luni, 29 aprilie 2013

Coadă de topor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



         Se zice că era un om care, în preajma iernii, se trezi fără lemne de foc. Avea nevoie şi de ceva lemne de construcţie. Alergă în pădure, dar acolo observă că toţi copacii aveau crengile sus de tot şi nu putu apuca nici măcar una s-o rupă. Era pe vremea când copacii înţelegeau de vorba omenească... Omul nostru ştia acest lucru şi se rugă de mai mulţi copaci să-şi lase crengile în jos, să-şi facă şi el o sarcină de crengi, să-şi împlinească nevoile. Dar, ca şi cum s-ar fi vorbit între dânşii, copacii nu-i arătau nici o bunăvoinţă, ţinându-şi toţi crengile ridicate, parcă dimpotrivă, apărându-le. Unuia singur i s-a făcut milă şi, aplecându-şi câteva ramuri, l-a chemat: "Vino! Mi-e milă de tine!" Omul a prins ramurile, a început să le despoaie de crengi, iar la urmă, rupând una mai grosuţă, a auzit zicând: "Pe mine ciopleşte-mă frumos, fă-ţi la fierar un topor ascuţit şi fă-mă coadă de topor. Şi vino cu toporul în pădure şi taie câte uscături vrei. Nu te vei mai ruga de nimeni.
 Omul făcu aşa. Se întoarse în pădure şi primul copac pe care îl doborî fu chiar acela care îi dăruise creanga din care îşi făcuse coadă de topor. Înainte de a cădea, omul şi coada de topor auziră suspinul copacului: "Să fii blestemat, îi zise omului, că ai încălcat legea recunoştinţei. Mie mi-a fost milă de tine, iar tu, drept răsplată, m-ai tăiat, şi încă pe mine cel dintâi. Asta ţi-e recunoştinţa? De m-ai fi lăsat, ţi-aş fi dat în toate toamnele din crengile mele!" "Iar tu, îi zise cozii de topor, să fii blestemată în vecii vecilor şi numele să-ţi fie de ocară în toată lumea, că te-ai întors împotriva mea şi a pădurii din care te tragi, făcându-te unealta acestui nerecunoscător. Şi numele de ocară, coadă de topor, să-l poarte şi omul care va face ca tine".

                                                             Să exersăm continuu

Un pianist discuta cu unul din prietenii săi cei mai apropiaţi. Vorbind printre altele despre muzică, pianistul îi spuse: "Dacă nu exersez o zi, simt din plin lucrul acesta, dar numai eu observ. Dacă nu exersez două zile, observă şi prietenii mei. Dacă nu exersez trei zile, observă şi publicul". La acestea, prietenul, care era un bun creştin şi apreciat pentru viaţa lui exemplară, îi spuse pianistului: "Şi mie mi se întâmplă la fel cu rugăciunea. Dacă nu mă rog o zi, observă cu siguranţă Dumnezeu. Dacă nu mă rog două zile, observ eu însumi. Dacă nu mă rog trei zile, simt şi cei din jurul meu".

Apropo, la dumneavoastră cum e?

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Invierea lui Lazar

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...





Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Florii. Din Evanghelii aflam ca Lazar era fratele Martei si al Mariei si locuia in Betania. Aceasta localitate se afla in Tara Sfanta si este asezata pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Maslinilor.

In zilele care au premers Patimii Sale, Hristos se afla dincolo de Iordan, in Pereea, intr-un tinut pustiu. Aici va primi vestea ca Lazar era grav bolnav si ca este asteptat sa-l vindece. Evangheliile nu mentioneaza ce boala avea, insa, fara indoiala era o boala fara vindecare. Hristos nu pleaca spre Lazar, decat dupa doua zile de la aflarea acestei vesti. Ajunge in Betania, impreuna cu ucenicii Sai, in cea de-a patra zi de la moartea lui Lazar.

La intrarea in sat este intampinat de Marta cu urmatoarele cuvinte: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Hristos ii raspunde: "Eu sunt invierea si viata!", adica El este Cel care a adus de la nefiinta la fiinta toate si Cel care are putere sa biruiasca moartea.

La intrebarea lui Hristos: "Unde l-ati pus?", cei din jur au raspuns: "Doamne, vino si vezi". In cartea de cult (Triod) se spune: "Ca un muritor ai intrebat, iar ca un Dumnezeu ai inviat". Lucrarile omenesti se impletesc cu cele dumnezeiesti. Toate actiunile savarsite de Hristos fiind teandrice, fiecare din ele poarta poarta pecetea ambelor firi, desi uneori precumpaneste elementul omenesc si alteori cel divin.

Sunt persoane care sustin ca Fiul nu este de o fiinta cu Tatal. Invoca faptul ca Hristos a dat dovada de nestiinta, de vreme ce a intrebat "Unde l-ati pus". Ori Dumnezeu este atotstiutor. Ca sa nu cadem si noi in eroare, Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca daca numim nestiinta aceasta intrebare a lui Iisus, atunci trebuie sa numim nestiinta si intrebarea Tatalui din rai: "Adame unde esti?" sau pe cea adresata lui Cain: "Unde este Abel fratele tau?". Dar nici Tatal, dupa Vechiul Testament, n-a fost nestiutor, nici Fiul, dupa Noul Testament, nu este.

Invierea lui Lazar simbol al invierii de obste

Potrivit Sfintelor Evanghelii, Hristos va plange in fata mormantului lui Lazar. El va lacrima din mila pentru toata firea omeneasca, nu doar pentru Lazar, ci pentru intreaga fire omeneasca intrata in stricaciune. Va cere sa fie data la o parte piatra de la usa mormantului, ii va multumi Tatalui pentru minunea ce avea sa se intample si apoi il va chema pe Lazar afara. Acesta iese din mormant asa cum fusese ingropat: infasurat in giulgiu si cu mahrama pe fata.

Strigarea lui Hristos, cand il cheama pe Lazar din mormant, este vazuta ca un chip al chemarii din pamant a tuturor mortilor la invierea de obste, care va fi o chemare a tuturor la judecata finala. Parintele Dumitru Staniloae afirma ca un astfel de cuvant sau o astfel de putere trebuie sa fi folosit Dumnezeu Cuvantul si la crearea lumii. Dar atunci le-a creat pe toate pe rand, pe cand la invierea de obste va chema trupurile tuturor deodata la o noua viata. Trebuie observat ca in cazul lui Lazar biruinta asupra mortii nu a fost definitiva, deoarece la el a avut loc o reinsufletire a trupului sau pamantesc. Numai in Hristos moartea va fi pe deplin invinsa.

Invierea lui Lazar si Taina Pocaintei

Lazar s-a imbolnavit, a murit, dar a inviat pentru ca era prieten al lui Hristos. Deci, nimeni nu trebuie sa-si piarda nadejdea, chiar daca se afla in raul extrem. In ceea ce s-a intamplat cu Lazar, prin dezlegare, aflam ceea ce se implineste cu fiecare dintre noi cand este scapat din moartea sufleteasca. Prin pocainta omul devine viu. Dar aceasta nu ajunge, este nevoie si de dezlegarea pe care o da preotul, dupa cum a fost nevoie ca si Lazar sa fie dezlegat de Apostoli la porunca Mantuitorului.

Lazar episcop al Ciprului

Dupa omorarea arhidiaconului Stefan, Lazar impreuna cu surorile lui, au mers in insula Cipru. Era si el cautat pentru a fi omorat. Cand Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traditia spune ca, dupa ce a fost inviat de Hristos, a mai trait 30 de ani, apoi a murit.

A fost ingropat in localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormantul lui s-a zidit o bisericuta. Pe la 890, imparatul Leon Inteleptul a mutat moastele la Constantinopol. In schimbul sfintelor moaste, a oferit bani si mesteri care au ridicat, in Larnaca, biserica "Sfantului Lazar", care se vede si astazi. In 1204, cand cruciatii au cucerit Constantinopolul, au dus in Occident moastele lui Lazar. Pastrate initial in Marsilia, au fost purtate apoi in alte locuri, incat astazi s-a pierdut urma lor. In anul 1972, in timpul lucrarilor de restaurare a bisericii "Sfantul Lazar" din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmura cu un fragment din moastele sfantului. Pe sicriu scrie: "Lazar cel de a patra zi, prietenul lui Hristos".

La fiecare pomenire a celor adormiti, Sfantul Lazar este chemat sa se roage pentru ei: "...pentru rugaciunile sfantului si dreptului Lazar cel inviat a patra zi din morti..."

Sa ne identificam cu Lazar

Parintele Alexander Schmemann ne atrage atentia ca toata saptamana a sasea aPostului Mare ne invita sa devenim martorii celor intamplate cu Lazar si sa ne identificam cu el. Astfel, luni ni se spune: "Astazi, umbland Hristos pe langa Iordan, I S-a aratat boala lui Lazar...", marti: "Ieri si astazi a fost boala lui Lazar...", miercuri: "Astazi, Lazar, murind, este ingropat si il jelesc surorile...", joi: "Doua zile are astazi Lazar cel mort", iar vineri: "Maine, Domnul vine sa ridice pe fratele cel mort al Martei si al Mariei".

Dureros pentru noi este ca ne-am obisnuit cu moartea, atat de mult incat am ajuns sa o consideram fireasca. Nu mai suntem constienti de faptul ca omul nu a fost creat sa moara, ca moartea a fost inghitita de biruinta (1Cor. 15, 50-54). Invierea lui Lazar este invitatia sau chemarea de a iesi din moarte si a intra in Viata.
Adrian Cocosila

Am avut bucuria de a vizita biserica si mormantul lui Lazăr...
ba chiar am avut si o mică intamplare acolo...






















vineri, 26 aprilie 2013

Ramurile de salcie de la Florii se ţin la icoane tot anul


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Sărbătoarea de Florii anunţă intrarea în Săptămâna Mare, premergătoare Paştelui. Duminica Floriilor este strâns legată, în tradiţia populară, de Sâmbăta lui Lazăr, zi de pomenire a morţilor, în care fetiţele colindau pe la case cu Lăzărelul sau Lăzăriţa.

În tradiţia populară, în Sâmbăta lui Lazăr avea loc comemorarea lui Lazăr cel sărac. „Totul începe din Sâmbăta Floriilor cu acel colind al fetiţelor numit «Lăzărelul». Grupuri de fete merg îmbrăcate în costumaţie vegetală confecţionată din frunze de salcie şi colindă din casă în casă. «Lăzărelul» este amintit de fetele care merg pe la casele oamenilor şi colindă, iar la sfârşit, sunt răsplătite cu ouă“, a menţionat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Colindul nu este foarte des întâlnit în Moldova, însă umblatul cu „Lăzărelul“ este un obicei răspândit în Muntenia şi în partea sudică a ţării. Unul din colindele cântate de fetele care umblau cu Lăzărelul era „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii. Ce păcat de cel ce moare, fericiţi sunt cei ce-s vii!“. Acest obicei, întâlnit în ţara noastră în Muntenia şi Dobrogea este întâlnit într-o zonă mai vastă a sud-estului Europei.

Salcia sfinţită apără gospodăria

Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor, din satul tradiţional. Salcia este sfinţită la biserică, apoi este utilizată în gospodărie. „Se punea salcie la ferestrele caselor, apoi se punea la icoane, în nici un caz nu se arunca. De asemenea, mâţişorii care sunt la salcie în această perioadă erau foarte preţuiţi“, a precizat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Aşa cum arată muzeograful, „salcia este folosită în special în două mari obiceiuri de primăvară, de Blagoveştenie sau Buna Vestire şi de Florii. Este o plantă care se află în splendoarea ei tocmai în această perioadă şi care substituie palmierii care nu se găsesc în spaţiul nostru geografic“, a arătat Victor Munteanu care a adăugat că astfel de substituiri se regăsesc şi în alte zone geografice.

De asemenea, „un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri, iar după ce trec sărbătorile pascale ele se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului“, a arătat Victor Munteanu.

După ce ramurile de salcie erau sfinţite la biserică, mâţişorii erau împărţiţi la oameni. Salcia era nelipsită din pomana care se face la Moşii de Florii: „Erau duse la biserică şi ramuri de salcie dar şi de răchită care erau duse apoi în cimitir“, după cum a menţionat muzeograful, care a adăugat că „în Moldova, din crenguţele de Salcie sfânţită se făceau coroniţe care se agăţau după Paşte în pomii fructiferi, pentru belşug“.

Un obicei întâlnit de Florii este ca persoanele sau copiii care nu au participat la slujba de la biserică să fie lovite, acasă, cu ramurile de salcie, de către cei care au fost la slujbă în timp ce se spune „Nu te pălesc eu, ci te pălesc mâţişorii ca să nu uiţi că de azi într-o săptămână e Paştele“.

Ajutor pentru Maica Domnului

Sunt mai multe legende privind salcia şi utilizarea acesteia în procesiunea de Florii. Una dintre legende povesteşte cum Maica Domnului, grăbindu-se spre locul unde era Fiul ei răstignit, a ajuns la malul unei ape curgătoare vijelioase. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur să o ajute să treacă apa, însă nici una dintre ele nu s-a îndurat de lacrimile ei, cu excepţia salciei care şi-a aplecat o creangă şi a ajutat-o să treacă pe malul celălalt. În semn de mulţumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii.

Ramurile de salcie erau utilizate şi de apicultorii care înconjurau cu ele stupii, în timp ce ţăranii îngropau mâţişorii în brazdă, pentru a asigura o recoltă bogată. Mâţişorii erau folosiţi şi pentru a împodobi icoanele, uşile, ferestrele, intrările în grajduri sau în orice altă anexă gospodărească. De asemenea, se puneau la fântâni, pentru a asigura prospeţimea apei.

Plăcinte sau pâine, pomana din Sâmbăta Floriilor

Tot astăzi se fac multe copturi, Sâmbăta lui Lazăr fiind o zi de comemorare a morţilor, de pomenire, în care se merge la cimitir. „Se fac copturi, fie plăcinte, fie azimă, pe care femeile le dau de pomană în Sâmbăta Floriilor. În unele zone se face câte o pâine specială pentru fiecare membru al familiei“, a spus Victor Munteanu, care a adăugat că înainte, familiile erau formate din mai mulţi membri, şapte, opt persoane, astfel că era o treabă migăloasă pentru stăpâna casei să pregătească pentru fiecare câte o astfel de pâine: „Acestea se făceau diferit pentru fiecare membru al familiei, în funcţie de statutul pe care îl avea. Într-un fel arăta pâinea pentru tată, capul familiei, într-un fel pentru mamă, sau pentru mezinul familiei. De asemenea, într-un fel arăta pâinea pentru flăcăi şi într-un fel arăta pentru fiice“.

La Moşii de Florii, femeile fac şi plăcinte pe care le împart mai ales săracilor, fiind pomenit astfel şi Lazăr. De asemenea, plăcintele mai erau date mamelor cu copii mici. În unele zone, se face, în Sâmbăta Floriilor, şi parastasul lui Lazar, aici fiind inclus şi colindul fetelor care primesc ouă şi pe care apoi le vor folosi la înroşit pentru Paşte. În unele zone, colindul fetelor era numit mersul cu „Vaiul“.

În Maramureş, se face din grâu o pâinică numită „floare de grâu“ care este împărţită tuturor membrilor familiei, în speranţa că toţi cei care mănâncă din ea se vor revedea şi pe cealaltă lume.

 „Nu eu te lovesc, te loveşte salcia“

Diverse obiceiuri populare care se întâlnesc în ziua de Florii au loc pretutindeni, în locurile unde trăiesc creştini. În Anglia sunt folosite, ca peste tot în spaţiul european, ramuri de salcie ca substitut pentru ramurile de palmier cu care a fost primit Iisus în Iersualim, de aceea englezii mai numesc salcia şi palmierul englezesc. Tot pentru a înlocui ramurile de palmier erau folosite narcisele numite şi crinii Postului Mare.

În zona Rinului inferior, exista obiceiul de a decora mormintele cu ramuri sfinţite în Duminica Florilor.

În Roma erau împărţite credincioşilor ramuri de măsin, în loc de palmier, în timp ce în Bavaria, precum în toată Europa nordică, erau împărţite ramurile de salcie cu mâţişori. Atunci când timpul rece nu permitea utilizarea ramurilor de salcie, acestea erau înlocuite cu ramuri care erau ţinute în casă în vase cu apă, la căldură. Deşi nu lipsesc de nicăieri, substitutele ramurilor de palmieri sunt diferite de la regiune la regiune, predominând, în mod special, salcia.

În Lituania sau Polonia, atunci când ramurile de salcie nu erau înverzite, erau confecţionate ramuri din flori uscate şi pictate în culori vii.

Un obicei des întâlnit în mai multe regiuni europene este cel al bătăii simbolice cu ramurile de salcie, după ce acestea erau sfinţite. Această bătaie nu reprezenta o pedeapsă, ci era făcută cu cea mai bună intenţie. „Nu te bat eu, ramura de salcie (palmier) te loveşte“ spun polonezii. La fel, ca la români, aceste ramuri sfinţite erau păstrate cu grijă pe tot parcursul anului, de obicei lângă icoane. La fel ca şi românii, polonezii înghiţeau mâţişorii de salcie pentru a nu se îmbolnăvi.

Printre nordici, lituanienii confecţionează ramurile pentru Florii şi din ramuri de ienupăr, care este verde tot timpul anului.

De asemenea, se mai folosesc ramuri de afini, vâsc sau ramuri de stejar, ferigă, la care se mai adaugă şi plante crescute în interior. Şi aici este întâlnit obiceiul bătăii cu ramurile de salcie sau ramurile care substituiau palmierii. Astfel, cei care nu puteau ajunge la biserică, în special din motive medicale, erau loviţi cu aceste crenguţe sfinţite pe cap, umeri, strigându-se în mod repetat: „Ieşi, boală, întoarce-te sănătate!“. Apoi se cânta: „Nu sunt eu cel ce te loveşte/ Ramura de salcie (palmier) te loveşte / Nu tu eşti în suferinţă / Ramura este cea care suferă / În curând va fi Paştele“.

Se mai spunea că, dacă erau plantate crenguţele de salcie, sfinţită pe cele două maluri ale râului, la sfârşitul lumii, când toate apele vor seca, în locul unde au crescut sălciile va fi apă bună de băut.

Finlandezii nu fac excepţie în ceea ce priveşte obiceiul de a-i lovi pe cei apropiaţi, în Duminica Floriilor, cu crenguţele de salcie pentru a le asigura astfel sănătatea, acest obicei fiind întâlnit în special la finlandezii din est, la cei ortodocşi. Cu Duminica Floriilor începe, în tradiţia finlandeză, Săptămâna tăcută, care se termină cu Duminica Paştelui. În Duminica Floriilor, rudele sau vecinii îşi fac vizite şi îşi oferă daruri printre care, la loc de cinste, sunt ouăle, dulciurile sau câte o monedă.



SURSA

ZIARUL LUMINA

CUVANT DESPRE RAI


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Oare cum as putea eu, nepriceputul si cu totul neiscusitul, să zugrăvesc prin cuvinte patria noastră cea veche din care am căzut? Dacă dumnezeiescul si marele Apostol Pavel ne spune că: Cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-au suit, acelea a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, apoi cum o limbă de tărână si o minte întunecată de păcate se va pricepe a spune cele nespuse?

Dar, fiindcă nu este bine nici a tăcea despre acea fericire si frumusete, voi îndrăzni a aduce prin cuvânt, din cele ce ne-am învătat din Sfânta Scriptură si din învătăturile Sfintilor Părinti, o umbră oarecare a acelor neumbrite si vesnice veselii, ca prin cele prea mici să suim întelegerea noastră după putere la cele prea mari si cu prea minunată frumusete împodobite.

Sfânta Scriptură ne spune despre rai că este asezat de Dumnezeu spre răsărit: Si a sădit Dumne-zeu rai în Eden spre răsărituri. N-ati auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-ati auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile ceruri-lor, spre răsărituri.

Sfântul Vasile cel Mare întelege raiul, după el si după toti sfintii, ca o desfătare, căci Eden înseamnă raiul desfătării. Aici trebuie să întelegem o desfătare vrednică de Dumnezeu, desfătare care este potrivită sfintilor.

Mai departe, arătând despre acele nespuse duhovnicesti veselii, zice: Acolo pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfintii Părinti ai Bisericii au spus că raiul este îndoit, adică este alcătuit si din cele simtite si din cele gândite, văzut si nevăzut, după cum omul este format din trup si suflet. Raiul îl întelegem si trupeste dar îl tâlcuim si duhovniceste. În rai va fi o desfătare duhovnicească desăvârsită a celor cinci simturi ale omului.

Raiul nu-i împărătia cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau dreptii până la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotărât să stea dreptii acolo pentru totdeauna, că de la judecată înainte, sufletele dreptilor nu se mai duc în rai, ci în împărătia cerurilor.

Iar deosebirea între cer si rai este negrăit de mare, pentru că atâta iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, încât în locul raiului i-a dat împărătia cerurilor. Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pământ si suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai bagă în rai pe omul care face voia Lui si poruncile Lui si se teme de El, ci în ceruri. În Evanghelie ce s-a zis? "Fericiti cei săraci cu duhul, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci altfel: "împărătia cerurilor". Sau zice: "Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, că acelora este împărătia raiului?" Nu, ci împărătia cerurilor.

"Iată dar - zice Sfântul Vasile -, a pierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negrăită, a câstigat cerul". Că unde a prisosit păcatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit.

Împărătia lui Dumnezeu nu este mâncare si băutură, ci dreptate, pace si bucurie în Duhul Sfânt. Iar ca să intre cineva în Împărătia cerurilor trebuie să se nască din apă si din Duh, să fie nevinovat ca pruncii, să rabde multe scârbe în viată si să se silească în toată viata la lucrul poruncilor Domnului.

