AUZI CE ITI PLACE

 

Un fermier american, care locuia la ţară, şi prietenul lui, mergeau odată prin centrul oraşului New York. Era în timpul prânzului şi străzile erau pline de oameni. Maşinile claxonau, frânele taxiurilor scârţâiau pe la colţuri, sirenele zornăiau, sunetele oraşului erau asurzitoare. Deodată, fermierul spune:

 - Aud un greiere!

Prietenul său, surprins, îi răspunde:

- Ce? Eşti nebun? Cum poţi să auzi un greiere în gălăgia asta!

- Ba da, sunt sigur! a spus el. Am auzit un greiere!.

- E o nebunie, i-a răspuns prietenul.

Fermierul se opri puţin, ascultând cu atenţie dincotro vine sunetul, după care se îndreaptă, traversând strada, spre un ghiveci de ciment, în care creşteau nişte plante. S-a uitat printre ele şi, pe sub crengile lor, a descoperit un greiere.

Amicul său a fost pur şi simplu uimit.

- E incredibil! Cred că ai urechi supraomeneşti!

- Nu, a spus fermierul. Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei să asculţi.

- Dar nu se poate! a spus prietenul. N-aş putea auzi un greier, într-o aşa gălăgie.

- Da, într-adevăr, a venit replica. Depinde ce este cu adevărat important pentru tine, aceea auzi. Hai să-ţi demonstrez!

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede, pe care, în mod discret, le-a scăpat pe trotuar.

Atunci, în ciuda zgomotului şoselei aglomerate, care le asurzea urechile, au putut observa pe o rază de 6-7 metri , multe capete întorcându-se să vadă daca nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Ai înţeles ce vreau să spun? a întrebat fermierul american. Totul depinde de ce este mai important pentru tine.

 

Apropo, vi s-a întâmplat să auziţi vreun greieraş, trecând pe stradă? Dar zgomotul făcut de o modedă căzută pe trotuar? Dar vreun zgomot, fiind la rugăciune? 

CRESTINII SECOLULUI XXI: CUM TREBUIE SA CITIM BIBLIA..PREDICA PR. LEONTIE F...

URMEAZA LINCUL..

CRESTINII SECOLULUI XXI: CUM TREBUIE SA CITIM BIBLIA..PREDICA PR. LEONTIE F...:    Doamne ajuta!
.
BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

SFIINTII PRIETENII MEI...: DESPRE JUDECATA CEA DE APOI

SFIINTII PRIETENII MEI...: DESPRE JUDECATA CEA DE APOI urmeaza lincul....

cu parintele SOFIAN BUGHIU

Nu luam cu noi nimic dupa moarte

 

O vulpe a zarit intr-o curte o multime de pui. S-a invartit in jurul curtii, pana ce a gasit o gaura in gard. Dand sa intre, si-a dat seama ca spartura este prea mica. Revine dupa cateva zile lipsite de hrana. Din cauza nehranirii, slabise si reuseste sa intre in curtea mult dorita. Ajunsa in curte, se pune bine pe mancat. Satula, dori sa iasa prin spartura prin care intrase, dar nu reusea. Atat de mult mancase, incat nu mai putea iesi. Pentru a reusi sa iasa, s-a pus pe infometare cateva zile. Dupa ce a iesit, si-a zis: "Ce proasta am fost, cum am intrat, asa am iesit". La fel se intampla si cu noi, intram in aceasta lume lipsiti de lucruri si iesim din ea fara insotirea lor.
 

SAMBATA RUSALIILOR

La praznicul de sâmbătă, 2 iunie , orânduit înainte de Duminica Rusaliilor în toate Bisericile Ortodoxe din ţară, se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a tuturor celor trecuţi la viaţa veşnică: părinţii, moşii şi strămoşii noştri.

Credincioşii care-şi venerează morţii ştiu că, pe parcursul Anului bisericesc, există două sâmbete, dedicate în mod special pomenirii generale a acestora: prima a fost prăznuită înaintea Duminicii Lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi- înainte de postul Paştelui), numită Sâmbăta Moşilor de Iarnă, şi a doua, orânduită înaintea Duminicii Rusaliilor, a Pogorârii Duhului Sfânt) numită Moşii de Vară sau Moşii cireşelor, o sărbătoare cu semnificaţii deosebite. Cu acest prilej, se organizează târguri mari, aprovizionate cu vase de lut, cu obiecte tradiţionale şi cu alimente, necesare pregătirii parastaselor.

Tradiţia spune că începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor şi până la Rusalii, cerul, raiul şi iadul sunt deschise. În acest interval, sufletele morţilor au călătorit libere, timp de 50 de zile, prin locurile unde au trăit, iar acum ele sunt triste pentru că trebuie să se reîntoarcă în lumea de dincolo, părăsindu-i pe cei dragi.

Tradiţii pentru Sâmbăta Rusaliilor

Din vremuri îndepărtate, la sărbătoarea Moşilor de Vară se împlinesc ritualuri speciale, care încep din dimineaţa Sâmbetei Rusaliilor. La slujba de pomenire, se duc la biserică, pentru binecuvântare, colivă, colaci, vin şi cireşe. Ritualul început în biserici continuă în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite cu flori de tei şi frunze de nuc. Aici, credincioşii aprind lumânări, care vor arde pe parcursul ritualului de pomenire, dau de pomană vase de lut, de porţelan sau de lemn, căni împodobite la toartă cu flori de tei şi umplute cu lapte, cu vin sau cu cireşe.



Tradiţia spune că morţii care nu primesc nimic de pomană, se retag trişti în morminte ţinând în braţe crengi cu flori de tei.

La porţile cimitirelor se întind mese încărcate cu colaci, cu colivă şi cu sticle de vin, împodobite cu multe flori. Astfel de ofrande se împart în cimitire şi în Duminica Rusaliilor numită şi Duminica Pogorârii Duhului Sfât sau a Cincizecimii, pentru că evenimentul religios este orânduit la 50 de zile de la Învierea lui Hristos.

În diferite zone din ţară, tradiţiile pomenirii morţilor sunt foarte variate.

În Prahova, se împart căni de lut umplute cu vin şi împodobite la toartă cu flori de trandafir şi de tei. Gospodinele prepară păsat (făină de porumb măcinat mai mare) fiert în lapte. Păsatul se taie felii şi se pune pe frunze de nuc, apoi se împarte săracilor în cimitir. De asemenea, ritualul împărţirii bucatelor se împlineşte şi acasă, pentru rudele şi pentru vecinii celor adormiţi.

În satele din judeţul Argeş, gospodarii care fac pomenire pentru cei adormiţi întind masa cu bucate în curtea casei ; în mijlocul acesteia ei pun mai multe grămezi de cireşe, de flori şi de colăcei. Fiecare gospodar învită la masă rudele, prietenii şi vecinii să se ospăteze pentru sufletul celor adormiţi în familia sa.

După ce au dat de pomană, gospodarii gustă şi ei din cireşe şi din celelalte bucate. De asemenea, în multe localităţi ale judeţului, se dau de pomană lumânări aprinse, calaci unşi cu miere, colivă, vase de lut umplute cu lapte sau cu vin, pâine de casă şi mâncare gătită, cireşe, oale mari de lut, pentru ca sufletele morţilor să aibă din ce să bea apă.

În Ardeal, se dau de pomană fructe şi colaci şi „se ridică" pomeniri, adică se face pomenirea tuturor rudelor decedate în familie.

În Moldova, se dau de pomană căni şi străchini umplute cu orez cu lapte, cu vin şi cu cireşe, împodobite la toartă cu flori de tei, ca şi în alte zone ale ţării. În acelaşi timp, gospodinele pregătesc pentru Moşii de Vară bucate cu carne de miel, plăcinte cu varză sau brânză.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

În această zi se aduc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei, iar după ce sunt binecuvântate de preoţi , acestea se pun la streaşina casei sau la icoană pentru a ocroti acea gospodărie de pagubă şi de boală. Mai mult, potrivit tradiţiei, după ce au fost sfinţite, cu aceste florile de tei se vindecă surzenia.

În Sâmbăta Rusaliilor nu se aruncă gunoiul din casă , pentru că acesta poate să se aşeze pe bucatele pe care cei adormiţi le primesc de la rude şi prieteni.

În această sâmbătă, femeile trebuie să respecte sărbătoarea şi să nu se ocupe de treburile casnice. Potrivit tradiţiei, cele care nu respectă interdicţia, riscă să le amorţească mâinile şi să nu mai poată munci cu spor.

Pentru a-şi proteja gospodăria de pagubă sau de efectul fenomenelor meteorologice, furtuni sau trăsnete, credincioşii trebuie să ofere săracilor o porţie din primul fel de bucate, preparate pentru această sărbătoare.

Gospodinele care cinstesc an de an, suita celor trei sărbători-Sâmbăta Rusaliilor, Rusaliile şi Sărbătoarea Sfintei Treimi-, vor fi mai sănătoase, sufleteşte şi trupeşte, în comparaţie cu suratele lor.

Pentru a avea spor în casă şi pentru a fi sănătoşi tot anul, gospodarii trebuie să dea de pomană bucate proaspete şi obiecte noi, nefolosite în propria locuinţă.

Pentru ca în grădina casei să rodească tot ce au semănat gospodarii, ei trebuie să dea de pomană ceapă verde şi usturoi.

Potrivit tradiţiei, poţi să scapi de furtună şi de ploaia de vară aruncând din pragul casei o crenguţă cu flori de tei sfinţită la biserică în ziua Moşilor de vară.

În acestă sâmbătă, nu este bine să mergeţi seara la fântână, la răscruce de drumuri sau şi mai bine, să dormiţi în propria voastră locuinţă.

Dacă plouă în ziua Moşilor de Vară, recolta anului va fi foarte bogată.

Cum, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toţi colacii daţi de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi, spune tradiţia..
LA NOI LA BISERICA A FOST ASTAZI LUME MULTA SI SLUJBA A FOST OFICIATA DE 4 PREOTI...DUMNEZEU SA LE PRIMEASCA CELOR CE S-AU POMENIT..

FELUL DE A NE RUGA

Într-o mânăstire vieţuia un frate evlavios. El avea obiceiul să se trezească cu regularitate şi să se roage dis-de-dimineaţă, la un ceas anumit.
Într-o dimineaţă, după ce se trezi, îl fură somnul din nou şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă rânduiala sa cea obişnuită – ora de rugăciune.
Un străin întră în chilia lui şi îl trezi, grăindu-i:

- Frate, scoală-te, că întârzii la rugăciune!

- Dar cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă fratele speriat.

- Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.

- Nu-mi vine a crede... Cred că tu eşti un om cu gânduri ascunse... Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti diavolul?

- Ba da, frate, eu sunt diavolul şi, iată, am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

- Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gând de înşelăciune. Pe numele Dumnezeu celui viu, te jur şi te leg să-mi spui cu ce gânduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

- Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Da, eu am venit aici cu un gând de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală, o obişnuinţă lipsită de esenţă. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea. Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: "Omul acesta va întârzia la rugăciune. Când se va trezi, îi va părea foarte rău. De douăzeci de ani nu i s-a întâmplat aşa ceva. În inima lui se va aprinde o mare părere de rău... Va începe să se roage cu duh, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem". Astfel judecând noi - încheie diavolul - iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea ta obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicând, diavolul se făcu nevăzut, iar fratele înţelese că prin această ispitire, Dumnezeu i-a descoperit că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.

TRANDAFIRUL

 

Un tânăr a împrumutat de la bibliotecă o carte duhovnicească. Era pe vremea când nu se descoperise internetul. În carte a avut surpriza să găsească multe comentarii pline de sensibilitate scrise pe nişte notiţe. Pe una din ele a găsit şi numele şi adresa autorului acestor comentarii. După nume, era o femeie, iar după frumuseţea frazelor şi-a dat seama că are un suflet foarte frumos.

I-a scris, a primit răspuns şi aşa s-a legat o relaţie de corespondenţă pe teme duhovniceşti. Când tânărul i-a cerut o fotografie, femeia i-a răspuns că dacă se simte apropiat de ceea ce-i scrie, nu are nevoie să-i vadă chipul. Şi el a fost de acord. Totuşi, după un timp, a venit şi vremea întâlnirii. Ca să se recunoască, au convenit ca el să ţină o carte în mână, iar ea un trandafir.

La locul de întâlnire, bărbatul zări o tânără foarte frumoasă, care-l privea insistent, parcă l-ar fi aşteptat. Nu avea însă nici un trandafir în mână. În schimb, la câţiva metri distanţă, o femeie în vârstă ţinea în mână acel semn de recunoaştere - trandafirul. La început, tânărul a fost dezamăgit, dar într-o clipă îşi aduse aminte de frumuseţea morală a celei ce-i scrisese până acum. De aceea se îndreptă spre bătrână, sfidând frumuseţea fizică a tinerei care îl privea cu insistenţă şi care se hotărî să plece din acel loc. Apropiindu-se de bătrână îi spuse că el este omul cu care schimbase atâtea idei frumoase şi că este încântat de cunoştinţă. Femeia în vârstă îi răspunse cu un aer nedumerit:

- Fiule,  nu te cunosc, nu ştiu ce se întâmplă aici!

- Da, dar… de ce ţineţi în mână acest trandafir?!

- Domnişoara, care tocmai a trecut pe lângă dumneata, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir şi mi-a zis că, daca vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la cofetăria din colţ.

 

Oare aşa fac şi tinerii din ziua de astăzi? Mai pun ei preţ pe frumuseţea morală a celor de vârsta lor? Aleg ei bunătatea şi sensibilitatea sufletească în locul instinctelor trupeşti?

CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII

Fratilor, vine ceasul cel mai de pe urma, când fiecare din noi avem sa trecem pragul acestei vieti. Va veni moartea azi, mâine, poimâine; nu stim când vine ziua aceea. Vai de noi si de noi în vremea mortii! Spaima va fi mare, caci satana, cum se arata în Razboiul nevazut, toata viata lupta sa ne duca prin pacat la iad, la vesnica munca, dar niciodata nu da atâta lupta ca în vremea mortii.

Sa se stie ca patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne da razboi vrajmasul în vremea mortii:

a. întâi este razboiul împotriva credintei;

b. al doilea, împotriva nadejdii;

c. al treilea, împotriva smereniei, cu slava desarta si cu mândria;

d. si al patrulea, cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerea slujitorilor nedreptatii în îngeri de lumina.

Sfântul Nicodim Aghioritul ne învata în ce chip trebuie a se lupta cineva împotriva acestor mari asupriri si grele ispite din vremea mortii. Si iata cum:

a. Când vrajmasul va începe a ne da razboi cu mincinoasele lui apucaturi, prin gânduri de necre-dinta în mintea noastra, atunci trebuie sa ne tragem înapoi degraba, de la minte la voire, zicând: "Du-te înapoi, satano, tatal minciunii, caci nu voiesc nici macar sa te aud pe tine, fiindca destul îmi este mie a crede cele ce crede Biserica cea sfânta a lui Hristos".

Si sa nu dam loc în inima noastra gândurilor necredintei, precum este scris de înteleptul Solomon: De se va sui peste tine duhul celui puternic - adica al vrajmasului -, sa nu-ti lasi locul tau. Si daca vrajmasul sarpe îti va aduce îndoiala în ce crede Biserica, nu-l baga în seama si sa nu-i raspunzi. Ci, vazând minciuna si viclenia lui, fereste-te foarte mult de el.

Iar daca esti puternic în credinta si în gândire si voiesti sa-l faci pe vrajmasul de rusine, raspunde-i lui: "Biserica crede adevarul". Si de-ti va zice tie: "Ce este adevarul?" Zi-i lui: "Acela pe care îl crede Biserica". "Si ce crede Biserica?" "Adevarul". "Care adevar?" "Pe care-l marturiseste Biserica" si pururea fii în gând cu rugaciunea catre Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

b. Iar când ne razboieste vrajmasul cu dezna-dejdea, sa ne aducem aminte de mila si bunatatea lui Dumnezeu, Care a venit în lume sa moara pentru noi, pacatosii.

c. Când ne va da razboi cu slava desarta si cu mândria, sa ne socotim ca suntem praf si cenusa si sa punem toate ispravile noastre pe seama lui Dumnezeu. Sa ne cunoastem cu adevarat greutatea pacatelor si a rautatilor noastre, dar sa nu dezna-dajduim de mila lui Dumnezeu, caci auzi ce zice Sfântul Duh prin gura Proorocului David: Mântui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dânsul.

d. Iar daca ne vor da noua diavolii razboi cu nalucirile si prefacerile lor în chip de îngeri de lumina, sa stam tare întemeiati în smerenia cugetului nostru si sa zicem: "Schimbati-va, ticalosilor, în întunericul vostru, ca mie nu îmi trebuiesc vedenii. Nu am trebuinta în acest ceas decât de mila lui Dumnezeu si de milostivirea Lui".

Si chiar de ai cunoaste ca multe din semnele aratate ar fi de la Dumnezeu, întoarce-te de la dânsele si alunga-le de la tine cât poti de departe. Si sa nu te temi ca nu-I place lui Dumnezeu acest lucru si aceasta întoarcere a ta, de o faci socotindu-te nevrednic de acele vedenii.

Asadar, tineti minte, fratii mei, ca acestea sunt armele cele mai de obste pe care obisnuiesc vrajmasii nostri draci a le unelti împotriva noastra în ceasul cel mai de pe urma al mortii. Si fiecaruia îi da razboi dupa placerile si patimile la care îl cunoaste ca este supus mai mult.

Si sa nu uiti a cere cu toata inima, în ceasul acela, ajutorul rugaciunilor Preasfintei si Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, si grabnicul ei ajutor te va izbavi si va aduce peste sufletul tau mila ei si îndurarea Preaputernicului Dumnezeu. Amin.

Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu

Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.
Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta(2001),

a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

DESPRE DIAVOL

	M-am lăsat înşelat de multe ori în ultima vreme, diavolul e mult mai viclean decât îmi închipuiam. Şi mai rău decât atât, diavolul e şi foarte răbdător, nu se grăbeşte deloc, ci duce o luptă susţinută împotriva noastră clipă de clipă. Imediat am impresia, după ce fac o faptă bună, că n-am cum să ajung în iad, că o să mă mântuiască Dumnezeu. Şi din cauza asta mă las pe o ureche şi nu mai lupt aşa cum trebuie, nu mai stau împotriva răului din mine aşa cum s-ar cuveni. Cel rău caută ispite adecvate fiecărui om. Pe unii îi aruncă în pacate mari din prima, şi nu se mai pot ridica din ele. Pe alţii îi impinge înainte să facă fapte bune ca să se poată lăuda şi preamări. Pe cei căldicei îi răceşte şi mai tare cu fel de fel de ispite şi plăceri. Dar ce face oare cu credincioşii care stau aproape de Dumnezeu şi merg la Biserică, şi se-mpărtăşesc de harul lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin Sfintele Taine, prin fapte bune, etc ? Ce plan are împotriva lor? Diavolul ştie că cei credincioşi nu pot fi ispitiţi să cadă în păcate grele, pentru că-şi vor da seama imediat, şi vor alunga ispita. Unora ca acestora le pregăteşte ceva mai deosebit: îi împinge să cadă în păcate mici. Azi vreo câteva, mâine la fel, poimâine iarăşi…săptămâna viitoare îi va împinge în acelaşi păcate, dar mai accentuat. Diavolul nu se grăbeşte, are mare răbdare. Lupta împotriva răului e ca o partidă de şah, câteva mutări bune nu-ţi garantează victoria, ci doar cel care dă mat e declarat învingător. Aşa şi cu noi, câteva fapte bune nu-l sperie pe cel rău, ci el continuă lupta, mutare de mutare, dărămând cărămidă cu cărămidă sufletul nostru. Scopul lui este să ne despartă de Dumnezeu şi să ne arunce în iad, ca să suferim şi noi acolo unde suferă şi el. Necuratul aşteaptă şi un an… şi zece… atâta timp cât îşi va îndeplini scopul. Au fost vremuri când eram aproape de Dumnezeu, mă bucuram alături de El şi reuşeam să mă feresc de ispite, evitam să caut plăcerile în mod excesiv, dar astăzi lucrurile s-au schimbat. Puţin câte puţin observ cum alunec în păcate… mici… dar multe. Uşor, uşor mă răcesc. Răceala asta e o premiză să cad în păcate şi mai grele. M-am lăsat păcălit, am crezut ca dacă sunt în Biserică totul e rezolvat, nu mai trebuie să lupt că totul vine de la sine. Am crezut că dacă sunt aproape de Dumnezeu nu e mare păcat să mă dau şi eu după cele lumeşti…. M-am înşelat amarnic. Orice slăbiciune a fost speculată de cel rău, orice cădere într-un păcat, cât de mic, a fost speculată de diavol şi folosită ca să mă arunce într-un rău şi mai mare. Dacă continui aşa… nu e departe să zic şi eu ca psalmistul: “Viaţa mea de iad s-a apropiat”. Luptă continuu, nu te lăsa înşelat căzând în păcatele mici… cât de mici ar fi… se adună fără să-ţi dai seama, sufletul se răceşte, răul se pune între tine şi Dumnezeu, necazurile încep să apară, supărările vin, slăbiciunile se înteţesc. “Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ceasul sau ora în care va veni Domnul”. Nu renunţaţi la rugăciune niciodată, nici dimineaţa, nici seara, nici în timpul zilei, nici înainte sau după masă. Nu evitaţi să mergeţi la Sfânta Liturghie sau la spovedanie. Nu vă daţi după cele lumeşti… vă furaţi singuri căciula! Luptă se termină doar când “aţi închis ochii”.

Semnul Sfintei Cruci·

"Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţă, când mănânci, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii: în casă, la drum, ziua şi noaptea, în orice loc sau timp.

Să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat, crucea să fie dreaptă şi adevărată. Cele trei degete mari - aşează-le întâi la frunte - care reprezintă cerul, cerem Tatălui din ceruri Înţelepciunea - să sfinţească neputincioasa noastră minte şi s-o izbăvească de gândurile rele; pogorârea la pântece - care reprezintă pământul, ne rugăm Fiului - care S-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, să ne scape de lăcomie, de beţii şi de desfrânare; înălţând dreapta către umeri, chemăm pe Duhul Sfânt, care plineşte lucrarea mântuirii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre săvârşirea faptelor bune, iar când zicem "amin", făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul crucii (Altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul), pentru că vorba "amin" înseamnă "aşa să fie". (Sf. Chiril al Ierusalimului)

O pildă de dragoste

Doi bărbaţi bolnavi, imobilizaţi la pat, împărţeau aceeaşi cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea zilnic rezemat pe o pernă, câte o oră, pentru a ajuta drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziţionat în dreptul singurei ferestre din cameră.

Celălalt bărbat era imobilizat în poziţie culcată şi îi era inaccesibilă priveliştea pe care o putea oferi unica fereastră. Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Şi vorbeau toată ziua: despre credinţă, despre soţiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar şi despre locurile în care îşi petreceau vacanţa. În fiecare dupăamiază, cel căruia i se permitea să stea rezemat, îi descria celuilalt ce vede afară.

Omul ce nu putea privi pe fereastră era tare fericit pentru ora aceea din zi când i se descria, de către colegul său, amănunţit, ce se întâmplă în afara spitalului. Nădejdea sa de însănătoşire creştea şi căpăta speranţă datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un lac minunat. O mulţime de raţe sălbatice şi lebede îşi găsiseră cămin în acel lac iar copiii se jucau lansând pe apă bărcuţe în miniatură. Tineri şi bătrâni se plimbau voioşi, admirând florile în toate culorile curcubeului ce creşteau din belşug în parc.

 Copacii seculari mărgineau aleile iar pe cer se vedeau păsări în feeria zborului. Omul de la fereastră povestea cu voce domoală şi cu detalii minuţioase tot ce vedea. Celălalt se lăsa purtat de povestire, închizând ochii şi imaginându-şi toate scenele. Într-o după-amiază călduţă, omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Deşi vecinul de cameră nu putea auzi muzica, reuşea să-şi imagineze costumele, carele alegorice şi caii împodobiţi. Altădată povesti de o procesiune religioasă ce o vedea pornind de la biserica din apropiere. Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe şansa celuilalt de a se bucura de priveliştea de afară.

Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmpla afară, dar şi-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliştea. Într-o dimineaţă, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la fereastră murise liniştit în somn. Cu tristeţe, chemă brancardierii să ia trupul neînsufleţit.

 Curând după aceea, bolnavul ce tânjise după patul de lângă geam se transferă în locul care şi-l dorise atâta. Încet şi cu mare greutate bolnavul nostru reuşi să se proptească într-un cot şi să arunce o privire afară. În locul parcului nu era decât un zid gol!
Sună infirmiera şi o întrebă: Cum se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc cu un lac şi îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să-mi spună despre frumuseţe şi dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?

 Sora îi răspunse surprinsă: Vai! Nu ştiaţi că vechiul dumneavoastră coleg de cameră era orb? Nu putea să vadă nici măcar zidul, darămite altceva. Apoi adăugă: Poate că voia să vă încurajeze? Ai auzit o poveste mai emoţionantă decât aceasta?

 Ai simţit vreodată ceva asemănător sentimentelor pe care această povestire le invocă?
 Dacă trăieşti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au alţii şi tu nu ai, cu siguranţă vei rata bucuria de a primi ceea ce alţii încearcă să îţi dăruiască.
 Ai fost vreodată dezamăgit pentru ceva, care ai crezut că va fi minunat, dar care s-a dovedit ulterior a fi mult mai puţin de atât? Ai primit vreodată încurajări fără rezerve şi nu ai apreciat la acel moment importanţa lor?
Ai simţit vreodată invidie cruntă faţă de o persoană căreia ai fi vrut să îi iei locul? Sunt conştiinţa ta, răspunde-mi!

Vasul defect

O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte,
Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte,
Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă,
De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă.
Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare,
Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare,
Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită,
Şi nu se plângea vreodată că e tare ostenită.
Dintre cele două vase, unul nu era perfect,
Căci avea o crăpătură, un vădit şi clar defect.
Şi, umplut fiind cu apă, când venea pe potecuţă,
Jumătate din aceasta, se scurgea prin poieniţă.
Pentru-a sa meteahnă, dânsul, se simţea neînsemnat
Şi era întotdeauna trist şi decepţionat,

Fiindcă treaba-ncredinţată, când era cărat în spate,
De bătrâna lui stăpână, o-mplinea pe jumătate.
Celălalt vas al bătrânei, nu era deloc defect,
Nu avea nicio fisură, şi avea un bun aspect.
Pentru asta vasul nostru era tare îngâmfat,
Socotindu-se destoinic şi râdea de cel crăpat.
Ani şi ani a dus bătrâna apă de izvor, în spate,
Către casa ei din munte…, doar un vas şi jumătate.
Într-o zi, fiind pe cale, vasul şubred şi crăpat,
Obsedat de-a lui meteahnă, zise tare ruşinat:
Să mă ierţi, te rog, stăpână că-ţi produc atât necaz,
Iar tu maică, fiind bună, nu îmi baţi al meu obraz,
Căci de ani, întotdeauna, apa ce-o aduci din vale,
Eu am risipit-o, zilnic, prin al meu defect, pe cale.
Dumneata, stăpână bună, nu mi-ai zis că sunt netrebnic,
Ci-mi acorzi aceeaşi cinste ca şi fratelui meu vrednic.
M-aşteptam demult stăpână să m-arunci peste vâlcele,
Să ajung hârb în gunoaie, să fiu oale şi ulcele.
Zâmbitoare, bătrânica, zise vasului crăpat:
Ia priveşte partea-n care, eu, pe tine te-am purtat!
Nu observi că este plină de flori vii şi colorate?
Ceea ce nu vezi pe cale, de priveşti cealaltă parte.
Eu, ştiind a ta meteahnă, că eşti şubred şi crăpat,
O grămadă de seminţe de garoafe-am semănat;
Şi zambile, şi lalele, şi crini albi şi micşunele…
Şi-mi împodobesc căsuţa cu aceste floricele!
Ba mai mult, o altă parte din flori, eu, o vând la piaţă
Şi cu preţul de pe ele mă hrănesc şi sunt în viaţă.
Asta pentru că, pe cale, când ne-ntoarcem de la apă,
Zilnic, tu le uzi pe ele, ca o mamă filantroapă.
De n-aveai această hibă, dacă nu erai aşa,
Nu ar mai fi fost atâta frumuseţe-n casa mea.
Nimeni nu e vas netrebnic, asta este o ispită!
Totul e să-ţi faci lucrarea care-ţi este rânduită.
Cine ştie, frăţioare, ce flori uzi tu pe cărare?
Mai ales când crezi, dar sincer, că nu eşti vas de onoare.

Hristos purtand cercel, o icoana unicat

    Manastirea Maicii Domnului din Araka, situata in Cipru, adaposteste doua fresce in care Pruncul Iisus Hristos este reprezentat ca purtand cercel. Aceste reprezentari iconografice inedite, ce ies din tiparele erminiei picturii bisericesti, dau marturie despre o veche traditie laica existenta in societatea bizantina. Acesta este motivul pentru care reprezentarile nu sunt considerate o blasfemie, ci numai o inovatie introdusa de mesterul zugrav care a pictat biserica manastirii.

         Biserica Maicii Domnului din Araka dateaza din secolul al XII-lea si este in prezent monument UNESCO. In acest locas de cult se pastreaza unele dintre cele mai renumite fresce realizate in stilul comnenian tarziu (1192) intalnit in intreaga Grecie, Balcani si Rusia. Impreuna cu bisericile Asinou si Sfantul Nicolae din Stegis, Biserica Maicii Domnului din Araka se numara printre cele mai importante biserici bizantine din Cipru.

Pe zidul de sud al bisericii se gaseste o fresca de mari dimensiuni a Maicii Domnului Arakiotissa in care, de o parte si de alta a Maicii Domnului cu Pruncul, sunt reprezentati ingeri rugandu-se ce poarta in maini insemnele Patimilor - crucea, buretele si sulita. Specialistii vad in aceasta fresca o reprezentare timpurie a icoanei Maica Domnului a Patimii. In spatele Nascatoarei de Dumnezeu se afla un tron impunator precum si o serie de inscriptii si rugaciuni inscrise pe zid.



Chipul Maicii Domnului este marcat de tristete. Culorile alese de zugrav sunt in mod voit intunecate. Maica Domnului, ca reprezentant al intregului neam omenesc, priveste spre Prunc, anticipand Jertfa cea mantuitoare.

Atunci cand privim cu atentie icoana, iese in evidenta un detaliu. In urechea lui Hristos este reprezentat un cercel. Tot astfel apare Pruncul Hristos reprezentat in fresca ce infatiseaza Intampinarea Domnului.


Pe ce se intemeiaza insa aceasta inovatie?

Cercelul era numit in Bizant "scholarikion” si era purtat de cadetii din Constantinopol ca insemn distinctiv, ca unii ce intentionau sa devina membri ai garzii imperiale. Deoarece cadetii erau numiti "scholari”, cerceii au fost numiti "scolarikia”.

Asa ne putem explica de ce si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe apare reprezentat ca purtand cercel, intr-o fresca a Bisericii din Platania. Zugravul a introdus in icoana aceasta inovatie prin prisma traditiei existente in vremea sa la curtea bizantina.

Tot ca semn distinctiv apare cercelul intr-o straveche datina greceasca. In satele din Grecia, familiile instarite care aveau un singur copil de parte barbateasca, obisnuiau sa-i puna acestuia un cercel de aur in urechea dreapta. Cei care vedeau cercelul, cunoasteau astfel ca acel baiat nu are frati, incercand sa-i acorde o mai mare atentie, o purtare de grija aparte, ca unele ce ar putea plini lipsa lor. Se considera ca acesti copii aveau nevoie de o mai mare purtare de grija din moment ce erau singuri la parinti. Cand tanarul isi gasea o sotie, la casatorie cercelul era scos, pentru ca nu mai era singur.
Si la noi in tara stiu ca exista aceasta traditie in Maramures.Am un prieten ce purta cercel,era pe vremea cealalta,nu acum cand cercelul se gaseste la mai toti fara nicio conotatie straveche.
Asadar, in reprezentarea iconografica din Biserica Maicii Domnului din Araka, cercelul este purtat de Pruncul Hristos, ca semn distinctiv, pentru ca este Unul-Nascut si Cuvantul lui Dumnezeu si unicul fiu al Maicii Domnului.

   Aceste exceptii, ce nu au fost incluse in erminia picturii bisericesti, pot fi privite ca inovatii ce au caracter local.

Ele nu trebuie sa constituie pentru omul contemporan un prilej de sminteala, pentru ca nu au fost reprezentate spre batjocura. In acelasi timp, ele nu reprezinta nicidecum un temei in baza caruia Biserica ne-ar recomanda purtarea cerceilor.

Ce trebuie sa faca orice crestin zilnic pentru mantuire ?

din... Călăuză Ortodoxă 

Primul lucru: Dimineaţa cînd te scoli, trebuie să te speli pe ochi.
Al doilea: Faci trei închinăciuni zicînd: “Prea Sfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”, “Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!”.
Al treilea lucru: Rugăciune cît timp poţi: 1 minut, 1 oră.
Al patrulea lucru: Masa, după mîncare rugăciunea de mulţumire.
Al cincilea: La servici sau la scoală sau alte probleme, de la orele 7-15, şi în timpul lucrului, rugăciunea scurtă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul !” cît de des. Cine trece pe lîngă Biserică se închină, iar de ai timp mergi şi faci o rugăciune, aprinzi o lumînare, cînd vii de la servici, la fel.

La orele 16 masa cu rugăciune înainte şi după mîncare, odihnă un ceas sau alt lucru de nu eşti obosit. Pe la orele 22 înainte de culcare, rugăciune: Acatiste, Paraclise şi culcarea.

Duminica dimineaţa la orele 7 rugăciune, la orele 10 la Biserică la Sfînta Liturghie, apoi după ce iei anafora, vii acasă mănînci, te odihnesti puţin, citeşti cărţi religioase, la orele 17 la Vecernie la Biserică la catehizaţie, unde se fac şi cîntări, iar la orele 20 acasă masa, rugăciune, culcare.

Cele 4 posturi se posteste tot anul, Miercurea şi Vinerea, şi Spovedanie şi Impărtăşanie în aceste posturi.

La diverse nevoi omeneşti se fac urmatoarele slujbe: Cea mai puternică slujbă, la orice nevoie omenească, este Sfînta Liturghie, cu scoaterea de părticele din prescura la Proscomidie.

Pentru cei ce sunt certaţi şi nu vor să se împace, se face Acatistul Sfîntului Fanurie cu post.

Pentru căsătorie, necaz, boală, deznădejde se face urmatoarea rînduială:
1. Se spovedeşte din copilărie pînă la zi cel bolnav, după ce a postit timp de 5 zile;
2. Împărtăşanie, de nu este oprit de canoane;
3. Miercuri şi Vineri mîncare odată în zi, de post, după orele 16;
4. 40 de Sfinte Liturghii, cu scoaterea de părticele de la Proscomidie pentru cel în cauză;
5. Citirea Psaltirii timp de 40 de zile;
6. La Miezul nopţii, de 33 de ori “Tatăl nostru”, după fiecare cîte o metanie;
7. Dimineaţa Acatistul Maicii Domnului, iar seara, Paraclisul Maicii Domnului;
8. Rugăciunea continuă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !”;
9. Taina Sfîntului Maslu cu 3 sau 7 Preoţi.
Rînduiala acesta se face timp de 40 de zile, atît de cel în cauză, cît şi de cei din casă şi toate neamurile, dînd milostenie la săraci după putere.

Pentru Bolnavi psihici şi alte boli greu de vindecat se face aşa:
1. 5 zile de post, Spovedanie generală, Sfînta Împărtăşanie;
2. Miercuri şi Vineri, mîncare odată în zi, după orele 16;
3. Acatistul ACOPERĂMÎINTUL MAICII DOMNULUI timp de 40 de zile, căci spune în el: “Bucură-Te Ceea ce iei în atotputernicile Tale mîini pe cei părăsiţi de doctori !”
4. Rugăciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluişete-mă pe mine, păcătosul !” o zice atît bolnavul, cît şi cei ce-l ajută, de nu poate bolnavul, fac pentru el rînduiala cei sănătoşi.
5. De 7 ori rînduiala Sfîntului Maslu;
6. Milostenie la săraci, după putere.

Pentru cei pătimaşi: beţie, curvie, ucidere şi alte patimi, nu-i pomenim la Sfînta Liturghie, dar facem Psaltirea, care-i ajută să scape din aceste păcate.

Pentru MORŢI: din ziua morţii trebuie puşi la Liturghie timp de 40 de zile, este vremea cînd sufletul merge prin Rai şi prin Iad, iar a 40-a zi se duce la Tronul lui Hristos, la Judecata Particulară. Liturghiile îi ajută foarte mult, 40 Liturghii = 1 Sărindar. PARASTASELE îi ajută mult, la 3 zile, la 40 de zile, la 6 luni, la 1 an şi aşa mai departe şi MILOSTENIA din cea avut mortul îi ajută foarte mult, s-o facă şi din ceea ce au cei ai casei.

Ce rugăciuni vom face în fiecare zi ?
Rugăciunile dimineţii şi ale serii în primul rînd. Apoi, în fiecare dimineaţă se zice unul din Acatistele Maicii Domnului, zilnic, seara vom face Paraclisul Maicii Domnului. Cele mai lungi mîini sunt cele ce ajung pînă la cer – RUGĂCIUNEA;

Luni: Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, Canon către Îngerul păzitor, Canon de rugăciune către Puterile Cereşti.
Marţi: Acatistul Sfîntului Ioan Botezătorul şi al Sfîntului Antonie cel Mare.
Miercuri: Acatist către Maica Domnului unul din cele 3.
Joi: Acatistul Sfîntului Apostol Petru şi Pavel şi al Sfîntului Nicolae.
Vineri: Acatistul Sfintei Cruci.
Sîmbătă: Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Duminică: Acatistul Sfintei Treimi.

În fiecare zi se ţine această rînduială, iar de va cădea în acea zi şi un sfînt ce are Acatistul său, se face pe lînga Acatistul zilei şi Acatistul sfîntului zilei.

De la Sfintele Paşti pînă la Înălţarea Domnului se face Acatistul Sfintei Învieri zilnic, pe lîngă Acatistele zilelor respective. De la Înălţare la Rusalii se face zilnic Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. În postul Adormirii se face zilnic Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi la fel în fiecare post, al cărui sfînt este postul, al aceluia se face zilnic Acatistul. Creştinii, de nu vor ţinea cele 4 posturi de peste an şi Miercurile şi Vinerile, nu sunt creştini. De nu ţinem acest post Apostolic, alt post este zadarnic. Miercurile şi Vinerile de peste an sunt zile de post, cine poate mănîncă numai odată pe zi, cine vrea, fără ulei, cei bolnavi mănîncă de 3 ori pe zi de post. Lunea se ţine post pentru sănătate şi pentru Îngerul păzitor.

Postul RĂSTIGNIRII, ţine din Joia cea mare pînă în ziua de Paşti, cînd nu se mănîncă nimic, iar în ziua de Paşti te Spovedeşti şi Împărtăşeşti. Prima săptămînă din Postul Paştilor, Luni şi Marţi nu se mănîncă nimic, iar Miercuri Spovedanie şi Impartasanie, la fel şi în Săptămîna Patimilor. Sînt călugări ce nu mănîncă nimic de la Florii la Paşti. Pentru bolnavi gravi se ţine Postul lui Hristos de 10 zile, de la Înălţare la Rusalii. Orice post se începe cu Spovedanie şi Împărtăşanie şi se termină tot cu aceasta. Nu se posteşte Marţea şi Sîmbăta, numai în cele 4 posturi. Cine ţine alte posturi şi nu le ţine pe acestea rînduite de Sfinţii Apostoli şi biserică posteste în zadar.

de Arhimandrit CLEOPA ILIE

Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu?

Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:

- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor?

- Nu, fiule, nici vorba!

- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu?

- Nici acesta?

- Dar atunci, cine este drept?

- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

"Ii cinstim pe sfinti, imitandu-i."

Regele dorinţelor (dacă aveţi copii, să le citiţi neapărat !)

Hristos in scoala Ortodoxia pentru copii

  - Cumpără-mi, cumpără-mi, te rog! Vreau jucăria asta!– îşi sâcâia mama un copilaş mofturos, ce nu-şi putea lua privirea de la o vitrină de magazin.

Mama răbdă cât răbdă nazurile copilului, până nu mai rezistă şi-n cele din urmă îi cumpără jucăria. S-au întors acasă cu o jucărie nouă. Copilaşul s-a jucat cu ea, iar când s-a plictisit, a aruncat-o într-un colţ, unde se înălţa un adevărat munte de jucării obţinute prin „cumpără-mi, cumpără-mi, te rog".

În acelaşi timp, pe stradă mergea Ana cu bunicuţa sa. La un moment dat fetiţa văzu în vitrina unui magazin ceva interesant şi o rugă pe bunică să-i cumpere, însă bătrâna îi explică liniştit:
- Acum nu avem bani. Ne ajunge numai pentru lapte.
Ana era o fetiţă înţeleaptă. Ea se gândi puţin şi-i spuse:
- Ei bine, altă dată.
Mai târziu ea uită de dorinţă, dar că au puţini bani ea a ţinut minte. Şi dacă îi va fi poftă de ceva singură îşi va spune: „Altă dată, altă dată". E încă micuţă, dar îşi controlează dorinţele.

În acest context mi-am amintit de o întâmplare, citită pe undeva despre regele Fridrih. Odată, acesta obosit de treburile de stat, a ieşit la plimbare. Pe aleea întunecată s-a ciocnit de un orb:
- Cine eşti? – l-a întrebat Fridrih.
- Eu? Rege! – i-a răspuns orbul.
- Rege? – s-a mirat monarhul. Şi cu cine conduci?
- Cu sine! – a zis orbul şi trecu pe alături.

Fridrih a rămas pe gânduri. Poate într-adevăr e mai uşor să conduci cu un stat decât cu sine, cu propriile dorinţe?
Anei însă nu i-a fost greu deloc. Atunci când vedea în vitrină o jucărie frumoasă sau o ciocolată, lăsa mânuţa în jos şi îşi spunea: „Mai târziu, mai târziu". Oare nu-i regină şi ea?

Adaptare după "Vreau să fiu rege" de "Boris Ganago

copilortodox.wordpress.com

Legenda oualor rosii !

Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota.
Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.
Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge.
Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere:
- Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm, iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi lasă-ne un semn, să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.
Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!
Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a înviat!
De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat!
De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.

Izvorul Tămăduirii

POZE FĂCUTE AZI LA BISERICA DIN TIMISOARA...CALEA LIPOVEI..

In Vinerea Luminata, Ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin, care face referire la o vindecare miraculoasa a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul “Izvorul Tamaduirii”.

Praznicul duce cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domnului, Cea Care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. In aceasta zi, in toate bisericile si manastirile se face “agheasma mica”, sfintirea apei, ca la Boboteaza, dar dupa randuiala Saptamanii Luminate.

Vindecare miraculoasa

Inainte de a urca pe tron, imparatul Leon cel Mare, ca simplu soldat, s-a nimerit sa treaca printr-o padure si a intalnit un orb batran, care isi cauta drumul. Acest batran orb, insa, era un om luminat de Dumnezeu si neincetat predica crestinilor ca, in padurile imperiale se afla izvoare si lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, aparatoarea sihastrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice, despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrînul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: “Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adînc în pădurea acesta! şi luînd cu mîinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sînt Eu”. Minunea s-a petrecut în clipa în care tînărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu “apă dumnezeiască”. După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. “Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!”, a strigat bătrînul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: “Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fîntîna dătătoare de sănătate”. Bătrînul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lîngă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Minunile n-au încetat să se petreacă, în acel dumnezeiesc loc. Împăratul Iustinian, al Bizanţului, s-a vindecat şi el de suferinţă, la acel izvor, fapt pentru care a ridicat, în secolul VI, o biserică impunătoare pe locul celei vechi, care va fi refăcută şi înzestrată cu odoare de preţ de către succesorii săi: Vasile Macedoneanul şi fiul acestuia, Leon cel Înţelept.

Secolele au trecut unul dupa altul si, in ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tamaduirii de la Constantinopol nu a secat niciodata, aducand celor credinciosi bucurie si vindecare sufleteasca si trupeasca.

Izvorul Tămăduirii, praznicul acesta mariologic, întotdeauna în Vinerea Luminată nu ne scoate însă din fiorul hristologic al acestor zile, pentru că, la fel ca în slujba sfinţirii mici a apei, Maica Domnului ne centrează privirea spre Hristos, spre Fiul Ei, ca Una care este “luminat şi sfînt locaş al Stăpînului”. În întreaga slujbă de astăzi am auzit din plin că harul mîntuirii, că harul vindecării ne vine prin Maica lui Dumnezeu şi că Ea este pentru noi un izvor pururea viu de dragoste şi de ajutor.

Izvorul Tămăduirii

Bucură-te, Izvorule al bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, şuvoi al frumuseţii celei negrăite!
Bucură-te, izgonitoare a tuturor bolilor;
Bucură-te, nimicitoare a feluritelor patimi!
Bucură-te, rîul prea limpede, care tămăduieşti pe cei credincioşi;
Bucură-te, apă prea plăcută celor bolnavi de tot felul!

poze facute in 2013...cu Bella si Christian

PILDA CU SORICELUL CEL VITEAZ

Un soricel de casă, de rasă, bine crescut si plăcut la vedere, alergând mereu disperat din calea pisicii, se pomeni într-o bună zi în pivnita unei case de oameni înstăriti.

Din pricina întunericului, căzu într-o băltoacă ciudată.

Era o baltă de palincă, din cea mai de soi, scursă de sub cepul prost asezat al unui butoias făcut din lemn de stejar.

La început, soricelul nostru gustă timid din acea licoare curiosă.

Îi plăcu savoarea ei. Avea un gust puternic si bine definit, aluneca pe gâtlej asemeni focului.

Când ,,bău” tot ce era în baltă, soricelul nostru se îndreptă de spate, se bătu cu pumnii în piept, îsi luă o înfătisare feroce si strigă:

-Unde-i pisica?

În vremea noastră prea multă lume are curaj doar cât un soarece.

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Florii: Intrarea Domnului în Ierusalim

        În ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi binecuvântate
Liliana Ivan

Primul dintre praznicele împărăteşti cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, este dedicat Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de săptămâna Patimilor.

Anul acesta, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, a Stâlparilor sau a Vlăstarilor, este prăznuită la 8 aprilie, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti. Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim este un moment cu totul special, unicul din viaţa pământeană a lui Iisus, când El a acceptat să fie aclamat ca împărat.

Întors din cetatea Efraim, Iisus a hotărât să meargă în oraşul sfânt. Potrivit profeţiilor din Vechiul Testament, Iisus şi-a pregătit singur intrarea în Ierusalim, pentru a fi recunoscut după Lege că El este Mesia, Mântuitorul lumii. Mulţimea L-a întâmpinat cu ramuri verzi de finic şi de măslin, aclamându-L cu entuziasm: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!"

Despre semnificaţia sărbătorii stau mărturie numeroase menţiuni, primele dintre acestea datând din secolul al IV-lea: sunt vestite două predici rostite de Sfântul Epifanie referitoare la importanţa evenimentului religios. De asemenea, Sfânta Egeria, o pelerină apuseană, menţionează în însemnările ei de călătorie felul în care creştinii sărbătoreau în secolul al IV-lea Intrarea Domnului în Ierusalim; atunci se continua tradiţia ca ramurile de salcie binecuvântate în bisericile creştine să fie împărţite credincioşilor, participanţi la slujba religioasă.

În cinstea praznicului de Florii, trebuie să amintim şi predicile rostite în timp, de părinţii Bisericii Creştine, între care, la loc de cinste, trebuie să-i amintim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pe Sfântul Chiril al Alexandriei şi pe Sfântul Ambrozie. Ramurile de finic şi de măslin, cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Sa în Ierusalim, ramuri sfinţite pe care noi le primim în Duminica Floriilor în Biserică, sunt simbolul biruinţei vieţii împotriva morţii. Pentru că Duminica Floriilor sau Duminica Stâlparilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, care aminteşte de minunea învierii lui Lazăr, făcută de Iisus Hristos.

Între cele două evenimente religioase există o firească legătură: Iisus a fost primit cu fast în Ierusalim ca împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, şi datorită minunii făcute prin învierea din morţi a dreptului Lazăr. Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim anticipează şi propria biruinţă asupra apropiatei sale morţi.

De Florii, aducem în actualitatea noastră evenimentul la care a participat Iisus Hristos în vremea propovăduirii sale pe pământ. Îl întâmpinăm pe Iisus, venit la noi călare pe mânzul asinei, cu ramuri înverzite şi cu inima deschisă şi primitoare. Iisus se îndreaptă în această zi nu numai spre Templul din Ierusalim, unde a făcut minuni, El vine şi în Ierusalimul din sufletul nostru şi aşteptăm să aducă pacea de care fiecare dintre noi are nevoie.

                                                  Tradiţii pentru spor şi sănătate

         În funcţie de zona geografică, tradiţiile privind Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sunt diversificate.

Potrivit tradiţiei milenare, în ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi binecuvântate de preot. În ziua praznicului, după sfinţirea acestora, credincioşii duc acasă ramurile pentru a le ocroti gospodăria.

De la Florii, începe ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Pătimirilor lui Iisus Hristos. În această etapă, credincioşii retrăiesc evenimentele petrecute de Iisus după Intrarea Sa în Ierusalim, de la răstignirea Sa pe cruce şi până la Înviere.

Tradiţia spune că un credincios care se împărtăşeşte de Florii are şansa să i se împlinească orice dorinţă. Acesta trebuie să-şi pună în gând o dorinţă, când se apropie de preot, să primească sfânta împărtăşanie.

Fiind o zi de serbare a vegetaţiei, ziua Floriilor are ca simbol ramurile de salcie. În Muntenia, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap, pentru că este duminica în care înfloresc pomii, şi din acest motiv cei care nu respectă tradiţia vor încărunţi.

Acum este dezlegare la peşte; de aceea, toate preparatele din peşte au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.

Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le aducă ursitul mai repede.

Un alt obicei practicat în mediul rural spune că sătenii se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. În timp, cine respectă această tradiţie este apărat de boli şi de pagubă.

În memoria lui Lăzărel, un copil care a murit de dorul plăcintelor, în multe gospodării din toată ţara, mamele fac plăcinte cu mere, pe care le împart copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. În acest mod, ele nu vor să pătimească ca mama lui Lăzărel, un copil care a dorit să mănânce plăcinte, iar mama lui nu i-a împlinit dorinţa. Atunci, de supărare, Lăzărel a plecat cu oile la păscut; s-a urcat într-un copac să adune mai multe frunze pentru oiţele lui, dar creanga pe care s-a aşezat s-a rupt, iar Lăzărel a murit.

                        Astăzi se sărbătoresc cei care poartă nume de flori.

Vremea din ziua de Florii se poate repeta în ziua de Paşti.

Din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile.

În vreme de furtună, se pun pe foc muguri din salciile sfinţite la slujba de Florii, pentru a alunga furtuna şi grindina.

În ziua de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramuri de salcie.

Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi.

Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă.

Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.

În timpuri îndepărtate, denumirea populară a sărbătorii provenea de la zeiţa romană a florilor - Flora. În zilele noastre, Sărbătoarea Floriilor este dedicată Intrării Mântuitorului Iisus în Ierusalim.

DIN ZIARUL CLIK

Manastirea Musunoaiele (de calugari)

In vizita mea in judetul Vrancea am ajuns si la manastirea MUSUNOAIELE...unde am ramas profund impresionata de cati trandafiri am vazut acolo..era o adevarata gradina a raiului pe pamant...aici va detailez despre manastire ..

si va postez si cateva poze facute cu telefonul mobil..va sfatuiesc sa mergeti sa vizitati acest colt de rai..

Este situata pe soseaua Focsani-Panciu, la circa 40 km N de Focsani. Din marginea comunei Movilita, inainte de trecerea podului peste albia paraului Zabrauti (secat vara), langa intreprinderea Vinalcool ramificatie stanga 5 km pana in Fitionesti – 22 km pana la manastire. Sunt si autobuze din Panciu la Fitionesti. Pana la Panciu poate fi folosit trenul din Marasesti. Din Fitionesti circa 18 km se poate merge pe un drum forestier carosabil prin padure pana la manastirea Musunoaiele. Din manastirea Trotosanu se intra in sat pe primul drum la dreapta printre vii, in satul Ghionicesti, apoi Holbanesti si foarte aproape Fitionesti. Se poate veni si dinspre apus din satul Pralea, distanta de 6-7 km, iar in satul Pralea se poate veni cu autobuze de Onesti care circula de mai multe ori pe zi. Mai poate fi folosit trenul de Adjud-Tg. Ocna pana la statia Caiuti si apoi 10 km pana in satul Pralea (apartine de Caiuti).