luni, 16 noiembrie 2015

Lemnele şi focul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


 Să băgăm de seamă că lemnele ce ard în foc ne pot fi şi ele o predică minunată şi un ajutor preţios pentru înţelegerea Sfintei Evanghelii despre dragostea lui Dumnezeu.
De ce ard lemnele când le aprindem? Învăţaţii au aflat că lemnele când ard nu fac altceva decât să dea înapoi căldura pe care au absorbit-o din razele şi căldura soarelui. Focul nu este, aşadar, altceva decât o căldură a soarelui pe care lemnele au absorbit-o în ele şi, când le aprindem, ne-o dau nouă. În această asemănare trebuie să fim şi noi faţă de iubirea Tatălui Ceresc. Soarele şi izvorul iubirii noastre este Dumnezeu şi Jertfa cea Sfântă a Fiului Său. Iubirea ce o primim noi neîncetat din acest izvor infinit, trebuie să o dăm şi noi mai departe. O, ce lucru fioros se vede în ziua de azi! Lemnele cele neînsufleţite ne dau nouă căldura primită de la soare, însă noi nu dăm nimic. Lemnele dau căldură, iar noi dăm răceală. Sorbim căldură şi lumină, dar dăm afară ură şi otravă. La îndemnurile mele de a se împăca doi oameni certaţi, unul spunea aşa: Asta n-o pot face, părinte, nu mă lăsa inima să-l iert! Ba, diavolul nu te lasă! i-am răspuns eu. Dumnezeu te-a iertat prin Jertfa Fiului Său şi tu nu vrei să ierţi.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO