Lacrima pocăinţei

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                           (aranjament preot Ioan)

              O istorioară ne spune că atunci când au căzut îngerii din cer, un

înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu

îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis

în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas

neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu

puterea şi cu viteza divină, el şi-a dat seama că

a greşit, dar cerurile s-au închis şi el a rămas pe

dinafară; şi s-a rugat să-l primească, şi nu l-a

primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o condiţie: „Să-mi aduci ce-l mai

scump lucru de pe pământ!“

Îngerii au căzut înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani

şi el ar fi rămas tot pe afară, aşa încât avea o bucurie, că totuşi i s-a ivit

o şansă.

          Şi s-a pogorât în adâncurile oceanelor şi a adus cel mai scump

mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. Dar, când lupţi

duhovniceşte şi nu câştigi, ai câştigat necâştigarea: faptul că tu ştii că

nu ai câştigat, deja eşti câştigat! Deci, eşti deasupra luptei.

Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a deşteptat îngerul: „Stai!

Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!“

     La un râu doi copii se scăldau şi, în joaca lor, unul a căzut şi era

să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze – s-au înecat amândoi. Şi

îngerul a luat inima copilului salvator şi s-a suit cu ea la cer. Şi Cerul

nu s-a deschis! Vezi cât de învăţat era îngerul acum?

Mergând el prin lume a văzut într-o pădure un bătrân care-şi

plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca

de foc. Şi a luat o lacrimă din aceea şi a fugit cu ea la cer.

Dumnezeu l-a primit imediat!

Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăinţei!

Rugă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Între două tăceri se-nalță o rugă, 
Cel înțelept se îmbracă în slugă 
Se-aprinde Cuvântul în vers și vibrează 
Te rog să mă ții în inimă trează!

Cerul se scrie în clipa senină, 
Când îngerii poartă pe aripi lumină,
În raiul acesta mereu te găsesc 
Un colțisor vin și cerșesc....

Mă lepăd de mine atât cât se poate 
Și dau chiar și stânca din drum la o parte 
Mi-s pașii nesiguri, dar vreau ca să trec 
De negura vremii și-n rai să petrec!

Între două tăceri se-nălță o rugă 
Vrășmașul speriat se pune pe fugă 
O candelă șade de veghe în noapte 
Pe buze de cer se -aud iarăși șoapte...

http://confluente.ro/camelia_cristea_1455987238.html

20.02.2016

foto sursa internet

Camelia Cristea

RUGACIUNE de DIMINEATA:

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Convorbire cu un cerşetor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

      Un învăţător vestit s-a rugat lui Dumnezeu mult şi cu râvnă, ca El

să-i arate pe acel om de la care ar fi putut să înveţe calea adevărată

spre Împărăţia Cerurilor. Şi iată că odată întâlneşte langa uşile

bisericii un cerşetor bătrân, îmbrăcat în zdrenţe, plin de bube şi răni

puroinde. Trecând pe alături, dascălul îl salută după obicei, zicând:

- Bună ziua, bătrâne! Bătrânul îi răspunse: - Nu ţin minte să fi

avut vreodată o zi rea! Învăţătorul, auzind un asemenea răspuns s-a

oprit şi, ca şi cum ar fi voit să-şi îndrepteze salutarea, a spus: - Să-ţi

dea Domnul fericire! Bătrânul a răspuns: - Eu niciodată nu am fost

nefericit! S-a mirat învăţătorul şi, gândindu-se că poate bătrânul nu a

auzit bine, şi-a preschimbat salutul şi a grăit: - Ce spui, bătrâne? Eu

îţi doresc să fii în bunăstare.. Bătrânul i-a răspuns iar: - Eu

niciodată nu am fost nenorocit. Încercându-l pe bătrân, învăţătorul a

mai spus: - Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti. Bătrânul a rostit:

- Nu duc lipsă de nimic, fiindcă toate, cum le doresc, aşa mi se şi

întâmplă, iar bunăstare vremelnică nu caut. - Să te mântuiască

Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu eşti singurul dintre

năpăstuiţi care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai ferit de

nenorociri!

- Domnul meu, aşa este precum am răspuns salutării tale. Nu

am cunoscut vreodată o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare

mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea Îi şi mulţumesc, iar dacă nu-mi

doresc bunăstare, tocmai întru aceasta se află bunăstarea mea. Eu

nesocotesc fericirea şi niciodată nu o cer Tatălui Ceresc. Nu simt

nenorocirea, asemenea cu cei cărora toate li se fac după a lor

dorinţă. Dacă sufăr de foame, pentru aceea mulţumesc lui

Dumnezeu, ca unui Părinte care ştie ce-mi trebuieşte. Dacă îndur

frigul sau sunt pătruns de ploaie, sau altceva rabd din vitregiile

văzduhului, Îi mulţumesc de asemenea lui Dumnezeu. Când toţi

mă hulesc, Îl slăvesc pe Domnul, ştiind că toate acestea sunt

rânduite de El, şi nu se poate să fie rele cele ce sunt iconomisite de

El. Asemenea şi cu toate câte le îngăduie Dumnezeu - bune sau

rele, dulci sau amare - toate le primesc îndeobşte din mâna

Bunului Părinte, şi astfel voiesc numai ce voieşte şi Dumnezeu. Şi

aşa se fac toate după dorinţa mea. Cu adevărat nenorocit este cel

ce caută fericire în această lume, pentru că în viaţa aceasta

fericirea cea nemincinoasă este a te încredinţa în toate voii

Domnului. Iar voia lui Dumnezeu întotdeauna este desăvârşită,

bună şi dreaptă. Eu însă străduindu-mă în toată vremea să-mi

plec voia mea înaintea dumnezeieştii voiri, mă socotesc peste

măsură de fericit. Învăţătorul socotind că-l va pune pe bătrân în

cumpănă, a zis: - Spune-mi, rogu-te, aceleaşi ţi-ar fi gândurile şi

dacă Dumnezeu te-ar trimite în iad? - Oare chiar El o să mă

trimită în iad? El ştie că eu mă ţin puternic de El prin adâncă

smerenie şi prin dragostea nefăţarnică ce-I port. Cu aceste două

legături eu m-am legat atât de puternic de Domnul, încât, oriunde

m-ar trimite, acolo Îl voi lua şi pe El cu mine, şi pentru mine e cu

mult mai bine să fiu cu Domnul în afara Cerurilor, decât în

Ceruri fără El. S-a minunat dascălul de asemenea răspunsuri ale

bătrânului, şi a cugetat în sine că aceasta este cu adevărat calea cea

mai scurtă spre Dumnezeu, când oamenii îşi pleacă voia lor înaintea

sfintei şi dumnezeieştii Voinţe.

        Dorind însă dascălul să mai încerce înţelepciunea cerşetorului, a

întrebat: - De unde ai venit aici? - De la Dumnezeu am venit.

- Unde L-ai găsit pe Dumnezeu? - Acolo unde mi-am întors

sufletul de la toate lucrurile zidite, prin gânduri şi conştiinţă

curată. - Cine eşti tu? - Cine vezi, dar sunt mulţumit de această

stare şi n-aş da-o pe toată bogăţia împăraţilor pământeşti.

Adevăratul împărat este orişicare om care ştie să-şi fie stăpân şi

să-şi cârmuiască gândurile sale. - Dar unde este împărăţia ta?

Cerşetorul a răspuns, arătând cu mâna la cer: - Acolo este împărăţia

mea. - Cine te-a învăţat pe tine, bătrâne, toate acestea şi cine ţi-a

dat această înţelepciune? - Domnul meu, îţi voi spune despre mine

că în toată vremea petrec în tăcere şi de mă rog ori cuget la cele

cuviincioase, mă sârguiesc mai mult decât toate a fi în unire cu

Dumnezeu şi deplin împăcat cu voia Sa. Învăţătorul l-a lăsat pe

cerşetor şi mergând întru ale sale, lăuda pe Domnul.