De ce tămâiem?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

     Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”.

 Cum se aprinde tămâia?

 Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre.

Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? 

            Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20).
            Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2).
În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica:
“Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4).

 Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem

De ce tămâiem? 15:17, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: casa creştinului, cateheză, credinta, forţele răului, raul, Sfântul Duh, tămâia fum_de_tamaie Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”. Cum se aprinde tămâia? Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre. Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: “Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4). Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem/
Moldova Ortodoxă

De ce tămâiem? 15:17, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: casa creştinului, cateheză, credinta, forţele răului, raul, Sfântul Duh, tămâia fum_de_tamaie Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”. Cum se aprinde tămâia? Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre. Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: “Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4). Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem/
Moldova Ortodoxă

De ce tămâiem? 15:17, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: casa creştinului, cateheză, credinta, forţele răului, raul, Sfântul Duh, tămâia fum_de_tamaie Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”. Cum se aprinde tămâia? Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre. Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: “Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4). Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem/
Moldova Ortodoxă

O morala crestineasca !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

" Era odata o femeie saraca, care pentru orice bine i se intampla, rostea mereu :" Slava lui Dumnezeu !"
Langa ea traia un bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand :" Slava lui Dumnezeu " , " Multumesc Doamne !" , se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand i-a spus servitorului sau :
- Mergi in piata si cumpara doua carucioare de alimente si du-le acestei femei. Iar daca te va intreba cine le trimite, sa-i spui ca diavolul.
Asadar, a doua zi servitorul suna la usa femeii. Cand deschide , vede doua crucioare cu alimente si pe servitor in spatele lor.
- Slava lui Dumnezeu ! Iti multumesc, Doamne ! a spus femeia stralucind de bucurie.
- Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele ? , a intrebat cu nerabdare servitorul.
- Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea, si diavolul Ii slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru.

Pilda crestina

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

        Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele  muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:

- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!

Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.

Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:

- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi “îngheaţă” în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufle­tul. Numai dragostea şi mila Lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alţii – vai de aceia! – sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora. Sufletul lor este “îngheţat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte.”(Sfântul Vasile cel Mare )

Cele trei cuvinte

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Odată, un călugăr pios, care dorea să-şi îmbunătăţească necontenit viaţa duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune şi ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ţi împlini mai desăvârşit voia?"
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, aşa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlineşte, foloseşte".
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înţelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise aşa: Crede tot ceea ce ţi-am făcut cunoscut, împlineşte toate poruncile ce ţi-am dat şi foloseşte toate mijloacele de sfinţire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Şi de-atunci, călugărul acela duse o viaţă intru totul plăcută lui Dumnezeu.
 

Biserica din Ostrov, Hunedoara

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Atracţia principală din Ostrov este biserica, la a carei ridicare s-au folosit resturi ale unor construcţii romane. Prima construcţie a fost ridicată din spolii romane şi cărămidă. Clopotniţa este cea mai bine conservată şi reprezentativă clopotniţă medievală a Haţegului istoric.



O icoană a Maicii Domnului Hodighitria, care datează din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, este una dintre cele mai valoroase picturi medievale din România. Legendele familiilor nobiliare, alături de religie constituie motivele principale pentru care turiştii vin în acest sat mic din judeţul Hunedoara. Satul Ostrov se află situat pe vechea şosea romană care făcea legătura dintre Sarmizegetusa şi locul ieşirii Streiului din depresiune. A primit acest nume de la poziţia înconjurată de cursul Râului Mare şi Apei Borii. Localitatea era locuită încă din secolele IX-X de către o populaţie romano-slavă.



Tătarii şi apoi turcii au invadat şi jefuit zona. În Evul Mediu, întregul ţinut al Hunedoarei a fost proprietate regală sau a aparţinut nobililor care au avut în stăpânire castele şi cetăţi. Au existat formaţiuni voievodale şi cneziale şi cel mai cunoscut a fost voievodul Litovoi. „Comuna aceasta, atestată documentar din 1365, se găseşte într-un loc deosebit din din toate punctele de vedere. Aici a fost unul dintre teritoriile primordiale, fiind o insulă în marea Tetis, locul în care au supravieţuit printre ultimii dinozauri de pe planetă. Tot aici, din străfundurile acestei mări dispărute au răsărit ca un dar al lui Dumnezeu, munţii Retezat ale căror frumuseţi alcătuiesc astăzi Parcul Naţional Retezat, plin de lacuri glaciare, specii unice de plante şi animale salbatice. Pe aceste meleaguri a locuit Cândea, mai târziu Kendeffy, unul dintre cei mai importanţi cneji români care au contribuit la apararea Occidentului împotriva invaziilor turcesti”, a explicat dr. ing. Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori, de care aparţine şi satul Ostrov.



Biserica din Ostrov s-a aflat în centrul cercetărilor istoricilor care, în secolul al XVIII-lea, au efectuat cercetări despre epoca romană. Cea dintâi descriere a fost făcută de către vicarul greco-catolic Ştefan Moldovan, în anul 1853, care a clasat biserica în perioada secolelor VIII-XIII. Primele analize ştiinţifice au fost inaugurate de către reputatul Virgil Vătăşianu, între anii 1936 şi 1959. Au urmat cercetări amănunţite care au arătat etapele construcţiei vechiului monument medieval. Prima biserică a fost un mic edificiu uninavat, de 5,20 x 4,50 metri, cu grosimi ale zidăriei de 0,90 metri, cu mic altar rectangular la ridicarea căruia s-au folosit din plin spolii romane, blocuri mari sau mai mici, dar şi multă cărămidă.



Altarul primei biserici a fost ulterior demolat, iar latura de nord a navei a fost înlocuită parţial de un alt zid. Două portaluri permiteau accesul în lăcaşul de cult: unul de vest, parţial utilizat şi astăzi, şi altul spre sud, care în momentul de faţă este blocat. Peretele de sud a avut două ferestre înguste, tipice pentru deschiderile isprăvite în arc frânt.



Probabil anterior începutului secolului al XVI-lea, localnicii adăugat o clopotniţă care porneşte de la un soclu care delimitează un rectanglu, ridicat până la 11,30 de metri înălţime. Aceasta este cea mai bine conservată şi reprezentativă clopotniţă medievală a Haţegului istoric. Primul nivel, arată specialiştii, are o deschidere în arc frânt şi o boltă în leagăn, acum spartă, pentru a face loc unei scări fixe de acces. Următorul nivel a avut o altă intrare, cu scară mobilă, ulterior transformată şi o fereastră cu ancadrament gotic simplu, cu muchie teşită. Ultimul nivel are ferestre pe toate laturile, dar mai scunde. Acoperişul iniţial a fost realizat din lespezi de piatră şi cărămizi romane, aşezate în con piramidal. Decorul cu fresce a atras atenţia cercetătorilor. Mult timp a fost vorba doar despre o icoană a Maicii Domnului Hodighitria, aflată în timpanul portalului de vest despre care se spune că ar data din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.



Această icoană a fost recunoscută a fi una dintre cele mai valoroase picturi medievale din România. Însă elementele de pictură sunt numeroase. În exterior, se disting scene cu sfinţi, pe care se pot citi inscripţii zgâriate. În nişa de deasupra intrării sudice, există un superb cap de cal, de la un sfânt călăreţ. Pereţii interiori, de sud şi vest, au, în modul cel mai sigur, părţi consistente din vechea frescă.



Biserica a fost ctitorită de cnezii locali. În 1360, Petru de Ostrov a fost desemnat drept prim protopop cunoscut al districtului. Datele care îi menţionează pe localnici continuă într-un anume ritm, până la mijlocul secolului al XV-lea. Apoi, tocmai de când datează cele mai importante contribuţii la înzestrarea bisericii, iar vechii cnezi au devenit nobili cu privilegii regale, izvoarele scrise devin mai sărace. Însă, biserica de la Ostrov a suferit rigorile transformărilor religioase.



Cnezii, apoi nobilii ostroveni au ajuns de la catolici la reformaţi. Şi-au schimbat nu numai credinţa religioasă, dar şi etnia iniţială. Acestei majore metamorfoze i se datorează acoperirea decoraţiilor interioare, specifice cultelor istorice apostolice, nu celor protestante. Imaginea de astăzi a bisericii este rezultatul unei ample transformări care a avut loc probabil în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sau la începutul secolului XIX. După ce a trecut prin faza greco-catolică, după 1948, comunitatea şi lăcaşul sunt ortodoxe.


Intreg albumul foto: http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-

Minciuna

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

           Printre elevii unui liceu era foarte răspândit păcatul minciunii. Odată s-a întâmplat un caz destul de grav, era în joc însăşi reputaţia liceului, fără să se poată da de urmele elevului păcătos. Ascultaţi, elevii minţeau fără ruşine. Am luat atunci pe un elev, asupra sufletului căruia credeam că s-a întins mai puţin amintita molimă şi i-am zis : Ovidiu ! Pe cine iubeşti mai mult, pe Dumnezeu sau pe colegi? Mi-a răspuns simplu şi hotărât : Desigur că pe Dumnezeu. îţi voi arăta că nu este aşa, i-am răspuns, Dumnezeu pretinde ca tu să vorbeşti întotdeauna adevărul, colegii pretind însă ca tu să minţi şi pentru că tu urmezi pe colegi şi nu pe Dumnezeu, trebuie să cred că pe colegi îi iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu. elevul roşi şi după câteva momente de reculegere arătă pe adevăratul vinovat.

Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august)

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

În cel de-al treilea an al propovăduirii Sale, Iisus Domnul a început a grăi ucenicilor despre patima Sa cea apropiată și despre slava ce va să urmeze răstignirii Sale pe Cruce. Pentru ca patima Sa cea grabnică să nu slăbească de tot inimile ucenicilor și să-i facă a pleca de lângă Dânsul, El, Cel Preaînțelept, a voit ca, mai înainte de patimă, să le arate o parte din slava Sa cea dumnezeiască.

Pentru aceasta a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și S-a suit noaptea în muntele Taborului, iar acolo S-a schimbat la față înaintea lor:



„Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2).

Atunci s-au arătat lângă Dânsul Moise și Ilie, proorocii cei mai ai Vechiului Testament. Văzând acestea, ucenicii au căzut în uimire. Atunci Petru zise:

„Doamne, bine este nouă să fim aici. De voiești, să facem aici trei colibe: Ție una și lui Moise una și una lui Ilie” (Matei 17, 4).



Încă grăind Petru, Moise și Ilie s-au depărtat și un nor luminos L-a umbrit pe Domnul și pe ucenicii Săi, iar din nor s-a auzit un glas zicând:

„Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L Ascultați” (Matei 17, 5).

Auzind glasul, ucenicii căzură cu fețele la pământ precum morții și rămaseră astfel, încremeniți de frică, până ce Domnul Se apropie de ei și le zise:

„Sculați-vă și nu vă temeți” (Matei 17, 7).

Domnul Își arătase și până atunci de multe ori puterea Sa dumnezeiască, însă pe muntele Tabor El Și-a arătat firea cea dumnezeiască. Vederea dumnezeirii Sale și auzirea mărturiei cerești cum că El este Fiul lui Dumnezeu avea să le slujească ucenicilor Săi în zilele când Domnul avea să fie răstignit, întărindu-le și sporindu-le credința într-Însul și în biruința Sa cea de pe urmă.



În Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Iisuse, și nor luminos, întins ca un cort, pe Apostoli cu slava Ta i-a acoperit. Pentru aceasta, se uitau în jos pa pământ, neputând să vadă strălucirea slavei celei apropiate a feței Tale, Mântuitorule, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ești fără de început. Cel care ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează și sufletele noastre. (Podobie ce se cântă la Utrenie)

Cel ce cu lumina Ta ai sfințit toată lumea, în Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Bunule, arătând ucenicilor Tăi, puterea Ta, că mântuiești lumea din călcarea poruncii. Pentru aceasta, grăim către Tine: Îndurate Doamne, mântuiește sufletele noastre. (Dintre Stihirile ce se cântă la Litie)



Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca “fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.



El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.
În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară – alături de Domnul – Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea).



Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.
Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi “neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie”. Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un “cort” mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa.



Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : “Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El”. Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl “vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi “închizând uşa simţurilor lor”, ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).



Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.



Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Sursa  http://ro.netlog.com/artasireligie/blog/

Omule de pe pământ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Omule de pe pământ
Iubeste cerul cel Preasfânt
Iubește-L doar pe Dumnezeu
Și tot ceea ce face El.

Apoi iubește-ți semenul
Și iubire arată-i lui
O iubire curățită
Și de Dumnezeu sfințită.

Apoi dragule creștine
Ia-ți gândul să-ți fie bine
Căci pe lume cât trăiești
Trebe să te curățești

La cinstita curățire
E nevoie de jerfire
De jerfire în Hristos
Să ne fie de folos.

Iubire sfântă în Domnul!

 PREOT

 Ioan Danci

Post binecuvântat

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dragi creștini de pretutindeni
Știți că am intrat în post
Deci să ne lăsăm de glume
Și cuvinte fără rost

Și să ne rugăm mai aprig
Mai cu râvnă,mai cu dor
Ca să ne primim cununa
Și să fim biruitori

Milostenie să facem
Cu smerenie,cu rost
Apoi la sfârșitul vieții
Să ne fie de folos

Niciodată să nu cerem
De la Dumnezeu vreun ban
Ci să cerem doar virtute
Sănatate și mulți ani

Dar în primul rând să cerem
Pace pe acest pământ
Căci războaiele se lasă
Oamenii se bat plângând.

Să postim pentru tot omul
Care duce greul mare
Și să ne rugam cu jale
Pentru a noastră liberare

Post binecuvântat creștinilor!

Preot

            Ioan Danci

 

“Sfaturi Intelepte”.

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi. Domnul ne iubeste si ne-a luat in brate ca sa inlature din noi tot ceea ce nu este bun… Asa cum spalatoreasa fierbe, spala si clateste rufele ca sa le albeasca, asa si Domnul ne fierbe, ne spala si ne clateste ca sa ne albeasca si sa ne pregateasca pentru mostenirea Imparatiei Sale, unde nu intra nimic necurat.
Unele necazuri si suferinte, Dumnezeu le trimite spre pedeapsa, ca un canon; altele spre mustrare, ca omul sa se dezmeticeasca; altele ca sa-l izbaveasca pe om de nenorocirea in care el ar fi cazut, daca ar fi fost sanatos; altele pentru ca omul sa dea dovada de rabdare si prin aceasta sa merite rasplata mare; iar altele ca sa-l curateasca de anumite patimi. Precum si pentru multe alte motive.
Este bine sa ne pocaim de bunavoie, sa nu asteptam sa ne trimita Dumnezeu pocainta prin necazuri de tot felul, caci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt pacatele noastre. Deci, daca patesti necazuri in viata, afla ca ai facut greseli.

Cand Domnul va pedepseste, este drept sa ganditi ca are si de ce. Asadar cercetati motivul pentru care sunteti batuti si indreptati apoi ceea ce trebuie indreptat. Dreptilor le sunt trimise necazuri pentru incercare, iar noua, mai degraba ca pedeapsa si chemare la pocainta. Daca aveti incredere ca Domnul este un doctor care nu foloseste medicamentele in zadar, cand veti evita greselile nu numai in fapte, ci si in ganduri si sentimente, atunci si necazurile vor inceta.

Iata cateva feluri de necazuri si suferinte din viata oamenilor si pricinile care le favorizeaza:

1) BETESUGURILE TRUPULUI.

Din trei pricini se imbolnaveste trupul:

a) De la otravuri (toxine), din lipsa postului;

b) Din nastere, pentru ca fie tatal, fie mama, cand s-a zamislit copilul, au fost sub influenta bauturilor alcoolice. In popor exista vorba: “copii facuti la betie”. Asadar, fugiti de barbati ca de foc, cand sunt ametiti de bautura;

c) Din desfranare, pentru ca nu si-au infranat poftele, intrecand masura cuvenita, talharidu-si asfel energia genetica. Este tocmai ca bogatul care saraceste. Asa si trupul care si-a mancat toata vlaga;

2) VRAJBA IN CASA.

Aceasta isi are izvorul tot in pacate:

a) Din curvii nemarturisite, facute inainte sau dupa casatorie. Atunci cand casatoria s-a inceput cu stangul, adica cu desfranarea, sotii au intrat in casnicie cu o pecete draceasca pe trupul si pe sufletul lor si pentru ca nu s-au spovedit, acel pacat le sparge casa, tocmai pentru ca n-au omorat pe diavolul, care face acest lucru;

b) Daca sotii traiesc in casatorie nelegitima (concubinaj) sau fara cununie bisericeasca. Moda “casatoriei de proba” nu este altceva decat un atentat grav la adresa mantuirii, sanatatii morale, fizice si spirituale a persoanei, familiei si societatii, indepartandu-L pe Dumnezeu din viata omului;

c) Din desfranarea sotilor. Dar sotii cum desfraneaza, cand sunt legiuiti? In casnicie, binecuvantata este numai nasterea de copii, iar tot ce este in afara de rostul acesta, este desfranare si pacat (perversiuni, avorturi, contraceptie);

d) Lacomia de avere a unui parinte cand si-a maritat fata sau si-a insurat feciorul. O asemenea casatorie nu tine, pentru ca s-a facut cu o lucrare a diavolului;

e) Nepotrivirea de varsta. Departarea cea mai mare ce poate fi ingaduita este de 7 ani. Ce trece peste aceasta, dovedeste patima desfranarii, care se razbuna. Vaduvii sa ia vaduve;

f) Din negrija fata de suflet a persoanelor din casa: negrija de spovedanie, de Sfanta Impartasanie si de randuielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Fiindca daca nu le pazesc pe acestea, pazesc pe cele ale diavolului si nu pot sa aiba liniste;

g) Din petrecerea fara post. Sotii nu mai tin seama de miercuri, de vineri, de zilele postului si de sarbatori. Nu mai tin nici o randuiala. Si bate Dumnezeu neranduiala, ca sa se faca randuiala;

3) PAGUBA IN AGONISEALA (AVERE).

Pricinile pentru care Dumnezeu arunca napasta asupra avutului nostru sunt:

a) Stapanii casei injura si dracuie. Atunci sa nu se mire ca li se implineste cuvantul, caci da Dumnezeu dupa cuvantul lor;

b) Lucreaza duminica. Caci daca vei lucra, vei pierde nu numai ce ai lucrat duminica ci si ceea ce ai lucrat in cursul saptamanii;

c) Se uita la agoniseala sa ca la ochii din cap. Si-a lipit inima de lucruri pieritoare. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima, nu ca sa ti-o inpotmolesti in gunoiul lumii, ci ca sa ti-o indrepti spre Tatal, Cel din ceruri. Pe El sa-L iubim, de El sa ne lipim inima, caci neasemanata este plata lui Dumnezeu, fata de cea data de lume. De aceea nu-ti lipi inima nici de proprii tai copii, caci de vei patimi durere in cele iubite peste masura, cine te va mangaia?

d) Ai cumparat din mana rea, din mana patimasa, din mana care a furat sau de la unul care a curvit. De aceea, mai inainte de a o amesteca cu ale tale, da-i cu putina apa sfintita, caci sa stiti, pacatele trec si asupra pamantului pe care-l calci si asupra avutului.

Cand a fost izgonit Adam din Rai, Dumnezeu a blestemat pamantul: “Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: “Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 17-19).
 Iata cum o greseala a noastra atarna asupra intregii averi;

e) Cineva se tine de vraji asupra ta. Cineva lucreaza cu diavolul asupra ta si a averii tale, pentru ca n-ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. Si ca sa nu mai poata lucra duhurile rele, curateste-ti trupul prin post si rugaciune, fa sfestanie, pune-ti o Sfanta Cruce in curte si roaga-te lui Dumnezeu sa te ocroteasca;

f) In curtea in care stai, sau pe pamantul pe care-l lucrezi, apasa juraminte, blesteme sau nedreptate. Sa luati seama, sa nu taiati o brazda din pamantul care nu este al vostru, caci aduce moarte, dar se mai poate sa ai asupra curtii si alte pacate. Poate ca ai cumparat aceasta curte cu bani munciti intr-o vreme cand traiai in desfranare. De acesti bani, desi i-ai muncit, nu te vei putea folosi, caci si asupra lor atarna si apasa pacatele din perioada cand i-ai obtinut si te urmareste Dumnezeu pana in panzele albe. Pentru ce? Pentru ca nu te marturisesti, pentru ca tii serpii in san si Dumnezeu lasa sa te muste;

g) Apasa blestemele parintilor sau ale altora asupra casei tale si asupra ta;

h) Omoruri sau sinucideri facute in curtea ta sau copii lepadati si ingropati ici, colo. Iar lepadarea copiilor este pacat strigator la cer;

i) Stapanii casei au pacate nemarturisite din tinerete sau de mult timp si nu le-au ispasit.

4) COPII INDARATNICI, NEASCULTATORI, NECREDINCIOSI SI DESFRANATI

Acestia vin din urmatoarele pricini:

a) Parintii nu au pazit postul si nu s-au putut infrana de la poftele trupesti si asa au calcat zilele si timpurile neingaduite, care sunt: miercurea, vinerea, duminica, sarbatorile de peste an si cele 4 posturi mari. Toti copiii care rezulta sunt neascultatori si indaratnici, pentru ca nici parintii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu sa pazeasca zilele sfintite;

b) Mamele nu s-au pazit pana la curatenie deplina. Iar daca in vremea aceea tata a mai fost si beat, se naste un copil care va fi slabanog fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amandoua;

c) In vremea sarcinii, femeia nu s-a pazit de barbat. De aceea multi copii se nasc morti sau mor de tineri sau daca traiesc aluneca in curvie, pentru ca s-a intiparit pe ei pecetea curveasca inca din pantecele mamei lor. Caci toate prin cate trece mama, in vremea celor 9 luni de sarcina, fie bune, fie rele, se intiparesc in copil. Iar cand acesta va creste mare, toate ii vor rasari in cale.

In toate necazurile noastre nu putem gasi altundeva mangaiere decat in credinta ca totul ni se intampla dupa voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu nu vrea pentru noi nimic mai mult decat mantuirea noastra si catre acest tel indreapta tot ceea ce ne chinuie.

Iar neplacerile si toate suferintele care va sunt date sa le simtiti, indurati-le cu blandete si Domnul cel milostiv vi le va include in canonul pe care fiecare trebuie sa-l duca pentru pacatele sale, dupa randuiala Bisericii.

Surse bibliografice:
Parintele Arsenie Boca, “Tinerii, Familia si copiii nascuti in lanturi”;
Sfantul Teofan Zavoratul, “Sfaturi Intelepte”.

Iisuse bun...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Iisuse bun, Părinte peste ceruri
Şi Împărat pe veci al României,
Asculta-mă: avem o Ţară tristă,
Tu n-o lăsa osândei şi urgiei!

Cu al Tău sânge, spal-o Tu de sânge
Şi resfinţeşte-i ţarina bătrână;
E-ncovoiată de nevoi şi plânge,
Iar lacrima-i se stinge în ţărână…

Năpraznică, a vremilor vâltoare
S-a năpustit să ‘năbuşe Carpaţii
Şi-o plânge în văzduhuri ciocârlia,
Cum plâng în umbra ei moşnegii, fraţii.

Din tremurarea lacrimei sub pleoape,
Ajuns-a ca să tremure pământul;
Şi cerul plânge şi-l inundă-n ape -
Tu, Doamne, ogoieşte-i focul, vântul!

Fiorul doinelor dospite în suspine
Şi vaierul amarnic din amurguri
Ajuns-au, Doamne, sus, până la Tine,
Urcat de praf de-altare şi de burguri.

Fărădelegea vine să strivească
Lumini tâşnind din desprimăvărare,
Dormim pe ghimpi şi ne-afumăm cu iască,
Păşind din disperare-n disperare…

Frumoasă Ţară, cu cârpită ie,
Cu buzele lipite ca să tacă,
Cât taci, dă-mi gândurile tale mie -
Eu nu le las în mine ca să zacă!

Bunule Iisuse, cu adanci suspine,
Slujitor nevrednic, cad smerit la Tine,
In genunchi si-n lacrimi, vin si-Ti cer iertare
Pentru multe rele si pacate-amare!

Tu imi vezi din ceruri orisice greseala,
Tot ce-i fapta buna, tot ce e negreala.
Da-mi puteri, Iisuse, sa-mi inving povara,
Sufletul sa-mi fie ciocarlie vara,

Sa ma-nalt la Tine-n fiecare clipa,
Ca sa-Ti simt iertarea bland cum se-nfiripa.
Ingerii Luminii da-mi-i sprijinire,
Sa-mi arate drumul catre mantuire.

Da-mi tarie vietii sa rezist la toate,
Da-mi intelepciune, mila, bunatate;
Da-mi curaj si forta sa lupt pentru Tine,
Sa-ti vestesc Cuvantul catre orisicine,

Sa Ti-l port cu cinste catre lumea-ntreaga,
Sa-i ajut pe altii sa Te inteleaga.
Da-mi putere, Doamne, da-mi si iscusinta
Sa-i ajut pe-aceia franti de suferinta.

Chiar de-o fi ca raii crunt sa ma zdrobeasca,
Legamantul Crucii n-o sa mi-l clinteasca!
Pentru toti dusmanii ce-mi fac aspra soarta,
Bunule Parinte, eu Te rog, mi-i iarta!

Doamne, de la mine nu-Ti intoarce Fata,
Tie-Ti darui gandul, inima si viata!
Mila Ta cereasca bland sa ma cuprinda,
Iar credinta-n Tine mai viu sa se-aprinda…

Binecuvinteaza robul ce supus iti e,
Fii slavit de-a pururi, Bunule Iisuse!

DESERTACIUNE - de Radu Gyr

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Desertaciune, mare jupaneasa,
iti slugarim, incovoiati din sale,
pentr-un suras si-un sfarc de bici mai moale,
sau pentr-un blid de fiere ticaloasa.

Ne caciulim, argati ai curtii tale,
pupandu-ti ploconiti pe langa masa,
ciubotele si poala de matasa
si mana cu bratati si cu opale.

Si cand, cucoana cruda si fudula,
razand, ne-alungi din curtea ta desarta,
cu-n pumn de lacrimi plata de caciula,

ingenunchem in pulbere la poarta
si, lacomi de robie nesatula,
cersim din nou garbaciul ce nu iarta.
 

Binecuvantat e-acela..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Binecuvantat e-acela care-asculta de chemare
 Ce-nţelege cand e vremea şi prilejul de-ascultare.
 Binecuvantat e-acela care nu se ruşineaza
Ci-ngenunche si se roaga orisicine ar fi sa-l vadă

Binecuvantat e-acela ce are-o inima umila
Care pentru cei ce sufar, simte dragoste, nu sila.
 Binecuvantat e-acela ce da-n veci si-n veac nu cere
Care pentru-a lumii slava simte scârba, nu placere

 Binecuvantat e-acela care stie sa aline
In tacere şi-n rabdare nestrigatele suspine
 Binecuvantat e-acea care umbla- n partasie
Şi e fratilor lumina, dragoste şi bucurie

Binecuvantat e-acela care zilnic face bine
Si-n rabdare isi aduna cel de maine pentru sine
 Binecuvantat e-acela care stie a-L patrunde
Pe Hristos, sub orice fete si cuvinte S-ar ascunde.
sursa mail

DESPRE IERTARE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

            Pe pamant, nimeni nu este lipsit de pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam povara pacatelor care ne-au doborat, pentru ca n-am luat aminte la patimile si neputintele noastre. Toti avem nevoie sa primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem cuvantul Evangheliei, care zice: “Daca veti ierta oamenilor gresalele lor si Tatal vostru Cel din ceruri va va ierta gresalele voastre”. Nu vom primi in nicio situatie iertare de la Dumnezeu, daca nu-l iertam din inima pe aproapele nostru!

           Iertarea nu necesita osteneala si greutate. Este nevoie de smerenie. Vom primi iertarea nenumaratelor noastre pacate, daca daruim si noi iertarea fratelui nostru.
       Copiii mei, pe cat putem, sa iertam din toata inima, ca sa ne ierte si pe noi Dumnezeu! Aceasta este intelegerea dintre Dumnezeu si om, “contractul” dintre Creator si om. Iertand si noi din toata inima semenilor nostri, vom fi iertati de catre Dumnezeu.
Intreaga noastra viata produce continuu pacate. Pacatuim permanent cu gandul, cu inima, in general cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Ganditi-va ce mare “productie” de pacate avem! Daca iertam aproapelui nostru pacatele, anulam toata aceasta producere a pacatelor.
Cand n-avem iubire si iertare, ne paraseste harul lui Dumnezeu.
     Cum va sterge Dumnezeu toate aceste catastife cu pacatele noastre, cand noi nu vrem sa stergem doar o pagina din gresalele fratilor nostri?
        Trebuie sa luptam impotriva tinerii de minte a raului, a dusmaniei si a razbunarii. Ce-au castigat toti cei ce se caiesc, fara folos si indreptare? Cata vreme ne gasim in viata aceasta, cat timp cortina teatrului lumii prezente n-a cazut si firul vietii noastre nu s-a sfarsit, putem sa iertam.
         Grija principala a vietii noastre este sa iertam si sa ne rugam pentru oamenii care ne-au facut rau. Acela care iarta din toata inima si se roaga pentru vrajmasii lui, va primi iertarea lui Dumnezeu pentru pacatele lui. Ceea ce semanam, aceea vom si secera. Osteneala, postirea, rugaciunea, privegherea, milostenia vor preschimba inima noastra, o vor face milostiva si iertatoare fata de aproapele si durerea celuilalt va deveni si durerea noastra. Sa cercetam cat am invatat din Evanghelie, ca Hristos sa prinda chip inlauntrul nostru, si sa devenim si noi, incetul cu incetul, dumnezei dupa har.
                    Iubeste-i pe frati! Iubirea ta se va vadi cand nu te vei mai gandi la slabiciunile si scaparile lor si le vei arata dragoste. Iubirea te va pazi de toate pacatele. In afara de tine sa nu te gandesti la nimic, ci continuu mustra-te si aceasta va fi calea cea mai buna.
Fiule, tu fa-ti datoria! Daca ceilalti nu fac ascultare, lasa-i in seama lui Dumnezeu si linisteste-te! Este invidia diavolului, fiul meu. Nu cumva diavolul va merge in munti? Se duc acolo cei care se lupta sa se mantuiasca si pentru ca si noi dorim sa ne mantuim, ne amesteca fara sa intelegem.
    Cu cat mai mult este luminata mintea omului, ca sa inteleaga iubirea Facatorului fata de faptura Lui, cu atat mai mult se arata nemultumirea si necunoastrea Parintelui nostru iubitor si adevarat.
Omul, faptura aleasa si unica a lui Dumnezeu, indoit in fire, se naste pe aceasta planeta, pe acest pamant, si incetul cu incetul, intr-o zi moare trupeste, neputincios cu desavarsire sa-si pastreze viata lui. Inchipuirea il umfla ca balonul pana cand, printr-o boala, moare si piere.
din: Avva Efrem Filotheitul

Rugaciunea Sfintei Cruci

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

          Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:

Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.

O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci. Amin.

Valiza pierdută

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                 O călătorie spre Ortodoxie 

                                                          Carla Pantelimona Thomas 

              Această mărturisire mi-a fost trimisă chiar de autoare. Mărturia mi s-a părut simplă, neemfatică şi tulburătoare, este o scurtă mărturie despre convertirea la ortodoxie spre ştiinţa şi întărirea credinţei noastre, a celor care ne lăudăm că ne-am născut ortodocşi şi care credem că avem vreun merit pentru asta şi o scutire de efort. 
        Cea mai simplă definiţie a Ortodoxiei vine de la fiul meu care, fiind întrebat odată de un străin despre Ortodoxie a răspuns: ,,Ortodoxia este Biserica, aşa cum a fost ea stabilită de Hristos’’    
    Lui i-au trebuit numai opt ani pentru a înţelege acest lucru. Mie mi-au trebuit treizeci şi doi de ani şi încă tot mă mai aflu pe calea spre Ortodoxie. Călătoria mea spre Ortodoxie a început cu pierderea unei valize. Cât de misterioase, uluitoare şi de incredibile sunt căile Domnului. El mi-a luat o valiză cu toate lucrurile mele necesare vieţii materiale, a ascuns-o pentru un timp, atât cât a fost necesar ca eu să-L găsesc pe Fiul Său, pe Domnul nostru Iisus Hristos, mărgăritarul cel de mult preţ şi cea mai mare avere pe pământ şi în cer. 
      Obţinând A.B.S. în biofizica moleculară şi în biochimie la Yale University, mi-a trebuit ceva timp ca să mă hotărăsc să merg la o şcoală de medicină. Avusesem o serie de succese intelectuale, dar sufletul meu era neliniştit, îndurerat şi însetat după deplinătatea lui Hristos. 
L-am chemat pe vărul meu, Părintele Jerom Sanderson - actualmente aparţinând Bisericii Ortodoxe Bulgare, care m-a sfătuit să merg la Boston şi să-i sun pe fraţii lui la sosire. În curând aveam să învăţ cât de important este să asculţi orice cuvânt de sfătuire al părintelui tău duhovnicesc. Aceasta este prima lecţie: să-ţi predai întreaga voinţă lui Hristos. Din fericire am stabilit să mă duc la Harvard, la Şcoala de Medicină, în septembrie, 1978 cu toate bunurile mele într-o valiză. Eram o călătoare de ocazie şi posedam acel sens adolescentin al invincibilităţii şi al siguranţei de sine. Era o desăvârşită pregătire pentru o toamnă nouă. M-am apropiat de zona de preluare a bagajelor din aeroport. Priveam atentă la orice valiză: nici una nu era a mea. Toate lucrurile  mele erau pierdute.     M-am dus la cămin, de vreme ce oficialii aeroportului m-au asigurat că bagajul îmi va fi adus acolo mai târziu. S-a întâmplat ca mai târziu să fie o săptămână. Aveam doar câţiva dolari. Şcoala era închisă pentru weekend. Aveam un cec de la părinţii mei, dar nu era nici o bancă în jur, nici o maşină automată pentru scoaterea banilor. Deznădejdea mă copleşise. Nu aveam nici măcar o periuţă de dinţi, ceea ce era o situaţie deplorabilă pentru o fiică de dentist. Era sâmbătă şi nu aveam decât hainele de pe mine. Într- adevăr, eram pusă cu spatele la zid. Eu, cea de neînvins, eram biruită. Am început să mă rog şi mi-am amintit că nu-mi respectasem făgăduinţa de a-i chema pe fraţii Părintelui Jerome, la sosire.     Necunoscând pe nimeni, l-am chemat, într-un acces de credinţă, pe părintele Moses Berry, în prezent ţinând de OCA (Orthodox Church in America). Din întâmplare părintele, tocmai trecea în grabă pe lângă telefon, în drum spre rugăciune. În prima clipă a fost tentat să lase maşina de răspuns să înregistreze mesajul meu, dar Dumnezeu l-a împins să ridice receptorul. A ascultat cu răbdare plângerea mea şi a aranjat ca cineva să vină a doua zi Duminica - să mă ia la Biserică. Toate acestea le-a făcut pentru o străină, înainte de a rosti un singur cuvânt din predica sa (de atunci a rostit foarte multe cuvinte predicând). Din clipa în care am intrat în Biserică (neortodoxă iniţial - convertită mai târziu), am ştiut că n-o voi mai părăsi niciodată. Eram acasă. Inima mea cânta de bucuria de a se afla în prezenţa lui Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor săi. Dragostea lui Dumnezeu mă inunda. Împărăţia interioară a sufletului meu sălta cu bucurie. Vărsam lacrimi din inimă pocăită şi plină de recunoştinţă. Însă, aşa cum îmi sporea credinţa, aşa îmi sporeau şi necazurile. Primul an de medicină mi-a fost şi perioadă de încercare garantată a credinţei.  
              După mai multe perioade de încercări, în 2000, am păşit temeinic în Biserica Ortodoxă din America. Părintele meu duhovnic a fost părintele Jacob Myers de la Biserica Ortodoxă Sfântul Ioan, Făcătorul de Minuni din Atlanta, Georgia. Ierarhul meu este Arhiepiscopul Dmitri. Am fost botezată de părintele Gherman şi unsă cu Sfântul şi Marele Mir de către părintele Smith. Numele meu de botez este Pantelimona, dupa Sfântul Mare Mucenic şi Vindecător Pantelimon. 
          Fiind o convertită, mai am multe de învăţat despre Ortodoxie. Totuşi, prin harul lui Dumnezeu, am învăţat să venerez (nu să ador) icoanele, care sunt ferestre spre cer. Am învăţat Rugăciunea inimii. Am învăţat că a posti fără a te ruga şi fără a face fapte de milostenie este ca şi cum ai coase cu un ac fără aţă. Am fost adusă în faţa Născătoarei de Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor. Citesc scrierile Sfinţilor Părinţi, am studiat Războiul Nevăzut, am învăţat cum să-mi fac semnul crucii.
               Cea mai dificilă parte a Ortodoxiei, pentru mine, a fost renunţarea la o parte a bagajului meu cultural. Muzica ortodoxă este minunat de frumoasă şi-mi străpunge inima. Totuşi ritmica ei mi se pare ciudată. Am avut şi alte lupte în privinţa venerării icoanelor, fără a fi sigură că aceasta nu înseamnă a te închina unor chipuri cioplite. În timpul contemplaţiei, Domnul mi-a arătat că iconele sunt o balustradă la scara lui Iacov ajutându-ne să urcăm de pe pământ la cer, dar că balustrada nu este însăşi scara. Concentrându-te prea mult pe aparenţa materială a icoanei te poate conduce la a nu înţelege un lucru foarte necesar: importanţa ei cerească. Sfinţii nu fac deosebire: Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi. (Psalmul 50)
          Mi-a fost greu să mă decid între Biserica Ortodoxă Bulgară (Mitropolitul Joseph) şi Biserica Ortodoxă din America, (Mitropolitul Teodosius). M-am rugat lui Dumnezeu să-mi arate care dintre ei este mai bun. Şi Dumnezeu mi-a răspuns repede şi cu severitate: ,,Am mai mult decât un om bun în Biserica Mea. Toţi sunt la fel de buni”.
           Sunt căsătorită şi am trei copii pe pământ şi unul în cer. Călătoria spre plinătatea lui Hristos, în Ortodoxie, este dinamică. Pentru a-L găsi pe Iisus, a trebuit să pierd totul, să pierd totul ca să câştig totul. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

CUM GANDESC COPIII...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dacă vrei să te ia dracu în spinare ca să te treacă puntea, atunci când vei ajunge, îl vei lua
tu pe drac în spinare pentru a continua să mergi.
CĂTĂLINA VASILESCU, clasa a VIII-a, 14 ani şi două luni

"Albinele de aia ne dau noua toata ceara lor, ca au vazut ce facem noi cu ea, ca facem lumanari pentru Dumnezeu, si atunci albinele nu o mai pastreaza pentru ele." - Pavel Martin, 8 ani

Când te rogi trebuie să stai cu gândul la Dumnezeu şi dacă stai tolănit pe canapea, atunci
stai cu gândul să-ţi fie ţie bine, nu stai cu gândul la Dumnezeu să-i fie bine şi Lui cu tine.
ANDREI IORDĂNESCU, clasa a VI-a, 12 ani şi 5 luni

Dacă dracul ar descoperi că, din greşeală, a făcut un bine, s-ar concedia de ciudă, dar
dracul nu face bine nici din greşeală, aşa că nu putem vedea şomaj de drac niciodată.
TUDOR MATACHE, clasa a V-a, 11 ani

Dumnezeu ne-a împrumutat viaţa, iar noi, dacă avem obraz, adică credinţă, i-o dăm
înapoi.
IULIA GHIŢĂ, 15 ani si 4 luni

Îngerii se hrănesc cu hrana noastră sufletească bună, dar dacă suntem prea mulţi oameni
care nu credem în Dumnezeu, înseamnă că ne flămânzesc îngerii.
ANCA MATEESCU, clasa a VIII-a, 14 ani şi 10 luni

Preoţii ne atrag atenţia să ne păzim imaginaţia, că dacă ea ne-o ia razna şi ne gândim la ceva foarte urât, dracul ne sponsorizează imediat ca să putem face drăcia care ne-a trecut prin cap.
ANDREI LOTREANU, clasa a VII-a, 13 ani

Doar păcătoşii mai zic: „Să moară capra vecinului" pentru că adevăraţii creştini zic: „Să
moară dracul vecinului".
MALVINA IŞFAN, clasa a VII-a, 13 ani şi 11 luni

Nu mi-a trecut prin cap să mă rog pentru oamenii certaţi, dar acum că mi-aţi dat ideea,
am să mă rog, dar să ştiţi că nu o fac pentru oricine, ci doar pentru cei foarte rău certaţi,
nu pentru orice certuleaţă.
CĂTĂLINA-ELENA RADU, clasa a V-a, 12 ani şi 4 luni

Dacă un om bogat are multe păcate şi plăteşte banii lui ca să se facă o biserică,
Dumnezeu îi şterge păcatele, dar nu de tot. Îl iartă puţin, aşa cam cât de mare arată o
gumă.
CLAUDIA DRAGHIA, clasa, 7 ani si 11 luni

Dacă din greşeală, dracu ar face un bine el s-ar duce imediat să caute un psihiatru.
ALEXANDRU-MICHAEL CONŢIU, clasa a VI-a, 12 ani şi 4 luni

Oamenii care fac mătănii ating cu fruntea covorul şi apoi îşi ridică sus fruntea pentru că
ei vor să lege cu capul lor trăitul pe pământ cu trăitul cerului, ca şi când l-ar coase.
SORIN ŞTEFAN TRANDAFIRESCU, clasa a IV-a, 10 ani şi 7 luni

Preotul e un fel de coşar al sufletelor.
ALEXANDRA LAVINIA RISTEA, clasa a VI-a, 11 ani şi 8 luni

Icoanele ţărăneşti pe sticlă sunt puse în locuri de cinste în Biserici şi muzee, deoarece au
fost făcute de românii din vechime, care le-au lucrat din toată inima, chiar dacă îţi vine
să-ţi pui mâinile-n cap când le vezi anatomia.
IOANA ALEXANDRA NAZARIE, clasa a VI-a, 13 ani şi 4 luni

Oamenii îşi scot pălăria de pe cap când intră în biserică pentru că atunci au ajuns la împărat.
SMARANDA BELCIUG, clasa a IV-a, 10 ani şi 7 luni

Moş Crăciun ca să-ţi arate iubirea îţi dă daruri, Dumnezeu ca să-ţi arate iubirea ţi-o
dă pe toată.
ANDRADA DUŢU, clasa a V-a, 12 ani şi 2 luni

Dacă aş fi invizibilă, pe oamenii răi doar i-aş speria, restul face Dumnezeu.
LORENA POPA, clasa a VI-a, 11 ani şi 6 luni

Nu e bine să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu îţi
facă pui de păcaţi.
ADRIAN IONIŢĂ, clasa a IV-a, 10 ani şi 5 luni

Nouă ni se aduc flori la naştere ca să fim primiţi de Dumnezeu şi se aduc şi la moarte ca
să fie ca la început.
ALEXANDRU CĂZĂNARU, clasa a V-a, 11 ani

Dumnezeu de-aia ne cere lumânări aprinse, la biserică, pentru ca să stăm la un foculeţ de
vorbă cu El.
EMILIA ANDREEA MANEA, clasa a II-a, 8 ani şi 2 luni

Îmi fac cruce când intru în biserică pentru că aşa zic prezent în limba Domnului.
DIANA PAMFIL, 15 ani

În religia noastră, oamenii care au murit se îngroapă în pământ, că aşa este bine: să
punem la loc ceva de unde l-am luat.
FELIX RONCEA, clasa a V-a, 12 ani şi 5 luni

"Daca ar aparea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-as intreba daca ma poate duce la Mama Lui, ca eu vreau sa o intreb pe Maica Domnului cum este sa ai un copil-Dumnezeu. " - Alina Andreea Zane, 8 ani

Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalţi oameni, pentru că
ei ajung să-şi dezvolte esenţialul.
LARISA APOSTEANU, clasa a VIII-a, 14 ani şi 7 luni

Preotul vine să stropească cu apă sfinţită, în casa noastră, în preajma sărbătorilor mari,
pentru că el stropeşte credinţa noastră aşa ca pe o plantă şi atunci ne creşte planta
credinţei mai mult.
TUDOR MATACHE, clasa a VII-a, 13 ani şi 10 luni

Dacă dracul face doar răul şi Dumnezeu doar binele nu înseamnă că omul, care le face
pe-amândouă a dat lovitura, pentru că binele şi răul nu sunt fraţi, ca să stea frumos
împreună, chiar dacă omul vrea să îi împace.
RADU ANDREI GOGOAŞĂ, clasa a IV-a, 10 ani şi două luni

Sfântul meu preferat e Sfântul Arcadie, care are numele meu. Când e ziua mea e şi ziua
lui şi el nu-şi serbează ziua ca mine, cu tort şi lumânări, pentru suflat în ele. Sfântul
Arcadie când îşi serbează ziua suflă în mine, ca eu să mă bucur mai mult şi să fie bine.
ARCADIE MARŢÎN, clasa a II-a, 8 ani

Dacă ar veni acum, aici, Hristos, după ce m-aş emoţiona L-aş întreba de ce bunătatea este
incompletă sau L-aş ruga dacă poate transforma toată răutatea într-o furnică s-o pot strivi eu.
DAN ANDREI ILIESCU, clasa I, 7 ani si 3 luni

Îngerii nu ne spun cum e în Rai, acolo de unde sunt ei, că atunci când mori e ca un fel de
ziua ta şi primeşti cadou Raiul şi ei nu pot spune dinainte cum arată cadoul pe care-l
primeşti, pentru că strică toată ziua.
PAUL PĂUN, clasa a VI-a, 12 ani şi 3 luni

Clopotele bat ca să ne zică să venim mai repede, că uite acum intră preotul în biserică şi
ne pune absenţi.
ŞERBAN ANDREI IONESCU, clasa I, 7 ani şi 9 luni

Moş Crăciun aduce mai multe daruri decât Sfântu’ Nicolae, pentru că Moş Crăciun
sărbătoreşte Naşterea Domnului, pe când Sfântu' Nicolae sărbătoreşte, atunci când vine,
doar ziua lui.
MARIA IORDĂNESCU, clasa a II-a, 9 ani

Eu cred că dacă religia moare în fiecare din noi, nu vom ajunge în iad separat, ci vom
pleca în iad cu ţară cu tot şi nu mai e mult.
ADINA IOANA MARIN, clasa a VIII-a, 15 ani

Ca sa mă abţin de la ispite, eu am găsit soluţia, că de exemplu: îmi tot doresc un leagăn
pentru curte şi atunci ca să nu mă mai gândesc, cu obsesie, la ce doresc pentru mine, voi
face eu un leagăn mai mic, ca să se bucure păpuşile mele de leagăn.
IOANA ANASTASIA URSU, clasa a VII-a, 13 ani şi 9 luni

Au si cuvintele o durere

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Au şi cuvintele-o durere şi-un chin şi-o suferinţă-a lor
Când sunt silite să ascundă ca să arate ce nu vor,
Când sunt împinse să zdrobească un adevăr într-un blestem
Atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură şi gem.

Ce dar divin este cuvântul, cu ce etern şi unic rost
Şi cum s-ar cere spus de-oricine cum cel dintai Cuvânt a fost!
N-ar trebui rostit Cuvântul decât cucernic şi pios
Din Adevăr şi din Iubire – aşa cum l-a rostit Hristos.

Dar ce mult suferă Cuvantul când îl împingem în noroi,
Când îl sucim, când îl ascundem şi când e necinstit de noi.
Cu cât de sfânt respect s-ar cere să spunem orişice cuvânt,
Dar ce murdar şi uşuratic îl spun atâţia pe pământ.

Ce-nfricoşată-nvinuire va spune-odată la Sfârşit
În contra nebuniei noastre cuvântul nostru chinuit!
Cum ne va-nvinui în faţa Înfricoşatului Judeţ
Cuvântul spus cu-nşelăciune, cu nedreptate şi dispreţ!

Să-ţi fie teamă de cuvântul pe care-l taci ori îl grăieşti
Căci şi lui Dumnezeu şi lumii el te arată cine eşti
Şi-n Veşnicie te vei duce la Cel Milos ori la cel călau,
După osânda sau cu răsplata ce-ţi va rosti cuvântul tău!

de Traian Dorz

Cum miroase diavolul ?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

        Mirosul este simtul cel mai fin cu care am fost inzestrati de Dumnezeu. Fiecare lucru din aceasta lume porta cu sine un anumit miros specific. Putem spune ca mirosul este o buna "carte de vizita" a lucrurilor cu care intram in contact. Dar, nu trebuie uitat faptul ca mirosul caracterizeaza si lumea spirituala. Ingerii au si ei mirosul lor.

Ingerii lui Dumnezeu, care se impartasesc neincetat de harul lui Dumnezeu, poarta cu ei o mireasma mai placuta decat toate cele existente pe acest pamant. In vietile sfintilor, cand sunt povestite descoperirile dumnezeiesti, adesea se spune ca incaperea sau locul cu pricina s-a umplut de o mireasma placuta. Tot omul poate cunoaste cu propriile simturi aceasta mireasma minunata a harului dumnezeiesc, atunci cand saruta cu evlavie Sfintele Moaste. Prin dobandirea sfinteniei, trupurile sfintilor dobandesc un miros placut pe care-l pastreaza si dupa moarte.

            La randul sau, diavolul are mirosul sau propriu, diferit de toate mirosurile existente pe pamant. Ca unul care s-a indepartat in chip desavarsit de Dumnezeu, diavolul a capatat un miros vesnic de iad, un miros mai greu decat moartea, care nu poate fi descris. Cand se descopera oamenilor, diavolii emana o duhoare greu de suportat, mai urata decat toate mirosurile neplacute din aceasta lume. In acest sens, precum vom vedea, multe sunt marturiile sfintilor.

                                                         Mirosul urat

Mirosul urat, atat al omului, cat si al anumitor lucruri din jurul sau, este un rod al pacatului. Mai inainte de caderea in pacat, nici omul, nici vreun lucru dintre cele create de Dumnezeu "bune foarte", nu puteau mirosi urat. Prin pacat a intrat in lume mirosul cel urat, stricaciunea si moartea.
               Inlaturarea mirosurilor urate se poate face mai lesne printr-o vietuire sfanta, decat prin crearea parfumurilor, care doar acopera mirosurile urate si pacalesc simturile. Daca cinstitele Moaste miros frumos si dupa moartea trupeasca a sfintilor, cu atat mai mult ele au mirosit frumos inca in viata fiind aceia.

                                                        Cum miroase diavolul ?

                Diavolul isi face simtita prezenta in lume si prin miros. Astfel, parintele Daniel de la Rarauspune: "Formele aparitiei demonice sunt nenumarate, ele grupandu-se, dupa recunoasterea senzoriala (prin simturi), in cuvinte, zgomote si mirosuri." Iar marturia sfintilor aceasta este: acolo unde se manifesta diavolul, dupa plecarea lui, ramane in urma un miros insuportabil.

                                                        Marturii ale Sfintilor

Cuviosul Pahomie cel Mare, fugind odata de galcevile manastiresti, i-a stat inainte diavolul, in chip luminos, si i-a zis: "Bucura-te, Pahomie, caci eu sunt Hristos si am venit la tine ca la prietenul meu." Sfantul, socotind in sine, gandea ca venirea lui Hristos la om se face plina de bucurie si fara de frica, astfel incat toate gandurile omenesti se sting in ceasul acela si se intraripeaza toata mintea in vedenia care se vede. "Iar eu - cugeta cuviosul - vazand aratarea acestuia ce-mi sta in fata, sunt plin de tulburare si ma tem. Deci, acesta nu este Hristos, ci satana!"

       Apoi, sculandu-se ingradit cu credinta catre Dumnezeu, sfantul a zis cu indrazneala: "Du-te de la mine, diavole, caci esti blestemat tu si vedenia ta si mestesugirile sfaturilor tale celor viclene." Iar diavolul, indata s-a stins si s-a facut ca praful, a umplut chilia de putoare si a tulburat vazduhul, fugind si strigand cu glas tare: "Eu am voit ca acum sa te arunc sub picioarele mele; iar tu, apucand mai inainte, m-ai spurcat, si in toate zilele biruindu-ma ma batjocoresti; pentru ca este mare puterea lui Hristos, Care va ajuta voua monahilor; insa nu voi inceta sa ma lupt cu voi, de vreme ce se cade ca lucrul meu sa-l savarsesc."

       Cuviosul Iustin de Celie, intr-una din predicile sale, spune: "Sfantul Eftimie cel Mare, duhovnic vazator cu duhul, simtea mirosul urat al unui gand de desfranare pe care un frate din manastirea sa il avea in minte. Pe acest frate il urmarea ispita si gandurile de desfranare nu-i dadeau pace. Sfantul a simtit un miros urat. Astfel, fratele meu, sufletele noastre raspandesc buna-mireasma sau duhoare. Aceasta o simt Sfintii ingeri, care sunt imprejurul nostru. Fiecare pacat din sufletul meu si al tau raspandeste miros urat. (...)

      Daca simti vreun pacat intru tine, vreun miros greu, sa cunosti ca orice inger se indeparteaza de la tine. Vreun pacat mai vechi, vreun pacat nepocait pe care il purtam intru noi de ani de zile, acesta este o imensa duhoare de care fug toti ingerii. De aceea ne-a daruit Domnul Sfintele Taine: ne-a daruit Sfanta Impartasanie pentru a ne inmiresma si a ne umple de pace."

          Un frate oarecare din lavra, cu numele Emilian, odata intr-o noapte ce se lumina spre duminica a fost suparat cumplit de diavolul desfranarii si prin urate naluciri, i-a tulburat mintea grozav. Deci, in ceasul cantarii de psalmii cei de noapte, Sfantul Eftimie, venind spre biserica, s-a intalnit cu el la un loc intunecos. Iar batranul Eftimie a mirosit duhoarea diavoleasca si, banuind a fi o lucrare a diavolului, a suflat, zicand: "Departeaza-te pe tine Dumnezeu, necuratule duh." Si, indata, fratele a cazut, facand spume.

          Apoi, poruncind Sfantul Eftimie a se aduce lumina, a zis parintilor celor ce s-au adunat: "Priviti acest frate, care din tinerete pana acum s-a purtat bine si intru curatia trupului a vietuit; dar putin ranindu-se cu dezmierdarea trupului, astfel s-a stapanit de diavol. Pentru aceasta, de-a pururea zic voua: sa ne inarmam pe noi impotriva uratei naluciri, pentru ca cei ce se ispitesc de dezmierdari trupesti, chiar neapropiindu-se de trupuri, totusi cu mintea pacatuiesc. Deci, cu toata grija, fiecare din noi sa-si pazeasca judecata mintii sale, apoi cu grija si cutremur sa lucreze mantuirea sa."

       Pe acest frate, pe care il priviti, spre intelepciunea noastra si a multor altora a voit Dumnezeu a se stapani de diavol. Ci sa rugam pe Dumnezeu Care l-a pedepsit si nu l-a omorat, sa izbaveasca zidirea Sa, de bantuirea necuratului si iubitorului de dezmierdare duh." Deci, rugandu-se parintele purtator de duh sfant, a iesit diavolul, strigand si zicand: "Eu sunt duhul desfranarii." Si a umplut tot locul de miros ca de pucioasa ce arde. Si, de atunci, Emilian s-a izbavit de gandul lui si s-a facut vas de alegere.

Un cuvios ascet locuia in Schitul Kapsocalivia, din Sfantul Munte Athos. Odata, el a auzit o bataie in usa. Era cineva imbracat ca un calugar si cu un rucsac in spate, plin cu paine uscata, de care mancau toti ascetii.

- Cine esti? l-a intrebat evlaviosul parinte.
- Sunt un duhovnic de la Schitul Sfanta Ana.
- Daca esti monah si mai ales parinte duhovnicesc, fa o inchinaciune.

Imediat ce strainul a auzit aceste cuvinte, a disparut (pentru ca era un demon) si a lasat in urma lui un miros urat, care a tinut trei zile.

Diavolul nu face inchinaciuni, nici nu I se inchina lui Dumnezeu.

             Cuviosul Iosif Isihastul, in "Marturii din viata monahala", spune: "Ce este mai murdar decat mandria si ce este mai rau mirositor decat necuratii demoni? Cu toate acestea, ii lasi sa te murdareasca. Este usor sa-i lasi sa vina si sa-ti strice toate zidurile de aparare. Sa vedem, insa, cum vei reusi sa-i alungi! Este usor sa primesti gandurile rusinoase si murdare, dar sa vedem, dupa aceea, cum vei reusi sa te curatesti!"

      Si tot el mai zice: "Nimic altceva nu uraste mai mult Dumnezeu decat necuratia trupului, care vine din placerea cea fara de lege. Acela care desfraneaza cu gandurile rusinoase, miroase tot ca un caine mort. In timp ce acela care se lupta si isi pastreaza trupul curat si mintea neintinata de ganduri murdare, asa si rugaciunea lui se ridica la cer ca o tamaie bine mirositoare. Am vazut in fapt ceea ce iti spun acum. Nu exista alta jertfa mai bine mirositoare catre Dumnezeu ca neprihanirea trupului, care se dobandeste cu lupta infricosatoare si cu sange. Am multe de spus in legatura cu fericita neprihanire, ale carei roade le-am gustat, dar acum nici tu si nici surorile celelalte nu puteti sa le purtati. Acum, un singur lucru va spun: chiar si hainele celor care sunt curati raspandesc mireasma de bun miros in toata incaperea unde se afla, ca un vas de mir. Acesta este semn de la Dumnezeu pentru neprihanirea lor si pentru fecioria lor preasfintita."

                 Unii din cei ce l-au cunscut pe Gheron Iosif Isihastul au dat bune marturii despre el, dupa moartea sa. Astfel, un monah din obstea din Nea Skiti, care nu a putut participa la slujba inmormantarii Cuviosului, a fost vizitat la 40 de zile de insusi batranul Iosif, iar locul unde se afla s-a umplut de buna mireasma.

Dumnezeu este bun si frumos. Diavolul este rau si urat.
Dumnezeu aduce pace si odihna. Diavolul aduce tulburare si frica.
Harul dumnezeiesc este bine-inmiresmat.

Pe unde paseste diavolul, locul se umple de un miros insuportabil.

Teodor Danalache

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/cum-miroase-diavolul-145693.html

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ROMÂNI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.

Noi credem şi mărturisim că voi, sfinţilor care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugăciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim.

Că, iată, cu nenumarate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Si să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strâmoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui.

Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Postul fara rugaciune nu ne apropie de Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Postul e o rugaciune a trupului si sufletului. Diavolului nu-i place si iti aduce pe la nari miros de mancari imbietoare. Dar ce placut e atunci cand te invingi si te duci mai departe, trupul capata o usurare iar sufletul rafneste si mai mult dupa rugaciune. Adevarat este ca multe necazuri si ispite se inving prin post si rugaciune.

Sfantul Duh legiuieste imbinarea postului cu rugaciunea, intoarceti-va la Mine din toata inima voastra, ii cheama Domnul pe pacatosi prin gura unui alt Proroc, indemnandu-i si imbarbatandu-i la pocainta, cu post, cu plangere si cu tanguire, si va rupeti inimile voastre, iar nu hainele voastre, si va intoarceti la Domnul Dumnezeul vostru... Trambitati cu trambita in Sion, sfintiti post, vestiti vindecare (Ioil 2, 12-13, 15). Ninivitenii care s-au pocait au facut cunostinta cu puterea postului si a rugaciunii. Dumnezeu rostise deja hotararea asupra lor, ea le fusese vestita de Prorocul Iona; deja Prorocul, ce se indepartase de cetate, o privea tinta si astepta din clipa in clipa sa se implineasca prorocia cea amenintatoare.

Insa, ninivitenii au folosit pocainta, aratand ca nu sunt fatarnici prin parasirea faptelor viclene, prin postul aspru, prin rugaciunea osardnica - si I-a parut rau lui Dumnezeu pentru raul pe care a zis sa le faca lor si n-a facut (Iona 3, 10). In Noul Legamant, Domnul a vestit ca postul va deveni o nevointa de obste a tuturor ucenicilor Lui cand Se va lua Mirele Ceresc – Domnul - de la dansii prin inaltarea la cer (Luca 5, 35). Si cum sa nu posteasca pe pamant ucenicii Domnului Iisus, cum sa nu-L planga pe El, cum sa nu se imbrace in haina intristarii, de vreme ce calea catre Domnul este preaplina de greutati, este pandit de talhari infricosatori atat ca numar, cat si ca rautate!

Toti sfintii lui Dumnezeu si-au petrecut viata pamanteasca in post si rugaciune. Astfel, potrivit marturiei Evangheliei, Sfanta Ana prorocita, fiica lui Fanuil, nu se departa de templu, slujind lui Dumnezeu in post si rugaciuni ziua si noaptea (Luca 2, 37). Despre marea Iudita Scriptura povesteste ca postea in toate zilele vaduviei sale, avea intelegerea din cercare a rugaciunii, stia puterea ei, ajunsese prin rugaciune sa dobandeasca credinta vie in Dumnezeu si a savarsit prin credinta o minunata nevointa (Iudita 8). Acoperit-am cu post sufletul meu (Ps. 68, 12), spune de Dumnezeu insuflatul David - asa puternica este aceasta nevointa! Smerit-am cu post sufletul meu (Ps. 34, 12) - asa se impotriveste aceasta nevointa multumirii de sine si ingamfarii, care apar din imbuibare! Prin mijlocirea postului, rugaciunea mea in sanul meu se va intoarce; fara post, ea este jertfa jalnica a imprastierii mintii, care este nedespartita de imbuibare. Sfantul Apostol Pavel, insirand semnele adevaratilor slujitori ai lui Dumnezeu, aminteste intre aceste semne petrecerea in post (II Cor. 5, 5) si rugaciune (Romani 12, 12; Col. 4, 2). Despre sine el marturiseste ca si-a petrecut viata pamanteasca in necurmate nevointe, lipsuri si necazuri; el aminteste foamea si setea in care l-au aruncat imprejurarile, precum si necurmata postire de buna voie prin care isi chinuia trupul si-l supunea robiei (II Cor. 11, 27; I Cor. 9, 27). Evanghelistul Luca, zugravind in cartea Faptelor impreunapetrecerea in Ierusalim a Sfintilor Apostoli dupa inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare si celelalte femei care au urmat Domnului in vremea calatoriei Lui pamantesti, spune: Acestia toti erau asteptand cu un cuget in rugaciune si in cerere (Fapte l, 14). Din cuvintele acestea se vede limpede ca rugaciunile lor erau foarte lungi, neincetate - lucru cu neputinta fara ajutorul postului. Asa traiau Apostolii! Asa traiau Mucenicii! Asa traiau Cuviosii!

Viata lor a fost si este imbinare a rugaciunii neincetate cu postirea de totdeauna. Mila si dragostea lor fata de frati, fata de cei ce ii iubeau si cei ce ii urau, erau dumnezeiesti, fiindca erau mai presus de firea omeneasca, fiindca erau luate din sanul Domnului insusi. Ei nu numai ca impreuna-patimeau cu toti cei nevoiasi sufleteste si trupeste, nu numai ca iertau toate greselile si cele mai grele jigniri ale aproapelui: ei isi puneau cu bucurie sufletul pentru mantuirea aproapelui, pentru mantuirea vrajmasilor lor.

In imprejurarile insemnate ale vietii si in greutati, inainte de a incepe o lucrare mare, la venirea unor mari necazuri, sfintii lui Dumnezeu posteau si se rugau indoit. Pilda de acest fapt ne-a aratat Mantuitorul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos. Inainte de a iesi sa propovaduiasca si sa mantuiasca omenirea, Domnul a plecat in pustie, petrecand acolo in post patruzeci de zile si patruzeci de nopti. „El a postit”, spune Fericitul Teofilact, „binevoind sa ne arate ca postul este o mare arma si in vremea ispitelor si impotriva dracilor. Precum inmultirea mancarii slujeste drept temei a tot pacatul, asa si infranarea slujeste drept temei a toata fapta buna”.

Calauza in nevointa postului si in nevointa impotriva diavolului este Duhul Sfant. Inaintea alegerii celor doisprezece Apostoli care erau meniti sa pescuiasca lumea spre credinta si mantuire, Domnul S-a suit pe un munte insingurat si a petrecut intreaga noapte in rugaciune (Luca 6, 12); inainte de invierea lui Lazar, Domnul a dat multumita Tatalui pentru ascultarea rugaciunii Sale. Eu stiam, a grait El, ca pururea Ma asculti, fiindca voia Tatalui si a Fiului este o singura voie dumnezeiasca; ci pentru norodul care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis (Ioan 11, 42).

La fel si inainte de alegerea Apostolilor: Domnul nu avea nevoie de rugaciune, dar a purces la rugaciune si a petrecut in rugaciune intreaga noapte ca sa dea prin faptele Sale - asa inteleg Sfintii Parinti cele intamplate atunci - pilda de faptuire, ca sa ne arate ca Dumnezeu primeste si o scurta rugaciune a noastra, dar ca inainte de intamplarile si hotararile insemnate avem neaparata nevoie de rugaciune prelungita si deosebit de incordata.

Inainte de patimi si de moartea pe cruce, carora Domnul a binevoit a li Se supune pentru rascumpararea omenirii, El a mers in gradina Ghetsimani, in locul unde trebuia sa se savarseasca vanzarea, aratandu-Se jertfa de buna voie, adusa dupa voia cea una si nedespartita a Tatalui si a Fiului. Prin aceasta, El ne-a aratat ca suntem datori sa primim toate incercarile trimise noua de sus ca pe ceva care ni se cuvine, sa le primim cu lepadare de sine, cu supunere inaintea voii lui Dumnezeu, cu credinta in Dumnezeu Cel atotputernic, Care vegheaza neadormit asupra noastra, la Care sunt numarati toti perii nostri, de Care nu s-a ascuns osul meu, precum a zis Prorocul, pe care l-ai facut intr-ascuns, si statul meu intru cele mai de jos ale pamantului (Ps. 138, 15).

Domnul ne-a aratat mijlocul prin care putem si suntem datori sa intarim neputinta firii omenesti atunci cand vin necazurile. El S-a rugat cu osardie. Ucenicilor biruiti de somn le-a poruncit: Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41). Ca necazul venit sa nu puna stapanire pe el, sa nu-l inghita, este neaparata nevoie de rugaciune. Este neaparata nevoie in vremea necazului de acea putere duhovniceasca, de acea pace dumnezeiasca pe care le aduce rugaciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce nazuieste ca prin gandurile de intristare si deznadejde sa-l clatine si sa il piarda pe omul supus necazului cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru a nu se imputina credinta noastra in vremea necazului, este nevoie de rugaciune. Avem nevoie de ea ca in chiar mijlocul necazului sa putem simti, dupa spusa Apostolului, toata bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem cand cadem in multe feluri de ispite (Iac. l, 2).

Mangaierea harica ce vine din rugaciune poate fi primita doar de cel curatit prin post si poate fi pastrata numai de cel ce sprijina prin post curatia sa. Pildei Domnului i-au urmat si ii urmeaza adevaratii robi ai Domnului. Inca pe vremea Vechiul Legamant, Sfantul David, manat de Duhul lui Hristos, isi sporea postul si rugaciunile in imprejurarile grele ale vietii (II Imp. 12, 16; Ps. 34, 12). Asemenea lui, Prorocul Daniil, intelegand din cartea Prorocului Ieremia ca se implinise numarul anilor randuiti de Dumnezeu pentru petrecerea iudeilor robiti in Babilon, ca venise vremea intoarcerii lor in Ierusalim, s-a intors spre Dumnezeu cu rugaciune incordata pentru izbavirea iudeilor, intarindu-si rugaciunea prin post: Dat-am fata mea catre Domnul Dumnezeu, spune el, ca sa cerc cu cerere, cu rugaciune, cu posturi, cu sac si cu cenusa; si m-am rugat catre Domnul Dumnezeul meu, si m-am marturisit (Dan. 9, 3-4). Starea in care il aduc pe om postul si rugaciunea este deosebit de buna pentru primirea binefacerilor dumnezeiesti si a descoperirilor dumnezeiesti.

Astfel, de pilda, milosteniile, rugaciunile si posturile sutasului Cornelie au ajuns inaintea lui Dumnezeu si i-au adus cel mai mare bine: cunoasterea lui Hristos. Eram postind si ruganduma intru al noualea ceas in casa mea, ii povestea sutasul despre sine Apostolului Petru, si iata un barbat a statut inaintea mea in haina luminata. Acela era un inger (Fapte 10, 30). De asemenea, Apostolului Petru, care postea si flamanzea, i s-a aratat o fata de masa mare, pogorata din ceruri, care inchipuia lumea pagana, primita de Dumnezeu la credinta in Hristos si la mantuirea intru Hristos (Fapte 10, 11); Apostolilor, care slujeau Domnului si posteau (Fapte 13, 2), Sfantul Duh le-a descoperit ca alesese pe Pavel si pe Varnava pentru a propovadui crestinismul paganilor, le-a poruncit sa-i osebeasca si sa-i trimita la aceasta slujire. Apostolii, auzind in vremea rugaciunii si postirii porunca Sfantului Duh, mai inainte de a o implini postesc si se roaga iar, pentru ca porunca primita cu impreuna-lucrarea postului si a rugaciunii sa fie implinita tot cu impreuna-lucrarea lor. Atunci, postind si rugandu-se si punandu-si pe ei mainile, i-au slobozit (Fapte 13, 3), graieste scriitorul Faptelor Apostolilor. Toata lumea stie ce izbanzi au incununat slujirea lui Pavel si a lui Varnava! Ea a fost incununata de sadirea crestinismului in toata lumea cunoscuta pe atunci. Nenumarate sunt marturiile si pildele faptului ca toti bineplacutii lui Dumnezeu se invrednicesc de dumnezeiestile descoperiri tocmai atunci cand prin post se desfac de materie, iar prin rugaciunea curata, cu mintile goale, neintinate de nici o inchipuire, neimprastiate de nici un gand strain, se infatiseaza intru adanca evlavie si pace lui Dumnezeu, Celui nevazut si nepatruns cu mintea. Iubiti frati! Dupa ce am cunoscut insemnatatea si puterea armelor duhovnicesti care sunt milostenia, postul si rugaciunea, sa ne grabim a ne incinge cu aceste arme! Sa dobandim mila, sa ne imbracam in bunatate, dupa povata si indemnul Apostolului (Coloseni 3, 12).

Trasatura aparte a caracterului nostru, trasatura aparte de totdeauna a purtarii noastre sa fie milostivirea. In afara milostivirii sa nu cautam dreptate. Mila ce vine din firea omeneasca vatamata de cadere este potrivnica dreptatii: mila ce se revarsa din poruncile Evangheliei se afla, cu toata imbelsugarea sa, in legatura nedespartita cu dreptatea dumnezeiasca, ce se si arata prin ea (Ps. 84, 11-14; 88, 15).

Nu numai pe timpul sfintelor posturi randuite de Sfanta Biserica sa ne smerim trupurile prin intrebuintarea cu masura a mancarii - mai ales a mancarii de un anumit fel - ci si in restul timpului sa intrebuintam mancarea cu intelepciune, potrivit nevoilor noastre adevarate, pentru a ne pastra puterile trupesti si sanatatea trupeasca. Dupa ce ne vom fi robit trupul duhului prin postire, dupa ce ne vom fi facut duhul asemanator ingerilor prin bunatate, sa il inaripam cu rugaciunea: fie ca duhul nostru sa dobandeasca fericita deprindere de a se inalta in zbor repede si ades catre Dumnezeu si de a cere binecuvantarea lui Dumnezeu in intreprinderile noastre! Nu vom intarzia sa il vedem pe Dumnezeu ca ajutator si carmuitor al lucrarii noastre. Si nu numai atat! inaltandu-ne des cu gandul la Dumnezeu, putin cate putin vom curati calea obiceiurilor noastre de toata faradelegea - nu numai de cea grosolana, ci si de cea subtire, savarsita cu gandurile si simtamintele.

Cine va cuteza sa-L cheme pe Dumnezeu in ajutor la o fapta pacatoasa? Cine, infatisandu-si cererea imparatului imparatilor, nu se va ingriji mai intai ca cererea sa fie vrednica de privirea imparateasca si dumnezeiasca, ce patrunde in ascunzisurile inimii si vede la fel de limpede toate cele vazute si nevazute? De vom cere ceva dupa voia Lui, doar atunci ne va asculta (I Ioan 5, 14), a spus Apostolul.

Cine, intorcandu-se mereu catre Dumnezeu, nu va dobandi incredintarea si simtamantul ca traieste sub ochii lui Dumnezeu, ca fiecare fapta a sa, fiecare miscare a sufletului sau este vazuta de Atotvazatorul si Pretutindenea Fiitorul Dumnezeu?

 Aceasta incredintare si acest simtamant au drept urmare neaparata sporirea duhovniceasca a crestinului. Sa ne daruiasca Milostivul nostru Domn aceasta sporire, intru slava numelui Sau si spre mantuirea noastra! Amin.