luni, 29 aprilie 2013

Coadă de topor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



         Se zice că era un om care, în preajma iernii, se trezi fără lemne de foc. Avea nevoie şi de ceva lemne de construcţie. Alergă în pădure, dar acolo observă că toţi copacii aveau crengile sus de tot şi nu putu apuca nici măcar una s-o rupă. Era pe vremea când copacii înţelegeau de vorba omenească... Omul nostru ştia acest lucru şi se rugă de mai mulţi copaci să-şi lase crengile în jos, să-şi facă şi el o sarcină de crengi, să-şi împlinească nevoile. Dar, ca şi cum s-ar fi vorbit între dânşii, copacii nu-i arătau nici o bunăvoinţă, ţinându-şi toţi crengile ridicate, parcă dimpotrivă, apărându-le. Unuia singur i s-a făcut milă şi, aplecându-şi câteva ramuri, l-a chemat: "Vino! Mi-e milă de tine!" Omul a prins ramurile, a început să le despoaie de crengi, iar la urmă, rupând una mai grosuţă, a auzit zicând: "Pe mine ciopleşte-mă frumos, fă-ţi la fierar un topor ascuţit şi fă-mă coadă de topor. Şi vino cu toporul în pădure şi taie câte uscături vrei. Nu te vei mai ruga de nimeni.
 Omul făcu aşa. Se întoarse în pădure şi primul copac pe care îl doborî fu chiar acela care îi dăruise creanga din care îşi făcuse coadă de topor. Înainte de a cădea, omul şi coada de topor auziră suspinul copacului: "Să fii blestemat, îi zise omului, că ai încălcat legea recunoştinţei. Mie mi-a fost milă de tine, iar tu, drept răsplată, m-ai tăiat, şi încă pe mine cel dintâi. Asta ţi-e recunoştinţa? De m-ai fi lăsat, ţi-aş fi dat în toate toamnele din crengile mele!" "Iar tu, îi zise cozii de topor, să fii blestemată în vecii vecilor şi numele să-ţi fie de ocară în toată lumea, că te-ai întors împotriva mea şi a pădurii din care te tragi, făcându-te unealta acestui nerecunoscător. Şi numele de ocară, coadă de topor, să-l poarte şi omul care va face ca tine".

                                                             Să exersăm continuu

Un pianist discuta cu unul din prietenii săi cei mai apropiaţi. Vorbind printre altele despre muzică, pianistul îi spuse: "Dacă nu exersez o zi, simt din plin lucrul acesta, dar numai eu observ. Dacă nu exersez două zile, observă şi prietenii mei. Dacă nu exersez trei zile, observă şi publicul". La acestea, prietenul, care era un bun creştin şi apreciat pentru viaţa lui exemplară, îi spuse pianistului: "Şi mie mi se întâmplă la fel cu rugăciunea. Dacă nu mă rog o zi, observă cu siguranţă Dumnezeu. Dacă nu mă rog două zile, observ eu însumi. Dacă nu mă rog trei zile, simt şi cei din jurul meu".

Apropo, la dumneavoastră cum e?

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Invierea lui Lazar

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...





Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Florii. Din Evanghelii aflam ca Lazar era fratele Martei si al Mariei si locuia in Betania. Aceasta localitate se afla in Tara Sfanta si este asezata pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Maslinilor.

In zilele care au premers Patimii Sale, Hristos se afla dincolo de Iordan, in Pereea, intr-un tinut pustiu. Aici va primi vestea ca Lazar era grav bolnav si ca este asteptat sa-l vindece. Evangheliile nu mentioneaza ce boala avea, insa, fara indoiala era o boala fara vindecare. Hristos nu pleaca spre Lazar, decat dupa doua zile de la aflarea acestei vesti. Ajunge in Betania, impreuna cu ucenicii Sai, in cea de-a patra zi de la moartea lui Lazar.

La intrarea in sat este intampinat de Marta cu urmatoarele cuvinte: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Hristos ii raspunde: "Eu sunt invierea si viata!", adica El este Cel care a adus de la nefiinta la fiinta toate si Cel care are putere sa biruiasca moartea.

La intrebarea lui Hristos: "Unde l-ati pus?", cei din jur au raspuns: "Doamne, vino si vezi". In cartea de cult (Triod) se spune: "Ca un muritor ai intrebat, iar ca un Dumnezeu ai inviat". Lucrarile omenesti se impletesc cu cele dumnezeiesti. Toate actiunile savarsite de Hristos fiind teandrice, fiecare din ele poarta poarta pecetea ambelor firi, desi uneori precumpaneste elementul omenesc si alteori cel divin.