Raiul, ca cineva să-l poată descrie, nu se poate. Niciodată nu poate să descrie cineva frumusetile raiului. Nici oamenii, nici îngerii. Auziti pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inimă de om nu s-a suit. Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul.

Marele Vasile, arătând pe cât este nouă cu putintă despre rai, zice asa: "Omule, dacă-ti închipui că raiul este mâncare si băutură si veselie si grădină si flori si cântări si păsări si palate de aur, nu te opresc. Măcar asa să-ti închipui, dar râvneste la rai, adică să doresti raiul. Că dorind raiul, te lasi de păcat. Închipuie-ti si tu cum vrei, dar orice vei închipui tu despre rai, nu este ceea ce îti închipui tu, că raiul este mai presus de minte".

Apoi zice: "Deci ispiteste-te ca prin învătăturile acestea să vii întru întelegerea raiului aceluia si să ajungi si tu la zorile dumnezeiestii lumini. De esti trupesc si mare îndulcire socotesti din cele simtite, să ai acea închipuire a Raiului celui trupesc si săturarea cea prea dulce, si să te sârguiesti către acestea, fiindcă acolo vei afla desfătarea neîncetată! Dar mai bine decât îndulcirile cele trupesti, suie-te cu gândul către frumusetea îngerilor si învată-te cu de-amănuntul roadele dreptătii!"

Sfântul Vasile cel Mare vorbeste în Hexaime-ron despre rai, zicând: "Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multă si negrăită verdeată si foarte fru-mos împodobite. Acolo floarea nu străluceste putină vreme si apoi lipseste, ci îndelungată vreme si este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune.

Buna lor mireasmă este fără de sat, frumoasa lor culoare de-a pururea străluceste si puterea vânturilor nu le slăbeste. Lunile cele noi nu le vestejesc, înghe-turile nu le îngheată, arsura soarelui nu le usucă; ci un duh măsurat, care dă oarecare subtire si dulce suflare, usor si cu dulceată suflă asupra lor, neîmpilat de vreme si nevestejit în veac, păzind sporul lor. Iar frumusetea sadurilor celor de acolo este si ea vrednică de facerea si sădirea Celui ce le-a sădit".

Si după multe, zice: "Care cuvânt va putea să arate multimea dulcetii si frumusetii aceleia?... Acolo sunt si neamuri de nenumărate feluri de păsări, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasuri-lor, aduc o dulceată negrăită, încât oamenii cei drepti de acolo se desfătează si se îndulcesc prin toate simtu-rile: pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le". Mai departe zice: "De esti duhovnicesc si cugeti mai mult decât la îndulcirile trupesti, urcă-te cu gândul către frumusetile îngerilor si învată-te roadele dreptătii ce sunt în ei. Vezi râurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale căror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu si a căror mester este singurul Dumnezeu".

Dar, într-adevăr, raiul în care a stat Adam era îndoit. Avea o parte simtită si una gândită, fiindcă în rai erau pomi din care se putea mânca. Ceea ce spune Sfânta Scriptură: pomul cunostintei binelui si răului, se poate închipui că a fost într-adevăr pom.

Dar de ce-i spune pomul cunostintei binelui si răului? Stiti voi ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului, din care a mâncat Adam si de ce se cheamă asa? Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre acest pom: "Pomul cunostintei binelui si rău-lui din rai se chema asa pentru că două lucruri mari a arătat el după ce au gustat Eva si Adam dintr-însul: A arătat binele si răul".

A arătat cât de bine era dacă nu mânca din pom, că Adam, care a stat 700 de ani în rai, s-a desfătat acolo de atâtea bunătăti - si de cele simtite si de cele gândite, că auzea si îngerii în ceruri si îi vedea cum îl laudă pe Dumnezeu. Iar atunci când l-a scos afară din atâta dulceată si frumusete, a cunoscut cât de bine era dacă nu mâncam din pom. Si iarăsi, a cunoscut si răul: "Cât de rău este, si ce mare răutate ne-a ajuns pe noi, fiindcă am mâncat din pom".

Iată ce înseamnă pomul cunostintei binelui si răului. A cunoscut cât de rău a făcut că a călcat porunca lui Dumnezeu si cât de bine era dacă nu o călca si nu mânca din pom. Asa se tâlcuieste pomul cunostintei binelui si răului după Sfintii Părinti.

Dar să continuăm despre rai. Marele Vasile spune acolo: "Păsările raiului nu mai mor ca cele de pe pământ si nu mai îmbătrânesc, că sunt pline de Duhul Sfânt. Acolo cele patru stihii care sunt pe pământ: aerul, apa, pământul si cerul, sunt atât de împodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primăvara si vara, toamna si iarna, asa de frumos sunt îmbinate unele cu altele, încât nu se mai satură omul în veacul veacului de a trăi acolo.

Acolo niciodată nu este silă a vânturilor si nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vânt, dar nici să nu fie deloc. Nu-i niciodată acolo ploaie prea multă, dar nici să nu fie. Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt îmbinate în asa fel, încât pro-voacă o negrăită plăcere la cele cinci simtiri ale omului.

Gustul. Poamele din rai au atâta dulceată si atâta felurime de gusturi, încât omul nu mai poate pofti nimic peste dulceata lor.

Auzul. Cântările de acolo care desfătează nu gustul, ci alt simt al omului, auzul, atâta frumusete au, încât o mie de ani se pare un ceas în rai, cum citim si în Mântuirea păcătosilor.

Pipăitul cel îndoit, înăuntru si în afară, acolo atât frumusete are si atâta blândete în zidiri, încât niciodată spini nu există, lucru aspru nu există, lucru care să te ardă nu există, lucru care să te otrăvească nu există, asa încât pipăirea si cea dinăuntru si cea din afară este fără nici o vătămare.

Mirosul. Atâta mireasmă a Duhului Sfânt este acolo si florile acelea atâta mireasmă au, încât nu mai poti să-ti închipui că ar mai exista altceva în lume să miroasă mai frumos ca acelea.

Vederea. Iar vederea se desfătează întru atâta frumusete (Gan-Eden, adică vesnică desfătare), încât nu poate omul nici într-un fel să mai cugete că ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo.

Se desfătează cele cinci simtiri ale omului de nu pot mai mult. Ai văzut ce spune în Psaltire: Pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Stiti voi ce înseamnă pornirile râurilor? Râurile Duhului Sfânt se varsă în rai si veselesc cetatea lui Dumnezeu - raiul si sufletele -, încât nu poate omul să spună cu limba asta de tărână ce mângâiere a Duhului Sfânt vine acolo.

Pornirile râurilor, pornirile darului Duhului Sfânt care se varsă în rai, atât veselesc inima si mintea omului, încât el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decât acele mângâ-ieri ale darului Duhului Sfânt. Si acesta-i raiul, dacă-ti poti închipui asa, dar nu împărătia cerurilor.

V-am spus că omul este îndoit, o parte văzută si una nevăzută. Raiul este si simtitor, ca omul să poată gusta si cu trupul si cu vederea dulcetile lui; si gânditor, pentru că sufletul omului acolo nu este împiedicat să vadă cerul sau dăntuirile arhanghelilor si ale îngerilor sau să audă cântările din cer. Între partea văzută si cea nevăzută este mare legătură.

În rai Dumnezeu a spus lui Adam să lucreze raiul si să-l păzească. Dar stiti ce lucrare era aceea? Întreabă pe Sfântul Nil Ascetul. Era lucrarea rugă-ciunii si păzirea mintii. Raiul cel cuvântător din sufletul lui! A lucra raiul este totdeauna a fi în rugăciune necontenită cu Dumnezeu, asemenea cu îngerii, căci Adam îi auzea rugându-se si cântând lui Dumnezeu; iar a-l păzi este de a-si păzi mintea, să nu alunece cumva spre gândire împotriva lui Dumnezeu.

Închei aici prin cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: "Învată-te, omule, ca din niste învătături ca acestea să vii întru întelegerea Raiului si să ajungi la zorile dinaintea luminii, unde răsare lumina cunos-tintei si unde raiul desfătării s-a sădit". Amin.


Parintele Cleopa

miercuri, 24 aprilie 2013

Ce ne apartine?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un om a murit subit. Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiză în mână şi spunându-i

- Fiul meu, e timpul să mergem…

Omul L-a întrebat pe Dumnezeu:

- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
- Dar ce ai în valiză?
- Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii? Mis pertenencias?
– Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
- Atunci sunt amintirile mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineanu timpului.
- Atunci talentele mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, Membrii familiei mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
- Dar soţia şi copiii mei?
- Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
- Atunci trupul meu?
- Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.
- Atunci e sufletul meu?
- Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise. Era goală. Cu o lacrimă de dezamăgire Omul îl intrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
- Ba da, fiule. Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…

Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Spovedanie

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

           

Nu am cuvinte Doamne sa vin in fata Ta,
Si sa spun iarta-ma din toata inima
Nu pot sa spun O ! Doamne o binecuvintare
Cind inima mi e seaca in lacrimi si in teama

Nu pot s a spun O ,Doamne iarta-ma
Cind sunt pacatosul acelasi in rama,
Cu aceleasi greseli,cu aceleasi ginduri rele ,
care imi macina toate madularele mele

si inima o sfisie intr-un dor profund
caci Doamne de tine nu pot sa ma ascund,
nici un ungher in suflet nu este acuma liber ,
cind toate pacatele sunt peste tot aduse

Mi le recunosc stapine si iarta-mi sovaiala
De a veni la tine si mi alini povara
Caci sacul asta plin de atitea alimente
Nu-mi dau speranta ca din Iad mai pot trece

De aceea indraznesc cu mare pocainta
Sa ai in vederea si a mea rugaminte
Sa nu iti intorci cuvintul atunci cind ai spus
Voi sunteti in mine, Voi sunteti sfintii.

Calimanescu Paul

vineri, 19 aprilie 2013

EXISTĂ BINE, DAR ŞI RĂU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




Exsistă iad, există rai,
Există bine dar şi vai.
Există ,,bun'' şi de folos
Şi veşnicie în Hristos

Şi bucurie'n suferinţă
Şi curăţie prin credinţă.
Există pace şi iubire.
Există SFÂNTĂ fericire.

Există milă omenească
Şi dragoste dumnezeiască.
Există un divin frumos,
Dar numai prin Iisus Hristos.

Există bucurie'n rău,
Dar numai fără Dumnezeu,
Fără ruşine şi căinţă,
Fără respect, fără credinţă.

