Ajuta-ne Maica Sfanta

Cristina ONOIU :


Sfânta Născătoare a lui Dumnezeu,
Maică Preacurată, scapă-ne de rău,
Roagă-Te, Măicuţă, pentru al Tău popor,
Cu rugile Tale, dă-ne ajutor.


Roagă-L, Maică Sfântă, pe-al Tău Fiu Iubit,
Ca să aibă milă de-’ăst popor rănit,
Să ne ierte, Maică, pentru c-am greşit,
Nu am ascultat, şi-am păcătuit.


Pentru a noastră vină, acum suferim,
Dar nu recunoaştem şi păcătuim,
Ne-a trimis necazuri şi tot nu vedem,
Că noi de sfârşit, încet ne-apropiem.


Ape mari şi multe ne-au înconjurat,
Dar lumea întreagă, zace în păcat;
Peste tot în lume inundaţii sunt,
Cum n-a fost vreodată, pe acest pământ.


Mai avem curajul ca să mai strigăm:
“Cu ce-am greşit, Doamne?”… şi ne supărăm.
Suntem orbi cu toţii, nu realizăm,
Prin păcat, de Domnul, noi ne depărtăm.


Răutatea–i multă, peste tot în lume,
Nimeni nu mai ştie de faptele bune,
Crime, sinucideri şi bătai din greu,
Cum de ne mai poate răbda Dumnezeu.


Mulţumim, Maicuţă, că ne ocroteşti,
Sfântă Născătoare, mult ne mai iubeşti
De nu ai fi Tu, Maică Preacurată,
Ar fi dispărut, de mult, lumea toată.


Ai făcut, Preasfântă, minuni foarte multe,
Ajută –Ţi copiii, de-acum înainte,
Nu ne mai lăsa, ca să suferim,
Şi mereu noi Ţie să îţi mulţumim.


Că ne-aşteaptă, Maică, necazuri nespuse,
Suferinţe grele, de păcate-aduse,
De nu ne îndreptăm, greu o să ne fie,
Vom vedea cu toţii, a Domnului mânie.


Doar prin ale Tale, rugi înălţătoare,
Tu, Măicuţă Sfântă, fii îndurătoare,
Tu şi cu toţi Sfinţii, vă rugaţi mereu,
Să ne dea iertare, Bunul Dumnezeu


Crin ales şi Sfânt, cu un dulce miros,
Mântuire ne-ai dat, prin Domnul Hristos;
Roagă–Te Măicuţă şi noi să venim,
Să fim pe vecie, în ceruri. Amin.

RUGACIUNE INAINTE DE MOARTE

Când amărât de boală voi simţi apropierea sfârşitului meu pământesc: Doamne, miluieşte-mă.


Când sărmana inima mea prin ultimile ei bătăi se va tângui în chinurile morţii: Doamne, miluieşte-mă.
Când ochii mei pentru ultima oară se vor umezi de lacrimi la gândul, că în toată viaţa mea te-am mâniat, Doamne, prin păcatele şi fărădelegile mele: Doamne, miluieşte-mă.
Când bătăile dese ale inimii vor grăbi ieşirea sufletului meu: Doamne, miluieşte-mă.
Când gălbeneala feţei mele şi răceala trupului meu vor săgeta cu frică pe cei din preajmă: Doamne, miluieşte-mă.
Când mi se va întuneca privirea, se va tăia glasul şi va împietri limba mea: Doamne, miluieşte-mă.
Când năluci şii vedenii înfricoşătoare mă vor face să deznădăjduiesc în milostivirea Ta: Doamne, miluieşte-mă.
Când sufletul meu, împovărat de amintirile păcatelor săvârşite şi de frica judecaţii Tale nu va mai fi în stare să lupte cu duşmanii mântuirii mele, care se vor sili să mă tragă de partea întunericului şi a chinurilor: Doamne, miluieşte-mă.
Când sudoarea morţii va acoperi trupul meu, iar sufletul în chinuri sfâşietoare se va depărta de el: Doamne, miluieşte-mă.
Când întunericul morţii va acoperi de la privirea mea tulbură toate lucrurile acestei lumi: Doamne, miluieşte-mă.
Când în trupul meu vor înceta toate simţurile, vor încremeni venele şi se vor împietri muşchii mei: Doamne, miluieşte-mă.
Când la auzul meu nu vor mai ajunge vorbele oamenilor şi sunetele de pe pământ: Doamne, miluieşte-mă.
Când voi asculta judecata Ta dreaptă, care va hotărî soarta mea veşnică: Doamne, miluieşte-mă.
Când trupul meu, părăsit de suflet, se va face pradă viermilor şi stricăciunii şi în sfârşit toată alcătuinţa mea se va preface în scrum: Doamne, miluieşte-mă.
Când glasul trâmbiţei îi va trezi pe toţi la cea de-a doua venire şi se va deschide cartea faptelor mele, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul robul Tău (prenumele). În mâinile Tale Doamne îmi dau duhul meu. Amin.

O ISTORIOARĂ CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI

Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel "lucruri ale întunericului". Că auzi ce zice: Lepădati dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, betia, hula, necredinta... Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat si împotriva Duhului Sfânt si strigător la cer, si poti să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viata?

Nu vezi mata că si o furnică si un tântar si o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-si salveze viata. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viata lui înaintea Tatălui ceresc?

Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul si asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, si este foarte mare păcat.

De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească si să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă vesnic. S-a prea înmultit păcatul acesta si este strigător la cer, si aduce osândă vremelnică si vesnică si în veacul de acum si în cel viitor. Ia să vă spun o întâmplare adevărată si înfricosătoare:

Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit si a căzut în genunchi si a început a plânge:

- Ce este, doamnă?

- Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate si cu mare necaz aici.

- Dar ce s-a întâmplat?

- Eu sunt fată de preot, a zis, si s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare functionar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot si sunt credincioasă. Am crescut în credinta crestină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: "Eu nu cred, dar îti dau voie tie să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, posteste, fă milostenie, roagă-te si acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!"

În felul acesta, ea a întrebat pe părintii ei si s-a încumetat si s-a dus. S-au luat în căsătorie si au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: "Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor". Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: "Fă ce stii, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânsii!"

Atunci ea i-a spus: "Măi, criminalule, să-ti iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ti-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine crestineste, nu păgâneste". El i-a spus: "Gândeste-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară". Copilul avea două luni. Ea a spus: "Niciodată, nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul".

Si a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Si iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.

- Am auzit de dumneata si am venit să întreb, a zis ea. Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună si el m-a amenintat cu moartea, dacă nu fac avort.

- Dacă te-ar tăia de o mie de ori si te-ar împusca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici serpoaica, nimeni nu îsi omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fata pământului. Omul îsi omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedeste-te si te pregăteste. Mucenită ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla si cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul.

- Cum să fac? Mă tem si de el că mă va omorî, mă tem si de Dumnezeu!

- Să te temi de Dumnezeu, Care a zis asa: Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeti-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedeste-te, împărtăseste-te si asteaptă moartea! Dar să nu avortezi!

Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Si cum era aproape sâmbăta mortilor, adică "Mosii de vară", anul trecut (1979), ea s-a dus în oras să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi stiti că la noi se dă de pomană, după cum este traditia noastră ortodoxă, pentru sufletul mortilor. Si a luat si făină de grâu, ca să facă cozonaci si plăcinte pentru pomană.

A venit acasă din oras cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie si a frământat aluatul până a dospit si s-a culcat.

Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munti, adică două rânduri de munti. Unul era pe dreapta si unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munti era o sosea dreaptă. Muntii erau foarte înalti si aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte si de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la sosea. Ea mergea - asta era prin vis - pe soseaua aceea printre munti si se minuna de frumusetea acelor locuri.

Dar deodată, când si-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poala pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Si de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, si focul le ardea grozav la spate, pe sira spinării, si ele tipau groaznic.

Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niste vulturi de foc care veneau din muntii ceilalti, cu gheare de foc, cu aripi de foc si cu ciocul de foc si s-au pus pe sânii lor si îi mâncau si ele strigau: "Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au născut pe noi!" Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, si apoi zburau înapoi în munti, iar lor le cresteau sânii înapoi. Si veneau alti vulturi si le mâncau din nou si ele strigau tare si plângeau.

Si s-a minunat biata femeie: "Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică". Si a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricosat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, si erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau serpi cu două capete, niste balauri de foc, încolăciti peste ele si peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o tâtă si cu altul pe cealaltă tâtă si le sugeau de le dădea sângele. Asa de tare strigau, de se cutremurau pădurile si muntii aceia.

Atunci ea, când a văzut că în stânga vede si mai înfricosat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit si a căzut în genunchi si striga la Maica Domnului: "Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!" si se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină serpii aceia si la dânsa.

Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte si cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis:

- Multumesc Tie, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură. Si a căzut cu fata la pământ, zicând: "Doamne Iisuse, nu mă lăsa!"

- Eu nu sunt Iisus Hristos, a răspuns îngerul.

- Dar cine esti, Doamne?

- Eu sunt îngerul păzitor al vietii tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, si acum m-am arătat tie cu porunca lui Hristos.

- Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine si nu mă lăsa aici!

A sculat-o din genunchi si i-a zis:

- Nu te teme si mergi după mine!

El mergea înainte si ea în urmă. Si în urma lui se vedeau raze de lumină si era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu mai este pe pământ.

Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat:

- Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii acestia cu două capete si pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor si iar cresc si ele se chinuiesc? Si a zis îngerul:

- Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii si de aceea balaurii acestia de foc le vor suge în vecii vecilor si vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale si au omorât copiii nevinovati din pântecele lor. Femeile care au omorât copiii prin avort, cu băi, cu injectii, cu pastile si i-au otrăvit cu buruieni de la babe, asa se vor munci în veci, că nu s-au pocăit, nici nu s-au spovedit, ci au crezut că-i glumă păcatul acesta.

Mergând asa, i se părea ei că au mers câtiva kilometri. S-a uitat în dreapta si a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. Si ea a întrebat:

- Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul! Zice îngerul:

- Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot si te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume si era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu si te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul si ai întrebat pe preot si te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!

Apoi a zis ea: "Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este tara mea? Unde sunt eu aici?" Îngerul i-a zis: "Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ti-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu esti fată de preot si te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate si le-a obligat să facă avort si le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!

El nu ti-a spus tie, dar este un mare curvar si spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar si ucigas, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui".

Atunci ea a zis: "Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?" Îngerul Domnului i-a spus: "Dar unde esti, acasă esti! Tu scoală-te si frământă aluatul, că a dospit în covată". Si l-a văzut ca un fulger când a zburat, si ea s-a trezit în casă.

S-a trezit femeia foarte spăimântată si aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la sapte fără un sfert si acum era ceasul nouă si un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad si a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.

Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Sotul ei venise de la serviciu si dacă a văzut că este obosită si se odihneste, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.

A venit bărbatul ei:

- Ce-ai pătit, Silvia? Ce ti s-a întâmplat?

- Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi.

- Cum?

Si i-a spus sotului tot ce i-a zis îngerul.

- Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, si le-ai îndemnat să facă avorturi la doctori. Asa-i?

- Asa este.

- Auzi, că te asteaptă pe tine muncă mult mai mare ca aceea. Că tu ai si plătit la doctori ca să omori copiii, nu numai că le-ai îndemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta în veci!

El, când a auzit că i-a descoperit păcatele, a zis:

- Să stii că adevărul ti-a spus. De azi înainte mă pocăiesc si eu până la moarte. Dar du-mă la un duhovnic să-mi spun păcatele, să pun si eu început bun, că am auzit că Dumnezeu primeste pe cel păcătos!

Apoi a venit cu sotia si s-au mărturisit amândoi, îndreptându-si viata. L-am mărturisit si i-am spus: "Iată, frate, ce a făcut Dumnezeu cu tine! Câtă milă a avut de tine! Prin femeie ti-a descoperit urgiile si fărădelegile tale, ca să te întorci la pocăintă".

Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Sfântu-lui Apostol Pavel, care zice: De unde stii, femeie, că nu-ti vei mântui bărbatul? Nu stii tu, zice, că se sfinteste bărbatul necredincios prin femeia credin-cioasă? si invers.

Iată o femeie crestină! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotărâtă în inima ei mai bine să moară, decât să facă avorturi! Si s-a rugat lui Dumnezeu si a câstigat si pe sotul ei la adevărata credintă si i-a îndreptat si viata lui. Si asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt până astăzi împreună si duc viată cinstită si curată înaintea lui Dumnezeu.

I-am dat si lui canon să nu se împărtăsească 20 de ani, că pentru un avort Sfintii Părinti opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, dacă omul posteste toate posturile si miercurile si vinerile si face milostenie. "Fac toate!" a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon si să plângă toată viata că a omorât trei oameni. Căci ori vei omorî copilul, cum ti-am spus, când l-a semănat Dumnezeu în pântecele mamei sale, când este cât o sământă; ori îl omori când este mai mare, tot acelasi păcat ai.

Să vă iasă din minte, cum zic unele femei: "Părinte, nu era decât de-o lună, că nu se stia ce-a fost!" Nu minti pe Dumnezeu, Care a zidit si Care a zămislit în tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidesti duhul omului la zămislire?

Pe Dumnezeu nu-l poate minti nimeni. Aveti frica lui Dumnezeu, păziti-vă de gândul acesta al uciderii de copii, mai tare decât toti balaurii din lumea asta si decât toate. Păziti-vă! Că dacă tot veti face mereu avort, poporul nostru se împutinează. Vom rămâne numai bătrânii si vor veni alte popoare si ne vor robi, că vom fi putini si nu vom mai avea copii ca să fie ostasi ai tării si oameni de ispravă să conducă tara!

Tineti nu numai la natalitatea poporului si la scumpa noastră tară, tineti la sufletul vostru, care-i mai scump decât toată lumea, că dacă îl veti pierde, cu toată lumea nu puteti să-l răscumpărati. Toate femeile care aveti bărbati si v-ati cununat, ca si acelea care ati gresit si ati făcut nuntă fără cununie, să nu omorâti copiii. Copilul este un înger si prin el te mântuiesti si tu! Naste-l, botează-l, creste-l si printr-însul te mântuiesti si tu.

Să te duci la mărturisire, că esti o crestină bună, si te iartă Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crimă, cea mai mare fărădelege si împotrivire înaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat în pântecele tău si ti-a dat tie nastere, iar lui i-a dat suflet viu si cuvântător.

Vă rog din toată inima să tineti minte această întâmplare. Aduceti-vă aminte, femeilor, de vulturii cei de foc si de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca si de balaurii cei de foc, care au să vă sugă pieptul!

Păziti-vă, vă rog, nu numai de-a face păcatul, ci si de-a gândi la aceasta, căci crimă si prea cumplită crimă este fată de constiinta ta, fată de Dumnezeu si fată de tara în care ne-am născut si trăim.

Părintele Cleopa

Lasati-ma …

Lasati-ma pe mine sa fiu asa cum sunt !
Eu am facut cu cerul un vesnic legamânt
Si n-am sa-l calc, chiar daca m-ati arunca la fiare
Sau mi s-ar asterne o lume la picioare.

Lasati-ma pe mine sa cred cum voiesc eu !
Eu am crezut de veacuri si-oi crede-n Dumnezeu.
Nu ma sili cu biciul sa cred cum tu îmi spui,
Lasati pe fiecare sa aiba crezul lui.

De ce sa-mi vând credinta ? Ce-ai tu sa-mi dai în loc ?
Aur, argint, avere sau lemne pentru foc ?
De ce mi-L vrei pe Domnul ? Ce vrei sa faci cu El ?
Sa-L mai omori o data ? Ma crezi asa misel ?

Dupa o viata-ntreaga de lupta si de truda,
Crezi c-am sa-mi scriu vreodata pe frunte-aceasta: “ Iuda “ ?
Omoara-ma pe mine, daca asa socoti,
Dar pe Hristos din suflet sa stii ca nu mi-L scoti !

RUGACIUNE

Această rugăciune mi-a umplut sufletul de bucurie si nadejde!


O recomand din toata inima celor care vor să-și pună sufletul pentru aproapele
și să simtă o împlinire duhovnicească!

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Doamne Dumnezeule Cel în Treime, miluiește cu mila Ta cea fără de sfârșit pe bolnavi, pe văduve, pe orfani, pe săraci, pe cei întemnițați, pe cei flămânzi, pe cei însetați, pe cei goi, pe cei călători, pe cei străini, pe cei năpăstuiți, pe cei ocărâți, pe cei prigoniți din pricina Ta, pe cei rătăciți, pe cei căzuți, pe cei părăsiți, pe cei învăluiți în primejdii, pe cei ce Te caută și pe cei ce Te-au găsit, pe cei împietriți, pe cei nepricepuți, pe cei neputincioși, pe cei uitați, pe cei robiți, pe cei lipsiți de răbdare, pe cei deznădăjduiți, pe cei ce plâng, pe cei osteniți, pe cei ce au luat jugul Tău asupra lor, pe cei pierduți, pe cei împovărați, pe cei zdrobiți cu inima, pe cei atacați sau stăpâniți de demoni, pe cei ce sunt pe patul de moarte și pe cei ce ce se însănătoșesc, pe cei descumpăniți, pe cei aflați în îndoială, pe cei ce pun acum început bun vieții lor, pe cei ce se pocăiesc în ceasul acesta, pe cei ce nu pot împărtăși dureri străine, pe cei ce iubesc și pe cei ce nu iubesc zidirea Ta, pe cei ce nu au îndrăzneală în rugăciune, pe cei ispitiți, pe cei purtători de chinuri, pe cei zămlisiți în fărădelegi și născuți în păcate, pe cei obosiți de mâhnire și întristare, pe cei din ceasul nedumeririlor, pe cei osândiți, pe cei goi de fapte bune, pe robii Tăi cei tăinuiți în mijlocul lumii, pe cei izgoniți, pe părinții fără de copii, pe cei ce duc lupta cea bună, pe cei învrăjbiți, pe cei disprețuiți, pe cei ce sunt pe calea înfrânării, pe cei cotropiți, pe cei asupriți în judecăți, pe cei ce sunt căzuți în datorii grele, pe cei ce vin la Tine în întâiul și în al unsprezecelea ceas, pe cei ce tocmai o veste rea au primit, pe cei prădați, pe cei ce iau cununi de martiri, pe cei neînțelepți, pe cei împovărați de griji și de păcate, pe cei ce-și poartă crucea, pe cei ce se căiesc acum în fața Ta, pe cei ce slăbesc în credință, pe cei încercați, pe cei ce sunt la judecata Ta, pe cei ce muncesc, pe cei ce învață, pe cei supărați de farmece sau cuprinși de năluciri, pe cei înviforați, pe cei descumpăniți, pe cei ce înfruntă vremuri de batjocorire a credinței, pe cei din primejdii, pe cei din nevoi, pe cei din războaie, pe cele ce nasc, pe cei ce cântă și Te preaînalță întru toți vecii, pe cei ce sunt în ceasul rugăciunii și în zi de postire, pe cei săraci cu duhul, pe cei ce plâng, pe cei flămânzesc și însetează de dreptate, și pe cei ce pentru dreptate prigoniți, pe cei care nu-i iubește nimeni, pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc pe noi, pe cei rătăciți de la dreapta credință, pe cei ce nu Te-au cunoscut încă.

Asemenea Doamne, miluiește-i și pe cei care-i cercetează și-i miuluiesc pe aceștia toți. Întărește-i vindecă-i, ridică-i, ocrotește-i cu puterea Ta, luminează-i cu lumina Sfintei Treimi, binecuvântează-i și pomenește-i întru Împărăția Ta, ca să se slăvească prin ei numele Tău cel Sfânt.

Miluiește-i, binecuvintează-i și-i pomenește întru împărăția Ta și pe vrăjmașii noștri, și îmbunează inima lor, ca să nu răpim prin răutatea noastră prilejul mântuirii lor.

Doamne miluiește și ne binecuvântează pe noi, căci a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.



Priveste-n ochii lui Isus
ca sa cunosti ce-ai de tacut,
ca sa-ntelegi ce ai de spus,
ca sa alegi ce ai de lasat,
ca sa privesti ce ai de dus,
sa stii cat fac cele de jos
sa stii cat sunt cele de sus,
sa poti cauta cele ce sunt,
sa poti lasa cele ce nu-s,
- priveste-n ochii lui Isus.

Priveste-n Jetfa lui Hristos,
sa vezi in ce adanc zaceai,
sa vezi din ce blestem te-a scos
sa stii ce ai acum, crezand,
sa stii ce pierzi necredincios,
sa simti ce-i harul, ascultand,
sa stii ce-i drumul luminos,
sa afli-un cer deschis plecand
sa-ncununezi sfarsit frumos,
- priveste-n Jertfa lui Hristos.

Priveste-n slava lui Isus,
sa vezi ce-i raiul nesfarsit,
sa vezi ce-i focul ne apus,
sa intelegi tot ce-a fost scris,
sa crezi in tot ce ni s-a spus,
sa stii ce pret au toate jos,
sa stii ce har au toate sus
sa poti avea cele ce sunt,
sa poti lasa cele ce nu-s,
- priveste-n slava lui Isus.

 

AUZI CE ITI PLACE

 

Un fermier american, care locuia la ţară, şi prietenul lui, mergeau odată prin centrul oraşului New York. Era în timpul prânzului şi străzile erau pline de oameni. Maşinile claxonau, frânele taxiurilor scârţâiau pe la colţuri, sirenele zornăiau, sunetele oraşului erau asurzitoare. Deodată, fermierul spune:

 - Aud un greiere!

Prietenul său, surprins, îi răspunde:

- Ce? Eşti nebun? Cum poţi să auzi un greiere în gălăgia asta!

- Ba da, sunt sigur! a spus el. Am auzit un greiere!.

- E o nebunie, i-a răspuns prietenul.

Fermierul se opri puţin, ascultând cu atenţie dincotro vine sunetul, după care se îndreaptă, traversând strada, spre un ghiveci de ciment, în care creşteau nişte plante. S-a uitat printre ele şi, pe sub crengile lor, a descoperit un greiere.

Amicul său a fost pur şi simplu uimit.

- E incredibil! Cred că ai urechi supraomeneşti!

- Nu, a spus fermierul. Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei să asculţi.

- Dar nu se poate! a spus prietenul. N-aş putea auzi un greier, într-o aşa gălăgie.

- Da, într-adevăr, a venit replica. Depinde ce este cu adevărat important pentru tine, aceea auzi. Hai să-ţi demonstrez!

A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva monede, pe care, în mod discret, le-a scăpat pe trotuar.

Atunci, în ciuda zgomotului şoselei aglomerate, care le asurzea urechile, au putut observa pe o rază de 6-7 metri , multe capete întorcându-se să vadă daca nu cumva banii căzuţi erau ai lor.

- Ai înţeles ce vreau să spun? a întrebat fermierul american. Totul depinde de ce este mai important pentru tine.

 

Apropo, vi s-a întâmplat să auziţi vreun greieraş, trecând pe stradă? Dar zgomotul făcut de o modedă căzută pe trotuar? Dar vreun zgomot, fiind la rugăciune? 

CRESTINII SECOLULUI XXI: CUM TREBUIE SA CITIM BIBLIA..PREDICA PR. LEONTIE F...

URMEAZA LINCUL..

CRESTINII SECOLULUI XXI: CUM TREBUIE SA CITIM BIBLIA..PREDICA PR. LEONTIE F...:    Doamne ajuta!
.
BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...

SFIINTII PRIETENII MEI...: DESPRE JUDECATA CEA DE APOI

SFIINTII PRIETENII MEI...: DESPRE JUDECATA CEA DE APOI urmeaza lincul....

cu parintele SOFIAN BUGHIU

Nu luam cu noi nimic dupa moarte

 

O vulpe a zarit intr-o curte o multime de pui. S-a invartit in jurul curtii, pana ce a gasit o gaura in gard. Dand sa intre, si-a dat seama ca spartura este prea mica. Revine dupa cateva zile lipsite de hrana. Din cauza nehranirii, slabise si reuseste sa intre in curtea mult dorita. Ajunsa in curte, se pune bine pe mancat. Satula, dori sa iasa prin spartura prin care intrase, dar nu reusea. Atat de mult mancase, incat nu mai putea iesi. Pentru a reusi sa iasa, s-a pus pe infometare cateva zile. Dupa ce a iesit, si-a zis: "Ce proasta am fost, cum am intrat, asa am iesit". La fel se intampla si cu noi, intram in aceasta lume lipsiti de lucruri si iesim din ea fara insotirea lor.
 

SAMBATA RUSALIILOR

La praznicul de sâmbătă, 2 iunie , orânduit înainte de Duminica Rusaliilor în toate Bisericile Ortodoxe din ţară, se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a tuturor celor trecuţi la viaţa veşnică: părinţii, moşii şi strămoşii noştri.

Credincioşii care-şi venerează morţii ştiu că, pe parcursul Anului bisericesc, există două sâmbete, dedicate în mod special pomenirii generale a acestora: prima a fost prăznuită înaintea Duminicii Lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi- înainte de postul Paştelui), numită Sâmbăta Moşilor de Iarnă, şi a doua, orânduită înaintea Duminicii Rusaliilor, a Pogorârii Duhului Sfânt) numită Moşii de Vară sau Moşii cireşelor, o sărbătoare cu semnificaţii deosebite. Cu acest prilej, se organizează târguri mari, aprovizionate cu vase de lut, cu obiecte tradiţionale şi cu alimente, necesare pregătirii parastaselor.

Tradiţia spune că începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor şi până la Rusalii, cerul, raiul şi iadul sunt deschise. În acest interval, sufletele morţilor au călătorit libere, timp de 50 de zile, prin locurile unde au trăit, iar acum ele sunt triste pentru că trebuie să se reîntoarcă în lumea de dincolo, părăsindu-i pe cei dragi.

Tradiţii pentru Sâmbăta Rusaliilor

Din vremuri îndepărtate, la sărbătoarea Moşilor de Vară se împlinesc ritualuri speciale, care încep din dimineaţa Sâmbetei Rusaliilor. La slujba de pomenire, se duc la biserică, pentru binecuvântare, colivă, colaci, vin şi cireşe. Ritualul început în biserici continuă în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite cu flori de tei şi frunze de nuc. Aici, credincioşii aprind lumânări, care vor arde pe parcursul ritualului de pomenire, dau de pomană vase de lut, de porţelan sau de lemn, căni împodobite la toartă cu flori de tei şi umplute cu lapte, cu vin sau cu cireşe.



Tradiţia spune că morţii care nu primesc nimic de pomană, se retag trişti în morminte ţinând în braţe crengi cu flori de tei.

La porţile cimitirelor se întind mese încărcate cu colaci, cu colivă şi cu sticle de vin, împodobite cu multe flori. Astfel de ofrande se împart în cimitire şi în Duminica Rusaliilor numită şi Duminica Pogorârii Duhului Sfât sau a Cincizecimii, pentru că evenimentul religios este orânduit la 50 de zile de la Învierea lui Hristos.

În diferite zone din ţară, tradiţiile pomenirii morţilor sunt foarte variate.

În Prahova, se împart căni de lut umplute cu vin şi împodobite la toartă cu flori de trandafir şi de tei. Gospodinele prepară păsat (făină de porumb măcinat mai mare) fiert în lapte. Păsatul se taie felii şi se pune pe frunze de nuc, apoi se împarte săracilor în cimitir. De asemenea, ritualul împărţirii bucatelor se împlineşte şi acasă, pentru rudele şi pentru vecinii celor adormiţi.

În satele din judeţul Argeş, gospodarii care fac pomenire pentru cei adormiţi întind masa cu bucate în curtea casei ; în mijlocul acesteia ei pun mai multe grămezi de cireşe, de flori şi de colăcei. Fiecare gospodar învită la masă rudele, prietenii şi vecinii să se ospăteze pentru sufletul celor adormiţi în familia sa.

După ce au dat de pomană, gospodarii gustă şi ei din cireşe şi din celelalte bucate. De asemenea, în multe localităţi ale judeţului, se dau de pomană lumânări aprinse, calaci unşi cu miere, colivă, vase de lut umplute cu lapte sau cu vin, pâine de casă şi mâncare gătită, cireşe, oale mari de lut, pentru ca sufletele morţilor să aibă din ce să bea apă.

În Ardeal, se dau de pomană fructe şi colaci şi „se ridică" pomeniri, adică se face pomenirea tuturor rudelor decedate în familie.

În Moldova, se dau de pomană căni şi străchini umplute cu orez cu lapte, cu vin şi cu cireşe, împodobite la toartă cu flori de tei, ca şi în alte zone ale ţării. În acelaşi timp, gospodinele pregătesc pentru Moşii de Vară bucate cu carne de miel, plăcinte cu varză sau brânză.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

În această zi se aduc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei, iar după ce sunt binecuvântate de preoţi , acestea se pun la streaşina casei sau la icoană pentru a ocroti acea gospodărie de pagubă şi de boală. Mai mult, potrivit tradiţiei, după ce au fost sfinţite, cu aceste florile de tei se vindecă surzenia.

În Sâmbăta Rusaliilor nu se aruncă gunoiul din casă , pentru că acesta poate să se aşeze pe bucatele pe care cei adormiţi le primesc de la rude şi prieteni.

În această sâmbătă, femeile trebuie să respecte sărbătoarea şi să nu se ocupe de treburile casnice. Potrivit tradiţiei, cele care nu respectă interdicţia, riscă să le amorţească mâinile şi să nu mai poată munci cu spor.

Pentru a-şi proteja gospodăria de pagubă sau de efectul fenomenelor meteorologice, furtuni sau trăsnete, credincioşii trebuie să ofere săracilor o porţie din primul fel de bucate, preparate pentru această sărbătoare.

Gospodinele care cinstesc an de an, suita celor trei sărbători-Sâmbăta Rusaliilor, Rusaliile şi Sărbătoarea Sfintei Treimi-, vor fi mai sănătoase, sufleteşte şi trupeşte, în comparaţie cu suratele lor.

Pentru a avea spor în casă şi pentru a fi sănătoşi tot anul, gospodarii trebuie să dea de pomană bucate proaspete şi obiecte noi, nefolosite în propria locuinţă.

Pentru ca în grădina casei să rodească tot ce au semănat gospodarii, ei trebuie să dea de pomană ceapă verde şi usturoi.

Potrivit tradiţiei, poţi să scapi de furtună şi de ploaia de vară aruncând din pragul casei o crenguţă cu flori de tei sfinţită la biserică în ziua Moşilor de vară.

În acestă sâmbătă, nu este bine să mergeţi seara la fântână, la răscruce de drumuri sau şi mai bine, să dormiţi în propria voastră locuinţă.

Dacă plouă în ziua Moşilor de Vară, recolta anului va fi foarte bogată.

Cum, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toţi colacii daţi de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi, spune tradiţia..
LA NOI LA BISERICA A FOST ASTAZI LUME MULTA SI SLUJBA A FOST OFICIATA DE 4 PREOTI...DUMNEZEU SA LE PRIMEASCA CELOR CE S-AU POMENIT..

FELUL DE A NE RUGA

Într-o mânăstire vieţuia un frate evlavios. El avea obiceiul să se trezească cu regularitate şi să se roage dis-de-dimineaţă, la un ceas anumit.
Într-o dimineaţă, după ce se trezi, îl fură somnul din nou şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă rânduiala sa cea obişnuită – ora de rugăciune.
Un străin întră în chilia lui şi îl trezi, grăindu-i:

- Frate, scoală-te, că întârzii la rugăciune!

- Dar cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă fratele speriat.

- Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.

- Nu-mi vine a crede... Cred că tu eşti un om cu gânduri ascunse... Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti diavolul?

- Ba da, frate, eu sunt diavolul şi, iată, am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

- Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gând de înşelăciune. Pe numele Dumnezeu celui viu, te jur şi te leg să-mi spui cu ce gânduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

- Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Da, eu am venit aici cu un gând de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală, o obişnuinţă lipsită de esenţă. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea. Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: "Omul acesta va întârzia la rugăciune. Când se va trezi, îi va părea foarte rău. De douăzeci de ani nu i s-a întâmplat aşa ceva. În inima lui se va aprinde o mare părere de rău... Va începe să se roage cu duh, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem". Astfel judecând noi - încheie diavolul - iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea ta obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicând, diavolul se făcu nevăzut, iar fratele înţelese că prin această ispitire, Dumnezeu i-a descoperit că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.

TRANDAFIRUL

 

Un tânăr a împrumutat de la bibliotecă o carte duhovnicească. Era pe vremea când nu se descoperise internetul. În carte a avut surpriza să găsească multe comentarii pline de sensibilitate scrise pe nişte notiţe. Pe una din ele a găsit şi numele şi adresa autorului acestor comentarii. După nume, era o femeie, iar după frumuseţea frazelor şi-a dat seama că are un suflet foarte frumos.

I-a scris, a primit răspuns şi aşa s-a legat o relaţie de corespondenţă pe teme duhovniceşti. Când tânărul i-a cerut o fotografie, femeia i-a răspuns că dacă se simte apropiat de ceea ce-i scrie, nu are nevoie să-i vadă chipul. Şi el a fost de acord. Totuşi, după un timp, a venit şi vremea întâlnirii. Ca să se recunoască, au convenit ca el să ţină o carte în mână, iar ea un trandafir.

La locul de întâlnire, bărbatul zări o tânără foarte frumoasă, care-l privea insistent, parcă l-ar fi aşteptat. Nu avea însă nici un trandafir în mână. În schimb, la câţiva metri distanţă, o femeie în vârstă ţinea în mână acel semn de recunoaştere - trandafirul. La început, tânărul a fost dezamăgit, dar într-o clipă îşi aduse aminte de frumuseţea morală a celei ce-i scrisese până acum. De aceea se îndreptă spre bătrână, sfidând frumuseţea fizică a tinerei care îl privea cu insistenţă şi care se hotărî să plece din acel loc. Apropiindu-se de bătrână îi spuse că el este omul cu care schimbase atâtea idei frumoase şi că este încântat de cunoştinţă. Femeia în vârstă îi răspunse cu un aer nedumerit:

- Fiule,  nu te cunosc, nu ştiu ce se întâmplă aici!

- Da, dar… de ce ţineţi în mână acest trandafir?!

- Domnişoara, care tocmai a trecut pe lângă dumneata, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir şi mi-a zis că, daca vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la cofetăria din colţ.

 

Oare aşa fac şi tinerii din ziua de astăzi? Mai pun ei preţ pe frumuseţea morală a celor de vârsta lor? Aleg ei bunătatea şi sensibilitatea sufletească în locul instinctelor trupeşti?

CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII

Fratilor, vine ceasul cel mai de pe urma, când fiecare din noi avem sa trecem pragul acestei vieti. Va veni moartea azi, mâine, poimâine; nu stim când vine ziua aceea. Vai de noi si de noi în vremea mortii! Spaima va fi mare, caci satana, cum se arata în Razboiul nevazut, toata viata lupta sa ne duca prin pacat la iad, la vesnica munca, dar niciodata nu da atâta lupta ca în vremea mortii.

Sa se stie ca patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne da razboi vrajmasul în vremea mortii:

a. întâi este razboiul împotriva credintei;

b. al doilea, împotriva nadejdii;

c. al treilea, împotriva smereniei, cu slava desarta si cu mândria;

d. si al patrulea, cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerea slujitorilor nedreptatii în îngeri de lumina.

Sfântul Nicodim Aghioritul ne învata în ce chip trebuie a se lupta cineva împotriva acestor mari asupriri si grele ispite din vremea mortii. Si iata cum:

a. Când vrajmasul va începe a ne da razboi cu mincinoasele lui apucaturi, prin gânduri de necre-dinta în mintea noastra, atunci trebuie sa ne tragem înapoi degraba, de la minte la voire, zicând: "Du-te înapoi, satano, tatal minciunii, caci nu voiesc nici macar sa te aud pe tine, fiindca destul îmi este mie a crede cele ce crede Biserica cea sfânta a lui Hristos".

Si sa nu dam loc în inima noastra gândurilor necredintei, precum este scris de înteleptul Solomon: De se va sui peste tine duhul celui puternic - adica al vrajmasului -, sa nu-ti lasi locul tau. Si daca vrajmasul sarpe îti va aduce îndoiala în ce crede Biserica, nu-l baga în seama si sa nu-i raspunzi. Ci, vazând minciuna si viclenia lui, fereste-te foarte mult de el.

Iar daca esti puternic în credinta si în gândire si voiesti sa-l faci pe vrajmasul de rusine, raspunde-i lui: "Biserica crede adevarul". Si de-ti va zice tie: "Ce este adevarul?" Zi-i lui: "Acela pe care îl crede Biserica". "Si ce crede Biserica?" "Adevarul". "Care adevar?" "Pe care-l marturiseste Biserica" si pururea fii în gând cu rugaciunea catre Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

b. Iar când ne razboieste vrajmasul cu dezna-dejdea, sa ne aducem aminte de mila si bunatatea lui Dumnezeu, Care a venit în lume sa moara pentru noi, pacatosii.

c. Când ne va da razboi cu slava desarta si cu mândria, sa ne socotim ca suntem praf si cenusa si sa punem toate ispravile noastre pe seama lui Dumnezeu. Sa ne cunoastem cu adevarat greutatea pacatelor si a rautatilor noastre, dar sa nu dezna-dajduim de mila lui Dumnezeu, caci auzi ce zice Sfântul Duh prin gura Proorocului David: Mântui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dânsul.

d. Iar daca ne vor da noua diavolii razboi cu nalucirile si prefacerile lor în chip de îngeri de lumina, sa stam tare întemeiati în smerenia cugetului nostru si sa zicem: "Schimbati-va, ticalosilor, în întunericul vostru, ca mie nu îmi trebuiesc vedenii. Nu am trebuinta în acest ceas decât de mila lui Dumnezeu si de milostivirea Lui".

Si chiar de ai cunoaste ca multe din semnele aratate ar fi de la Dumnezeu, întoarce-te de la dânsele si alunga-le de la tine cât poti de departe. Si sa nu te temi ca nu-I place lui Dumnezeu acest lucru si aceasta întoarcere a ta, de o faci socotindu-te nevrednic de acele vedenii.

Asadar, tineti minte, fratii mei, ca acestea sunt armele cele mai de obste pe care obisnuiesc vrajmasii nostri draci a le unelti împotriva noastra în ceasul cel mai de pe urma al mortii. Si fiecaruia îi da razboi dupa placerile si patimile la care îl cunoaste ca este supus mai mult.

Si sa nu uiti a cere cu toata inima, în ceasul acela, ajutorul rugaciunilor Preasfintei si Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, si grabnicul ei ajutor te va izbavi si va aduce peste sufletul tau mila ei si îndurarea Preaputernicului Dumnezeu. Amin.

Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu

Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.
Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta(2001),

a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

DESPRE DIAVOL

	M-am lăsat înşelat de multe ori în ultima vreme, diavolul e mult mai viclean decât îmi închipuiam. Şi mai rău decât atât, diavolul e şi foarte răbdător, nu se grăbeşte deloc, ci duce o luptă susţinută împotriva noastră clipă de clipă. Imediat am impresia, după ce fac o faptă bună, că n-am cum să ajung în iad, că o să mă mântuiască Dumnezeu. Şi din cauza asta mă las pe o ureche şi nu mai lupt aşa cum trebuie, nu mai stau împotriva răului din mine aşa cum s-ar cuveni. Cel rău caută ispite adecvate fiecărui om. Pe unii îi aruncă în pacate mari din prima, şi nu se mai pot ridica din ele. Pe alţii îi impinge înainte să facă fapte bune ca să se poată lăuda şi preamări. Pe cei căldicei îi răceşte şi mai tare cu fel de fel de ispite şi plăceri. Dar ce face oare cu credincioşii care stau aproape de Dumnezeu şi merg la Biserică, şi se-mpărtăşesc de harul lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin Sfintele Taine, prin fapte bune, etc ? Ce plan are împotriva lor? Diavolul ştie că cei credincioşi nu pot fi ispitiţi să cadă în păcate grele, pentru că-şi vor da seama imediat, şi vor alunga ispita. Unora ca acestora le pregăteşte ceva mai deosebit: îi împinge să cadă în păcate mici. Azi vreo câteva, mâine la fel, poimâine iarăşi…săptămâna viitoare îi va împinge în acelaşi păcate, dar mai accentuat. Diavolul nu se grăbeşte, are mare răbdare. Lupta împotriva răului e ca o partidă de şah, câteva mutări bune nu-ţi garantează victoria, ci doar cel care dă mat e declarat învingător. Aşa şi cu noi, câteva fapte bune nu-l sperie pe cel rău, ci el continuă lupta, mutare de mutare, dărămând cărămidă cu cărămidă sufletul nostru. Scopul lui este să ne despartă de Dumnezeu şi să ne arunce în iad, ca să suferim şi noi acolo unde suferă şi el. Necuratul aşteaptă şi un an… şi zece… atâta timp cât îşi va îndeplini scopul. Au fost vremuri când eram aproape de Dumnezeu, mă bucuram alături de El şi reuşeam să mă feresc de ispite, evitam să caut plăcerile în mod excesiv, dar astăzi lucrurile s-au schimbat. Puţin câte puţin observ cum alunec în păcate… mici… dar multe. Uşor, uşor mă răcesc. Răceala asta e o premiză să cad în păcate şi mai grele. M-am lăsat păcălit, am crezut ca dacă sunt în Biserică totul e rezolvat, nu mai trebuie să lupt că totul vine de la sine. Am crezut că dacă sunt aproape de Dumnezeu nu e mare păcat să mă dau şi eu după cele lumeşti…. M-am înşelat amarnic. Orice slăbiciune a fost speculată de cel rău, orice cădere într-un păcat, cât de mic, a fost speculată de diavol şi folosită ca să mă arunce într-un rău şi mai mare. Dacă continui aşa… nu e departe să zic şi eu ca psalmistul: “Viaţa mea de iad s-a apropiat”. Luptă continuu, nu te lăsa înşelat căzând în păcatele mici… cât de mici ar fi… se adună fără să-ţi dai seama, sufletul se răceşte, răul se pune între tine şi Dumnezeu, necazurile încep să apară, supărările vin, slăbiciunile se înteţesc. “Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ceasul sau ora în care va veni Domnul”. Nu renunţaţi la rugăciune niciodată, nici dimineaţa, nici seara, nici în timpul zilei, nici înainte sau după masă. Nu evitaţi să mergeţi la Sfânta Liturghie sau la spovedanie. Nu vă daţi după cele lumeşti… vă furaţi singuri căciula! Luptă se termină doar când “aţi închis ochii”.

Semnul Sfintei Cruci·

"Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţă, când mănânci, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii: în casă, la drum, ziua şi noaptea, în orice loc sau timp.

Să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat, crucea să fie dreaptă şi adevărată. Cele trei degete mari - aşează-le întâi la frunte - care reprezintă cerul, cerem Tatălui din ceruri Înţelepciunea - să sfinţească neputincioasa noastră minte şi s-o izbăvească de gândurile rele; pogorârea la pântece - care reprezintă pământul, ne rugăm Fiului - care S-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, să ne scape de lăcomie, de beţii şi de desfrânare; înălţând dreapta către umeri, chemăm pe Duhul Sfânt, care plineşte lucrarea mântuirii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre săvârşirea faptelor bune, iar când zicem "amin", făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul crucii (Altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul), pentru că vorba "amin" înseamnă "aşa să fie". (Sf. Chiril al Ierusalimului)

O pildă de dragoste

Doi bărbaţi bolnavi, imobilizaţi la pat, împărţeau aceeaşi cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea zilnic rezemat pe o pernă, câte o oră, pentru a ajuta drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziţionat în dreptul singurei ferestre din cameră.

Celălalt bărbat era imobilizat în poziţie culcată şi îi era inaccesibilă priveliştea pe care o putea oferi unica fereastră. Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Şi vorbeau toată ziua: despre credinţă, despre soţiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar şi despre locurile în care îşi petreceau vacanţa. În fiecare dupăamiază, cel căruia i se permitea să stea rezemat, îi descria celuilalt ce vede afară.

Omul ce nu putea privi pe fereastră era tare fericit pentru ora aceea din zi când i se descria, de către colegul său, amănunţit, ce se întâmplă în afara spitalului. Nădejdea sa de însănătoşire creştea şi căpăta speranţă datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un lac minunat. O mulţime de raţe sălbatice şi lebede îşi găsiseră cămin în acel lac iar copiii se jucau lansând pe apă bărcuţe în miniatură. Tineri şi bătrâni se plimbau voioşi, admirând florile în toate culorile curcubeului ce creşteau din belşug în parc.

 Copacii seculari mărgineau aleile iar pe cer se vedeau păsări în feeria zborului. Omul de la fereastră povestea cu voce domoală şi cu detalii minuţioase tot ce vedea. Celălalt se lăsa purtat de povestire, închizând ochii şi imaginându-şi toate scenele. Într-o după-amiază călduţă, omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Deşi vecinul de cameră nu putea auzi muzica, reuşea să-şi imagineze costumele, carele alegorice şi caii împodobiţi. Altădată povesti de o procesiune religioasă ce o vedea pornind de la biserica din apropiere. Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe şansa celuilalt de a se bucura de priveliştea de afară.

Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmpla afară, dar şi-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliştea. Într-o dimineaţă, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la fereastră murise liniştit în somn. Cu tristeţe, chemă brancardierii să ia trupul neînsufleţit.

 Curând după aceea, bolnavul ce tânjise după patul de lângă geam se transferă în locul care şi-l dorise atâta. Încet şi cu mare greutate bolnavul nostru reuşi să se proptească într-un cot şi să arunce o privire afară. În locul parcului nu era decât un zid gol!
Sună infirmiera şi o întrebă: Cum se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc cu un lac şi îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să-mi spună despre frumuseţe şi dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?

 Sora îi răspunse surprinsă: Vai! Nu ştiaţi că vechiul dumneavoastră coleg de cameră era orb? Nu putea să vadă nici măcar zidul, darămite altceva. Apoi adăugă: Poate că voia să vă încurajeze? Ai auzit o poveste mai emoţionantă decât aceasta?

 Ai simţit vreodată ceva asemănător sentimentelor pe care această povestire le invocă?
 Dacă trăieşti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au alţii şi tu nu ai, cu siguranţă vei rata bucuria de a primi ceea ce alţii încearcă să îţi dăruiască.
 Ai fost vreodată dezamăgit pentru ceva, care ai crezut că va fi minunat, dar care s-a dovedit ulterior a fi mult mai puţin de atât? Ai primit vreodată încurajări fără rezerve şi nu ai apreciat la acel moment importanţa lor?
Ai simţit vreodată invidie cruntă faţă de o persoană căreia ai fi vrut să îi iei locul? Sunt conştiinţa ta, răspunde-mi!

Vasul defect

O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte,
Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte,
Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă,
De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă.
Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare,
Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare,
Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită,
Şi nu se plângea vreodată că e tare ostenită.
Dintre cele două vase, unul nu era perfect,
Căci avea o crăpătură, un vădit şi clar defect.
Şi, umplut fiind cu apă, când venea pe potecuţă,
Jumătate din aceasta, se scurgea prin poieniţă.
Pentru-a sa meteahnă, dânsul, se simţea neînsemnat
Şi era întotdeauna trist şi decepţionat,

Fiindcă treaba-ncredinţată, când era cărat în spate,
De bătrâna lui stăpână, o-mplinea pe jumătate.
Celălalt vas al bătrânei, nu era deloc defect,
Nu avea nicio fisură, şi avea un bun aspect.
Pentru asta vasul nostru era tare îngâmfat,
Socotindu-se destoinic şi râdea de cel crăpat.
Ani şi ani a dus bătrâna apă de izvor, în spate,
Către casa ei din munte…, doar un vas şi jumătate.
Într-o zi, fiind pe cale, vasul şubred şi crăpat,
Obsedat de-a lui meteahnă, zise tare ruşinat:
Să mă ierţi, te rog, stăpână că-ţi produc atât necaz,
Iar tu maică, fiind bună, nu îmi baţi al meu obraz,
Căci de ani, întotdeauna, apa ce-o aduci din vale,
Eu am risipit-o, zilnic, prin al meu defect, pe cale.
Dumneata, stăpână bună, nu mi-ai zis că sunt netrebnic,
Ci-mi acorzi aceeaşi cinste ca şi fratelui meu vrednic.
M-aşteptam demult stăpână să m-arunci peste vâlcele,
Să ajung hârb în gunoaie, să fiu oale şi ulcele.
Zâmbitoare, bătrânica, zise vasului crăpat:
Ia priveşte partea-n care, eu, pe tine te-am purtat!
Nu observi că este plină de flori vii şi colorate?
Ceea ce nu vezi pe cale, de priveşti cealaltă parte.
Eu, ştiind a ta meteahnă, că eşti şubred şi crăpat,
O grămadă de seminţe de garoafe-am semănat;
Şi zambile, şi lalele, şi crini albi şi micşunele…
Şi-mi împodobesc căsuţa cu aceste floricele!
Ba mai mult, o altă parte din flori, eu, o vând la piaţă
Şi cu preţul de pe ele mă hrănesc şi sunt în viaţă.
Asta pentru că, pe cale, când ne-ntoarcem de la apă,
Zilnic, tu le uzi pe ele, ca o mamă filantroapă.
De n-aveai această hibă, dacă nu erai aşa,
Nu ar mai fi fost atâta frumuseţe-n casa mea.
Nimeni nu e vas netrebnic, asta este o ispită!
Totul e să-ţi faci lucrarea care-ţi este rânduită.
Cine ştie, frăţioare, ce flori uzi tu pe cărare?
Mai ales când crezi, dar sincer, că nu eşti vas de onoare.

Hristos purtand cercel, o icoana unicat

    Manastirea Maicii Domnului din Araka, situata in Cipru, adaposteste doua fresce in care Pruncul Iisus Hristos este reprezentat ca purtand cercel. Aceste reprezentari iconografice inedite, ce ies din tiparele erminiei picturii bisericesti, dau marturie despre o veche traditie laica existenta in societatea bizantina. Acesta este motivul pentru care reprezentarile nu sunt considerate o blasfemie, ci numai o inovatie introdusa de mesterul zugrav care a pictat biserica manastirii.

         Biserica Maicii Domnului din Araka dateaza din secolul al XII-lea si este in prezent monument UNESCO. In acest locas de cult se pastreaza unele dintre cele mai renumite fresce realizate in stilul comnenian tarziu (1192) intalnit in intreaga Grecie, Balcani si Rusia. Impreuna cu bisericile Asinou si Sfantul Nicolae din Stegis, Biserica Maicii Domnului din Araka se numara printre cele mai importante biserici bizantine din Cipru.

Pe zidul de sud al bisericii se gaseste o fresca de mari dimensiuni a Maicii Domnului Arakiotissa in care, de o parte si de alta a Maicii Domnului cu Pruncul, sunt reprezentati ingeri rugandu-se ce poarta in maini insemnele Patimilor - crucea, buretele si sulita. Specialistii vad in aceasta fresca o reprezentare timpurie a icoanei Maica Domnului a Patimii. In spatele Nascatoarei de Dumnezeu se afla un tron impunator precum si o serie de inscriptii si rugaciuni inscrise pe zid.



Chipul Maicii Domnului este marcat de tristete. Culorile alese de zugrav sunt in mod voit intunecate. Maica Domnului, ca reprezentant al intregului neam omenesc, priveste spre Prunc, anticipand Jertfa cea mantuitoare.

Atunci cand privim cu atentie icoana, iese in evidenta un detaliu. In urechea lui Hristos este reprezentat un cercel. Tot astfel apare Pruncul Hristos reprezentat in fresca ce infatiseaza Intampinarea Domnului.


Pe ce se intemeiaza insa aceasta inovatie?

Cercelul era numit in Bizant "scholarikion” si era purtat de cadetii din Constantinopol ca insemn distinctiv, ca unii ce intentionau sa devina membri ai garzii imperiale. Deoarece cadetii erau numiti "scholari”, cerceii au fost numiti "scolarikia”.

Asa ne putem explica de ce si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe apare reprezentat ca purtand cercel, intr-o fresca a Bisericii din Platania. Zugravul a introdus in icoana aceasta inovatie prin prisma traditiei existente in vremea sa la curtea bizantina.

Tot ca semn distinctiv apare cercelul intr-o straveche datina greceasca. In satele din Grecia, familiile instarite care aveau un singur copil de parte barbateasca, obisnuiau sa-i puna acestuia un cercel de aur in urechea dreapta. Cei care vedeau cercelul, cunoasteau astfel ca acel baiat nu are frati, incercand sa-i acorde o mai mare atentie, o purtare de grija aparte, ca unele ce ar putea plini lipsa lor. Se considera ca acesti copii aveau nevoie de o mai mare purtare de grija din moment ce erau singuri la parinti. Cand tanarul isi gasea o sotie, la casatorie cercelul era scos, pentru ca nu mai era singur.
Si la noi in tara stiu ca exista aceasta traditie in Maramures.Am un prieten ce purta cercel,era pe vremea cealalta,nu acum cand cercelul se gaseste la mai toti fara nicio conotatie straveche.
Asadar, in reprezentarea iconografica din Biserica Maicii Domnului din Araka, cercelul este purtat de Pruncul Hristos, ca semn distinctiv, pentru ca este Unul-Nascut si Cuvantul lui Dumnezeu si unicul fiu al Maicii Domnului.

   Aceste exceptii, ce nu au fost incluse in erminia picturii bisericesti, pot fi privite ca inovatii ce au caracter local.

Ele nu trebuie sa constituie pentru omul contemporan un prilej de sminteala, pentru ca nu au fost reprezentate spre batjocura. In acelasi timp, ele nu reprezinta nicidecum un temei in baza caruia Biserica ne-ar recomanda purtarea cerceilor.

Ce trebuie sa faca orice crestin zilnic pentru mantuire ?

din... Călăuză Ortodoxă 

Primul lucru: Dimineaţa cînd te scoli, trebuie să te speli pe ochi.
Al doilea: Faci trei închinăciuni zicînd: “Prea Sfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”, “Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!”.
Al treilea lucru: Rugăciune cît timp poţi: 1 minut, 1 oră.
Al patrulea lucru: Masa, după mîncare rugăciunea de mulţumire.
Al cincilea: La servici sau la scoală sau alte probleme, de la orele 7-15, şi în timpul lucrului, rugăciunea scurtă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul !” cît de des. Cine trece pe lîngă Biserică se închină, iar de ai timp mergi şi faci o rugăciune, aprinzi o lumînare, cînd vii de la servici, la fel.

La orele 16 masa cu rugăciune înainte şi după mîncare, odihnă un ceas sau alt lucru de nu eşti obosit. Pe la orele 22 înainte de culcare, rugăciune: Acatiste, Paraclise şi culcarea.

Duminica dimineaţa la orele 7 rugăciune, la orele 10 la Biserică la Sfînta Liturghie, apoi după ce iei anafora, vii acasă mănînci, te odihnesti puţin, citeşti cărţi religioase, la orele 17 la Vecernie la Biserică la catehizaţie, unde se fac şi cîntări, iar la orele 20 acasă masa, rugăciune, culcare.

Cele 4 posturi se posteste tot anul, Miercurea şi Vinerea, şi Spovedanie şi Impărtăşanie în aceste posturi.

La diverse nevoi omeneşti se fac urmatoarele slujbe: Cea mai puternică slujbă, la orice nevoie omenească, este Sfînta Liturghie, cu scoaterea de părticele din prescura la Proscomidie.

Pentru cei ce sunt certaţi şi nu vor să se împace, se face Acatistul Sfîntului Fanurie cu post.

Pentru căsătorie, necaz, boală, deznădejde se face urmatoarea rînduială:
1. Se spovedeşte din copilărie pînă la zi cel bolnav, după ce a postit timp de 5 zile;
2. Împărtăşanie, de nu este oprit de canoane;
3. Miercuri şi Vineri mîncare odată în zi, de post, după orele 16;
4. 40 de Sfinte Liturghii, cu scoaterea de părticele de la Proscomidie pentru cel în cauză;
5. Citirea Psaltirii timp de 40 de zile;
6. La Miezul nopţii, de 33 de ori “Tatăl nostru”, după fiecare cîte o metanie;
7. Dimineaţa Acatistul Maicii Domnului, iar seara, Paraclisul Maicii Domnului;
8. Rugăciunea continuă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !”;
9. Taina Sfîntului Maslu cu 3 sau 7 Preoţi.
Rînduiala acesta se face timp de 40 de zile, atît de cel în cauză, cît şi de cei din casă şi toate neamurile, dînd milostenie la săraci după putere.

Pentru Bolnavi psihici şi alte boli greu de vindecat se face aşa:
1. 5 zile de post, Spovedanie generală, Sfînta Împărtăşanie;
2. Miercuri şi Vineri, mîncare odată în zi, după orele 16;
3. Acatistul ACOPERĂMÎINTUL MAICII DOMNULUI timp de 40 de zile, căci spune în el: “Bucură-Te Ceea ce iei în atotputernicile Tale mîini pe cei părăsiţi de doctori !”
4. Rugăciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluişete-mă pe mine, păcătosul !” o zice atît bolnavul, cît şi cei ce-l ajută, de nu poate bolnavul, fac pentru el rînduiala cei sănătoşi.
5. De 7 ori rînduiala Sfîntului Maslu;
6. Milostenie la săraci, după putere.

Pentru cei pătimaşi: beţie, curvie, ucidere şi alte patimi, nu-i pomenim la Sfînta Liturghie, dar facem Psaltirea, care-i ajută să scape din aceste păcate.

Pentru MORŢI: din ziua morţii trebuie puşi la Liturghie timp de 40 de zile, este vremea cînd sufletul merge prin Rai şi prin Iad, iar a 40-a zi se duce la Tronul lui Hristos, la Judecata Particulară. Liturghiile îi ajută foarte mult, 40 Liturghii = 1 Sărindar. PARASTASELE îi ajută mult, la 3 zile, la 40 de zile, la 6 luni, la 1 an şi aşa mai departe şi MILOSTENIA din cea avut mortul îi ajută foarte mult, s-o facă şi din ceea ce au cei ai casei.

Ce rugăciuni vom face în fiecare zi ?
Rugăciunile dimineţii şi ale serii în primul rînd. Apoi, în fiecare dimineaţă se zice unul din Acatistele Maicii Domnului, zilnic, seara vom face Paraclisul Maicii Domnului. Cele mai lungi mîini sunt cele ce ajung pînă la cer – RUGĂCIUNEA;

Luni: Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, Canon către Îngerul păzitor, Canon de rugăciune către Puterile Cereşti.
Marţi: Acatistul Sfîntului Ioan Botezătorul şi al Sfîntului Antonie cel Mare.
Miercuri: Acatist către Maica Domnului unul din cele 3.
Joi: Acatistul Sfîntului Apostol Petru şi Pavel şi al Sfîntului Nicolae.
Vineri: Acatistul Sfintei Cruci.
Sîmbătă: Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Duminică: Acatistul Sfintei Treimi.

În fiecare zi se ţine această rînduială, iar de va cădea în acea zi şi un sfînt ce are Acatistul său, se face pe lînga Acatistul zilei şi Acatistul sfîntului zilei.

De la Sfintele Paşti pînă la Înălţarea Domnului se face Acatistul Sfintei Învieri zilnic, pe lîngă Acatistele zilelor respective. De la Înălţare la Rusalii se face zilnic Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. În postul Adormirii se face zilnic Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi la fel în fiecare post, al cărui sfînt este postul, al aceluia se face zilnic Acatistul. Creştinii, de nu vor ţinea cele 4 posturi de peste an şi Miercurile şi Vinerile, nu sunt creştini. De nu ţinem acest post Apostolic, alt post este zadarnic. Miercurile şi Vinerile de peste an sunt zile de post, cine poate mănîncă numai odată pe zi, cine vrea, fără ulei, cei bolnavi mănîncă de 3 ori pe zi de post. Lunea se ţine post pentru sănătate şi pentru Îngerul păzitor.

Postul RĂSTIGNIRII, ţine din Joia cea mare pînă în ziua de Paşti, cînd nu se mănîncă nimic, iar în ziua de Paşti te Spovedeşti şi Împărtăşeşti. Prima săptămînă din Postul Paştilor, Luni şi Marţi nu se mănîncă nimic, iar Miercuri Spovedanie şi Impartasanie, la fel şi în Săptămîna Patimilor. Sînt călugări ce nu mănîncă nimic de la Florii la Paşti. Pentru bolnavi gravi se ţine Postul lui Hristos de 10 zile, de la Înălţare la Rusalii. Orice post se începe cu Spovedanie şi Împărtăşanie şi se termină tot cu aceasta. Nu se posteşte Marţea şi Sîmbăta, numai în cele 4 posturi. Cine ţine alte posturi şi nu le ţine pe acestea rînduite de Sfinţii Apostoli şi biserică posteste în zadar.

de Arhimandrit CLEOPA ILIE