Amânare

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




- De ce amâni?
- Ce să amân?
- Ca să iubești
- Păi nu amân!
- Ei nu amâni, prieten drag, te scuzi, te-ascunzi, te fâstâcești.
- Cum poți să spui așa ceva? Eu am iubit mereu femeia, pacea, natura, sportul, viața, mereu am zis iubirea-i cheia! Cum poți să crezi că nu iubesc, când tot ce vreau e să fac bine? Îmi calculez, îmi fac un plan și am încredere în mine.
- Ce ai iubit tu la femeie? Că doar un suflet poți iubi. Pantofii, haina și machiajul, sânii și fundul crezi că-s vii?
- Mă scuzi…
- Dar stai să îți explic! Ce ai iubit mai mult la pace? Puterea ta de remarcare sau de-a schimba ce altul face? Ce ai iubit tu la natură? Cum poți iubi o moleculă? Cum poți iubi tu un copac, un simplu cap sculptat de dac? Cum poți iubi o mare moartă? Cum poți iubi tu o pădure? Ce ai iubit la răsărituri și la apusuri? Haide spune!
- Exagerezi! Eu le-am iubit…
- Și crezi că asta e iubire? Când dragostea pură iubește doar suflete de orice fire. Că inimi pentru inimi bat și un suflet sufletul iubește. Restul sunt gândul unui drac care ucide mișelește. Plăcerea are multe forme și toate par cu bază bună, dar când fundația putrezește construcțiile ți se dărâmă.
- Atunci de ce s-au mai creat? De ce există printre noi?
- Ca să-L iubim pe Creator, să nu ajungem oameni goi. Că lumea asta este mare și vei ajunge să creezi, dar fără dragoste, vezi tu?! Vei pierde și ce-i bun și crezi. Puterea este un pericol, și vei avea acea putere, ba chiar o ai dar ai controlul să faci din ramuri mitraliere. O pace dintr-o minte sumbră și dintr-o inimă-ngețată nu este pace, nici iubire, ci doar plăcere camuflată. Eu am iubit și lesedeul și diemtiul, trăbălia, ne-nțelegând că-i doar sicriul pe care îl înghite glia.
- Ești un nebun și te iubesc!
- S-o crezi, s-o simți cu adevărat, nu că îți scriu și te distrează cum arunc litere-n ecran, că așa nu-nțelegi nimic, dragostea e ființă vie și ea unește inimile chiar și printr-o simplă hârtie. Iubirea e din suflet coane! N-o s-o găsești la un teveu, pe o tabletă sau un smartfon, într-o cafea cu iz ateu.
- Îmi place sportul, îl iubesc!
- Observi cum gura îți grăiește un adevăr subtil ascuns în mii și mii de diferențe?! Ca să iubești nu tre’ să placi, că dragostea nu e plăcere, ea e sanzație și trăire ce-aduce-n inimi mângâiere. Și El e ea, că vrei sau nu, iar altă cale nu există de-a te salva din veșnicie, de-o clipă infinită, tristă. Iar sportul tău nu are suflet și-o faci chiar fără să gândești ca să mai ai încă o formă cu care o să te mândrești. Și sănătatea e o stare ce-ți vine tot din dragoste, adică de la El amice, Hristos nu e vreo pacoste. Și orice boală e un gând ce îți transformă materialul și-ți spune prin pastile roz că-ți poți atinge idealul. Dar idealul n-are formă cu abdomen în pătrățele și celulita e un gând din miile de gânduri rele, ca să-ți testeze dragostea de-a căuta-o doar pe ea, când moartea trupului te naște, să nu pierzi Raiul ca satana.
- Dar iubesc viața! Nu-nțelegi? Sunt mulțumit și chiar îmi place.
- Îti place și-ăsta ți-e sicriul, iar tu crezi ca e carapace.
- Sunt fericit dacă fac sport, mai meditez, mă mai distrez, vreau să iubesc doar tipe bune, călătorii, nu să fumez. Să beau un ceai, să rad, să fug, să urc pe munți și să glumesc, toate aceste mii de lucruri mă fac să simt că… chiar trăiesc.
- Deci tu trăiești doar pentru lucruri?
- Eu le iubesc și asta cred…
- Infinitatea vieții noastre nu îți permite să greșești în a alege dragostea în fața ghimpilor lumești. Cum crezi tu că iubești viteza? Că e proces de fizică, ce nu e suflet, n-are viață, n-are esență, mimică. Sau cum de îți iubești cățelul care-i o piesă în decor, este viu și stiu că-i suflet ghidat de-al nostru Creator, dar inovează și se joacă, poți să-l dresezi sau să-i pui lesă, ca să-ți mai stimulezi mândria de-a controla o altă piesă. Vrei și-ți dorești și iarăși vrei, și iar dorești să faci ceva, dar neschimbând sensul acum vei vrea să cucerești lumea. Iar cu cățelul nu-i iubire, cât nu te prinzi că e creație, și tu te-nchini la înc-un idol ce-ți fură dragostea cu grație. E o plăcere că-i pufos, te stimulează parental, mâncare, pipi și hăinuțe, o ocupație spre calvar. Mai bine tac… că văd că doare. Dar este bine c-ai reacție, frustrarea cea din adevăr lovește orice excitație. Și îți va sparge gheața-ncet de pe inima ce nu mai bate deși o auzi, anatomie cu un pic de iubire-n spate. Și să-L iubești că ți-a dat câine cum L-ai iubi pentr-un copac, că sunt același material, doar că nu e-nrădăcinat!
- Iubesc și casa mea drăguță, eu asta simt, n-ai ce să-i faci!
- Îti place! Dar nu-i zi iubire că ești cu dracu’ umeri craci. Iubirea ține doar de suflet, și de un suflet infinit, iar dragostea este doar una, restul sunt lemne și granit, iubirea îți vorbește, scrie, și tu citești acum din ea, doar ea poate șterge dorințe, țeluri sau orice tu ai vrea. Că satisfacția-i trecătoare când ea nu vine din iubire, și-n loc să trăiești din plin viața, tu doar alergi așa-n neștire. Cum poți să iubești muzica? Cum crezi că poți iubi o carte?
- Muzica e iubita mea…
- Da-i moartă, deci ești tot departe
- Ea îmi transmite dragoste, ea îmi transmite satisfacție, parcă e îmi curge viață-n vene, medicament…
- Sau doar infecție? Tu nu-nțelegi că dragostea e altceva decât o lecție de educare a cuiva, nu-i un cilaut c-un pai și-o frecție. O ai demult dar tinzi s-o pierzi că ție-ți place mai mult gândul venit din note scrise verzi care vor incendia pământul. Nu-ți amintești și nici n-ai cum, că lumea este sufocată de frici, plăcere și mândrie, gheațar în bezna-ntunecată.
- Măcar relația mi-o iubesc și tipa chiar ține la mine.
- De ce o iubești? Că te iubește? Sau o iubești că așa-ți vine?
- Nu înțeleg…
- Păi nici n-ai cum să înțelegi când n-ai iubire, că limba mea e dragoste iar limba ta e rătăcire, de-aș ști că ai stropi de dreptate aș alerga acum la tine, și-o fac că să vii după mine, să vezi un pic din lumea mea, acum că știi care e calea, caută raza, nu uita!
- Și cum s-o caut, ce să fac? În lumea asta m-am născut, case, mașini, bani și cafele, pocăr, alcool și mult futut, paie și sporturi și cariere, cărți, internet și meditație, spectacole, filme, concerte, plimbări și multă agitație, căței și cai, pisici și pre’teni, politică și mult cancan, excursii, alpinism, suporteri, e tragic dacă-s toate-n van. Și spiritual am încercat să caut și chiar am găsit senzații, ceacre și știința, masoni, religii, orice mit. Citesc destul și vreau mai mult, inteligență și creație, jocuri și aptitudini noi, deja eu am un plan de viață. Cum poți să spui deșertăciune? Cum poți să spui că sunt în van? Cum poți să zici că toate astea sunt doar un simplu paravan?
- Păi sincer, altfel nu am cum, și știu că adevărul doare dar asta până-ncepi să-I ceri senzația pură din lucrare, care va umple rapid golul pe care chiar tu l-ai creat doar cu dorințe, deci alegeri și gândurile unui drac. Începe azi! Nu amâna!
- Ce să amân?
- Ce-ai amânat, vezi cât e ceasul că e seară! Dar dragostea te-a așteptat. Căci Dumnezeu are răbdare mai multă decât orice drac. Un diavol ce-ți va da cu scafa în veșnicie ură vrac.
- Păi eu nu înțeleg nimic! Ori Dumnezeu ori dragoste?
- E unul singur dragul meu, Iisus Hristos e numele…
- Mă spovedesc și-o să mă rog…
- Nu amâna, atât îți spun!

Simțirea este efectul unei acțiuni, nicidecum o acțiune în sinea ei, fiind un simplu rezultat al mutărilor pe care le faci pe tabla asta foarte complexă de șah, unde sunt miliarde de regine și regi, și câțiva pioni care visează tot regalitate, pe chiar tu l-ai creat doar cu dorințe, deci alegeri și gândurile unui drac. Începe azi! Nu amâna!
- Ce să amân?
- Ce-ai amânat, vezi cât e ceasul că e seară! Dar dragostea te-a așteptat. Căci Dumnezeu are răbdare mai multă decât orice drac. Un diavol ce-ți va da cu scafa în veșnicie ură vrac.
- Păi eu nu înțeleg nimic! Ori Dumnezeu ori dragoste?
- E unul singur dragul meu, Iisus Hristos e numele…
- Mă spovedesc și-o să mă rog…
- Nu amâna, atât îți spun!

Simțirea este efectul unei acțiuni, nicidecum o acțiune în sinea ei, fiind un simplu rezultat al mutărilor pe care le faci pe tabla asta foarte complexă de șah, unde sunt miliarde de regine și regi, și câțiva pioni care visează tot regalitate, pe când nebunii dau ture pe cai cu mitraliere în mâini ca să ne aducă pacea prin război. Cum oare?! Eu propun să ne iertăm dușmanii până prind ciudă. În curând oricine are o armă în mână va trage în cel cu armă și asta defapt e de când lumea. Deci câtă căpățâna de putrezită îți tebuie să mergi voluntar în armată, când toate armatele lumii sunt controlate de la un singur birou oval și câtă dragoste lipsă poți avea să dai un șer la un linc unde unu e feeeil de accidentat, controlat de draci, doar ca noi să ne mai  distrăm puțin unii pe seama altora. Ia degetul de pe trăgaciul Feisbucului că îți ucizi frați fără milă draga mea surioară și tu frate scump, prin miile de invitații la proteste organizate de oengeuri, când toate răspund la telefonul aceluiași birou oval, mult peste guverne, masoni, biserici, pseudoiluminati și paramilitari. Hai să ne arătăm unii altora că știm să recunoaștem adevărul, că suntem niște nimeni în fața tuturor, să vadă și vecinii că luptele se vor  câștiga doar cu pace și ospitalitate. Poate, poate, devin și ei niște nimicuri ca dacii de față și o să ne iubim precum oamenii, căutând să luăm din pură  dragoste măcar un cinci la examenul ăla pentru admiterea în Rai. Șah mat!
Dragostea este în tine dar e acoperită cu miliarde de gânduri și simțiri opuse ei, astfel tu deja ești aflat într-o zonă îndepărtată de ea. Asta este situația în care ai ajuns! Orice formă de a adăuga, orice la ceva ce deja ai, e doar o bucățică de cașcaval așezată în capcana ce vrea să-ți fure clipa aia cea mai lungă din lume, căreia nu ai vrea să-i pui capăt niciodată. Și doar   ortodoxia e un adevăr limpede, o metaforă frumoasă într-o lume care și-a pierdut demult sensul, o lume în care clipele sunt așteptate să treacă pentru a ajunge la ceva mai bun, cândva, poate mâine, dar analizând rezultatele vei obesva că timpul trece în defavoarea ta, și nu e că așa ar vrea cineva anume, e o cale singură către ospitalitate. Poate, poate, devin și ei niște nimicuri ca dacii de față și o să ne iubim precum oamenii, căutând să luăm din pură  dragoste măcar un cinci la examenul ăla pentru admiterea în Rai. Șah mat!
Dragostea este în tine dar e acoperită cu miliarde de gânduri și simțiri opuse ei, astfel tu deja ești aflat într-o zonă îndepărtată de ea. Asta este situația în care ai ajuns! Orice formă de a adăuga, orice la ceva ce deja ai, e doar o bucățică de cașcaval așezată în capcana ce vrea să-ți fure clipa aia cea mai lungă din lume, căreia nu ai vrea să-i pui capăt niciodată. Și doar   ortodoxia e un adevăr limpede, o metaforă frumoasă într-o lume care și-a pierdut demult sensul, o lume în care clipele sunt așteptate să treacă pentru a ajunge la ceva mai bun, cândva, poate mâine, dar analizând rezultatele vei obesva că timpul trece în defavoarea ta, și nu e că așa ar vrea cineva anume, e o cale singură către ceea ce cauți tu în alte teorii mai comode și mii și mii de tehnici de autocunoaștere și evoluție spirituală sau materială.
Dumnezeu nu se uită la haine, coafuri, cariere, averi, bani, inteligență, bunădispoziție, misionarism, ambiții și idealuri false. Ești doar un nimeni că așa ești tu, și eu, și oricare alt omuleț, dac, ungur, englez, chinez, rus, turc, bulgar, francez, bogat, sărac, înalt sau scund, șchiop sau fumător, drogat sau manierat, yoghin sau mason, ortodox, catolic, musulman, ateu, sionist, rațional sau om de știință, artist sau boschetar. Ești un nimeni! Și dacă o să începi să vezi asta, viața va prinde o formă la care nu prea te aștepți. Și mai e o chestie! Dragostea nu se poate mărita cu mândria, nici măcar așa în concubinaj, că nu au cum. Iar dorințele, plăcerile, fricile sunt toate boli ale unei nave carnale la care tot repari de ceva ani din mândrie și poftă de viață, neștiind că intrarea în Împărăție e o ușiță mică și veche, unde trebuie să te apleci puțin, să lasi capul semeț mai jos, evident, dacă chiar vrei să ajungi să trăiești cea mai lungă clipă din lume, pe care nu ai vrea să o stingi, și asta nicidecum singur sau cu douăzeci de prieteni, ci alături de alte miliarde de miliarde de ființe nemuritoare iubitoare ca tine, care rezonează prin dragoste, cunoscând adevărul, simțind viața și urmând calea către un infinit paradisiac mult mai complex de
unde trebuie să te apleci puțin, să lasi capul semeț mai jos, evident, dacă chiar vrei să ajungi să trăiești cea mai lungă clipă din lume, pe care nu ai vrea să o stingi, și asta nicidecum singur sau cu douăzeci de prieteni, ci alături de alte miliarde de miliarde de ființe nemuritoare iubitoare ca tine, care rezonează prin dragoste, cunoscând adevărul, simțind viața și urmând calea către un infinit paradisiac mult mai complex decât pământul. Doamne ajută!

versuri de
Horatiu Stoica

Postări populare de pe acest blog

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

De ce trebuie sa ne spovedim la preot si nu direct lui Dumnezeu ?

O PILDĂ DESPRE PUTEREA RUGĂCIUNII PENTRU APROAPELE

Păcătuit-am, Doamne

Ce trebuie să facă un creştin ortodox