BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: CUVÂNT DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE ŞI DE POVǍŢUITO...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                                                                               C u v i o s ul    Paisie

Prin mărturisire sufletul se eliberează de mizeria păcatelor

- Părinte, în primii ani ai creştinismului creştinii făceau

mărturisire publică. Aceasta ajută?

- Alţii erau anii cei dintâi ai creştinismului şi alţii cei de acum.

Aceasta nu ajută astăzi.

- De ce oare, Părinte? Atunci aveau mai multă râvnă?

- Aveau şi mai multă râvnă şi nu aveau cele pe care le au oamenii

astăzi. Iată, acum perechile se despart fără motiv, nu mai sunt ca

cele de odinioară. Oamenii s-au îndepărtat de Taina Mărturisirii

şi de aceea se îneacă de gânduri şi de patimi. Câţi nu vin şi cer să-i

ajut în vreo problemă de-a lor, dar nici nu se spovedesc, nici nu

merg la biserică.

- „Mergi la biserica?“, îi întreb.

- „Nu“, îmi răspund.

- „Te-ai spovedit vreodată?“.

- „Nu. Dar am venit să mă faci bine“.

- „Dar cum aşa? Trebuie să te pocăieşti de greşalele tale, să te

spovedeşti, să mergi la Biserică, să te împărtăşeşti atunci când ai

binecuvântare de la duhovnicul tău, iar eu voi face rugăciune să te

faci bine. Uiţi că există şi altă viaţă şi trebuie să ne pregătim

pentru ea?“.

- „Ascultă, Părinte, cele ce le spui despre Biserici, altă viaţă etc.,

pe mine nu mă preocupă. Astea sunt basme. Am mers la vrăjitori,

la medium şi nu au putut să mă facă bine. Am aflat că tu mă poţi

face bine“.

Hai, acum descurcă-te! Le spui despre spovedanie, despre viaţa

viitoare şi îţi spun: „Acestea sunt basme“, iar pe de altă parte, te

roagă: „Ajută-mă, că iau hapuri“. Ei, cum, în chip magic se vor face

bine?

Şi iată că deşi mulţi au probleme pricinuite de păcatele lor,

nu se duc la un duhovnic care îi poate ajuta în mod real, ci

sfârşesc prin a se spovedi la psihologi, îşi spun istoricul lor, le cer

sfaturi pentru problemele lor şi, dacă au de trecut un râu, îi aruncă în

apă şi ori se îneacă, ori ies dar unde ies? În timp ce, dacă ar merge să

se spovedească la duhovnic, vor trece pe celălalt mal pe pod, fără

osteneală, pentru că în Taina Spovedaniei lucrează harul lui

Dumnezeu şi se eliberează.

- Părinte, unii spun: „Nu aflăm duhovnici buni şi de aceea nu

mergem să ne spovedim“.

- Acestea nu sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere

dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are

har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare

Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu

pocăinţă sinceră. De noi depinde cât ne vom folosi prin Taina

Mărturisirii.

Odată a venit acolo la colibă unul care avea probleme psihologice,

cu gândul că am harisma străvederii şi aş putea să-l ajut. „Ce prevezi

pentru mine?“, mă întreabă. „Să cauţi un duhovnic şi să te

spovedeşti, ca să poţi dormi ca un puişor şi să nu mai iei

medicamente“, îi spun. „Nu mai există astăzi duhovnici buni, îmi

spune. Mai demult existau“. Vin cu gând bun, că vor fi ajutaţi,

dar nu primesc ceea ce le spui şi păcat de cheltuielile cu drumul.

Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile

oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o

împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în

regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu

alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le

atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează

la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar

aghiuţă se bucură.

- Părinte, un om care nu se spovedeşte poate fi liniştit

lăuntric?

- Cum să fie liniştit? Ca să simtă cineva odihnă trebuie să

arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin

mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi

mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului,

lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează.

Înainte de mărturisire în capul lui există ceaţă, vede slab şi îşi

justifică greşelile sale. Pentru că atunci când mintea lui este

întunecată de păcate, nu vede curat. Prin mărturisire face un „fuuu“,

se depărtează ceaţa şi orizontul se curăţă. De aceea, celor care vin să

discutăm o problemă sau să-mi ceară un sfat etc., dacă nu s-au

spovedit niciodată, îi trimit mai întâi să se spovedească şi după aceea

îi primesc să vorbim. Unii îmi spun: „Părinte, fiindcă Sfinţia Ta îţi

poţi da seama ce trebuie să fac în problema aceasta, povăţuieştemă“.

„Deşi mi-aş da seama eu ce trebuie să faci, îi spun, nu vei

înţelege tu ce voi spune eu. De aceea mergi mai întâi şi te spovedeşte

şi după aceea vino să discutăm“. Cum oare să te înţelegi cu un om

atunci când se află în altă frecvenţă?

Prin mărturisire omul aruncă din lăuntrul său orice ar fi

nefolositor şi rodeşte duhovniceşte. Într-o zi săpam în grădină, ca să

plantez nişte roşii. În acel timp vine cineva şi-mi spune: „Ce faci,

Părinte?“. „Ce să fac? îi spun. Îmi spovedesc grădina“. „Bine,

Părinte, dar şi grădina are trebuinţă de spovedanie?“. „Desigur că

are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot afară

pietrele, pirul, spinii etc., face legume alese, iar altfel roşiile se fac

palide şi slabe!“.

                                                                                        

                                        Moaştele Sfântului Paisie

        Velicikovski aflate la Biserica   Şerban Vodă din Bucureşti.

                                 

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

BOTEZUL DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                  MAI MULTE DESPRE BOBOTEAZĂ ... CITITI AICI:

                http://bisericasfintilorpetrusipavel.blogspot.ro/2015/01/despre-boboteaza.html

                                      

Femeia in Biserică

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... 

NEMULTUMIREA FEMEILOR DE NATURALETEA LOR..SI IN MANDRIA LOR SE

MACHIAZA 

Dumnezeu, întru înţelepciunea Sa, pe toate le-a creat bune şi frumoase. Natură, animale – toate cu perfecţiune. Pe om l-a creat după Însuşi Chipul Său, căci la asemănarea cu El este chemat să ajungă. Tu, omule, eşti făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu, eşti creaţia supremă a Arhitectului, în care a pus această nepreţuită comoară – sufletul !

 Psalmistul David spune: „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta !” Eşti o fiinţă minunată, femeie; eşti creată de un Meşter ! Rămâi aşa cum te-a „ţesut” El. De ce eşti întotdeauna nemulţumită de felul cum arăţi, de felul cum te-a lăsat Dumnezeu ? 

De vreme ce aduci modificări la ceea ce a făcut El, înseamnă că te consideri imperfectă sau…incompletă. Ori, Dumnezeu, nu greşeşte niciodată ! Însuşi Creatorul l-a făcut pe om frumos, însă nicăieri nu scrie că i-a dat voie să se „corecteze”! În mândria ta îţi schimbi culoarea părului, a ochilor…părul care trebuie să fie podoaba capului la femeie, tu l-ai retezat şi l-ai sluţit. La unghii te asemeni cu demonii, căci ei au gheare; la port te asemeni cu bărbaţii, căci ei poartă pantaloni; chipul l-ai îndepărtat de Cel al lui Dumnezeu şi ai preferat să te asemeni cu un clown... Toate acestea Îl supără pe Dumnezeu fiindcă treci peste voia Lui, peste ce a creat El, şi Îl corectezi tu. Eşti jucăria demonilor căci devii cea mai bună cursă de sminteală pentru bărbaţi. Prin aceste podoabe ale tale pe mulţi duci în ispită, căci femeia, de multe ori ispiteşte şi fără să vrea. Cu cât eşti mai dezgolită, cu atât se scârbeşte Dumnezeu de tine. Mai grav este când îndrăzneşti cu neruşinare să păşeşti astfel îmbrăcată, şi în Casa Domnului – în Biserică. 

Prin portul tău atragi atâtea priviri asupra ta, iar acela care a venit la Biserică să se roage, nu mai poate fi atent la rugăciune pentru că i-ai distras atenţia, i-ai tulburat liniştea inimii. Şi păcatul smintelii este foarte mare deoarece una este să faci un păcat de care să dai socoteală înaintea lui Dumnezeu numai tu şi alta e să răspunzi şi pentru păcatele altora fiindcă i-ai smintit. Ori, la Biserică venim să ne rugăm şi NU să ne prezentăm hainele, culoarea părului sau formele corpului. Şi crezi tu oare că îţi mai e rugăciunea ascultată de Dumnezeu ? 

Vai de rugăciunea ta pe care o înalţi la Cer, căci ca plumbul cade la pământ.

 La Biserică se vine cuviincios îmbrăcată, curată, acoperită, ca să te arăţi smerită şi plăcută înaintea Stăpânului şi astfel să-ţi fie primită şi rugăciunea.

 Păstrează-ţi sufletul curat, păstrează-ţi trupul curat. Fă-te frumoasă în fapte bune şi nu căuta să placi oamenilor, ci caută mai ales să fii pe placul lui Dumnezeu ! Nu te alipi de pământ că ai să te faci una cu el ! Fii vrednică de cinstea înaltă în care te-a pus Dumnezeu ! Fii creştină ! 

 Sursa: luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

BOTEZUL DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                      Botezul Domnului Iisus Hristos

Sfintii Parinti si scriitori bisericesti subliniaza, in scrierile lor, ca botezul Domnului in apa Iordanului, pe langa faptul ca a facut cunoscut tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Fiu adevarat al lui Dumnezeu-Tatal si odata cu El si pe celelalte persoane ale Sfintei Treimi, mai are si o referire deosebita fata de intreaga creatie.
Ca atare, botezul lui Hristos este o revelare a tainei Sfintei Treimi, dar dupa invatatura Bisericii, el este si o restabilire si o reinnoire a firii inconjuratoare omului. Acesta este rostul pentru care Hristos se boteaza in mijlocul firii, in apele Iordanului. Ca sa prezentam aceasta latura a lucrarii tainice a botezului Domnului nostru Iisus Hristos, este necesar sa cunoastem raportul firii create cu omul, inainte si dupa introducerea pacatului in lume.

                                I. Firea inconjuratoare inainte si dupa caderea in pacat

Intre om si firea inconjuratoare exista o legatura foarte stransa si aceasta se datoreaza faptului ca si ea este deopotriva creata de Dumnezeu. Omul, dupa predaniile bisericesti, nu se poate concepe in afara legaturii cu Dumnezeu, dar nici in afara firii create, cu care este connatural prin trupul sau. Ca sa se cunoasca, sa se realizele pe sine, in comuniunea semenilor sai si sa-si dezvolte actiunile sale creatoare, invatatura Bisericii ne spune ca omul are nevoie nu numai de Harul dumnezeiesc, ci si de firea inconjuratoare lui. In felul acesta, intreaga creatie nu exista pentru ea insasi, ci pentru om. Aceasta nu inseamna catusi de putin ca omul este autorul ei. Ea este anterioara omului, cu toate ca omul intervenind poate sa o modifice fie in bine, fie in rau. Actiunea omului asupra firii incon¬juratoare este foarte mare. De altfel, natura isi indeplineste rostul pentru care a fost creata, numai existand pentru om, iar nu ca scop in sine.
Daca "Justitia originalis" inseamna o stare de fericire si de desavarsire a omului in gradina paradisului - desi aceasta stare nu este inca consolidata - si daca aceasta dreptate originara se manifesta printr-o functionare normala a chipului lui Dumnezeu in om, atunci putem spune ca si firea inconjuratoare cunoaste, in starea ei paradisiaca, o stare de lumina si de desavarsire si de armonie, dar, ca si la primul om, o stare ne¬consolidata definitiv. Armonia si frumusetea impodobeau natura in stadiul ei paradisiac, dar acestea trebuiau consolidate. Si aceasta consolidare nu si-o putea castiga ea singura, ci numai prin si in unire cu omul, caci omului ii incredintase Logosul misiunea de a lucra mai departe pentru infrumusetarea si consolidarea armoniei dintre fapturi. El, cu aju¬torul Harului divin, trebuia sa se consolideze pe sine in stare de desa¬varsire deplina si consolidandu-se pe sine, consolida intreaga fire creata, pe care o purta calitativ in trupul sau. Prin om, firea inconjuratoare tre¬buia sa ramana constant, in modul cel mai deplin, o revelatie a Divi¬nitatii, o teofanie.
Caderea lui Adam a atras asupra firii inconjuratoare consecinte destul de dezastruoase. Pacatul lui Adam desfiinteaza paradisul, adica natura primordiala. Natura cade prada luptei dintre contrarii.
Fiinta omului si intreaga zidire nu mai participa ca inainte la pleni¬tudinea vietii divine, insa nu inceteaza de a exista. De acum inainte duce o existenta lipsita de continut, adica de plenitudine de viata si de sens. Existenta creaturii dupa pacatul stramosesc este o existenta rupta de izvorul vietii. Natura exista obiectiv, dar ca o realitate creata si dependenta de Creatorul sau. Desi este creata, este totusi libera in actiunile sale. Asa ca Dumnezeu nu impiedica cu nimic mersul creatiei. Natura a putut asa dar sa-si intoarca fata de la Creatorul si Proniatorul sau.
Pe alta parte intimitatea dintre om si firea inconjuratoare este deopo¬triva rupta de pacat si in locul prieteniei apare vrajmasia si revoltele na¬turii ca protest in fata acestei stari de fapt. Se ridica contra conducato¬rului ei, fiindca "creatia e nevinovata de aceste greseli prin care i se face sila. Ea este curata si sfanta, ca una ce a iesit din mainile Creato¬rului. In urma pacatului stramosesc firea creata se departeaza de om, se intuneca si rezista cu tenacitate tuturor actiunilor omului.
Firea inconjuratoare nu-i mai descopera omului maretia si lucrarea lui Dumnezeu. Ne cufunda tot mai adanc in natural. Din cauza pacatului stramosesc, odata cu omul s-a alterat profund, s-a degenerat si firea inconjuratoare lui.

Ajunul Bobotezei, zi de post negru

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.



Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.



Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza o singura data pe an, pe 6 ianuarie, in ziua Botezului Domnului in Iordan.

In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6) , apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12) , in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ( "Treime mai presus de fire..." ) .

Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ( "Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta" ) si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ( "Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant" ) , pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ... "

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

SARBATORI FERICITE ! 2015

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Mos Craciun de Octavian Goga

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Mos Craciun cu barba alba
Mos Craciun cu traista plina
Vechi stapan atat de darnic

Al copilariei mele
Azi la noi în sat te-asteapta
Toata casa cu lumina
Cu colinde si cu cantec

Si cu crai, cetati de stele.
Sa cobori si-n seara asta
Sol batran de ganduri bune
Toti te-asteapta-n sat la mine,
Du-te, du-te, Mos Craciune!

De nu ti-o fi peste mana
Treci si pe la casa noastra.
Tu, macar o raza-n suflet
Ii trimite pe fereastra.

DESPRE FEMEILE CARE SE INPODOBESC CU AUR SI SE MACHEAZA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Domnul nostru Iisus Hristos, dupa invierea Sa, li S-a aratat mai intii femeilor. Una dintre ele era si Maria Magdalena, desfrinata despre care se scrie in Evanghelii. Despre acest mare pogoramint al lui Dumnezeu catre femei, Sf. Ioan Gura de Aur
“Uita-te cum si Domnul, prin femei, binevesteste ucenicilor! Domnul – lucru pe care l-am spus adeseori – ridica la cinste neamul cel mai dispretuit, neamul femeiesc, ii da bune nadejdi si-i vindeca durerea.
Care dintre voi n-ar vrea sa fie ca acelea si sa cuprinda picioarele lui Iisus? Puteti si acum, toti citi vreti! Puteti sa-I cuprindeti nu numai picioarele, ci si miinile, si capul acela Sfint, impartasindu-va, cu cuget curat cu infricosatoarele taine. Nu numai aici pe pamint; ci Il veti vedea si in ziua aceea a judecatii, cu slava aceea nespusa, cind va veni cu popor de ingeri, daca veti vrea sa fiti iubitori de oameni, daca veti vrea sa fiti milostivi si veti auzi nu numai aceste cuvinte: “Bucurati-va!”, ci si cuvintele acelea: “Veniti, binecuvintatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii” (Matei 25, 34). Fiti, dar, milostivi, ca sa auziti aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtati bijuterii de aur si ati vazut drumul acestor femei, lepadati, chiar tirziu, boala poftei dupa aur! Deci, daca doriti sa fiti cu acele femei, schimbati podoaba cu care sinteti impodobite cu podoaba milosteniei.
- Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe pretioase, de pe urma hainelor tesute cu aur?
- Mi se bucura si mi se veseleste sufletul de ele!
- Eu te-am intrebat de folos, iar tu mi-ai vorbit de paguba. Nimic nu este mai pagubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele si a-ti lipi inima de ele. Robia aceasta cumplita ajunge si mai amara cind iti face placuta robia. De care fapta se va ingriji vreodata cum trebuie, cind va nesocoti grijile lumesti cum se cuvine, o femeie care socoteste ca merita sa se bucure cind e legata cu aur? Cel care se bucura ca sta in inchisoare nu va voi niciodata sa scape de inchisoare. Tot asa si femeia aceasta; ca un prizonier de razboi, robita de aceasta pofta rea, nu va suferi sa auda cu dorul si rivna cuvenita vorbindu-i-se de cele duhovnicesti si nici nu va face vreo fapta buna. Care, dar, iti este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?
- Imi fac placere bijuteriile!
- Iarasi mi-ai vorbit de paguba si de pierzare!
- Dar ma cinstesc mult cei ce ma vad.
- Si ce-i cu asta? O alta pricina de stricaciune, care te face cind infumurata, cind obraznica. Haide, dara, ingaduie-mi sa-ti arat eu pagubele, odata ce tu nu mi-ai spus folosul.
Care sint, dar, pagubele ce ti le aduc bijuteriile? Grija e mai mare decit placerea. Din pricina asta multi din cei ce te vad – negresit din cei legati de pamint – se bucura mai mult decit tine, care porti aurul si bijuteriile. Tu te impodobesti cu podoabe care-ti aduc griji; aceia isi desfateaza privirile fara sa aiba vreo grija. O alta grija apoi. Esti umilita si invidiata de toti. Vecinele si prietenele, piscate de invidie, se inarmeaza impotriva barbatilor lor si dezlantuie impotriva ta razboaie cumplite. Pe linga aceste pagube, altele: iti cheltuiesti tot timpul liber si toata grija cu gatelile; nu te lipesti cu toata inima de faptele cele duhovnicesti; esti plina de infumurare, de obraznicie si slava desarta; esti legata strins de pamint, si se taie aripile si, in loc de vultur, ajungi ciine si porc. Incetind de a te mai uita si a zbura la cer, cauti in jos ca porcii; si, cotrobaind prin gaurile pamintului dupa aur, sufletul tau isi pierde barbatia si libertatea.
Spui ca-si intorc oamenii privirile spre tine cind te arati in oras? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui sa porti aur, ca sa nu ajungi spectacol de teatru, ca sa nu deschizi gura tuturor birfitorilor. Nici unul din cei ce-si intorc privirile spre tine nu te admira, ci-si bat joc de tine ca-ti plac podoabele, ca esti o infumurata, ca esti o femeie vanitoasa. Daca te duci la biserica, nu pleci de acolo fara vreun folos sufletesc, ci cu mii si mii de cuvinte de batjocura, de ocari si de blesteme, nu numai de la cei care te vad, ci si de la profet. Isaia, cel cu mare glas, indata ce te vede striga: “Acestea zice Domnul catre fetele cele ingimfate ale Sionului: “Pentru ca au umblat cu grumajii ridicati, pentru ca au facut cu ochiul, pentru ca-si tirasc hainele cu pasitul picioarelor, pentru ca joaca din picioare, Domnul va dezveli podoaba lor si in locul mirosului celui placut va fi praf si in loc de briu se vor incinge cu funie” (Isaia 3,15. 23). De acestea vei avea parte si tu in loc de podoaba. Ca aceste cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricarei femei care face ca ele. Impreuna cu profetul Isaia sta acuzator si Pavel, spunind lui Timotei sa porunceasca femeilor “sa nu se impodobeasca cu impletituri de par sau cu aur sau cu margaritare sau cu haine scumpe” (1Timotei 2,9). Deci, in orice imprejurare, iti este vatamatoare purtarea de bijuterii; dar mai cu seama cind te duci la biserica, cind treci printre saraci. Daca ai cauta sa te invinuiesti amarnic pe tine insati, n-ai putea-o face mai bine decit imbracindu-te cu astfel de haine si podoabe, semn de cruzime si neomenie.
Gindeste-te cite stomacuri flaminde lasi cu podoabele acestea, cite trupuri dezbracate, cu luxul acesta dracesc! Cu mult mai bine ar fi sa hranesti sufletele celor flaminzi decit sa-ti gauresti loburile urechilor si sa atirni de urechi, degeaba si fara de rost, hrana a mii si mii de saraci. Este, oare, o slava sa fii bogat? Este, oare, o lauda sa porti pe tine bijuterii de aur? Chiar daca podoabele acestea ar fi cistigate prin munca cinstita, totusi vina ta este nespus de mare; gindeste-te insa cit de covirsitoare este atunci cind sint cistigate cu necinste si nedreptate! Spui ca-ti sint dragi laudele si slava? Dezbraca aceasta podoaba plina de batjocura si toti te vor admira si te vei bucura si de slava si de placere curata; asa insa esti batjocorita si-ti pregatesti cu ele multe prilejuri de suparari. Daca ierti vreuna din ele gindeste-te cite necazuri iti pricinuiesti! Cite slujnice nu-s batute, citi oameni nu sint necajiti, citi nu sint arestati, citi nu sint intemnitati! Din pricina podoabelor acestora, judecati, anchete, mii si mii de blesteme si invinuiri; femeia este blestemata si invinuita de barbat, barbatul, de prieteni, iar sufletul, de el insusi.
- Dar bijuteriile nu se pierd!
- Tocmai acest lucru nu este usor! Dar chiar daca le-ai feri totdeauna de pierdere si asa pastrate dau multa bataie de cap, multa grija si scirba si nici un cistig. Ce venit aduc ele in casa? Ce folos celei ce le poarta? Nici un folos, ci multa uritenie si invinuiri din toate partile. Cum vei putea saruta si cuprinde picioarele lui Hristos cind esti impopotonata asa? Hristos Isi intoarce fata de la aceasta podoaba. De aceea a primit sa Se nasca in casa teslarului; dar, mai bine spus, nici in casa aceea, ci intr-o coliba si intr-o iesle. Cum vei putea sa-L vezi pe El cind nu ai frumusetea cea poftita de El, cind nu porti podoaba placuta Lui, ci una urita de El? Cind te apropii de El nu trebuie sa fii impodobita cu astfel de haine, ci imbracata cu virtute. Gindeste-te ce este in definitiv aurul? Nimic altceva decit pamint si cenusa. Baga-l in apa si s-a facut glod! Gindeste-te si rusineaza-te cind faci din glod stapin, cind lasi toate si stai linga aur, cind il porti si-l plimbi pretutindeni, chiar cind te duci la biserica, atunci cind mai cu seama ar trebui sa fugi de el. Nu s-a zidit biserica ca sa-ti arati in ea bogatia aceasta, ci bogatia cea duhovniceasca. Tu insa, ca si cum te-ai duce la parada, nu la biserica, asa te impodobesti din cap pina in picioare; imiti pe cele de pe scena si porti pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocura. Din pricina asta sufletele multora se vatama, iar dupa terminarea slujbei de la biserica, in case si la mese, ai sa auzi pe cei mai multi vorbind tocmai de gatelile acestea. In loc sa spuna: “Profetul si apostolul au spus cutare si cutare”, vorbesc de luxul hainelor, de marimea pietrelor scumpe si de toata impopotoneala celor ce se imbraca asa. Aceste discutii va fac si pe voi si pe casnicii vostri trindavi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori sa rupa repede ceva din aurariile acestea si sa hraneasca un flamind. cum ai putea hrani pe un altul cu pretul uneia din aceste bijuterii, cind tu insati vrei sa duci o viata amara mai degraba decit sa-ti vezi imputinate podoabele? Multe femei se uita la bijuteriile lor ca la niste fiinte si tin la ele mai mult decit la copiii lor.
- Doamne fereste! mi se raspunde.
- Aratati-mi asta! Aratati-mi-o prin fapte, pentru ca eu vad ca acum lucrurile stau cu totul astfel. Care femeie, stapinita tare de dragostea de giuvaericale, a prefacut in bani giuvaericalele ei, ca sa smulga din ghearele mortii sufletul unui copil? Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie si-a rascumparat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotriva, vad ca multi isi vind in fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Daca li se imbolnaveste trupul fac tot ce pot, dar daca vad ca li se strica sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepasare si sufletul lor si sufletul copiilor lor ca sa le ramina giuvaericalele, care pier cu timpul si ele. Pui pe tine aurarii in valoare de mii de talanti, iar madularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toate zilele. Stapinul de obste al universului a dat deopotriva tuturor si cerul si cele din ceruri si masa cea duhovniceasca. Tu insa nu-i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca sa fii legat necontenit cu lanturile acestea cumplite. Din pricina aceasta barbatii ajung niste desfrinati, pentru ca voi, femeile, nu-i faceti sa traiasca crestineste, nu-i faceti sa filozofeze, ci-i invatati sa le placa podoabele cu care se impodobesc femeile stricate; din pricina aceasta si cad repede in bratele desfriului. Dar daca i-ati invata sa dispretuiasca astfel de podoabe si sa le faca bucurie castitatea, evlavia si smerenia, n-ar fi prinsi cu atita usurinta in ghearele desfriului. Poate sa se impodobeasca asa desfrinatele! Ba, chiar mai mult decit atita, dar nu pentru barbatii vostri! Obisnuiti, dar, pe barbatii vostri sa le placa podoaba aceasta duhovniceasca, pe care n-o pot vedea la desfrinate. Ma intrebi cum il poti face pe barbatul tau sa capete acest obicei? Indeparteaza de la tine gatelile si giuvaericalele si pune-ti podoaba cea duhovniceasca. Asa iti vei feri barbatul de orice pericol, iar tu vei fi pretuita. Dumnezeu te va milui, toti oamenii te vor admira si vei avea parte si de bunatatile cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava puterea si in vecii vecilor. Amin”.

 sursa

 https://www.facebook.com/OfficialCalauzaOrtodoxa/

Fise de lucru - gradinita: LEGENDA lui Mos Craciun

            A fost odată un păstor sărac şi bătrân. N-avea decât vreo trei
oi şi un căţel cu care rătăcea de colo-colo în căutarea hranei. Într-o
zi, apropiindu.se noaptea, se gândi să.şi caute un adăpost. În jurul lui
însă totul era pustiu, numai nisip şi dealuri sterpe. Atunci văzu
mişcându.se încet pe bolta cerului o stea minunată, nespus , de
strălucitoare.

- Ce stea ciudată a răsărit, spuse el. De când cutreier drumurile turmelor, niciodată n-am văzut o stea atât de luminoasă.

- Ce-ar fi să ne luăm după ea, stăpâne? Zise căţelul. Poate ne va arăta calea spre un culcuş......

- Bine zici tu, căţelule. Hai ! Şi urmând ei steauaaceea,
merseră până dădură peste un staul de vite pierdut în pustietate.
Mulţumiră stelei care i-a călăuzitşi, când intrară, mare fu mirarea
bătrânului văzând în iesle un Copilaş nou născut, trandafiriu şi
dolofan, vegheat de Mama Lui. Cum începusesă se lase frigul nopţii,
vitele din staul se adunaseră împrejur şi se străduiau să-i încălzească
cu răsuflările lor. Bătrânul se înduioşă : ,, Ce vite de treabă, îşi
zise el. Dar numai cu răsuflările lor, e slabă nădejde de căldură. Ia să
le ajut şi eu....”

Gândind astfel, îşi luă de pe umeri blana de oaie, singura
îmbrăcăminte călduroasă pe care o avea, şi înveli cu ea şi pe Mamă, şi
pe Prunc. Pe urmă se cuibări între oi ca să nu-i fie frig şi, obosit de
drum, adormi şi el. De la o vreme, simţind apropierea zorilor, se trezi.
Se pregăti de plecare şi, păşind tiptil ca să nu-l trezească pe
Copilaş, tocmai dădea să iasă, când auzi şoapta Mamei :

- Îţi mulţumesc, păstorule. Pentru binele pe care ni l-ai făcut, Dumnezeu te va răsplăti.

- Ei, lasă! Zise bătrânul. Doar n-am făcut-o pentru răsplată!

Şi pornind să-şi urmeze calea, nu făcu nici douăzeci de paşi,
când simţi un vânt călduţ cu mireasmă dulce de flori. La adierea lui,
priveliştea pustiei cu colinele sale sterpe pieri treptat, ca şi cum o
mână nevăzută ar fi şters-o cu un burete. Privi în urmă, staulul
nicăieri. În jurul său, cât putea cuprinde cu ochii, nu se mai vedea
decât o întindere nesfârşită de nori argintii şi bucălaţi. Uimit foarte,
tocmai se gândea ce să facă şi încotro s-o apuce, când îl învălui o
lumină mare şi blândă, care-i potoli pe dată spaima ce stătea să-l
cuprndă. Văzu atunci în faţa lui un jilţ înalşt din lemn de mesteacăn
împodobit cu ghirlande din cele mai felurite flori. Iar în jilţul
acelaşedea însuşi bunul Dumnezeu. Era un bătrân falnic cu plete şi
sprâncene stufoase şi cu o barbă argintie până la brâu. Un cerc luminos
îi înconjura capul şi tot din lumină era toiagul pe care-l ţinea în
mână.

Păstorul înţelese că sunase ceasul să dea samă de tot ce
făptuise pe lumea asta şi inima i se făcu cât un purice. Îngenunchie pe
pajiştea de nori şi îşi plecă fruntea smerit.

- Cum te cheamă, păstorule ? auzi el glasul Domnului.

- Crăciun mă cheamă, Doamne.

- Şi ce ai făcut tu în petrecerea ta prin lume? Făcut-ai bine sau rău?

- Nu se cade s-o spun eu, Doamne. Dar Tu, care eşti făcătorul
cerului şi al pământului, al văzutelor tuturor şi nevăzutelor, vei fi
având ştire şi despre faptele unui păstor sărman ca mine.

- Într-adevăr, am ştire, zâmbi Bunul Dumnezeu. Ştiu că n-ai furat, n-ai minţit, n-ai batjocorit şi n-ai asuprit pe nimeni.

Pe cel nejutorat l-ai ajutat , pe cel flămând l-ai săturat iar
celui însetat i-ai dat de băut. Şi mai ştiu că în noaptea asta ai dăruit
singurul tău veşmânt călduros unei Mame şi Pruncul Ei.

- Aşa e, Doamne, mi-a fost milă să-i văd golaşi.........

- Ei bine, zise atunci Domnul, află, Moş Crăciune, că acel
Prunc născut în iesle nu este altul decât Fiul Meu Iisus, pe care L-am
trimis pe pământ să vă mântuiască de toate relele ce vă bântuie. Iar
pentru binele pe care i l-ai făcut Lui şi Sfintei Maicii Sale, te
răsplătesc aducându-te în Împărpţia Raiului.

Slujba ta, Moş Crăciune va fi aceea ca în fiecare an de ziua
Naşterii lui Iisus, să duci bucurii copiilor de pe pământ. Iar dacă se
vor ivi vreodată oameni fără de lege care să te prigonească, praful şi
pulberea să se aleagă de trufia lor, iar tu să fii biruitor asupra
tuturor răutăţilor şi să rămâi darnic şi bun, în veacul veacurilor, Moş
Crăciun !

De atunci, Moă Crăciun îşi face slujba care i s-a încredinţat,
meşterind jucării cât e anul de lung. Căţeluşul, care niciodată n-a fost
leneş, ăl ajută şi el cât se pricepe, iar cele trei oiţe pascprin
prejmă iarba cea veşnic fragedă a Railui.

La vremea când se apropie iarna, Moş Crăciun scoate un catastif
gros, în care sunt trecuţi, ca la catalog, toţi copiii. Îşi pune
ochelarii, şi, cu degetul lui bătrân, urmăreşte ce stă scris în dreptul
fiecăruia : a fost sau n-sa fost cuminte ?

Iar apoi pregateste fiecaruia darul pe care-l merită. Când dă de
numele vreunui copil care a fost din cale afară de rău, rămâne pe
gânduri.

- Ce facem? Îl întrebă pe cîţel Îi dăm şi ăstuia un dar ? Uite câte răutaăţi a făcut.......

- Pune-i şi lui acolo un fleşcuteţ. Moş Crăcin, zice căţelul, să nu se necăjeascăprea tare.

Moş Crăciun, suflet bun, se lasă înduioşat de căţel :

- Bine, bine, mormăi el în barbă. Dar îi punem şi o ceapă, ca să se înveţe minte.........

Şi când toate jucăriile sunt pregătite, le încarcă într-o sanie
lungă şi înhamă cerbii cei albi cu coarne rămuroase, împodobite cu
steluţe care le luminează calea. Se aşazăîn jilţul saniei, iar căţelul
sare şi se cuibăreşte lângă el. Se învelesc amândoi în blănuri. Şi
pornesc...........

Pe pământ e noaptea sfântă a Naşterii Mântuitorului. Se văd de
aici de sus toate ferestrele luminate. În fiecare casă scapără câte un
brăduţ împodobit. Răzbat până aici, în înalturile înstelate, clopotele
sfintelor biserici ce vestesc marea sărbătoare. De la o vreme, pe măsură
ce se apropie de pământ, se desluşesc glasurile şi clopoţeii
colindătorilor. Moş Crăciun e mulţumit. El ştie că nu e pe lume bucurie
mai mare decât să faci altora bucurii.

E nerăbdător să ajungă, Căţelul, care are mirosul mai ager, aulmecă văzduhul cu botişorul lui negru:

- Parcă se simte mireasmă de cozonac şi de cărnaţi, vesteşte el.

- Şi de sarmale nu ? se nelinişteşte Moş Crăciun.

- Parcă şi de sărmăluţe........

- Ei, atunci e bine, se bucură Moş Crăciun. Înseamnă că s-o găsi
şi un pahar de vin pentru nişte călători înfriguraţi ca noi.......

ÎNCREDE-TE-N IUBIRE!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Traian Dorz:


Încrede-te-n iubire chiar când ţi-aduce jale,
n-o-mpiedica să intre în taina vieţii tale,
căci inima în care îşi află loc iubirea
primeşte azi odihna, iar mâine nemurirea.

Încrede-te-n iubire chiar dacă lumea toată
ţi-ar spune că viaţa îţi este înşelată
căci cel ce-n curăţie cu-adevărat iubeşte,
nimic nu-l mai înşeală, nimic nu-l rătăceşte.

Încrede-te-n iubire, că ea-i din Domnul Sfântul,
nimic nu-i mai puternic ca El pe tot pământul,
dar să trăieşti iubirea cu sfânta ascultare -
atunci nici decât tine nu-i nimenea mai tare.
 

Primi pași către Moș Crăciun

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 

            Îl cheamă Eduard Andrei, are numai 3 ani și 3 luni și nu a mers niciodată. Cu toate că, în timpul ecografului, medicii i-au asigurat pe părinți că fiul lor este perfect sănătos, minunea familiei Suditu a fost diagnosticată, după mai multe investigații, cu Artrogripoză la picioare.

Și cum un necaz nu vine niciodată singur, familia lui Eduard a mai primit o veste proastă atunci când au ajuns la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din București. Pe lângă malformațiile la picioare, copilul avea și o boală faringo-esofagiană. Din această cauză, medicii care l-au consultat au afirmat că nu au curaj să intervină chirurgical la picioare, pentru lungirea tendoanelor și îndreptarea tălpilor, până nu se rezolvă problema esofagiană.

“Ni s-a explicat că piciorul strâmb congenital sau varus equin este o deformaţie a piciorului şi gleznei prezentă la naştere. Acesta este răsucit spre interior, iar vârful piciorului orientat în jos. În cazul lui Edi, îi sunt afectate ambele picioare, tălpile sunt poziţionate faţă în faţă, rotulele diferă ca mărime. Am mers de atunci la numeroşi specialişti de la spitale din Craiova şi Bucureşti, însă toţi ne-au spus că nu au curaj să intervină chirurgical la picioare, pentru lungirea tendoanelor şi îndreptarea tălpilor până nu se rezolvă problema esofagiană”, explică mama lui Eduard.

Operația la esofag va fi realizată pe 10 ianuarie 2014, la Spitalul Clinic de urgență pentru copii “Grigore Alexandrescu”, iar după o scurtă perioadă de convalescență, Eduard va fi operat la piciorușe la Spitalul “Grigore Alexandrescu” sau la Spitalul “Marie Curie” din Capitală. Costurile finale ajung la 5000 de Euro, pentru tratamentul operatoriu și recuperare.

În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o campanie de strângere de fonduri, ce-l vor ajuta pe Eduard să meargă pentru prima dată, să se poată juca alături de alți copii și să meargă la gradiniță. Donațiile pot fi realizate pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/studitu-eduard/ sau în conturile bancare RO11RNCB0138141754640001 (Lei),  RO 81RNCB0138141754640002 (Euro) și RO54RNCB0138141754640003 (USD).

“După succesul extraordinar pe care l-am avut în urma campaniei Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei, ne dorim foarte mult să-l ajutăm pe Edi să meargă. Considerăm că românii sunt uniți pentru o cauză nobilă, mai ales când e vorba de viața unui copil. Pe această cale ținem să mulțumim tuturor persoanelor care au fost alături de noi și instituțiilor mass-media care ne susțin în toate proiectele și campaniile organizate”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salveză o inimă”.

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună

Urmele pasilor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

     Un creştin a avut odată o vedenie. Se făcea că ajunsese în cer. Acolo îl întrebă pe Dumnezeu dacă şi-ar putea revedea întreaga viaţă cu momentele de bucurie, dar şi cu cele de încercare. Dumnezeu îi îngădui. Îi înfăţişă întreaga viaţă, ca pe un drum, ca şi cum s-ar fi desfăşurat de-a lungul unei plaje de nisip, iar creştinul se plimba pe plajă. Omul văzu că de-a lungul drumului erau patru urme de paşi pe nisip şi a înţeles că arau ale lui şi ale lui Dumnezeu. Şi dat seama că Dumnezeu a fost cu el tot timpul. Dar, în clipele grele ale vieţii lui, nu mai erau decât două. Foarte mirat şi chiar mâhnit, îi spuse lui Dumnezeu: "Văd că tocmai în clipele grele m-ai lăsat singur, căci pe nisip se văd doar urmele paşilor mei...". "Ba nu, îi răspunse Dumnezeu, în clipele grele erau numai urmele paşilor mei, pentru că atunci te purtam pe braţe". 

Rugăciune pentru vrăjmaşi de Sf. Nicolae VELIMIROVICI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.
Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.
Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele înaintea lumii.
Ei m-au pedepsit, de câte ori am pregetat să o fac eu însumi.
Ei m-au chinuit, de câte ori am încercat să scap chinurilor.
Ei m-au ocărât, de câte ori m-am linguşit în sine-mi.
Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori m-am umplut de mândrie.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.
De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.
De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.
De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier.
De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.
De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat.
Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului Tău.”
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi
împotriva mea:
pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;
pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;
pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;
pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;
pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;
ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.
Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.
Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.
Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii.
Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi.
Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.
Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.
Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei.

Imi număr faptele bune,nu pacatele

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

• Domnul Iisus nu ne va întreba de răul pe care l-am făcut, ci ne va întreba de binele pe care l-am făcut...
  
  

  

  
  Mai intotdeauna spun ca eu sunt primul pacatos si ca toata aceasta munca virtuala o fac pentru iertarea pacatelor.
  Incerc sa inoculez ideea ca trebuie sa fim buni unii cu ceilalti,ca nu e treaba noastra a descoperii pacatele celuilalt,ca putem traim impreuna chiar avand idei antagoniste.
  Caci spun eu mereu ca prefer sa imi numar faptele bune in loc sa imi numar pacatele si sa merg cu frica la biserica.
  ieri am citit urmatorul text,pe care il impart cu voi:
  
  Iisus ne va întreba de binele pe care l-am făcut. Întrucât fiecare am primit nişte daruri, nişte talanţi, vom fi întrebaţi ce am făcut, de exemplu, cu darul minţii, al voinţei, al libertăţii, al credinţei; cum le-am folosit şi fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?
  
  Atunci (la sfârşitul lumii) Domnul nostru Iisus Hristos se va arăta întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El… şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile. Şi le va întreba: ce aţi făcut? M-aţi ascultat sau dimpotrivă M-aţi împroşcat? Aţi urmat ceea ce v-am spus Eu, Dumnezeu fiind? Eu am coborât şi am vorbit în graiul vostru, v-am învăţat să vă iubiţi unul pe altul, să vă ajutaţi, să vă iertaţi, ca şi Dumnezeu să vă ierte. Aşa aţi făcut, sau dimpotrivă v-aţi duşmănit?
  
  Iisus nu ne va întreba de răul pe care l-am făcut. Răul va ieşi la iveală de la sine, va fi cunoscut de noi înşine, şi de toţi, şi vom răspunde pentru el. Iisus ne va întreba de binele pe care l-am făcut. Întrucât fiecare am primit nişte daruri, nişte talanţi, vom fi întrebaţi ce am făcut, de exemplu, cu darul minţii, al voinţei, al libertăţii, al credinţei; cum le-am folosit şi fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?
  
  Ai hrănit pe cel flămând, ai potolit setea celui însetat, ai primit pe cel străin, ai îmbrăcat pe cel gol, ai alinat suferinţa celui bolnav, ai cercetat pe cel întemniţat? Aceste şase întrebări califică întregul conţinut al vieţii noastre, a fiecăruia în parte şi al omenirii întregi. Ele pot fi interpretate atât din punct de vedere material cât şi spiritual.
  
  Ai dat o pâine celui flămând ori l-ai îndepărtat şi poate chiar l-ai înjurat. Dar celui flămând de adevăr, de dreptate, i-ai arătat calea spre Adevăr, l-ai sprijinit să meargă pe ea, l-ai înfruntat când a făcut o nedreptate sau te-ai mulţumit să te consideri tu însuţi pe calea adevărului?
  
  Ai astâmpărat setea celui însetat, ai uns buzele celui suferind sau l-ai desconsiderat? Dar pe cel însetat de iubire de Dumnezeu, l-ai ajutat să guste, şi el, această bucurie a vieţii?
  
  Un străin-drumeţ sau alungat sau fugit sau refugiat – ţi-a bătut la uşă. L-ai primit în numele lui Hristos sau i-ai închis uşa ca să nu strici liniştea din casa ta? El însă poate fi străin de Dumnezeu, rătăcit prin necredinţa în Iisus Hristos. L-ai încălzit printre fraţii tăi de credinţă, în Biserica Tatălui Creator? I-ai fost exemplu? Ai căutat să-l întorci la adevărata credinţă pentru a dărui odihnă sufletului lui?
  
  Celui gol de îmbrăcăminte sau de fapte bune, i-ai dat o haină să se încălzească sau un cuvânt bun? El poate nu ştie nici cum să trăiască şi nici pentru ce trăieşte. Ai adus o rază de lumină caldă în întunericul lui?
  
  Bolnavul poate fi ros de o boală a trupului dar şi de o boală a sufletului, fiind stăpânit de patimi. L-ai auzit când a oftat, ai încercat să-l întorci de la minciună, de la lăcomie, de la mândrie, dându-i un leac atât pentru trupul cât şi pentru sufletul lui?
  
  (Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 30-32)
  
  

 http://ro.netlog.com/piosmarian/blog

DESPRE POST

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Toti sfintii lui Dumnezeu si-au petrecut viata pamanteasca in post si rugaciune. Astfel, potrivit marturiei Evangheliei, Sfanta Ana prorocita, fiica lui Fanuil, nu se departa de templu, slujind lui Dumnezeu in post si rugaciuni ziua si noaptea (Luca 2, 37). Despre marea Iudita Scriptura povesteste ca postea in toate zilele vaduviei sale, avea intelegerea din cercare a rugaciunii, stia puterea ei, ajunsese prin rugaciune sa dobandeasca credinta vie in Dumnezeu si a savarsit prin credinta o minunata nevointa (Iudita 8). Acoperit-am cu post sufletul meu (Ps. 68, 12), spune de Dumnezeu insuflatul David - asa puternica este aceasta nevointa!
Smerit-am cu post sufletul meu (Ps. 34, 12) - asa se impotriveste aceasta nevointa multumirii de sine si ingamfarii, care apar din imbuibare! Prin mijlocirea postului, rugaciunea mea in sanul meu se va intoarce; fara post, ea este jertfa jalnica a imprastierii mintii, care este nedespartita de imbuibare. Sfantul Apostol Pavel, insirand semnele adevaratilor slujitori ai lui Dumnezeu, aminteste intre aceste semne petrecerea in post (II Cor. 5, 5) si rugaciune (Romani 12, 12; Col. 4, 2). Despre sine el marturiseste ca si-a petrecut viata pamanteasca in necurmate nevointe, lipsuri si necazuri; el aminteste foamea si setea in care l-au aruncat imprejurarile, precum si necurmata postire de buna voie prin care isi chinuia trupul si-l supunea robiei (II Cor. 11, 27; I Cor. 9, 27). Evanghelistul Luca, zugravind in cartea Faptelor impreunapetrecerea in Ierusalim a Sfintilor Apostoli dupa inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare si celelalte femei care au urmat Domnului in vremea calatoriei Lui pamantesti, spune: Acestia toti erau asteptand cu un cuget in rugaciune si in cerere (Fapte l, 14). Din cuvintele acestea se vede limpede ca rugaciunile lor erau foarte lungi, neincetate - lucru cu neputinta fara ajutorul postului. Asa traiau Apostolii! Asa traiau Mucenicii! Asa traiau Cuviosii! Viata lor a fost si este imbinare a rugaciunii neincetate cu postirea de totdeauna. Mila si dragostea lor fata de frati, fata de cei ce ii iubeau si cei ce ii urau, erau dumnezeiesti, fiindca erau mai presus de firea omeneasca, fiindca erau luate din sanul Domnului insusi. Ei nu numai ca impreuna-patimeau cu toti cei nevoiasi sufleteste si trupeste, nu numai ca iertau toate greselile si cele mai grele jigniri ale aproapelui: ei isi puneau cu bucurie sufletul pentru mantuirea aproapelui, pentru mantuirea vrajmasilor lor. In imprejurarile insemnate ale vietii si in greutati, inainte de a incepe o lucrare mare, la venirea unor mari necazuri, sfintii lui Dumnezeu posteau si se rugau indoit. Pilda de acest fapt ne-a aratat Mantuitorul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos. Inainte de a iesi sa propovaduiasca si sa mantuiasca omenirea, Domnul a plecat in pustie, petrecand acolo in post patruzeci de zile si patruzeci de nopti. „El a postit”, spune Fericitul Teofilact, „binevoind sa ne arate ca postul este o mare arma si in vremea ispitelor si impotriva dracilor. Precum inmultirea mancarii slujeste drept temei a tot pacatul, asa si infranarea slujeste drept temei a toata fapta buna”. Calauza in nevointa postului si in nevointa impotriva diavolului este Duhul Sfant. Inaintea alegerii celor doisprezece Apostoli care erau meniti sa pescuiasca lumea spre credinta si mantuire, Domnul S-a suit pe un munte insingurat si a petrecut intreaga noapte in rugaciune (Luca 6, 12); inainte de invierea lui Lazar, Domnul a dat multumita Tatalui pentru ascultarea rugaciunii Sale. Eu stiam, a grait El, ca pururea Ma asculti, fiindca voia Tatalui si a Fiului este o singura voie dumnezeiasca; ci pentru norodul care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis (Ioan 11, 42).
 La fel si inainte de alegerea Apostolilor: Domnul nu avea nevoie de rugaciune, dar a purces la rugaciune si a petrecut in rugaciune intreaga noapte ca sa dea prin faptele Sale - asa inteleg Sfintii Parinti cele intamplate atunci - pilda de faptuire, ca sa ne arate ca Dumnezeu primeste si o scurta rugaciune a noastra, dar ca inainte de intamplarile si hotararile insemnate avem neaparata nevoie de rugaciune prelungita si deosebit de incordata. Inainte de patimi si de moartea pe cruce, carora Domnul a binevoit a li Se supune pentru rascumpararea omenirii, El a mers in gradina Ghetsimani, in locul unde trebuia sa se savarseasca vanzarea, aratandu-Se jertfa de buna voie, adusa dupa voia cea una si nedespartita a Tatalui si a Fiului. Prin aceasta, El ne-a aratat ca suntem datori sa primim toate incercarile trimise noua de sus ca pe ceva care ni se cuvine, sa le primim cu lepadare de sine, cu supunere inaintea voii lui Dumnezeu, cu credinta in Dumnezeu Cel atotputernic, Care vegheaza neadormit asupra noastra, la Care sunt numarati toti perii nostri, de Care nu s-a ascuns osul meu, precum a zis Prorocul, pe care l-ai facut intr-ascuns, si statul meu intru cele mai de jos ale pamantului (Ps. 138, 15). Domnul ne-a aratat mijlocul prin care putem si suntem datori sa intarim neputinta firii omenesti atunci cand vin necazurile. El S-a rugat cu osardie. Ucenicilor biruiti de somn le-a poruncit: Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41). 