Fără de milă şi dreptate
Şi fără sfântă demnitate.
Există dragoste drăcească,
Destrăbălare omenească

Şi egoism şi dezbinare.
Există ură şi teroare.
Există dragoste de sine,
Ce se trăieşte în ruşine

Şi spurcă tou'n jurul său
Dispreţuind pe Dumnezeu,
Vrând şi plăcere şi putere,
Lux, cinste'n lume şi avere

Dar nu prin muncă dobândită,
-Pe cale dreaptă şi cinstită-
Ci prin subtil, prin ,,şmecherie''
Prin înşelare şi hoţie,

Speculativ şi'n nedreptate,
Prin fals minciună,...prin păcate.
Există "râs" şi ironie,
Batjocură şi silnicie,

Există groaznic şi hidos,
Acolo unde nu-i Hristos.
Există frică, chin şi moarte,
Şi... miliarde de păcate,

Ce parcă nu mai au sfârşit
Si cresc si cresc necontenit.
Există pace şi lumină.
Există dragoste divină,

Frumos, sublim şi bucurie,
,,Miresmele'' din veşnicie
Şi Har şi oameni minunaţi,
În Duhul Sfânt înveşmântaţi,

Care trăiesc ce-i mai frumos,
Prin Duhul Sfânt, prin ortodox.
Sunt oameni fără Dumnezeu,
Care vor binele prin rău

Care doresc tot ce-i mai bine,
Mai mult, mai lacom, pentru sine.
Există poftă de păcate,
Şi-un infinit în nedreptate.

Există iad, cu ce-i al său
Cuprins şi exprimat prin rău.
Există Rai, sfânt şi frumos
Prin Adevărul lui Hristos.

Şi toţi le ştim – demult- pe toate,
Că-s dureros de'adevărate.
Şi-adevărate or'să fie
Şi pe pământ şi-n veşnicie.

Că tot ce Domnul a rostit
E ADEVĂR DESĂVÂRŞIT.
Şi viaţa însăşi dovedeşte
Prin ceia ce omul trăieşte.

Există bine, dar şi rău,
Chiar de nu-l vrem pe Dumnezeu
Şi orice'am spune prin ştiinţă,
Omul e drept doar prin credinţă.

Este şi vrednic şi frumos ,
Dar numai prin Iisus Hristos
Prin Adevărul lui cel sfânt ,
Trăit (doar )sincer pe pământ.

Nicolae Mirean

luni, 15 aprilie 2013

O candelă de la Schitul "Sfânta Ana" se mişcă în CRUCE de două zile

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

O adevărată minune se petrece în faţa ochilor călugărilor şi pelerinilor care vin la Schitul Sfânta Ana din Muntele Athos – o candelă mare ce se află în faţa Uşilor Împărăteşti din Biserica schitului se mişcă continuu în formă de cruce din dimineaţa zilei de 12 aprilie, scrie agionoros.ru. Într-o convorbire pe care a avut-o un monah din schit cu Romfea.gr ne-a informat că deja de două zile candela, care se află înaintea Uşilor Împărăteşti din Biserica mare a Sfintei Ana se mişcă în formă de cruce. La întrebarea dacă în acest moment se întâmplă acest lucru, a subliniat: „Nu pot să explic asta, dar dacă veţi vedea aşa ceva este cutremurător”.
Mai multe detalii la link: http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/04/15/candela-de-la-schitul-sfanta-ana-se-misca-in-cruce-de-doua-zile/


sâmbătă, 13 aprilie 2013

Gălăgia şi lumina

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Într-o predică, un vestitor al Evangheliei spunea:

„Zilele trecute, am chemat un electrician. Mi se deranjase soneria electrică.

Sosind  electricianul, i-am zis:

- Domnule, odată cu repararea soneriei, te rog să conectezi acolo şi  o lampă electrică de iluminat!

- O, aceasta nu se poate! - a răspuns electricianul. Puterea electrică de la sonerie este prea slabă pentru a face cu ea lumină. Curentul electric furnizat de transformatorul soneriei are putere să facă gălăgie cu clopoţelul, dar nu poate face şi lumină. Pentru a face lumină trebuie un curent mai mare decât pentru a face gălăgie.

Iar eu - zicea predicatorul - m-am gândit în mine că aşa e şi cu  lucrurile mântuirii şi cu vestirea mântuirii.

 E mai uşor a face «gălăgie» - a ţine predici strigătoare şi a spune vorbe mari, decât a «lumina» şi prin faptele noastre.“

Să nu uităm cuvintele Mântuitorului: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să-L mărească pe Tatăl din cer!“ (Matei 5, 16).

Nu numai auzind predici şi învăţături se îndreaptă oamenii, ci şi văzându-le coborâte în viaţa şi faptele noastre.

După ce şi-a risipit în păcate întreaga sa avere, un avocat din Italia a fost lovit şi de o boală grea. Îşi mai rupsese şi un picior, dar el, în loc să se îndrepte, Îl înjura pe Dumnezeu mereu.

Dar, avocatul acesta avea un servitor credincios, un adevărat creştin, care îl îngrijea cu multă atenţie şi dragoste.

Servitorul, văzând cum toţi prietenii pe care îi avea l-au părăsit, i-a spus:

- Domnule, un prieten al dumneavoastră vrea să vă viziteze!

- Ce prieten - a întrebat revoltat avocatul - nu vezi că toţi m-au părăsit? Nu mai am nici un prieten!

Atunci servitorul, scoţând crucea pe care o purta la pieptul său, îi spuse:
 Iată, Hristos, Cel de pe cruce, nu vrea să ajungi la osândă! El te iubeşte şi nu te-a părăsit.

Atunci avocatul, începând a plânge  cu  amar, a chemat preotul la sine, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, iar puţinele zile pe care le-a mai avut de trăit după aceasta au fost cu totul deosebite faţă de viaţa pe care o trăise până atunci, viaţă trăită în necredinţă şi în desfătări.

Confirmare de primire!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Azi noapte am visat că eram în Cer împreună cu un înger care îmi servea drept ghid pentru a-mi arăta împrejurimile. Am trecut printr-o cameră mare în care lucrau mulţi îngeri. Îngerul ghid mi-a arătat prima secţiune şi a zis:

“Acesta este departamentul PRIMIRI”. Aici se primesc toate petiţiile exprimate prin rugăciuni. Am privit în jur, toţi îngerii erau extrem de ocupaţi cu sortarea petiţiilor sosite din toate colţurile lumii. Am rămas impresionat.

Apoi am trecut printr-un coridor şi am ajuns la al doilea departament. Atunci îngerul a spus: “Acesta este departamentul de AMBALARA ŞI LIVRARE” Aici, binecuvântările solicitate de oameni sunt procesate şi trimise celor care le-au cerut. Am observat cât de ocupaţi erau şi aceştia.
Erau mulţi îngeri şi totuşi munca era foarte grea, de a împacheta toate binecuvântările cerute, de care era nevoie pe pământ.

În fine, în cel mai îndepărtat punct al coridorului, era uşa spre o cameră foarte mică. Spre surpriza mea acolo era un singur înger şi nu prea avea mai nimic de făcut. “Acesta este departamentul CONFIRMĂRI DE PRIMIRE” mi-a spus îngerul.

Şi cum se face că e atât de puţin de lucru aici? Am întrebat.
“E foarte trist…” a suspinat îngerul. “Dar oamenii, imediat ce primesc binecuvântările cerute uită să mai trimită confirmarea de primire… Foarte puţini fac asta”
“Şi cum se trimite confirmarea de primire unei binecuvântări”? l-am întrebat pe înger.
“Foarte simplu”, mi-a răspuns. “Trebuie doar să spui “Mulţumesc, Doamne”.
Şi l-am mai întrebat pe înger:

 “Dar care anume trebuie confirmate?”

- Dacă ai mâncare în frigider… Haine cu care să te îmbraci… Un acoperiş deasupra capului şi un loc unde să dormi… Eşti mai bogat decât 75 % din oamenii din această lume.
- Dacă ai bani în bancă, în portmoneu, monede răzleţe prin buzunar, reprezinţi 8 % din bogăţia lumii.
- Iar dacă ai propriul tău calculator şi pe el citeşti acest mesaj eşti printre cei 1 % din lume care au această şansă.”
- Mai mult… Dacă azi dimineaţă te-ai trezit mai mult sănătos decât bolnav, eşti mult mai binecuvântat decât mulţi oameni care nu ştiu dacă vor supravieţui acestei zile…
- Dacă nu ai trăit frica războiului, singurătatea închisorii, teroarea torturii sau durerea de a muri de foame, eşti mai presus decât 700 milioane de persoane din această lume.

- Dacă poţi merge la biserică fără teamă de persecuţie, arest, tortură şi moarte… Eşti de invidiat şi eşti mai binecuvântat decât 3 miliarde de oameni din lume.
- Dacă părinţii tăi trăiesc şi încă sunt căsătoriţi, eşti un caz rar.
- Dacă poţi să ţii capul sus şi să surâzi, nu eşti normal… Ci eşti unic şi te ridici deasupra celor în îndoială şi deznădejde   “Şi acum ce să fac? De unde să încep?”
- Dacă citeşti acest mesaj eşti de două ori binecuvântat; în primul rând pentru că cineva s-a gândit la tine şi te consideră un om deosebit, iar în al doilea rând eşti mai binecuvântat decât 2 miliarde de oameni care nu pot citi. Să ai o zi binecuvântată, în care să-ţi numeri motivele pentru care eşti binecuvântat şi, dacă vrei, trimite acest mesaj şi altora pentru a le aminti cât de binecuvântaţi
sunt.

În atenţia: Departamentului de Confirmări de Primire….
MULŢUMESC DOAMNE!
 “Mulţumesc pentru că mi-ai dat posibilitatea să împărtăşesc acest mesaj şi pentru că mi-ai dat atâtea persoane minunate cărora să-l pot împărtăşi.”

joi, 11 aprilie 2013

SFIINTII PRIETENII MEI...: Canoanele Sfantului Calinic

 urmeaza lincul...

SFIINTII PRIETENII MEI...: Canoanele Sfantului Calinic

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Canoanele Sfantului Calinic



Canoanele Sfantului Calinic

Prin decizia Sfantului Ierarh Calinic si cu sprijinul ucenicilor sai, Policarp, Silvestru si Lavrentie, s-au introdus in manastirile Frasinei, Cernica si Caldarusani, o serie de treizeci si sapte de reguli monahale (canoane).

"Daca Domnul Hristos a zis catre Sfintii Sai Apostoli ca "de nu va prisosi dreptatea voastra in faptele cele bune mai mult decat a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor" (Matei 5, 20), cu cat mai vartos, noi, monahii, care ne-am fagaduit lui Dumnezeu a petrece toata viata in post, in rugaciune, in viata fara prihana, ca sa fim lumina lumii, iar nu sminteala. Si sa petrecem fara sminteala acestor canoane, caci canoanele si certarile sunt pentru cei fara oranduiala, iar cel ce face binele, are mare lauda de la Dumnezeu si de la oameni, caci cu urmarea lui cea buna pre multi foloseste. Calinic, nevrednic arhimandrit al Sfintei Manastiri Cernica."

Canoanele Sfantului Calinic

Canonul 1: Cei ce se duc la carciumi prin sate, mai vartos noaptea sa se certe cu 39 de lovituri la spate si cu 24 de ceasuri inchisi in beci, fara paine si apa, si cu 100 de metanii la usa bisericii. Iar mai facand a doua oara, cu asemenea canon sa se certe. Iar a treia oara de va mai face, sa se goneasca si hainele sa i se opreasca.

Canonul 2: Cu asemenea canon sa se canoniseasca si cei ce vor fura orice lucru, si cei ce vor merge la schitul de calugarite, fara binecuvantare.

Canonul 3: Cei ce nu se scoala la slujba bisericii, noaptea, sa faca 100 de inchinaciuni la usa bisericii, la pavecernita, si, cand ies parintii din biserica, cu genunchii plecati la pamant, sa zica: Iertati-ma ca n-am venit la slujba bisericeasca! Asemenea si cei ce nu vin la ceasuri de vecernie, la pavecernita, cu asemenea canon. Iar de a ramas pentru vreo neputinta sau ascultare sau pricini binecuvantate, sa se marturiseasca la duhovnic si sa-l ierte.

Canonul 4: Cei ce fac adunari la mancare, la bautura sau la vorbe desarte, mai vartos seara, cu 100 de metanii la usa bisericii sa se canoniseasca; iar facand si a doua oara, cu 39 de lovituri sa se bata si sa se intelepteasca; iar a treia oara mai facand sa se bata si sa se goneasca, ca sa se intelepteasca si altii, sa nu faca acest rau, ca din adunari iese toata rautatea.

Canonul 5: Cei ce vand orice haina de obste, ca sa n-o poarte, 100 de metanii inaintea bisericii si cu 30 de lovituri la spate si alte haine sa nu i se dea.

Canonul 6: Cei ce injura sau dau dracului sau afurisesc sau fac strigari mirenesti, cu 39 de lovituri la spate sa se intelepteasca.

Canonul 7: Cei ce cartesc pentru orice lucru sau hulesc sau zavistuiesc, 30 de metanii sa-i dea duhovnicul sa faca si, de nu se va parasi si va mai face, sa se bata si sa se goneasca.

Canonul 8: Cei ce pun mana si iau fara binecuvantare orice lucru de mancare sau altceva, oriunde va fi, fara voia nacealnicului acelei ascultari, cu 39 de metanii inaintea bisericii sa se pocaiasca si sa fie iertat.

Canonul 9: Cei ce nu pazesc slujba bisericii, cele sapte laude si ascultarea de obste si marturisirea la duhovnic si impartasirea Sfintelor Taine, sa se goneasca din obste ca un ciumat, sa nu molipseasca si pe altii.

Canonul 10: Cei ce nu se supun nacealnicilor, prin ascultari, si raspund impotriva, cu 30 de metanii sa se canoniseasca, iar mai facand a doua oara si a treia oara, cu cateva lovituri sa se intelepteasca, iar neindreptandu-se, sa se goneasca.

Canonul 11: Cine se va imbata de vin si de rachiu, 40 de zile de post, iar mai facand a doua oara sau a treia oara, 39 de garbace si 24 de ceasuri inchis fara mancare.

Canonul 12: Tinerii, vin si rachiu, afara de mare neputinta, sa nu bea. Iar cine va indrazni mai jos de 30 de ani, nu se va folosi si sunt sub neblagoslovenia noastra, ca binecuvantarea intareste casa cea sufleteasca a fiilor, iar blestemul o risipeste.

Canonul 13: Cine va vinde sau va cumpara orice rucodelie (lucru de mana) ca un mirean, 30 de metanii sa faca, iar nepocaindu-se, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca. Iar ajutandu-se unul pe altul in drept de schimb, spre pilda: unul sa-i coase, altul sa-i faca ciorapi sau sa-i dea de ale mancarii ceva, sau cinstindu-l in drept bacsis cu ceva, sunt iertati.

Canonul 14: Cine va manca carne in manastire sau in afara, doi ani sa nu se impartaseasca, iar indemnand si pe altii, cu 39 de toiege sa se certe si sa se blesteme de tot soborul.

Canonul 15: Cine se va trimite de ascultare pe afara si nu se va purta cinstit, ci va intra prin carciumi, va manca, va bea si se va grozavi, facand ocara chipului monahicesc, cu 39 de toiege si 300 de metanii inaintea usii bisericii si 40 de zile post, paine si apa; sa fie iertat cu acestea.

Canonul 16: Cine nu iese la ascultare de obste, sa-si spuna pricina nacealnicului ascultarii, ca sa-l ierte, iar fiind din lene sau din viclesug neiesirea, cu 12 metanii la usa bisericii sa se pocaiasca.

Canonul 17: Cine fuge de la ascultare, mai inainte de slobozirea tuturor, iarasi cu 12 metanii sa se pocaiasca.

Canonul 18: Cine spune desertaciuni sau glume in sobor si face pe altii de rad sau ii tine din lucru, cu 12 metanii sa se canoniseasca.

Canonul 19: Cine nu pastreaza hainele sale, sa le carpeasca, sa le scuture, sa nu se manance de molii sau sa putrezeasca, unuia ca aceluia sa nu i se dea alta haina la sorocul de dat, si sa se canoniseasca cu matanii la usa bisericii, dupa masura greselii.

Canonul 20: Cine va baga copii prin chilii si-i va tine fara binecuvantare, fie macar frati, cu 50 de metanii sa se pocaiasca, iar mai facand dupa aceasta, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca.

Canonul 21: Cine merge la arhondarie sau la portarie sau la odaie, in vreme cand se afla musafiri, nefiind chemat cu vreo trebuinta, cu 12 metanii sa se pocaiasca; iar mai facand si dupa aceasta, cu 39 lovituri sa se intelepteasca.

Canonul 22: Cine se va trimite cu ascultare pe afara, si va urma nevoia sa manance la vreo gazda si se va intampla sa fie si vreo fata femeiasca la masa, fie macar si rudenia sa, sa spuna duhovnicului sau, si cu 50 de metanii sa se canoniseasca, iar mai urmand si dupa aceasta, indoit sa-l canoniseasca. Iar in manastire nu este iertat sa manance nici cu mama, nici cu sora.

Canonul 23: Cine va pune mana unul pe altul, glumind sau imbrancindu-se, cu 50 de metanii la usa bisericii sa se canoniseasca.

Canonul 24: Cine din tineri vor avea dragoste intre dansii si poruncindu-li-se sa se departeze unul de altul, si nu vor urma, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca; iar neindreptandu-se, sa se goneasca unul care va fi mai fara rusine.

Canonul 25: Cine va ridica mana si va da in fratele sau cu mana, sau cu lemn, sau cu bulgare, asemenea sa fie si el lovit, facand metanii la usa bisericii si loviturile, metaniile sa i se dea dupa cum ii vor fi fost greselile.

Canonul 26: Cine va gasi vreun lucru pierdut sa-l aduca la usa bisericii si, vazandu-l toti si necunoscandu-l, cu stirea noastra sau a duhovnicului, sa fie al lui. Iar, nearatandu-l duhovnicului, nici aducandu-l la biserica, sa se canoniseasca ca un fur.

Canonul 27: Cine va lua carte de obste si nu o va pastra si sa o duca iar de unde a luat-o, cu 12 metanii sa se canoniseasca; iar cine va lua cu stire sau si fara stire si o va tainui sau o va strica, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca, iar mai facand si dupa aceasta, ca un fur de cele sfinte sa se certe.

Canonul 28: Cine nu umbla prin manastire cu buna oranduiala, cu mainile stranse la piept, si, cand trece pe langa un parinte sau frate, sa-si plece capul si sa zica Blagosloveste, ci umbla numai in dulama sau cu picioarele goale, sau dand din maini, cu 12 metanii la usa bisericii sa se canoniseasca; iar neindreptandu-se si dupa aceasta, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca.

Canonul 29: Cine canta mireneste din gura sau cu orice instrument, sau joaca, sau azvarle ori cu ce, cu 50 de metanii la usa bisericii sa se pocaiasca, iar mai facand si alta data, cu 39 de lovituri sa se intelepteasca,

Canonul 30: Cine vorbeste in biserica, in vremea sfintei slujbe, cu 12 metanii sa se pocaiasca.

Canonul 31: Cine nu sade pana la sfarsit, la slujba bisericii, mai cu seama in vremea Sfintei Liturghii, si va iesi mai inainte de slobozenia de la preot, fara pricina binecuvantata, de boala, sau neputinta, sau ascultare, cu 50 de metanii sa se pocaiasca, ca sa nu ramana sub blestemul celor sapte sfinte soboare.

Canonul 32: Cine nu zice la orice lucru ce-l face catre nacealnic sau catre fratele cel dimpreuna cu el nu zice: Blagosloveste, parinte, sau frate, sa fac cutare sau cutare lucru, cu 13 metanii sa se pocaiasca.

Canonul 33: Cine se lacomeste lunea, miercurea sau vinerea in tot anul, la vin sau untdelemn, nefiind slavoslovie sau nefiind bolnav, cu 50 de metanii sa se pocaiasca; iar cine indrazneste martea sau joia la peste, in postul Nasterii sau al Sfintilor Apostoli, nefiind slavoslovie: post o zi de paine si apa si 50 metanii. Ca auzim pe Domnul Hristos zicand catre sfintii sai Apostoli ca: "De nu va prisosi dreptatea voastra in faptele cele bune mai mult decat a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor" (Matei 5, 20). Cu cat mai vartos, noi, monahii, care ne-am fagaduit lui Dumnezeu a petrece toata viata in post, in rugaciune, in viata fara prihana, ca sa fim lumina lumii, iar nu sminteala. Si sa petrecem fara sminteala acestor canoane, caci canoanele si certarile sunt pentru cei fara oranduiala, iar cel ce face binele, are mare lauda de la Dumnezeu si de la oameni, caci cu urmarea lui cea buna pre multi foloseste.

Canonul 34: Cine nu pazeste masa de obste, afara din cei iertati sau in greli ascultari, sa nu li se dea bucate de obste, ci ramasitele ce vor ramane dupa masa sa le dea si lor si faramiturile de paine.

Canonul 35: Nimenea din frati sau calugari nu sunt iertati a purta alte haine, afara de lana si de panza, si cu vopsea neagra, si blane de oaie si de capra. Iar cine va indrazni sa poarte alta materie sau alta vopsea, sau isi va impodobi chilia cu asternuturi muieresti, sa nu fie iertat a le avea acestea. Iar cine le va avea, sa le lepede si cu 50 de metanii sa se pocaiasca, ca noi am venit in manastire la smerenie, iar nu la desfranare.

Canonul 36: Toti fratii de obste noi, incepatori, in vremea sfintei slujbe, in biserica sa nu sada in strani, fiind vreun parinte fara strana, ci sa iasa, ca sa sada parintii, si cand merge la inchinaciunea sfintei icoane sau a sfintei Evanghelii sau cand cadeste preotul, sa-si ia scufia din cap si asa sa faca inchinaciune si sa dea cinste tuturor, ca sa se faca calugar bun. Iar, neurmand intr-acest chip, sa se canoniseasca cu metanii la usa bisericii si, neinteleptindu-se, sa se goneasca, ca mai bine este sa fie mirean bun, decat calugar rau.

Canonul 37: La toate capetele de mai sus cate s-au pus lovituri sa se urmeze la cei darzi si semeti, iar cei ce primesc cu smerenie canonul pocaintei, in locul loviturilor sa li se dea metanii.

Iulian Predescu

luni, 8 aprilie 2013

Mânia

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTR


Se spune că cel care a reuşit să-şi oprească mânia,  este mai puternic decât un împărat care a biruit o împărăţie.
A-ţi învinge mânia este un lucru deosebit de greu, sau chiar imposibil pentru om, dacă nu ar interveni harul dumnezeesc. De aceea nu trebuie să îi judecăm pe cei care sunt răi la mânie, ci să ne rugăm pentru ei.
Dacă eu mă mânii uşor, aceasta arată că nu sunt avansat duhovniceşte.
Multe motive de mânie le putem evita, dar mai greu este când intervin situaţii neprevăzute.
Un om smerit, poate lupta mai uşor cu mânia, pentru că poate fi supus şi iartă uşor. El  acceptă ideea că nu i se cuvine nimic, deci nu are pentru ce se certa.
De asemenea cel care are multă dragoste, are puterea să treacă peste greşelile altora, şi poate fi îngăduitor cu semenii.
Rugăciune zilnică, de asemenea ne pune la adăpost de multe rele, ne fereşte de primejdii şi împrejurări nefavorabile.
Dar câţi sunt smeriţi, câţi au dragoste, câţi se roagă?
La mânie mulţi spun vorbe grele, jigniri, iar alţii ajung chiar la crime, nemaivorbind de sinucidere. Ajunşi la deznădejde şi cârtire ei se despart de Creatorul lor pentru totdeauna.
Într-o clipă ei pierd truda de o viaţă, pierd oamenii pe care i-au iubit, mai ales îl pierd pe Dumnezeu. Deci pierd TOTUL. Ce poate fi mai cumplit? Şi toate acestea se întâmplă de multe ori de la lucruri mărunte, care ar putea fi uşor evitate.
Când vezi că cel cu care discuţi susţine  idei (uneori chiar absurde) contrare cu cele pe care le ai şi observi că nu vrea să şi le schimbe, este bine să nu mai contiui discuţia. Cu atât mai mult dacă vezi că a început să se enerveze, este nevoie ca tu să ai puterea să taci. Altfel este ca şi cum ai pune paie pe foc.
Poţi eventual relua discuţia în alt moment când este mai calm.
Mânia este una din metodele des folosită de diavol, pentru a face dezbinare între oameni. Mânia transformă dragostea în ură şi în dorinţă de răzbunare.
Într-o ceartă,  cel mai înţelept este cel care renunţă primul la ideile susţinute.
Atunci el face loc intervenţiei divine. Dumnezeu poate schimba totul în bine (la momentul potrivit), mai mult decât putem noi ca oameni.
Iar cel care cere iertare, mai ales dacă nu este el vinovat, va primi mare plată de la Dumnezeu, pace,  linişte sufletească, şi, de cele mai multe ori, pacea, înţelegerea cu cei din jurul său.
Cerând iertare, dovedim smerenie şi dragoste, şi prin acestea biruim pe cel rău. Dacă nu pot cere iertare imediat, dar după ce mi-a trecut mânia, trebuie cât mai repede căutată împăcarea. Până ce nu este prea târziu. Se spune că nu trebuie să lăsăm soarele să apună  peste mânia noastră. Nimeni nu ştie dacă mai trăieşte până în ziua următoare.
Un creştin l-a întrebat pe un părinte duhovnicesc:
- Multe şi grele curse întinde cel rău oamenilor. Cum vom putea să le biruim?
- Prin smerenie şi prin dragoste, raspunse acesta.
Căci din mândrie a căzut lucifer, şi de aceea el nu poate să se smerescă. Smerenia îl îndepărtează. Tot aşa ura pe care ne-o insuflă poate fi stinsă prin dragostea noastră către aproapele.
Cel care vede că nu poate să-şi stăpânaescă mânia este necesar să spună acest păcat la spovedit. Mai ales că face parte din cele şapte păcate de moarte.
De asemenea putem încerca să ne  deschidem inima unui prieten credincios  şi să îl rugăm să ne ajute cu sfaturi şi să ne pomenească o vreme la rugăciune.
Cel care vine la biserică şi este certat cu cineva, trebuie mai întâi să se împace, pentru a-i fi primite rugăciunile.
De altfel este greu să te rogi, dacă nu ai pace sufletească.
Persoanele cu care intrăm mai des în conflict, trebuie , pe cât posibil, ca să le evităm.
Când eşti mânios, măcar să te abţii de a spune cuvine grele, jignitoare, ca să nu îţi pară rău mai târziu.
Dacă te mânii prea des, este bine să cauţi o perioadă să locuieşti singur.
Mânia se amplifică la persoanele care sunt anemice, care mănâncă prea puţin, precum şi la cele foarte obosite.
Un ceai calmant, sau o cană de lapte îndulcite cu o linguriţă de miere, sunt recomandate de două sau trei ori pe zi.
În cazuri mai grave, repetate des, mai ales când apar şi tremurături ale membrelor, este bine de cerut părerea umui medic, de preferinţă naturist. Se urmează un tratament complet, pe bază de extracte din plante (tincturi, sau pastile). De obicei un astfel de tratament urmăreşte atât întărirea sistemului nervos, dar şi revigorarea generală a organismului.
În prealabil trebuie făcută analiza sângelui.

1. “…iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor.”  Matei (5,19)
Mare înaintea lui Dumnezeu este cel care pune în practică  învăţătura creştină.
2. “Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mai mare.”  Luca(9, 48)
Cât de înălţătoare este smerenia!

joi, 4 aprilie 2013

CE SADESTI...AIA AI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Dacă sădeşti necinste, vei culege suspiciune.
Dacă însămânţezi egoism, vei culege sărăcie.
Dacă sădeşti vrajbă, vei culege război.
Dacă plantezi aroganţă, vei culege distrugere.
Dacă sădeşti invidie, vei culege necazuri.
Dacă însămânţezi dispreţ, vei culege singurătate.
Dacă plantezi lene, vei culege sărăcie.
Dacă sădeşti lăcomie, vei culege pagube.
Dacă însămânţezi bârfă, vei culege duşmani.
Dacă sădeşti necredinţă, vei culege întunecare.
Dacă sădeşti deznădejde, vei culege ştreang.

DACĂ SĂDEŞTI URĂ, VEI CULEGE FIORII IADULUI.

DAR...

Dacă sădeşti bunătate, vei culege prietenie.
Dacă sădeşti cinste, vei culege încredere.
Dacă plantezi modestie, vei culege slavă.
Dacă sădeşti perseverenţă, vei culege progres.
Dacă însămânţezi muncă, vei culege belşug.
Dacă plantezi iertare, vei culege împăcare.
Dacă sădeşti sinceritate, vei culege afecţiune.
Dacă sădeşti pace, vei culege armonie.
Dacă însămânţezi răbdare, vei culege cunună.
Dacă plantezi credinţă, vei culege minuni.
Dacă sădeşti nădejde, vei culege biruinţă.

DACĂ SĂDEŞTI DRAGOSTE, VEI CULEGE FLORILE RAIULUI.

duminică, 31 martie 2013

PE VREMURI..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Pe vremuri, când doctorul afla pe cineva greu bolnav şi ameţit de boală, lua un ac şi cu el îl împungea pe cel bolnav. Dacă simţea bolnavul împunsătura şi se mişca, atunci mai era nădejde de scăpare şi tămăduire, dar dacă nu simţea bolnavul nimic, atunci era pierdută orice nădejde. Aşa sunt şi suferinţele şi necazurile ce ni le trimite doctorul nostru sufletesc, Tatăl ceresc. De simţi acul mustrărilor şi suferinţelor, atunci tu poţi fi tămăduit şi mântuit, dar dacă nu le mai simţi… eşti pierdut

Cantare de lauda la Sfanta Treime

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...





O, Sfinte Dumnezeule, Sfant intru cele zidite !
Tot ce zidesti cu Cuvantul Tau, sfintesti cu Duhul.

O, Sfinte Tare, tare intru patimiri.
Pentru dragostea lumii mergi la moarte,
Pentru dragostea lumii inviezi.

O, fara de moarte Doamne, cu glasurile noaste pe Tine Te cantam:
Dumnezeule - Parinte, Fiule, Duhule Sfinte, miluieste-ne pe noi!

Tatal, care la Iordan s-a facut cunoscut prin glasul Sau;
Duhul, ce s-a purtat pe deasupra in chip de alb Porumbel;
Fiul, care botez a luat de la Ioan Prorocul,
Trei Raze de Lumina, o singura Lumina s-a vazut.

O, Treime aratata noua, cu glasurile noastre pe Tine Te cantam!
Dumnezeule - Parinte, Fiule, Duhule Sfinte, miluieste-ne pe noi!

Grigore Vieru - Reaprindeti candela

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Reaprindeti candela-n cascioare
Langa busuiocul cel mereu.
Degerat la maini si la picioare,
Se intoarce-acasa Dumnezeu.

Doamne Cel din slavile crestine,
Ce pacate oare-ai savarsit
Ca te-au dus acolo si pe tine
In Siberii fara de sfarsit ?!

Toate le ierti,
Doamne de Sus,
Cu blandete mareata,
Chiar si pe cei
Care te-au dus
In Siberii de gheata !

Ninge frigul si pustiul ploua,
Degerata-mi este inima.
Doamne, bine nu ne-a fost nici noua
Fara sfatul si lumina Ta.

Doamne, intra si-n a mea chilie
Si-amandoi, raniti si inghetati,
Sa ne incalzim cu bucurie
Unul langa altul ca doi frati.

Toate le ierti,
Doamne de Sus,
Cu blandete mareata,
Chiar si pe cei
Care te-au dus
In Siberii de gheata !

Grigore Vieru

duminică, 24 martie 2013

Franghia alpinistului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.

Urma un moment de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu : “Ajuta-ma Doamne”.

Deodata auzi o voce venita din departari: “Ce doresti fiule?” “Salveaza-ma, Doamne!” striga alpinistul cuprins de frica mortii.

“Chiar crezi ca eu te pot salva?”

“Da Doamne, cred in Tine”

“Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni” spuse Dumnezeu

Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata…asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.

Cat de atasati de franghie suntem noi ?

Sursa: Editura For You

Depinde de ce vrem sa auzim

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Un orăşean primeşte vizita unui prieten de-al său dintr-un sat îndepărtat şi merg în centrul oraşului. Era ora amiezii, iar străzile erau pline de oameni. Maşini claxonând, taximetre ce luau curbele cu viteză, sirene ce se apropiau sau se depărtau, sunete ale oraşului care parcă te asurzeau. Dintr-o dată săteanul îi spune:

- Am auzit un greiere.
- N-ai cum să auzi un greiere în tot vacarmul ăsta! i-a spus orăşanul.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat săteanul.
- Asta-i o nebunie! a răspuns prietenul.

