miercuri, 31 decembrie 2014

SARBATORI FERICITE ! 2015



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

marți, 30 decembrie 2014

Mos Craciun de Octavian Goga

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Mos Craciun cu barba alba
Mos Craciun cu traista plina
Vechi stapan atat de darnic

Al copilariei mele
Azi la noi în sat te-asteapta
Toata casa cu lumina
Cu colinde si cu cantec

Si cu crai, cetati de stele.
Sa cobori si-n seara asta
Sol batran de ganduri bune
Toti te-asteapta-n sat la mine,
Du-te, du-te, Mos Craciune!

De nu ti-o fi peste mana
Treci si pe la casa noastra.
Tu, macar o raza-n suflet
Ii trimite pe fereastra.


duminică, 28 decembrie 2014

DESPRE FEMEILE CARE SE INPODOBESC CU AUR SI SE MACHEAZA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Domnul nostru Iisus Hristos, dupa invierea Sa, li S-a aratat mai intii femeilor. Una dintre ele era si Maria Magdalena, desfrinata despre care se scrie in Evanghelii. Despre acest mare pogoramint al lui Dumnezeu catre femei, Sf. Ioan Gura de Aur
“Uita-te cum si Domnul, prin femei, binevesteste ucenicilor! Domnul – lucru pe care l-am spus adeseori – ridica la cinste neamul cel mai dispretuit, neamul femeiesc, ii da bune nadejdi si-i vindeca durerea.
Care dintre voi n-ar vrea sa fie ca acelea si sa cuprinda picioarele lui Iisus? Puteti si acum, toti citi vreti! Puteti sa-I cuprindeti nu numai picioarele, ci si miinile, si capul acela Sfint, impartasindu-va, cu cuget curat cu infricosatoarele taine. Nu numai aici pe pamint; ci Il veti vedea si in ziua aceea a judecatii, cu slava aceea nespusa, cind va veni cu popor de ingeri, daca veti vrea sa fiti iubitori de oameni, daca veti vrea sa fiti milostivi si veti auzi nu numai aceste cuvinte: “Bucurati-va!”, ci si cuvintele acelea: “Veniti, binecuvintatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii” (Matei 25, 34). Fiti, dar, milostivi, ca sa auziti aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtati bijuterii de aur si ati vazut drumul acestor femei, lepadati, chiar tirziu, boala poftei dupa aur! Deci, daca doriti sa fiti cu acele femei, schimbati podoaba cu care sinteti impodobite cu podoaba milosteniei.
- Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe pretioase, de pe urma hainelor tesute cu aur?
- Mi se bucura si mi se veseleste sufletul de ele!
- Eu te-am intrebat de folos, iar tu mi-ai vorbit de paguba. Nimic nu este mai pagubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele si a-ti lipi inima de ele. Robia aceasta cumplita ajunge si mai amara cind iti face placuta robia. De care fapta se va ingriji vreodata cum trebuie, cind va nesocoti grijile lumesti cum se cuvine, o femeie care socoteste ca merita sa se bucure cind e legata cu aur? Cel care se bucura ca sta in inchisoare nu va voi niciodata sa scape de inchisoare. Tot asa si femeia aceasta; ca un prizonier de razboi, robita de aceasta pofta rea, nu va suferi sa auda cu dorul si rivna cuvenita vorbindu-i-se de cele duhovnicesti si nici nu va face vreo fapta buna. Care, dar, iti este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?
- Imi fac placere bijuteriile!
- Iarasi mi-ai vorbit de paguba si de pierzare!
- Dar ma cinstesc mult cei ce ma vad.
- Si ce-i cu asta? O alta pricina de stricaciune, care te face cind infumurata, cind obraznica. Haide, dara, ingaduie-mi sa-ti arat eu pagubele, odata ce tu nu mi-ai spus folosul.
Care sint, dar, pagubele ce ti le aduc bijuteriile? Grija e mai mare decit placerea. Din pricina asta multi din cei ce te vad – negresit din cei legati de pamint – se bucura mai mult decit tine, care porti aurul si bijuteriile. Tu te impodobesti cu podoabe care-ti aduc griji; aceia isi desfateaza privirile fara sa aiba vreo grija. O alta grija apoi. Esti umilita si invidiata de toti. Vecinele si prietenele, piscate de invidie, se inarmeaza impotriva barbatilor lor si dezlantuie impotriva ta razboaie cumplite. Pe linga aceste pagube, altele: iti cheltuiesti tot timpul liber si toata grija cu gatelile; nu te lipesti cu toata inima de faptele cele duhovnicesti; esti plina de infumurare, de obraznicie si slava desarta; esti legata strins de pamint, si se taie aripile si, in loc de vultur, ajungi ciine si porc. Incetind de a te mai uita si a zbura la cer, cauti in jos ca porcii; si, cotrobaind prin gaurile pamintului dupa aur, sufletul tau isi pierde barbatia si libertatea.
Spui ca-si intorc oamenii privirile spre tine cind te arati in oras? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui sa porti aur, ca sa nu ajungi spectacol de teatru, ca sa nu deschizi gura tuturor birfitorilor. Nici unul din cei ce-si intorc privirile spre tine nu te admira, ci-si bat joc de tine ca-ti plac podoabele, ca esti o infumurata, ca esti o femeie vanitoasa. Daca te duci la biserica, nu pleci de acolo fara vreun folos sufletesc, ci cu mii si mii de cuvinte de batjocura, de ocari si de blesteme, nu numai de la cei care te vad, ci si de la profet. Isaia, cel cu mare glas, indata ce te vede striga: “Acestea zice Domnul catre fetele cele ingimfate ale Sionului: “Pentru ca au umblat cu grumajii ridicati, pentru ca au facut cu ochiul, pentru ca-si tirasc hainele cu pasitul picioarelor, pentru ca joaca din picioare, Domnul va dezveli podoaba lor si in locul mirosului celui placut va fi praf si in loc de briu se vor incinge cu funie” (Isaia 3,15. 23). De acestea vei avea parte si tu in loc de podoaba. Ca aceste cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricarei femei care face ca ele. Impreuna cu profetul Isaia sta acuzator si Pavel, spunind lui Timotei sa porunceasca femeilor “sa nu se impodobeasca cu impletituri de par sau cu aur sau cu margaritare sau cu haine scumpe” (1Timotei 2,9). Deci, in orice imprejurare, iti este vatamatoare purtarea de bijuterii; dar mai cu seama cind te duci la biserica, cind treci printre saraci. Daca ai cauta sa te invinuiesti amarnic pe tine insati, n-ai putea-o face mai bine decit imbracindu-te cu astfel de haine si podoabe, semn de cruzime si neomenie.
Gindeste-te cite stomacuri flaminde lasi cu podoabele acestea, cite trupuri dezbracate, cu luxul acesta dracesc! Cu mult mai bine ar fi sa hranesti sufletele celor flaminzi decit sa-ti gauresti loburile urechilor si sa atirni de urechi, degeaba si fara de rost, hrana a mii si mii de saraci. Este, oare, o slava sa fii bogat? Este, oare, o lauda sa porti pe tine bijuterii de aur? Chiar daca podoabele acestea ar fi cistigate prin munca cinstita, totusi vina ta este nespus de mare; gindeste-te insa cit de covirsitoare este atunci cind sint cistigate cu necinste si nedreptate! Spui ca-ti sint dragi laudele si slava? Dezbraca aceasta podoaba plina de batjocura si toti te vor admira si te vei bucura si de slava si de placere curata; asa insa esti batjocorita si-ti pregatesti cu ele multe prilejuri de suparari. Daca ierti vreuna din ele gindeste-te cite necazuri iti pricinuiesti! Cite slujnice nu-s batute, citi oameni nu sint necajiti, citi nu sint arestati, citi nu sint intemnitati! Din pricina podoabelor acestora, judecati, anchete, mii si mii de blesteme si invinuiri; femeia este blestemata si invinuita de barbat, barbatul, de prieteni, iar sufletul, de el insusi.
- Dar bijuteriile nu se pierd!
- Tocmai acest lucru nu este usor! Dar chiar daca le-ai feri totdeauna de pierdere si asa pastrate dau multa bataie de cap, multa grija si scirba si nici un cistig. Ce venit aduc ele in casa? Ce folos celei ce le poarta? Nici un folos, ci multa uritenie si invinuiri din toate partile. Cum vei putea saruta si cuprinde picioarele lui Hristos cind esti impopotonata asa? Hristos Isi intoarce fata de la aceasta podoaba. De aceea a primit sa Se nasca in casa teslarului; dar, mai bine spus, nici in casa aceea, ci intr-o coliba si intr-o iesle. Cum vei putea sa-L vezi pe El cind nu ai frumusetea cea poftita de El, cind nu porti podoaba placuta Lui, ci una urita de El? Cind te apropii de El nu trebuie sa fii impodobita cu astfel de haine, ci imbracata cu virtute. Gindeste-te ce este in definitiv aurul? Nimic altceva decit pamint si cenusa. Baga-l in apa si s-a facut glod! Gindeste-te si rusineaza-te cind faci din glod stapin, cind lasi toate si stai linga aur, cind il porti si-l plimbi pretutindeni, chiar cind te duci la biserica, atunci cind mai cu seama ar trebui sa fugi de el. Nu s-a zidit biserica ca sa-ti arati in ea bogatia aceasta, ci bogatia cea duhovniceasca. Tu insa, ca si cum te-ai duce la parada, nu la biserica, asa te impodobesti din cap pina in picioare; imiti pe cele de pe scena si porti pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocura. Din pricina asta sufletele multora se vatama, iar dupa terminarea slujbei de la biserica, in case si la mese, ai sa auzi pe cei mai multi vorbind tocmai de gatelile acestea. In loc sa spuna: “Profetul si apostolul au spus cutare si cutare”, vorbesc de luxul hainelor, de marimea pietrelor scumpe si de toata impopotoneala celor ce se imbraca asa. Aceste discutii va fac si pe voi si pe casnicii vostri trindavi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori sa rupa repede ceva din aurariile acestea si sa hraneasca un flamind. cum ai putea hrani pe un altul cu pretul uneia din aceste bijuterii, cind tu insati vrei sa duci o viata amara mai degraba decit sa-ti vezi imputinate podoabele? Multe femei se uita la bijuteriile lor ca la niste fiinte si tin la ele mai mult decit la copiii lor.
- Doamne fereste! mi se raspunde.
- Aratati-mi asta! Aratati-mi-o prin fapte, pentru ca eu vad ca acum lucrurile stau cu totul astfel. Care femeie, stapinita tare de dragostea de giuvaericale, a prefacut in bani giuvaericalele ei, ca sa smulga din ghearele mortii sufletul unui copil? Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie si-a rascumparat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotriva, vad ca multi isi vind in fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Daca li se imbolnaveste trupul fac tot ce pot, dar daca vad ca li se strica sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepasare si sufletul lor si sufletul copiilor lor ca sa le ramina giuvaericalele, care pier cu timpul si ele. Pui pe tine aurarii in valoare de mii de talanti, iar madularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toate zilele. Stapinul de obste al universului a dat deopotriva tuturor si cerul si cele din ceruri si masa cea duhovniceasca. Tu insa nu-i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca sa fii legat necontenit cu lanturile acestea cumplite. Din pricina aceasta barbatii ajung niste desfrinati, pentru ca voi, femeile, nu-i faceti sa traiasca crestineste, nu-i faceti sa filozofeze, ci-i invatati sa le placa podoabele cu care se impodobesc femeile stricate; din pricina aceasta si cad repede in bratele desfriului. Dar daca i-ati invata sa dispretuiasca astfel de podoabe si sa le faca bucurie castitatea, evlavia si smerenia, n-ar fi prinsi cu atita usurinta in ghearele desfriului. Poate sa se impodobeasca asa desfrinatele! Ba, chiar mai mult decit atita, dar nu pentru barbatii vostri! Obisnuiti, dar, pe barbatii vostri sa le placa podoaba aceasta duhovniceasca, pe care n-o pot vedea la desfrinate. Ma intrebi cum il poti face pe barbatul tau sa capete acest obicei? Indeparteaza de la tine gatelile si giuvaericalele si pune-ti podoaba cea duhovniceasca. Asa iti vei feri barbatul de orice pericol, iar tu vei fi pretuita. Dumnezeu te va milui, toti oamenii te vor admira si vei avea parte si de bunatatile cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava puterea si in vecii vecilor. Amin”.
 sursa

 https://www.facebook.com/OfficialCalauzaOrtodoxa/

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Fise de lucru - gradinita: LEGENDA lui Mos Craciun


            A fost odată un păstor sărac şi bătrân. N-avea decât vreo trei
oi şi un căţel cu care rătăcea de colo-colo în căutarea hranei. Într-o
zi, apropiindu.se noaptea, se gândi să.şi caute un adăpost. În jurul lui
însă totul era pustiu, numai nisip şi dealuri sterpe. Atunci văzu
mişcându.se încet pe bolta cerului o stea minunată, nespus , de
strălucitoare.

- Ce stea ciudată a răsărit, spuse el. De când cutreier drumurile turmelor, niciodată n-am văzut o stea atât de luminoasă.

- Ce-ar fi să ne luăm după ea, stăpâne? Zise căţelul. Poate ne va arăta calea spre un culcuş......

- Bine zici tu, căţelule. Hai ! Şi urmând ei steauaaceea,
merseră până dădură peste un staul de vite pierdut în pustietate.
Mulţumiră stelei care i-a călăuzitşi, când intrară, mare fu mirarea
bătrânului văzând în iesle un Copilaş nou născut, trandafiriu şi
dolofan, vegheat de Mama Lui. Cum începusesă se lase frigul nopţii,
vitele din staul se adunaseră împrejur şi se străduiau să-i încălzească
cu răsuflările lor. Bătrânul se înduioşă : ,, Ce vite de treabă, îşi
zise el. Dar numai cu răsuflările lor, e slabă nădejde de căldură. Ia să
le ajut şi eu....”

Gândind astfel, îşi luă de pe umeri blana de oaie, singura
îmbrăcăminte călduroasă pe care o avea, şi înveli cu ea şi pe Mamă, şi
pe Prunc. Pe urmă se cuibări între oi ca să nu-i fie frig şi, obosit de
drum, adormi şi el. De la o vreme, simţind apropierea zorilor, se trezi.
Se pregăti de plecare şi, păşind tiptil ca să nu-l trezească pe
Copilaş, tocmai dădea să iasă, când auzi şoapta Mamei :

- Îţi mulţumesc, păstorule. Pentru binele pe care ni l-ai făcut, Dumnezeu te va răsplăti.

- Ei, lasă! Zise bătrânul. Doar n-am făcut-o pentru răsplată!

Şi pornind să-şi urmeze calea, nu făcu nici douăzeci de paşi,
când simţi un vânt călduţ cu mireasmă dulce de flori. La adierea lui,
priveliştea pustiei cu colinele sale sterpe pieri treptat, ca şi cum o
mână nevăzută ar fi şters-o cu un burete. Privi în urmă, staulul
nicăieri. În jurul său, cât putea cuprinde cu ochii, nu se mai vedea
decât o întindere nesfârşită de nori argintii şi bucălaţi. Uimit foarte,
tocmai se gândea ce să facă şi încotro s-o apuce, când îl învălui o
lumină mare şi blândă, care-i potoli pe dată spaima ce stătea să-l
cuprndă. Văzu atunci în faţa lui un jilţ înalşt din lemn de mesteacăn
împodobit cu ghirlande din cele mai felurite flori. Iar în jilţul
acelaşedea însuşi bunul Dumnezeu. Era un bătrân falnic cu plete şi
sprâncene stufoase şi cu o barbă argintie până la brâu. Un cerc luminos
îi înconjura capul şi tot din lumină era toiagul pe care-l ţinea în
mână.

Păstorul înţelese că sunase ceasul să dea samă de tot ce
făptuise pe lumea asta şi inima i se făcu cât un purice. Îngenunchie pe
pajiştea de nori şi îşi plecă fruntea smerit.

- Cum te cheamă, păstorule ? auzi el glasul Domnului.

- Crăciun mă cheamă, Doamne.

- Şi ce ai făcut tu în petrecerea ta prin lume? Făcut-ai bine sau rău?

- Nu se cade s-o spun eu, Doamne. Dar Tu, care eşti făcătorul
cerului şi al pământului, al văzutelor tuturor şi nevăzutelor, vei fi
având ştire şi despre faptele unui păstor sărman ca mine.

- Într-adevăr, am ştire, zâmbi Bunul Dumnezeu. Ştiu că n-ai furat, n-ai minţit, n-ai batjocorit şi n-ai asuprit pe nimeni.

Pe cel nejutorat l-ai ajutat , pe cel flămând l-ai săturat iar
celui însetat i-ai dat de băut. Şi mai ştiu că în noaptea asta ai dăruit
singurul tău veşmânt călduros unei Mame şi Pruncul Ei.

- Aşa e, Doamne, mi-a fost milă să-i văd golaşi.........

- Ei bine, zise atunci Domnul, află, Moş Crăciune, că acel
Prunc născut în iesle nu este altul decât Fiul Meu Iisus, pe care L-am
trimis pe pământ să vă mântuiască de toate relele ce vă bântuie. Iar
pentru binele pe care i l-ai făcut Lui şi Sfintei Maicii Sale, te
răsplătesc aducându-te în Împărpţia Raiului.

Slujba ta, Moş Crăciune va fi aceea ca în fiecare an de ziua
Naşterii lui Iisus, să duci bucurii copiilor de pe pământ. Iar dacă se
vor ivi vreodată oameni fără de lege care să te prigonească, praful şi
pulberea să se aleagă de trufia lor, iar tu să fii biruitor asupra
tuturor răutăţilor şi să rămâi darnic şi bun, în veacul veacurilor, Moş
Crăciun !

De atunci, Moă Crăciun îşi face slujba care i s-a încredinţat,
meşterind jucării cât e anul de lung. Căţeluşul, care niciodată n-a fost
leneş, ăl ajută şi el cât se pricepe, iar cele trei oiţe pascprin
prejmă iarba cea veşnic fragedă a Railui.

La vremea când se apropie iarna, Moş Crăciun scoate un catastif
gros, în care sunt trecuţi, ca la catalog, toţi copiii. Îşi pune
ochelarii, şi, cu degetul lui bătrân, urmăreşte ce stă scris în dreptul
fiecăruia : a fost sau n-sa fost cuminte ?

Iar apoi pregateste fiecaruia darul pe care-l merită. Când dă de
numele vreunui copil care a fost din cale afară de rău, rămâne pe
gânduri.

- Ce facem? Îl întrebă pe cîţel Îi dăm şi ăstuia un dar ? Uite câte răutaăţi a făcut.......

- Pune-i şi lui acolo un fleşcuteţ. Moş Crăcin, zice căţelul, să nu se necăjeascăprea tare.

Moş Crăciun, suflet bun, se lasă înduioşat de căţel :

- Bine, bine, mormăi el în barbă. Dar îi punem şi o ceapă, ca să se înveţe minte.........

Şi când toate jucăriile sunt pregătite, le încarcă într-o sanie
lungă şi înhamă cerbii cei albi cu coarne rămuroase, împodobite cu
steluţe care le luminează calea. Se aşazăîn jilţul saniei, iar căţelul
sare şi se cuibăreşte lângă el. Se învelesc amândoi în blănuri. Şi
pornesc...........

Pe pământ e noaptea sfântă a Naşterii Mântuitorului. Se văd de
aici de sus toate ferestrele luminate. În fiecare casă scapără câte un
brăduţ împodobit. Răzbat până aici, în înalturile înstelate, clopotele
sfintelor biserici ce vestesc marea sărbătoare. De la o vreme, pe măsură
ce se apropie de pământ, se desluşesc glasurile şi clopoţeii
colindătorilor. Moş Crăciun e mulţumit. El ştie că nu e pe lume bucurie
mai mare decât să faci altora bucurii.

E nerăbdător să ajungă, Căţelul, care are mirosul mai ager, aulmecă văzduhul cu botişorul lui negru:

- Parcă se simte mireasmă de cozonac şi de cărnaţi, vesteşte el.

- Şi de sarmale nu ? se nelinişteşte Moş Crăciun.

- Parcă şi de sărmăluţe........

- Ei, atunci e bine, se bucură Moş Crăciun. Înseamnă că s-o găsi
şi un pahar de vin pentru nişte călători înfriguraţi ca noi.......

luni, 15 decembrie 2014

ÎNCREDE-TE-N IUBIRE!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Traian Dorz:


Încrede-te-n iubire chiar când ţi-aduce jale,
n-o-mpiedica să intre în taina vieţii tale,
căci inima în care îşi află loc iubirea
primeşte azi odihna, iar mâine nemurirea.

Încrede-te-n iubire chiar dacă lumea toată
ţi-ar spune că viaţa îţi este înşelată
căci cel ce-n curăţie cu-adevărat iubeşte,
nimic nu-l mai înşeală, nimic nu-l rătăceşte.

Încrede-te-n iubire, că ea-i din Domnul Sfântul,
nimic nu-i mai puternic ca El pe tot pământul,
dar să trăieşti iubirea cu sfânta ascultare -
atunci nici decât tine nu-i nimenea mai tare.
 

duminică, 14 decembrie 2014

Primi pași către Moș Crăciun

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


 
            Îl cheamă Eduard Andrei, are numai 3 ani și 3 luni și nu a mers niciodată. Cu toate că, în timpul ecografului, medicii i-au asigurat pe părinți că fiul lor este perfect sănătos, minunea familiei Suditu a fost diagnosticată, după mai multe investigații, cu Artrogripoză la picioare.
Și cum un necaz nu vine niciodată singur, familia lui Eduard a mai primit o veste proastă atunci când au ajuns la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din București. Pe lângă malformațiile la picioare, copilul avea și o boală faringo-esofagiană. Din această cauză, medicii care l-au consultat au afirmat că nu au curaj să intervină chirurgical la picioare, pentru lungirea tendoanelor și îndreptarea tălpilor, până nu se rezolvă problema esofagiană.
“Ni s-a explicat că piciorul strâmb congenital sau varus equin este o deformaţie a piciorului şi gleznei prezentă la naştere. Acesta este răsucit spre interior, iar vârful piciorului orientat în jos. În cazul lui Edi, îi sunt afectate ambele picioare, tălpile sunt poziţionate faţă în faţă, rotulele diferă ca mărime. Am mers de atunci la numeroşi specialişti de la spitale din Craiova şi Bucureşti, însă toţi ne-au spus că nu au curaj să intervină chirurgical la picioare, pentru lungirea tendoanelor şi îndreptarea tălpilor până nu se rezolvă problema esofagiană”, explică mama lui Eduard.
Operația la esofag va fi realizată pe 10 ianuarie 2014, la Spitalul Clinic de urgență pentru copii “Grigore Alexandrescu”, iar după o scurtă perioadă de convalescență, Eduard va fi operat la piciorușe la Spitalul “Grigore Alexandrescu” sau la Spitalul “Marie Curie” din Capitală. Costurile finale ajung la 5000 de Euro, pentru tratamentul operatoriu și recuperare.
În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o campanie de strângere de fonduri, ce-l vor ajuta pe Eduard să meargă pentru prima dată, să se poată juca alături de alți copii și să meargă la gradiniță. Donațiile pot fi realizate pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/studitu-eduard/ sau în conturile bancare RO11RNCB0138141754640001 (Lei),  RO 81RNCB0138141754640002 (Euro) și RO54RNCB0138141754640003 (USD).
“După succesul extraordinar pe care l-am avut în urma campaniei Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei, ne dorim foarte mult să-l ajutăm pe Edi să meargă. Considerăm că românii sunt uniți pentru o cauză nobilă, mai ales când e vorba de viața unui copil. Pe această cale ținem să mulțumim tuturor persoanelor care au fost alături de noi și instituțiilor mass-media care ne susțin în toate proiectele și campaniile organizate”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salveză o inimă”.

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Urmele pasilor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


     Un creştin a avut odată o vedenie. Se făcea că ajunsese în cer. Acolo îl întrebă pe Dumnezeu dacă şi-ar putea revedea întreaga viaţă cu momentele de bucurie, dar şi cu cele de încercare. Dumnezeu îi îngădui. Îi înfăţişă întreaga viaţă, ca pe un drum, ca şi cum s-ar fi desfăşurat de-a lungul unei plaje de nisip, iar creştinul se plimba pe plajă. Omul văzu că de-a lungul drumului erau patru urme de paşi pe nisip şi a înţeles că arau ale lui şi ale lui Dumnezeu. Şi dat seama că Dumnezeu a fost cu el tot timpul. Dar, în clipele grele ale vieţii lui, nu mai erau decât două. Foarte mirat şi chiar mâhnit, îi spuse lui Dumnezeu: "Văd că tocmai în clipele grele m-ai lăsat singur, căci pe nisip se văd doar urmele paşilor mei...". "Ba nu, îi răspunse Dumnezeu, în clipele grele erau numai urmele paşilor mei, pentru că atunci te purtam pe braţe". 

marți, 9 decembrie 2014

Rugăciune pentru vrăjmaşi de Sf. Nicolae VELIMIROVICI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.
Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.
Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele înaintea lumii.
Ei m-au pedepsit, de câte ori am pregetat să o fac eu însumi.
Ei m-au chinuit, de câte ori am încercat să scap chinurilor.
Ei m-au ocărât, de câte ori m-am linguşit în sine-mi.
Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori m-am umplut de mândrie.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.
De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.
De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.
De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier.
De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.
De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat.
Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului Tău.”
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi
împotriva mea:
pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;
pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;
pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;
pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;
pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;
ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.
Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.
Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.
Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii.
Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi.
Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.
Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.
Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei.

miercuri, 3 decembrie 2014

Imi număr faptele bune,nu pacatele

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
  • Domnul Iisus nu ne va întreba de răul pe care l-am făcut, ci ne va întreba de binele pe care l-am făcut...


    Mai intotdeauna spun ca eu sunt primul pacatos si ca toata aceasta munca virtuala o fac pentru iertarea pacatelor.
    Incerc sa inoculez ideea ca trebuie sa fim buni unii cu ceilalti,ca nu e treaba noastra a descoperii pacatele celuilalt,ca putem traim impreuna chiar avand idei antagoniste.
    Caci spun eu mereu ca prefer sa imi numar faptele bune in loc sa imi numar pacatele si sa merg cu frica la biserica.
    ieri am citit urmatorul text,pe care il impart cu voi:

    Iisus ne va întreba de binele pe care l-am făcut. Întrucât fiecare am primit nişte daruri, nişte talanţi, vom fi întrebaţi ce am făcut, de exemplu, cu darul minţii, al voinţei, al libertăţii, al credinţei; cum le-am folosit şi fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?

    Atunci (la sfârşitul lumii) Domnul nostru Iisus Hristos se va arăta întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El… şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile. Şi le va întreba: ce aţi făcut? M-aţi ascultat sau dimpotrivă M-aţi împroşcat? Aţi urmat ceea ce v-am spus Eu, Dumnezeu fiind? Eu am coborât şi am vorbit în graiul vostru, v-am învăţat să vă iubiţi unul pe altul, să vă ajutaţi, să vă iertaţi, ca şi Dumnezeu să vă ierte. Aşa aţi făcut, sau dimpotrivă v-aţi duşmănit?

    Iisus nu ne va întreba de răul pe care l-am făcut. Răul va ieşi la iveală de la sine, va fi cunoscut de noi înşine, şi de toţi, şi vom răspunde pentru el. Iisus ne va întreba de binele pe care l-am făcut. Întrucât fiecare am primit nişte daruri, nişte talanţi, vom fi întrebaţi ce am făcut, de exemplu, cu darul minţii, al voinţei, al libertăţii, al credinţei; cum le-am folosit şi fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?

    Ai hrănit pe cel flămând, ai potolit setea celui însetat, ai primit pe cel străin, ai îmbrăcat pe cel gol, ai alinat suferinţa celui bolnav, ai cercetat pe cel întemniţat? Aceste şase întrebări califică întregul conţinut al vieţii noastre, a fiecăruia în parte şi al omenirii întregi. Ele pot fi interpretate atât din punct de vedere material cât şi spiritual.

    Ai dat o pâine celui flămând ori l-ai îndepărtat şi poate chiar l-ai înjurat. Dar celui flămând de adevăr, de dreptate, i-ai arătat calea spre Adevăr, l-ai sprijinit să meargă pe ea, l-ai înfruntat când a făcut o nedreptate sau te-ai mulţumit să te consideri tu însuţi pe calea adevărului?

    Ai astâmpărat setea celui însetat, ai uns buzele celui suferind sau l-ai desconsiderat? Dar pe cel însetat de iubire de Dumnezeu, l-ai ajutat să guste, şi el, această bucurie a vieţii?

    Un străin-drumeţ sau alungat sau fugit sau refugiat – ţi-a bătut la uşă. L-ai primit în numele lui Hristos sau i-ai închis uşa ca să nu strici liniştea din casa ta? El însă poate fi străin de Dumnezeu, rătăcit prin necredinţa în Iisus Hristos. L-ai încălzit printre fraţii tăi de credinţă, în Biserica Tatălui Creator? I-ai fost exemplu? Ai căutat să-l întorci la adevărata credinţă pentru a dărui odihnă sufletului lui?

    Celui gol de îmbrăcăminte sau de fapte bune, i-ai dat o haină să se încălzească sau un cuvânt bun? El poate nu ştie nici cum să trăiască şi nici pentru ce trăieşte. Ai adus o rază de lumină caldă în întunericul lui?

    Bolnavul poate fi ros de o boală a trupului dar şi de o boală a sufletului, fiind stăpânit de patimi. L-ai auzit când a oftat, ai încercat să-l întorci de la minciună, de la lăcomie, de la mândrie, dându-i un leac atât pentru trupul cât şi pentru sufletul lui?


