ODIHNĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Venerabilul preot Ion Pleşuvu a fost înmormântat

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Zi tristă pentru credinciosii din Parohia IZVORUL ANESTILOR .satul STEFAN ODOBLEJA ,.a plecat sus la ceruri dintre noi,Venerabilul Preot ION PLESUVU, care a slujit din 1989 pănă acum cativa ani la această parohie...Avea varsta de 93 de ani, si a fost inainte de toate un OM bun si un suflet minunat de la care credinciosii au avut de invătat doar lucruri bune...

Dumnezeu sa il odihnească in pace..

Preasfintitul Nicodim isi ia rămas bun de la credinciosii satului si de la părintele Plesuvu

                                           Aici se pregătesc să inconjoare biserica ...



                                                     Ultimul drum spre cimitir...

                                                    Mai multe cititi aici ...

http://www.episcopiaseverinului.ro/stiri/religioase/in-memoriam-pr-ion-pleuvu.html

Publicat de Viorel Vladucu În ziua de prăznuire a ocrotitorului său spiritual – Sf. Ioan Botezătorul – venerabilul preot Ion Pleşuvu a fost prohodit în biserica din satul Ştefan Odobleja. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, din soborul de preoţi făcând parte părintele consilier administrativ – Viorel Vlăducu, protoiereul protoieriei Drobeta Turnu Severin Sud – Gheorghe Popescu, actualul preot al parohiei Izvorul Aneştilor – Gabriel Pacioga, dar şi preoţi slujitori din parohiile învecinate: Pr. Ion Ştefan de la Bistriţa, Pr. Marian Turea de la Livezile şi pr. Dumitru Armanca de la Jidoştiţa. Răspunsurile la strană au fost date de grupul pslatic ,,Sf. Nicodim” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin. Pr. Ion Pleşuvu s-a născut în anul 1923 în comuna Izvorul Aneştilor, din părinţii Ion şi Sofia. A absolvit 4 clase primare în satul natal apoi a studiat la Seminarul Teologic din Rm. Vâlcea. Nu a reuşit să-şi termine studiile, întrucât a fost luat pe front, mai apoi clasele a VII-a şi a VIII-a făcându-le la fără frecvenţă. În anul 1944 s-a liberat din armată şi a fost admis la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a terminat doar primul an. Rămânând orfan de tată, avea să fie singurul întreţinător al familiei sale, iar pe lângă mama sa bolnavă a avut grijă şi de cele 2 surori la şcoala primară. În 1949 se căsătoreşte cu Elena Raicu din acelaşi sat, având două fiice: Cornelia şi Rodica. În 1955 a fost hirotonit preot pe seama unei parohii (Drăguşeni) din judeţul Satu Mare, pe atunci din cadrul Eparhiei Oradiei, unde a rămas timp de 20 de ani, pentru ca mai târziu să revină pe meleagurile natale. Părintele Ion era un om bând, înţelegător şi paşnic, fiind un mare trăitor în credinţa ortodoxă iar pentru faptul că a luptat pentru patrie, pe front, a primit şi distincţia de veteran de război.Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!.

Te simțeam

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Te simțeam în miez de noapte
Și în mijlocul furtunii
Cum stăteai la talpa crucii
Și îți ascultai străbunii.

Te simțeam în carnea vie
Ce-mi bătea sfioasă-n piept,
Uneori primeam lumină
Și o oază în deșert.

Te simțeam pe raza lunii
Când golită de putere
Invocam în rugi toți sfinții
Și a lor duioasă vrere

Te simțeam în lumânarea
Ce-mi ardea în toiul nopții
Și-n obrajii arși de lacrimi
Însemnați de firul sortii.

Te simțeam în dimineață
Când o aripă de înger
Îmi pansa durerea minții
De necaz să nu mai sânger.

Te simțeam în iarba verde
Ce o sărutam cu talpa
Și voiam atunci în rugă
Să cer Domnului o alta.

Te simțeam în dimantul
Ce sclipea pe cer cu soare
Și știam ca viața asta
Poate fii o sărbătoare.

Te simțeam ca pe o floare
Ce îmi crește drept în piept
Și mă - nvață să rabd toate,
Să îndur și să aștept.

Te simțeam și în penelul
Ce își arcuiește pașii,
Pe tărâmul de culoare
Ca-n alai când trec nuntașii.

Te simțeam în primăvara
Ce îmi înflorea castanii
Și vedeam cu ochiul minții
Că de ceară ne sunt anii!

Te-am văzut în tot și-n toate
Și în marea tremurândă
Când furtuna din pahare
Uneori stătea la pândă.

Și mă plec la talpa crucii
Ca un fir de lumânare
Pentru toată neputința
Cer iertare și-ndrumare!

Iar când pleoapa o să cadă
Peste ceasul înserării
Te rog Sfinte îndurare,
Și pe toți ne dă iertării!

08-01-2015

foto sursa internet

Camelia Cristea

Aș colinda…

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Aș colinda, Doamne,
pe ulița din sat,
dar au venit aceiași,
ce-odată Te-au scuipat!

Aș colinda, Doamne,
pe deal, în Casa Ta,
dar drumu-i plin de gropi
Și nu Te pot vedea!

Aș colinda, Doamne,
pe drumul pietruit,
dar sunt prea mulți, aceia
Ce Chipul și-au lovit!

Aș colinda, Doamne,
să-ți spun: cât Te-am Slăvit!
dar sunt, din nou, aceia
Ce, crud, Te-au Răstignit!


Aneta TÎMPLARU-HORGHIDAN :

.Uleiul sfințit

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..

Un element sfintit de care ne putem impartasi zilnic este uleiul sfintit sau mirul cum i se mai spune, nefacand confuzia cu Sfantul si Marele Mir cel cu care suntem unsi numai odata in viata la Botez. Uleiul sfintit este de doua feluri: cel care se face la Sf. Maslu si cel care se face la Litie, atunci cand serbam un sfant mai mare cu cruce rosie in calendar.

Uleiul de la Taina Sf. Maslu are mare putere sfintitoare si tamaduitoare asupra omului care-l ia cu credinta. Acest ulei nu se resfinteste ci se pune intr-o sticla cu uleiuri de la cat mai multe Sf. masluri (7-9-12 sau chiar 40 de Sf. Masluri). Deci nu se mai aduce inca o data acelasi ulei care s-a sfintit la biserica. De asemenea acest ulei nu se pune la candela si nu se da la animale. Este o greseala daca se face acest lucru. El se sfinteste pentru oameni si oamenii trebuie sa-l foloseasca. Candela nu are nevoie de uleiul sfintit pentru oameni ci are nevoie de ulei simplu care se sfinteste arzand acolo; iar pentru animale nici nu mai vorbim. Este chiar o profanare cand se face asa. Spun acest lucru deoarece sunt fel de fel de zvonuri care mai de care mai colorate.

Cu uleiul de la Litie de asemenea se miruieste pe frunte cu el. Uleiul de la Sf. Maslu se mai poate administra in felul urmator mai ales pentru cei bolnavi: oricine se poate unge pe frunte cu el facand semnul sfintei cruci cu degetul sau cu un betisor. Se mai poate unge rana celui bolnav, tot asa facand semnul sfintei cruci pe ea. Se mai pot lua dimineata pe nemancate cateva picaturi, inghitite sau puse pe o bucatica de anafura. Iarasi se mai poate administra la cel bolnav sau la cel cu duhuri necurate in mancare. Se, pun in farfuria celui care mananca cateva picaturi, iar dupa ce mananca se spala farfuria singura si se arunca apa la o floare sau la un loc curat din gradina.

Nu se arunca la chiuveta, la canalizare sau la animale. Mai exista in Biserica ortodoxa inca doua feluri de ulei sfintit, unul este cel care se face la botez si se pune in apa din cristelnita si se unge copilul cu el la toate incheieturile, iar cel de-al doilea fel de ulei sfintit este cel de la sfintirea casei, cand se ung toti peretii casei la toate punctele cardinale avand semnificatie biblica de binecuvantare a casei unde locuim. Pentru animale exista rugaciuni de sfintire a cerealelor sau a sarii, care se da animalelor, spre alungarea duhurilor necurate, care se incuibeaza in gospodarii din cauza raufacatorilor care trimit duhuri rele inclusiv asupra animalelor. Deci este exclusa folosirea uleiului sau a fainii de la Taina Sfantului Maslu pentru animale. Atat cu uleiul sfintit de la Sf. Maslu care este pus intr-o sticla separat cat si cu uleiul de la Litie, crestinul se poate mirui pe frunte in semnul sfintei cruci in fiecare zi sau se poate administra intern.

De asemenea, noi crestinii ortodocsi ne mai putem impartasi de uleiuri sfintite direct de la Harul lui Dumnezeu fara interventia preotului, de la candela icoanelor facatoare de minuni sau de la candela ce arde la sfintele moaste.

Aici parca harul sfintitor la care sunt aprinse candelele este prezent in acel ulei care poate fi miraculos, de cele mai multe ori, la multi credinciosi care-l iau cu multa credinta, evlavie si inchinaciune, la acei sfinti. Acest fel de ulei se poate administra ca si celelalte dinainte despre care am vorbit, insa aici ne imaginam prezenta personala a sfantului de la care am luat uleiul si-l simtim in rugaciunea noastra.

Arhim . Ioachim Parvulescu

Cand Dumnezeu iti intinde mana

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

De ce vreti să vă dau greutăti ca să vă intoarceti la mine? 

Dacă vedem pe cineva în primejdia de a se îneca, cerându-ne mână de ajutor, nu este un mare păcat să nu-l ajutăm ca să se salveze? Aşa este omenirea în primejdie de a-şi îneca sufletul şi noi datori suntem să întindem mâna spre a-i salva pe cei ce ne cer ajutor. Dar întreb acum: Nu este o nebunie ca Dumnezeu să-ţi întindă mâna ca să te salveze, iar tu să refuzi ajutorul lui? Tocmai acest lucru îl fac cei mai mulţi dintre creştinii noştri.

Dumnezeu întinde mâna omului ca să-l scoată din pierzare sufletească şi îi dă unuia boală, altuia pagubă, unuia îi trimite moarte în casă, altuia închisoare şi, tot aşa, îngăduie fel de fel de suferinţe, ca omul să se trezească, să se dezmeticească din vraja păcatului şi să întindă mâinile către Dumnezeu la rugăciune. Şi mai întinde Dumnezeu mâna în Biserica Sa, prin mila cea bogată a învăţăturilor Sale, prin Sf. Taine care curăţesc păcatele, şi atunci când întâlneşti câte o persoană care te cheamă la biserică, pentru a asculta Cuvântul Adevărului.

Dacă nu iei seama când Dumnezeu îţi întinde mâna şi nu te lepezi de păcate, poţi să pierzi fericita ocazie de a-ţi mântui sufletul, căci Dumnezeu s-ar putea să nu te mai cheme niciodată poate să-ţi meargă totul bine, să fii sănătos, să ai de toate, dar la urmă te aşteaptă focul cel nestins şi muncile iadului care se apropie din zi în zi pentru ticăloşiile nespovedite şi neoprite. Sunt atâtea case în care este mai mult întuneric decât lumină. Pentru aceasta nu soarele e de vină, ci sunt de vină cei ce au făcut casa în aşa fel ca să nu poată primi lumina soarelui.

Rugăciune pentru vrăjmaşi

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul meu, ai milă de toţi vrăjmaşii de pretutindeni, fiind şi ei zidirea Ta; ai milă de cei ce mă urăsc, de cei ce se sfădesc cu mine şi mă ocărăsc şi de cei ce mă vorbesc de rău. Să nu pătimească nici un rău din cauza mea mult întinatul, nici unul din fraţii şi surorile mele, nici în acest veac, nici în cel ce va să vie, nici în ceasul morţii, nici în văzduh, nici în ceasul judecăţii, ci zdruncină şi spulberă pe vicleanul diavol care învrăjbeşte pe dânşii asupra mea. Eu ştiu Stăpâne Iubitorule de oameni, că cel viclean şi înşelător demon îi învrăjbeşte pe dânşii asupra mea. Te rog Doamne Dumnezeul meu, aşa cum nu Ţi-ai întors faţa Ta de la mine, ori de câte ori am greşit cerând iertare şi milostivindu-Te M-ai iertat, şi pe fraţii şi surorile mele, cele după trup sau după duh, care mă denigrează pe mine, mult întinatul robul Tău, nu-i întoarce de la faţa Ta ci îi sfinţeşte şi îi luminează şi pe dânşii în vecii, vecilor. Amin!

 (Text din cartea de rugăciuni

tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului patriarh al Bisericii

Ortodoxe Române, Justinian 1901-1977).

Câinele în oglindă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Rătăcind pe ici, pe colo, un câine uriaş ajunse într-o odaie care avea pe toţi pereţii oglinzi imense. Astfel se văzu dintr-o dată înconjurat de câini. Se înfurie, începu să scrâşnească din dinţi şi să mârâie. Fireşte, şi câinii din oglindă făcură la fel, descoperindu-şi colţii fioroşi. Câinele nostru începu să se învârtă vertiginos într-o parte şi în alta pentru a se apăra de atacatori, după care - lătrând cu furie - se aruncă asupra unuia dintre presupuşii săi adversari. În urma puternicei izbituri în oglindă, căzu la pământ fără suflare şi plin de sânge. Dacă ar fi dat din coadă prieteneşte o singură dată, toţi câinii ar fi răspuns în acelaşi fel. Şi întâlnirea lor ar fi fost o sărbătoare. GĂSIM TOTDEAUNA CEEA CE CĂUTĂM!!!

Nu te opri niciodată la nivelul lor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                

         Iată ce ar trebui să spunem când ne gândim la oamenii ce ne-au

făcut rău: Nu mă voi opri la nivelul duşmanului meu. Nu mă voi

opri la nivelul celui ce mă urăşte. Nu mă voi opri la nivelul celui ce

mă batjocoreşte. Nu mă voi opri la nivelul celui crud. Aşa am putea

să tălmăcim cuvintele lui Hristos: Să nu răsplăteşti răul cu rău, căci

în acest fel te înjoseşti singur. Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi vă rugaţi

pentru cei ce vă fac vouă necaz. Când un şoim este atacat de ciori,

în loc să lupte cu ele, se ridică cât mai sus, acolo unde ciorile nu-l

pot ajunge. Tocmai la marea înălţime a dragostei ne cheamă Hristos.

Deci, ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi fiind, răbdăm;

defăimaţi fiind, mângâiem (Sfântul Apostol Pavel).

                                      Doriţi iertare???

        Doriţi iertare pentru păcatele dumneavoastră? Dumnezeu o oferă

fiecăruia! Veniţi, să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele

voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi şi de vor fi roşii ca

purpura, ca lâna albă le voi face (Isaia 1:18). Cel rău

să lase calea lui şi omul cel nelegiuit vicleniile lui şi să

se întoarcă la Domnul, căci El se va milostivi de

dânsul, şi către Dumnezeul nostru cel mult iertător

(Isaia 55:7). Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile

voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Şi cât

de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile

Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre (Isaia

55:8-9).

Lemnele şi focul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Să băgăm de seamă că lemnele ce ard în foc ne pot fi şi ele o predică minunată şi un ajutor preţios pentru înţelegerea Sfintei Evanghelii despre dragostea lui Dumnezeu.
De ce ard lemnele când le aprindem? Învăţaţii au aflat că lemnele când ard nu fac altceva decât să dea înapoi căldura pe care au absorbit-o din razele şi căldura soarelui. Focul nu este, aşadar, altceva decât o căldură a soarelui pe care lemnele au absorbit-o în ele şi, când le aprindem, ne-o dau nouă. În această asemănare trebuie să fim şi noi faţă de iubirea Tatălui Ceresc. Soarele şi izvorul iubirii noastre este Dumnezeu şi Jertfa cea Sfântă a Fiului Său. Iubirea ce o primim noi neîncetat din acest izvor infinit, trebuie să o dăm şi noi mai departe. O, ce lucru fioros se vede în ziua de azi! Lemnele cele neînsufleţite ne dau nouă căldura primită de la soare, însă noi nu dăm nimic. Lemnele dau căldură, iar noi dăm răceală. Sorbim căldură şi lumină, dar dăm afară ură şi otravă. La îndemnurile mele de a se împăca doi oameni certaţi, unul spunea aşa: Asta n-o pot face, părinte, nu mă lăsa inima să-l iert! Ba, diavolul nu te lasă! i-am răspuns eu. Dumnezeu te-a iertat prin Jertfa Fiului Său şi tu nu vrei să ierţi.

Bubosul putrezit preamărea pe Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                          (aranjament preot Ioan)

     Un prinţ creştin dintr-o ţară depărtată, vrând a-şi împrăştia norii

negri ai feluritelor griji ce-l torturau, a plecat la vânătoare însoţit de

mai mulţi curteni ai săi. Străbătând el pădurile seculare de pe dealuri

şi din creierii munţilor, deodată au observat în depărtare o cireadă de

cerbi. Fiecare din vânători s-a luat cu câinele său de vânătoare după

câte un cerb, pentru a-l vâna. Prinţul şi-a îndreptat privirile spre cel

mai mare cerb şi alerga cu câinii săi de vânătoare pe urmele lui. După

câtva timp de alergare, pierzând urma cerbului, s-a aşezat pe trunchiul

unui copac, ca să se odihnească puţin, şi pentru a trage cu urechea să

vadă încotro se aud câinii şi tovarăşii săi. Cum sta el aşa, ascultând cu

încordare, deodată auzi vibrând straturile aerului de prin văi şi simţi

glasul unei cântări aşa de minunată şi plăcută, încât i se părea mai

mult o cântare îngerească, decât omenească. Văzându-se transportat în

mrejile fermecate ale acelei cântări dulci şi foarte plăcută, prinţul s-a

sculat şi a plecat în direcţia de unde auzea venind acea cântare.

După ce a alergat câtva timp trecând peste plaiuri, vâlcele şi

felurite coclaruri, a ajuns aproape de o poieniţă. În luminişul ei a văzut

stând pe o buturugă un om zdrenţuros, care cânta minunat. „Doamne,

îşi zise el, ce minune mai e şi asta? Omul acesta este aşa de sărac,

că hainele-i curg bucăţi, bucăţi de pe el, încât i se vede şi

goliciunea trupului! Oare cum îi mai arde lui să cânte aşa! Am să

mă apropii de el mai bine, să văd ce minune mai este şi aceasta?“

Acestea cugetându-le prinţul a pornit îndată, păşind încet, încet, către

omul acela. Deodată însă îl izbeşte o putoare nesuferită ce venea de la

omul zdrenţuros, care se veselea cântând Domnului.

Prinţul a scos din buzunar repede o năframă parfumată şi punândo

repede la nas, s-a apropiat de cântăreţul din luminişul acelei

pustietăţi. Când a ajuns aproape de el, ce să-i vadă ochii? Omul

zdrenţuros care cânta, era peste tot corpul plin de bube ca lov şi

săracul Lazăr, despre care ne istoriseşte Sfânta Scriptură. De la cap

până la tălpile picioarelor era numai răni sângerânde şi puroioase.

Printre rupturile hainelor zdrenţuite, prinţul a văzut corpul bietului om

plin de răni din care curgeau puroaie, împrăştiind în toate părţile o

putoare nesuferită. Prinţul văzând bietul om copleşit de cea mai

neagră mizerie, cântând cu atâta dragoste şi transportându-se cu o

bucurie inexplicabilă în alte lumi mai bune, nemaiputându-se stăpâni,

l-a întrebat cu mare mirare, zicându-i: „Omule putrezit de viu în

această neagră mizerie, cum îţi mai vine a cânta cu atâta duioşie,

când te vezi căzut în această cumplită nefericire...“.

Omul întrerupându-şi cântarea i-a răspuns:

„Ce te minunezi domnişorule?! Ceea ce vezi la mine acuma e

roada nădejdii Dumnezeieşti care lucrează în fiecare adevărat

creştin. Eu ştiu că Preasfântul Dumnezeu a pus în acest vas (corp)

de lut, o comoară de mare preţ ,,Sufletul meu“ care e o părticică

din Dumnezeirea Lui, o icoană vie în care se oglindesc

Dumnezeieştile Feţe: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. După

rânduiala Dumnezeiască, când vasul acesta se va strica, sufletul

meu îmbrăcat cu focul sfânt al dragostei, va ieşi, va zbura şi va

merge pentru a se uni pe vecie cu Acela Care m-a zidit. Când

vasul (trupul) acesta era tânăr, voinic şi tare, mi se cuvenea să

suspin adeseori după fericirea veşnică; iar acum când văd bine că

acest vas de lut, adică trupul meu a intrat în putrefacţie, mi se

cade să mă bucur cu mare bucurie şi să înalţ cu toată duioşia

firească, laude şi mulţumiri Creatorului meu, spre care alerg

tinzând a mă uni cu El“.

Acestea zicându-le acel om, a continuat iarăşi a lăuda cu mare

înflăcărare pe Dumnezeu, iar prinţul – minunându-se de cele ce văzuse

şi auzise – a plecat la palatul său îndreptat şi edificat sufleteşte.