Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                            Despre rugăciune


Iată una din întâmplările mele, petrecută în Franţa, în anii douăzeci, înaintea plecării mele la Athos (1925).

Mă rugam îndelung şi cu lacrimi lui Dumnezeu: „Caută un mijloc şi mântuieşte lumea: pe noi toţi cei răzvrătiţi şi cruzi…”. Deosebit de fierbinte era rugăciunea mea pentru cei mici, pentru cei săraci şi împilaţi. Spre sfârşitul nopţii şi, de asemenea, al puterilor mele, pentru un scurt timp, am pierdut rugăciunea şi mi-a apărut în minte ideea: „Dacă eu, cu toată puterea inimii mele, compătimesc omenirea întreagă, cum să-L înţeleg pe Dumnezeu, Care priveşte cu indiferenţă la suferinţele atâtor milioane de oameni zidiţi de El Însuşi?
De ce, oare, îngăduie El atâta violenţă?” Şi aşa mă adresam Lui cu întrebarea nebunească: „Unde eşti Tu?” Şi, în inimă, am auzit aceste cuvinte: Oare tu te-ai răstignit pentru ei? Aceste cuvinte blânde, rostite de Duhul în inima mea, m-au cutremurat: Cel Ce S-a răstignit mi-a dat răspunsul ca un Dumnezeu.

    Răspunsul scurt al lui Dumnezeu conţine în sine esenţa lucrului. Cuvântul lui Dumnezeu aduce în suflet un nou şi deosebit sentiment al existenţei: inima simte revărsarea vieţii purtătoare de lumină; mintea dobândeşte înţelesuri până atunci ascunse. Atingerea de noi a energiei creatoare Dumnezeieşti ne creează din nou. Cunoaşterea primită de noi pe această cale nu poate fi asemănătoare cu înţelegerea filosofică: împreună cu înţelegerea situaţiei, se comunică întregii fiinţe omeneşti un alt mod de existenţă: vederea lui Dumnezeu se îmbină cu torentul iubirii rugătoare către El.

Ce gândeam eu după ce am primit răspunsul de la Dumnezeu? Iată ce: dacă Dumnezeu este aşa cum ni L-a revelat Hristos Cel răstignit, atunci noi, toţi, şi numai noi suntem vinovaţi de tot răul care umple istoria omenirii. Dumnezeu S-a arătat pe Sine în trupul nostru, aşa cum este El. Noi nu numai că L-am respins, noi L-am omorât, dându-L la moarte de necinste. Eu am văzut, cu duhul, că pricina chinurilor omeneşti nu este lipsa de compasiune a lui Dumnezeu faţă de noi, ci, în mod exclusiv, reaua întrebuinţare de către oameni a darului libertăţii. În disputa mea cu Dumnezeu
– El a învins. La început, m-a cuprins o ruşine amară pentru gândul meu nebun şi mândru: ca şi cum eu aş fi mai compătimitor decât El. Din pricina ruşinii, mi-a venit o autoosândire la pocăinţă. Apoi, totul a fost biruit de bucurie. Domnul nu numai că nu m-a osândit pentru obrăznicie, dar chiar a revărsat peste capul meu o binecuvântare îmbelşugată. Am înţeles mai târziu că şi acea rugăciune de compătimire nu fusese altceva decât acţiunea Lui în mine.

Să merg mai departe. A descrie experienţele duhovniceşti ce mi-au fost date este o sarcină dificilă. Eu am trăit sfâşierea omului aşezat la hotarul a doua lumi: al lumii acesteia – văzute – şi al celeilalte, nevăzute, cereşti, care se pătrunde cu mintea. Prin ceea ce vorbesc, că am fost aşezat la hotarul a două lumi, vreau să demonstrez că cele petrecute cu mine m-au depăşit; nu eram eu iniţiatoul, ci Dumnezeul Cel Viu, în mâinile Căruia eu am căzut (cf. Evr. 10: 3). Deşi duhul meu suferea, el era totuşi uimit de slava lui Dumnezeu. Experienţa mi-a arătat cât de inertă este firea noastră în păcat. Chiar astfel de rugăciuni, ca cea arătată mai înainte, nu eliberează imediat firea noastră căzută. La presiunea crescândă a evenimentelor exterioare ale veacului nostru, care căpătau un caracter din ce în ce mai periculos, eu, iară şi iară, mă întorceam la lupta cu Dumnezeu. Acum, eu îmi dau seama că, deşi la suprafaţă viaţa mea s-a scurs fără fapte rele văzute de oameni, dar, în profunzime, duhovniceşte, eu am fost şi sunt întuneric.

Ţinta principală a rugăciunii rămâne în veci neschimbată, dar, nepierzând unitatea nazuinţei iniţiale, în decursul vieţii, ea îşi schimbă neîncetat conţinutul. Câteodată, ea cuprinde întreaga lume, în ansamblul ei; câteodata însă, se concentrează la nevoile momentului dat. Situaţiile diferite pot fi impulsul ei: pocăinţa personală, compasiunea pentru aproapele, rugămintea de a fi iertat, iluminarea în nedumeriri, aducerea de mulţumiri lui Dumnezeu sau încântarea faţă de Dumnezeu-Mântuitorul şi multe altele. Însetez după Dumnezeu, dar Lumina care izvorăşte din El şi puterea Lui, care lucrează în noi, cum să le înfăţişezi? Eu cunosc deplina-mi neputinţă: văd că nu pot evita desele repetări ale aceluiaşi lucru, exagerez în mod obositor sau sunt deosebit de adunat.

Nu o dată, rugăciunea mea (dacă pot numi aşa ceea ce s-a întâmplat cu mine în realitate) a atins o obrăznicie fără seamăn. Continuând să văd cum în întreaga lume domneşte coşmarul violenţelor stăpânitorilor pământului „asupra fraţilor lor” (cf. Mt. 23: 8), întru amărăciunea inimii, ziceam: „dacă Tu ai făcut toate şi fără Tine nimic nu există” (cf. In.1: 3), atunci toţi aceşti mârşavi criminali, capabili să verse sângele a milioane şi milioane de oameni ai planetei de dragul câtorva zile de plăcere perversă în oprimarea acestor sărmani martiri – atunci, nu sunt ei vinovaţi judecăţii şi nu ei sunt răspunzatori… Tu, ca Ziditor a toate, eşti unicul vinovat pentru durerea nemăsurată de pe pământ”.

Grea mi-a fost această ispită: eram la marginea deznădejdii şi, parcă, a nebuniei şi nu se întrezărea nicio ieşire. Şi din nou m-a cercetat Domnul: lumina Lui s-a atins de inima mea şi gândirea mea a început să curgă pe un alt făgaş: Tatăl L-a trimis pe Fiul Său să mântuiască lumea şi eu L-am omorât. Dar, iată, El a înviat ca un biruitor al morţii şi deja ca un Împărat al veșniciei „înfăptuieşte întru dreptate judecata Sa asupra popoarelor” (Ps. 9, 9; Evr. 10: 31).
Aşadar?
 Nu în hotarele pământeşti se dezleagă problema binelui şi a răului. Cei care merg precum oile la jertfă, neîmpotrivindu-se răului (Mt. 5: 39), se aseamănă Fiului Părintesc (Is. 53: 7) şi vor învia cu El întu slavă..

Un fragment din cartea- Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov
se poate descărca gratuit de aici:

http://lecturiduhovnicesti.blogspot.ro/…/cuviosul-arhimandr…

Postări populare de pe acest blog

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

O PILDĂ DESPRE PUTEREA RUGĂCIUNII PENTRU APROAPELE

Păcătuit-am, Doamne

Ce trebuie să facă un creştin ortodox

Despre frica de Dumnezeu