Completare la cateheza despre pocăinţă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



           
                          EXISTĂ PATRU FELURI DE OAMENI

● Primul fel de oameni sunt aceia care nesocotesc calea ce duce
către cer. Nici nu sunt interesaţi să afle despre ea, deoarece sunt
aplecaţi pe deplin către cele pământeşti şi trecătoare.
● Al doilea fel sunt oamenii care preferă să urmeze calea cea lată
ce duce la pierzare, pentru că nu vor să se ostenească, să se
necăjească, să postească, să se roage. Iubesc mai mult odihna şi
plăcerile trupului, sunt leneşşi indiferenţi, iubitori de desfătare,
iubitori de trup, robi ai pântecelui.
● Al treilea fel sunt oamenii care doresc şi vor să urmeze calea
către cer, dar sunt lipsiţi de călăuzăMulţi care au vrut să păşească pe
această cale, fără un îndrumător potrivit, au pierdut drumul, au pierdut
direcţia cea bună şi au căzut în prăpăstii şi s-au sfârşit. Alţii au căzut
între tâlhari, adică între demonii cei vicleni, şi, fiind răniţi de aceştia
au murit.
● Al patrulea fel sunt oamenii puţini şi aleşi, care cu credinţă şi
frică de Dumnezeu au trăit, căutând şi găsind îndrumătorul
duhovnicesc, cu discernământ, şi călăuziţi de acesta au păşit cu
siguranţă pe calea cea strâmtă şi plină de întristări şi au ajuns în ceruri.

                                        CELE 7 SURLE


Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăinţă prin 7 surle, aşa cum
putem citi în Cărarea Împărăţiei (pag. 81-126).
1. Dumnezeu ne cheamă mai întâi prin glasul conştiinţei -
glasul lui Dumnezeu din adâncul fiinţei noastre.
2. Cine nu ascultă de glasul conştiinţei îi rânduieşte
Dumnezeu chemarea prin cuvânt. Domnul Iisus Hristos a fost
primul care a chemat prin cuvânt. Acum chemarea o face prin glasul
preoţilor, prin predica preoţimii.
3. Mulţi nu ascultă de chemarea prin cuvânt. Acestora le
rânduieşte Dumnezeu chemarea prin necazuri: boli, suferinţă,
diferite.
4. Dacă nu le auzi şi nu le înţelegi pe acestea, atunci Dumnezeu
rânduieşte chemarea patrarăzboiul şi te cheamă cu tunul.
5. Unii nu aud nici acest glas şi atunci Dumnezeu rânduieşte
necazuri mai presus de firecutremure, desfacerea pământului,
erupţia vulcanilor, uragane, diluvii (revărsări mari de ape).
6. şasea chemare sau surlă este prin anarhia şi ateismul din
vremea lui Antihrist şi cine trece prin această încercare şi rămâne
drept credincios este mântuit.
7. Şi mai este chemarea a şapteaChemarea la Judecata
Universală.

             CUVÂNT AL SFÂNTULUI EFREM SIRUL DESPRE
                                              POCĂINŢĂ

                  Sfântul Efrem Sirul se transformă ad-hoc în avocat al
neputinciosului om, chemând la bară POCĂINŢA, care realizează o
admirabilă pledoarie pe lângă Dumnezeu. Şi a început (POCĂINŢA)
să pună cuvânt pentru omenire zicând: Stăpâne, ştii omul pe care L-ai
zidit, că din tină L-ai făcut şi are fire neputincioasă. Că dacă nu va
dormi în fiecare noapte, nu poate să fie viu. Dacă nu va mânca în
fiecare zi, nu va birui. În vreme de iarnă răceşte, vara se arde. Seara
nu vede, noaptea nu cutează să umble. Dacă aleargă slăbeşte. Dacă se
va linişti se întunecă la minte. Dacă va şedea se mâhneşte. Dacă va
grăi mult osteneşte... Şi voieşti Stăpâne, atâta neputinţă să biruiască
păcatul degrabă? Întru multe gânduri este încurcat omul... Întru lucruri
nepotrivite, întru cele văzute se împiedică, întru cele tăinuite se arată
nepregătit... către cei ce pândesc sufletul, neputincios. Către trup,
grijuliu, de hrănirea femeii şi a copiilor, mult îngrijorat. Ce firea
împotriva diavolului, Stăpâne? Ce poate sârguinţa trupului împotriva
unui atât de mare balaur, Doamne?
Unii se aprind de focul pocăinţei iar alţii se aprind de focul
mâniei şi al fărădelegii.
► Cât de stupid este proverbul„Cum sunt toţi, aşa sunt şi
eu! Dacă Noe ar fi fost aşa cum au fost toţi ar fi pierit şi el odată cu
ceilalţi“ (Adrian Juguseni).
► „Să fim Niniviteni, iar nu Sodomiteni, să ne pocăim ca să
nu pierim cu păcatul“ (Sfântul Grigorie Teologul .
► „Toată nenorocirea nu constă în faptul că ai căzut, ci că
după ce ai căzut nu te scoli. Nenorocirea nu constă în faptul că ai
păcătuit ci că te încăpăţânezi să rămâi în păcat“ (Sfântul Ioan Gură
de Aur).
► „Nu mărimea, nici mulţimea păcatelor îl pierde pe păcătos,
ci viaţa nepocăită. A păcătui este lucru omenesc, dar să te afli în
păcat şi să stai culcat este lucru diavolesc“ (Sfântul Tihon de
Zadonsk .
► „Nu există păcat de neiertat în afară de păcatul nepocăit“
(Sfântul Isaac Sirul).
► „A cădea este neputinţa mea, dar ca să rămân în păcat este
partea diavolului, este pierzania mea“ (Chiril episcopul Helitop).
► „Pe Dumnezeu nu-l supără atât păcatele făcute de noi cât
lipsa noastră de dorinţă de a ne scula“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).
► „În ochii lui Dumnezeu nu acela care cade în păcate este
urât, ci acela care nu încetează a se pietrifica în păcate“ (Avva
Chesarie).
► „Pocăinţa este cutremurarea sufletului la poarta raiului“
(Sfântul Isaac Sirul).
RAIUL este plin de păcătoşpocăiţi
şi
IADUL este plin de păcătoşnepocăiţi.
Mirul cel mai de preţ sunt lacrimile pocăinţei. Atâta vreme cât
păcatul există în lume, oamenii vor avea nevoie de pocăinţă.
MaranathaVino Doamne, Iisuse! Vai de noi dacă până în clipa
morţii, nu ne pocăim, vai de noi! În pocăinţă, important este viitorul
iar nu trecutul, însănătoşirea şi nu boala. Cine amână pocăinţa îşi
poate pierde mântuirea.

                             CĂMILA ÎŞI TULBURĂ APA...

               Când am fost la Ierusalim, în ţara cămilei, am văzut un nărav
ciudat ce-l are cămila. Când ajunge la o apă limpede, o tulbură îndată
şi apoi bea din ea. Am căutat să aflu ce înseamnă aceasta şi am aflat că
acest lucru îl face cămila fiindcă îşi vede în oglinda apei chipul cel
urât şi, neplăcându-i această urâciune, se apucă îndată şi tulbură apa.
În chipul cămilei sunt şi oamenii cei păcătoşi. Ei nu suferă
oglinda Sfintei Evanghelii, pentru că în ea îşi văd urâciunea vieţii lor.
Păcătoşii nu suferă nici pe cei credincioşi pentru că şi viaţa
credincioşilor este o oglindă curată în care păcătoşii îşi văd urâciunea
vieţii lor şi a faptelor lor. Din această pricină, păcătoşii au batjocorit şi
vor prigoni totdeauna pe cei drepţşi credincioşi, ca să se împlinească
cuvintele Mântuitorului„Dacă pe Mine M-au urât, şi pe voi vă vor
urî... Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî de voi şi vă voi prigoni...“.

              ADEVĂRATA POCĂINŢĂ ŞI ROADELE SALE
Înţeleptul Didim cel orb zice că „adevărata pocăinţă curăţeşte
mintea celui ce se pocăieşte“.
Sfântul Nil afirmă că „o pocăinţă bună este de mare folos
pentru mântuire; pentru aceasta, trebuie ca ea să fie lucrată
permanent“.
Proorocul Isaia (30:15)zice „căci atunci când vă întoarceţi
cu suspine, atunci vă veţi mântui“.
Sfântul Apostol Pavel zice„Căci întristarea cea după
Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău“
 (Romani 7:10)Nimeni nu a pierit vreodată folosind puternicul leac al
pocăinţei.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune„Pocăinţa este pricina
Împărăţiei Cerurilor, este intrarea în rai, este bucuria veşnicei
desfătări. Cel ce se pocăieşte pentru răul ce l-a săvârşit, chiar dacă
nu se dovedeşte o pocăinţă pe măsura păcatelor sale, el va primi cu
toate acestea o răsplată pentru pocăinţa sa“.
Sfântul Clement Alexandrinul zice„Cel care a avut înainte o
viaţă stricată şi ticăloasă, dacă la urmă se pocăieşte, prin timpul de
după pocăinţăşterge păcatele vieţuirii sale celei rele de mulţi ani“.
Şi iarăşi„A te pocăi cu nefăţărnicie înseamnă a te opri de la păcat
şi a nu te mai uita în urmă“.
Sfântul Clement Alexandrinul în altă parte zice„Nu este bine
să păcătuieşti, dar bine este să te pocăieşti; la fel cum este de dorit să
fii sănătos în toată vremea, este de dorit să te recuperezi după boală.
Deci pentru cel ce a făcut mari fapte bune în viaţa lui, dar la
sfârşitul vieţii a alunecat spre păcat, zadarnice sunt toate ostenelile
lui dinainte“.
Sfântul Vasile cel Mare sfătuieşte„Nu deznădăjdui, nici nu
înceta a te ruga, ci apropie-te, chiar de eşti păcătos, că să-L slăveşti
pe Stăpânul şi să-I dai pricină să-ţi arate bunăvoinţa Lui atunci
când păcatele îţi sunt iertate. Tot aşa, dacă îţi este teamă să te
apropii, ai împiedicat mărinimia Sa şi ai trecut cu vederea
nemăsurata Lui bunătate“. Şi iarăşi: „Am fost vrăjmaşi prin păcate?
Să ne vindecăm prin pocăinţă; totuşi, pocăinţa fără post este
zadarnică.

           DESPRE CHEMAREA ADRESATA DE IUBITORUL DE
                      OAMENI, DUMNEZEU, PACATOSILOR

Prin toţi proorocii, Dumnezeu i-a chemat la pocăinţă pe toţi
păcătoşii.
◙ Prin proorocul Maleahi, El îi cheamă pe toţi astfel:
„Întoarceţi-vă la Mine, şi Eu Mă voi întoarce către voi, zice Domnul
Savaot“ (Maleahi 3:7).
◙ Prin proorocul Ieremia, El îi mustră astfel„Aşadar să se
întoarcă fiecare de la calea lui cea rea; îndreptaţi-vă căile şi
purtările voastre“ (Ieremia 18:10).
◙ Prin proorocul Isaia, El zice„Eu sunt Domnul, şi nu este
alt Dumnezeu afară de Mine, Dumnezeu drept şi izbăvitor nu este
altul decât Mine şi veţi fi mântuiţi, voi cei ce locuiţţinuturile cele
mai îndepărtate ale pământului“ (Isaia 45: 21-22).
◙ Prin proorocul Ioil, Dumnezeu cheamă la pocăinţă zicând:
„Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns,
cu tânguire. Sfâşiaţi inimile voastre şi întoarceţi-vă către Domnul
Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi
mult-milostiv şi-i pare rău de răul care L-a trimis asupra voastră
(Ioil 2:12-13).
◙ Prin proorocul Zaharia, Dumnezeu cheamă la pocăinţă
zicând„Întorceţi-vă către Mine, zice Domnul Savaot“ (Zaharia
1:2).
◙ Prin proorocul Iezechiel, El zice„Căci Eu nu voiesc
moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi
trăiţi!“ (Iezechiel 18:31).
◙ Înaintemergătorul a fost un prooroc al pocăinţei.
◙ Însuşi Mântuitorul a venit şi a propovăduit pocăinţşi
iertarea păcatelor„Veniţi la Mine, toţi cei osteniţşi împovăraţi, şi
Eu vă voi odihni pe voi“ (Matei 11:28).
◙ Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind acest verset, zice: Nu
cutare şi cutare, ci toţi veniţi la Mine, toţi cei împovăraţi, toţi cei
întristaţi, toţi cei cu păcate! Veniţi, nu ca să vă pedepsesc, ci ca să vă
iert păcatele! Veniţi, nu pentru că am nevoie să Mă slăviţi, ci pentru că
doresc mântuirea voastră. Că Eu vă voi odihni pe voi! N-a spus
numai: Vă voi mântui, ci ceea ce-i cu mult mai mult: Vă voi da
deplină odihnă! Mai mult pentru a-Şi arăta marea Sa iubire de oameni
şi pentru a-i face pe păcătoşi să se grăbească spre pocăinţă, El le
descoperă tainele cerului„Că şi în cer va fi mai multă bucurie
pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouă zeci şi nouă
de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă“ (Luca 15:7).
◙ Spune Sfântul Nil„Dumnezeu nu se pleacă degrab spre cei
ce păcătuiesc, ci le dă timp de pocăinţă pentru vindecarea şi
îndreptarea greşelii“. Propovăduirea Sfinţilor Apostoli a avut drept
scop propovăduirea pocăinţei la toate neamurile, începând de la
Ierusalim.

                           ESTE DE TREBUINŢĂ SĂ NE GRĂBIM
                                             SPRE POCĂINŢĂ?

      Primejdia de a ne pierde sufletele trebuie să se constituie într-un
îndemn spre a ne îngriji de mântuire. Pe cel ce nu se îngrijeşte de
mântuirea sufletului său îl ameninţă două primejdii: fie aceea că îl
poate găsi moartea, fie că îl poate părăsi harul. În ambele cazuri, răul
este imens, deoarece urmarea este moartea sufletului. Iată ce ne învaţă
Sfântul Ioan Gură de Aur„Nu amânaţi întoarcerea la Domnul,
nici nu aşteptaţi de pe o zi pe alta, ca nu cumva să vă pierdeţi în timp
ce aşteptaţi. Vremea morţii este necunoscutăşi este necunoscută
pentru următoarea pricină: ca să privegheaţi totdeauna. De aceea,
ziua Domnului vine la fel ca un fur noaptea; nu pentru a fura, ci
pentru a ne îndemna să fim mereu în stare de veghe. Pentru că cel
ce ştie că va veni furul stă şi priveghează şi, aprinzându-şi candela,
este totdeauna treaz. În acelaşi fel, aprinzând flacăra credinţei şi
având o viaţă curatăţineţi strâns şi cu bucurie candelele într-o
continuă priveghere. De vreme ce nu ştim când vine Mirele, trebuie
să stăm pregătiţi permanent ca, atunci când va veni, să ne găsească
priveghind“.
Sfântul Grigorie Teologul spune şi el„Nu este de trebuinţă să
aştepţi un anumit timp pentru a te îndrepta, deoarece nu ştii ce se
poate întâmpla mâine. Mulţi, făcând fel şi fel de planuri, nu au
ajuns a doua zi să le ducă le bun sfârşit“„Dacă continui să-ţi pierzi
vremea aşteptând ziua de mâine, prin puţina ta amânare vei fi jefuit
de cel rău, după cum îi e obiceiul să facă el în astfel de cazuri.
Diavolul spunedă-mi mie prezentul, iar lui Dumnezeu dă-i
viitorul; dă-mi mie tinereţea, iar lui Dumnezeu dă-i bătrâneţea, dă-mi
mie desfătările, iar lui Dumnezeu zădărnicia. Cât de mare este
primejdia care te înconjoară. Multe sunt necazurile ce ne pot apărea
în cale. Războiul te-a istovit; un bob a căzut unde nu trebuie (un
lucru atât de neînsemnat, de ai o părere bună despre tine, nu uita cât
de uşor poate muri omul); ori aluneci pe calea băuturii, ori te-a
doborât un vânt, ori un cal a fugit cu tine, ori ai luat otravă şi te
chinuie, ori ai fost găsit bolnav atunci când trebuia să fii de folos“.
Harul lui Dumnezeu îl părăseşte pe cel ce nu se pocăieşte
deoarece acesta a fost nepăsător faţă de bunătatea, îngăduinţşi
răbdarea lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel le spune celor ce stăruie în păcatŞi
socoteşti tu, omule, care-i judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar
le faci şi tu, crezi oare că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau
dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii
Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la
pocăinţă? Dar, după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi
aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui
Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui“ (Romani 2:3-
6).
Sfântul Apostol Petru zice„Îngăduinţa dumnezeiască se
transformă în mâhnire, răbdarea în nerăbdare, bunătatea în scârbă.
Iată pricina pentru care corifeul Apostolilor ne avertizează şi el să
nu ne lăsăm înşelaţi. Nu trebuie să privim răbdarea şi îngăduinţa lui
Dumnezeu ca o tărăgănare, deoarece El nu e delăsător, ci dovedeşte
îngăduinţă, nevrând ca cineva să piară, ci ca toţi să vină la pocăinţă.
Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet
mare, stihiile arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el
se vor mistui“ (2 Petru 3:9-10).
Că trebuie să ne grăbim a-L căuta pe Domnul o spune Însuşi
DomnulMă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi (Ioan 7:34)De aceea,
atâta timp cât suntem chemaţi de har, este trebuinţă de o apropiere
continuă. Lipsa acestei apropieri face ca atunci, într-un târziu, când ne
vom decide să căutăm harul, să nu-l mai găsim, deoarece uşa se va
închide şi, în timp ce vom striga„Deschide-ne, deschide-ne nouă“,
Mirele ne va striga„Nu vă cunosc pe voi“ (Matei 25:12)Am trăit în
păcat; poate că vom şi muri în păcat. Cine poate dovedi pentru noi
contrariul, dacă rămânem nepocăiţi? Iată ce spune Domnul iudeilor:
„Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru“ (Ioan
8:21)Deci, dacă nu ne vom pocăi atâta timp cât îl avem pe Hristos
chemându-ne la El, vom muri în păcatul nostru. Îl vom căuta, dar
căutarea noastră va fi în zadar. De aceea, este necesar să luăm aminte
că este de mare trebuinţă să ne grăbim spre pocăinţă, atât pentru faptul
că harul lui Dumnezeu ne poate părăsi, cât şi pentru aceea că, adesea,
înseşi păcatele ne pot aduce o moarte năprasnică şi neaşteptată, aşa
cum afirmă Sfântul Apostol Pavel în Epistola adresată corintenilor
celor păcătoşi„De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşşi
bolnavi şi mulţi au murit“ (1 Corinteni 11:30).
Un exemplu de părăsire din partea lui Dumnezeu despre care dă
mărturie Sfânta Scriptură este cazul lui Sedechia, regele lui Iuda, care,
în ciuda faptului că a căutat milă prin proorocul Ieremia, cerându-i
acestuia să se roage lui Dumnezeu pentru popor (cf. Ieremia 21:2), a
fost nimicit împreună cu regatul său. Totuşi, Ieremia a primit poruncă
de la Dumnezeu să nu se roage pentru ei, deoarece îl dăduse pe
Sedechia împreună cu regatul său pe mâna înfricoşătorului tiran
Nabucudonosor, regele Babilonului. Aceasta este pricina pentru care
Ieremia nu s-a rugat pentru ei. Oraşul a fost cucerit şi jefuit; au trecut
prin ascuţişul săbiei de la cel mai mic până la cel mai bătrân. Toată
familia lui Sedechia a fost măcelărită sub ochii acestuia; lui i-au scos
ochii, apoi l-au pus în lanţuri şi l-au dus ca rob în Babilon. Dumnezeu
Şi-a vărsat supărarea şi urgia asupra lui Sedechia, fiindcă el şi poporul
său au nesocotit şi au luat în batjocură cuvintele proorocului Ieremia,
şi-au învârtoşat inimile, refuzând să se întoarcă către Domnul (cf.
Ieremia 52:7-11).
Desigur că este înfricoşător, dar este şi drept. Este firesc ca cel
ce-L părăseşte pe Dumnezeu să fie şi el, la rândul lui, părăsit de El.
Este drept ca cel ce dă la o parte harul chemării lui Dumnezeu să fie şi
el dat la o parte de Dumnezeu. Este drept ca Dumnezeu să-Şi întoarcă
faţa de la cei ce-L părăsesc şi sunt indiferenţi faţă de El.
Sfântul Grigorie de Nyssa remarcă faptul că„în acest fel
dreapta judecată a lui Dumnezeu e în funcţie de dispoziţiile noastre;
acele trăiri dinlăuntrul nostru, pe acestea ni le răsplăteşte dreptatea,
făcând judecată în funcţie de ele“.
Tertulian zice„Dumnezeu nu se mulţumeşte cu o pocăinţă
formală, ci cercetează adâncimea sentimentului de pocăinţă. Nu
trebuie să amânăm din zi în zi pocăinţa. Să nu ascultăm mai mult de
glasul ruşinii decât de cel al pocăinţei. Ce fel de scuză este aceasta,
ruşinea? Ai păcătuit cu fruntea sus şi acum refuzi să-ţi pleci fruntea
pentru a cere iertare“.
Sfântul Isaac Sirul spune„Pocăinţa este absolut necesară
atât celor care au păcate grele, cât şi celor ce nu au. Nici un om pe
pământ nu este desăvârşit. Chiar dacă ai ajuns în vârful scării
virtuţilor, să te rogi pentru iertarea păcatelor tale. Semnele
adevăratei pocăinţe sunt supunerea fiarei mâniei şi abţinerea de a-i
judeca pe ceilalţi. Mânia este întotdeauna semn al unei mari
mândrii. Autoînvinuirea, pocăinţşi smerenia ne scutesc de o
grămadă de ispite şi căderi. Pocăinţa este lupta cu păcatul“.
Psalmul 50, care de pocăinţă, cu atâta putere este scris şi un
asemenea sentiment de pocăinţă se află în el încât şi acum, când îl
citeşte cineva, vrăjmaşul neamului omenesc, diavolul, tremură şi se
înspăimântă, nesuferind puterea lui.
Să ne amintim vestita apoftegmă Avvei Pimen cel Mare„Mai
bine un om care greşeşte şi se pocăieşte, decât unul care nu greşeşte
şi nu se pocăieşte. Cel dintâi are cuget bun, căci se mărturiseşte pe
sine păcătos, însă cel de-al doilea are cuget mincinos şi distrugător
de suflet, căci se mărturiseşte pe sine drept“.

                             POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE

              După citirea cărţilor sfinte ortodoxe un rol important pentru
mântuirea sufletului îl are pocăinţa. Nu există o altă cale către
mântuire afară de pocăinţă. În prezent oamenii se mântuiesc prin
suferinţşi pocăinţă. Fără pocăinţă nu este iertare, nici îndreptare:
sufletul omului moare. Dacă nu ar exista pocăinţa, nu ar fi nici cei ce
se mântuiesc. Pocăinţa este scara care duce la Rai. Da, în pocăinţă stă
taina mântuirii. Cât de simplu, cât de clar! Însă cum procedăm noi?
Renunţăm la pocăinţa mântuitoare arătată de Dumnezeu şi ne grăbim
spre a exersa virtuţile aparente (imaginare, închipuite), pentru că sunt
plăcute simţămintelor noastre; apoi, puţin câte puţin, pe neobservate
ne infectăm cu părerea de sine. De aceea cel ce doreşte să se
mântuiască să se căiască cât mai des. Povara păcatelor se înlătură prin
pocăinţă şi spovedanie

                               TOŢI SUNTEM ÎN ÎNŞELARE
               Sfântul Igantie Briancianinov spune„Cu toţii suntem în
înşelare“. Pentru a înţelege aceste cuvinte trebuie să ţinem seamă că
Sfinţii Părinţi socoteau „pocăinţa sau plângerea păcatelor“ ca fiind
cea mai mare lucrare a vieţii. Iată câteva cuvinte din Patericul
egiptean, pentru a întări afirmaţia Sfântului Iganatie Briancianinov:
Un frate l-a întrebat pe Avva Sisoe, zicând„Părinte, mă văd pe
mine că aducerea-aminte a lui Dumnezeu (adică rugăciunea minţii)
petrece cu mine“. A zis Avva SisoeNu este mare lucru să fie
cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată
zidirea.
................................................................................................................
Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând„Ce voi face
păcatelor mele?“ A zis lui Avva Pimen„Cel ce voieşte să se
izbăvească de păcate, prin plâns se izbăveşte, iar cel ce voieşte să
agonisească bună - săvârşire, prin plâns o agoniseşte. Căci plânsul
este calea pe care ne-a dat-o Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţii când
au zis: Plângeţi, că altă cale nu este, fără numai aceasta!“
Plânsul are îndoit folos„lucrează şi păzeşte“.
Auzind Avva Pimen că a adormit Avva Arsenie cel Mare,
lăcrimând a zis„Fericit eşti Avva Arsenie, că te-ai plâns pe tine în
lumea aceasta. Că acela care nu se plânge pe sine aici, acolo va
plânge veşnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu
neputinţă a nu plânge. Cei vechi spuneau: Precum umbra noastră
pururea o avem cu noi, ori încotro am merge, aşa se cade nouă să
avem umilinţşi plângerea pururea cu noi, ori încotro vom merge,
oriunde am fi“.

                   LUCRUL CEL MAI SCUMP DIN LUME

              Se spune că Dumnezeu a zis unui dintre îngerii SăiMergi pe
pământ şi adu-Mi lucrul cel mai scump din lume!
Îngerul a zburat pe pământ şi a străbătut munţşi văi, mări şi
râuri, în căutarea lucrului celui mai scump din lume. În sfârşit, după
ţiva ani îngerul a ajuns pe un câmp de bătălie şi a zărit un viteaz
ostaş murind din pricina rănilor primite pe când îşi apăra ţara. Îngerul
a luat o picătură de sânge, a dus-o la scaunul lui Dumnezeu şi a spus:
Doamne, negreşit acesta este lucrul cel mai scump din lume.
Dumnezeu a spusCu adevărat, îngere, scump este înaintea ochilor