Ca necazul venit sa nu puna stapanire pe el, sa nu-l inghita, este neaparata nevoie de rugaciune. Este neaparata nevoie in vremea necazului de acea putere duhovniceasca, de acea pace dumnezeiasca pe care le aduce rugaciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce nazuieste ca prin gandurile de intristare si deznadejde sa-l clatine si sa il piarda pe omul supus necazului cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru a nu se imputina credinta noastra in vremea necazului, este nevoie de rugaciune. Avem nevoie de ea ca in chiar mijlocul necazului sa putem simti, dupa spusa Apostolului, toata bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem cand cadem in multe feluri de ispite (Iac. l, 2). Mangaierea harica ce vine din rugaciune poate fi primita doar de cel curatit prin post si poate fi pastrata numai de cel ce sprijina prin post curatia sa. Pildei Domnului i-au urmat si ii urmeaza adevaratii robi ai Domnului. Inca pe vremea Vechiul Legamant, Sfantul David, manat de Duhul lui Hristos, isi sporea postul si rugaciunile in imprejurarile grele ale vietii (II Imp. 12, 16; Ps. 34, 12).
Asemenea lui, Prorocul Daniil, intelegand din cartea Prorocului Ieremia ca se implinise numarul anilor randuiti de Dumnezeu pentru petrecerea iudeilor robiti in Babilon, ca venise vremea intoarcerii lor in Ierusalim, s-a intors spre Dumnezeu cu rugaciune incordata pentru izbavirea iudeilor, intarindu-si rugaciunea prin post: Dat-am fata mea catre Domnul Dumnezeu, spune el, ca sa cerc cu cerere, cu rugaciune, cu posturi, cu sac si cu cenusa; si m-am rugat catre Domnul Dumnezeul meu, si m-am marturisit (Dan. 9, 3-4). Starea in care il aduc pe om postul si rugaciunea este deosebit de buna pentru primirea binefacerilor dumnezeiesti si a descoperirilor dumnezeiesti. Astfel, de pilda, milosteniile, rugaciunile si posturile sutasului Cornelie au ajuns inaintea lui Dumnezeu si i-au adus cel mai mare bine: cunoasterea lui Hristos.
Eram postind si ruganduma intru al noualea ceas in casa mea, ii povestea sutasul despre sine Apostolului Petru, si iata un barbat a statut inaintea mea in haina luminata. Acela era un inger (Fapte 10, 30). De asemenea, Apostolului Petru, care postea si flamanzea, i s-a aratat o fata de masa mare, pogorata din ceruri, care inchipuia lumea pagana, primita de Dumnezeu la credinta in Hristos si la mantuirea intru Hristos (Fapte 10, 11); Apostolilor, care slujeau Domnului si posteau (Fapte 13, 2), Sfantul Duh le-a descoperit ca alesese pe Pavel si pe Varnava pentru a propovadui crestinismul paganilor, le-a poruncit sa-i osebeasca si sa-i trimita la aceasta slujire. Apostolii, auzind in vremea rugaciunii si postirii porunca Sfantului Duh, mai inainte de a o implini postesc si se roaga iar, pentru ca porunca primita cu impreuna-lucrarea postului si a rugaciunii sa fie implinita tot cu impreuna-lucrarea lor. Atunci, postind si rugandu-se si punandu-si pe ei mainile, i-au slobozit (Fapte 13, 3), graieste scriitorul Faptelor Apostolilor. Toata lumea stie ce izbanzi au incununat slujirea lui Pavel si a lui Varnava! Ea a fost incununata de sadirea crestinismului in toata lumea cunoscuta pe atunci. Nenumarate sunt marturiile si pildele faptului ca toti bineplacutii lui Dumnezeu se invrednicesc de dumnezeiestile descoperiri tocmai atunci cand prin post se desfac de materie, iar prin rugaciunea curata, cu mintile goale, neintinate de nici o inchipuire, neimprastiate de nici un gand strain, se infatiseaza intru adanca evlavie si pace lui Dumnezeu, Celui nevazut si nepatruns cu mintea. Iubiti frati! Dupa ce am cunoscut insemnatatea si puterea armelor duhovnicesti care sunt milostenia, postul si rugaciunea, sa ne grabim a ne incinge cu aceste arme! Sa dobandim mila, sa ne imbracam in bunatate, dupa povata si indemnul Apostolului (Coloseni 3, 12).
 Trasatura aparte a caracterului nostru, trasatura aparte de totdeauna a purtarii noastre sa fie milostivirea. In afara milostivirii sa nu cautam dreptate. Mila ce vine din firea omeneasca vatamata de cadere este potrivnica dreptatii: mila ce se revarsa din poruncile Evangheliei se afla, cu toata imbelsugarea sa, in legatura nedespartita cu dreptatea dumnezeiasca, ce se si arata prin ea (Ps. 84, 11-14; 88, 15). Nu numai pe timpul sfintelor posturi randuite de Sfanta Biserica sa ne smerim trupurile prin intrebuintarea cu masura a mancarii - mai ales a mancarii de un anumit fel - ci si in restul timpului sa intrebuintam mancarea cu intelepciune, potrivit nevoilor noastre adevarate, pentru a ne pastra puterile trupesti si sanatatea trupeasca. Dupa ce ne vom fi robit trupul duhului prin postire, dupa ce ne vom fi facut duhul asemanator ingerilor prin bunatate, sa il inaripam cu rugaciunea: fie ca duhul nostru sa dobandeasca fericita deprindere de a se inalta in zbor repede si ades catre Dumnezeu si de a cere binecuvantarea lui Dumnezeu in intreprinderile noastre! Nu vom intarzia sa il vedem pe Dumnezeu ca ajutator si carmuitor al lucrarii noastre. Si nu numai atat! inaltandu-ne des cu gandul la Dumnezeu, putin cate putin vom curati calea obiceiurilor noastre de toata faradelegea - nu numai de cea grosolana, ci si de cea subtire, savarsita cu gandurile si simtamintele. Cine va cuteza sa-L cheme pe Dumnezeu in ajutor la o fapta pacatoasa? Cine, infatisandu-si cererea imparatului imparatilor, nu se va ingriji mai intai ca cererea sa fie vrednica de privirea imparateasca si dumnezeiasca, ce patrunde in ascunzisurile inimii si vede la fel de limpede toate cele vazute si nevazute?
De vom cere ceva dupa voia Lui, doar atunci ne va asculta (I Ioan 5, 14), a spus Apostolul. Cine, intorcandu-se mereu catre Dumnezeu, nu va dobandi incredintarea si simtamantul ca traieste sub ochii lui Dumnezeu, ca fiecare fapta a sa, fiecare miscare a sufletului sau este vazuta de Atotvazatorul si Pretutindenea Fiitorul Dumnezeu? Aceasta incredintare si acest simtamant au drept urmare neaparata sporirea duhovniceasca a crestinului. Sa ne daruiasca Milostivul nostru Domn aceasta sporire, intru slava numelui Sau si spre mantuirea noastra! Amin.

Descurajarea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Se povesteste ca diavolul s-a hotarat candva sa-si vanda toate instrumentele cu ajutorul carora si-i supunea pe oameni. A facut o multime de pachete, pe fiecare indicand ce contine: suparare, crima, minciuna, necinste, mandrie si asa mai departe. Dupa ce toate pachetele au fost vandute, cineva a observat ca un pachet n-a fost pus in vanzare, l-a intrebat pe diavol, de ce?

- Pentru ca aceasta este cea mai puternica dintre armele mele si pe aceasta nu vreau s-o vand. Ea este descurajarea. Cand cineva ajunge la aceasta, il am in mod sigur in mana!".