RUGACIUNEA DE MULTUMIRE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU



Pr. Marius Picu, Parohia Móstoles, Spania
Noi, când vorbim de rugăciunea de mulţumire, ca de fapt când vorbim de tot ceea ce decurge din învăţătura noastră creştină, avem în vedere acel om care îl are în viaţa lui pe Dumnezeu, în care Dumnezeu este prezent şi vorbeşte permanent. Este o precizare pe care o fac de la început, pentru că întotdeauna, în viaţa noastră, vom fi tentaţi şi vom merge fie într-o parte, fie în alta. În viaţa cotidiană nu există un om eminamente laic şi un om absolut duhovnicesc, pentru că trupul şi sufletul formează natura noastră umană, dar înclinarea noastră spre una sau spre cealaltă ne face să fim mai mult sau mai puţin duhovniceşti. Fericitul Augustin spunea că dacă omul nu va fi duhovnicesc până şi în trup, el va fi trupesc până şi în suflet, adică în natura noastră sufletească pătrunde gândul materialităţii sub toate formele pe care le îmbracă în această societate pe care noi o trăim şi care vedem că aleargă mai mult după o bunăstare materială. Dar, la nivelul aspiraţiei personale, această dorinţă de apropiere de Dumnezeu, care se manifestă în întreaga viaţă, se vede mai puţin. Înduhovnicirea este un termen despre care se discută, dar, de fapt, ea nu există, ea se trăieşte. Omul înduhovnicit niciodată nu va recunoaşte că are o viaţă duhovnicească, viaţa întreagă e o mulţumire, el nu face diferenţa între a mulţumi şi a cere şi, în urma mulţumirii pe care o are omul, el primeşte chiar înainte de a cere.
Nu aş vrea să ajungem să vorbim despre această taină la modul "este bine să facem aşa sau altfel" şi să înşirăm anumite metode după care putem să-i mulţumim lui Dumnezeu. Viaţa de comuniune a omului cu Dumnezeu nu este plină de metode, ci pur şi simplu este acea viaţă nouă pe care ne-a dăruit-o Mântuitorul şi atunci rugăciunea de mulţumire este de fapt viaţa omului în comuniune cu Dumnezeu. Rugăciunea nu este o înşiruire nici de cereri, nici de mulţumiri, ea este de fapt o cale care ne apropie de Dumnezeu. În măsura în care parcurgem această cale, apropiindu-ne de Dumnezeu, simţim din ce în ce mai mult prezenţa Lui şi trăim în El, ceea ce ne dăruieşte starea de bucurie care trece dincolo de o simplă cerere sau chiar de mulţumire, este o viaţă în comuniunea cu Dumnezeu.

           După ce primim ajutorul Domnului într-un necaz, sau boală, omul simte nevoia de a-I             mulţumi   concret. Cum o poate face?

Cu toţii avem nevoie de ceva concret în viaţă, trebuie să avem nişte planuri după care să ne organizăm propria viaţă şi, atunci când avem parte de bucurie şi împlinire, să ştim să-i mulţumim lui Dumnezeu. Am întâlnit o doamnă bolnavă de cancer de mai mulţi ani şi care, conform tuturor medicilor, ar fi trebuit să fie de mult trecută în veşnicie. Avea tot timpul cu ea o iconiţă cu care intra în toate operaţiile, trecând astfel cu bine de toate intervenţiile, spre uimirea medicilor. Şi mi-a zis aşa: "Noi nu ştim să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru cele mai simple lucruri". Nu s-a vindecat, dar a ajuns la o împăcare, că nu ştim ce mare bucurie e propria viaţă. Deci mulţumirea este pentru viaţă.
Într-adevăr, ni se întâmplă, în propria viaţă, să avem împliniri, diferite reuşite, când Îi cerem lui Dumnezeu ceva. Dar în momentul în care se împlinesc, considerăm că s-au împlinit fără ca Dumnezeu să fi intervenit. Cerem un lucru lui Dumnezeu, ni se împlineşte, dar nici măcar nu ne mai aducem aminte că se putea ca Dumnezeu să ne împlinească această dorinţă.
De ce se întâmplă aceasta? E o mare ispită în lumea contemporană, a înmulţirii răutăţii, care îmbracă diferite forme şi ne cuprinde pe toţi şi avem senzaţia că cel mai important e să reuşim şi să ne apărăm pe noi înşine. Dacă ne apărăm pe noi înşine uităm că mai există şi altcineva care să ne ajute atunci când avem nevoie.
În viaţa aceasta suntem prinşi de foarte multe iţe, nu ne lasă să avem libertate, dar Mântuitorul a spus: "Cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va face liberi", or, adevărul este Hristos. Mulţumirea fariseului este una standard, corectă, dar Dumnezeu nu aşteaptă din partea noastră corectitudine, ci ne aşteaptă pe noi, cu bune şi cu rele, să ne dăruim Lui şi ne iartă El păcatele noastre. Dacă stăm deoparte, putem fi corecţi, dar corectitudinea ţine de societate şi de contextul în care trăim.

DOAMNE NU  NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Postări populare de pe acest blog

Postul fara rugaciune nu ne apropie de Dumnezeu

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII

Cât putem ierta?

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

Care e rugăciunea primită de Dumnezeu?