Se afișează postările cu eticheta POVESTITE DE SFINTII PARINTI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POVESTITE DE SFINTII PARINTI. Afișați toate postările

luni, 29 ianuarie 2024

Odihna

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Odihna sufletelor n-o găsiţi în nimic altceva decât în sporul duhovnicesc şi în desăvârşirea voastră, ca şi în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)

A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. (Ioan 11.11-15)

Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci, căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi. (Psalmi 38.16-18)

Cei ce rabdă neagoniseala, necaz adevărat au cu trupul, dar odihnă cu sufletul. Căci precum hainele cele vârtoase, călcându-se şi cu sila făcându-se se spală, aşa şi sufletul cel tare, prin sărăcia cea de bună voie, mai mult se întăreşte. (Amma Singlitichia)

Crede-mă, fiule, dacă oamenii ar putea să vadă de aici moştenirea, slava şi odihna, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc, oricât de mult ar fi să rămână în această lume, şi chiar dacă ar fi să trăiască într-o colibă întunecată, cu viermi până la genunchi, tot nu s-ar lăsa abătuţi de tristeţe. 1.1

Dacă mintea se va elibera de tot ceea ce este potrivnic ei, se va odihni şi va afla un alt veac nou şi va cugeta la cele noi şi nestricăcoase. (Sfântul Isaia Pustnicul)

Dumnezeu se odihneşte în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavol. (Sfântul Ioan Scărarul)

În veacurile fără de sfârşit, noi ne vom odihni în Dumnezeu şi Dumnezeu se va odihni în noi. (Sfântul Macarie Egipteanul)

La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. (Psalmi 22.2)

Lăcomia nu lasă niciun pic de odihnă celui pe care îl robeşte. (Sfântul Grigorie de Nisa)

Limba clevetitoare pe mulţi i-a clătinat şi i-a risipit dintr-un neam într-alt neam şi cetăţi tari a surpat şi casele celor mari a stricat. Limba clevetitoare femei vrednice a izgonit şi le-a lipsit de ostenelile lor. Cel care ascultă de ea, nu va afla odihnă, nici nu va locui cu linişte. (Ecclesiasticul 28.15-17)

Nebunul stă cu mâinile în sân şi îşi mănâncă singur timpul zicând: „Mai de preţ este un pumn plin de odihnă decât doi pumni plini de trudă şi de vânare de vânt„. (Ecclesiastul 4.5, 6)

Nimic nu aduce atâta odihnă şi linişte sufletului nostru, ca bunătatea şi smerenia. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui Iacob. (Psalmi 131.4, 5)

Numai mândria doare, numai mândria chinuieşte; smerenia odihneşte, e totdeauna odihnitoare. (Părintele Teofil Pârâian)

Rugăciunea mea, frate, este să te odihnesc pe tine şi să te conduc în pace. (Patericul Egiptean)

Şi am zis: Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca să zbor şi să mă odihnesc? (Psalmi 54.6)

Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. (Luca 10.6)

Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mânia Mea: „Nu vor intra întru odihna Mea„. (Psalmi 94.12)

Şi să nu zici: Mila Lui este mare, va curăţi mulţimea păcatelor mele. Că mila şi mânia de la El sunt şi peste cei păcătoşi va odihni mânia Lui. Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna din zi în zi. (Ecclesiasticul 5.6-8)

Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul. (Regina Maria a României)

Un om care rătăceşte de pe drumul înţelepciunii, se va odihni curând în adunarea celor morţi.(Solomon 21.16)

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11.28-30)


joi, 31 august 2023

Lecturile duhovnicești luminează mintea și sufletul

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


„Când citești Sfânta Scriptură – îmi spunea părintele –, căci trebuie să o citești necontenit spre a te lumina, Viețile Sfinților sau alte cărți bisericești, de găsești o propoziție sau un cuvânt ce te-a impresionat, zăbovește mai mult în acel loc și vei vedea că mult te vei folosi.”

„Să citești foarte mult – îmi spunea părintele altădată –, ca să-ți lumineze Dumnezeu mintea. Să știi că eu citeam foarte mult și, ca să nu fiu deranjat în timpul lecturii, chiar mă suiam într-un copac, cu o scară pe care o făcusem în acest scop, și pe care o trăgeam după mine, ca să nu mă vadă și să nu mă distragă cineva în momentele de studiu.”

Când i-am spus că nu țin minte tot ce citesc, Părintele Porfirie mi-a spus acestea: „Să știi, fiule, că toate ni se depozitează în memorie, iar când Hristos socotește că a venit ceasul potrivit, le dezvăluie”.


sâmbătă, 15 octombrie 2022

Spuneti rugăciunea lui Iisus neîncetat!"

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



IISUSE, IISUSE, FIUL LUI DUMNEZEU...MILUIESTE NE PE NOI PĂCĂTOSII!


"Copiii mei, vă rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, nu încetați a spune rugăciunea Hristosului nostru, nici măcar pentru un moment.
Buzele voastre trebuie să murmure încontinuu numele Iisus care-l distruge pe diavol și toate comploturile lui.
 Strigați neîncetat la Hristosul nostru și de îndată El se va grăbi din toată inima să ne ajute. Așa precum fierul nu poate fi apucat și nici măcar nu te poți apropia de el atunci când este înroșit, același lucru se întâmplă cu sufletul celui care se roagă lui Hristos cu fervoare.
Rugăciunea trebuie spusă cu intesitate; rugându-te în acest fel vei rămâne invulnerabil din toate părțile. Atunci când vă aflați într-o stare care predomină gândurile pătimașe, reluați rugăciunea cu râvnă și perseverență și de îndată veți afla ușurare. Spuneti rugăciunea lui Iisus neîncetat!"

************************************************************************

Ortodoxia a mers intotdeauna pe calea cea imparateasca a Evangheliei, a pastrat duhul autentic al crestinismului inaintea misticismului intunecat al ereziilor apusene, al cezaro-papismului, al aversiunii latinilor si al rationalismului protestant subiectivist. Permanent, ea a tinut masura si armonia, n-a gresit, pentru ca Sfintii Parinti erau miscati si indrumati duhovniceste de Duhul Sfant. S-o propovaduim cu eroism si vitejie, ca niste fii adevarati ai marilor ei eroi. Ortodoxie minunata, mireasa insangerata a lui Hristos, niciodata nu ne vom lepada de tine noi, nevrednicii, si daca o vor cere situatia si timpurile, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange. Staretul Efrem Filotheitul Despre Staretul Efrem, fiu duhovnicesc al lui Gheron Iosif Isihastul de la Muntele Athos, Mitropolitul Hieroteos Vlahos spunea urmatoarele: "L-am cunoscut pe Staretul Efrem in Sfantul Munte, pe vremea cand se nevoia la Nea Skiti, si pastrez intens in amintirea inimii mele imaginea ascetului inflacarat ce avea pomenirea neincetata a lui Dumnezeu si insuflare duhovniceasca. Este vorba de un ascet care a trait practic viata duhovniceasca si a cunoscut din experienta ce sunt patimile si cum se depasesc, ce este comuniunea cu Dumnezeu si cum poate cineva sa o dobandeasca".

(Avva  Efrem Filotheitul - Comori Duhovnicești)

vineri, 7 octombrie 2022

UNUL DIN CĂLUGĂRI A AUZIT-O PE MAICA DOMNULUI SPUNÂND

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
 
                                     

"Nu am timp, pentru că umblu pe tot pământul să mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă"... (Starețul Efrem Vatopedinul, Cuvânt din Sfântul Munte Athos )


"Nu uitați să vă rugați, nu uitați să chemați numele lui Hristos, nu uitați, în necazurile pe care le aveți, să priviți fața Maicii Domnului și să o simțiți pe Maica Domnului ca pe mama voastră adevărată, iar aceasta va veni să vă ajute, să vă mângâie, să fie alături de voi.
Unul din călugării aghioriții, care a văzut-o pe Maica Domnului, a auzit-o spunând:
"Nu am timp, pentru că umblu pe tot pământul și mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă".
Mă rog ca dintre cei pe care Maica Domnului îi mângâie și cărora le stă alături să fiți și voi.
Amin."
În imagine avem icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, "Lacutischita" de la Schitul romanesc Lacu, din Sfântul Munte Athos... primiți binecuvântarea ei.


Avva Antonie..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


"Când te întorci cu mulţumire spre aşternutul tău, aducându-ți aminte de binefacerile şi de marea purtare de grijă a lui Dumnezeu şi umplându-te de întelegerea cea bună, te vei veseli şi mai mult, iar somnul trupului tău se va face tresvie a sufletului şi închiderea ochilor tăi, vedere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci tăcerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul şi puterea o adânc simţită slavă Dumnezeului a toate. 

Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulţumire cumpăneşte mai mult decât toată jertfa cea de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin."

                                                                                                                              Avva Antonie

marți, 25 ianuarie 2022

Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


"Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi. Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune. Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puţină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare. Credinţa e putere duhovnicească. Puţina credinţă nu mişcă nici mintea spre cugetarea la Dumnezeu. Credinţa mare mişcă şi mintea şi inima şi tot sufletul omului. Cât dăinuieşte în om o credinţă mare, ea îi mişcă sufletul, prin puterea ei, către Dumnezeu. Ai citit, spui tu, cuvintele Mântuitorului: "ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă mai înainte de rugăciunea voastră", şi din ele ai tras încheierea că rugăciunea nu foloseşte, îndeobşte, la nimic. Într-adevăr, ştie Dumnezeu dinainte tot ce ne trebuie, şi totuşi El vrea să ne rugăm Lui. Lucrul acesta e mai uşor de explicat unor părinţi decât ţie, om necăsătorit. Uite, şi părinţii ştiu dinainte ce le trebuie copiilor, şi totuşi aşteaptă ca aceştia să-i roage - fiindcă părinţii ştiu că ruga înmoaie şi înnobilează inima copiilor, că îi face mai supuşi, smeriţi, blânzi, ascultători, milostivi şi nobili. Vezi câte scântei cereşti iscă rugăciunea în inima omenească? Am citit că un oarecare călugăr s-a oprit lângă o casă de lângă drum. În acea casă muncitorii ţineau o întrunire. Pe dată se făcu linişte în casă. Muncitorii îngenuncheară la rugăciune - iar unul dintre ei ieşi şi începu să umble prin faţa casei. Călătorul îl întrebă ce se face înăuntru. Păi se roagă lui Dumnezeu. Iar mie mi-e ruşine, aşa că am ieşit. Călătorul tăcu şi aşteaptă. Pe cine aştepţi? - îl intreabă muncitorul? Aştept să iasă cineva ca să-l întreb de drum. Dar de ce nu mă întrebi pe mine? Şi eu pot să-ţi arăt. Călătorul dădu din cap şi îi răspunse: Cum ar putea să arate calea dreaptă cel ce se ruşinează de Dumnezeu şi de fraţii săi? Eu cred că la tine nu este ruşine de rugăciune, ci pur şi simplu credinţa slabă. Îngrijeşte, aşadar, îngrijeşte pruncul din tine. Când va creşte şi va ajunge viteaz, îţi va răsplati însutit osteneala. Credinţa vitejească va pune în mişcare roata lăuntrică a fiinţei tale, şi vei dobândi o viaţă nouă. Pace ţie de la Dumnezeu şi binecuvântare!" (Sf. Nicolae Velimirovici)

duminică, 18 august 2013

Viata copiilor incepe din ceasul zamislirii lor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..



Embrionul aude şi simte în pântecele maicii lui. Da, aude şi vede cu ochii mamei. Percepe mişcările şi simţămintele ei, deşi mintea lui încă nu s-a dezvoltat. Se întunecă chipul mamei, se întunecă şi el. Se enervează mama, se enervează şi el. Tot ceea ce simte mama – tristeţe, durere, teamă, nelinişte – trăieşte şi el. Dacă mama nu doreşte embrionul, dacă nu-l iubeşte, el simte şi se răneşte sufleţelul lui, iar aceste răni îl însoţesc toată viaţa. La fel se întâmplă cu simţămintele sfinte ale mamei: când are bucurie, pace, iubire pentru embrion, le transmite tainic şi acestuia, precum se întâmplă cu copiii născuţi.

De aceea trebuie ca mama să se roage mult în perioada sarcinii şi să iubească embrionul, să mângâie pântecele, să citească psalmi, să cânte tropare, să trăiască o viaţă sfântă. Acest lucru este aducător de folos şi pentru ea, dar este şi o jertfă de dragul embrionului, ca să devină copilul ei sfânt, să dobândească de la început trăsături sfinte. Aţi văzut ce lucru delicat este pentru o femeie să poarte în pântece un copil? Câtă răspundere şi câtă cinste!

O să vă spun ceva legat de alte fiinţe vii dar neraţionale, şi o să înţelegeţi puţin. În America au făcut următorul experiment: în două săli identice, cu aceleaşi temperaturi, acelaşi pământ şi aceeaşi umezeală, se plantează flori. Există, însă, o deosebire: într-una din săli pun o muzică liniştită, odihnitoare. Rezultatul? Ce să vă spun! Florile din această sală prezintă uriaşe diferenţe faţă de celelalte. Au altă putere de viaţă, culoarea lor este mai frumoasă, iar creşterea cu mult mai grabnică.

Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria ce le va veni şi sfinţenia care îi va cerceta vor revărsa har asupra copiilor. De obicei, pentru purtarea rea a copiilor greşesc părinţii. Nu-i mântuiesc nici sfaturile, nici autoritatea, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, dacă nu luptă, fac mari greşeli şi transmit răul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă părinţii nu trăiesc o viaţă sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuieşte pe părinţi prin împotrivirile copiilor. Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi este tot ceea ce trebuie pentru copii. Mare pază şi ocrotire.

Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor. Când copiii sunt răniţi de faptul că părinţii se poartă rău unul cu altul, îşi pierd puterile şi pornirea de a lucra spre a spori. Se plămădesc rău, iar casa sufletului lor se primejduieşte să se prăbuşească clipă de clipă. Să vă dau şi două exemple.

Au venit două fete la mine, iar una dintre ele avea nişte trăiri foarte urâte, şi m-au întrebat de unde izvorăsc. Le-am zis:

- Sunt de acasă, de la părinţii voştri. Şi, „privind” pe una dintre ele, zic:
- Tu de la mama le-ai moştenit.
- Şi totuşi, părinţii noştri sunt oameni atât de desăvârşiţi. Sunt creştini, se spovedesc, se împărtăşesc, am trăit, cum se spune, înlăuntrul religiei. Fără numai… dacă greşeşte religia, a răspuns ea.

Le zic:

- Nu cred nimic din ce-mi ziceţi. Eu un singur lucru văd, că părinţii voştri nu trăiesc bucuria lui Hristos.

Legat de aceasta, cealaltă a zis:

- Ascultă, Maria, zice bine părintele, are dreptate. Părinţii noştri merg la duhovnic, la spovedanie, la împărtăşanie, da… Dar am avut noi vreodată pace în casă? Tata se ceartă mereu cu mama. Totdeauna ba unul nu mânca, ba celălalt nu voia să meargă undeva împreună. Are dreptate, deci, părintele.

- Cum îl cheamă pe tata? întreb. Mi-a spus. Cum o cheamă pe mama? Mi-a spus. Ei, zic, înlăuntrul tău nu eşti deloc bine cu mama.

Ascultaţi-mă acum. În clipa în care îmi ziceau numele, îl vedeam pe tata, îi vedeam sufletul. În clipa în care îmi ziceau numele mamei, o vedeam pe mama şi vedeam cum privea fiica pe mama ei.

Într-o altă zi, m-au vizitat o mamă cu fiica ei. Era strâmtorată. Plângea în hohote. Se simţea foarte nenorocită.

- Ce ai? o întreb.

- Sunt deznădăjduită cu fata mea cea mare, care şi-a izgonit soţul de acasă şi ne-a spus multe minciuni.

- Ce minciuni? îi zic.

- L-a izgonit de mult timp de acasă pe soţul ei şi nu ne-a spus nimic. O întrebam la telefon: „Ce face Stelios?”. „Bine, ne răspundea, tocmai s-a dus să-şi ia un ziar”. De fiecare dată găsea un motiv, aşa încât să nu bănuim nimic. Asta a ţinut doi ani. Ne-a ascuns că-l izgonise. Am aflat chiar de la el, întâlnindu-l din întâmplare în urmă cu câteva zile.

Îi zic, deci:
- Tu greşeşti. Tu şi bărbatul tău. Dar mai mult tu.

- Eu! Eu, care i-am iubit atât de mult pe copiii mei, care nu ieşeam din bucătărie, care nu aveam viaţă personală, care i-am călăuzit către Dumnezeu şi către Biserică şi i-am povăţuit spre bine!? Cum greşesc eu?

Am întrebat-o pe fată, care era de faţă:

- Tu ce zici?
- Da, mamă,are dreptate părintele, noi niciodată, dar niciodată, n-am mâncat pâine „dulce” din pricina certurilor pe care le-ai avut o viaţă întreagă cu tata.

- Vezi că am dreptate? Voi greşiţi, voi îi răniţi pe copii. Ei nu greşesc, ci pătimesc de pe urma voastră.

Se naşte în sufletul copiilor o anumită stare din pricina părinţilor lor, stare care lasă urme înlăuntrul lor pentru întreaga viaţă. Purtarea lor în viaţă, legătura cu ceilalţi atârnă nemijlocit de trăirile pe care le poartă din anii copilăriei. Se măresc, se formează, dar în adâncime nu se schimbă. Asta se vede şi în cele mai mici manifestări ale vieţii. De pildă, te apucă lăcomia şi vrei să mănânci. Ai luat, ai mâncat, vezi altceva, vrei şi din aceea, vrei şi din cealaltă. Simţi că ţi-e foame, ca şi când n-ai fi mâncat, te ia un leşin, un tremur. Ţi-e teamă c-o să slăbeşti. Este ceva psihologic, are o explicaţie. Poate, să spunem, că nu l-ai cunoscut pe tata, sau pe mama, că eşti înfometat şi sărac şi neputincios. Iar aceasta se răsfrânge din plan duhovnicesc ca o neputinţă a trupului.

În familie se află o mare parte a răspunderii pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca să scape copiii de feluritele probleme lăuntrice, nu sunt de-ajuns sfaturile, constrângerile, logica şi ameninţările. Mai degrabă înrăutăţesc lucrurile. Îndreptarea vine prin sfinţirea părinţilor. Deveniţi sfinţi şi nu veţi mai avea nici o problemă cu copiii voştri. Sfinţenia părinţilor îi scapă pe copii de probleme. Copiii vor creşte alături de oameni sfinţi, cu multă iubire, care nu-i înfricoşează, nici nu se mărginesc la dăscălire, ci se fac pildă de sfinţenie şi rugăciune. Părinţilor, rugaţi-vă în tăcere, cu mâinile ridicate către Hristos, şi îmbrăţişaţi-i în taină pe copiii voştri. Şi, când fac neorânduieli, să luaţi ceva măsuri pedagogice, dar să nu-i forţaţi. În principal să vă rugaţi.

De multe ori, părinţii, şi mai ales mama, îl rănesc pe copil pentru neorânduiala pe care a făcut-o, şi îl ceartă peste măsură. Atunci acesta se răneşte. Chiar şi dacă nu-l cerţi în afară, dar îl cerţi înlăuntrul tău, şi te răzvrăteşti şi îl priveşti sălbatic, copilul îşi dă seama. Socoteşte că mama nu-l iubeşte. O întreabă pe mama:

- Mamă, mă iubeşti?

- Da, copilul meu.

Dar el nu este convins. S-a rănit. Mama îl iubeşte, apoi vrea să-l mângâie, dar el nu primeşte mângâierea, o socoteşte făţărnicie, căci a fost rănit.

Un alt lucru care îi vatămă pe copii este ocrotirea peste măsură, adică grija exagerată, frământarea şi neliniştea părinţilor. Ascultaţi o întâmplare.

O mamă mi se văita că pruncul ei de cinci ani nu o ascultă. Îi spuneam „Tu greşeşti”, dar nu pricepea. Odată am mers cu această mamă, cu maşina ei, într-o plimbare spre mare. Ajungând, copilul i-a scăpat din mână şi a alergat către mare. Era acolo un val de nisip care cobora abrupt în mare. Mama s-a îngrozit, era gata să strige, să alerge, căci îl văzuse pe micuţ cu mâinile întinse, făcând echilibristică pe vârful movilei. Eu am liniştit-o, i-am spus să se întoarcă cu spatele, iar eu mă uitam pieziş către copil. Acesta, deznădăjduind că o va putea provoca iarăşi pe mama lui, înfricoşând-o şi făcând-o să strige ca de obicei, încet-încet a coborât şi s-a apropiat de noi. Asta era! Atunci a primit şi mama lecţia unei educaţii corecte.

O altă mamă se văita că singurul ei fiu nu mânca toate mâncărurile, şi mai ales iaurtul. Micuţul era de trei anişori, şi o chinuia zilnic pe mama. Îi zic:

„O să faci aşa: o să goleşti frigiderul de toate mâncărurile şi o să-l umpli cu oarecare cantitate de iaurt. O să vă chinuiţi puţin şi voi, părinţii, câteva zile. A venit ora mesei? îi dai lui Petru iaurt. N-o să-l mănânce. Seara la fel, ziua următoare la fel. Ei, o să flămânzească, o să încerce el să plângă, să strige. O să răbdaţi. Apoi, o să mănânce bucuros”. Aşa s-a întâmplat, iar iaurtul a devenit cea mai bună mâncare pentru Petru.

Nu sunt lucruri grele. Şi totuşi, multe mame nu le izbutesc şi dau o educaţie foarte proastă copiilor lor. Mamele care stau neîncetat pe capul copiilor şi-i strâmtorează, adică îi ocrotesc peste măsură, au dat greş în lucrarea lor. În vreme ce ar trebui să-l laşi pe copil singur să se îngrijească de sporirea lui. Atunci vei dobândi. Când stai tot timpul pe capul lor, copiii se împotrivesc. Dobândesc moleşeală, fragilitate, şi de obicei nu reuşesc în viaţă. Este un fel de ocrotire peste măsură, care îi lasă pe copii necopţi.

Înainte cu câteva zile a venit o mamă deznădăjduită pentru nereuşitele în lanţ ale fiului ei la examenele de admitere la Universitate. Strălucit elev în şcoala generală, strălucit în gimnaziu, strălucit în liceu. Apoi, nereuşite, dezinteres al copilului, împotriviri ciudate.

„Tu greşeşti, îi spun mamei, şi eşti şi cultivată! Ce să facă bietul copil? Împresurare, împresurare, împresurare toţi anii, «să fii primul, să nu ne faci de ruşine, să devii mare în societate…». Acum nu mai vrea nimic. Să pui capăt acestei împresurări şi ocrotiri peste măsură, şi o să vezi atunci că şi copilul are se aşeze. Atunci va înainta, când îl vei lăsa liber”.

Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte. Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângâierea rugăciunii. Copilul simte în adâncul sufletului său mângâierea duhovnicească pe care i-o trimite mama lui, şi este atras către ea. Simte pază şi ocrotire atunci când mama îl îmbrăţişează în taină pe copilul ei prin neîncetata, stăruitoarea şi fierbintea ei rugăciune, şi-l eliberează de tot ceea ce-l apasă.

Mamele ştiu să se neliniştească, să sfătuiască, să spună multe, dar să se roage n-au învăţat. Multele sfaturi şi mustrări fac foarte rău. Fără multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Este nevoie de rugăciune, cu credinţă lipsită de frământări, dar şi de exemplu bun.

Într-o zi a venit aici la mănăstire o mamă deznădăjduită de fiul ei, Iorgu. Era foarte încurcat. Se întorcea noaptea târziu şi cu tovărăşii nu tocmai bune. Starea lui se înrăutăţea pe zi ce trecea. Mama – plânsete şi zbucium, îi zic:

- Tu, nimic – nici un cuvânt, numai rugăciune. Am pus seara de la zece la zece şi un sfert o
rugăciune comună, i-am spus să nu vorbească şi să-l lase pe fiul ei să iasă la ce oră vrea, să nu întrebe „La ce oră ai venit?” ş.a., ci să-i spună aşa, cu multă iubire: „Mănâncă, Iorgu, ţi-am lăsat mâncare în frigider”. Şi să nu-i spună nimic altceva. Să se poarte cu iubire şi să nu lase rugăciunea.

Mama a început să le pună în faptă, iar după ce au trecut vreo douăzeci de zile, fiul i-a zis:

- Mamă, de ce nu-mi vorbeşti?

- Iorgu meu, eu nu-ţi vorbesc?
- Mamă, ai ceva cu mine. Nu-mi vorbeşti.

- Ciudat lucru îmi spui, lorgu meu. Cum nu-ţi vorbesc? Uite, acum nu-ţi vorbesc? Ce vrei să-ţi spun? Şi lorgu nu i-a răspuns. Apoi, mama a venit la mănăstire şi mi-a zis:

- Părinte, ce este aceasta pe care mi-a spus-o copilul meu?

- A reuşit metoda noastră!

- Care metodă?

- Pe care v-am spus-o: să nu-i vorbiţi, să faceţi numai rugăciune în taină, şi copilul o să-şi revină.

- Spuneţi că asta e?

- Asta e, îi zic. Vrea să-l mustri: „Unde ai fost, ce-ai făcut?”; iar el să strige, să se împotrivească şi să vină şi mai târziu.

- Măi, măi! zice. Ce taine se ascund!

- Ai înţeles? De vreme ce chiar faptele vorbesc de la sine. El te chinuia, căci voia să-l cerţi, iar el să-şi facă mofturile lui. Nu-l cerţi, se strâmtorează. În loc să te strâmtorezi tu când şi le face el pe ale lui, acum, când nu te strâmtorezi tu şi arăţi nepăsare, se strâmtorează el.

Într-o zi, acasă, Iorgu i-a anunţat că pleacă, îşi lasă lucrul şi pleacă în Canada. Îi spusese şi şefului său: „Plec, găseşte pe altul să mă înlocuiască la lucru”. Între timp, eu le-am zis părinţilor:

- Noi o să facem rugăciune.

- Dar e gata… I-arăt eu!, a spus tatăl.

- Nu, să nu-l atingi, îi zic.

- Dar pleacă copilul, părinte!

- Zic:Să plece. Voi să vă dăruiţi rugăciunii, şi eu împreună cu voi.

După două-trei zile, duminică, Iorgu le-a zis foarte de dimineaţă:

- Eu plec, mă duc cu prietenii mei.

- Bine, cum vrei, i-au zis.

A plecat. Şi-a luat prietenii – doi băieţi şi două fete, au închiriat o maşină şi au pornit spre Halkida. Au mers ici, colo… Apoi au mers la Sfântul loan Rusul, iar de acolo la Mantoudi, la Sfânta Ana, la Vasilika. Au mers, au făcut baie în Marea Egee, au mâncat, au băut, au chefuit. Apoi au apucat-o pe drumul de întoarcere. Se înserase, Iorgu conducea. Acolo, la Sfânta Ana, au lovit maşina de colţul unei case. Au stricat-o. Ce să facă acum? Au luat-o încet-încet şi au adus-o în Athena.

A ajuns în zori acasă. Părinţii nu i-au spus nimic. S-a culcat şi a adormit. După ce s-a sculat, le-a zis:

- Tată, asta şi asta… Acum trebuie să facem maşina şi trebuie bani mulţi.

Îi zice:

- Copilul meu, tu ştii. Eu am datorii, le am pe surorile tale… Ce-o să facem?

- Ce să fac, tată?

- Fă tot ce vrei. Eşti mare, ai minte. Du-te în Canada să faci bani, să…

- Nu pot, trebuie s-o reparăm acum.

- Nu ştiu, îi zice. Rânduieşte.

Deci, văzându-l aşa pe tata, a plecat. A mers, l-a găsit pe şeful lui. Zice:

- Şefule, am păţit asta şi asta. Nu mai plec. Nu lua pe altul.

Acela îi zice:

- Bine, bine, copilul meu.

- Da, dar vreau bani.

- Da, dar tu vrei să pleci. Trebuie să-mi semneze tatăl tău.

- Îţi semnez eu. Tata nu se amestecă. Mi-a spus-o. O să muncesc şi o să ţi-i dau înapoi.

Nu-i asta minunea lui Dumnezeu? Când a venit din nou mama, i-am spus:

- A izbutit meşteşugirea noastră şi rugăciunea a fost auzită la Dumnezeu. Şi accidentul a fost de la Dumnezeu, iar acum copilul va sta acasă şi se va înţelepţi.

Aşa s-a întâmplat prin rugăciunea noastră. S-a săvârşit o minune. Părinţii au postit cu rugăciune şi în tăcere, şi au izbutit. Mai târziu, copilul a venit la mine fără să-i vorbească despre mine nimeni dintre apropiaţii lui. Iorgu a devenit foarte bun, şi acum este la Aviaţie. Şi are şi o familie frumoasă.

Din cartea: Ne vorbeste Parintele Porfirie

(Sfantul Munte Athos)

Doamne ajuta..

joi, 13 iunie 2013

Sfântul părinte Arsenie Boca... Sa nu-i mai judecam pe preoti

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                    Sa nu-i mai judecam pe preoti


„A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim  drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej
de sminteală, iară să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care  mişună pornirile fărădelegilor ca şerpi  şi rod înclinările patimilor ca viermii, sigur că ei vor fi covârşiţi de  moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea îndeplini fara
fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu. Chemarea le este învăluită, vor şovăi în hotărâri (Isaia 28:7) biruindu-se de lume, în loc ca ei să biruie lumea. Sigur că aceştia, prin viaţa lor, nu vor lăsa  poporul să creadă, şi aşa se vor sălbătăci oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. în jurul lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea, nu de pâine, ci de Cuvântul lui Dumnezeu, pâinea cea din Cer. Sarea pământului o vor călca-o
oamenii în picioare şi aşa vine că: Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului (Isaia 24:2).
Dar, de toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată decăderea e de la părinţi începătură.
Iată în ce mare măsură milostivirea lui Dumnezeu e atârnătoare de oameni.
Dreptatea însă nu mai e atârnătoare de oameni, aceştia trebuie  să o sufere fără de tocmeala
 Iubirea şi sabia lui Dumnezeu lucrează  neîntrerupt şi deodată între oameni: pentru fiecare, după cum îi trebuie. asta nu numai fiindcă oamenii sunt amestecaţi, dar şi pentru ca fiecare
ins îşi are vremile sale când îi străluceşte milostivirea, precum şi vremi când îl prigoneşte sabia - ca să vie iarăşi la starea de milostivire. În toată această întoarcere a lucrurilor, preotul, şi în general dreptul, îşi are slujba sa de-a tălmăci tainele iconomiei divine,
înduplecând spreolaltă amândouă părţile, şi pe om şi pe Dumnezeu.
 De multe ori dreptul o păţeşte, că primeşte săgeţi din amândouă părţile”

                              Sursa: Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii
                                    Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.


miercuri, 13 martie 2013

Sfaturi despre încrederea în Dumnezeu de la Părintele Paisie Aghioritul


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                              

*Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei.

*Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.

*Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui.

*Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.

*De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.

*Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.

*Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.

*Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii. Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie.

Sursa: http://www.marturieathonita.ro/invataturi-ale-cuviosului-paisie-aghioritul/sfaturi-despre-increderea-in-dumnezeu/


sâmbătă, 19 ianuarie 2013

SFANTUL ANTONIE


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



""" La douazeci si cinci de ani, sfantul Antonie traia din mormant in mormant. Cand il descopereau intr-un mormant, cand dadeau oamenii de el, a doua zi nu mai era acolo, mutandu-se in alta parte, ca sa nu fie laudat pentru aceasta vrednicie tinereasca a lui."""

Intr-o noapte diavolul a venit la el si l-a batut cumplit, in asa masura incat zacea jos ca mort, plin de rani. A doua zi, cand a venit din sat cel ce-i aducea paine, l-a gasit zacand ca un mort. L-a luat in spate si l-a dus la biserica din satul lui si l-a lasat acolo in biserica, iar el a inceput sa planga si sa spuna prin sat ca Antonie e aproape mort. Au venit oamenii la el acolo, in biserica, sa-l vegheze si au adormit.

Dar sfantul Antonie, chiar si in aceasta stare de durere cumplita, se ruga — era foarte interiorizat. In timp ce toti ceilalti dormeau, el a deschis ochii si l-a chemat incet pe cel care-i aducea painea. I-a facut semn si l-a rugat sa-l duca inapoi, in mormantul unde-l gasise. Acela l-a luat din nou in spate si l-a dus in pustie. Sfantul Antonie statea intins pe spate si ranile il dureau foarte mult, dar radea de diavoli si le zicea: „Iata, Antonie este aici. Daca ati fi puternici, m-ati omori, dar nu ma omorati pentru ca ma apara puterea lui Dumnezeu”. A urmat o alta navala cumplita de duhuri necurate care ii apareau sub forma unor chipuri inspaimantatoare — de lei, tauri, serpi, leoparzi si alte jivine urate care se repezeau asupra lui suierand si urland si mugind, dar el, intarit de ajutorul lui Dumnezeu, le zicea: „Daca ati fi cu adevarat puternici, ati fi venit numai unul. Dar pentru ca v-a slabanogit pe voi Domnul, de aceea veniti atat de multi ca sa ma chinuiti”. El gemea de durerea trupului, dar era foarte treaz cu mintea si se ruga cat putea. Deodata, o raza de lumina cereasca a coborat asupra lui si in aceeasi clipa toti diavolii s-au facut nevazuti. Si Iisus i Se arata cu o blandete nespusa, iar Antonie Il intreaba: „Unde erai? Unde ai fost, Doamne, atata vreme cat m-au chinuit dusmanii mantuirii mele?” Iisus ii raspunde: „Aici eram, Antonie, si priveam la nevointele tale. Si pentru ca te-ai impotrivit cu statornicie vrajmasilor tai, de acum inainte iti voi da multa putere asupra acestor duhuri si voi face ca numele tau sa fie vestit in toata lumea”.

De atunci, diavolul a fost aruncat afara din inima lui Antonie. Biruind toate aceste trei feluri de ispitiri (lupta gandurilor, poftele trupesti si infricosarile diavolesti), sfantul Antonie s-a facut mai iscusit in lupta cu sine insusi si, crescand in el ravna, s-a retras si mai in adancul pustiei, dincolo de Nil, intr-o pestera aflata intr-o veche cetate parasita, pe inaltimea unui munte. Aici a trait aproape douazeci de ani, in cea mai aspra pustnicie. Ziua imbina rugaciunea cu lucrul mainilor — lucra cosnite si rogojini – iar de cu seara se odihnea putin. La miezul noptii se scula la rugaciune, stand cu mainile ridicate pana la rasaritul soarelui. De multe ori ii spunea soarelui: „De ce vii sa-mi tulburi linistea? O, soare, de ce-mi rasari acum? Ce sa fac eu cu lumina ta, cata vreme cu am in minte pe Soarele Hristos?” Caci rugaciunea era pentru el si lumina si hrana si plinatate a bucuriilor. Dar si acolo, in munte, lumea a aflat despre el si au inceput sa vina la el. Veneau si multi filozofi sa-l intrebe diferite lucruri, dar Antonie nu invatase carte. Pentru ca in Egiptul acesta fierbinte si in timpul acesta cand paganismul se intalnea cu crestinismul, stricaciunea tinerilor era foarte mare, si tanarul Antonie, vazand patimile care navaleau peste tineri, a renuntat sa mai invete carte. Dar Dumnezeu i-a dat o deosebita intelepciune, si era lucru de mirare cat era de patrunzator si ascutit la minte. El nu cunostea decat limba lui de acasa, iar in limba egipteana vorbea prin talmaci. Cand veneau la el filozofii din Egipt, el le spunea un lucru foarte simplu: „Daca ati socotit ca sunt prost, de ce ati venit la mine? Iar daca ma socotiti intelept, faceti si voi ceea ce am facut eu” – adica le recomanda aceste nevointe pentru Dumnezeu, spunandu-le: „Cel cu mintea sanatoasa nu are nevoie de carte”.

miercuri, 16 ianuarie 2013

Despre ascultarea de duhovnic

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Barnova


Am avut aici în sat o bătrână, Ruxanda, care era bolnavă de ciroză şi de acum îşi vomita ficatul. Eram în săptămâna brânzei, vinerea, mai erau două zile şi trebuia să înceapă postul. Ca să vezi cum cei aflaţi pe pa¬tul de moarte ascultă de duhovnic, ca să vezi cât e de mare taina aceasta a duhovniciei.
Mă cheamă nora ei şi-mi spune: „Părinte, soacra mea e slabă, te rog dacă vrei să vii s-o împărtăşeşti că se duce“. Eu mi-am luat Sfintele Taine la mine, epitrahilul şi tot ce mi-a trebuit, ajung la ea acasă, intru în casă şi văd aşa, ca un schelet, cu o burtă mare în faţă. Zic: „Ce faci, bunică?“ „Bate moartea la uşă. E gata.“ „Nu-i gata, ai mâncat azi?“ „Am mâncat.“ „Nu te pot împărtăşi. Mâine e sâmbătă, mănânci carne, că-i Lăsata Secului, duminică bei ţuică şi vin, că-i Lăsata Secului, faci acolo o frigare mare de găină cu smântână şi de luni începi să posteşti. Vineri vin să te împărtăşesc. N-ai voie să mori până vineri. Dacă vine îngerul sau Dumnezeu şi-ţi spune că trebuie să te ia, îi spui aşa, că părintele Calistrat a spus să trăiesc până vineri.“ „Părinte, mai prind eu vinerea?“ „Taci din gură că nu mori, fă ascultare!“ Şi-mi iau epitrhilul şi vin acasă.
Vineri termin eu slujba la biserică, Liturghia înainte-sfinţită, cum se face în acea săptămână, şi-mi aduc aminte în jur de ora unu: „Baba mea, săraca, trebuia de dimineaţă să mă duc s-o împărtăşesc“. M-am luat cu Liturghia înainte-sfinţită, cu slujbe mai lungi, cum sunt în prima săptămână, cu cuvinte de folos, cu acatiste şi s-a făcut vreo unu şi ceva. Şi vine în ogradă un om pe care îl ştiam eu, cu Aro. Zic: „Avem o treabă urgentă. Hai, că moare cineva şi rămâne neîmpărtăşit, hai cu mine că n-avem timp, discutăm după aia“. Zis şi făcut. M-am suit în Aro şi direct la ea, în celălalt capăt de sat, că-s vreo trei kilometri.
Când ajung la uşa casei ei, nora îmi zice: „Hai, părinte, că are deja halucinaţii“. „Ce halucinaţii are? Ce face, ia s-aud.“ „De azi dimineaţă tot spune aşa: «Nu mă puteţi lua, că nu a ajuns încă părintele, aveţi oleacă de răbdare, închideţi poarta, deschideţi fereastra, hai, staţi pe laiţă şi aşteptaţi». Întreb: «Mamă, dar ce vezi?». «Dar tu n-ai minte? Nu-i vezi cât sunt de frumoşi? Uite cum aşteaptă săracii, să mă ia, dar dacă părintele întârzie?» Vai, părinte, numai aiurea vorbeşte.“ „Ei, vorbeşte aiurea! Aiurea eşti tu care nu ştii ce înseamnă moartea, ea ştie ce spune.“ Intru în casă şi zic: „Ei, bunică, vezi că n-ai murit?“ „Vai, părinte, de azi de dimineaţă mă aşteaptă, săracii; iaca-s trudiţi şi ei de atâta aşteptare, le-am zis să mai şadă oleacă pe laiţă.“ „Dar cine-s, bunică, cum îs, ce vezi? Că eu nu văd nimic.“ „Ei, uite cât sunt de frumoşi! Iaca, mă aşteaptă! Cât îs de bucuroşi că ai venit!“ „Las’ să fie bucuroşi.“
Îi fac dezlegarea, îi dau Sfintele Taine în gură şi-mi zice: „Părinte, mă ajuţi să mă întorc cu faţa la perete?“ „Da, bunică, numaidecât te întind cu faţa la perete.“ Zice: „Ce dorinţă vrei mata să-ţi îndeplinesc eu înainte de a muri?“ „Să-mi îndeplineşti una singură: dacă ai să te întâlneşti cu mama mea, să-i spui de la mine c-o rog să se roage pentru mine.“ Şi zic: „Mori sănătoasă“. „Iaca, acuma mor, că nu mai au nici ei răbdare să mă aştepte.“ Şi se întoarce cu faţa la perete şi se întinde aşa, cu zece centimetri mai lungă decât era, şi rămâne nemişcată.
Şi-i zic noră-si: „Pune mâna pe ea, vezi ce-i cu ea, e vie, e moartă?“ Eu eram deja la uşă, îmi luasem epitrahilul. Spune: „Când ajungeţi la mănăstire să i se tragă clopotul, că a murit“.

vineri, 11 ianuarie 2013

Ce este viaţa noastră?


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Sf. Ioan de Kronstadt, din «Viaţa mea în Hristos»

O lumânare care se consumă. Cel Care a aprins-o nu trebuie decât să sufle, şi ea nu mai este.

Ce este viaţa noastră? Drumul unui călător! Odată ce a atins un anumit termen, porţile se deschid pentru el, îşi lasă haina de drum (trupul său) şi bastonul lui de pelerin şi intră în casă.

Ce este viaţa noastră? O lungă luptă sângeroasă pentru cucerirea adevăratei patrii şi a adevăratei libertăţi. Odată lupta terminată, vom fi învingători sau învinşi, vom fi trecuţi de la locul luptei la locul răsplătirii şi vom primi de la Arbitru fie o răsplată veşnică – o slavă veşnică, fie o pedeapsă veşnică – o ruşine veşnică.

…Mulţumesc Domnului şi sfintei mele Maici – Biserica, curata şi nestricăcioasa logodnică a lui Hristos, că mi-a arătat şi a pregătit pentru mine calea adevărată a mântuirii, că a stârpit cu prilejul sinoadelor ecumenice sau locale, toate ereziile şi schismele care ar fi putut constitui mari obstacole în calea mântuirii mele, că a învins glorios pe toţi persecutorii credinţei, că s-a făcut protectoarea mea pe calea împărătească a adevărului care duce la viaţa veşnică.

Îi mulţumesc că a păstrat toate Tainele instituite de Domnul, care mă conduc cu siguranţă spre mântuire.

Îi mulţumesc că a instituit pentru mine această splendidă Liturghie, această slujbă îngerească pe pământ; că sărbătoreşte în fiecare an toate evenimentele principale ale vieţii pământeşti a Domnului meu şi a Maicii Sale Preacurate; că pomeneşte cu recunoştinţă bunătăţile de nespus ale lui Dumnezeu, arătate în Fiul Său, Care ne-a răscumpărat din păcat, din blestem, şi din moarte, şi că face actuală în fiecare zi, în Dumnezeiasca Liturghie, întreaga viaţă pământească a Mântuitorului.

Îi mulţumesc că preamăreşte în fiecare zi, la slujbele sale, faptele sfinţilor şi că-mi arată în ei exemple vii de credinţă, de nădejde şi de dragoste faţă de Dumnezeu, exemple de diferite căi care conduc spre viaţa veşnică.

Îi mulţumesc sfintei mele Mame, pentru scrierile Sfinţilor Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, pentru cuvintele plăcute şi dătătoare de viaţă, pe care ei ni le-au lăsat moştenire…

joi, 20 decembrie 2012

ENOH SI ILIE (Despre Apocalipsa)

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere si vor înfrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cât va împarati el, Sfintii Enoh si Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamântul cu fel de fel de minuni. Au sa faca minuni mari si semne în Ierusalim ca sa întoarca pe evrei, caci ei nu se întorc pâna nu vine Ilie si Enoh. Vor întoarce inimile catre fii si sinagoga satanei catre Hristos.

Când vor predica ei, îi va auzi tot pamântul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut? Ar zice cineva ca este o nebunie asta. Si se întrebau oamenii: "Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda în America?"

Acum, daca ar predica, îi vede la televizor toata lumea si îi aude la aparate toata lumea. Cum sa nu! Dumnezeu stie toate, ca si cum ar fi venit. Când vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac minuni, cum învie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, când va împarati peste toata lumea, timp de 1260 de zile.

Vezi? Ceea ce era atunci de necrezut si de neînchipuit, acum se poate realiza! De aici se poate vedea si auzi la Ierusalim. Da! Si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate! Si la Muntele Sinai si în Italia si în Belgia si în Olanda si în Bulgaria si în Grecia si în Serbia. Deci stau aici si vad slujba de la Ierusalim! Vezi ca-i posibil acum? Dumnezeu stia de mai înainte cât are sa se înmulteasca mintea, adica stiinta.

Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi: În vremea de apoi se va înmulti mintea foarte, si se vor întelepti oamenii si vor zbura prin vazduh si vor înconjura lumea. Toate câte le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani înainte.

Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani înainte de venirea Domnului, la capitolul 60 întreaba de avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani: Doamne, ce sunt acestea care zboara si se întrec cu norii; si zboara ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul? (Isaia 60, 8).

Ai auzit? Cu 2800 de ani înainte a spus de avioane. Ce-a zis? "Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor". Ca ei nu zboara, decât de la un aerodrom la altul, ca sa alimenteze.

Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si întreaba pe Dumnezeu: Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si întrec carele oamenilor?

Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa: Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea aveau putere mare de vatamat în cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului: Nu vatamati iarba pamântului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile. Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni îti lasa pomii înfloriti.

Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.

- Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba?

- Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge? Ei ce sa mai câstige când vin sa ocupe? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.

- Dar daca eu sunt închis într-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca zici ca nu distruge materia? Eu nu sunt în siguranta?

- Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime în jur si te-ai bagat acolo, neutronii rapizi nu sunt împiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.

Am grait cu dânsul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios!

Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atât o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai sa te poti pazi nici în casa, nici în beci, nici în apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns… Tot ce-i viu distruge. Asta-i bomba cu neutroni.

Toate-s scrise, fratii mei. Si Mântuitorul a spus: Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Da. Noi suntem cei de pe urma!…


vineri, 7 decembrie 2012

Nu avem linişte fiindcă nu ne îngrijim de viaţa adevărată

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte.

Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte?

Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.

Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga, şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate – nu-i lipseşte nimic – atunci să ştim că-i lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au copii, şi tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. “În regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un Ceas, citeşte puţin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?, îmi răspunde. “Şi de ce să fac aceasta?”. “Du-te şi ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămada de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea? Înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.

Viaţa de astăzi e alergătură, este un iad

Oamenii se grăbesc şi aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, şi aşa mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, şi le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine ca îşi mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu.

Bine că există viaţa de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veşnic în viaţa aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul în care şi-au făcut ei viaţa. Cu neliniştea asta de acum, dacă ar fi trăit 800-900 de ani, ca în vremea lui Noe, ar fi trăit un mare iad. “Zilele anilor noştri şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; şi ce este mai mult decât aceştia, osteneala şi durere.” (Ps.89, 10-11). Şaptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii să-şi căpătuiască copiii.

Într-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care trăieşte în America şi mi-a spus despre viaţa de acolo. Lucrează toată ziua. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă maşina sa. Apoi acasă, pentru ca fiecare să se mişte liber, trebuie să aibă patru televizoare. Lucrează şi se ostenesc ca să scoată bani mulţi, ca sa spună că sunt aranjaţi şi fericiţi. Dar ce legătură au toate astea cu fericirea? O astfel de viaţă plină de nelinişte şi într-o neîncetată alergătură (după bani) nu înseamnă fericirea, ci este un iad. Ce să faci cu viaţa într-un astfel de stres? Dacă ar fi trebuit ca întreaga lume să trăiască o astfel de viaţă, eu nu aş fi voit-o. Dacă Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu vă pedepsesc pentru viaţa ce o trăiţi, însă vă voi lăsa să trăiţi veşnic în acest fel”, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

De aceea, mulţi oameni nu pot răbda să trăiască în astfel de condiţii şi ies afară în aer liber, fără direcţie şi scop. Se adună în grupuri şi merg în afara oraşelor, în mijlocul naturii, unii ca să facă gimnastică, iar alţii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii că ies în aer liber şi aleargă, ori se suie pe munţi până la înălţimea de 6000 de metri. Îşi ţin răsuflarea, apoi o lasă, şi iarăşi inspiră adânc… Lucruri de nimic. Aceasta arată că inima lor este strivită de nelinişte şi caută o ieşire. Am spus unuia dintre aceştia: “Voi săpaţi o groapă, o măriţi, vă minunaţi de groapa ce aţi făcut-o şi… săriţi în ea, prăvălindu-vă în jos, în timp ce noi [creştinii] săpăm groapa, dar aflăm metale preţioase. Nevoinţa noastră are rost, fiindcă se face pentru ceva mai înalt.“

Simplificaţi-vă viaţa!

Mirenii spun: “Fericiţi sunt cei care trăiesc în palate şi au toate înlesnirile”. Dar însă fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc al multelor înlesniri, sau mai degrabă al multelor greutăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noastre de azi. Dacă omul nu îşi simplifică viaţa, se chinuieşte, în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres.

Odată, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte deştept: “Tu eşti deştept, poţi învăţa carte”. “Şi după aceea?”, îl întrebă copilul. “După aceea o să devii mecanic”. “Şi după aceea?”. “După aceea iţi vei deschide un atelier de reparat maşini”. “Şi după aceea?”. “După aceea o să-l măreşti”. “Si după aceea?”. “După aceea vei lua şi pe alţii să lucreze şi vei avea mult personal”. “Adică, ii spune, să am eu durere de cap, apoi să dau şi altuia durere de cap, şi după aceea altuia? Nu este mai bine acum, când nu am nicio durere de cap?” Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: “Să facem aceasta, să facem cealaltă”. Dacă gândurile ar fi duhovniceşti, cel ce le are ar simţi mângâiere duhovnicească şi nu ar avea durere de cap.

Încă şi la mireni insist mult asupra simplităţii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă stresul. Le vorbesc de cumpătare şi nevoinţă. Strig mereu: “Simplificaţi-vă viaţa, şi stresul va fugi“. Cele mai multe divorţuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri şi astfel se ameţesc. Lucrează amândoi, tata şi mama, şi îşi lasă copiii de izbelişte. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi, divorţ fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă şi-ar simplifica puţin viata, ar fi şi odihniţi, şi veseli. Acest stres este o catastrofă.

Odată mă aflam într-o casă foarte luxoasă. Discutând cu stăpânii ei, aceştia mi-au zis: „Noi trăim în rai, în timp ce alţi oameni duc lipsă”. “Trăiţi în iad”, le spun. “Nebune, în noaptea aceasta…”, a spus Dumnezeu bogatului. Dacă Hristos m-ar întreba: “Unde vrei să trăieşti, într-o puşcărie sau într-o casă ca aceasta?”, eu aş răspunde: “Într-o puşcărie întunecată”, pentru că puşcăria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de sfinţii mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat în crăpăturile pământului, mi-ar aminti de călugărie. Puşcăria ar semăna puţin şi cu chilia mea, şi m-aş bucura. Dar casa voastră de ce mi-ar aduce aminte şi la ce m-ar ajuta? De aceea puşcăriile mă odihnesc mai mult decât un salon lumesc, dar şi decât o chilie frumoasă a unui monah. De mii de ori aş prefera să stau în puşcărie, decât într-o astfel de casă.

Odată, fiind găzduit în casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat să primesc un creştin înainte de a se lumina de ziuă, deoarece în altă vreme a zilei acela nu putea. Aşadar, acel om a venit bucuros şi slăvind neîncetat pe Dumnezeu. Avea multă smerenie şi simplitate şi-mi cerea să mă rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani şi avea şapte copii. Împreună cu familia lui mai stăteau şi cei doi părinţi ai săi; în total unsprezece suflete, care locuiau împreună într-o singură cameră. Îmi spunea cu toată simplitatea pe care o avea: “Camera ne încape numai atunci când stăm în picioare, dar când trebuie să ne culcăm nu ne mai încape, este puţin strâmtă. Dar, slavă lui Dumnezeu, acum am făcut un adăpost pentru bucătărie şi am rezolvat-o. Părinte, noi cel puţin avem un acoperiş deasupra capului, în timp ce alţii stau sub cerul liber”. Lucra ca tocilar. Locuia în Atena şi plecă înainte de a se lumina de ziuă ca să ajungă la Pireu, unde lucra. Din pricina statului în picioare şi a multelor drumuri avea varice, care îl deranjau, însă multa lui dragoste pentru familie îl făcea să uite durerile şi suferinţele. Mai ales se prihănea pe sine mereu şi spunea ca nu are dragoste, pentru că nu face fapte bune cum se cuvine unui creştin şi lăuda pe femeia sa că face fapte bune, pentru că pe lângă copiii şi socrii săi, de care avea grijă, mergea şi lua lucrurile bătrânilor din vecinătate, pe care le spăla; le punea acestora casele în rânduială şi le făcea şi câte o supă. Pe faţa acestui bun creştin se putea vedea zugrăvit harul dumnezeiesc. Avea înlăuntrul său pe Hristos şi era plin de bucurie, iar camera sa era plină de bucurie paradisiacă. În timp ce aceia care nu au înlăuntrul lor pe Hristos sunt plini de nelinişte. Chiar şi numai doi oameni dintre aceştia să fie, nu încap nici în unsprezece camere. Pe când acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos în ei, încăpeau într-o singură cameră.

Chiar şi pe unii oameni duhovniceşti îi vezi că nu încap, oricât loc ar avea, fiindcă înlăuntrul lor n-a intrat în întregime Hristos. Dacă femeile ce au trăit în Farasa ar fi văzut luxul care exista azi, chiar şi în mănăstiri, ar fi zis: “Va arunca Dumnezeu foc să ne ardă! Ne va părăsi Dumnezeu”. Acelea îşi făceau treburile taca-taca. Dis-de-dimineaţă trebuia să scoată caprele la păscut, apoi să deretice casa. După aceea, mergeau la bisericuţele din împrejurimi ori se adunau prin peşteri, unde vreuna, care ştia puţină carte, citea Sinaxarul cu Sfântul zilei. Pe urmă dă-i la metanii; rosteau apoi şi rugăciunea: “Doamne Iisuse…”. Şi lucrau, şi se osteneau. Femeia trebuia să ştie să coasă toate hainele casei. Şi pe atunci le cosea cu mâna. Maşini de cusut erau puţine, şi acelea numai în oraşe; în sate nu existau. În Farasa exista numai o singură maşină de cusut. Coseau încă şi hainele bărbaţilor lor, care erau mai comode decât cele de astăzi; iar ciorapii ii împleteau cu mâna. Aveau gust, tragere de inimă, şi le mai rămânea şi timp, fiindcă ele pe toate le făceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la amănunte. Trăiau bucuria călugăriei. Şi dacă, de pildă, pătura nu era bine întinsă şi atârna puţin într-o parte, şi i-ai fi spus: “Îndreaptă pătura!”, ea ţi-ar fi răspuns: “Te împiedică la rugăciune?”.

Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca să nu te chinuieşti. Dacă oamenii ar gândi puţin mai călugăreşte, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniştiţi. Acum se chinuiesc, pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde. “Cutare a reuşit în viaţă fiindcă şi-a făcut două blocuri de locuinţe sau pentru că a învăţat cinci limbi etc. Iar eu nu am nici un apartament şi nu ştiu nicio limba străină. Oh, sunt pierdut!”. Unul are o maşină şi începe: “Cutare are una mai bună. Să-mi iau şi eu”. Ia una mai bună, însă tot nu se bucură de ea, pentru că altul are una încă şi mai bună. Şi ia pe cea încă şi mai bună, dar după aceasta află că unii au avioane personale şi iar se chinuieşte. Nu se mai opresc. În timp ce unul nu are maşină slăveşte pe Dumnezeu şi se bucură. “Slava lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic ca n-am maşină. Am în schimb picioare sănătoase şi pot merge. Câţi oameni nu sunt cu picioarele tăiate şi nu se pot sluji pe sine, nu pot ieşi la plimbare, ci le trebuie un om să-i slujească, în timp ce eu am picioarele mele!”. Şi un şchiop se bucura când spune: “Alţii sunt lipsiţi de amândouă picioarele!”.

Nemulţumirea şi nesaţiul sunt un rău mare. Cel robit bunurilor materiale este stăpânit mereu de mâhnire şi de nelinişte, pentru că pe de o parte tremură ca să nu piardă cele materiale, iar pe de alta parte ca să nu i se ia sufletul. Într-o zi a venit un bogat din Atena şi mi-a spus: “Părinte, am pierdut legătura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!”. “Câţi copii ai?”, îl întreb. “Doi”, îmi răspunde. “I-am crescut cu lapte de pasăre. Tot ce au vrut au avut! Chiar şi maşină le-am luat.” Din discuţie reieşea că şi el avea maşina lui, şi femeia sa pe a ei, şi copiii lui pe a lor. “Binecuvântatu-le, i-am spus, tu în loc să-ţi micşorezi problemele, le-ai mărit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru maşini, de un mecanic pe care să-l plăteşti de patru ori mai mult ca să le repare, ca să nu mai vorbim de faptul că vă primejduiţi toţi patru în fiecare clipă să muriţi. În timp ce dacă ţi-ai fi simplificat viaţa, familia ţi-ar fi fost unită, v-aţi fi înţeles unul pe altul şi nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovaţi copiii tăi, tu eşti vinovat că nu te-ai îngrijit să le dai altă educaţie”. O familie, patru maşini, un garaj, un mecanic etc.! Ce are dacă merge unul mai târziu? Toate aceste înlesniri nasc greutăţi.

Altă dată a venit un alt familist la coliba mea – familia lui era alcătuită din cinci persoane – şi mi-a zis: “Părinte, avem o maşină şi mă gândesc să-mi iau alte două. Ne vor ajuta”. “Dar te-ai gândit cât vă vor îngreuia? l-am întrebat. Pe aceea pe care o ai o pui acolo, într-o gaură, pe toate trei unde le vei pune? Îţi va trebui un garaj şi o magazie pentru carburanţi. Veţi trece prin trei primejdii. Mai bine sa aveţi una şi să vă limitaţi ieşirile. Veţi avea atunci timp să vă vedeţi şi de copii. Veţi avea şi linişte. Simplificarea este totul”. “Nu m-am gândit la aceasta”, îmi zice.

Când eram mici făceam dintr-un mosor o jucărie minunată, şi ne bucuram de ea. Copiii mici se bucură de o maşinuţă mai mult decât oricare din părinţii lor, atunci când îşi cumpără un Mercedes. Dacă întrebi o fetiţă: “Ce vrei, o păpuşă sau un bloc de locuinţe?”, vei vedea ca îţi răspunde: “O păpuşă”. Aşadar, copiii mici cunosc deşertăciunea lumii.

- Părinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva să cunoască această bucurie a cumpătării?

- Să prindă sensul cel mai adânc al vieţii. “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…”. De aici porneşte simplitatea şi orice înfruntare corectă a lucrurilor”.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”,

http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/articole/item/1048-nu-avem-lini%C5%9Fte-fiindc%C4%83-nu-ne-%C3%AEngrijim-de-via%C5%A3a-adev%C4%83rat%C4%83

marți, 25 septembrie 2012

De ce unii răi sunt pedepsiţi din lumea aceasta, şi de ce nu toţi?





Zice-va cineva: Iată acela, bogatul, care săvârşeşte asuprirea, hrăpirea, nedreptatea – care în fiecare zi doseşte din cele ale săracilor, şi nu are nimic a suferi.

Şi iată altul, care-şi petrece vremea în bunătate, în cumpătare, în dreptate, şi care-i împodobit cu toate florile virtuţii, şi cu toate acestea se zbate în sărăcie, în boli şi în alte necazuri. Aşadar, acestea vă scandalizează? Da. Atunci, dacă vedeţi mulţi din cei ce săvârşesc hărăpire, loviţi de pedepse – şi pe alţii sau chiar pe unii din cei ce trăiesc în virtute bucurându-se de îndestulările pământeşti, de ce nu întoarceţi judecata şi nu daţi dreptate Domnului?

Pentru că tocmai aceasta este ce mă scandalizează mai mult.

De ce dintre doi oameni răi, unul e pedepsit, iar pe celălalt îl ocoleşte pedeapsa? Şi dintre doi oameni buni, de ce unul e îndestulat, iar celălalt trăieşte în încercări?

Aceasta este tocmai o prea înaltă arătare a dumnezeieştii înţelepciuni. Dacă Dumnezeu ar pedepsi aici pe pământ, pe toţi cei răi şi ar cinsti pe toţi cei buni, zadarnică ar mai fi ziua judecăţii.

Dacă, dimpotrivă, n-ar pedepsi pe nici un păcătos şi n-ar da cinstire nici unui drept, răii ar ajunge mai răi şi încă foarte răi, şi acei cărora le place a huli pe Dumnezeu încă şi mai mult L-ar huli, şi ar zice că înţelepciunea este cu totul lipsă de la cârma acestei lumi. Aşa că, dacă acum, când răii sunt câteodată pedepsiţi, iar bunii câteodată răsplătiţi, ce s-ar zice dacă nimic din acestea nu s-ar petrece? Ce cuvinte nu s-ar rosti?

Pentru aceasta Dumnezeu pedepseşte pe unii răi şi nu pe toţi – şi cinsteşte pe unii buni, dar nu pe toţi. El nu pedepseşte pe toţi păcătoşii, ca să vă încredinţeze că este înviere.

Pedepseşte pe anumiţi, ca să sensibilizeze, prin teama pe care le-o strecoară în suflet, pe indiferenţi. Asemenea, El cinsteşte pe unii buni, ca să atragă, prin dulceaţa acestei cinstiri şi pe alţii la dragostea de virtute; dar nu-i cinsteşte pe toţi, ca să vă facă să înţelegeţi că este o altă vreme când toţi îşi vor primi răsplata. Dacă ar fi toţi răsplătiţi, aici, după virtutea lor, greu s-ar mai putea crede în înviere, şi, dacă nimeni n-ar fi răsplătit după virtutea lui, apoi mulţimea omenească încă şi mai indiferentă s-ar face.

Iată pentru ce Dumnezeu pedepseşte pe unii şi nu pedepseşte pe alţii. El slujeşte astfel şi celor pe care-i pedepseşte, spălând răutatea unora şi făcând pe alţii mai înţelepţi prin pedepsirea acelora…
Sf Ioan Gură de Aur

sâmbătă, 21 iulie 2012

CRESTINII SECOLULUI XXI: Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?

CRESTINII SECOLULUI XXI: Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?: Zilele acestea am citit cateva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe ganduri următoarele randuri: ” Tu zici “ Sunt cr...

miercuri, 23 mai 2012

CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII


Fratilor, vine ceasul cel mai de pe urma, când fiecare din noi avem sa trecem pragul acestei vieti. Va veni moartea azi, mâine, poimâine; nu stim când vine ziua aceea. Vai de noi si de noi în vremea mortii! Spaima va fi mare, caci satana, cum se arata în Razboiul nevazut, toata viata lupta sa ne duca prin pacat la iad, la vesnica munca, dar niciodata nu da atâta lupta ca în vremea mortii.

Sa se stie ca patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne da razboi vrajmasul în vremea mortii:

a. întâi este razboiul împotriva credintei;

b. al doilea, împotriva nadejdii;

c. al treilea, împotriva smereniei, cu slava desarta si cu mândria;

d. si al patrulea, cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerea slujitorilor nedreptatii în îngeri de lumina.

Sfântul Nicodim Aghioritul ne învata în ce chip trebuie a se lupta cineva împotriva acestor mari asupriri si grele ispite din vremea mortii. Si iata cum:

a. Când vrajmasul va începe a ne da razboi cu mincinoasele lui apucaturi, prin gânduri de necre-dinta în mintea noastra, atunci trebuie sa ne tragem înapoi degraba, de la minte la voire, zicând: "Du-te înapoi, satano, tatal minciunii, caci nu voiesc nici macar sa te aud pe tine, fiindca destul îmi este mie a crede cele ce crede Biserica cea sfânta a lui Hristos".

Si sa nu dam loc în inima noastra gândurilor necredintei, precum este scris de înteleptul Solomon: De se va sui peste tine duhul celui puternic - adica al vrajmasului -, sa nu-ti lasi locul tau. Si daca vrajmasul sarpe îti va aduce îndoiala în ce crede Biserica, nu-l baga în seama si sa nu-i raspunzi. Ci, vazând minciuna si viclenia lui, fereste-te foarte mult de el.

Iar daca esti puternic în credinta si în gândire si voiesti sa-l faci pe vrajmasul de rusine, raspunde-i lui: "Biserica crede adevarul". Si de-ti va zice tie: "Ce este adevarul?" Zi-i lui: "Acela pe care îl crede Biserica". "Si ce crede Biserica?" "Adevarul". "Care adevar?" "Pe care-l marturiseste Biserica" si pururea fii în gând cu rugaciunea catre Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

b. Iar când ne razboieste vrajmasul cu dezna-dejdea, sa ne aducem aminte de mila si bunatatea lui Dumnezeu, Care a venit în lume sa moara pentru noi, pacatosii.

c. Când ne va da razboi cu slava desarta si cu mândria, sa ne socotim ca suntem praf si cenusa si sa punem toate ispravile noastre pe seama lui Dumnezeu. Sa ne cunoastem cu adevarat greutatea pacatelor si a rautatilor noastre, dar sa nu dezna-dajduim de mila lui Dumnezeu, caci auzi ce zice Sfântul Duh prin gura Proorocului David: Mântui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dânsul.

d. Iar daca ne vor da noua diavolii razboi cu nalucirile si prefacerile lor în chip de îngeri de lumina, sa stam tare întemeiati în smerenia cugetului nostru si sa zicem: "Schimbati-va, ticalosilor, în întunericul vostru, ca mie nu îmi trebuiesc vedenii. Nu am trebuinta în acest ceas decât de mila lui Dumnezeu si de milostivirea Lui".

Si chiar de ai cunoaste ca multe din semnele aratate ar fi de la Dumnezeu, întoarce-te de la dânsele si alunga-le de la tine cât poti de departe. Si sa nu te temi ca nu-I place lui Dumnezeu acest lucru si aceasta întoarcere a ta, de o faci socotindu-te nevrednic de acele vedenii.

Asadar, tineti minte, fratii mei, ca acestea sunt armele cele mai de obste pe care obisnuiesc vrajmasii nostri draci a le unelti împotriva noastra în ceasul cel mai de pe urma al mortii. Si fiecaruia îi da razboi dupa placerile si patimile la care îl cunoaste ca este supus mai mult.

Si sa nu uiti a cere cu toata inima, în ceasul acela, ajutorul rugaciunilor Preasfintei si Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, si grabnicul ei ajutor te va izbavi si va aduce peste sufletul tau mila ei si îndurarea Preaputernicului Dumnezeu. Amin.

duminică, 6 mai 2012

Ce trebuie sa faca orice crestin zilnic pentru mantuire ?



din... Călăuză Ortodoxă 

Primul lucru: Dimineaţa cînd te scoli, trebuie să te speli pe ochi.
Al doilea: Faci trei închinăciuni zicînd: “Prea Sfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”, “Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!”.
Al treilea lucru: Rugăciune cît timp poţi: 1 minut, 1 oră.
Al patrulea lucru: Masa, după mîncare rugăciunea de mulţumire.
Al cincilea: La servici sau la scoală sau alte probleme, de la orele 7-15, şi în timpul lucrului, rugăciunea scurtă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul !” cît de des. Cine trece pe lîngă Biserică se închină, iar de ai timp mergi şi faci o rugăciune, aprinzi o lumînare, cînd vii de la servici, la fel.

La orele 16 masa cu rugăciune înainte şi după mîncare, odihnă un ceas sau alt lucru de nu eşti obosit. Pe la orele 22 înainte de culcare, rugăciune: Acatiste, Paraclise şi culcarea.

Duminica dimineaţa la orele 7 rugăciune, la orele 10 la Biserică la Sfînta Liturghie, apoi după ce iei anafora, vii acasă mănînci, te odihnesti puţin, citeşti cărţi religioase, la orele 17 la Vecernie la Biserică la catehizaţie, unde se fac şi cîntări, iar la orele 20 acasă masa, rugăciune, culcare.

Cele 4 posturi se posteste tot anul, Miercurea şi Vinerea, şi Spovedanie şi Impărtăşanie în aceste posturi.

La diverse nevoi omeneşti se fac urmatoarele slujbe: Cea mai puternică slujbă, la orice nevoie omenească, este Sfînta Liturghie, cu scoaterea de părticele din prescura la Proscomidie.

Pentru cei ce sunt certaţi şi nu vor să se împace, se face Acatistul Sfîntului Fanurie cu post.

Pentru căsătorie, necaz, boală, deznădejde se face urmatoarea rînduială:
1. Se spovedeşte din copilărie pînă la zi cel bolnav, după ce a postit timp de 5 zile;
2. Împărtăşanie, de nu este oprit de canoane;
3. Miercuri şi Vineri mîncare odată în zi, de post, după orele 16;
4. 40 de Sfinte Liturghii, cu scoaterea de părticele de la Proscomidie pentru cel în cauză;
5. Citirea Psaltirii timp de 40 de zile;
6. La Miezul nopţii, de 33 de ori “Tatăl nostru”, după fiecare cîte o metanie;
7. Dimineaţa Acatistul Maicii Domnului, iar seara, Paraclisul Maicii Domnului;
8. Rugăciunea continuă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !”;
9. Taina Sfîntului Maslu cu 3 sau 7 Preoţi.
Rînduiala acesta se face timp de 40 de zile, atît de cel în cauză, cît şi de cei din casă şi toate neamurile, dînd milostenie la săraci după putere.

Pentru Bolnavi psihici şi alte boli greu de vindecat se face aşa:
1. 5 zile de post, Spovedanie generală, Sfînta Împărtăşanie;
2. Miercuri şi Vineri, mîncare odată în zi, după orele 16;
3. Acatistul ACOPERĂMÎINTUL MAICII DOMNULUI timp de 40 de zile, căci spune în el: “Bucură-Te Ceea ce iei în atotputernicile Tale mîini pe cei părăsiţi de doctori !”
4. Rugăciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluişete-mă pe mine, păcătosul !” o zice atît bolnavul, cît şi cei ce-l ajută, de nu poate bolnavul, fac pentru el rînduiala cei sănătoşi.
5. De 7 ori rînduiala Sfîntului Maslu;
6. Milostenie la săraci, după putere.

Pentru cei pătimaşi: beţie, curvie, ucidere şi alte patimi, nu-i pomenim la Sfînta Liturghie, dar facem Psaltirea, care-i ajută să scape din aceste păcate.

Pentru MORŢI: din ziua morţii trebuie puşi la Liturghie timp de 40 de zile, este vremea cînd sufletul merge prin Rai şi prin Iad, iar a 40-a zi se duce la Tronul lui Hristos, la Judecata Particulară. Liturghiile îi ajută foarte mult, 40 Liturghii = 1 Sărindar. PARASTASELE îi ajută mult, la 3 zile, la 40 de zile, la 6 luni, la 1 an şi aşa mai departe şi MILOSTENIA din cea avut mortul îi ajută foarte mult, s-o facă şi din ceea ce au cei ai casei.

Ce rugăciuni vom face în fiecare zi ?
Rugăciunile dimineţii şi ale serii în primul rînd. Apoi, în fiecare dimineaţă se zice unul din Acatistele Maicii Domnului, zilnic, seara vom face Paraclisul Maicii Domnului. Cele mai lungi mîini sunt cele ce ajung pînă la cer – RUGĂCIUNEA;

Luni: Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, Canon către Îngerul păzitor, Canon de rugăciune către Puterile Cereşti.
Marţi: Acatistul Sfîntului Ioan Botezătorul şi al Sfîntului Antonie cel Mare.
Miercuri: Acatist către Maica Domnului unul din cele 3.
Joi: Acatistul Sfîntului Apostol Petru şi Pavel şi al Sfîntului Nicolae.
Vineri: Acatistul Sfintei Cruci.
Sîmbătă: Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Duminică: Acatistul Sfintei Treimi.

În fiecare zi se ţine această rînduială, iar de va cădea în acea zi şi un sfînt ce are Acatistul său, se face pe lînga Acatistul zilei şi Acatistul sfîntului zilei.

De la Sfintele Paşti pînă la Înălţarea Domnului se face Acatistul Sfintei Învieri zilnic, pe lîngă Acatistele zilelor respective. De la Înălţare la Rusalii se face zilnic Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. În postul Adormirii se face zilnic Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi la fel în fiecare post, al cărui sfînt este postul, al aceluia se face zilnic Acatistul. Creştinii, de nu vor ţinea cele 4 posturi de peste an şi Miercurile şi Vinerile, nu sunt creştini. De nu ţinem acest post Apostolic, alt post este zadarnic. Miercurile şi Vinerile de peste an sunt zile de post, cine poate mănîncă numai odată pe zi, cine vrea, fără ulei, cei bolnavi mănîncă de 3 ori pe zi de post. Lunea se ţine post pentru sănătate şi pentru Îngerul păzitor.