    (Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 30-32)

 http://ro.netlog.com/piosmarian/blog

marți, 2 decembrie 2014

DESPRE POST

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Toti sfintii lui Dumnezeu si-au petrecut viata pamanteasca in post si rugaciune. Astfel, potrivit marturiei Evangheliei, Sfanta Ana prorocita, fiica lui Fanuil, nu se departa de templu, slujind lui Dumnezeu in post si rugaciuni ziua si noaptea (Luca 2, 37). Despre marea Iudita Scriptura povesteste ca postea in toate zilele vaduviei sale, avea intelegerea din cercare a rugaciunii, stia puterea ei, ajunsese prin rugaciune sa dobandeasca credinta vie in Dumnezeu si a savarsit prin credinta o minunata nevointa (Iudita 8). Acoperit-am cu post sufletul meu (Ps. 68, 12), spune de Dumnezeu insuflatul David - asa puternica este aceasta nevointa!
Smerit-am cu post sufletul meu (Ps. 34, 12) - asa se impotriveste aceasta nevointa multumirii de sine si ingamfarii, care apar din imbuibare! Prin mijlocirea postului, rugaciunea mea in sanul meu se va intoarce; fara post, ea este jertfa jalnica a imprastierii mintii, care este nedespartita de imbuibare. Sfantul Apostol Pavel, insirand semnele adevaratilor slujitori ai lui Dumnezeu, aminteste intre aceste semne petrecerea in post (II Cor. 5, 5) si rugaciune (Romani 12, 12; Col. 4, 2). Despre sine el marturiseste ca si-a petrecut viata pamanteasca in necurmate nevointe, lipsuri si necazuri; el aminteste foamea si setea in care l-au aruncat imprejurarile, precum si necurmata postire de buna voie prin care isi chinuia trupul si-l supunea robiei (II Cor. 11, 27; I Cor. 9, 27). Evanghelistul Luca, zugravind in cartea Faptelor impreunapetrecerea in Ierusalim a Sfintilor Apostoli dupa inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare si celelalte femei care au urmat Domnului in vremea calatoriei Lui pamantesti, spune: Acestia toti erau asteptand cu un cuget in rugaciune si in cerere (Fapte l, 14). Din cuvintele acestea se vede limpede ca rugaciunile lor erau foarte lungi, neincetate - lucru cu neputinta fara ajutorul postului. Asa traiau Apostolii! Asa traiau Mucenicii! Asa traiau Cuviosii! Viata lor a fost si este imbinare a rugaciunii neincetate cu postirea de totdeauna. Mila si dragostea lor fata de frati, fata de cei ce ii iubeau si cei ce ii urau, erau dumnezeiesti, fiindca erau mai presus de firea omeneasca, fiindca erau luate din sanul Domnului insusi. Ei nu numai ca impreuna-patimeau cu toti cei nevoiasi sufleteste si trupeste, nu numai ca iertau toate greselile si cele mai grele jigniri ale aproapelui: ei isi puneau cu bucurie sufletul pentru mantuirea aproapelui, pentru mantuirea vrajmasilor lor. In imprejurarile insemnate ale vietii si in greutati, inainte de a incepe o lucrare mare, la venirea unor mari necazuri, sfintii lui Dumnezeu posteau si se rugau indoit. Pilda de acest fapt ne-a aratat Mantuitorul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos. Inainte de a iesi sa propovaduiasca si sa mantuiasca omenirea, Domnul a plecat in pustie, petrecand acolo in post patruzeci de zile si patruzeci de nopti. „El a postit”, spune Fericitul Teofilact, „binevoind sa ne arate ca postul este o mare arma si in vremea ispitelor si impotriva dracilor. Precum inmultirea mancarii slujeste drept temei a tot pacatul, asa si infranarea slujeste drept temei a toata fapta buna”. Calauza in nevointa postului si in nevointa impotriva diavolului este Duhul Sfant. Inaintea alegerii celor doisprezece Apostoli care erau meniti sa pescuiasca lumea spre credinta si mantuire, Domnul S-a suit pe un munte insingurat si a petrecut intreaga noapte in rugaciune (Luca 6, 12); inainte de invierea lui Lazar, Domnul a dat multumita Tatalui pentru ascultarea rugaciunii Sale. Eu stiam, a grait El, ca pururea Ma asculti, fiindca voia Tatalui si a Fiului este o singura voie dumnezeiasca; ci pentru norodul care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis (Ioan 11, 42).
 La fel si inainte de alegerea Apostolilor: Domnul nu avea nevoie de rugaciune, dar a purces la rugaciune si a petrecut in rugaciune intreaga noapte ca sa dea prin faptele Sale - asa inteleg Sfintii Parinti cele intamplate atunci - pilda de faptuire, ca sa ne arate ca Dumnezeu primeste si o scurta rugaciune a noastra, dar ca inainte de intamplarile si hotararile insemnate avem neaparata nevoie de rugaciune prelungita si deosebit de incordata. Inainte de patimi si de moartea pe cruce, carora Domnul a binevoit a li Se supune pentru rascumpararea omenirii, El a mers in gradina Ghetsimani, in locul unde trebuia sa se savarseasca vanzarea, aratandu-Se jertfa de buna voie, adusa dupa voia cea una si nedespartita a Tatalui si a Fiului. Prin aceasta, El ne-a aratat ca suntem datori sa primim toate incercarile trimise noua de sus ca pe ceva care ni se cuvine, sa le primim cu lepadare de sine, cu supunere inaintea voii lui Dumnezeu, cu credinta in Dumnezeu Cel atotputernic, Care vegheaza neadormit asupra noastra, la Care sunt numarati toti perii nostri, de Care nu s-a ascuns osul meu, precum a zis Prorocul, pe care l-ai facut intr-ascuns, si statul meu intru cele mai de jos ale pamantului (Ps. 138, 15). Domnul ne-a aratat mijlocul prin care putem si suntem datori sa intarim neputinta firii omenesti atunci cand vin necazurile. El S-a rugat cu osardie. Ucenicilor biruiti de somn le-a poruncit: Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41). 
Ca necazul venit sa nu puna stapanire pe el, sa nu-l inghita, este neaparata nevoie de rugaciune. Este neaparata nevoie in vremea necazului de acea putere duhovniceasca, de acea pace dumnezeiasca pe care le aduce rugaciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce nazuieste ca prin gandurile de intristare si deznadejde sa-l clatine si sa il piarda pe omul supus necazului cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru a nu se imputina credinta noastra in vremea necazului, este nevoie de rugaciune. Avem nevoie de ea ca in chiar mijlocul necazului sa putem simti, dupa spusa Apostolului, toata bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem cand cadem in multe feluri de ispite (Iac. l, 2). Mangaierea harica ce vine din rugaciune poate fi primita doar de cel curatit prin post si poate fi pastrata numai de cel ce sprijina prin post curatia sa. Pildei Domnului i-au urmat si ii urmeaza adevaratii robi ai Domnului. Inca pe vremea Vechiul Legamant, Sfantul David, manat de Duhul lui Hristos, isi sporea postul si rugaciunile in imprejurarile grele ale vietii (II Imp. 12, 16; Ps. 34, 12).
Asemenea lui, Prorocul Daniil, intelegand din cartea Prorocului Ieremia ca se implinise numarul anilor randuiti de Dumnezeu pentru petrecerea iudeilor robiti in Babilon, ca venise vremea intoarcerii lor in Ierusalim, s-a intors spre Dumnezeu cu rugaciune incordata pentru izbavirea iudeilor, intarindu-si rugaciunea prin post: Dat-am fata mea catre Domnul Dumnezeu, spune el, ca sa cerc cu cerere, cu rugaciune, cu posturi, cu sac si cu cenusa; si m-am rugat catre Domnul Dumnezeul meu, si m-am marturisit (Dan. 9, 3-4). Starea in care il aduc pe om postul si rugaciunea este deosebit de buna pentru primirea binefacerilor dumnezeiesti si a descoperirilor dumnezeiesti. Astfel, de pilda, milosteniile, rugaciunile si posturile sutasului Cornelie au ajuns inaintea lui Dumnezeu si i-au adus cel mai mare bine: cunoasterea lui Hristos.
Eram postind si ruganduma intru al noualea ceas in casa mea, ii povestea sutasul despre sine Apostolului Petru, si iata un barbat a statut inaintea mea in haina luminata. Acela era un inger (Fapte 10, 30). De asemenea, Apostolului Petru, care postea si flamanzea, i s-a aratat o fata de masa mare, pogorata din ceruri, care inchipuia lumea pagana, primita de Dumnezeu la credinta in Hristos si la mantuirea intru Hristos (Fapte 10, 11); Apostolilor, care slujeau Domnului si posteau (Fapte 13, 2), Sfantul Duh le-a descoperit ca alesese pe Pavel si pe Varnava pentru a propovadui crestinismul paganilor, le-a poruncit sa-i osebeasca si sa-i trimita la aceasta slujire. Apostolii, auzind in vremea rugaciunii si postirii porunca Sfantului Duh, mai inainte de a o implini postesc si se roaga iar, pentru ca porunca primita cu impreuna-lucrarea postului si a rugaciunii sa fie implinita tot cu impreuna-lucrarea lor. Atunci, postind si rugandu-se si punandu-si pe ei mainile, i-au slobozit (Fapte 13, 3), graieste scriitorul Faptelor Apostolilor. Toata lumea stie ce izbanzi au incununat slujirea lui Pavel si a lui Varnava! Ea a fost incununata de sadirea crestinismului in toata lumea cunoscuta pe atunci. Nenumarate sunt marturiile si pildele faptului ca toti bineplacutii lui Dumnezeu se invrednicesc de dumnezeiestile descoperiri tocmai atunci cand prin post se desfac de materie, iar prin rugaciunea curata, cu mintile goale, neintinate de nici o inchipuire, neimprastiate de nici un gand strain, se infatiseaza intru adanca evlavie si pace lui Dumnezeu, Celui nevazut si nepatruns cu mintea. Iubiti frati! Dupa ce am cunoscut insemnatatea si puterea armelor duhovnicesti care sunt milostenia, postul si rugaciunea, sa ne grabim a ne incinge cu aceste arme! Sa dobandim mila, sa ne imbracam in bunatate, dupa povata si indemnul Apostolului (Coloseni 3, 12).
 Trasatura aparte a caracterului nostru, trasatura aparte de totdeauna a purtarii noastre sa fie milostivirea. In afara milostivirii sa nu cautam dreptate. Mila ce vine din firea omeneasca vatamata de cadere este potrivnica dreptatii: mila ce se revarsa din poruncile Evangheliei se afla, cu toata imbelsugarea sa, in legatura nedespartita cu dreptatea dumnezeiasca, ce se si arata prin ea (Ps. 84, 11-14; 88, 15). Nu numai pe timpul sfintelor posturi randuite de Sfanta Biserica sa ne smerim trupurile prin intrebuintarea cu masura a mancarii - mai ales a mancarii de un anumit fel - ci si in restul timpului sa intrebuintam mancarea cu intelepciune, potrivit nevoilor noastre adevarate, pentru a ne pastra puterile trupesti si sanatatea trupeasca. Dupa ce ne vom fi robit trupul duhului prin postire, dupa ce ne vom fi facut duhul asemanator ingerilor prin bunatate, sa il inaripam cu rugaciunea: fie ca duhul nostru sa dobandeasca fericita deprindere de a se inalta in zbor repede si ades catre Dumnezeu si de a cere binecuvantarea lui Dumnezeu in intreprinderile noastre! Nu vom intarzia sa il vedem pe Dumnezeu ca ajutator si carmuitor al lucrarii noastre. Si nu numai atat! inaltandu-ne des cu gandul la Dumnezeu, putin cate putin vom curati calea obiceiurilor noastre de toata faradelegea - nu numai de cea grosolana, ci si de cea subtire, savarsita cu gandurile si simtamintele. Cine va cuteza sa-L cheme pe Dumnezeu in ajutor la o fapta pacatoasa? Cine, infatisandu-si cererea imparatului imparatilor, nu se va ingriji mai intai ca cererea sa fie vrednica de privirea imparateasca si dumnezeiasca, ce patrunde in ascunzisurile inimii si vede la fel de limpede toate cele vazute si nevazute?
De vom cere ceva dupa voia Lui, doar atunci ne va asculta (I Ioan 5, 14), a spus Apostolul. Cine, intorcandu-se mereu catre Dumnezeu, nu va dobandi incredintarea si simtamantul ca traieste sub ochii lui Dumnezeu, ca fiecare fapta a sa, fiecare miscare a sufletului sau este vazuta de Atotvazatorul si Pretutindenea Fiitorul Dumnezeu? Aceasta incredintare si acest simtamant au drept urmare neaparata sporirea duhovniceasca a crestinului. Sa ne daruiasca Milostivul nostru Domn aceasta sporire, intru slava numelui Sau si spre mantuirea noastra! Amin.

vineri, 28 noiembrie 2014

Descurajarea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Se povesteste ca diavolul s-a hotarat candva sa-si vanda toate instrumentele cu ajutorul carora si-i supunea pe oameni. A facut o multime de pachete, pe fiecare indicand ce contine: suparare, crima, minciuna, necinste, mandrie si asa mai departe. Dupa ce toate pachetele au fost vandute, cineva a observat ca un pachet n-a fost pus in vanzare, l-a intrebat pe diavol, de ce?

- Pentru ca aceasta este cea mai puternica dintre armele mele si pe aceasta nu vreau s-o vand. Ea este descurajarea. Cand cineva ajunge la aceasta, il am in mod sigur in mana!".

marți, 25 noiembrie 2014

Taina Crăciunului este minunată!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Este bucuria care ne vine din ceruri. În această noapte sfântă cerul se unește cu pământul. Pe scara cerească cetele de îngeri cântă într-un imn de bucurie ” Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire”. Sunt îngerii Crăciunului. Sunt îngerii Bucuriei, ai luminii, ai Iubirii, ai Generozității, ai Păcii și Abundenței pentru toți. Îngerii anunță pe oameni că se naște Iisus.” Iată vă vestesc vouă o bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2,10-11). Iisus se naște din fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfânt. Vestea Naşterii lui Hristos este adusă păstorilor de la Bethleem de îngerul Domnului,. Aşadar, vestea Naşterii Domnului se face deodată prin cuvânt ceresc şi prin vedere cerească. Această seară minunată este vegheată de Luceafărul Iubirii. Inimile și întreaga creație sunt mângâiate de adevărata pace.
  Sărbătoarea Nașterii Domnului este binecuvântată pentru că și noi devenim mărturisitori ai bucuriei într-o lume care trăiește sub semnul tristeții. Nu ne putem bucura de Crăciun dacă nu-L vom primi pe Hristos în sufletul nostru. Primindu-L vom putea dărui la rândul nostru cel mai frumos dar: bucuria pe care nimeni și nimic nu o poate umbri.
Fiind acoperiți de mantia acestei sărbători, gândurile noastre ar trebui să se închine la adevărata sursă de Iubire adică Hristos. Trecând printr-o perioadă de curățenie sufletească, prin post și rugăciune, ne pregătim să facem loc, în suflet, adevăratului Dar. În aceste zile de sărbătoare nu ar trebui să facem altceva decât să sărbătorim, să ne bucurăm de primirea Darului ceresc.
Strămoşii noştri ne-au lăsat o serie de obiceiuri şi superstiţii legate de Ajunul Crăciunului. Din popor se spune că, respectarea lor atrage după sine norocul şi bunăstarea în anul care vine. Simbolul Crăciunului este bradul. Chiar dacă este cumpărat cu mult înainte, el se împodobeşte în Ajunul Crăciunului. De Sărbători e o tradiţie să faci bradul şi să te bucuri de magia cadourilor. Însă cele mai frumoase cadouri nu se află sub Pomul de Crăciun. Cele mai frumoase cadouri sunt chiar prietenii tăi, familia, copiii şi cei pe care îi iubeşti.
           Vâscul adus în casă de Crăciun cheamă norocul şi belșugul, îndepărtează certurile şi ajută la menţinerea armoniei în familie, speriind bolile, ghinionul şi demonii. Verdele plin de viaţă al frunzelor de vâsc, strălucirea fructelor sale maturizate în miezul iernii, când toate celelalte plante dorm, sânt legate de naşterea Mântuitorului, care a trezit şi a dăruit viaţă veşnică inimilor celor care au primit harul Său. Cununa de vâsc este o reproducere a aureolei de lumină care înconjoară creştetul lui Iisus, încă din momentul naşterii. Un alt obicei vorbeşte despre aruncarea boabelor de grâu şi de porumb în faţa colindătorilor.
Oamenii ca și îngerii vestesc că s-a născut pruncul Iisus, prin colindele deosebit de frumoase care ne mângâie auzul, în Ajunul Crăciunului. Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsună de glasul micilor colindători. Colindele reprezintă cântecul nostru strămoșesc care răsună an de an la casele creștinilor. Ele vestesc Nașterea Domnului aducându-ne în suflet pacea, liniștea, și bucuria. Colindele sunt bogăția sufletului și zâmbetul îngerilor. Uşa se deschide tuturor colindătorilor. Urările lor au forţe magice. „Florile dalbe”, „Domn, Domn să-nalţăm”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun”… sunt colinde care transmit urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în noul an. Potrivit credinţei populare colindătorii sunt cei care aduc norocul în anul care vine.
Sărbătoarea Crăciunului este începutul perioadei cu cele mai frumoase obiceiuri populare din tot ciclul anului calendaristic. În general, repertoriul folcloric al Crăciunului este asemănător pe tot cuprinsul ţării. Cu “Steaua”, cu “Vicleimul” sau “Irozii”, cu “Moş Crăciun” sau numai constituiţi în cete, pe vârste, colindătorii vestesc că Magii din Evanghelie ori că păstorii Betleemului: “Astăzi s-a născut Hristos” La sfârşit cei care au cântat sunt răsplătiți cu mici daruri: colaci, nuci sau mai nou cu bani.
Dorinţa creştinilor de a reproduce scene de la Naşterea Mântuitorului, că venirea Magilor după steaua călăuzitoare, a dat naştere la “Umblatul cu “Steaua””. Textele de stea relatează despre drumul Magilor până la Betleem şi închinarea lor cu daruri: aur, smirnă şi tămâie (aurul simbolizează demnitatea împărătească, smirna – suferinţă, tămâia – jertfă). Steaua, confecţionată asemenea astrului divin (uneori este foarte mare, ca în zona Neamţului), cu icoană pusă în mijloc, este purtată în faţă de cetaşi. Toţi colindă într-un glas în faţa gazdelor, iar în final le urează sănătate şi prosperitate.
An de an, Iisus doreşte să se nască în peștera cea întunecoasă și răcoroasă a inimilor noastre, pentru a reaprinde în noi focul iubirii și al bucuriei celei veșnice pentru a devei și noi veșnici. Acest dar al bucuriei este ca o lumânare care arde în interiorul nostru cu flacără blândă. Bucuria este lumina pe care o vedem pe chipul tuturor.Se bucură copiii, se bucură tinerii iar împreună cu ei se bucură bătrânii.
Crăciunul este Sărbătoarea Sărbătorilor care ne strânge cu mic cu mare în sânul familiei. În cadrul familiei domnește bunăstarea. Copiii stau adunați în jurul bradului desfăcând rând pe rând cadourile mult așteptate. Părinții privesc zâmbetele de pe fețele copiilor, bucurându-se și ei. Casa este înmiresmată cu miros de cetină. Masa frumos așezată este încărcată cu de toate. Cozonacii și sarmalele îşi așteaptă musafirii. Sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, orice român se gândeşte în această perioadă la masa de sărbători, încercând să adauge, pe lângă bucatele tradiţionale, şi ceva nou, inedit, semn de prosperitate în casă. E în spiritul tradiţiei ca pe masa de Crăciun să se afle câte un pic din belşugul de peste an, dar mai ales să nu lipsească mâncărurile de porc şi-o ulcică din vinul cel mai bun.
Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. E o sărbătoare care ne face să ne privim viaţa altfel, să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, să ne deschidem sufletul mai uşor. Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie.
Pacea şi liniștea să ne fie călăuză de Crăciun. Să fim mai buni, mai înțelegători, să împărțim cu bucurie spiritul sărbătorii! Să uităm în aceste zile ale sărbătorilor Crăciunului de tristețe, de sărăcie, să ne îmbogăţim cu credința în Dumnezeu, să respectăm tradițiile frumoase ale neamului nostru, să fim bucuroși! Sărbătorile de iarnă sunt pentru noi toți, indiferent de vârstă, momente de renaștere, bucuria de a fi creștini.
sursa
 https://www.facebook.com/IscuGabrielCiprian

duminică, 23 noiembrie 2014

GHETELE..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


    Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

    - Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

    - Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

    N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

    Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:

    - Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

    N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

    - Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?

    - Nu! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!

    A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate ... Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

    - Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?

    - Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?

    Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.

    De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.

    "Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"

miercuri, 19 noiembrie 2014

Oarba care vede

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Într-o ţară trăia o femeie care până pe la patruzeci de ani dusese o viaţă păcătoasă. Cu toate că avea ochi trupeşti buni, ea nu vedea cu duhul. Era o oarbă sufleteşte şi, din pricina aceasta, ducea o viaţă ticăloasă. Ducând o asemenea viaţă, s-a îmbolnăvit şi şi-a pierdut vederea. Atunci s-a petrecut o minune.
A început, în orbirea ei, să vadă bine cu ochiul lăuntric.
Şi şi-a văzut, astfel, toate păcatele mai dinainte.
Într-o zi, nişte vecini o căinau, zicându-i: - "Sărmana de tine!"
Ea însă, le-a răspuns:
-"Nu-s de plâns, dragii mei. Eram de plâns când vedeam. Dumnezeu mi-a trimis această învăţătură ca, nemaivăzând cu ochii trupului, să văd cu cei ai sufletului. Acuma văd ce grele păcate am făcut, nu mă plângeţi pe mine, ci pe cei cari cu toate că văd, sunt orbi!?
Iată ce învăţătură luminoasă poate ţine o femeie oarbă.

Rugaciune de multumire penru binefacerile primite de la Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...









"Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nosteu, Dumnezeule a toată milostivirea, care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzănd acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi te cănt ca pe un Domn, Stăpân şi făcător de bine. Şi iarăşi căzănd înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smeremie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Daruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în zilele vieţii mele totdeauna să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cănt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfănt, acum şi pururea şi în vecii vecilor." Amin.

duminică, 16 noiembrie 2014

Iertarea aproapelui, cea mai grea poruncă?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Cutremurător! Nu primim iertare dacă ne dovedim incapabili s-o dăm. În măsura în care ne place să avem vrăjmași, Îi cerem lui Dumnezeu să ni Se arate dușman.


În mod deosebit ni se atrage atenția asupra unei virtuți speciale: iertarea: „de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre” (Matei 6, 14-15). Pare complicat! Din ce cauză ni reaminteşte cu atâta stăruință să iertăm, îndeosebi acum, la început de post? Mergem la biserică, dăm milostenie, deschidem adeseori cartea de rugăciuni, nu e suficient? „De ce ar trebui să mă umilesc cerând iertare?” s-ar întreba unii. Oare a cere iertare este chiar umilință? Se pare că, pentru cei care gândesc astfel, este o piatră de poticneală. Se pune întrebarea: din ce pricină uneori ne vine atât de greu să iertăm? Și atunci când o facem, mai mult de gura duhovnicului, nu izbutim să îndepărtăm toate urmele răutății din suflet. Iertăm, dar nu uităm! Or, dacă nu uităm, înseamnă că nu am iertat din inimă, că nu am extirpat rădăcina răului din interiorul nostru, care în scurt timp va zămisli iarăși în noi resentimente, ură ori dispreț.


Cu toții rostim rugăciunea „Tatăl nostru” zicând: „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri.” (Matei 6, 12). Adesea ne spunem mecanic rugăciunile, fără atenție la conținutul lor. Îmi amintesc de o memorabilă întâmplare petrecută la Sihăstria. Părintele Cleopa, ieșit în fața smeritei sale chilii, a început să ne vorbească. Dintre pelerini, o credincioasă își ridică glasul, rugându-l pe luminatul călugăr să o învețe cum să procedeze, căci, având un litigiu din pricina unui petic de pământ, nu reușea să se împace cu megieșii săi, iertându-i. Cu vorba ca de tunet, înțeleptul duhovnic îi răspunse: „să nu îndrăznești să mai spui Tatăl nostru până nu te împaci!”. „De ce?” întrebă nedumerită pelerina. „Atunci când glăsuiești și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri, de fapt, Îi ceri lui Dumnezeu să te ierte numai când și tu poți ierta. Iar dacă tu nu poți ierta îți ceri singură osânda.” Spășită, femeia puse capul în pământ, gândindu-se, probabil, că de câte ori rostise „Tatăl nostru” își ceruse, de fapt, pedeapsa pentru neputința de a se fi împăcat cu hotarnicii.

Cutremurător! Nu primim iertare dacă ne dovedim incapabili s-o dăm. În măsura în care ne place să avem vrăjmași, Îi cerem lui Dumnezeu să ni Se arate dușman. Sunt cuvinte grele, dar veridice căci Mântuitorul Hristos nu glumea, nici nu arunca vorbe în vânt. De am reflecta în fiecare zi la posibilitatea ca Dumnezeu să ne devină adversar, prin propria noastră rugă, cred că am ezita să mai rostim Rugăciunea Domnească, iar dacă am face-o, am sări cu siguranță cererea a cincea. Oare din ce pricină Domnul a condiționat iertarea Lui de cea acordată de noi celor care ne-au făcut vreun rău voit sau inconștient? Răspunsul ni-l oferă Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mila lui Dumnezeu se ascunde în milostivirea noastră față de aproapele”. Așa stând lucrurile, vom fi tentați să rostim mai ușor: „Iartă-mă!”

Ce simplu ar fi să spui: „Iartă-mă!” Însă Domnul cunoaşte superficialitatea omului, tendința de a înșela. Câți nu mărturisesc duhovnicului: „Părinte, nu am dușmani. I-am iertat”, dar în realitate continuă războiul cu semenii deveniți inamici, alimentând răutatea, invidia, răzbunarea. Omeneşte vorbind, ne vin multe necazuri, supărări, jigniri din partea apropiaților. În deplină sinceritate cu noi înşine, fiecare trebuie s-o recunoaştem răspicat: „suntem oameni, iar nimic ce este omenesc nu ne este străin", căci și noi, la rândul nostru, poate am zavistuit, am osândit sau am urât. Cu toate acestea, la Taina Pocăinței, unii mărturisesc, cu o inconștiență vecină cu sinuciderea duhovnicească, faptul că nu dușmănesc pe nimeni. Tăgăduind adevărul la spovedanie, aparenţa se vădește favorabilă celui ce a încercat să-L înșele pe Tatăl Ceresc: duhovnicul îi dă dezlegare pentru împărtășanie. Cu orgoliu, va păși țanțoș către dumnezeiescul potir, iar slujitorul altarului îi va da cereasca hrană, Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului. Cunoscuții îl vor aprecia: „Uite un bun creștin! S-a spovedit, s-a împărtășit!” Amară înșelare! Hristos nu Se lasă „răpit”, nici păcălit. De aceea a rostit: „de nu veți ierta din inimă fratelui, nu veți fi iertați” (Matei 18, 35). Ce presupune iertarea din inimă? Părinții duhovnicești ne învață că ea nu trebuie să fie o simplă declarație, formală ori conjuncturală. „Iartă-mă și Dumnezeu să te ierte!” implică o participare totală a ființei omenești în a șterge răul sau supărarea din toată ființa. Iertarea adevărată trebuie să coboare în suflet iubirea și puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au săvârșit sau ne-au dorit răul.Ca să putem uita definitiv vătămătoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat, trebuie să ne asumăm o luptă lăuntrică, o răstignire a poftei filistine de răzbunare, a ispitei de a riposta la răutate cu răutate. Ce-i drept, nu-ţi vine ușor să-i ierți pe cei care, poate, ți-au distrus viața. Dar, dacă Domnul a cerut aceasta, cu siguranță că se poate împlini, căci El nu a împovărat ființa umană cu imperative utopice. Iar dacă, la început, nu reușim să îndeplinim porunca, să-L rugăm pe Hristos să ne ajute. La ceea ce noi nu izbutim, să-L chemăm pe El să pună umărul, ca să trecem peste piatra de poticneală. Numai așa vom simţi cum sufletul nostru înviază din legăturile păcatelor, ale egoismului şi mândriei, căci, iertarea sinceră a greşelilor altora întrezărește o șlefuire a sufletului nostru după iubirea milostivă a Domnului nostru Iisus Hristos. Să-I cerem Lui să ne dăruiască puterea sau virtutea de a ierta pe alţii aşa cum Dumnezeu ne iartă pe noi.


Așadar, când ne simţim tentați să nu iertăm, să ținem mânie, să ne răzbunăm, bine ar fi să ne amintim de cuvintele Mântuitorului Hristos: „Slugă vicleană, toată datoria ţi-am iertat-o pentru că M-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine?”(Matei 18, 32-33). Să ne cutremurăm de sentința rostită în aceeași pildă evanghelică, gândindu-ne că ar putea fi pronunțată pentru noi: „Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, până ce-i va plăti toata datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, daca nu veți ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre” (Matei 18, 34-35).



Iertarea nu are nimic de a face cu meritul cuiva de a fi iertat – este un act de dragoste, nu de dreptate.

Daca alegem sa nu-i iertam pe cei ce ne-au ranit, ne punem sub controlul lor.

Iertarea celorlalti reprezinta primul pas urias, ducand la eliberarea noastra completa din lanturile care inconjoara o inima indurerata. Daca reactionam cu amaraciune in inima fata de cei ce ni se opun si chiar ne fac rau, am fi sclavii acelor oameni pentru tot restul vietii iar reactia noastra fata de ceea ce ne-au facut altii ar putea sa dauneze la fel de mult ca si ofensa initiala.

De cate ori trebuie sa ierti? De fiecare data.
sursa
Marian Pios in
Artă si religie.

O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
  • O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos povestită de Părintele Arsenie Boca (pe atunci tânărul diacon celib Zian Boca)

    Lucram de cateva zile sa reconstruim treptele care coboara dinspre schitul Prodromu la pestera Sfantului Athanasie. Pestera se afla aproape in buza marii, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucati de roca destul de tare si pe care o fasonam cu dalta si cu barosul. Lucram cu Porfirie si Dometie de la chilia Sfantul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Parintele Arsenie Mandrea, staretul Prodromului.


    Pentru mine era un fel de plata sau troc ca sa mi se ingaduie sa copiez din biblioteca bogata in manuscrise pe Parintii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vladica Nicolae Balan si de la Parintele Profesor Dumitru Staniloae. Trebuia sa facem munca de ocnasi, spargeam si fasonam dalele de piatra apoi le trageam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bate rotunde din lemn de castan si niste capete de funii foste parâme ale corabiilor din cea trecuta vreme, ce miroseau a mare, a alge si a peste. Mi-era o sete si o foame, gura mi-era năclăită si amară, soarele ne batea dar nu ne prea incalzea in timpul ce greu se desprimăvăra, de inceput de aprilie. Ma gandeam la sfintii de pe Muntele Sinai care si ei au carari in trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Incercam sa-mi aduc aminte din liceu cate trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300. Porfirie care era mai solid ca mine imi striga in ureche:
    - Pune mana Ziane, ca-mi rupe bolovanul laba piciorului; tu Dometie ce faci? Te-o batut soarele in cap? Tine cu forta!
    M-am trezit din reverie si mi-am opintit muschii din toate puterile. Greu canon aveam. Canonul nu e greu daca te ajuta Maica Domnului- Panaghia, Doamna si Stapana Muntelui sfant. Dometie incepu sa cante: Axion Estin. Vrednica esti, un fel de Ave Maria.



    - Si cu rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfantului Athanasie Athonitul, care si el a murit cand s-a dărâmat schela si i-a cazut bolta in cap, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii. Prinde bine, Ziane, ca deseara mancam o ciorba de radacini indulcita cu miere din butoiul fratelui Gavriil, daca ne facem treaba.
    - Amin, rosti sec Porfirie. Dometie, tu vrei sa fii al doilea Cucuzel pe Sfantul Munte? Daca vrei sa te indumnezeiesti, bine, fa-o, ca si eu vreau, dar nu mi se pare corect sa ne tii fara un strop de apa. Omul trebuie sa bea zilnic doi litri de apa, asa zice medicul de la Vatoped, Siluan, noi nu am avut toti trei un litru astazi. Du-te si adu niste apa de mare sa-mi ud gura, fugi! Inca n-ai venit?
    - Esti prea dur frate Porfirie cu Parintele Dometie, e mai slabut el de constitutie, am intervenit eu. Priveam in jos dupa Dometie care mergea de parca zbura. Marea se involbura si lovea in valuri inspumate stancaria de pe faleza. Cred ca va trebui sa ne ducem sa facem o baie de apa sarata pana mai e soare. Ma dor si pe mine oasele, mi-a intrat igrasia si raceala zidurilor pe care le-am pictat. Chiar vroiam sa te intreb frate Porfirie, ce meserie ai avut inainte sa te tunda in calugarie?
    - Am fost mecanic de utilaj greu! Parintele staret Arsenie m-a intrebat ce meserie am si asa am ajuns maistru constructor de trepte in piatra. Ai grija Ziane cum te proptesti in coada ţapinului ca daca o rupi nu mai am alta aici, si o sa te trimit sus in paduricea schitului sa tai una noua.
    - Am taiat vreo cinci cozi si le-am pus la uscat luni cand tu erai la moara de lemn, adica la gater, langa Manastirea Iviron, asa ca maine o sa mai montam doua ţapine!
    - Stii ca imi placi diacone de la Sibiu, chit ca nu prea ai voce sa canti, dar te duce mintea!
    - Am vrut sa ma fac aviator. Dar ca sa intru la Cotroceni la scoala de aviatie imi trebuiau bani multi si mama nu avea de unde sa-mi dea nici daca-si vindea casa! Singura scoala unde urma sa primesc bursa a fost la teologie. Si cu toate ca eram un copil credincios de mic nu m-am simtit vrednic sa ma fac preot. Mama voia sa ma insoare.



    - Dar tu nu si nu! Nu te-ai insurat, dar cum esti diacon? Te-a hirotonit celibatar?
    - Da, m-a hirotonit pe incredere ca nu o sa ma insor dupa ce am primit treapta diaconiei. Ia spune ai adus scripetele pe care ti l-am cerut daca tot ai fost la moara de lemn de langa Iviru? M-am gandit ca daca nu gasim acest scripete, trebuie sa facem unul, lucram cu unelte rudimentare.
    - Cum ai zis? Nu am auzit acest cuvant si nu l-am gasit in nici un ceaslov!
    - Rudimentum, pavimentum, ornamentum, postamentum, testamentum, instrumentum, sacramentum…
    - Esti poet? Nu te juca! Tine bine coada ca se dezvârte vârtejul si ne plezneste de ne rupe mainile. Crezi ca e usoara calugaria aici la Sfantul Munte? Si mai ducem si o saracie lucie ca ne tin grecii cum vor ei, in ciuda ajutoarelor pe care voievozii nostri romani le-au trimis aici la Sfantul Munte. Imi place sa cred ca daca facem scripetele pe care mi l-ai desenat o sa ridicam mai usor lespezile astea. Am sa ma duc maine si am sa fur un scripete de la Meghisti Lavra, am vazut eu ca aveau vreo trei in depozitul de langa Arsana unde acosteaza vaporul cand vine cu butoaiele cu ulei si vin de la Atena.



    - Dar furtul este un pacat, intervine Dometie care tocmai ajunse cu caldarea in care avea apa de mare.
    - Bine ai venit cu apa sarata, ia da sa-mi spal putin gura.
    Porfirie isi scufunda palmele in galeata si bău din pumni apa sarata.
    Mai lasa-mi si mie, am zis, nu o bea toata.
    In vreme ce Porfirie se spala, Dometie recita: “Cand vine Domnul la tine te dezlegi de toate, nu numai de nedreptatile tale ci si de toata dreptatea ta! Cand stai in fata Domnului esti mai presus de lumea aceasta, mai presus de trancaneala si carteala vietii; ai, cu un cuvant, ceva din linistea mai presus de lume a lui Dumnezeu.
    - Amin, zise Porfirie, nu te stiam asa patericos, din ce Parinte al patericului ai scos cuvantul acesta de folos? Parca nu ai fi fiu de cioban de la Tilişca, măi Dometie!
    - Din Sfantul Arsenie care a pustnicit in pustia Sketica de langa Nil din Egipt. El era unul care tacea mult si asa, prin trezvie, isi alegea gandurile si vorbele indepartandu-le pe cele rele si fara de folos. Cu harul Prea Sfantului Duh a ajuns la isihie inca de tanar.
    Se lăsă o tacere placută, Porfirie nu mai zicea nimic, mai mult ca sigur că, cugeta in mintea lui mai putin scolita in ale teologiei, cumpanea vorbele pe care le rostise Dometie। Erau vorbe cu greutate. Dometie rupse tacerea:
    - Mă trimitea tata cu oile pe la noi pe sub munte. Acolo intr-o viroagă era casa unui calugar plecat de la Foltea din Sălişte. Era un fel de stână din piatră acoperită cu niste capriori de brad pusi unul langa altul si acoperiti cu pamant batut. Parintele Achim era mic de statura, cam crăcănat si cu o barbă până la genunchi. Avea niste ochi albastri ca marea, asa cum ii are Parintele diacon Zian!
    - Mama mea, Creştina avea ochii albaştri, (mama Parintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a harazit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceţi?
    - Nu stiu, răspunse Porfirie, tu eşti cu mai multă şcoală ca mine। Ori îi scrii ori nu-i scrii ea tot se gândeşte la tine, că e mamă .
    - Trimite-i o scrisoare ca se va bucura sa primeasca din Grecia si se va lauda la vecini cu baiatul ei care a ajuns la Sfantul Munte, Gradina Maicii Domnului।
    - Asa o sa fac, daca zici tu, Dometie.
    - Parintele acela de la noi, Achim, m-a invatat sa citesc si mi-a dat cartile lui sa ma uit prin ele. Cand mergeam cu oile, iesea si el la deal cu traista, ne opream si ma invata. A fost tatal meu duhovnicesc. La el a venit un Parinte de aici de la Sfantul Munte ca sa mearga prin sate sa adune pomeni si pomelnice pentru restaurarea manastirii Zografu unde este steagul lui Stefan cel Mare cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Asa am auzit eu de Sfantul Munte pentru prima oara, aveam doar 13 ani. El era roman si traia intre greci. Mai intai a fost la chilia Nasterii Maicii Domnului pe mosia Manastirii Vatoped, si l-a avut duhovnicesc pe Nicodim ucenicul schivnicului Arsenie. Acest Arsenie era mare sculptor in lemn si marmura. De la el au ramas multe obiecte frumos lucrate, cruci, candele, potire, felinare, vase de flori… a lucrat si doua sculpturi legendare: Rastignirea si A doua venire, vreme de 15 ani.



    - Am auzit si eu de Arsenie acesta dar nu l-am vazut, vorbi si Porfirie! Se spune ca pe Arsenie l-a luat Maica Domnului sub mantie si l-a dus pe varful Athonului ca sa completeze numarul celor 7 pustnici care se roaga pentru pacea lumii si traiesc fara mancare si fara apa, doar cu cuvantul lui Dumnezeu.
    - Te cred, interveni Dometie, am auzit si eu intr-o zi de hramul Sfantului Munte si de aceasta traditie, pe 6 august, cand am urcat in vârf. Vorbeau niste pustnici care stateau la lumina unui opaiţ chiar sub varf intr-o pestera sa se odihneasca. Era pe la ora 4 dimineata, eu eram cu Pelaghie, un ucenic al lui Evghenie Vulgaris. Acesta citea dintr-o carte scrisa de Ilie Miniat. Parintele Evghenie avea vreo 80 de ani si s-a suit pe munte pana in varf. El s-a dus la sihastrii care povesteau in pestera si am auzit ca a murit Parintele Hrisogan din cei 7 stalpi neclintiti ai Athosului si ca va fi inlocuit de Arsenie sculptorul. Se zice ca printre cei 7 stalpi ai Ortodoxiei era si veghetorul Parinte Varnava, dascal al rugaciunii lui Iisus si românii Martinian, Iona si Teofilact care s-au randuit unul pe altul in ceata celor 7. Acestia toti erau sculptori: faceau linguri, faceau căni si doniţe, cofăiaşe pentru ulei sau vin.
    - Dar de Părintele Iona ai auzit tu, intrebă Porfirie, a fost un om cu scoala multa, a tradus doua carti ale Sfantului Nicodim Aghioritul: Războiul nevăzut si Paza celor 5 simturi. Desena si frumos! Am vazut desenat trupul omului si inima scoasa din trup si plamanii. Practică rugăciunea inima, pe respiratie si pe şezutul în scăunel .
    - Zise Dometie: oamenii din ziua de astazi nu au harul lui Dumnezeu। Si daca uneori au putin har ei il indeparteaza prin gandurile rele. Atunci diavolii stau cu ei.
    - Ptiuhh, ucigă-l Sfânta Cruce ! rosti Porfirie! Nu e bine să amintesti de necuratul, că uite m-am lovit la picior si mi-am spart si bocancul. Părinte Ziane, de ce n-ai adus o pereche de bocanci noi din România?



    Eu taceam, si ascultam pe acesti parinti minunati athoniti। Soarele apunea dinspre varful mutelui. In lumina lui puteam vedea undeva pe peretele muntelui o chilie atârnată ca un cuib de rândunea. Se vedea si o figura de om care intra si iesea in acel cuib minunat atarnat de peretele muntelui. Din pozitia de unde lucram noi nu prea puteai vedea multe. Inspre mare nu aveai ce vedea pentru ca marea aici este foarte nelinistita, sunt curenti marini si vapoarele nu se apropie caci s-ar scufunda. Daca ne imaginam Sfantul Munte ca un vapor, locul unde lucram noi la pestera Sfantului Athanasie ar fi prora vaporului, adică vârful acestuia. Parcă citindu-mi gândurile Dometie spuse cu glasul lui dulce si cântat:
    - Mari si minunate sunt lucrurile tale, Doamne, că Tu toate cu intelepciune le-ai facut! Aici e un loc sfânt, aici a venit Maica Domnului cu Sfantul Ioan Evanghelistul purtati de furtuna. In loc sa ajunga in Cipru la Lazăr cel inviat a patra zi de Domnul Iisus care era Episcop acolo, au ajuns cu corabia aici. Au cazut statuile idolesti si dracii au iesit din ele strigand: A venit Maica Domnului, sa fugim!
    - Doamne, miluieste si ajuta-ne sa terminam treptele, zise Porfirie!



    - Maica Domnului face multe minuni, zise Dometie। Maica Domnului din icoana Portăriţa, care a venit plutind pe mare, i-a redat vederea unui Părinte, Nectarie. Iar Maica Domnului din icoana Axion Estin l-a scăpat de la înec pe călugărul Dorotei cand se rasturnase luntrea in care pescuia si el era inghitit de valuri. Dar sa vedeti cum s-a intamplat : Dorotei era păzitorul si lumânărarul acestei icoane in biserica Protatonului din Karies. Când se scufunda în mare a strigat din adâncul inimii: Maica Domnului, eu, slujitorul tău, mai mulţi ani te-am slujit si te-am păzit, acum auzi-mă si Tu pe mine că mă prăpădesc in valuri.
    - Se inserase de-a binelea si mai aveam de transportat două lespezi। Cand te rogi si vorbesti despre sfinti si mai ales despre minunile Maicii Domnului munca ta are un spor nebanuit. Lucrul sporea ca in povesti. Asa fac toti calugarii athoniti, in timp ce lucreaza la ascultarea pe care le-a randuit-o staretul si vorbesc despre oameni luminati si sfinti. Lucrul sporeste cand Dumnezu miluieste.
    Dometie zise:
    - Am ajunat toata ziua, mi-i sete cred că am vedenii, vad mereu o făptură acolo sus pe zid la chilia aceea si stiam ca e părăsită! Este curios sau este o minune. Acum parcă are figură de leu, acum parcă are de om, voi nu vedeti?
    - Să te lămurească diaconul Zian că el e pictor, eu sunt un simplu călugăr fără scoală!
    - Da, am intrat si eu in discutie, cei 4 Sfinti evanghelisti au cate o fiintă lângă ei ca simbol si chintesenţă a mesajului din Sfanta Evanghelie pe care a scris-o fiecare! Sfăntul Matei, care a fost vameş inainte sa-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Ingerul. Marcul are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.
    Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri si o ai pe suflet. Stiu ca esti fecior si că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru ca eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăsire”. Noi tocmai ne opinteam toti trei să impingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să impingi la deal este neasemanat de greu. Am simtit deodata ca se usureaza povara si bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească!


    Dometie sesiza si el ce se intampla si exclama: Nascatoare de Dumnezeu! A venit Sfantul. Intr-adevar langa noi era o faptura parca om, para fiara, cu barba pana la pamant si un par ca o coama de leu. Impingea cu noi la bolovan. El era cel care facea ca bolovanul sa mearga parca tras de cineva de sus. Rosti:
    - Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu…
    Avea o voce ingereasca, nici tipatoare, nici ragusita dar placuta. Mi-am adus aminte de un tenor care canta in corul catedralei mitropolitane din Bucuresti. Toti cantam “Cuvine-se cu Adevarat” Vocea mea care nu era exersata la cantat a capatat inflexiuni melodice si scotea sunete placute pe care nici eu nu le cunoasteam pana atunci. Canta si Porfirie cu vocea lui de bas iar Dometie ne intrecea pe toti. Eram ca in rai. Patru fapturi care pe buza unei prapastii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea insa imi zbura in satul meu natal la Vata de Sus. O vedeam pe mama ingenunchiata la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roaga si cum plange cu poza mea in mana. Faptura de langa mine, cu barba lunga imi spuse:
    - Pe mama ta o cheama Creştina si e vaduva! Cand te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului si bisericii.
    M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele.
    - Parinte, cum te cheamă si cine esti? intreba Porfirie.
    Strainul nu raspunse.
    - “Nu va temeti de Parintele Staret Arsenie ca nu va pedepseste pentru ca nu v-ati dus la vecernie. Stiati ca cei noua stalpi ai Athosului vin anul acesta de Sfintele Pasti sa slujeasca Sfanta Liturghie in schitul Prodromul? Unul dintre ei este Parintele Matei din Caracalu, un om foarte smerit care slujeste Liturghia zilnic prin chilii si prin colibe unde este un Sfant Antimis. Va sluji Liturghia pana la ultima lui suflare. Anul acesta de Pasti va ninge pe varful Athonului. O sa ne vedem de Inviere. Frate Zian, nu uita sa-i scrii mamei tale”.



    Eu nu ma mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Parintele sau fratele care vorbise s-a facut nevazut dintr-o data. Parca ma atragea ca un magnet sa ma uit dupa el. Era deja noapte. Nu mai puteam sa ma uit dupa el. Porfirie punea uneltele una langa alta, ca sa le avem maine dimineata in ordine. Dometie era cuprins de o placuta emotie si ca intotdeauna, canta un imn. Se auzi vocea fapturii care tocmai plecase, a preabunului Parinte. Nu stiam cum il chema, dar eram atras inspre in sus si am inceput sa urc repede. Poteca se lumina de o lumina albastruie ca de arc electric, lumina care venea de la faptura minunata ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastra. Dupa mine urca Porfirie gafaind, si apoi Dometie cantand. Sfantul nostru ne lumina drumul spre varful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat caci noaptea se lasase si fara lumina ne-am fi pravalit in abis si ne-am fi pierdut vietile. Porfirie zise:
    - Sunt de zece ani pe Sfantul Munte si nu am trait nici o minune pana astazi, dar astazi mi s-a aratat mila lui Dumnezeu prin acest Sfant! Stai Preasfinte, si nu fugi, caci vedem lumina ta ca pe un far calauzitor si putem urca muntele fara sa cadem in prapastie.
    - Minunat este Dumnezeu intru Sfintii sai, vorbi si Dometie in psalmi। Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de sus.
    Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfanta emotie si de o caldura nemaitraita. Imi facea bine, caci din pricina frigului care se lasase la malul marii, eram inghetat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de dafin. Sfantul nostru se departa dar inca ne lumina cu faptura lui Indumnezeita. Vedeam poteca ce duce catre schitul Prodromul. Sfantul mergea inaintea noastra, dar parca sarea ca o roata de foc, ca o pasare inrosita. In spatele meu, Parintele Porfirie se inchina si recita ritmic, gafaind: “Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Dometie canta: “Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati”. Dâra de lumina intra inaintea noastra pe poarta manastirii, si noi dupa ea. Ajunsi in poarta care tocmai se inchidea, ne trezi din revelatie vocea barbateasca a Parintelui staret Arsenie Mandrea, venit el insusi sa inchida portile manastirii.
    - Cate trepte ati lucrat, parintilor?



    - Unsprezece, raspunse Porfirie!
    - Bine, consemna staretul Arsenie. Puteti merge sa cinati la trapeză. Domnul sa fie cu voi. Sa va treziti cand incepe utrenia cu catismele.
    - Amin, concluziona Dometie.
    Am alergat la spalator si ne-am spalat cu apa rece, inghitind si cateva guri, dar parca nu mi-era sete, desi nu bausem toata ziua nici o gura de apa. Nu bausem nici din apa sarata, aceea pe care o adusese Dometie din mare. M-am dus in camera mea si m-am intins pe patul tare, athonit, pe burta, ca ciobanii, caci si oasele ma dureau si muschii de efortul zilei.
    Sufletul insa imi era luminat si fericit. Astazi pe Sfantul Munte al Athosului am trait prima minune, am intalnit un sfant. O para de foc.
    Mi-am zis in gand “Tatal nostru”, si mi-am insemnat patul, facand cu mana dreapta semnul sfintei cruci! Apoi m-am cufundat intr-un somn adanc.


    Fragment din “Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos”, Editura Credinţa Strămoşească
  • CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

    https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

    Arhivă blog

    https://www.diigo.com/

    Postări populare

    PENTRU VIZITATORI

    PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
    LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

    PENTRU CEI CARE AU CITIT
    ,,SA VA FIE DE FOLOS"

    PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
    ,,SA FIE ELIBERATI"

    PENTRU CEI CARE PLEACA..
    ,,SA FITI BINECUVANTATI"


    Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

    BIBLIA ORTODOXĂ

    BIBLIA ORTODOXA AUDIO