Sunt persoane care sustin ca Fiul nu este de o fiinta cu Tatal. Invoca faptul ca Hristos a dat dovada de nestiinta, de vreme ce a intrebat "Unde l-ati pus". Ori Dumnezeu este atotstiutor. Ca sa nu cadem si noi in eroare, Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca daca numim nestiinta aceasta intrebare a lui Iisus, atunci trebuie sa numim nestiinta si intrebarea Tatalui din rai: "Adame unde esti?" sau pe cea adresata lui Cain: "Unde este Abel fratele tau?". Dar nici Tatal, dupa Vechiul Testament, n-a fost nestiutor, nici Fiul, dupa Noul Testament, nu este.

Invierea lui Lazar simbol al invierii de obste

Potrivit Sfintelor Evanghelii, Hristos va plange in fata mormantului lui Lazar. El va lacrima din mila pentru toata firea omeneasca, nu doar pentru Lazar, ci pentru intreaga fire omeneasca intrata in stricaciune. Va cere sa fie data la o parte piatra de la usa mormantului, ii va multumi Tatalui pentru minunea ce avea sa se intample si apoi il va chema pe Lazar afara. Acesta iese din mormant asa cum fusese ingropat: infasurat in giulgiu si cu mahrama pe fata.

Strigarea lui Hristos, cand il cheama pe Lazar din mormant, este vazuta ca un chip al chemarii din pamant a tuturor mortilor la invierea de obste, care va fi o chemare a tuturor la judecata finala. Parintele Dumitru Staniloae afirma ca un astfel de cuvant sau o astfel de putere trebuie sa fi folosit Dumnezeu Cuvantul si la crearea lumii. Dar atunci le-a creat pe toate pe rand, pe cand la invierea de obste va chema trupurile tuturor deodata la o noua viata. Trebuie observat ca in cazul lui Lazar biruinta asupra mortii nu a fost definitiva, deoarece la el a avut loc o reinsufletire a trupului sau pamantesc. Numai in Hristos moartea va fi pe deplin invinsa.

Invierea lui Lazar si Taina Pocaintei

Lazar s-a imbolnavit, a murit, dar a inviat pentru ca era prieten al lui Hristos. Deci, nimeni nu trebuie sa-si piarda nadejdea, chiar daca se afla in raul extrem. In ceea ce s-a intamplat cu Lazar, prin dezlegare, aflam ceea ce se implineste cu fiecare dintre noi cand este scapat din moartea sufleteasca. Prin pocainta omul devine viu. Dar aceasta nu ajunge, este nevoie si de dezlegarea pe care o da preotul, dupa cum a fost nevoie ca si Lazar sa fie dezlegat de Apostoli la porunca Mantuitorului.

Lazar episcop al Ciprului

Dupa omorarea arhidiaconului Stefan, Lazar impreuna cu surorile lui, au mers in insula Cipru. Era si el cautat pentru a fi omorat. Cand Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traditia spune ca, dupa ce a fost inviat de Hristos, a mai trait 30 de ani, apoi a murit.

A fost ingropat in localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormantul lui s-a zidit o bisericuta. Pe la 890, imparatul Leon Inteleptul a mutat moastele la Constantinopol. In schimbul sfintelor moaste, a oferit bani si mesteri care au ridicat, in Larnaca, biserica "Sfantului Lazar", care se vede si astazi. In 1204, cand cruciatii au cucerit Constantinopolul, au dus in Occident moastele lui Lazar. Pastrate initial in Marsilia, au fost purtate apoi in alte locuri, incat astazi s-a pierdut urma lor. In anul 1972, in timpul lucrarilor de restaurare a bisericii "Sfantul Lazar" din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmura cu un fragment din moastele sfantului. Pe sicriu scrie: "Lazar cel de a patra zi, prietenul lui Hristos".

La fiecare pomenire a celor adormiti, Sfantul Lazar este chemat sa se roage pentru ei: "...pentru rugaciunile sfantului si dreptului Lazar cel inviat a patra zi din morti..."

Sa ne identificam cu Lazar

Parintele Alexander Schmemann ne atrage atentia ca toata saptamana a sasea aPostului Mare ne invita sa devenim martorii celor intamplate cu Lazar si sa ne identificam cu el. Astfel, luni ni se spune: "Astazi, umbland Hristos pe langa Iordan, I S-a aratat boala lui Lazar...", marti: "Ieri si astazi a fost boala lui Lazar...", miercuri: "Astazi, Lazar, murind, este ingropat si il jelesc surorile...", joi: "Doua zile are astazi Lazar cel mort", iar vineri: "Maine, Domnul vine sa ridice pe fratele cel mort al Martei si al Mariei".

Dureros pentru noi este ca ne-am obisnuit cu moartea, atat de mult incat am ajuns sa o consideram fireasca. Nu mai suntem constienti de faptul ca omul nu a fost creat sa moara, ca moartea a fost inghitita de biruinta (1Cor. 15, 50-54). Invierea lui Lazar este invitatia sau chemarea de a iesi din moarte si a intra in Viata.
Adrian Cocosila

Am avut bucuria de a vizita biserica si mormantul lui Lazăr...
ba chiar am avut si o mică intamplare acolo...






















vineri, 26 aprilie 2013

Ramurile de salcie de la Florii se ţin la icoane tot anul


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Sărbătoarea de Florii anunţă intrarea în Săptămâna Mare, premergătoare Paştelui. Duminica Floriilor este strâns legată, în tradiţia populară, de Sâmbăta lui Lazăr, zi de pomenire a morţilor, în care fetiţele colindau pe la case cu Lăzărelul sau Lăzăriţa.

În tradiţia populară, în Sâmbăta lui Lazăr avea loc comemorarea lui Lazăr cel sărac. „Totul începe din Sâmbăta Floriilor cu acel colind al fetiţelor numit «Lăzărelul». Grupuri de fete merg îmbrăcate în costumaţie vegetală confecţionată din frunze de salcie şi colindă din casă în casă. «Lăzărelul» este amintit de fetele care merg pe la casele oamenilor şi colindă, iar la sfârşit, sunt răsplătite cu ouă“, a menţionat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Colindul nu este foarte des întâlnit în Moldova, însă umblatul cu „Lăzărelul“ este un obicei răspândit în Muntenia şi în partea sudică a ţării. Unul din colindele cântate de fetele care umblau cu Lăzărelul era „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii. Ce păcat de cel ce moare, fericiţi sunt cei ce-s vii!“. Acest obicei, întâlnit în ţara noastră în Muntenia şi Dobrogea este întâlnit într-o zonă mai vastă a sud-estului Europei.

Salcia sfinţită apără gospodăria

Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor, din satul tradiţional. Salcia este sfinţită la biserică, apoi este utilizată în gospodărie. „Se punea salcie la ferestrele caselor, apoi se punea la icoane, în nici un caz nu se arunca. De asemenea, mâţişorii care sunt la salcie în această perioadă erau foarte preţuiţi“, a precizat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Aşa cum arată muzeograful, „salcia este folosită în special în două mari obiceiuri de primăvară, de Blagoveştenie sau Buna Vestire şi de Florii. Este o plantă care se află în splendoarea ei tocmai în această perioadă şi care substituie palmierii care nu se găsesc în spaţiul nostru geografic“, a arătat Victor Munteanu care a adăugat că astfel de substituiri se regăsesc şi în alte zone geografice.

De asemenea, „un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri, iar după ce trec sărbătorile pascale ele se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului“, a arătat Victor Munteanu.

După ce ramurile de salcie erau sfinţite la biserică, mâţişorii erau împărţiţi la oameni. Salcia era nelipsită din pomana care se face la Moşii de Florii: „Erau duse la biserică şi ramuri de salcie dar şi de răchită care erau duse apoi în cimitir“, după cum a menţionat muzeograful, care a adăugat că „în Moldova, din crenguţele de Salcie sfânţită se făceau coroniţe care se agăţau după Paşte în pomii fructiferi, pentru belşug“.

Un obicei întâlnit de Florii este ca persoanele sau copiii care nu au participat la slujba de la biserică să fie lovite, acasă, cu ramurile de salcie, de către cei care au fost la slujbă în timp ce se spune „Nu te pălesc eu, ci te pălesc mâţişorii ca să nu uiţi că de azi într-o săptămână e Paştele“.

Ajutor pentru Maica Domnului

Sunt mai multe legende privind salcia şi utilizarea acesteia în procesiunea de Florii. Una dintre legende povesteşte cum Maica Domnului, grăbindu-se spre locul unde era Fiul ei răstignit, a ajuns la malul unei ape curgătoare vijelioase. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur să o ajute să treacă apa, însă nici una dintre ele nu s-a îndurat de lacrimile ei, cu excepţia salciei care şi-a aplecat o creangă şi a ajutat-o să treacă pe malul celălalt. În semn de mulţumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii.

Ramurile de salcie erau utilizate şi de apicultorii care înconjurau cu ele stupii, în timp ce ţăranii îngropau mâţişorii în brazdă, pentru a asigura o recoltă bogată. Mâţişorii erau folosiţi şi pentru a împodobi icoanele, uşile, ferestrele, intrările în grajduri sau în orice altă anexă gospodărească. De asemenea, se puneau la fântâni, pentru a asigura prospeţimea apei.

Plăcinte sau pâine, pomana din Sâmbăta Floriilor

Tot astăzi se fac multe copturi, Sâmbăta lui Lazăr fiind o zi de comemorare a morţilor, de pomenire, în care se merge la cimitir. „Se fac copturi, fie plăcinte, fie azimă, pe care femeile le dau de pomană în Sâmbăta Floriilor. În unele zone se face câte o pâine specială pentru fiecare membru al familiei“, a spus Victor Munteanu, care a adăugat că înainte, familiile erau formate din mai mulţi membri, şapte, opt persoane, astfel că era o treabă migăloasă pentru stăpâna casei să pregătească pentru fiecare câte o astfel de pâine: „Acestea se făceau diferit pentru fiecare membru al familiei, în funcţie de statutul pe care îl avea. Într-un fel arăta pâinea pentru tată, capul familiei, într-un fel pentru mamă, sau pentru mezinul familiei. De asemenea, într-un fel arăta pâinea pentru flăcăi şi într-un fel arăta pentru fiice“.

La Moşii de Florii, femeile fac şi plăcinte pe care le împart mai ales săracilor, fiind pomenit astfel şi Lazăr. De asemenea, plăcintele mai erau date mamelor cu copii mici. În unele zone, se face, în Sâmbăta Floriilor, şi parastasul lui Lazar, aici fiind inclus şi colindul fetelor care primesc ouă şi pe care apoi le vor folosi la înroşit pentru Paşte. În unele zone, colindul fetelor era numit mersul cu „Vaiul“.

În Maramureş, se face din grâu o pâinică numită „floare de grâu“ care este împărţită tuturor membrilor familiei, în speranţa că toţi cei care mănâncă din ea se vor revedea şi pe cealaltă lume.

 „Nu eu te lovesc, te loveşte salcia“

Diverse obiceiuri populare care se întâlnesc în ziua de Florii au loc pretutindeni, în locurile unde trăiesc creştini. În Anglia sunt folosite, ca peste tot în spaţiul european, ramuri de salcie ca substitut pentru ramurile de palmier cu care a fost primit Iisus în Iersualim, de aceea englezii mai numesc salcia şi palmierul englezesc. Tot pentru a înlocui ramurile de palmier erau folosite narcisele numite şi crinii Postului Mare.

În zona Rinului inferior, exista obiceiul de a decora mormintele cu ramuri sfinţite în Duminica Florilor.

În Roma erau împărţite credincioşilor ramuri de măsin, în loc de palmier, în timp ce în Bavaria, precum în toată Europa nordică, erau împărţite ramurile de salcie cu mâţişori. Atunci când timpul rece nu permitea utilizarea ramurilor de salcie, acestea erau înlocuite cu ramuri care erau ţinute în casă în vase cu apă, la căldură. Deşi nu lipsesc de nicăieri, substitutele ramurilor de palmieri sunt diferite de la regiune la regiune, predominând, în mod special, salcia.

În Lituania sau Polonia, atunci când ramurile de salcie nu erau înverzite, erau confecţionate ramuri din flori uscate şi pictate în culori vii.

Un obicei des întâlnit în mai multe regiuni europene este cel al bătăii simbolice cu ramurile de salcie, după ce acestea erau sfinţite. Această bătaie nu reprezenta o pedeapsă, ci era făcută cu cea mai bună intenţie. „Nu te bat eu, ramura de salcie (palmier) te loveşte“ spun polonezii. La fel, ca la români, aceste ramuri sfinţite erau păstrate cu grijă pe tot parcursul anului, de obicei lângă icoane. La fel ca şi românii, polonezii înghiţeau mâţişorii de salcie pentru a nu se îmbolnăvi.

Printre nordici, lituanienii confecţionează ramurile pentru Florii şi din ramuri de ienupăr, care este verde tot timpul anului.

De asemenea, se mai folosesc ramuri de afini, vâsc sau ramuri de stejar, ferigă, la care se mai adaugă şi plante crescute în interior. Şi aici este întâlnit obiceiul bătăii cu ramurile de salcie sau ramurile care substituiau palmierii. Astfel, cei care nu puteau ajunge la biserică, în special din motive medicale, erau loviţi cu aceste crenguţe sfinţite pe cap, umeri, strigându-se în mod repetat: „Ieşi, boală, întoarce-te sănătate!“. Apoi se cânta: „Nu sunt eu cel ce te loveşte/ Ramura de salcie (palmier) te loveşte / Nu tu eşti în suferinţă / Ramura este cea care suferă / În curând va fi Paştele“.

Se mai spunea că, dacă erau plantate crenguţele de salcie, sfinţită pe cele două maluri ale râului, la sfârşitul lumii, când toate apele vor seca, în locul unde au crescut sălciile va fi apă bună de băut.

Finlandezii nu fac excepţie în ceea ce priveşte obiceiul de a-i lovi pe cei apropiaţi, în Duminica Floriilor, cu crenguţele de salcie pentru a le asigura astfel sănătatea, acest obicei fiind întâlnit în special la finlandezii din est, la cei ortodocşi. Cu Duminica Floriilor începe, în tradiţia finlandeză, Săptămâna tăcută, care se termină cu Duminica Paştelui. În Duminica Floriilor, rudele sau vecinii îşi fac vizite şi îşi oferă daruri printre care, la loc de cinste, sunt ouăle, dulciurile sau câte o monedă.



SURSA

ZIARUL LUMINA

CUVANT DESPRE RAI


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Oare cum as putea eu, nepriceputul si cu totul neiscusitul, să zugrăvesc prin cuvinte patria noastră cea veche din care am căzut? Dacă dumnezeiescul si marele Apostol Pavel ne spune că: Cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-au suit, acelea a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, apoi cum o limbă de tărână si o minte întunecată de păcate se va pricepe a spune cele nespuse?

Dar, fiindcă nu este bine nici a tăcea despre acea fericire si frumusete, voi îndrăzni a aduce prin cuvânt, din cele ce ne-am învătat din Sfânta Scriptură si din învătăturile Sfintilor Părinti, o umbră oarecare a acelor neumbrite si vesnice veselii, ca prin cele prea mici să suim întelegerea noastră după putere la cele prea mari si cu prea minunată frumusete împodobite.

Sfânta Scriptură ne spune despre rai că este asezat de Dumnezeu spre răsărit: Si a sădit Dumne-zeu rai în Eden spre răsărituri. N-ati auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-ati auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile ceruri-lor, spre răsărituri.

Sfântul Vasile cel Mare întelege raiul, după el si după toti sfintii, ca o desfătare, căci Eden înseamnă raiul desfătării. Aici trebuie să întelegem o desfătare vrednică de Dumnezeu, desfătare care este potrivită sfintilor.

Mai departe, arătând despre acele nespuse duhovnicesti veselii, zice: Acolo pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfintii Părinti ai Bisericii au spus că raiul este îndoit, adică este alcătuit si din cele simtite si din cele gândite, văzut si nevăzut, după cum omul este format din trup si suflet. Raiul îl întelegem si trupeste dar îl tâlcuim si duhovniceste. În rai va fi o desfătare duhovnicească desăvârsită a celor cinci simturi ale omului.

Raiul nu-i împărătia cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau dreptii până la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotărât să stea dreptii acolo pentru totdeauna, că de la judecată înainte, sufletele dreptilor nu se mai duc în rai, ci în împărătia cerurilor.

Iar deosebirea între cer si rai este negrăit de mare, pentru că atâta iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, încât în locul raiului i-a dat împărătia cerurilor. Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pământ si suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai bagă în rai pe omul care face voia Lui si poruncile Lui si se teme de El, ci în ceruri. În Evanghelie ce s-a zis? "Fericiti cei săraci cu duhul, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci altfel: "împărătia cerurilor". Sau zice: "Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci împărătia cerurilor.

"Iată dar - zice Sfântul Vasile -, a pierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negrăită, a câstigat cerul". Că unde a prisosit păcatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit.

Împărătia lui Dumnezeu nu este mâncare si băutură, ci dreptate, pace si bucurie în Duhul Sfânt. Iar ca să intre cineva în Împărătia cerurilor trebuie să se nască din apă si din Duh, să fie nevinovat ca pruncii, să rabde multe scârbe în viată si să se silească în toată viata la lucrul poruncilor Domnului.

Raiul, ca cineva să-l poată descrie, nu se poate. Niciodată nu poate să descrie cineva frumusetile raiului. Nici oamenii, nici îngerii. Auziti pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-a suit. Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul.

Marele Vasile, arătând pe cât este nouă cu putintă despre rai, zice asa: "Omule, dacă-ti închipui că raiul este mâncare si băutură si veselie si grădină si flori si cântări si păsări si palate de aur, nu te opresc. Măcar asa să-ti închipui, dar râvneste la rai, adică să doresti raiul. Că dorind raiul, te lasi de păcat. Închipuie-ti si tu cum vrei, dar orice vei închipui tu despre rai, nu este ceea ce îti închipui tu, că raiul este mai presus de minte".

Apoi zice: "Deci ispiteste-te ca prin învătăturile acestea să vii întru întelegerea raiului aceluia si să ajungi si tu la zorile dumnezeiestii lumini. De esti trupesc si mare îndulcire socotesti din cele simtite, să ai acea închipuire a Raiului celui trupesc si săturarea cea prea dulce, si să te sârguiesti către acestea, fiindcă acolo vei afla desfătarea neîncetată! Dar mai bine decât îndulcirile cele trupesti, suie-te cu gândul către frumusetea îngerilor si învată-te cu de-amănuntul roadele dreptătii!"

Sfântul Vasile cel Mare vorbeste în Hexaime-ron despre rai, zicând: "Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multă si negrăită verdeată si foarte fru-mos împodobite. Acolo floarea nu străluceste putină vreme si apoi lipseste, ci îndelungată vreme si este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune.

Buna lor mireasmă este fără de sat, frumoasa lor culoare de-a pururea străluceste si puterea vânturilor nu le slăbeste. Lunile cele noi nu le vestejesc, înghe-turile nu le îngheată, arsura soarelui nu le usucă; ci un duh măsurat, care dă oarecare subtire si dulce suflare, usor si cu dulceată suflă asupra lor, neîmpilat de vreme si nevestejit în veac, păzind sporul lor. Iar frumusetea sadurilor celor de acolo este si ea vrednică de facerea si sădirea Celui ce le-a sădit".

Si după multe, zice: "Care cuvânt va putea să arate multimea dulcetii si frumusetii aceleia?... Acolo sunt si neamuri de nenumărate feluri de păsări, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasuri-lor, aduc o dulceată negrăită, încât oamenii cei drepti de acolo se desfătează si se îndulcesc prin toate simtu-rile: pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le". Mai departe zice: "De esti duhovnicesc si cugeti mai mult decât la îndulcirile trupesti, urcă-te cu gândul către frumusetile îngerilor si învată-te roadele dreptătii ce sunt în ei. Vezi râurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale căror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu si a căror mester este singurul Dumnezeu".

Dar, într-adevăr, raiul în care a stat Adam era îndoit. Avea o parte simtită si una gândită, fiindcă în rai erau pomi din care se putea mânca. Ceea ce spune Sfânta Scriptură: pomul cunostintei binelui si răului, se poate închipui că a fost într-adevăr pom.

Dar de ce-i spune pomul cunostintei binelui si răului? Stiti voi ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului, din care a mâncat Adam si de ce se cheamă asa? Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre acest pom: "Pomul cunostintei binelui si rău-lui din rai se chema asa pentru că două lucruri mari a arătat el după ce au gustat Eva si Adam dintr-însul: A arătat binele si răul".

A arătat cât de bine era dacă nu mânca din pom, că Adam, care a stat 700 de ani în rai, s-a desfătat acolo de atâtea bunătăti - si de cele simtite si de cele gândite, că auzea si îngerii în ceruri si îi vedea cum îl laudă pe Dumnezeu. Iar atunci când l-a scos afară din atâta dulceată si frumusete, a cunoscut cât de bine era dacă nu mâncam din pom. Si iarăsi, a cunoscut si răul: "Cât de rău este, si ce mare răutate ne-a ajuns pe noi, fiindcă am mâncat din pom".

Iată ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului. A cunoscut cât de rău a făcut că a călcat porunca lui Dumnezeu si cât de bine era dacă nu o călca si nu mânca din pom. Asa se tâlcuieste pomul cunostintei binelui si răului după Sfintii Părinti.

Dar să continuăm despre rai. Marele Vasile spune acolo: "Păsările raiului nu mai mor ca cele de pe pământ si nu mai îmbătrânesc, că sunt pline de Duhul Sfânt. Acolo cele patru stihii care sunt pe pământ: aerul, apa, pământul si cerul, sunt atât de împodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primăvara si vara, toamna si iarna, asa de frumos sunt îmbinate unele cu altele, încât nu se mai satură omul în veacul veacului de a trăi acolo.

Acolo niciodată nu este silă a vânturilor si nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vânt, dar nici să nu fie deloc. Nu-i niciodată acolo ploaie prea multă, dar nici să nu fie. Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt îmbinate în asa fel, încât pro-voacă o negrăită plăcere la cele cinci simtiri ale omului.

Gustul. Poamele din rai au atâta dulceată si atâta felurime de gusturi, încât omul nu mai poate pofti nimic peste dulceata lor.

Auzul. Cântările de acolo care desfătează nu gustul, ci alt simt al omului, auzul, atâta frumusete au, încât o mie de ani se pare un ceas în rai, cum citim si în Mântuirea păcătosilor.

Pipăitul cel îndoit, înăuntru si în afară, acolo atât frumusete are si atâta blândete în zidiri, încât niciodată spini nu există, lucru aspru nu există, lucru care să te ardă nu există, lucru care să te otrăvească nu există, asa încât pipăirea si cea dinăuntru si cea din afară este fără nici o vătămare.

Mirosul. Atâta mireasmă a Duhului Sfânt este acolo si florile acelea atâta mireasmă au, încât nu mai poti să-ti închipui că ar mai exista altceva în lume să miroasă mai frumos ca acelea.

Vederea. Iar vederea se desfătează întru atâta frumusete (Gan-Eden, adică vesnică desfătare), încât nu poate omul nici într-un fel să mai cugete că ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo.

Se desfătează cele cinci simtiri ale omului de nu pot mai mult. Ai văzut ce spune în Psaltire: Pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Stiti voi ce înseamnă pornirile râurilor? Râurile Duhului Sfânt se varsă în rai si veselesc cetatea lui Dumnezeu - raiul si sufletele -, încât nu poate omul să spună cu limba asta de tărână ce mângâiere a Duhului Sfânt vine acolo.

Pornirile râurilor, pornirile darului Duhului Sfânt care se varsă în rai, atât veselesc inima si mintea omului, încât el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decât acele mângâ-ieri ale darului Duhului Sfânt. Si acesta-i raiul, dacă-ti poti închipui asa, dar nu împărătia cerurilor.

V-am spus că omul este îndoit, o parte văzută si una nevăzută. Raiul este si simtitor, ca omul să poată gusta si cu trupul si cu vederea dulcetile lui; si gânditor, pentru că sufletul omului acolo nu este împiedicat să vadă cerul sau dăntuirile arhanghelilor si ale îngerilor sau să audă cântările din cer. Între partea văzută si cea nevăzută este mare legătură.

În rai Dumnezeu a spus lui Adam să lucreze raiul si să-l păzească. Dar stiti ce lucrare era aceea? Întreabă pe Sfântul Nil Ascetul. Era lucrarea rugă-ciunii si păzirea mintii. Raiul cel cuvântător din sufletul lui! A lucra raiul este totdeauna a fi în rugăciune necontenită cu Dumnezeu, asemenea cu îngerii, căci Adam îi auzea rugându-se si cântând lui Dumnezeu; iar a-l păzi este de a-si păzi mintea, să nu alunece cumva spre gândire împotriva lui Dumnezeu.

Închei aici prin cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: "Învată-te, omule, ca din niste învătături ca acestea să vii întru întelegerea Raiului si să ajungi la zorile dinaintea luminii, unde răsare lumina cunos-tintei si unde raiul desfătării s-a sădit". Amin.


Parintele Cleopa

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO