dori s-o spun;
vină, poate-atunci vedea-vei că nu eu am fost nebun.

Traian Dorz

Cuvintele ne vor judeca

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Suntem gandurile, cuvintele si faptele noastre. Precum ne sunt gandurile, asa ne sunt cuvintele, iar precum ne sunt cuvintele, asa ne sunt faptele. Aceste trei moduri de existenta ne intocmesc viata de acum si pe cea vesnica. Precum gandim, vorbim si ne miscam, asa vom trai vesnic.

Cuvintele sunt puteri libere

Cuvintele sunt manifestari in afara ale sufletului nostru, asupra caruia Dumnezeu a suflat "suflare de viata". Odata rostite, cuvintele capata o libertate proprie pe care nu o mai putem ingradi. In functie de curatia / necuratia inimii noastre, cuvintele pe care le rostim devin puteri care savarsesc binele sau raul. Aceste puteri libere ne vor insoti toata viata, pana la judecata de apoi, unde ne vor apara sau ne vor judeca.

Toate cuvintele pe care le-am rostit de-a lungul vietii se vor infatisa la judecata cea infricosatoare, unele acuzandu-ne, iar altele aparandu-ne. Nici un cuvant nu va fi trecut cu vederea, precum ne atentioneaza Mantuitorul, zicand: "Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii. Caci din cuvintele tale vei fi gasit drept si din cuvintele tale vei fi osandit" (Luca 12, 36-37). Vai celui care se va vedea atunci incoltit de cuvinte cu iz de moarte, auzite, citite, rostite sau nerostite.

Cuvintele auzite

Cuvintele auzite aduc in noi o putere de viata sau de moarte care ne schimba. Pentru aceasta trebuie sa avem grija ce intra in sufletul nostru pe poarta auzului. Televizorul, radioul, internetul si cuvintele rostite de cei din jurul nostru sunt tot atatea cai prin care se poate strecura in noi neghina vrajmasului, adica acele cuvinte straine si inselatoare care ne pot intuneca mintea.

Vom fi judecati atat dupa cuvintele rele pe care le-am cautat (barfa) sau pe care nu ne-am ferit a le auzi, precum si dupa cuvintele bune pe care le-am auzit si nu le-am asezat in inima noastre. Cele din urma se aseamana semintelor bune care au cazut pe piatra, intre spini sau pe drum si nu au fost lasate sa aduca rod bun.

Cand auzim un cuvant-sfat bun se cuvine sa luam aminte la el, chiar si atunci cand vine de la o persoana patimasa sau care nu ne este pe plac. Sa cercetam cuvantul, iar nu pe omul care il rosteste, caci chiar si prin oamenii cei patimasi sau necrestini ne poate vorbi Dumnezeu.

Cu cat ne vom feri de cuvinte rele, cu atat ne vom deprinde mai usor cu ganduri curate, precum spune Sfantul Talasie Libianul: "Obisnuieste-ti urechea sa auda des cuvinte duhovnicesti si mintea ta se va departa de ganduri necurate."

Cuvintele citite

Cuvintele citite lucreaza in noi ca si cele auzite, fie spre viata, fie spre moarte. Astfel, internetul, cartile, ziarele si reclamele sunt tot atatea cai prin care poate patrunde in noi neghina vrajmasului.

Desi suntem indemnati sa ne comportam precum albina, care ia din toate florile doar ceea ce este bun, nu trebuie sa uitam sfaturile Parintilor cu privire la cartile vatamatoare de suflet. Agatandu-se de cele mai mici ganduri de mandrie sau neatentie, cuvintele vatamatoare pot fi mai tari decat trezvia si discernamantul nostru.

Vom fi judecati, poate chiar mai aspru, de cartile si cuvintele duhovnicesti pe care le-am citit. Pacat mare au aceia care stiu ca pacatuiesc, dar slujesc in continuare pacatului. Cand faptele noastre nu sunt potrivite cu cuvintele adunate, acestea din urma nu fac decat sa ne osandeasca si mai mult la judecata, caci dupa masura cunostintei noastre va fi si masura judecatii.

Faptul ca avem la indemana Sfanta Scriptura si nu o citim sau o citim fara luare aminte ne condamna indoit fiecare pacat, caci cuvintele sfinte care intra in noi si se usuca ne vor sta inainte la judecata. Pentru ca avem cunostinte bune, de nu vor fi roade pe masura, va fi osanda !

Cuvintele rostite

Cele mai multe cuvinte din viata noastra sunt, de departe, cele rostite. Acestea sunt cea mai fidela oglinda a inimii noastre. Omul curat are cuvinte curate, iar omul patimas are cuvinte pline de rautate, caci, precum stim: "Omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale, scoate cele bune, pe cand omul rau, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Caci din prisosul inimii graieste gura lui" (Luca 6, 45).

Cuvantul are putere sa tamaduiasca si putere are sa raneasca, atat sufletul, cat si trupul. Cu un cuvant putem sa-l ridicam pe cel de langa noi si tot cu un cuvant putem sa-l intristam si sa-l imbolnavim. Atunci cand vorbim ce nu trebuie sau cum nu trebuie gresim direct fata de Dumnezeu, al carui chip il poarta cel de langa noi.

Fericitul Augustin spune: "Unii oameni isi aleg mancarea cu multa luare-aminte si nu ingaduie sa intre in gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenti si nu isi aleg cuvintele care ies din gura lor." In acest sens a spus si Iisus, zicand: "Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om. (...) Nu intelegeti ca tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara? Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om. Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule" (Matei 15, 11-19).

Ne vor judeca toate cuvintele rostite "in desert", adica acele cuvinte care nu dau viata, ci aduc moarte celui care le aude. Cuvintele "desarte" hranesc pacate de la cele mai mici pana la cele mai mari.

Cuvintele nerostite

Ne vor judeca si cuvintele nerostite, adica toate acele ganduri bune care ar fi trebuit rostite la vremea potrivita. Gandurile bune sunt luminari ale lui Dumnezeu care ne vin atat pentru folosul nostru, cat si pentru folosul celor de langa noi. Cand pastram numai pentru noi un asemenea gand si nu-l spunem si celui de langa noi, care are nevoie de el, ne facem vinovati pentru o parte din pacatul aceluia, care ar fi putut fi evitat.

Nu putem sa-i sfatuim de bine pe cei de langa noi impotriva vointei lor. Dar, atunci cand vedem un om care pare dispus sa primeasca un cuvant bun, suntem datori sa il rostim, urmand indemnului Sfantului Apostol Pavel, care zice: "Invatati-va si povatuiti-va intre voi, cu toata intelepciunea" (Coloseni 3, 16).

Tacerea si discernamantul

Sfintii Parinti recomanda adesea tacerea, atat ca pe o infranare de la grairea in desert, cat si ca pe o modalitate de cunoastere a propriei persoane si a tainelor lui Dumnezeu. Tacerea este starea ideala pentru a cunoaste si a discerne miscarile inimii noastre. Pentru a nu mai grai in desert si a rascumpara vremea, sa ne rugam lui Dumnezeu astfel: "Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele" (Psalmi 140, 3).

In privinta sfaturilor cu care suntem datori fata de cei de langa noi, sa luam aminte la urmatoarele cuvinte: "Cel ce cearta pe batjocoritor isi atrage dispretul, iar cel ce dojeneste pe cel fara de lege isi atrage ocara. Nu certa pe cel batjocoritor, ca sa nu te urasca; dojeneste pe cel intelept, iar el te va iubi. Da sfat celui intelept, iar el se va face si mai intelept; invata pe cel drept, iar el isi va spori stiinta lui" (Pilde 9, 7-9).

https://www.facebook.com/OfficialBucuriiPentruSuflet/posts/1702211626717515:0

TE ROG IISUSE NU MĂ OSANDI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

În faţa Ta, o, scumpul meu Iisus,
Iar am greşit şi regret nespus.
Păcătuit-am Doamne în fiecare zi
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Am păcătuit cu fapta şi cu gândul,
Am păcătuit cu lucrul şi cuvântul
Şi câte am greşit, doar Tu Doamne ştii,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Am păcătuit şi îmi pare rău,
Cer iertare preasfânt Numelui Tău,
Merge-voi la preot şi mă voi spovedi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi face fapte vrednice de pocăinţă,
Îmbrăca-mă-voi întru umilinţă,
Voi merge la biserică, mă voi împărtăşi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi fi că porumbelul, pur, nevinovat,
Voi fi cinstit şi sincer, creştin adevărat,
Pe toţi vrăjmaşii mei îi voi iubi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi fi calm şi paşnic, şi inofensiv,
Voi fi cuminte, bun şi milostiv,
Aşa voi fi, o, Doamne, în fiecare zi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Căci cine poate oare suferi
Veşnicia iadului, de nu-l vei izbăvi,
Iisuse, Iisuse, milostiv îmi fii
Iartă-mă Iisuse şi nu mă osândi !