Mei, dar nu acesta este lucrul cel mai scump din lume.
Astfel îngerul s-a întors pe pământ şi, după ce a umblat mulţi ani,
a ajuns la un spital unde o soră zăcea aşteptând să moară de o boală
cumplită de care se molipsise îngrijindu-i pe alţii. Când ultima suflare
a ieşit din trupul ei fără viaţă, îngerul i-a dus sufletul la scaunul de
judecată zicândDoamne, Dumnezeule, negreşit acesta este lucrul
cel mai scump din lume. Dumnezeu a zâmbit şi a zis îngeruluiCu
adevărat, îngere, jertfa pentru alţii este foarte scumpă înaintea
ochilor Mei, dar nu acesta este lucrul cel mai scump din lume.
Îngerul s-a întors pe pământ şi a umblat încă mulţi ani. S-a
întâmplat ca într-o zi, îngerul să zărească un om cumplit la înfăţişare,
călărind printr-o pădure întunecoasă. Se ducea la coliba duşmanului
său să-l nimicească. Apropiindu-se de casa duşmanului, ferestrele erau
luminate, iar membrii familiei, negândindu-se la nimic rău, îşi vedeau
de treburile lor. Răufăcătorul s-a apropiat şi a privit pe fereastră. A
văzut-o pe soţia duşmanului său cum punea copilul în pat şi-l învăţa să
se roage, spunându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate
binecuvântările Lui. Privind scena, răufăcătorul a uitat de ce venise.
Şi-a amintit de copilăria sa - cum mama sa îl punea în pat şi-l învăţa să
se roage lui Dumnezeu. Inima lui s-a înmuiat şi o lacrimă i s-a scurs
pe obraz. Îngerul a prins lacrima şi a zburat la Dumnezeu, zicând:
Doamne, negreşit acesta este lucrul cel mai scump din lume -
lacrima de pocăinţăDumnezeu a surâs către înger şi a zisCu
adevărat, îngere, Mi-ai adus lucrul cel mai scump din lume -
lacrima de pocăinţăcare deschide porţile cerului.
A-ţi mărturisi păcatele nu înseamnă că-I spui lui Dumnezeu ceva
ce El nu ştia deja. Dar până ce le mărturisim, ele sunt ca un zid între
noi şi Dumnezeu. De îndată ce le mărturisim (cu sinceritate şi căinţă),
ele se fac pod. Aşadar podul nostru către Dumnezeu îl construim cu
pocăinţă şi iertare.
Avva Sisoe, care a petrecut 80 de ani în pustie, a murit la vârsta
de 100 de ani. A dus o viaţă de pocăinţă. Lacrimile căinţei i-au lăsat
urme adânci pe chipul strălucitor. Totuşi la 100 de ani încă mai cerea
lui Dumnezeu vreme de pocăinţă. Ucenicii lui s-au miratTu ceri
vreme de pocăinţă, care eşti desăvârşit? Bătrânul Sfânt a răspuns:
Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi pus început bun. După 80 de
ani de nemaivăzută creştere duhovnicească, încă nu ajunsese la
desăvârşire. Încă mai râvnea să sporească, dându-şi seama de
nemărginitele putinţe întru Hristos.
Cultele religioase au confiscat cuvântul pocăinţă, pentru că
pocăinţă este un cuvânt autentic ortodox. Cu adevărat se pocăiesc
doar ortodocşii, cultele religioase nu cunosc pocăinţa fiind departe
de adevăr.
Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicândCe voi face
păcatelor mele? A zis lui bătrânulCel ce voieşte să se izbăvească de
păcate, prin plâns se izbăveşte, căci plânsul este calea pe care ne-a
dat-o Scriptura şi Sfinţii noştri Părinţi, zicândPlângeţi, că altă cale
nu este, fără numai aceasta. Plânsul are lucrare îndoitălucrează şi
păzeşte. Auzind Avva Pimen că a adormit Avva Arsenie cel Mare,
lăcrimând, a zisFericit eşti Avva Arsenie, că te-ai plâns pe tine în
lumea aceasta. Că acela care nu se plânge pe sineşi aici, atunci
acolo se va plânge veşnic.

                       DECI ORI DE VOIE AICI, ORI ACOLO ÎN
                 MUNCI, ESTE CU NEPUTINŢĂ A NU PLÂNGE.

Cu cât este mai sporit cineva în sfinţenie, cu atât mai adâncă este
înţelegerea păcătoşeniei sale. Dimpotrivă, cu cât este cineva mai
căzut, cu atât mai slabă este înţelegerea păcătoşeniei sale, iar
majorităţii oamenilor această înţelegere lipseşte cu totul. De aceea
marea parte a oamenilor nu înţeleg lucrarea de nevoinţă a pocăinţei şi
nu simt nevoia de a se îndeletnici cu o astfel de lucrare. DECI
POTRIVIT NEPUTINŢEI ÎNŢELEGERII POCĂTOŞENIEI
PROPRII, SUNTEM ÎN ÎNŞELARE!
Cei vechi spuneauPrecum umbra noastră pururea o avem cu
noi, ori încotro mergem, aşa se cade nouă să avem umilinţşi
plângerea pururea cu noi, ori încotro vom merge şi oriunde vom fi.
Şi neplăcută înaintea lui Dumnezeu este rugăciunea în care nu ne
simţim păcătoşi. OARE NE PUTEM LĂUDA CU O ASTFEL DE
RUGĂCIUNE??? De vreme ce nu putem, trebuie să recunoaştem că
rugăciunea noastră este nedesăvârşită în faţa lui Dumnezeu! Aceasta
este înşelarea, în general vorbind, de care suferă întreaga omenire şi
noi înşine! MERITĂ OBSERVAT CĂ CULTELE RELIGIOASE
ŞI TOŢI CREŞTINII SUPERFICIALI, SUNT LIPSIŢI PE DE-ANTREGUL
DE ACEST SIMŢĂMÂNT DE PĂCĂTOŞENIE. Este
un semn limpede că sunt în înşelare!

sursa

MAICA DOMNULUI: DESPRE POCĂINŢĂ

Postări populare de pe acest blog

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

O PILDĂ DESPRE PUTEREA RUGĂCIUNII PENTRU APROAPELE

De ce trebuie sa ne spovedim la preot si nu direct lui Dumnezeu ?

Păcătuit-am, Doamne

Ce trebuie să facă un creştin ortodox