Postul RĂSTIGNIRII, ţine din Joia cea mare pînă în ziua de Paşti, cînd nu se mănîncă nimic, iar în ziua de Paşti te Spovedeşti şi Împărtăşeşti. Prima săptămînă din Postul Paştilor, Luni şi Marţi nu se mănîncă nimic, iar Miercuri Spovedanie şi Impartasanie, la fel şi în Săptămîna Patimilor. Sînt călugări ce nu mănîncă nimic de la Florii la Paşti. Pentru bolnavi gravi se ţine Postul lui Hristos de 10 zile, de la Înălţare la Rusalii. Orice post se începe cu Spovedanie şi Împărtăşanie şi se termină tot cu aceasta. Nu se posteşte Marţea şi Sîmbăta, numai în cele 4 posturi. Cine ţine alte posturi şi nu le ţine pe acestea rînduite de Sfinţii Apostoli şi biserică posteste în zadar.

de Arhimandrit CLEOPA ILIE


vineri, 17 februarie 2012

HARUL MANTUIRII


- Cata vreme este harul cu noi ? a intrebat un credincios pe Parintele Cleopa. Iar el a raspuns :

- Cat traim. Numai daca il cautam. Dar daca nu-l cautam, dupa ce am murit, nu mai este cu noi.

- Cum putem castiga harul lui Dumnezeu ?

- Harul lui Dumnezeu il primim de la Botez si il pastram in noi prin Sfintele Taine si prin toate faptele bune. Adica prin post, rugaciune, spovedanie, impartasanie, citirea cartilor sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nasterea si cresterea copiilor in frica lui Dumnezeu si toate celelalte.

Harul vine, dar nu-i spargator de usi. Dumnezeu nu forteaza usa nimanui ca sa intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsa ? Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, Eu si Tatal vom veni la el si lacas la el vom face ...

Harul numai atunci vine, cand ii deschidem, noi usa inimii. El bate la usa si daca suntem impietriti si nu ne silim sa facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru ca Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stapanitoare sa primeasca harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi, Nu ! Ca iata ce zice Duhul Sfant : de veti vrea si de ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia cea cu doua taisuri va va manca pe voi, ca gura Domnului a grait acestea.

Auzi ce spune iarasi Scriptura : Dumnezeu l-a facut pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Si iar zice in Psaltire : Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Harul iti da in gand : " Posteste, omule, roaga-te, pazeste-ti mintea, fa milostenie, mergi la biserica, lasa si uraste pacatul, spovedeste-te curat !" Iata ce trebuie sa faci.

Harul iti da gand. Daca vrei, sa-l asculti; daca nu, Dumnezeu cu sila nu mantuieste pe nimeni. Atunci n-ar mai fi Iad si Rai daca fapta buna am face-o siliti de puterea lui Dumnezeu. Ci toate le face omul de bunavoie. Ca zice iarasi Duhul Sfant : Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu.

Asa ca, siliti-va cu dragostea lui Dumnezeu sa faceti ce credeti ca este bine. Ca dupa moarte nu mai este mantuire pentru nimeni. Dupa moarte s-a inchis usa. Tot ce putem, sa facem cat mai avem o scanteie de viata. Caci dupa moarte nu mai este lucrare pentru fapta buna. In ce te gaseste moartea, in aceea te ia.

Zice la Ecleziast : De va cadea lemn in austru, de va cadea lemn in crivat, unde va cadea, acolo va ramane. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste pe proorocul : " De va cadea lemn in crivat ..., dar de lemne se ingrijeste Domnul ? Aici de suflet graieste ". Apoi zice : " Crivatul este nepocainta care l-a apucat si austrul este milostenia si pocainta. Caci unde va cadea sufletul dupa moarte, acolo va ramane ..."

Cum te-a apucat sfarsitul. Ca in minutul cel mai de pe urma al vietii S-a rastignit Mantuitorul si asteapta si ingerii din ceruri si toata lumea mantuirea sufletului.

Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea sfarsit bun, sa nu ne apuce moartea nespovediti. Caci daca l-a apucat pe cineva moartea nespovedit, este ca si cum ar fi nebotezat, daca are pacate de moarte. Nu-i foloseste nimic. Nici nu-l poate scoate Biserica pe urma cu rugaciunile ei. Pentru ca nu s-a ingrijit din vreme sa-si curete sufletul sau cu pocainta cea adevarata, cu rugaciunea sincera si celelalte fapte bune.
- Dar desavarsirea nu are continuitate dupa moarte ?

- Pentru cei desavarsiti are. Ca ai auzit ce zice Duhul Sfant : Merge-vor din putere in putere. Arata-se-vor Dumnezeului dumnezeilor in Sion. Si sufletele dreptilor si ingerii merg in veacul veacului dintr-o treapta a fericirii duhovnicesti tot mai inalte.

Fiindca Dumnezeu nu are margini intru inaltime. In veacul veacului merg si dreptii si ingerii tot mai sus, din treapta in treapta, daca a pornit sufletul spre vesnicie, spre bine. Iar daca moare omul nespovedit si in grele pacate, coboara spre rau pana ajunge in fundul iadului, de care sa ne izbaveasca Dumnezeu pe toti. Amin.

joi, 8 decembrie 2011

De ce nu mergi la biserica?



Cu toate acestea, putini sunt cei care vin la biserica. Ce lucru intristator! La dansuri si distractii alergam cu sarguinta. Neghiobiile cantaretilor le ascultam cu placere. De cuvintele imorale ale actorilor ne desfatam ore in sir, fara sa ne ingreuiem. Numai atunci cand vorbeste Dumnezeu incepem sa cascam, sa ne scarpinam si ne apuca ameteala. Dar si la stadioanele de fotbal, desi nu exista acoperis care sa-i apere de ploaie pe spectatori, alearga cei mai multi ca niste nebuni chiar si atunci cand ploua cu galeata sau vantul bate cu putere. Nesocotesc si vremea rea si frigul si distanta. Nimic nu ii poate tine la casele lor. Cand insa este vorba sa mearga la biserica ii impiedica chiar si o ploaie marunta. Si, daca ii intrebi cine este Amos si Avdie sau care este numarul proorocilor si al apostolilor, nu pot sa-si deschida gura. Insa despre fotbal, cantareti si actori pot sa-ti spuna si cele mai mici amanunte. Cum este cu putinta asa ceva?

Praznuim pomeniri de sfinti si aproape nimeni nu vine la biserica. Se pare ca distanta ii arunca pe crestini in trandavie sau mai degraba nu distanta ci numai trandavia ii impiedica. Pentru ca, asa cum nimic nu-l poate impiedica pe cel care are intentie buna si ravna sa faca ceva, tot astfel pe cel pacatos, lenes, delasator toate il pot impiedica.

Mucenicii si-au varsat sangele pentru Adevar, iar tu te ingreuiezi de o distanta atat de mica? Aceia si-au jertfit viata pentru Hristos, iar tu nu vrei sa te ostenesti niciun pic? Domnul a murit de dragul tau si tu Il dispretuiesti? Praznuim pomeniri de sfinti si tu te ingreuiezi sa vi la biserica preferand sa stai acasa? Si totusi trebuie ca sa vii ca sa vezi cum diavolul este biruit, sfantul biruieste, Dumnezeu se slaveste si Biserica triumfa.

"Dar sunt pacatos, spui, si nu indraznesc sa privesc la chipul sfantului". Tocmai pentru ca esti pacatos vino ca sa te faci drept. Sau poate ca nu sti ca si cei care stau inaintea sfantului jertfelnic sunt pacatosi. Pentru aceasta a iconomisit Dumnezeu ca preotii sa fie razboiti si ei de anumite patimi, ca sa fie ingaduitori cu neputinta omeneasca si sa ii ierte pe ceilalti.

"Dar de vreme ce nu ce nu am implinit cele pe care le-am auzit la biserica, imi va spune cineva, cum pot sa vin iarasi?" Vino sa asculti din nou cuvantul dumnezeiesc si incearca acum sa-l implinesti. Daca iti pui alifie peste rana si nu se vindeca in aceeasi zi nu vei pune oare si ziua urmatoare? Daca taietorul de lemne, care vrea sa taie un stejar, nu reuseste sa-l doboare din prima lovitura de secure, nu loveste si a doua si a cincea si a zecea oara? fa si tu la fel.

Poate imi vei spune ca te impiedica sa vii la biserica saracia si nevoia de a lucra. Insa si acesta este numai un pretext. Sapte zile are saptamana. Dumnezeu a impartit aceste sapte zile dandu-ne noua sase iar pentru El lasand doar una. Asadar nu vrei sa-ti lasi treburile nici macar in aceasta singura zi?

Si de ce spun eu o intreaga zi? Fa si tu in aceasta zi ceea ce a facut vaduva din Evanghelie. Aceea a dat milostenie doi bani si a luat mult har de la Dumnezeu. Imprumuta si tu doua ore lui Dumnezeu, mergand la biserica si vei aduce in casa ta castigul a nenumarate zile. Daca insa nu primesti sa faci aceasta, vezi ca nu cumva, prin aceasta putere a ta, sa pierzi osteneala multor ani. Fiindca Dumnezeu, atunci cand este dispretuit, stie sa-ti risipeasca banii pe care i-ai adunat lucrand duminica.

Daca ai gasit inca si o vistierie plina de aur si din pricina ei ai lipsit de la biserica, paguba tot ar fi foarte mare pentru ca cele duhovnicesti sunt mai presus decat cele materiale. Lucrurile materiale, chiar daca ar fi multe si ar curge din abundenta de pretutindeni, nu le luam in celalta viata, nu le ducem cu noi in ceruri, nu vor fi cu noi la infricosatul divan al Domnului, ci de multe ori, chiar inainte de a muri, ne parasesc. Dimpotriva, comoara duhovniceasca pe care o dobandim in biserica nu poate nimeni sa ne-o ia si ne urmeaza pretutindeni.

"Da, spune un altul, dar pot sa ma rog si de acasa." Te inseli pe tine insuti, omule. Desigur, este cu putinta sa te rogi si acasa. Insa este cu neputinta sa te rogi precum in biserica, unde se afla multimea parintilor si unde strigatul rugaciunii se inalta intr-un glas catre Dumnezeu. Nu te asculta atat de mult Domnul cand il rogi singur, pe cat te asculta atunci cand il rogi impreuna cu fratii tai, pentru ca in biserica exista mai multe conditii duhovnicesti decat acasa. Aic exista unirea, si buna intelegere intre crestini, legatura dragaostei, rugaciunile preotilor. Tocmai pentru aceasta preotii sunt cei care conduc slujbele, ca sa intareasca prin rugaciunile lor mai puternice rugaciunile mai slabe ale poporului si astfel sa urce impreuna la cer.

Atunci cand ne rugam fiecare deosebi suntem slabi. Cand insa ne adunam toti impreuna, atunci devenim mai puternici si atragem intr-o masura mai mare milostivirea lui Dumnezeu.

Odata, Apostolul Petru se afla in temnita, legat de lanturi. S-a facut insa rugaciune fierbinte de catre adunarea credinciosilor si indata a fost slobozit. Asadar ce ar putea fi mai puternic decat rugaciunea impreuna, care a ajutat chiar si unui stalp al Bisericii ca acesta?    MERSUL LA BISERICA

Previzualizaţi

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO