sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Puncte de vedere despre valoarea omului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Oamenii văd adevărul /Fiecare-n felul său / Nu în felul lui cel unic / De-aici vine-atâta rău. 

 Un om de ştiinţă, mare învăţat, a cercetat cam ce valoare are corpul omenesc şi a constatat că un corp în greutate de 65 de kg, conţine 45 kg de apă şi grăsime, din care s-ar putea fabrica 7 kg de săpun, conţine cărbune pentru mină a 900 de creioane, fosfor pentru vârful a 2500 de chibrituri, fier pentru un cui mare, var pentru a spoi 20 m pătraţi de zid, puţin magneziu, foarte puţin sulf, sodiu, care abia dacă se ridică toate la câteva sute de mii de lei.
 Unii văd în om o mână de ţărână, alţii un număr oarecare de elemente materiale fără o valoare deosebită. Unii văd în el numai forţă de muncă. Alţii văd un număr de statistică sau de inventar, un robot care se conduce şi se manevrează ca o simplă maşină. Religia creştină vede în om, chipul lui Dumnezeu, mărgăritarul cel preţios, mai scump decât toate valorile lumii. Aşadar cu totul altceva spune Sfânta Evanghelie: Ce-i va folosi omului de va dobândi lumea toată, dar îşi va pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Matei 16:26).  
Omul nu se măsoară nici cu metrul, nici nu se cântăreşte cu kilogramul. Valoarea omului nu se poate cunoaşte după chipul de lut, după greutatea lui materială. Dacă îl judecăm pe om după trup, nu preţuieşte prea mult. Pământ eşti şi în pământ vei merge (Facerea 3:19). Omul este o fiinţă complexă care nu încape în limitele materiei (amintim cartea lui Alexis Carrel, Omul fiinţă necunoscută). Omul nu este floarea naturii cum îi zic materialiştii, ci coroana creaţiei, adică după cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul: UN MICROCOSMOS ÎN MACROCOSMOS. El întruneşte în sine elementele lumii materiale şi ale lumii spirituale, este un amestec de noroi şi cer, are trup muritor şi suflet nemuritor. Omul este chipul şi slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 11:7).

miercuri, 4 noiembrie 2015

Timpul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


În Psalmul 89:10-11, proorocul David spune: Anii noştri s-au socotit ca pânza
unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani. Iar de vor fi în putere
optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia, ostenelă şi durere. Viaţa omului se
aseamănă cel mai bine cu scurgerea unei ape, care fie zi, fie noapte, fie limpede, fie
tulbure, se scurge neîncetat. Aşa este şi viaţa omului: fie sănătos, fie bolnav, fie în
bucurii, fie în necazuri, viaţa tot trece, aşa cum curge apa.
De aceea suntem datori să folosim cât mai bine fiecare zi, că nu ştim cât mai
avem. Să facem precum în vremea iernii când zilele sunt scurte şi trebuie să ne
grăbim cu lucrul nostru, sau călători fiind, ne silim a merge repede pentru a ne
atinge scopul călătoriei. Asta pentru a nu păţi ca acei oameni care fiind plecaţi la
pescuit cu barca, o furtună puternică i-a dus pe o insulă necunocută. Aici ei n-au
mai lucrat pământul pentru că au găsit o mină de aur şi cu gândul că se vor
îmbogăţi, scoteau zi şi noapte aurul din mină. Aşa a trecut timpul şi a sosit toamna
când nu mai găseau nici un fel de hrană pe insulă. De semănat nu mai puteau
semăna fiindcă urma iarna. Deşi aveau aurul lângă ei au pierit de foame. Cineva
spunea că îşi aduce aminte mereu de cuvintele ce erau scrise pe ceasul de la
şcoală: CEASURILE TREC ŞI SE SOCOTESC. Aşa şi ceasul vieţii
fiecăruia dintre noi încă ne mai spune: IATĂ TIMPUL TRECE
ŞI SE SOCOTEŞTE DUPĂ FAPTELE VOASTRE, BUNE SAU RELE.
Moartea nu este dincolo de deal, ci dincolo de umeri, iar unii oameni sunt foarte
îndărătnici.
Un om era bolnav de mulţi ani şi stătea în pat fără să se poată mişca. Se ruga
la Dumnezeu să-i uşureze suferinţa. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i-a trimis
un înger care i-a spus: Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea. Şi i-a a zis: Te mai las
zece ani pe pământ în aceastã suferinţă pentru a-ţi spăla păcatele tale sau trei
ceasuri în iad? Omul s-a gândit: Zece ani pe pământ este foarte mult. Mai bine
trei ceasuri în iad. I-a răspuns îngerului: Vreau mai bine trei ceasuri în iad.
Atunci îngerul l-a luat şi l-a dus în iad. Omul se chinuia în iad şi i se părea că a
trecut o veşnicie şi că l-a uitat acolo. Deodată, a apărut îngerul. Atunci omul,
supărat, i-a spus: Nu ştiam că şi îngerii lui Dumnezeu pot minţi. Mi-ai spus trei
ore şi m-ai lăsat zeci de ani. Îngerul i-a răspuns: Nu te-am minţit, ai stat doar o
oră, mai ai două ore. Atunci omul i-a spus: Te rog, prefer să stau pe pământ zeci
de ani în suferinţă, numai să ies de aici.

marți, 3 noiembrie 2015

Sfanta Liturghie

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




Pierdem firul de lumină...
Și uităm că suntem fii
Celui care avea să vină
Să ne scoată din urgii.

Din paharul de tăcere...
Am băut și eu în zori
Și îmbiam toți trecătorii
Să se lepede de sfori!

Curioși și cei chemați
Au venit să Îl cinstească
Și-au dat mâna ca -ntre frați
Într-o liniște ceresca

S-au unit în rugă sfinții
Și-au aprins parcă altarul
Porumbelul Păcii Tale
A turnat în cupe harul!

Mielul se jerfeste iar
Pentru clipele cu jar,
În potir se scurge sânge
Când genunchiul minții plânge!

Serafimi cu aripi multe
Sunt de veghe printre noi
Să ne scape de strânsoare
Și de cerul plin de ploi...

Taina s-a păstrat de veacuri
Și-a rămas atât de vie,
Pentru cei ce nu o știu
Este Sfânta Liturghie!

foto sursa internet

Camelia Cristea


P e s c ă r u ş u l

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


                                                                          (aranjament preot Ioan)
             Iată o întâmplare adevărată care are forţa unei adevărate pilde
biblice. Acum, câţiva ani, o prietenă a doamnei Olga – femeie văduvă,
foarte săracă şi cu mulţi copii – se angajase servitoare la un medic din
Constanţa. Era ultima ei şansă de a nu rămâne pe drumuri. Într-o
primăvară, medicul, în timp ce se spăla în grădină la cişmea, şi-a
pierdut lănţişorul de aur cu cruciuliţă primit de la maică-sa. Medicul a
dat vina pe servitoare. A batjocorit-o a tras-o de păr, a silit-o să
recunoască şi, în cele din urmă, a dat-o afară din casă, convins fiind că
numai a putea să-i fure lănţişorul. Biata femeia s-a dus la doamna
Olga, spunându-i cu lacrimi în ochi că fusese aruncată în stradă şi că
se teme pentru viaţa copiilor ei, să nu moară de foame. Abia a putut
găsi o cămăruţă într-o casă dărăpănată din suburbiile oraşului.
                  La o săptămână de la aşa-zisul furt, Olga s-a dus cu şapte
pomelnice la mănăstirile din Munţii Neamţului. Şi chiar când au
început slujbele, în curtea fostei servitoare a murit un pescăruş. Şi să
vedeţi: când a spintecat guşa pescăruşului (de foame, se gândise să-l
dea de mâncare copiilor), ea a văzut înăuntru vârful unei cruciuliţe de
aur! Nu l-a tăiat mai mult. A plecat cu pescăruşul în palmă la doctorul
care o umilise şi, când acesta a scos din guşa păsării lănţişorul pierdut,
şi-a cerut iertare şi a rugat-o să vină înapoi. Şi câte n-ar mai fi de
spus… Ce învăţături se pot trage din toate acestea, nu mă pricep. În ce
mă priveşte, eu am învăţat din viaţa Olgăi că nu putem dobândi
adevărata nădejde decât printr-o mare suferinţă. Am mai învăţat că
hotarele dintre moarte şi viaţă sunt atât de nestatornice, încât nimeni
n-ar mai trebui să spună că viaţa noastră se sfârşeşte aici, pe pământ.
Şi am mai învăţat că niciodată nu trebuie să te dai bătut: câte o dată
tocmai acolo, la hotarele vieţii şi ale morţii, îl poţi găsi peDumnezeu. (Formula AS, anul XI, nr. 456, 19-20 martie 2001,

Bogdan Lupescu, pp.22-23).

duminică, 1 noiembrie 2015

DESPRE A V O R T U R I

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

              CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                                         DESPRE
                                 A V O R T U R I

                                                                                                 Preot Ioan
          Preotul ortodox român Mihai Lupu din Canada a transmis câteva
informaţii tulburătoare privind viaţa intrauterină a fiinţei umane. Aveţi în faţă
fotografia unui copil de 21 de săptămâni, în pântecele mamei sale. Numele lui
este Samuel Alexander Amas. Copilul a fost diagnosticat cu spina bifida şi nu
ar fi supravieţuit afară din pântecele mamei. Trebuia deci operat intrauterin.
Iulia Amas, mama copilului, a apelat la remarcabilul chirurg Joseph Bruner de la
Centrul Medical al Universităţii Vanderbilt din Nashville, Tennesse.
Redăm în continuare cuvintele fotoreporterului Michael Clancy,
angajat al publicaţiei USA Today, prezent şi el la operaţie:
În timp ce doctorul mă întreba ce
viteză de înregistrare folosesc, am surprins
cu coada ochiului un tremur al uterului,
dar nimeni din echipă nu provocase
mişcarea. Venea dinăuntru. Dintr-odată,
prin incizie copilul şi-a scos braţul şi apoi
l-a retras, lăsându-şi doar mânuţa afară.
Doctorul i-a prins mâna şi a ridicat-o uşor,
iar copilul a răspuns strângând degetul
acestuia. Ca şi cum i-ar fi încercat tăria,
medicul a clătinat uşor pumnul micuţ.
                                                                    Pruncul îl ţinea strâns. Am prins
momentul fantastic. S-a petrecut atât de repede, încât asistenta care stătea lângă
mine m-a întrebat «Ce s-a întâmplat?». «Copilul a-ntins mâna!», am zis. «A,
păi fac asta tot timpul», mi-a răspuns“.
Această fotografie care a făcut înconjurul lumii este o mărturie vizuală
de netăgăduit a faptului că în pântecele
mamei creşte un copil, nu un „glob de
ţesut“ sau „produs al concepţiei“.
Pruncul nenăscut este o fiinţă
umană, dornică să-şi facă simţită
prezenţa, precum micuţul Samuel, care
parcă ar spune: „Mulţumesc,
Doctore!“ Fiii noştri ne
sunt părtaşi la toate împrejurările vieţii
şi, probabil, înţeleg ce vorbim noi, ne pricep intenţiile, 
 ştiu mult mai multe    decât bănuim noi că ştiu. Întâmplarea următoare, relatată 
    de o    tânără  doamnă, este grăitoare:
„Eram singură acasă într-o seară. Era o linişte adâncă. Pregăteam masa.
Deodată am scăpat pe lespezile de ceramică ale bucătăriei un castron
metalic. Zgomotul a sunat asurzitor în tăcerea casei. Fetiţa a tresărit în
pântecele meu şi multă vreme după aceea a fost neliniştită. Eu cred că
pruncii noştri ştiu foarte multe lucruri, nu prin cuvinte, nici prin
învăţare, ci printr-o cunoaştere ca a îngerilor“.
Aşa cum sfânt este Dumnezeu, sfântă este şi viaţa. Ea ne-a fost dată spre
bucurie şi, cum ne spune într-una din epistolele sale Sfântul Apostol Ioan, ne-a
fost dată pentru „ca bucuria noastră să fie deplină(1 Ioan 1:4). Cine dar ar
putea avea dreptul să curme viaţa dată de Dumnezeu, viaţa care este de la
Dumnezeu?
                                 Să celebrăm deci minunea vieţii!
                         Să ne plecăm cu evlavie în faţa sfinţeniei vieţii!
                                   Să cinstim pe Dătătorul de viaţă,
                                 pe Domnul pe care aşa Îl mărturisim!

         „Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele
ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt...“ (Luca 1:41).


                  ` „Femeia se mântuieşte prin naştere de copii“ (1 Timotei 2:15).

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO