de Preot Sorin Croitoru
Când mi-ai zâmbit în suflet, eu m-am îmbolnăvit
De dragoste de Tine, o dragoste ciudată:
Nicicând în viața mea, apoi n-am mai simțit
O astfel de iubire profundă și curată!
Să o explic la alții, nu cred că aș putea,
Căci dragostea de Tine nu-'ncape în cuvinte.
Ar zice poate unii că-i totu-'n mintea mea
(Credința e puțină, nu toți Te au în minte)..
Iar dragostea de Tine nu este pământească,
Aș vrea să o descriu, dar nu îmi vin idei.
Nu toți au fericirea în viață s-o trăiască,
Nu tuturor le dai să bea licoarea ei!
Iubirea pentru Tine.. bogat e cine-o are!
Doar ea revarsă-'n suflet belșug de fericire,
Ea l-a făcut pe Petru să se arunce-'n mare,
Ea l-a-'ntărit pe Pavel la propovăduire!
Da, dragostea de Tine trezește conștiința:
Ea a umplut de lacrimi femeia păcătoasă,
Iar lui Zaheu, ca focul aprinsu-i-a credința,
Atunci când ai dorit să intri-'n a sa casă!
Din dragoste de Tine răbdat-au chin martirii,
Ce numai pomenindu-l, ne-apucă azi fiorii..
Cu sânge au primit Botezul nemuririi,
În cazne Te-au slăvit toți mărturisitorii.
Din dragoste de Tine au părăsit palate
Și au plecat în zdrențe cu fiarele-n pustie
Duhovniceștii pustnici cu fețele-'ncruntate
De lupta cu vrăjmașul, în zbor spre veșnicie!
Din dragoste de Tine s-au zăvorât prin case
Și n-au văzut bărbați, frumoasele fecioare:
Vroiau să-Ți fie Ție logodnice, Hristoase,
Păstrându-și neschimbată a fecioriei floare.
Deci cu a Ta iubire se adăpau toți sfinții,
Sorbind-o cu nesaț, ca îngerii din ceruri,
Pe când vindecătorii își refuzau arginții,
Iar Sfinții Patruzeci Te preaslăveau în geruri!
Îți cer și eu, Iisuse, licoarea minunată,
Să beau pe săturate, să mă îmbăt cu ea,
Să Te mărturisesc ca sfinții de-altădată,
Să nu se mai termine în veci beția mea!
amin