Săteanul a ascultat cu atenţie un moment, după care a trecut strada spre o zonă unde se aflau câţiva copaci. A căutat împrejur, sub ramuri şi a găsit micul greiere. Prietenul său a rămas uimit.

- E incredibil! Trebuie să ai un auz supraomenesc!
- Nu! a spus săteanul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculţi cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat răspunsul. Dă-mi voie să-ţi arăt.

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, au remarcat că toţi oamenii de pe o rază de 5 metri au întors capul privind în jur, dacă nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi ce am vrut să spun? a continuat săteanul.

Totul depinde de ceea ce este important pentru tine.
Ascultând zi de zi la televizor "ŞTIRI" politice şi/sau diverse tragedii, catastrofe etc...
URECHEA, CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU, se fixează pe tot ce este rău, urât, nefolositor...
NI SE INDUCE FRICA!
Devenim neputincioşi, temători (de avion, de frig, de vânt, de mâncare, de oamenii de lângă noi şi ce este cel mai rău, de sentimentele noastre)
şi... NU ŞTIM DE UNDE... CÂND... ŞI CUM...

Răspunsul este:

UITE AŞA: ascultând aşa zisele ,,informaţii", care de fapt sunt praf în urechile noastre, ne lăsăm prinşi în această capcană.

Toată ziua spunem: e greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură, nu am încredere în nimeni etc.

Şi în tot acest timp, greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg şi noi... nu le mai auzim!

(primit prin mail........)

vineri, 22 martie 2013

Ion UNTARU : Mi-e tare, tare dor


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Din cerul Tău căzând, cel mai de jos,
Doamne, eu sunt cel mai păcătos
Că după sfântul Tău supliciu
Nu Ţi-am adus un cât de mic serviciu
La vreme de Calvar eram alături
Cu farisei, cu cerşetori şi alte pături
Ce Te huleau parcă ieşiţi din minţi,
Cum fiii-i persecută pe Părinţi;
Când universul şi-a fost frânt o roată
Am strigat şi eu cu-această gloată:
- Crucificaţi-L pe Iisus
Căci gloria Lui astăzi a apus!
Voiau şi ei, voiam şi eu
Să-L omorâm pe Dumnezeu
Izvorul cel de-viaţă-dătător
De-atuncea plâng şi mă-nfior!
Mă tângui şi Te cat întruna
Inima-mi suspină precum struna
Care-a rămas atâta: cu o coardă
Tu Doamne ai iertat această hoardă!
Dar am aflat de învierea-Ţi sfântă
Ca un cuţit ce lama şi-o împlântă
În carnea noastră plină de păcat
Când toţi rosteau: Iisus a înviat!
Îţi ofer în suflet adăpost
Că nu mai sunt acel care am fost
Acceptă-mă oricât de nefiresc
Tot restul vieţii voi să Te slujesc!
Te-am supărat şi mă-nspăimânt
Că văd şi astăzi Sângele Tău Sfânt
Cum picură din ceruri pe destine
Şi-mi este tare, tare dor de Tine!

marți, 19 martie 2013

DESPRE FRICA DE DUMNEZEU


FIE DOAMNE MILA TA
SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



EFREM ANTONITUL
                                               Despre frica de Dumnezeu
 * Frica de Dumnezeu este făclia care ne luminează ca să păsim pe drumul drept, care ne călăuzeste la Împărătia lui Dumnezeu. Frica dumnezeiască este absolut necesară ca să înaintăm pe calea Domnului.
*Să ne ridicăm de la frica slugii si, sporind, să ajungem la frica fiului, care este cea mai nobilă treaptă a fricii de Dumnezeu.
 * Crestinii nostri, având frica de Dumnezeu în sufletul lor, păzesc legea lui Dumnezeu. Păzind legea lui Dumnezeu, îsi păzesc sufletul si îl apără de cel viclean, si astfel se învrednicesc să ia parte la mostenirea viitoare.
 * După măsura fricii de Dumnezeu pe care o avem în noi, asa este si grija cu care ne trăim viata.
                                                             Despre post
 * Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post si rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungati.
 * De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie.
 * Fiecare crestin care vrea să trăiască crestineste trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea si trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtutii.
 * Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare si multumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii.
 * Când postul este întărit si însoțit de rugăciune, citirea cărtilor duhovnicesti, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăsanie, fapte bune si milostenie, atunci se întregeste frumusetea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simti Sfintele Patimi. in toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil si va simti mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaste cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceste viata Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum?
 * Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenți la gândurile, la cuvintele si la inima noastră. Postul e de folos când conține si dragoste către fratele nostru.
 * Numai prin smerenie vom înainta. Postul este bun, iubirea bună, milostenia este frumoasă, la fel si îndurarea. Dar ce este mai presus de toate? Trebuie să devenim smeriți. Si mai sus de smerenie ce este?                                                      Puterea de deosebire.
 Dacă puterea de deosebire lipseste din virtuți, gresim. Si virtuțile au nevoie de cârmuire. Binele, dacă nu se naste cu cuviosenie, nu este bine. Postul este bun, dar este mijloc, nu scop. Mijloacele au scop si scopul este smerenia, si din smerenie vine puterea de deosebire. De aceea trebuie să armonizăm tot ce facem, prin discernământul duhovnicului. Duhovnicul îŃi va spune cât să postesti, când să te împărtăsesti, cum să cugeți, cum să-l lovesti pe vrăjmas, ce trebuie să faci aici, si astfel, cu discernământul duhovnicului iluminat prin Sfântul Duh, pregăteste-ți sufletul tău. Deci postul este sfânt, dar este o cale. O vom aranja cum ne spune duhovnicul si după puterile noastre psihotrupesti. Să nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem face. Trebuie măsură în toate. Pentru că lipsa de măsură nimiceste folosul.
                                                           Despre rugăciune 
 Rugăciunea dăruieste oxigen duhovnicesc. Crestinul nu poate să trăiască crestineste, cu nădejdea vieŃii vesnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu si al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru si nu ne putem gândi la numele lui Hristos si al Maicii Domnului? Putem, e de-ajuns să vrem. Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă si desartă. Vrea să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne împiedică intrarea către Hristos si Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice preț să comunicăm într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen. În orice necaz, supărare, ispită si problemă grea ne-am afla, să nu uităm rugăciunea. Să ne rugăm cu râvnă si durere în suflet, si Dumnezeu ne va da de veste, si cererea noastră va fi împlinită... Cu numele lui Hristos, asceții au războit toate patimile; prin rugăciune au fost învredniciți de eliberarea de patimi, au primit mari harisme.
                          Când suntem săraci la suflet înseamnă că nu avem rugăciune.
 Harul lui Dumnezeu vine prin rugăciune.
 * Când mintea omului se întinează de aducerea aminte de Dumnezeu, când îl uită pe Dumnezeu, când crestinul nu se roagă si nu împlineste voia lui Dumnezeu, când nu ține poruncile lui Hristos, atunci se află în neascultare, cade în păcate.
 * Mintea omului se molipseste lesne si se curățeste lesne. Inima se molipseste greu si se curățeste greu. Inima este împovărată de rădăcinile împătimirii. Toate patimile sunt înrădăcinate în această inimă. De aceea pe toți ne doare când Dumnezeu, Care voieste mântuirea noastră, încearcă din când în când să ne scoată cu clestele duhovnicesc rădăcinile patimilor si să ne dăruiască sănătatea sufletească si eliberarea duhovnicească. * Toate ne sunt trimise si ni se dau prin pronia Preabunului nostru Dumnezeu, ca să dobândim sănătatea sufletească pe care am pierdut-o. Sănătatea sufletului, a inimii, este eliberarea de patimi, este sfintenia, adică adevărata sănătate.
 * Când vedem în noi revolta egoismului si cugetele necuviincioase, atunci să întrebuinŃăm osândirea de sine. Să ne osândim pe noi însine. Pentru că tulburarea si cugetele arată că fiara scârboasă a egoismului locuieste înlăuntrul nostru.
 * Cu toate că vedem fiara înlăuntrul nostru, de multe ori orbim de bunăvoie si ne prefacem că nu o vedem; si într-un fel rămânem orbi sufleteste, si inima noastră, ca si când ar fi moartă duhovniceste nu simte.
 * Când avem scandaluri, necazuri, ispite, primejdii, să îngenunchem si să ridicăm mâinile, rugândune cu căldură si smerenie la Hristos si la Maica Domnului, si să lăsăm cererile noastre să fie rezolvate. sa nu lăsăm mintea si gura noastră fără rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne pe noi. Fără rugăciune, diavolul ne fugăreste, prin cugete murdare, gânduri, cuvinte, trândăvie si atâtea altele. Si mai târziu ne înseală cu totul. De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie cât se poate de fierbinte si neîntreruptă.
 * Cu cât se roagă cineva mai mult, rugăciunea devine mai adâncă, înmiresmată si plină de har, schimbă inima omului si acesta îi iubeste pe semeni cum se cuvine si fără patimă.
 * Fără trezvie si rugăciune, inima nu se curăŃeste. Inima curată Îl vede pe Dumnezeu, Îl vede prin simțurile ei. Această parte sensibilă a inimii, când este curățită prin nevoință si rugăciune, îl simte pe Dumnezeu.
 * În rugăciunea noastră să cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască iluminarea bună pentru a ne cunoaste pe noi însine, pentru a cunoaste măreŃia noastră duhovnicească. Să ne străduim să împodobim sufletul nostru binecuvântat si dăruit de Dumnezeu cu cât mai multe virtuŃi. Să îl hrănim, să îl adăpăm, să îl învesmântăm, să îl gătim, încât în ochii lui Dumnezeu sufletul nostru să fie frumos.
 * Când ne apropiem de Dumnezeu cum se cuvine, luăm, simțim, gustăm însusirile lui Dumnezeu. De pildă: când ne rugăm, simțim iubirea lui Dumnezeu, bucuria Lui, milostivirea Lui, devenim si noi milostivi. Devenim si noi luminați, plini de dragoste, curați, pentru că luăm de la Dumnezeu puterea de a ne curăŃi... Când omul se tăvăleste prin păcat, sufletul se sluțeste.
 * Omul împătimit are nevoie de vindecare ca să scape de patimi, căci acestea sunt adevărați tirani.
 * Mare valoare duhovnicească are rugăciunea făcută cu credință si lacrimi.
* Când inima omului se roagă si se uneste cu Dumnezeu, se simte bine. Trebuie neapărat ca inima să se facă precum un tron al lui Dumnezeu, ca un jertfelnic pe care să se aducă jertfă si să se pomenească numele lui Hristos. Si la fel cum jertfa lui Hristos pe sfânta masă aduce binecuvântări mulțimii din biserică, asa si numele lui Hristos, pomenit în inimă, aduce binecuvântări dumnezeiesti în ea si, în felul acesta, inima se simte unită cu Dumnezeu.
 * După cum spune Sfântul Apostol Pavel, suntem templu al lui Dumnezeu. Pentru a păstra templul lui Dumnezeu curat, asa cum se cuvine față de Dumnezeu, trebuie să ne rugăm în continuu. Să-l ținem pe diavol departe. Nici un hoț nu poate fura o sobă aprinsă si încinsă, pentru că se va arde pe de-a-ntregul; însă când o vede fără foc în ea, o fură usor. Asa si diavolul, cel ce vrea să ne fure sufletul. Când îl vede pe acesta mort, rece, înghețat, ne fură lesne curăția si neprihănirea, ne fură orice lucru bun avem în noi. Ne fură sufletul cu totul. Dar când îl vede aprins cu flacăra rugăciunii, îi este greu să îl fure si chiar să se si apropie de el. Trebuie să reaprindem mereu în noi dorința si râvna pentru rugăciunea minții. Rugăciunea minții si, în general, trezvia aduc rezultate bune si cu un efort ascetic mai mic; dar efortul ascetic mare, fără rugăciunea minții, are folos foarte mic. Trezvia si rugăciunea aduc mari bunuri în suflet, rodnicie duhovnicească, mângâiere în vreme de necaz si alinare pe calea mântuirii.
                                                          Despre iertare 
 * Pe pământ nimeni nu este fără păcat, toti suntem păcătosi, vinovati si purtăm cu noi păcatele cu care ne-au împovărat neatentia, patimile si slăbiciunile noastre. Toti avem nevoie să luăm iertare de Dumnezeu. Ca să reusim iertarea si împăcarea cu Dumnezeu trebuie să tinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greselile lor, Părintele Ceresc ne va ierta si nouă greselile noastre. Împlinind acest cuvânt vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toti un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, în afară de Dumnezeu. Asadar, dacă iertăm, vom fi iertati, dacă lăsăm, ne va lăsa si nouă Părintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putintă, în nici un caz, să luăm iertare de la Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru.
 * Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor noastre păcate dacă îi dăm si noi iertare fratelui nostru.
 * Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere si să ne ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viata noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima si cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Gânditi-vă cât de mare este izvorul pacatelor noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor.
* Când nu avem iubire si iertare, harul lui Dumnezeu ne părăseste.
 * Iertarea pe care Dumnezeu o dă omului este necuprinsă, si vine acum omul sărman, omul de lut, cel vinovat si împovărat cu osândă grea si îndepărtat de Dumnezeu, si nu vrea să-i ierte seamănului sau un cuvânt, o greseală mică. Cum îi va da Dumnezeu dacă el nu dă, dacă nu-l iartă pe aproapele lui?
 * Dumnezeul nostru este ocean nesfârsit de iubire, milă si iertare. Gândiți-vă ce Dumnezeu avem! De aceea să nu pierdem îndrăzneala si nădejdea pocăintei si întoarcerii noastre. Dacă ne pocăim, iubirea Lui ne primeste cu inima deschisă... Dacă tâlharul a deschis poarta Raiului cu cheia cuvintelor lui, cu atat mai mult pocăinta, întoarcerea si lacrimile vor deschide usor poarta Împărătiei Cerurilor.
 * Dacă noi iertăm greselile fratelui nostru, avem tot dreptul să spunem: “si ne iartă nouă greselile noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri“. Asa cum eu iert greselile celorlalti, Doamne, iartă si tu păcatele mele. Adică cu puterea, cu inima si cu hotărârea cu care am dăruit iertarea noastră, inmiit o vom primi înapoi. Iată calea pe care ne putem mântui!
* Cât putem, fiii mei, să iertăm cu toată inima noastră, ca să ne ierte si nouă Dumnezeu. Aceasta este conditia, învoiala lui Dumnezeu cu oamenii.
 * Părintii Bisericii au avut grijă să îl iubească pe aproapele lor, asa cum învată Evanghelia, si izbutind aceasta, au ajuns la sfintenie. Iertând din toată inima noastră, vom fi iertati de Dumnezeu.
* Unul singur este adevărul, că fiecare om va sfârsi odată viata sa si va ajunge în vesnicie. Si întrucât asa se va întâmpla, să avem grijă. Trebuie să fim pregătiti, curătiti, spovediti, iubitori si celelalte. Să facem asta acum, când avem timpul la dispozitia noastră. Să ne silim să credem acest adevăr, ca vom muri si vom fi judecati după Evanghelie. Să luăm Evanghelia si să ne străduim să o punem în practică.
* Omul care are dorinta de a se mântui va fi urmărit de mila lui Dumnezeu. Îl va urmări până în ultima clipă, pentru că Dumnezeu găseste cu lupa pe care o are moleculele dorintei de mântuire din inima sa. Le va pune pe acestea în valoare si îi va da omului puterea de a se mântui până la urmă. sfanta Evanghelie a lui Hristos aduce multă mângâiere si vă povătuiesc mereu să o cercetati ca să aveti lumina lui in viata noastra...
 * Cum va sterge Dumnezeu toate volumele în care sunt scrise păcatele noastre, când noi nu vrem sa stergem nici măcar o pagină din greselile fratelui nostru? E nevoie de luptă împotriva tinerii de minte a răului, împotriva dusmăniei si a răzbunării. Ce au câstigat toti cei care au plecat fără să-i ierte pe ceilalti? Nu se vor căi acum amarnic, fără folos si fără îndreptare?... De vreme ce ne aflăm încă în această viată, de vreme ce cortina teatrului lumii prezente nu a căzut si firul vietii noastre nu s-a rupt, mai putem încă ierta.
 * Hristosul nostru este o rugă desăvârsită, mângâiere înaltă, largă si întinsă; nu are măsură. Prin urmare trebuie să-L iubim si să pomenim cât putem de des numele Lui sfânt.
 * Hristos a venit să ne învete cu întreaga Lui viată si exemplul Lui, cu felul în care a trăit, cum trebuie să trăim si noi. Hristosul nostru este îndurare, dragoste si milostivire către aproapele nostru De aceea noi toti ar trebui, cu duhul recunostinŃei noastre, să-L iubim pe Hristos, să-L cinstim sa cugetam la El. Să-I promitem că vom asculta voia Lui. Să ne recunoastem păcatele si să- sa-i multumim pentru indurarile Sale. Multumirea noastră împlineste o datorie de recunostintă către Dumnezeu si il provoaca si il îndeamnă pe Dumnezeu să ne dea si mai multe harisme decât ne-a dat până acum.
 * Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grije să ne ocrotească... Dar pentru a dobândi acestea de la Dumnezeu, trebuie să le dăm noi mai intai aproapelui nostru si atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândete, nejudecare, milostivire, ajutor si le vom primi cu siguranță de la Dumnezeu. Va trebui să ne petrecem cât mai mult timp cu Hristosul nostru. Să-L iubim, să-L cinstim, să-L slăvim, să ne închinăm Lui, să-L mărturisim si să-L urmăm în exemplul Său. Când vom face toate acestea, să credem neîndoielnic că luăm în noi însusirile lui Hristos.
                                                                         Despre necazuri
 * Când aveți un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheați si rugați-vă să se facă voia lui Dumnezeu si nu a voastră... Domnul care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului si mijlocul prin care să o depăsească.
 * În orice ispită am cădea, dacă nu îngenunchem, dacă nu ridicăm mâinile si nu vărsăm lacrimi de implorare, ispita nu se îndepărtează... Ajutorul îl vom lua de la Hristos numai prin rugăciune.
 * Dacă suntem nepăsători si trândavi în înfruntarea ispitelor, acestea se întăresc, devin mai amenintătoare, si păcatul devine mai primejdios.
 * Rugăciunile pe care le facem cu căldură, de bunăvoie, cu durere si lacrimi vor fi ascultate.
 * E cu neputintă ca Dumnezeu să-l lase să piară pe omul pocăintei si al rugăciunii; e imposibil.
 * Ceea ce vrea Hristos de la noi e să întelegem păcătosenia noastră, să avem cunoastere de sine, să cerem iertare si să-L iubim sincer. Această iubire o cere Dumnezeu de la om, că altfel îl iubim pe diavol si ne ducem în iad.
* Dumnezeu nu va nesocoti rugăciunea smerită în duhul adevărului, ci se va îngriji si o va răsplăti. Când rugăciunea noastră este smerită, când este însotită de faptele iubirii si milosteniei, Dumnezeu o va asculta si va răspunde.
* Prin ispitele de folos trebuie să trecem ca să ne mântuim, dar să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne lase să trecem prin cele fără de folos si primejdioase.
                                                           Despre ascultare 
 * Ascultarea dăruieste lipsa de griji, căci grija este o tuberculoză duhovnicească, care încet-încet, precum microbul tuberculozei otrăveste viata omului, sufletul si trupul, si treptat aduce moartea. Asa face grija vieii, îl macină pe om ca microbul si îi ucide sufletul.
* Ascultarea se raportează la Hristos si nu la omul de care ascultă cineva. Si când ucenicul ascultă fără gânduri ascunse, ci doar din iubirea pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioasă inaintea lui Hristos. Să ascultăm doar din iubire pentru Hristos, si astfel drumul nostru către Hristos v-a deveni statornic si fără povârnisuri.
 * Care om de pe pământ nu a făcut greseli si nu a fost rănit în lupta cu diavolii, cu patimile si cu lumea? Nu e vorba despre aceste răni, ci despre faptul că trebuie să vedem încontinuu locul unde tr trebuie să ajungem. Cu cele două virtuŃi, ascultarea din iubire pentru Hristos si rugăciunea, vom reusi să dobândim iubirea lui Hristos. Si când iubirea lui Dumnezeu va veni în sufletul nostru, atunci vom primi lumină pe drumul nostru. Atunci dragostea lui Hristos îndepărtează orice greutate si simŃim că suntem foarte fericiti în viată. Ascultarea îl smereste pe om si smerenia alungă orice lucrare ispititoare. Unde este smerenie, diavolul piere. Unde este mândrie si egoism, acolo îsi face apariția diavolul, ispitele si patimile. Ascultarea este o virtute foarte frumoasă, deoarece îl înarmează pe om cu multă smerenie atunci cand ascultă din iubire pentru Hristos, cu luare-aminte.
                                                                 Despre judecare 

 * Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, si Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul si ia judecata lui Dumnezeu si judecă. Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul!
 * Rădăcina păcatului judecării începe din egoism si mândrie, care sunt mari boli duhovnicesti. Toate patimile, păcatele si căderile îsi au punctul de plecare în egoism.
 * Să nu judecăm si să nu osândim, căci acesta este păcat înfricosător. Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărați, avem atâtea greseli personale, si nu trebuie ca din cea mai mica pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, si în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie învinuiri în catastiful greselilor noastre. Să nu judecăm lesne. Părintele meu Iosif spunea: Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă îsi cârmuieste cum se cuvine limba sa, inseamna ca se cârmuieste pe sine după voia lui Dumnezeu“. Mântuirea noastră este foarte importantă si este o lucrare plină de primejdii

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO