Se afișează postările cu eticheta Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie. Afișați toate postările

vineri, 13 noiembrie 2020

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!


Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, noul făcător de minuni (†1920), s-a născut la 1 octombrie 1864, în Silivria, un orăşel din provincia Tracia, în nordul Greciei. Părinţii săi, deşi erau foarte săraci, erau nişte creştini devotaţi şi evlavioşi. La Botez a primit numele Anastasie. Pe când avea 20 de ani, povăţuit de Duhul Sfânt, a mers în insula Hios unde a fost învăţător. După câteva luni a intrat în monahism sub numele de Lazăr, apoi, la scurt timp, a fost hirotonit diacon, primind numele de Nectarie. În 1886 a fost hirotonit la Alexandria preot, apoi episcop. La 15 ianuarie 1889, Patriarhul Sofronie l-a făcut Mitropolit de Pentapole. Vreme de mai mulţi ani Sfântul Nectarie a slujit în Biserica „Sfântul Nicolae” din oraşul Cairo. A fost invidiat pentru smerenia sa de ceilalţi ierarhi din Egipt şi a fost izgonit pe nedrept din scaunul său. A construit între 1904 şi 1907 o frumoasă mănăstire de călugăriţe în insula Eghina. Sfântul Nectarie a murit de cancer şi de atunci el îi vindecă de această boală necruţătoare pe toţi cei care se roagă cu evlavie lui Dumnezeu. Fragmente din sfintele sale moaşte se află şi în România, la Catedrala Patriarhală, precum şi la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.
Sfantului Nectarie

Cu cât suntem mai aproape de sfâr?itul lumii, iar de el ne apropiem în fiecare zi, cu atât mai greu ne va fi. Când vine sfâr?itul, Hristos nu ne-a spus, pentru că nu ne va folosi la nimic. Cunoa?terea despre sfâr?itul lumii nu contează pentru noi - este important să fim mereu pregăti?i, chiar dacă se întâmplă acum, în acest moment, să fim de partea lui Iisus Hristos recunoa?te ca popor al Său printre cei pe care îi recunoa?te ca fiind ai Lui Oameni buni. Trebuie să fi?i mereu gata să sta?i în fa?a judecătorilor drep?i, ca credincio?i ai Lui, ca popor al lui Dumnezeu.

Patriarhul sârbului Paul

Covor de frunze la picioare
In nuante ruginii si de pastel,
A asternut in Eghina iar toamna,
Sa vina pelerinii catre El.

Cu mic, cu mare, vin sa Ti se-nchine
Si sfanta binecuvantare azi sa ea,
Nu mai conteaza rangul lor in lume,
Ci doar lumina si iubirea Ta !

Au adunat dureri in fiecare,
Ce parca nu mai contenesc
Si boli, ce nu au leacuri prin spitale,
La sfanta-Ti racla, vindecare azi gasesc !

Esti pod de flori, ce’n miresmezi pamantul
Si vindeci ranile celui cazut,
Tu miluesti cu linistirea,
Cand totu’n viata pare trist si frant.

Parinte Sfant « Nectar » cu rod bogat,
Ne’ndruma pasii rataciti in lume
Si fa ca toti ce’n rugi, noi te chemam
Sa fim calauziti spre cele bune.

Versuri: Cristea Camelia

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


         O, preasfinte si intru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte aceasta putina rugăciune de la noi, nevrednicii robii tai, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri si grabnic folositor si ajutător preaminunat scăpând si către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugam ţie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia si ticăloşia noastră. Vezi bubele sufletelor si ale trupurilor noastre. Ne rugam ţie, Sfinte Nectarie, grabeste de ne ajuta cu neîncetatele si sfintele tale rugăciuni si ne sprijineşte pe noi, robii tai. Ia aminte la suspinele noastre si nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii si scârbiţii, că ştim, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu si astăzi vieţuieşti luminat in împărăţia cea gătita sfinţilor, fiindcă ne-am încredinţat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău si cu credinţa ti s-a rugat, nu a rămas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit ? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in dureri fiind si alergând spre ajutorul tau, nu i-ai uşurat suferinţa?
Minunile si ajutorul tău ne-au făcut si pe noi, ticăloşii si scârbiţii, sa te chemam sa ne vii in ajutor. Am auzit ca trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări in noi credinţa in înviere. Am auzit si ca, din dragoste pentru poporul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaşte sa se răspândească in toata lumea. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai facut, nou doctor fără-de-arginti arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă si nici durere pe care sa nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boala căreia tu sa nu ii poţi aduce tămăduire, daca tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ţie. Dar mai mult decât atât, nu numai ca ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau ca nu pot fi tămăduite, ci si pe mulţi bolnavi i-ai ajutat sa se întăreasca in credinţa si in răbdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si aceştia, fără sa primească tămăduirea trupeasca, au primit tămăduirea sufleteasca si i-au mulţumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost aduşi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea îngusta a mântuirii.
Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut si pe noi a crede ca la orice facere de bine eşti gata ajutător si grabnic folositor si sprijin minunat. De aceea suntem încredinţaţi ca pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţa ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si noi credem ca si acum acelaşi eşti, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Credinţa noastră este slaba, dar fiind scârbiţi si in paguba, alergam la tine cu credinţa si cu lacrimi. Îngenunchind, ne rugam ţie, Sfinte Ierarh Nectarie, ca sa te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat şi te-a întărit si te-a primit in cereştile locaşuri.
Către Acela roagă-te, ca sa fim si noi ajutaţi si miluiţi pentru rugăciunile tale, si din pagube si necazuri izbăviţi, ca sa lăudam si sa binecuvântam si sa slăvim intru-tot-lăudatul si prea-puternicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum si pururea şi in vecii vecilor. Amin.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO