CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                                                                                                        Preot Ioan

                                                                                                                                                                                                                            Iubiţi credincioşi, 

           Denumirea de BOTEZ vine din limba greacă „BAPTISMA“ sau din limba latină „BAPTISMO-BAPTISMUM“. BOTEZUL este o afundare, o acţiune sau un rit de purificare, în multe religii, dar numai în creştinism a devenit O TAINǍ şi a rămas ca atare numai în Biserica Ortodoxă. Deci, BOTEZUL este o TAINǍ SFÂNTǍ care, prin întreita cufundare în apa sfinţită, în numele Sfintei Treimi, împărtăşeşte sufletului harul iertării păcatelor şi face din cel ce o primeşte, membru al Bisericii. BOTEZUL este naşterea „din apă şi din Duh“ (Ioan 3:5) este, după cum am spus, O TAINǍ, iar nu o închipuire sau un simbol, cum susţin cultele religioase. Însuşi Mântuitorul a poruncit Sfinţilor Apostoli să săvârşească Taina Sfântului Botez: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19).

Este adevărat că în Noul Testament se vorbeşte despre două feluri de botez? Da,   în Noul Testament se vorbeşte despre două feluri de botez: 

1. BOTEZUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL sau „BOTEZUL POCǍINŢEI“ (Faptele Apostolilor 1:22). 
2. BOTEZUL CREŞTIN, care este condiţia intrării în Împărăţia Cerească, după cum reiese din convorbirea lui Iisus Hristos cu Nicodim, căruia îi spune: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).

                                                  Cine poate boteza?

          După Sfânta Evanghelie şi după Canoanele Bisericii, dreptul de a boteza îl are episcopul şi preotul. La nevoie, când e primejdie de moarte şi în lipsă de preot, poate boteza orice credincios creştin, afundând pruncul de trei ori în apă curată şi rostind de fiecare dată formula Botezului: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin“. Dacă cel botezat scapă de moarte, preotul întregeşte slujba, îl miruieşte şi-l împărtăşeşte. Deci, BOTEZUL se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, prin trei afundări, iar nu printr-o singură afundare, cum fac cultele religioase, închipuind prin aceasta doar moartea Domnului Iisus Hristos.

                                             Unde se săvârşeşte botezul?

            Botezul se săvârşeşte în pridvorul sau în pronaosul Bisericii. Canoanele opresc săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele particulare. Numai în cazuri de mare nevoie şi cu totul rare (frig grozav, pericol de moarte pentru prunc) se îngăduie săvârşirea botezului în case.

                                   

                             CE SE CERE DE LA CEL CE SE BOTEAZA

    De la cel ce se botează se cere credinţă în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Copiii, neavând păcate personale, nu au trebuinţă de pocăinţă, iar credinţa este mărturisită în locul lor de către naşi. MǍRTURIA UNORA PENTRU CREDINŢA ALTORA ÎŞI ARE TEMEI ÎN SFÂNTA EVANGHELIE: vindecarea slăbănogului (Marcu 5:2), slugii sutaşului (Matei 8:5-13) şi fiicei femeii cananeence (Matei 15:22).
  Ei s-au vindecat prin credinţa celor ce au mijlocit pentru vindecarea lor la Iisus Hristos. Naşii sunt martorii care răspund cu sufletul lor pentru credinţa finilor: „Şi luând un copil l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte: şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine“ (Marcu 9:37). 

             Botezul creştin este tot una cu botezul Sfântului Ioan Botezătorul? 

Nu. Între aceste două botezuri există o mare deosebire. Acest lucru ne este arătat de Sfântul Ioan Botezătorul, care zice: „Eu unul vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine... vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc“ (Matei 3:11). Însuşi Mântuitorul a arătat că, între Botezul pe care-l va aşeza El şi Botezul lui Ioan, există mare deosebire: „Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi boteza cu Duhul Sfânt, de azi nu peste multe zile“ (Faptele Apostolilor 1:5).
    Botezul despre care vorbeşte Mântuitorul, este chiar botezul nostru de azi, cel creştin. Şi Sfinţii Apostoli au arătat că între cele două botezuri este o mare deosebire, după cum citim în Biblie: „Pe când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut ţările de sus ale Asiei, a coborât la Efes şi găsind câţiva uecnici, i-a întrebat: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? 
Ei însă i-au răspuns: Nici n-am auzit măcar că este Duhul Sfânt. Zis-a Pavel: Dar cu ce botez v-aţi botezat? Ei au spus:  botezul lui Ioan. Atunci Pavel a grăit: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând norodului să creadă în Cel ce era să vină după el, adică în Iisus. Auzind ei aşa, s-au botezat în numele Domnului Iisus“ (Faptele Apostolilor 19:1-6).

     Deci, botezul lui Ioan se aplica numai iudeilor, iar botezul lui Iisus se aplică                                     oricui, în numele Sfintei Treimi (Matei 28:19).

                               Ce însemna pocăinţa care însoţea botezul lui Ioan? 

   Însemna căinţa pentru un păcat săvârşit şi hotărârea de a nu mai păcătui. Era un semn extern, o mărturisire, un angajament de a nu mai păcătui. Deşi Sfânta Scriptură zice că era „întru iertarea păcatelor“, totuşi acest botez nu avea nimic sacramental în el pentru că îi lipsea acţiunea curăţitoare a Duhului Sfânt.

    De ce Mântuitorul, niciodată în viaţa sa pământească, până la Înviere n-a trimis       Sfintii Apostoli să boteze, ci numai să predice? 

       Pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu, predicată de Mântuitorul şi de Sfântul Ioan Botezătorul, se putea intra numai prin această „uşă“ - botezul creştin - dar numai după Învierea Mântuitorului, prin biruinţa Sa asupra morţii şi asupra diavolului, şi numai după ce Apostolii au fost ei înşişi îmbrăcaţi cu Duhul Sfânt. 

Deci, botezul Sfântului Ioan a fost o pregătire pentru cel creştin, aşa cum întreg Vechiul Testament este o pregătire pentru Noul Testament. 

                          Botezul este numai un simbol sau o Sfântă Taină? 

      Toate cultele religioase spun că botezul este numai un simbol, adică o lucrare văzută care dovedeşte că cineva are credinţă. Noi însă ştim că Botezul este O SFÂNTǍ TAINǍ. Mântuitorul a numit Botezul cu apă şi cu Duh: „naşterea din nou“ şi „naşterea de sus“ (Ioan 3:3-7).
 Sfântul Apostol Petru spune că Botezul este săvârşit „spre iertarea păcatelor“ (Faptele Apostolilor 2:38), iar Sfântul Apostol Pavel îl numeşte „înnoire a vieţii“ (Romani 6:3-5).

                                      Care sunt efectele Botezului?

       Efectele Sfântului Botez sunt:
 1. Curăţirea de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele personale de până la Botez, în cazul unor persoane mai în vârstă, precum şi sfinţirea, după cum rezultă din cuvintele apostolului: „V-aţi spălat, v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos“ (1Corinteni 6:11). Anania îi spune în Damasc lui Saul: „Şi acum ce mai aştepţi? Scoală-te, primeşte botezul şi spală-te de păcatele tale“ (Faptele Apostolilor 22:16). 

2. Renaşterea spirituală a omului la o viaţă nouă, sfântă, cu adevărat creştină, după cuvintele Mântuitorului: „Ce este născut din Duh, Duh este“ (Ioan 3:6). 

3. Dobândirea calităţii de fiu al lui Dumnezeu şi de membru al Bisericii.

4. Îndreptarea la fericirea vieţii veşnice, aşa cum rezultă din cuvintele Mântuitorului: „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui“ (Marcu 16:16). 

                               Botezul creştin este o condiţie a mântuirii?

    Da, pentru că orice făptură omenească se naşte cu păcatul strămoşesc, moştenit de la Adam, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a străbătut în toţi oamenii, prin aceea că toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Sau, după cum ne spune Psalmistul David: „Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea“ (Psalm 50:7). Fără botez nimeni „nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5). 

                         Câte stări are Împărăţia lui Dumnezeu? 

                         Împărăţia lui Dumnezeu are trei stări

► În inima omului. 
► În societatea de pe pământ a celor ce se mântuiesc prin aşezămintele lăsate de Hristos, societate numită BISERICǍ (1 Corinteni 3:6).
► În cer, societatea celor trecuţi din lumea aceasta, care aici au fost membri ai Bisericii lui Hristos.

   Fără Botezul cu apă şi cu Duh, nici Împărăţia lui Hristos nu poate intra în om,  nici omul nu poate intra în ea. 

                         Ce cuprinde rânduiala Sfântului Botez?

 Rânduiala Botezului cuprinde: 
1. Pregătirea prin post, o reminiscenţă a botezului pocăinţei (Ioan 1:26).

 2. Lepădările sau renunţarea la omul ce vechi (Coloseni 3:9) prin exorcizarea forţelor diabolice care s-au cuibărit de la cădere, în firea omenească.

3. Mărturisirea credinţei adevărate (Simbolul Credinţei).

 4. Afundarea în apa sfinţită a botezului, simbol al trecerii de la o existenţă după trup, spre stricăciune, la naşterea după Duh, spre nemurire.

 5. Taina ungerii cu Sfântul şi Marele Mir, în care cel botezat primeşte pecetea darului Sfântului Duh şi imediat urmează Taina Sfintei Împărtăşanii.

                                           Botezul se repetă? 

         Categoric nu, căci noi spunem în Crez: „Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor“. Deci, nu mărturisim mai multe botezuri, iar dacă ne botezăm a doua oară, este foarte clar că ne lepădăm de primul. Al doilea botez sau rebotezul este interzis ortodocşilor, deoarece textul biblic este foarte clar: „Un Domn, o Credinţă şi un Botez“ (Efeseni 4:5). DOMNUL este Iisus Hristos, CREDINŢA este cea ortodoxă şi  BOTEZUL este cel primit de fiecare dintre noi, în Biserica Ortodoxă, în fragedă copilărie (la 40 de zile de la naştere).
Deci, acest text respinge foarte clar botezul ereticilor şi schismaticilor. DUPǍ CUM NU-I POSIBIL CA HRISTOS SǍ SE MAI RǍSTIGNEASCǍ A DOUA OARǍ, TOT AŞA NU-I POSIBIL SǍ NE MAI BOTEZǍM A DOUA OARǍ. Să privim cu atenţie la ce ne spune Sfântul Apostol Pavel despre cei care se botează a doua oară, lepădându-se astfel de credinţa ortodoxă:
„Cu neputinţă este pentru ei dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu, şi-l fac de batjocură“ (Evrei 6: 6). 

                                            De ce se botează copiii? 

      Această întrebare a început să se pună cu stăruinţă în veacul al XVI-lea, veacul reformei religioase. Până atunci creştinătatea nu şi-a pus o astfel de întrebare, deoarece încă din vremea Sfinţilor Apostoli se botezau, pe lângă vârstnicii care lepădau păgânătatea, şi copiii mici cuprinşi sub numele de casă: casa lui Ştefana (1Corinteni 1:16), casa văduvei Lidia (Faptele Apostolilor 16:14-15), casa temnicerului din Filipi (Faptele Apostolilor 16: 32-33).
 Deci, copiii se botezau pentru că:
● Nimeni nu se mântuieşte fără botez, adică nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu fără naşterea din apă şi din Duh: „Adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).
 Toţi oamenii se nasc întinaţi de păcatul strămoşesc din sămânţa vătămată a lui Adam, după cum spune profetul: „Întru fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea“ (Psalm 50:6) sau „Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie ca să se creadă neprihănit“ (Iov 15:14).
● Păcatul lui Adam, părintele neamului omenesc, a trecut la toţi oamenii, după cum rezultă din versetul: „De aceea, printr-un om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi au păcătuit în el“ (Romani 5:12). 
● Porunca botezului este dată pentru toate neamurile, pentru toţi muritorii, deci, şi pentru copii. „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19). 
● Făgăduinţa iertării păcatelor este dată „şi copiilor“, nu numai oamenilor mari, aşa cum rezultă din cele spuse de Sfântul Petru: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă vă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri“ (Faptele Apostolilor 2: 38-39).
 ● Tăierea împrejur, care preînchipuia botezul, se făcea copiilor: „În El a-ţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii întru tăierea împrejur a lui Hristos“ (Coloseni 2:11).
 ● Sfinţii Apostoli au botezat „case“, adică „familii“ întregi: casa sutaşului Corneliu (Faptele Apostolilor 10:47-48),casa temnicerului din Filipi (Faptele Apostolilor 16:23), casa lui Ştefana (1Corinteni 8:16),casa Lidiei  (Faptele Apostolilor 16:5), , casa lui Crispus (Faptele Apostolilor 18:8) şi locuitorii din Samaria, case care, desigur că nu erau fără copii.
 ● Copiii au fost întotdeauna botezaţi în toate Bisericile, şi în Răsărit şi în Apus, iar dacă mor fără să fie botezaţi, este mare păcat.
 ● Numai ereticii nu-şi botează copiii. 

       Cultele religioase ne spun că ei se botează precum Hristos, la 30 de ani 

         Hristos s-a botezat la 30 de ani cu Botezul lui Ioan, nu cu Botezul în numele Sfintei Treimi (căci nici nu se putea boteza în numele Său).
        A făcut aceasta pentru a fi cunoscut de către poporul lui Israel că este: „Mielul lui Dumnezeu“, nu fiul lui Iosif şi al Mariei, cum era ştiut până la Botezul lui Ioan: „Şi eu nu-L ştiam, dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă“ (Ioan 1:31). Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei, nu era un botez mântuitor. Ştim cu toţii că Hristos nu avea păcate, deci, nici nu avea nevoie de pocăinţă şi de acest botez. Mântuitorul a primit acest botez la vârsta de 30 de ani, pentru că atunci şi-a început activitatea publică, şi, potrivit unei concepţii a acelei vremi, era vârsta majoratului la evrei, când putea fi socotit capabil să păşească în public şi să înveţe pe alţii o nouă învăţătură.
       În Biblie, Mântuitorul n-a stabilit nici o limită de vârstă pentru ca cineva să se boteze. El însă, când a vorbit despre Botezul pe care îl va aşeza, a arătat marea importanţă pe care o va avea lucrarea acelui Botez, şi de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat şi copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, prin cuvântul „Cineva“ cuprinzându-i pe toţi: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, Duh este“ (Ioan 3:5-6).

 Îmi amintesc o întâmplare deosebit de interesantă. Mergând în vizită într-un salon de spital, am întâlnit o doamnă bolnavă care mi-a spus că are o fetiţă în vârstă de 5 anişori, pe care n-a botezat-o, datorită unui vis. În vis, se făcea că a venit Dumnezeu (ca un bătrân cu părul alb, înconjurat de multă lumină, şezând pe un tron de aur) la mama fetiţei şi i-a zis: „Dacă-ţi botezi copilul va muri negreşit!“ Şi atunci, eu i-am spus: „Doamnă, cel din vis, care v-a poruncit să nu vă botezaţi fetiţa nu a fost Dumnezeu ci, în mod sigur diavolul. Iată de ce: 
► în primul rând că Dumnezeu în Biblie a zis: „Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este cel care crede visurilor. De la diavol ce poţi scoate curat? Şi din minciună, ce poţi scoate adevărat?“ (Înţelepciunea lui Sirah 34:2-4).
 ► în al doilea rând, diavolul ne poate păcăli şi încă foarte rău: „Şi nu este de mirare deoarece însuşi Satana se preface în înger al luminii“ (2 Corinteni 13:14). 
► în al treilea rând, Iisus Hristos a poruncit aşa: „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“(Matei 28:19). Deci, este uşor de înţeles că în vis, diavolul a luat „chip de Dumnezeu“, a înşelat-o pe biata femeie prin neştiinţa ei, iar acum aştepta cu nerăbdare să moară fetiţa, ca să-i poată lua sufletul fiind nebotezată. Au trecut 20 de ani de la această întâmplare şi fetiţa despre care am vorbit,n-a murit la botez, ba chiar este mama a doi copii frumoşi şi sănătoşi.

 Cultele religioase se folosesc de versetul: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui“ (Marcu 16:15) şi susţin astfel că, copiii numai cu botezul, dar fără credinţă, se pot mântui.

 Nu este deloc adevărat ce spun ei. Copiii, desigur că nu pot crede la vârsta când sunt botezaţi, dar nici nu pot tăgădui sau refuza pe Hristos. În Vechiul Testament tăierea împrejur se făcea în baza credinţei părinţilor, şi tot aşa în Noul Testament, Botezul se făcea si se face pe baza credinţei părinţilor sufleteşti, care sunt naşii (Marcu 9:36-37). Copiii nu au credinţă, dar au naşii lor. Şi aceşti naşi pot fi chezaşi pentru mântuirea altora, conform cu cele spuse de Mântuitorul: „Din gura a doi sau trei martori să se statornicească adevărul“ (Matei 18:16; 1Timotei 5:19). 

Acest verset: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui“ (Marcu 16:15) se referă cu siguranţă la oamenii în vârstă, care se botezau pentru prima dată, şi care, desigur, trebuiau mai întâi să creadă, şi apoi să se boteze. Referitor la naşi, oare nu prin credinţa sutaşului s-a vindecat sluga sa? (Matei 8:13). În alt caz, patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: „Şi văzând Iisus credinţa lor a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule!, Iartă-ţi-se păcatele! Apoi a zis: Scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta“ (Marcu 9:2- 6-7). Pentru credinţa cananeencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica acesteia, scoţând diavolul din ea (Matei 15:21-28). 
      Aşadar, acestea şi încă multe alte mărturii ale Sfintei Scripturi, ne dovedesc că pe temeiul credinţei părinţilor, naşilor şi a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfinţire şi mântuire, lucru adeverit şi de Sfântul Apostol Pavel în versetul: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios“ (1Corinteni 7:14).

Cultele religioase ne reproşează că pruncii se pot mântui şi fără botez şi de aceea   n-au trebuinţă de a-şi curăţi păcatele pe care ... nu le au. 

  Copiii nu sunt sfinţi pentru că: „Ce este născut din trup, trup este“ (Ioan 3:6) şi deci, ei sunt numai trup şi cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copil aduce spălarea păcatului strămoşesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam şi Eva (Facerea 3), aşa cum rezultă şi din versetul următor: „Drept aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, PENTRU CǍ TOŢI AU PǍCǍTUIT ÎN EL“ (Romani 5:12).
Aşadar, afundarea de trei ori în apă „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19) înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise: „Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har“ (Romani 6:14).

 Cultele religioase ne întreabă de ce nu ne botezăm în apă curgătoare aşa                                                   cum sa  botezat Iisus Hristos.

      În Biblie nu scrie că noi, creştinii, trebuie să ne botezăm în apă curgătoare (în râu), ci scrie: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).
Şi apoi, de ce nu merg ei să se boteze în Palestina, în apa Iordanului, după cum s-a botezat Mântuitorul???

                                           Iubiţi credincioşi, 

Mare este puterea şi lucrarea Sfântului Botez. O întâmplare cuprinsă în vieţile sfinţilor ne stă mărturie despre puterea botezului, chiar dacă a fost săvârşit în glumă, în joacă.
 Despre Sfântul Porfirie se spune că a fost comediant şi foarte priceput în a stârni râsul. O dată, i-a venit în gând să imite pe creştini în Taina Botezului, fireşte în glumă, pentru a-i face pe ceilalţi să râdă. Dar, după ce a ieşit din apă şi după ce s-a rostit asupra lui formula botezării în numele Sfintei Treimi, Porfirie a devenit un om nou. O schimbare profundă s-a petrecut în sufletul lui şi a devenit cu adevărat creştin, ba chiar, şi-a pecetluit credinţa prin moarte de martir.

          Văzând ce poate face Taina Sfântului Botez, să nu întârziem a duce copiii noştri să fie botezaţi din fragedă pruncie (la 40 de zile de la naştere) căci, fără Botez, în caz de moarte prematură, ei sunt expuşi pierzării veşnice, neputând intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Să purtăm grijă ca aceste vlăstare (copiii noştri) să rodească rodul cel sfânt al mântuirii lor. Numai în chipul acesta ne vom face pe deplin datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de copii.

 Doamne, Iisuse Hristoase, ne rugăm ţie, depărtează de la copiii noştri înşelăciunea cea veche (cu care s-au născut), şi-i umple de CREDINŢǍ întru Tine, de NǍDEJDE şi deDRAGOSTE, şi fă-i pe ei mădulare cinstite ale Bisericii Tale, fii şi moştenitori ai ÎMPǍRǍŢIEI TALE. 

BIBLIOGRAFIE: Biblia,E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; P.I. David, Călăuza creştină, Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1987.

                     Completare la cateheza Despre Taina Sfântului Botez 

                         Da, Iordanul în ziua de Bobotează curge invers! 

             Trebuie să mărturisesc că n-am crezut deloc atunci când părintele Dinu Pompiliu mi-a spus ajunşi la slujba de Bobotează pe malul Iordanului, că acesta va curge invers! Şi cum să crezi aşa ceva, ziua în amiaza mare, cu mii de oameni adunaţi pe maluri şi cu Patriarhul Ierusalimului în fruntea soborului de preoţi, flancat de body-guarzi, filmat şi fotografiat neîncetat?!
    Cu toate acestea, mi s-a întâmplat personal să pot vedea cu ochii trupeşti cum, după slujbă la azvârlirea crucii în unda râului, ACEASTA A LUAT-O... INVERS. Căutându-şi parcă originea, ruşinat, ai zice, de sfinţenia care tocmai i-a pătruns curgerea, sfidând orice logică, orice lege a gravitaţiei, Iordanul a luat-o pur şi simplu razna! Mai exact: după ce toată lumea a luat apă din râu, după ce
mulţi au sărit în unda rece şi mâloasă, după ce oamenii au dat drumul la porumbei albi în amintirea Pogorârii Duhului Sfânt peste Mântuitorul, după ce considerai că totul s-a terminat, aşadar tocmai când strângeam sculele şi bidoanele cu apă, cineva a strigat cu glas sugrumat: „Priviţi-l cum curge invers!“ (vezi foto dreapta). Într-adevăr, mut de uimire am blocat degetul pe declanşator. Iordanul nu curgea invers, ci pur şi simplu, fierbea! Ca şi cum cineva îi strecurase sub undă un uriaş fierbător electric, râul se tulbura sub ochii noştri (vezi fotografiile de jos). Cum ? Numai (în amonte) între locul unde fusese sfinţită apa şi aruncată crucea cu flori şi locul (în aval) în care ne aflam noi, şi în care se termina mulţimea de pelerini veniţi la slujbă. Aşadar, exact pe o porţiune de 20-30 de metri apa bolborosea, încreţindu-şi faţa, fără nici un motiv, fără ca nimeni să o agite, fără nici o explicaţie. Pentru a fi sigur că nu este o iluzie, am fotografiat apa din susul râului, care era de un calm netulburat, ca şi până atunci când, comparativ cu apa din dreptul nostru, care bolborosea, şi care fusese perfect calmă cu câteva clipe înainte!!!

A fost prima minune colectivă pe care am văzut-o cu ochii mei, o minune pe care nimeni nu mă poate convinge că este o iluzie. De altfel pelerinajul în |ara Sfântă te modifică atât de tare încât minunea începe să ţi se pară o stare de fapt, un lucru la îndemână, posibil, necesar, extrem de normal (Lumea credinţei, din 3 ianuarie, 2007, pag. 14, articol semnat de Răzvan Bucuroiu).

                            Despre Taina Sfântului Botez

          În simbolul credinţei (Crezul), creştinii rostesc: Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Prin această mărturisire se adevereşte credinţa Sfintei Biserici Ortodoxe în Sfintele Taine. Sfintele Taine sunt lucrări sfinţitoare instituite de Domnulu nostru Iisus Hristos, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt. Sfintele Taine sunt în număr de şapte şi anume: Botezul, Mirungerea, Euharistia (sau Împărtăşania), Spovedania (Pocăinţa sau Mărturisirea), Cununia (sau Nunta), Maslul şi Hirotonia (sau preoţia). Acestea toate se săvârşeşc doar asupra oamenilor care trăiesc şi, dacă se săvârşesc corect, adică după rânduiala Sfintei Biserici, au valoare, indiferent de vrednicia săvârşitorului (preotul sau episcopul).
 Botezul este cea dintâi Sfântă Taină care se săvârşeşte prin întreita cufundare în apa sfinţită şi prin rostirea formulei de către săvârşitor. Cel ce se botează renaşte duhovniceşte la o viaţă nouă, iertându-i-se păcatul originar (cu care ne naştem toţi) în cazul pruncilor, precum şi păcatele săvârşite până în acel moment (în cazul adulţilor), cel botezat devenind membru al Sfintei Biserici. Fără a fi botezat după rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe, nimeni nu poate să aibă parte de celelalte Sfinte Taine, adică nu se poate spovedi, împărtăşi sau cununa, nu i se poate face Sfântul Maslu şi nu poate fi hirotonit, adică preoţit. Sfântul Chiril al Ierusalimului, spune că   omul în totalitatea lui este chemat să devină
fiu al lui Dumnezeu. Prin Taina Sfântului Botez, noi suntem scoşi din robia morţii şi regăsim chipul cel dumnezeiesc. (Preot Florin
Drăgoi, Sfânta Taină a Botezului şi alte slujbe legate de naşterea  omului, Editura Partener, Galaţi, 2007).

Drag prieten

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                     De Ioan Danci

Aș vrea să văd in tine frate iubirea lui Hristos
Să-mi fi în viață o lumină pe drumul cel spinos
Dar eu fiind plin de patimi grele și de păcate mari
Nu pot sa vad lumina-n tine de asta mi-e necaz

Dar sper in rugăciunea ta ce-o înalți în sus la Domnul
Că voi fi iertat prin ea și eu la fel tot omul
Sunt fire slabă și fricoasă când merg pe drumul vieții
Dar totdeauna bucuros de roua dimineții

Îmi place și apusul scump cel văd seară de seară
Dar cel mai mult îmi place mie Preasfânta Născătoare.
Iubesc Sfânta Treime în cer și sfinți și ingeri în cete
Dar mai ales pe Duhul Sfânt ce pururi ne trezește.

O zi la umbra lui Hristos!

Rugaciune la vreme de ispita

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Doamne, Doamne, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea,

- Cel ce, de asemenea, ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingrozire si cu grele suferinte pe dreptul Iov, robul Tau, pentru ca si mai lamurit sa se vadeasca virtutile si credinta lui intru Tine,

- Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de insusi Fiul Tau, spre a-L imbia si a-L momi cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acest duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele: "inapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului Tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-I slujesti",

 - Cel ce tuturor dreptilor si sfintilor Tai le-ai dat vremi de ispitire si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa iasa si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine,- insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-mi si mie in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si cu imboldiri, si cand viclene amagiri imi framanta inima si sufletul; arata-mi.

Milostive, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, sa ma pot bucura de cuvintele apostolului Tau lacob, ce zice: "Fericit barbatul carele rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El". Daruieste-mi, Stapane, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe sa pot canta dimpreuna cu proorocul Tau David: "Doamne, de ce s-au inmultit cei ce ma necajesc? Multi se ridica impotriva mea, multi ii spun sufletului meu: -Nu-i este lui mantuire intru Dumnezeul lui-... Dar Tu, Doamne, Tu esti ocrotitorul meu, Tu esti slava mea si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si El m-a auzit din muntele Sau cel sfant... A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau binecuvantarea Ta". Amin.

Despre bârfire

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Sa fugim de bârfire, dragii mei!…

Nici o greseala nu-i mai mare ca ea – si nici mai usor de savârsit.

De ce? Pentru ca se savârseste mai degraba decât oricare alt pacat – si cuprinde repede pe cel ce nu baga de seama.

Celorlalte greseli le trebuie vreme, pregatire, tovarasie si adesea taraganelile pot aduce împiedicarea lor.

De pilda, cineva si-a pus în gând sa ucida sau sa tâlhareasca. Pentru aceasta trebuie sa faca unele pregatiri – si de multe ori, în vreme ce el întârzie, patima îl paraseste, pornirea cea rea se mistuie, el se lasa de gândul cel vinovat, ne mai savârsindu-l.

Nu-i tot asa când e vorba de bârfire. Daca nu suntem cu totul bagatori de seama, ea ne rapeste dintr-odata.

Ca sa bârfim, nu-i nevoie nici de vreme, nici de pregatiri, nici de cheltuieli, nici de alcatuiri. Numai sa vrem – si de îndata vointa se preface în fapta. Caci limba e singura unealta care ne trebuie.

De aceea, e bine sa ne ferim de aceste vicii.
  Sf . Ioan Gură de Aur 

POEZIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                           Mana Sfantului Ioan Botezătorul

Sfârșitul e aproape
Și lumea tot mai rea
Și nimeni nu înțelege
Cum trăim în ea.

Puțini însă încearcă
Să mai privească-n sus
Și să mai strige,Doamne
Unde am ajuns.

Preoții de astazi
Se văd neputincioși
În fața provocării
Și-a celor nemiloși

Lumea îi înjură
Și strigă după iei
Ca după cine stie
Ca după derbedei

Uită că sunt unșii
Celui PreaÎnalt
Și doar prin ei se iartă
A lumii greu păcat

Iubiți pe Dumnezeu
Vă rog din suflet frați
Și incercați de-a pururi
Să nu vă mai certați

Iar judecata las-o
În grija Domnului
Și nu mai cleveti
Pe unșii Domnului.

Zi la umbra lui Hristos.

Preot Danci

De ce tămâiem?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

     Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”.

 Cum se aprinde tămâia?

 Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre.

Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? 

            Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20).
            Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2).
În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica:
“Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4).

 Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem

De ce tămâiem? 15:17, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: casa creştinului, cateheză, credinta, forţele răului, raul, Sfântul Duh, tămâia fum_de_tamaie Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”. Cum se aprinde tămâia? Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre. Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: “Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4). Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem/
Moldova Ortodoxă

De ce tămâiem? 15:17, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: casa creştinului, cateheză, credinta, forţele răului, raul, Sfântul Duh, tămâia fum_de_tamaie Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”. Cum se aprinde tămâia? Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre. Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: “Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4). Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem/
Moldova Ortodoxă

De ce tămâiem? 15:17, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: casa creştinului, cateheză, credinta, forţele răului, raul, Sfântul Duh, tămâia fum_de_tamaie Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”. Cum se aprinde tămâia? Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre. Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: “Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4). Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem/
Moldova Ortodoxă

O morala crestineasca !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

" Era odata o femeie saraca, care pentru orice bine i se intampla, rostea mereu :" Slava lui Dumnezeu !"
Langa ea traia un bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand :" Slava lui Dumnezeu " , " Multumesc Doamne !" , se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand i-a spus servitorului sau :
- Mergi in piata si cumpara doua carucioare de alimente si du-le acestei femei. Iar daca te va intreba cine le trimite, sa-i spui ca diavolul.
Asadar, a doua zi servitorul suna la usa femeii. Cand deschide , vede doua crucioare cu alimente si pe servitor in spatele lor.
- Slava lui Dumnezeu ! Iti multumesc, Doamne ! a spus femeia stralucind de bucurie.
- Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele ? , a intrebat cu nerabdare servitorul.
- Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea, si diavolul Ii slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru.

Pilda crestina

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

        Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele  muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:

- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!

Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.

Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:

- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi “îngheaţă” în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufle­tul. Numai dragostea şi mila Lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alţii – vai de aceia! – sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora. Sufletul lor este “îngheţat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte.”(Sfântul Vasile cel Mare )

Cele trei cuvinte

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Odată, un călugăr pios, care dorea să-şi îmbunătăţească necontenit viaţa duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune şi ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ţi împlini mai desăvârşit voia?"
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, aşa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlineşte, foloseşte".
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înţelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise aşa: Crede tot ceea ce ţi-am făcut cunoscut, împlineşte toate poruncile ce ţi-am dat şi foloseşte toate mijloacele de sfinţire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Şi de-atunci, călugărul acela duse o viaţă intru totul plăcută lui Dumnezeu.
 

Biserica din Ostrov, Hunedoara

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Atracţia principală din Ostrov este biserica, la a carei ridicare s-au folosit resturi ale unor construcţii romane. Prima construcţie a fost ridicată din spolii romane şi cărămidă. Clopotniţa este cea mai bine conservată şi reprezentativă clopotniţă medievală a Haţegului istoric.



O icoană a Maicii Domnului Hodighitria, care datează din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, este una dintre cele mai valoroase picturi medievale din România. Legendele familiilor nobiliare, alături de religie constituie motivele principale pentru care turiştii vin în acest sat mic din judeţul Hunedoara. Satul Ostrov se află situat pe vechea şosea romană care făcea legătura dintre Sarmizegetusa şi locul ieşirii Streiului din depresiune. A primit acest nume de la poziţia înconjurată de cursul Râului Mare şi Apei Borii. Localitatea era locuită încă din secolele IX-X de către o populaţie romano-slavă.



Tătarii şi apoi turcii au invadat şi jefuit zona. În Evul Mediu, întregul ţinut al Hunedoarei a fost proprietate regală sau a aparţinut nobililor care au avut în stăpânire castele şi cetăţi. Au existat formaţiuni voievodale şi cneziale şi cel mai cunoscut a fost voievodul Litovoi. „Comuna aceasta, atestată documentar din 1365, se găseşte într-un loc deosebit din din toate punctele de vedere. Aici a fost unul dintre teritoriile primordiale, fiind o insulă în marea Tetis, locul în care au supravieţuit printre ultimii dinozauri de pe planetă. Tot aici, din străfundurile acestei mări dispărute au răsărit ca un dar al lui Dumnezeu, munţii Retezat ale căror frumuseţi alcătuiesc astăzi Parcul Naţional Retezat, plin de lacuri glaciare, specii unice de plante şi animale salbatice. Pe aceste meleaguri a locuit Cândea, mai târziu Kendeffy, unul dintre cei mai importanţi cneji români care au contribuit la apararea Occidentului împotriva invaziilor turcesti”, a explicat dr. ing. Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori, de care aparţine şi satul Ostrov.



Biserica din Ostrov s-a aflat în centrul cercetărilor istoricilor care, în secolul al XVIII-lea, au efectuat cercetări despre epoca romană. Cea dintâi descriere a fost făcută de către vicarul greco-catolic Ştefan Moldovan, în anul 1853, care a clasat biserica în perioada secolelor VIII-XIII. Primele analize ştiinţifice au fost inaugurate de către reputatul Virgil Vătăşianu, între anii 1936 şi 1959. Au urmat cercetări amănunţite care au arătat etapele construcţiei vechiului monument medieval. Prima biserică a fost un mic edificiu uninavat, de 5,20 x 4,50 metri, cu grosimi ale zidăriei de 0,90 metri, cu mic altar rectangular la ridicarea căruia s-au folosit din plin spolii romane, blocuri mari sau mai mici, dar şi multă cărămidă.



Altarul primei biserici a fost ulterior demolat, iar latura de nord a navei a fost înlocuită parţial de un alt zid. Două portaluri permiteau accesul în lăcaşul de cult: unul de vest, parţial utilizat şi astăzi, şi altul spre sud, care în momentul de faţă este blocat. Peretele de sud a avut două ferestre înguste, tipice pentru deschiderile isprăvite în arc frânt.



Probabil anterior începutului secolului al XVI-lea, localnicii adăugat o clopotniţă care porneşte de la un soclu care delimitează un rectanglu, ridicat până la 11,30 de metri înălţime. Aceasta este cea mai bine conservată şi reprezentativă clopotniţă medievală a Haţegului istoric. Primul nivel, arată specialiştii, are o deschidere în arc frânt şi o boltă în leagăn, acum spartă, pentru a face loc unei scări fixe de acces. Următorul nivel a avut o altă intrare, cu scară mobilă, ulterior transformată şi o fereastră cu ancadrament gotic simplu, cu muchie teşită. Ultimul nivel are ferestre pe toate laturile, dar mai scunde. Acoperişul iniţial a fost realizat din lespezi de piatră şi cărămizi romane, aşezate în con piramidal. Decorul cu fresce a atras atenţia cercetătorilor. Mult timp a fost vorba doar despre o icoană a Maicii Domnului Hodighitria, aflată în timpanul portalului de vest despre care se spune că ar data din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.



Această icoană a fost recunoscută a fi una dintre cele mai valoroase picturi medievale din România. Însă elementele de pictură sunt numeroase. În exterior, se disting scene cu sfinţi, pe care se pot citi inscripţii zgâriate. În nişa de deasupra intrării sudice, există un superb cap de cal, de la un sfânt călăreţ. Pereţii interiori, de sud şi vest, au, în modul cel mai sigur, părţi consistente din vechea frescă.



Biserica a fost ctitorită de cnezii locali. În 1360, Petru de Ostrov a fost desemnat drept prim protopop cunoscut al districtului. Datele care îi menţionează pe localnici continuă într-un anume ritm, până la mijlocul secolului al XV-lea. Apoi, tocmai de când datează cele mai importante contribuţii la înzestrarea bisericii, iar vechii cnezi au devenit nobili cu privilegii regale, izvoarele scrise devin mai sărace. Însă, biserica de la Ostrov a suferit rigorile transformărilor religioase.



Cnezii, apoi nobilii ostroveni au ajuns de la catolici la reformaţi. Şi-au schimbat nu numai credinţa religioasă, dar şi etnia iniţială. Acestei majore metamorfoze i se datorează acoperirea decoraţiilor interioare, specifice cultelor istorice apostolice, nu celor protestante. Imaginea de astăzi a bisericii este rezultatul unei ample transformări care a avut loc probabil în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sau la începutul secolului XIX. După ce a trecut prin faza greco-catolică, după 1948, comunitatea şi lăcaşul sunt ortodoxe.


Intreg albumul foto: http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-

Minciuna

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

           Printre elevii unui liceu era foarte răspândit păcatul minciunii. Odată s-a întâmplat un caz destul de grav, era în joc însăşi reputaţia liceului, fără să se poată da de urmele elevului păcătos. Ascultaţi, elevii minţeau fără ruşine. Am luat atunci pe un elev, asupra sufletului căruia credeam că s-a întins mai puţin amintita molimă şi i-am zis : Ovidiu ! Pe cine iubeşti mai mult, pe Dumnezeu sau pe colegi? Mi-a răspuns simplu şi hotărât : Desigur că pe Dumnezeu. îţi voi arăta că nu este aşa, i-am răspuns, Dumnezeu pretinde ca tu să vorbeşti întotdeauna adevărul, colegii pretind însă ca tu să minţi şi pentru că tu urmezi pe colegi şi nu pe Dumnezeu, trebuie să cred că pe colegi îi iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu. elevul roşi şi după câteva momente de reculegere arătă pe adevăratul vinovat.

Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august)

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

În cel de-al treilea an al propovăduirii Sale, Iisus Domnul a început a grăi ucenicilor despre patima Sa cea apropiată și despre slava ce va să urmeze răstignirii Sale pe Cruce. Pentru ca patima Sa cea grabnică să nu slăbească de tot inimile ucenicilor și să-i facă a pleca de lângă Dânsul, El, Cel Preaînțelept, a voit ca, mai înainte de patimă, să le arate o parte din slava Sa cea dumnezeiască.

Pentru aceasta a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și S-a suit noaptea în muntele Taborului, iar acolo S-a schimbat la față înaintea lor:



„Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2).

Atunci s-au arătat lângă Dânsul Moise și Ilie, proorocii cei mai ai Vechiului Testament. Văzând acestea, ucenicii au căzut în uimire. Atunci Petru zise:

„Doamne, bine este nouă să fim aici. De voiești, să facem aici trei colibe: Ție una și lui Moise una și una lui Ilie” (Matei 17, 4).



Încă grăind Petru, Moise și Ilie s-au depărtat și un nor luminos L-a umbrit pe Domnul și pe ucenicii Săi, iar din nor s-a auzit un glas zicând:

„Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L Ascultați” (Matei 17, 5).

Auzind glasul, ucenicii căzură cu fețele la pământ precum morții și rămaseră astfel, încremeniți de frică, până ce Domnul Se apropie de ei și le zise:

„Sculați-vă și nu vă temeți” (Matei 17, 7).

Domnul Își arătase și până atunci de multe ori puterea Sa dumnezeiască, însă pe muntele Tabor El Și-a arătat firea cea dumnezeiască. Vederea dumnezeirii Sale și auzirea mărturiei cerești cum că El este Fiul lui Dumnezeu avea să le slujească ucenicilor Săi în zilele când Domnul avea să fie răstignit, întărindu-le și sporindu-le credința într-Însul și în biruința Sa cea de pe urmă.



În Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Iisuse, și nor luminos, întins ca un cort, pe Apostoli cu slava Ta i-a acoperit. Pentru aceasta, se uitau în jos pa pământ, neputând să vadă strălucirea slavei celei apropiate a feței Tale, Mântuitorule, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ești fără de început. Cel care ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează și sufletele noastre. (Podobie ce se cântă la Utrenie)

Cel ce cu lumina Ta ai sfințit toată lumea, în Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Bunule, arătând ucenicilor Tăi, puterea Ta, că mântuiești lumea din călcarea poruncii. Pentru aceasta, grăim către Tine: Îndurate Doamne, mântuiește sufletele noastre. (Dintre Stihirile ce se cântă la Litie)



Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca “fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.



El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.
În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară – alături de Domnul – Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea).



Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.
Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi “neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie”. Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un “cort” mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa.



Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : “Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El”. Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl “vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi “închizând uşa simţurilor lor”, ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).



Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.



Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Sursa  http://ro.netlog.com/artasireligie/blog/

Omule de pe pământ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Omule de pe pământ
Iubeste cerul cel Preasfânt
Iubește-L doar pe Dumnezeu
Și tot ceea ce face El.

Apoi iubește-ți semenul
Și iubire arată-i lui
O iubire curățită
Și de Dumnezeu sfințită.

Apoi dragule creștine
Ia-ți gândul să-ți fie bine
Căci pe lume cât trăiești
Trebe să te curățești

La cinstita curățire
E nevoie de jerfire
De jerfire în Hristos
Să ne fie de folos.

Iubire sfântă în Domnul!

 PREOT

 Ioan Danci

Post binecuvântat

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dragi creștini de pretutindeni
Știți că am intrat în post
Deci să ne lăsăm de glume
Și cuvinte fără rost

Și să ne rugăm mai aprig
Mai cu râvnă,mai cu dor
Ca să ne primim cununa
Și să fim biruitori

Milostenie să facem
Cu smerenie,cu rost
Apoi la sfârșitul vieții
Să ne fie de folos

Niciodată să nu cerem
De la Dumnezeu vreun ban
Ci să cerem doar virtute
Sănatate și mulți ani

Dar în primul rând să cerem
Pace pe acest pământ
Căci războaiele se lasă
Oamenii se bat plângând.

Să postim pentru tot omul
Care duce greul mare
Și să ne rugam cu jale
Pentru a noastră liberare

Post binecuvântat creștinilor!

Preot

            Ioan Danci

 

“Sfaturi Intelepte”.

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi. Domnul ne iubeste si ne-a luat in brate ca sa inlature din noi tot ceea ce nu este bun… Asa cum spalatoreasa fierbe, spala si clateste rufele ca sa le albeasca, asa si Domnul ne fierbe, ne spala si ne clateste ca sa ne albeasca si sa ne pregateasca pentru mostenirea Imparatiei Sale, unde nu intra nimic necurat.
Unele necazuri si suferinte, Dumnezeu le trimite spre pedeapsa, ca un canon; altele spre mustrare, ca omul sa se dezmeticeasca; altele ca sa-l izbaveasca pe om de nenorocirea in care el ar fi cazut, daca ar fi fost sanatos; altele pentru ca omul sa dea dovada de rabdare si prin aceasta sa merite rasplata mare; iar altele ca sa-l curateasca de anumite patimi. Precum si pentru multe alte motive.
Este bine sa ne pocaim de bunavoie, sa nu asteptam sa ne trimita Dumnezeu pocainta prin necazuri de tot felul, caci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt pacatele noastre. Deci, daca patesti necazuri in viata, afla ca ai facut greseli.

Cand Domnul va pedepseste, este drept sa ganditi ca are si de ce. Asadar cercetati motivul pentru care sunteti batuti si indreptati apoi ceea ce trebuie indreptat. Dreptilor le sunt trimise necazuri pentru incercare, iar noua, mai degraba ca pedeapsa si chemare la pocainta. Daca aveti incredere ca Domnul este un doctor care nu foloseste medicamentele in zadar, cand veti evita greselile nu numai in fapte, ci si in ganduri si sentimente, atunci si necazurile vor inceta.

Iata cateva feluri de necazuri si suferinte din viata oamenilor si pricinile care le favorizeaza:

1) BETESUGURILE TRUPULUI.

Din trei pricini se imbolnaveste trupul:

a) De la otravuri (toxine), din lipsa postului;

b) Din nastere, pentru ca fie tatal, fie mama, cand s-a zamislit copilul, au fost sub influenta bauturilor alcoolice. In popor exista vorba: “copii facuti la betie”. Asadar, fugiti de barbati ca de foc, cand sunt ametiti de bautura;

c) Din desfranare, pentru ca nu si-au infranat poftele, intrecand masura cuvenita, talharidu-si asfel energia genetica. Este tocmai ca bogatul care saraceste. Asa si trupul care si-a mancat toata vlaga;

2) VRAJBA IN CASA.

Aceasta isi are izvorul tot in pacate:

a) Din curvii nemarturisite, facute inainte sau dupa casatorie. Atunci cand casatoria s-a inceput cu stangul, adica cu desfranarea, sotii au intrat in casnicie cu o pecete draceasca pe trupul si pe sufletul lor si pentru ca nu s-au spovedit, acel pacat le sparge casa, tocmai pentru ca n-au omorat pe diavolul, care face acest lucru;

b) Daca sotii traiesc in casatorie nelegitima (concubinaj) sau fara cununie bisericeasca. Moda “casatoriei de proba” nu este altceva decat un atentat grav la adresa mantuirii, sanatatii morale, fizice si spirituale a persoanei, familiei si societatii, indepartandu-L pe Dumnezeu din viata omului;

c) Din desfranarea sotilor. Dar sotii cum desfraneaza, cand sunt legiuiti? In casnicie, binecuvantata este numai nasterea de copii, iar tot ce este in afara de rostul acesta, este desfranare si pacat (perversiuni, avorturi, contraceptie);

d) Lacomia de avere a unui parinte cand si-a maritat fata sau si-a insurat feciorul. O asemenea casatorie nu tine, pentru ca s-a facut cu o lucrare a diavolului;

e) Nepotrivirea de varsta. Departarea cea mai mare ce poate fi ingaduita este de 7 ani. Ce trece peste aceasta, dovedeste patima desfranarii, care se razbuna. Vaduvii sa ia vaduve;

f) Din negrija fata de suflet a persoanelor din casa: negrija de spovedanie, de Sfanta Impartasanie si de randuielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Fiindca daca nu le pazesc pe acestea, pazesc pe cele ale diavolului si nu pot sa aiba liniste;

g) Din petrecerea fara post. Sotii nu mai tin seama de miercuri, de vineri, de zilele postului si de sarbatori. Nu mai tin nici o randuiala. Si bate Dumnezeu neranduiala, ca sa se faca randuiala;

3) PAGUBA IN AGONISEALA (AVERE).

Pricinile pentru care Dumnezeu arunca napasta asupra avutului nostru sunt:

a) Stapanii casei injura si dracuie. Atunci sa nu se mire ca li se implineste cuvantul, caci da Dumnezeu dupa cuvantul lor;

b) Lucreaza duminica. Caci daca vei lucra, vei pierde nu numai ce ai lucrat duminica ci si ceea ce ai lucrat in cursul saptamanii;

c) Se uita la agoniseala sa ca la ochii din cap. Si-a lipit inima de lucruri pieritoare. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima, nu ca sa ti-o inpotmolesti in gunoiul lumii, ci ca sa ti-o indrepti spre Tatal, Cel din ceruri. Pe El sa-L iubim, de El sa ne lipim inima, caci neasemanata este plata lui Dumnezeu, fata de cea data de lume. De aceea nu-ti lipi inima nici de proprii tai copii, caci de vei patimi durere in cele iubite peste masura, cine te va mangaia?

d) Ai cumparat din mana rea, din mana patimasa, din mana care a furat sau de la unul care a curvit. De aceea, mai inainte de a o amesteca cu ale tale, da-i cu putina apa sfintita, caci sa stiti, pacatele trec si asupra pamantului pe care-l calci si asupra avutului.

Cand a fost izgonit Adam din Rai, Dumnezeu a blestemat pamantul: “Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: “Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 17-19).
 Iata cum o greseala a noastra atarna asupra intregii averi;

e) Cineva se tine de vraji asupra ta. Cineva lucreaza cu diavolul asupra ta si a averii tale, pentru ca n-ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. Si ca sa nu mai poata lucra duhurile rele, curateste-ti trupul prin post si rugaciune, fa sfestanie, pune-ti o Sfanta Cruce in curte si roaga-te lui Dumnezeu sa te ocroteasca;

f) In curtea in care stai, sau pe pamantul pe care-l lucrezi, apasa juraminte, blesteme sau nedreptate. Sa luati seama, sa nu taiati o brazda din pamantul care nu este al vostru, caci aduce moarte, dar se mai poate sa ai asupra curtii si alte pacate. Poate ca ai cumparat aceasta curte cu bani munciti intr-o vreme cand traiai in desfranare. De acesti bani, desi i-ai muncit, nu te vei putea folosi, caci si asupra lor atarna si apasa pacatele din perioada cand i-ai obtinut si te urmareste Dumnezeu pana in panzele albe. Pentru ce? Pentru ca nu te marturisesti, pentru ca tii serpii in san si Dumnezeu lasa sa te muste;

g) Apasa blestemele parintilor sau ale altora asupra casei tale si asupra ta;

h) Omoruri sau sinucideri facute in curtea ta sau copii lepadati si ingropati ici, colo. Iar lepadarea copiilor este pacat strigator la cer;

i) Stapanii casei au pacate nemarturisite din tinerete sau de mult timp si nu le-au ispasit.

4) COPII INDARATNICI, NEASCULTATORI, NECREDINCIOSI SI DESFRANATI

Acestia vin din urmatoarele pricini:

a) Parintii nu au pazit postul si nu s-au putut infrana de la poftele trupesti si asa au calcat zilele si timpurile neingaduite, care sunt: miercurea, vinerea, duminica, sarbatorile de peste an si cele 4 posturi mari. Toti copiii care rezulta sunt neascultatori si indaratnici, pentru ca nici parintii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu sa pazeasca zilele sfintite;

b) Mamele nu s-au pazit pana la curatenie deplina. Iar daca in vremea aceea tata a mai fost si beat, se naste un copil care va fi slabanog fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amandoua;

c) In vremea sarcinii, femeia nu s-a pazit de barbat. De aceea multi copii se nasc morti sau mor de tineri sau daca traiesc aluneca in curvie, pentru ca s-a intiparit pe ei pecetea curveasca inca din pantecele mamei lor. Caci toate prin cate trece mama, in vremea celor 9 luni de sarcina, fie bune, fie rele, se intiparesc in copil. Iar cand acesta va creste mare, toate ii vor rasari in cale.

In toate necazurile noastre nu putem gasi altundeva mangaiere decat in credinta ca totul ni se intampla dupa voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu nu vrea pentru noi nimic mai mult decat mantuirea noastra si catre acest tel indreapta tot ceea ce ne chinuie.

Iar neplacerile si toate suferintele care va sunt date sa le simtiti, indurati-le cu blandete si Domnul cel milostiv vi le va include in canonul pe care fiecare trebuie sa-l duca pentru pacatele sale, dupa randuiala Bisericii.

Surse bibliografice:
Parintele Arsenie Boca, “Tinerii, Familia si copiii nascuti in lanturi”;
Sfantul Teofan Zavoratul, “Sfaturi Intelepte”.