joi, 28 mai 2015

Fra Angelico (1395 - 1455) BunaVestire

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
  • Fra Angelico (1395 - 1455)



    Anuntarea cum zic catolicii,BunaVestire cum spunem noi romanii

    Este unul dintre pictorii mei favoriti,alaturi de Duccio si Giotto.Exista atat de multa informatie si iubire a mea pentru Fra Angelico incat as putea imple tot spatiul electronic,dar cine ar citi?
    Am consensat la minim informatia cu o explicatie suplimentara asupra unui piese.
    Fra Angelico, (c. 1395 – 18 februarie 1455) pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraţie sacră din quattrocento. Este menţionat în lucrarea lui Giorgio Vasari Vieţile artiştilor ca având un "talent rar şi desăvârşit".

    Priviti ce frumoase imagini,ce simbolistica minunata.Ingerul Gabriel este cel ce aduce vestea Fecioarei,deci este infatisat la fel ca cei ce raspandeau vesti,cu goarna si toba.Absolut superb

    Cunoscut în Italia drept il Beato Angelico, pentru contemporani el era Fra Giovanni da Fiesole. În lucrarea lui Vasari, scrisă înainte de 1555, era deja cunoscut drept Fra Giovanni Angelico. În timpul vieţii şi imediat după moartea sa, era de asemenea supranumit şi Il beato (Cel Binecuvântat), din cauza talentului său de a picta subiecte religioase.

    Nasterea Domnului

    Biograful din secolul al XVI-lea spune despre el: "Este cu neputinţă să reverşi prea multe laude asupra acestui sfânt părinte, care era atât de modest şi umil în toate cele ce făcea şi spunea şi ale cărui picturi erau zugrăvite cu atâta uşurinţă şi pioşenie".

    Stilul lui Fra Angelico a fost descris drept "pios" şi într-adevăr, aceasta este trăsătura sa predominantă. Chipurile pictate de el au un aer de suavitate transfigurată, fervenţă religioasă şi cunoaştere esoterică ce radiază, prezentând un mare interes pentru anumiţi critici şi creând într-o manieră fără egal un anumit ideal - acela de sfinţenie şi detaşare de agitaţia şi zarva laică.

    Salvarea lui Adam din iad

    Nu trebuie însă ignorat faptul că nu întotdeauna reuşeşte că evite capcanele unei asemenea metode, figurile devenind lucioase şi nefireşti, cu un surâs afectat, de o religiozitate fără gen, care abia eludează artificialul sau chiar ipocrizia; deci, altor critici, cu o gândire mai masculină, mai hotărâtă poate, le va produce o slabă impresie.

    Admiţând aceste consideraţii, Fra Angelico ar trebui totuşi acceptat fără tăgadă drept un pictor cu har, neabătându-se de la propriile valori, în armonie cu chemarea sa monahală, de o puritate nepătată şi un devotament extraordinar.

    Luminozitatea şi gama sa de nuanţe deschise sunt remarcabile, îmbinate cu o folosire liberă a tehnicii auririi; toate acestea conduc la caracteristica aceea celestă, care evidenţiază atât de pregnant versiunile personajelor sfinte pictate de el, ierarhia cerească şi slava celor izbăviţi.

    Schimbarea la fata

    Celebrul pictor renascentist Fra Angelico spunea ca vede mereu ingeri in camera sa atunci cand se trezeste din somn.

    Si acum va prezint pictura ce vroiam sa o descriu.Mai intai prezint cadru general si apoi scot din context detaliu respectiv

    Iar in continuare va voi arata o minunatie culturala.Un limbaj al culorii,o imbatare a simturilor,o respiratie atemporala provocata de aceasta viziune artististica.Interpretarea este pur personala,nu o veti gasi altundeva,este simtul meu launtric legat de acest artist.

    Se pot observa urmatoarele:

    -pe exterior cei 12 profeti ai Vechiului Testament-Isaac,DanielRegele David,Moise ,Solomon...
    -in interior opt apostoli-Ioan,Marcu,Matei......
    -iar jos Ezechil si Papa Grigorie,de unde a inceput schisma ortodoxa/catolica
    -si totusi mai ramane un un element de descifrat;-ce scrie pe cele doua inele

    Interpretarea inelelor si traducerea lor o datoram prietenei Machandi-7

    Ioan 1:1-3
    Da, pe inelul exterior al rotii este un text din Geneza 1:1-5(facerea lumii - vechiul testament), si anume:
    1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
    2. Şi pământul era nelocuit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
    3. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
    4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
    5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.

    iar in inelul interior este un text din Noul Testament, Ioan 1;1-3:

    1La început era Cuvantul, şi Cuvantul era cu Dumnezeu, şi Cuvantul era Dumnezeu.
    2El era la început cu Dumnezeu.
    3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără El.

    Albumul foto aici:http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-
    Iniţial, Fra Angelico s-a pregătit ca miniaturist (desenator de miniaturi in manuscrisele vremii), probabil lucrând împreună cu fratele său mai mare, Benedetto, călugăr dominican şi el. Mănăstirea San Marco din Florenţa păstrează mai multe manuscrise care îi sunt atribuite total sau parţial. Pictorul Lorenzo Monaco se poate să fi contribuit şi el la pregătirea sa artistică, iar influenţa Şcolii din Siena poate fi regăsită şi ea în opera lui Fra Angelico.

    Cele mai timpurii dovezi ale calităţilor sale se găsesc într-un număr considerabil la Cortona, unde fusese trimis pe durata noviciatului său (1408-1418). Se pare că aici şi-a petrecut întreaga perioadă premergătoare debutului vieţii monahale.

    Ajuns la Florenta se află imediat sub patronajul lui Cosimo de Medici. Cosimo de Medici a aranjat să îi fie rezervată o chilie doar pentru el în mănăstire (mai târziu ocupată de Savonarola), unde se putea retrage departe de lume. Conform lui Vasari, la îndemnul acestuia a început Fra Angelico proiectul pictării mănăstirii, incluzând magnifica frescă din capiteliu, mult reprodusa Bunavestire, o Maesta cu sfinţi, precum şi o serie de fresce pioase, reprezentând aspecte ale vieţii lui Iisus, ce împodobesc pereţii chiliilor.

    În 1439 a terminat una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, altarul mănăstirii San Marco din Florenţa. Rezultatul va fi neobişnuit pentru acea perioadă. Imaginea Madonnei cu Pruncul pe tron, înconjurată de sfinţi era destul de frecventă, cuprinzând un decor celest, cu îngeri şi sfinţi plutind sub formă de prezenţe divine şi nu de oameni. În acest caz însă, sfinţii sunt aşezaţi de jur împrejur, aranjaţi astfel încât dau impresia că discută despre experienţa de a o vedea pe Fecioară în toată splendoarea. Astfel de picturi, cunoscute sub numele de Sacra Conversatione, vor deveni specialitatea lui Giovanni Bellini, Perugino şi Rafael.

    În 1455, Fra Angelico moare în timp ce se afla la Roma, probabil pentru a lucra la capela Papei Nicolae. Va fi înmormântat în Biserica Santa Maria sopre Minerva.
  SURSA http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-

duminică, 24 mai 2015

Care este numele corect al Mântuitorului – Iisus sau Isus?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




Poate va intrebati de ce tratez un asemenea subiect pe pagina personala in loc sa postez pe celalalt profil eminamente religios-artasireligie.

Ei bine consider ca deja a devenit un act de cultura generala elucidarea acestei dispute ce trece dincolo de hotarele religiei.

In dese randuri pe profilul -aratasireligie-am intalnit un asemenea dialog:

Am o mare rugăminte, numele Domnului se scrie Iisus, deoarece Isus din greaca veche înseamnă “măgar”. Iertare pentru remarcă dar consider necesar a o invoca aici pentru că nu pot să citesc astfel numele Mântuitorului. Multumesc pentru înţelegere. Doamne ajută!

Cand am auzit această interpretare am mers să fac investigaţiile necesare şi în primul rând am verificat Noul Testament în limba greacă. Desi nu am scris nimic dupa ce m-am edificat,am sa o fac acum caci discutia se tot repeta.

“Iăsous” este transliteraţia exactă a felului cum se scrie numele lui Isus în Noul Testament din limba greacă. Cu părere de rău, nu dispun de caracterele (fonturile) necesare ca să redau exact cum se scrie în limba greacă. Deci, nu este nici Iisus şi nici Isus, dacă ne referim la felul exact cum este scris numele Mântuitorului în limba greacă.

“Onos” este transliteraţia exactă a cuvântului din Noul Testament în limba greacă care în limba română este tradus “măgar”. Deci, nici pe departe nu sună asemănător şi nu poate fi confundat. Pentru siguranţă am mai verificat odată care este traducerea cuvântului “măgăruş” în limba greacă şi este ” ‘onarion”. Nici pe departe nu seamănă la pronunţare cu cuvântul “Iisus” sau “Isus”.

In greaca se folosesc cuvintele: "onos", "polos", sau "upozughion", iar in ebraica : ????

Şi dacă am pomenit despre acest animal, este important să menţionăm că pe un măgăruş a încălecat Domnul Isus când a întrat în Ierusalim aşa cum scrie Evanghelistul Ioan:

Isus a găsit un măgăruş, şi a încălecat pe el, după cum este scris: “Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.” (Evanghelia după Ioan12:14-15)

Faptul că Domnul Isus a întrat astfel în Ierusalim a avut o semnificaţie dublă. Prima este că a mai arătat încă odată oamenlor smerenia în care a venit pentru ai mântui de la pierzarea veşnică. A doua semnificaţie a fost pentru a le da prilejul oamenilor să recunoscă în El pe Mesia cel profeţit de prorocul Zaharia care a scris:

Saltă de veselie, fiica Soinului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine, El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. (Zaharia 9:9)

Si atunci de unde totusi aceasta scriere diferita a numelui mantuitorului intre ortodocsi si catolici sau alte culte occidentale,mai putin anglicanele,unde Jesus este clar.?In paranteza fie spus nu imi este clar de ce singular este -ortodox-si pluralul este-ortodocsi.

''Fereste-te de basmele lumesti si babesti. '' (1 Timotei 4:7 )

Aici intra si ce tot scriu de ani de zile ca la biserica mergem cu pomelnic nu cu acatist,acatistul fiind un cantec de multumire,cel mai ades catre Maica Domnului.

De ce protestantii, greco-catolicii si alte denominatiuni scriu ISUS cu un " I ", iar ortodocsii cu doi " I " (IISUS) ?De ce in Biblie traducerea Cornilescu este scris cu un '' i'' si in versiunea Biserici Ortodoxe cu doi de ''i''?

Problema scrierii numelui lui ISUS este o problema minora in judecarea spiritualitatii cuiva. Este pur si simplu o problema de redactare. Ortodocsii invoca doua motive pentru care folosesc numele IISUS (cu doi "i" ) .

1. In limba greaca, limba in care s-a scris in original Noul Testament, apare (ca pronuntie fonetica) numele "Iesu Hristu", cu un "u" lung (in Hristu). Numele "Iesu" provine de la ebraicul (ebraica a fost limba originala a Vechiului Testament) "Jehosua", care inseamna "Jahwe (Dumnezeu) este Mântuitor" (Matei 1.21) . In ambele cazuri numele incepe cu "Je", care in pronuntia curenta devenea un "i" lung. Motivul pentru care noi ortodocsii consideram necesar ca in româneste sa se scrie IISUS in loc de ISUS ar fi pentru pronuntarea numelui cit mai aproape de forma originala.

2. In vremea lui Iisus, numele acesta era foarte obisnuit in Palestina (cum ar fi la noi "Ion" ) . Teologii ortodocsi au considerat necesar sa foloseasca numele "IISUS" pentru Mântuitorul, pentru a se face distinctie intre IISUS HRISTOS si ceilalti oameni care aveau numele "ISUS". Deci, pentru a sublinia unicitatea lui Hristos.

Motivele acestea reprezinta alegerea pe care am facut-o noi ortodocsii. Desigur, acestea sunt doar o problema de redactare textuala, fara importanta asupra relatiei oamenilor cu Dumnezeu. Cei care au ales numele "ISUS" nu pot fi considerati incorecti, deoarece vocalele lungi in limba romana nu se transcriu neaparat prin dublarea vocalei respective (de ex: in cuvântul "mic", vocala "i" este scurta; in cuvântul "inima", vocala initiala "i" este lunga.(este vorba de -i- de la inceputul cuvantului) . Se foloseste adaugarea unui "i" atunci când s-ar face confuzie intre cuvinte. De ex: "copii" este cuvântul la plural nearticulat; "copiii" este acelasi cuvânt, dar articulat). Referitor la cuvântul "ISUS", sau "IISUS" nu este nici o greseala ce nume se scrie. Este o problema de optiune personala .

Aceasta problema nu trebuie sa reprezinte un motiv de disputa intre culte. Ce s-ar putea zice despre numele "Jesus" (pronuntie: "Gizaz" ) la englezi, sau despre "Elninho" (pronuntie "Elninio" ) la portughezi ? Sunt ei mai putin credinciosi, sau mai putin corecti din cauza ca pronunta numele in acest fel ? E o problema de limba si de optiune libera.

Asadar :

''Fereste-te de basmele lumesti si babesti. '' (1 Timotei 4:7 )

''Fereste-te de întrebarile nebune si nefolositoare, caci stii ca dau nastere la certuri.'' (2 Timotei, 2:23 )

''Fereste-te de vorbariile goale si lumesti; caci cei ce le tin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.''( 2 Timotei 2:16)

http://ro.netlog.com/piosmarian/blog/&page=15

duminică, 17 mai 2015

TOTUL DESPRE ICOANE: Bucuria de a privi o icoană




 URMEAZĂ LINCUL

TOTUL DESPRE ICOANE: Bucuria de a privi o icoană:

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

luni, 11 mai 2015

DESPRE RUGĂCIUNE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


                                Ce s-ar cuveni să spunem
                   când trecem pe lângă o Sfântă Biserică,
             un cimitir, o cruce sau când intrăm într-o casă

   Când trecem pe lângă o Sfântă Biserică Ortodoxă, noi creştinii se
cuvine să ne întoarcem cu faţa către ea şi să spunem din adâncul
sufletului: (închinându-ne) „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor,
mântuieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)“.
Dacă ştim hramul Bisericii respective zicem, spre exemplu:
(închinându-ne din nou) „Sfinte Nicolae mare făcătorule de minuni,
roagă-te la Dumnezeu şi pentru mine, acum, în ceasul morţii şi în
ceasul judecăţii mele. Amin!“
      Şi în continuare îl rugăm tot pe Sfântul al cărui hram îl poartă
Biserica să mijlocească pentru mântuirea tuturor celor dragi ai noştri
(închinăndu-ne iarăşi): „Sfinte Nicolae, roagă-te la Dumnezeu
pentru mântuirea robilor săi: Daniel patriarhul, ... Episcopul locului
(numele), duhovnicul la care v-aţi spovedit (spre exemplu, Ioan
preotul), numele părinţilor, ai naşilor, copiilor, moşilor, fraţilor,
cumnaţilor, verilor, cunoscuţilor şi neapărat al celor care v-au făcut
rău.
      Trecând prin Bucureşti cu maşina am fost nevoit să oprec la
culoarea roşie a semaforului. Mi-am aruncat ochii şi am văzut o
Sfântă Biserică. Pe trotuarul de vis-a-vis, în dreptul Sfintei Biserici
s-a oprit o femeie ce venea de la piaţă, având în ambele mâini câte
o plasă grea. Şi-a pus plasele jos, s-a întors cu faţa către Sfânta
Biserică a făcut trei metanii mici (închinăciuni cu plecare până la
pâmânt) închinându-se, apoi şi-a luat plasele şi a plecat liniştită
către casă. Am fost profund impresionat de credinţa acelei femei.
În tramvai, în autobuz sau pe stradă puţini călători se mai închină
când trec prin dreptul Sfintelor Biserici.
      Când trecem pe lângă un cimitir, de mare folos ne-ar fi şi nouă şi
celor morţi dacă am spune aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru, iartă păcatele tuturor celor care sunt adormiţi
în cimitirul acesta şi când voi muri să mă ierţi şi pe mine“. La fel
să ne rugăm şi atunci când călătorim şi vedem pe marginea drumului
crucea cuiva care a murit probabil în accident de maşină (spovedit şi
împărtăşit sau poate nespovedit şi neîmpărtăşit): „Doamne, Iisuse
Hristoase, Dumnezeul nostru, iartă-l pe acela care a adormit aici
şi când voi muri să mă ierţi şi pe mine!“ Toate rugăciunile pe care
le înălţăm cu tot sufletul pentru cei adormiţi sunt primite acolo sus
la cer şi aduc uşurare celor pe care i-am pomenit, chiar dacă nu le
ştim numele. Şi apoi, dacă noi ne rugăm pentru cei morţi, când vom
fi şi noi morţi, alţii se vor ruga pentru sufletele noastre, după zicala:
„Ce faci, ţi se va face!“, adică te-ai rugat pentru alţii, atunci din
rânduiala lui Dumnezeu şi alţii se vor ruga pentru tine.
             Iată şi cuvântul Sfântului Serafim de Sarov:

     Trecând printr-un sat sau printr-un oraş, însemnaţi-vă cu
semnul Sfintei Cruci şi spuneţi rugăciunea aceasta: Doamne,
mântuieşte-i pe locuitorii satului (oraşului acestuia) şi pentru
rugăciunile lor mântuieşte-mă şi pe mine, păcătosul; apoi rugăţivă
Sfinţilor ale căror icoane se află în casele satului sau oraşului
aceluia şi ziceţi: Sfinţilor ai lui Dumnezeu, mă închin vouă şi vă
rog să mă miluiţi pe mine, păcătosul şi să mă apăraţi în toată
vremea vieţii mele. Intrând într-o casă, mai întâi închinaţi-vă
icoanelor aflate acolo şi abia apoi salutaţi-i pe stăpânii casei.
Acelaşi lucru să-l faceţi şi la ieşirea din casă.
      Adâncimea sau superficialitatea credinţei în Dumnezeu, într-un
om, o poţi cunoaşte mai bine din lucrurile pe care le cere, decât din
cuvintele pe care le spune. Unii nu îi cer nimic. Alţii îi cer nimicuri.
Alţii îi cer socoteală lui Dumnezeu. Alţii îi cer să facă El ce vor ei.
Sfinţii cei mari din desăvârşită credinţă în Dumnezeu nu mai cereau
nimic, nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârşirea.
Rugăciunea este dialogul dintre creştin şi Dumnezeu, prin care
noi oamenii ne ridicăm mintea şi inima spre El. La rugăciune participă
mintea care se gândeşte numai la Dumnezeu, memoria care uită de
toate cele pământeşti şi inima care se bucură de prezenţa lui
Dumnezeu.

                                   Rugăcinea unui copil

                    Odessa. Într-o zi de dimineaţă, înainte de a începe Sfânta
Liturghie, stăteam în colţul meu din dreapta noasului şi mă uitam cum
o fetiţă de nouă ani se ruga la icoana Maicii Domnului care se afla în
faţă. Dar rugăciunea fetiţei se deosebea de rugăciunile copiilor de
vârsta ei. Biata copilă cădea în genunchi, ridica mânuţele în sus ca
preotul la invocarea Duhului Sfânt şi plângea.
După ce şi-a terminat rugăciunea - văzând că fetiţa se apropie de
mine să-mi sărute mâna - am întrebat-o de ce s-a rugat şi a plâns.
„M-am rugat Maicii Domnului ca să mi-l aducă acasă pe tăticu“.
„Dar unde e tăticu?“ am întrebat-o eu. „La război, pe front,“ a
răspuns fetiţa cu durere. M-am uitat cu milă la aceste copil naiv,
zicând în sinea mea: „Cum poate Maica Domnului să-l aducă pe
tăticul ei acasă?“ M-am îndoit ca Moise în pustie.
Dar n-au trecut multe zile şi învăţătoarea ei, care frecventa aceeaşi
Biserică mi-a spus că tăticul fetiţei s-a întors într-adevăr acasă. „Dar
cum s-a întâmplat minunea?,“ am întrebat-o eu pe învăţătoare.
„Fetiţa şi mămica ei, mi-a povestit învăţătoarea, dormeau liniştite în
casă. Pe la miezul nopţii au auzit o bătaie în uşă. Mama a sărit din
pat şi a întrebat cine-i. Vocea de afară îi era cunoscută, era tăticul
fetiţei. Când i-a deschis uşa, tăticul a lăsat-o pe soţia lui şi s-a
îndreptat spre fetiţă. A îmbrăţişat-o plângând şi i-a spus: „Tu m-ai
salvat! Iată de ce. Eram pe front. Se întunecase, iar noi eram tot în
tranşee, pentru că gloanţele şi brandurile nu încetau să treacă
vâjâind şi şuierând peste capetele noastre. La un moment dat, stând
cu capul scos din tranşee, ca să văd dacă a încetat focul, aud vocea
fetiţei mele scumpe, care striga alarmată: Tăticule, tăticule, apleacăte!
Fără să-mi dau seama că tu erai, draga mea, la Odessa, iar eu pe
front, m-am aplecat în mod automat. Dar când mi-am ascuns capul
în tranşee, deasupra capului meu a vâjâit o bucată de brand
explodat la o oarecare distanţă de noi. Dacă nu-mi aplecam capul
mi-l reteza. Când am văzut acestă minune n-am mai stat locului. Am
pornit cu nădejdea în Dumnezeu chiar în noaptea în care am auzit
vocea. Am trecut peste cadavre, peste garduri cu sârmă ghimpată,
am trecut prin sate şi oraşe, dar nu m-a întrebat nimeni de acte. Şi
acum mă bucur că vă văd sănătoase şi-i mulţumesc lui Dumnezeu
că m-a scăpat de la moarte.

                  Învăţături minunate despre rugăciune
  Nu putem intra în rugăciune pur şi simplu, fără a ne descălţa ca
şi Moise. Există o întreagă pregătire pentru rugăciune: să te linişteşti,
să te aşezi, să închizi telefonul gândurilor şi televizorul interior al
imaginilor. Trebuie dezrădăcinată tulburarea pricinuită de mânie sau
tristeţe. Toată grija cea lumească acum să o lepădăm.
  Ori de câte ori vrăjmaşul ne întinde undiţa păcatului să alergăm
la rugăciune şi să ne rugăm cu zdrobire de inimă.
    Prin rugăciune, creatura comunică cu Creatorul în mod nevăzut.
Prin rugăciune lanţurile păcatului cad neputincioase şi amăgirea
diavolului se pierde în gol. Rugăciune este ridicarea minţii pe aripile
sufletului la Dumnezeu. E întoarcerea acestuia acolo de unde a fost
luat şi dat omului, spre a fi asemenea lui Dumnezeu. Prin rugăciune
păcatul moare şi divolul crapă. Dumnezeu strigă de dincolo de noi
(Matei 7:7): „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va
deschide“.
      Părintele Avacum zelotul din Sfântul Munte Athos, scotea
pietrele din pământ una câte una şi la fiecare lovitură cu sapa Îl striga
pe Hristos. Să nu ne lăsăm tulburaţi de gândurile deşarte, ci ca o
pasăre să nu încetăm să cântăm slava lui Dumnezeu, Ziditorul lumii.
  Pentru a ne ruga cu luare aminte trebuie să păstrăm în noi frica
de Dumnezeu. Ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Rugaţi-vă
neîncetat“ (1Tesaloniceni 5:17), pentru că ispitele ne urmăresc
neîncetat şi oriunde. Temelia rugăciunii pentru aproapele este
compătimirea. Fără bunăvoinţa inimii, rugăciunea este nulă.
      În legătură cu lacrimile şi cu puterea lor dumnezeiască,
părintele Avacum zelotul, îl evoca pe Fericitul Augustin, despre care îi
plăcea să spună: „S-ar putea opri mai uşor curentul unui fluviu
decât lacrimile lui Augustin“. Părintele Avacum îi îndemna pe toţi la
pocăinţă adevărată şi-i învăţa să spună: „Dumnezeul meu, dăruieştemi
şi mie lacrimi!“ Hristos Însuşi Îl ruga pe Tatăl cu suspine şi cu
lacrimi şi încă lacrimi de sânge. Asemenea şi Sfântul Grigore Palama,
plângea cu valuri de lacrimi, care îl spălau până ce chipul îi devenea
luminos şi strălucitor. Părintele Avacum îi îndemna pe toţi să practice
rugăciunea departe de lume şi de zgomot, acolo unde mintea se uneşte
cu Sfânta Treime.
    Când te rogi, nu face voia trupului celui trândav, nu te grăbi.
Trupului i se urăşte de efortul rugăciunii, se simte apăsat şi atunci dă
zor să termine mai repede, ca să-şi afle răgaz sau să-şi vadă de
treburile zilnice. Trebuie să ne rugăm cu drag, cu vigoare, din inimă.
Nu din cauza supărărilor şi necazurilor şi nici din obligaţie. „Căci
Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu voie bună(2 Corinteni 9:7).
                             Ce este rugăciunea
Sufletul nostru trebuie să cânte o singură melodie:
RUGĂCIUNEA.
Rugăciunea este neajutorarea care Îi cere lui Iisus să vină şi
să ia totul asupra Sa.
Rugăciunea înseamnă să-mi dau grijile lui Dumnezeu şi să
primesc în schimb pacea Sa.
Rugăciunea înseamnă să învăţ să-i iubesc pe ceilalţi la fel de
dezinteresat cum mă iubeşte pe mine Hristos, purtându-le povara
şi rugându-mă pentru ei la fel de stăruitor şi arzător cum mă rog
pentru mine însumi.
Rugăciunea înseamnă să ajung să-L cunosc pe Dumnezeu pe
măsură ce mă deschid către El.
Rugăciunea înseamnă a sta drept înaintea lui Dumnezeu.
Rugăciunea este dialogul între două persoane care se iubesc.
Rugăciunea este vorbire cu Hristos de la inimă la inimă.
Rugăciunea este respiraţie duhovnicească.
Rugăciunea înseamnă a te furişa înaintea lui Dumnezeu.
Rugăciunea este unealta harului, este o taină.
Sfântul Paisie oprea pe fraţii certaţi să spună Tatăl nostru,
până se împăcau ca nu cumva să se osândească cănd spuneau: Şi
ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor
noştri“. Un părinte compara rugăciunea cu uleiul din candelă, iar
fitilul cu atenţia la rugăciune.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO