luni, 2 decembrie 2013

DESPRRE PĂCATUL GRĂIRII ÎN DEŞERT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


                                 


 Preot prof. Florian Nechita

 În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
 Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi toate le-mplineşti, vistieria bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte de toată spurcăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pre noi. (de 3 ori) Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

 Preasfântă Treime, miluieşte-ne pre noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău. Doamne, miluieşte ! (de 3 ori) Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt, şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

 Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău: vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

  Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. 1

 Trec, adeseori, necunoscut, pe lângă grupuri mai mari sau mai mici de copii sau de tineri care se joacă sau au alte preocupări. Alteori, trec pe lângă oameni adulţi, care, şi ei au fel de fel de ocupaţii. Şi mă îngrozesc, pur şi simplu, auzindu-i cum cu atâta inconştienţă, cu atâta uşurătate şi atât de des vorbesc cele mai murdare vorbe. Fără îndoială că lucrul acesta nu poate, pentru nimic în lume, să placă lui Dumnezeu şi, ca preot, nu pot să fiu indiferent, iar pe de altă parte m-am gândit ce s-ar putea face pentru a veni în ajutorul acestora, pentru a combate păcatul “grăirii în deşert”.
Ar fi un lucru fericit ca patima aceasta să se poată în întregime eradica şi chiar dacă în totalitate nu se va petrece, nici nu putem rămâne indiferenţi, mai ales că nu întotdeauna tineretul era prins în mrejele acestui păcat într-o astfel de măsură.
 De ce nu s-ar putea, totuşi, elibera acum? De aceea, în cele ce urmează, voi căuta, în măsura în care voi putea să vin în ajutorul celor ce grăiesc în deşert. Faptul acesta m-a determinat să scriu această cărticică în nădejdea că, măcar unora, le va fi de folos. Apostolul Iacob zice: “…dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacob 5:19-20), iar Sfântul Apostolul Pavel: “tuturor toate m-am făcut ca în orice chip să mântuiesc pe unii” (1Corinteni 9:22)

. Mi-am intitulat aşa această cărticică pentru că se adresează în primul rând celor tineri şi, ori ne place ori nu, se pare că cei tineri sunt mai afectaţi şi sunt mai robiţi de acest dureros obicei. Omeneşte vorbind, chiar dacă adulţilor li se întâmplă mai rar, nu se fac mai puţin vinovaţi, ci, dimpotrivă, pentru că sunt mai conştienţi, sau, dacă nu sunt, ar trebui să fie, iar pe de altă parte în loc să fie exemplu sau să caute să îndrepte pe cel neînvăţat se fac sminteală şi osânda Mântuitorului este cât se poate de categorică: “Şi cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare” (Marcu 9:42)

. Dar, la urma urmei, de la cine au învăţat tinerii vorbele spurcate, pe cine au auzit ei vorbind, căci n-ar grăi în deşert dacă n-ar fi auzit pe cineva, dacă n-ar fi învăţat de la cineva. 2 Sigur, unii au auzit şi au învăţat de la colegii lor de joacă sau de muncă, dar tot adulţii sunt cei de la care s-a pornit în mare măsură acest fenomen. Dacă în porunca a treia din Decalog ni se spune: “Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui” (Ieşirea 20: 7), este de la sine înţeles că această poruncă interzice folosirea fără rost sau cu uşurătate a numelui lui Dumnezeu.
 Ce să mai vorbim de folosirea numelui lui Dumnezeu în drăceasca invocare a blestemului, când cineva zice ca Dumnezeu să bată sau să facă vreun rău cuiva, precum şi atunci când se aduce afront lui Dumnezeu prin tot felul de înjurături scârboase.

Iubite frate, dacă îţi cade în mână această carte şi dacă vei găsi folositoarea zăbavă de a o citi, gândeşte-te o clipă asupra cuvintelor: “că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui”. Pe vremea lui Moise hulirea numelui lui Dumnezeu se pedepsea foarte aspru şi asta nu pentru că hulitorul n-ar fi putut să fie iertat, cât pentru ca să le fie frică altora şi să nu vorbească cuvinte jignitoare la adresa lui Dumnezeu. “Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Scoate pe hulitor afară din tabără,… iar toată obştea să-l ucidă cu pietre. Apoi, fiilor lui Israel să le spui:Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; obştea să-l ucidă cu pietre. Sau străinul, sau băştinaşul de va huli numele Domnului să fie omorât” (Levitic 24:13-16).

Prin măsuri drastice a fost ferit poporul de a huli pe Dumnezeu, de a se obişnui cu acest degradant obicei, la care referindu-se psalmistul David zice. “Vrăjmaşul a ocărât pe Domnul şi poporul cel fără de minte a hulit numele Tău”, Psalmul 73, 19 socotind pe hulitor “fără de minte” şi “vrăjmaş” al lui Dumnezeu. Ca pedeapsă pentru cei ce înjură sau vorbesc vorbe deşarte aflăm de la Dumnezeu în cartea proorocului Isaia cuvinte ca acestea “Vor rătăci pe pământ flămânzi şi cumplit apăsaţi şi în vremea foametei îşi vor arăta colţii şi vor huli pe regele lor şi pe Dumnezeul lor.
Apoi îşi vor întoarce privirea spre pământ şi iată ci acolo va fi strâmtorare, întuneric şi scârbă şi nevoie!” (Isaia 8:21-22).
 Nimeni să nu se înşele că va scăpa de judecată şi de răspundere în faţa lui Hristos dacă nu se îndreaptă. Şi nu numai cu referire la grăirea deşartă, ci cu referire la orice alt păcat. De ce? Pentru că omul este singura fiinţă de pe pământ pe care Dumnezeu a înzestrat-o cu gândire, cu putere de a judeca ce e bine şi ce e rău.
I-a dat şi putere de a alege binele şi l-a şi sfătuit să-1 urmeze. Atât doar că nu-1 obligă. Pentru alegerea binelui care stă în puterea fiecăruia va primi plată, iar pentru alegerea răului va trebui să răspundă. Lucrurile n-ar sta aşa dacă n-am fi oameni, dar pentru că suntem, Dumnezeu ne va cere socoteală pentru cele pe care le-am săvârşit. Încă un motiv în plus ca să reflectăm asupra vorbelor pe care le rostim. Se impune încă o precizare

. Omul este singura fiinţă care are grai articulat, cu ajutorul căruia să comunice verbal sau prin scris. Celelalte fiinţe au după felul lor mugit, behăit, lătrat, mieunat, cotcodăcit, etc., după cum fiinţele sunt: vaci, oi, câini, pisici, găini sau altceva.

 Şi atunci ne întrebăm: De ce oare Dumnezeu i-a dat omului acest mare dar al vorbirii? Voi pomeni în treacăt faptul că omul are lucruri comune cu Dumnezeu şi care reprezintă chipul lui Dumnezeu în om: sufletul de natură spirituală, veşnic şi nemuritor, liber şi înzestrat cu sentiment, voinţă şi raţiune. Are lucruri comune cu celelalte fiinţe (se naşte, se hrăneşte, se înmulţeşte, moare,etc.) dar are şi însuşiri care îl deosebesc de fiinţele necuvântătoare: are poziţia corpului autentic verticală, îndemânarea mâinii drepte, are unghiul facial cel mai deschis (unghiul dintre latura feţei şi cea a bărbiei), graiul articulat şi desigur însuşirile care-1 aseamănă cu Dumnezeu. 

Ce fiinţă minunată este omul! Face legătura între lumea spirituală şi cea materială.

“Ce este omul că-ţi aminteşti de el?

Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrul mâinilor Tale” (Psalmul 8:4-6). Dumnezeu ne-a dat acest mare dar al vorbirii pentru ca să realizăm şi prin cuvânt comuniunea (legătura de iubire) cu El şi cu semenii. Cum ar arăta o lume cu oameni fără grai? Greu de imaginat. Fără grai n-am mai fi oameni. Trebuie să înţelegem că darul acesta mare al vorbirii ni 1-a dat Dumnezeu să-l folosim numai pozitiv, numai spre scopuri bune. El ne-a înzestrat cu raţiune, cu minte, ca să 4 putem înţelege care este vorbirea bună.
 Dumnezeu ne-a dat libertate pentru că nu ne obligă şi plata sau pedeapsa va fi potrivit cu alegerea noastră. Prin înjurătură sau folosirea în alt fel fără rost a numelui lui Dumnezeu, bietul om care nu este decât o fărâmă de pământ însufleţită, nu ştirbeşte în sine cu nimic fiinţa lui Dumnezeu.
 Ce i-ar putea face lui Dumnezeu o biată fiinţă slabă, neputincioasă şi muritoare? În schimb, legătura spirituală dintre om şi creatorul său va fi mult stricată, mult pusă în pericol.
 Din alt punct de vedere, păcătosul, înjurând pe Dumnezeu, îl terfeleşte, îl ofensează în faţa aproapelui său care îl aude sau îl vede. în ochii aproapelui L-a făcut pe Dumnezeu cel mai josnic obiect atunci când foloseşte cuvinte reprobabile la adresa Lui. Iubite cititor, fă efortul de a observa că nimeni nu înjură pe diavol. Este greu de priceput de ce toţi hulitorii, toţi înjurătorii folosesc fără rost numele lui Dumnezeu? Nu. Pentru că această ispită, ca şi toate, de altfel, vine de la diavol. El nu ispiteşte pe cineva să-1 înjure pe el. “Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte” (Matei 12:15).
Numele diavolului îl foloseşte nu într-o înjurătură care să se îndrepte împotriva lui, ci cu scopul de a da sau a trimite pe cineva sau ceva “la dracu”. Şi această vorbire este foarte gravă şi foarte păgubitoare dacă ne gândim că vestirea proorocilor, întruparea Domnului, Naşterea Sa, predicarea învăţăturii Sale, Jertfa de pe cruce, Învierea şi Înălţarea la cer, toate le-a făcut Domnul pentru noi tocmai ca să ne scoată din robia vrăjmaşului. Şi neînţeleptul om, prin rostirea sa de a da pe cineva sau ceva diavolului nu face decât să se pună împotriva întregii opere de mântuire a Fiului lui Dumnezeu. La prima vedere n-ar părea să fie foarte mare acest păcat, dar în fond este cât se poate de grav şi de păgubitor.

 Auzi pe unii vorbind, fie la o stare de nervozitate, fie la slăbiciune, cuvinte de blestem, printre care, Dumnezeu să bată pe cineva sau ceva, să ardă focul pe cineva sau ceva, să trăsnească, să moară, să mănânce lupii sau câinii pe vreun animal, să fie cineva de ruşine şi multe altele pe care ne este imposibil să le reproducem pe hârtie. Nicidecum aceste vorbe negative şi de scădere nu pot veni decât din îndemnul celui rău, iar pe de altă parte bietul credincios, dacă-1 putem numi aşa, în neînţelepciunea lui, nu se gândeşte ce 5 părere de rău ar avea dacă Dumnezeu I-ar asculta prompt această drăcească rostire, ce dezastru cere el în nesocotinţa lui.
Adeseori cerem de la Dumnezeu lucruri bune şi de cele mai multe ori El ne ascultă, chiar dacă nu imediat sau în chip izbitor şi ne mâhnim atunci când dintr-o pricină sau alta, numai de El ştiută, nu ne ascultă. Dacă l-ar asculta pe om când vorbeşte aceste blesteme, ar fi inimaginabil de rău, mai ales că uneori le cere mai cu ardoare, mai cu pasiune decât rugăciunea bună; -să moară cutare? Doamne fereşte! -să fie cutare de ruşine? Ce este mai de nesuferit în ochii oamenilor şi ai lui Dumnezeu decât ruşinea? -să ardă focul? Să trăsnească? Să mănânce câinii? Toate acestea sunt spre pagubă şi spre pierzare şi de bună seamă că îndemnurile acestea vin din partea celui rău. Nu în zadar zice, de Dumnezeu insuflat, psalmistul David: “Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug… “ 

(Psalmul 140:3-4). De bună seamă că în efortul nostru de a renunţa la vorbele care nu se cuvin omului să le rostească, trebuie să avem în vedere în primul rând inima, “…din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om” (Marcu 7:21-22). Trebuie să avem întâi şi-ntâi o inimă bună, o inimă plină de Hristos.
Când inima noastră va fi plină de Hristos, din ea vor izvorî cuvintele lui Hristos, vorbirea noastră va fi vorbirea lui Dumnezeu pentru că “din prisosul inimii, vorbeşte gura” (Matei 12:34). În Evanghelia de la Matei, capitolul 12, versetul 36, scrie categoric:
„Vă spun că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii”. Iubite tinere, opreşte-te o clipă şi fă-ţi acum socoteala câte cuvinte deşarte, câte vorbe murdare şi fără rost ai vorbit şi că pentru toate Dreptul Judecător îţi va cere socoteală. Dacă te trage la răspundere un superior sau o instanţă civilă pentru ceva, cauţi o justificare cu care te poţi sau nu îndreptăţi, dar când Hristos te va judeca pentru fiecare cuvânt deşert, întreabă-te ce vei răspunde?
 Nu-i aşa că merită să faci început bun şi să renunţi la acest josnic şi degradant obicei? Dacă cineva ne adresează un cuvânt nedemn măcar, ne supărăm atât de mult, ne simţim atât de jigniţi, încât de multe ori cerem răzbunare, cerem repararea daunelor morale ce ni s-au făcut.
 Cine suntem noi şi cine este Dumnezeu?
 Noi păcătoşi, El fără greşeală.
Noi pretindem de la cel ce ne-a jignit, iar lui Dumnezeu nu-i dăm nimic. Noi pretindem să-şi ceară iertare cel ce ne-a insultat, dar noi nu încetăm de a-L insulta pe Dumnezeu.
Ne amăgim că nu vom da socoteală odată şi odată celui care ne face numai bine, iar noi îi răspundem cu rău? E imposibil. Te întrebi, probabil, cum ai putea scăpa de acest rău obicei şi de răspunderea cuvintelor deşarte pe care le-ai rostit până acum? Este simplu şi uşor, mai ales că nu vei putea la nesfârşit să rămâi în această stare.
 Început nu se poate pune decât dacă vrei. Trebuie să te hotărăşti dacă, citind această carte Dumnezeu te-a luminat, te-a chemat şi ţi-a deschis inima. Urmează efortul de a fi mereu atent ca buzele tale să nu rostească ceea ce uneori le îndeamnă inima. La început o să fie mai greu pentru că firea ta este obişnuită cu acest obicei.
Ţi se va întâmpla încă să mai greşeşti şi după ce ai luat hotărârea şi-ţi vei face probleme de conştiinţă că nu izbuteşti dintr-o dată, de vreme ce te-ai hotărât, însă nu trebuie să fii descurajat, nici să dezarmezi, pentru că ţi se va întâmpla să cazi din ce în ce mai rar, până când obiceiul rău se va transforma în obicei bun.
 O faptă rea sau bună repetată mereu, devine obicei şi apoi omul o săvârşeşte cu uşurătate, fără să se mai gândească la ea. Important este ca omul să nu se îndeletnicească cu obiceiuri rele. Priveşte la un copil care învaţă să meargă. Cât de anevoios face el primul pas, cât trebuie “să se gândească” cum să-l facă pe al doilea, pe al treilea şi aşa mai departe.
Faptul că el stăruieşte, faptul că el repetă mereu, chiar dacă până învaţă să meargă cum trebuie, se poticneşte de zeci de ori, până la urmă mersul i-a intrat în reflex, izbuteşte, în sfârşit, să meargă şi acum el nu se mai gândeşte cum să păşească, ci ce va face acolo unde se va duce. Sau când scrie. Cu câtă migală face primele semne, primele puncte sau linii.
 Cum se gândeşte el să facă literele cât mai corect. Apoi să le îmbine în cuvinte – cu ajutorul învăţătorului, desigur – şi numai apoi alcătuieşte propoziţii şi fraze. Numai după aceea izbuteşte să exprime idei, când deja el nu se va mai gândi cum să scrie literele,  ci se gândeşte la ideile pe care le va exprima cu ajutorul cuvintelor.
 Scrierea propriu-zisă a devenit obicei pe care-l poate săvârşi cu efort minim. Necesar este ca el să persevereze. Dumnezeu premiază hărnicia şi curajul şi ca să merităm premiul trebuie să luptăm. Tot aşa este orice om, atât în probleme de morală sau de credinţă, cât în probleme de tehnică, artă sau de orice altă natură.

Pentru şi mai buna ta reuşită cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor.

 Rosteşte cu folos şi fără grabă rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: “Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al GRĂIRII ÎN DEŞERT nu mi-l da mie; Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.” 

Când am supărat pe cineva cu ceva, fără îndoială că buna legătură care a existat între noi a avut de suferit mai mult sau mai puţin.
 Dumnezeul nostru este Dumnezeul iubirii şi prin urmare relaţia noastră cu aproapele trebuie refăcută. Ne întrebăm cum s-ar putea lucrul acesta? Foarte simplu. Ne recunoaştem greşeala şi ne rugăm de iertare. Vom simţi în sufletul nostru starea sufletească pe care am avut-o înainte de a-i greşi aproapelui nostru. Aceasta, însă, dacă am fost sinceri când ne-am recunoscut greşeala şi când ne-am rugat de iertare. Tot aşa se petrece şi în cazul legăturii noastre cu Dumnezeu. Nu ne rămâne decât să ne recunoaştem greşelile – să le mărturisim – şi să ne rugăm de iertare bunului Dumnezeu.
 Relaţia noastră cu Dumnezeu, care anterior era alterată, devine firească, devine normală pentru că: “Dacă ne mărturisim păcatele,
 El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice fărădelege” (1Ioan 1:8). El, Dumnezeu, redevine “Tatăl nostru” (Matei 6:9) şi noi “fiii Lui” (Ioan 1:12). Dacă ne-am jena, şi mulţi din neştiinţă au reţinere în a-şi mărturisi păcatele la preot, care este trimisul lui Dumnezeu “să lege şi să dezlege”, să ne gândim că este inutil să ne ascundem de un pământean cu slăbiciuni, când Dumnezeu toate le ştie, toate le vede, toate le aude, toate le cunoaşte şi El “va judeca cele ascunse ale oamenilor” (Romani 2, 16).
 Ori ascundem faptele noastre cele rele de oameni ori nu, ele nu pot fi ascunse de Dumnezeu şi pentru ca El să nu  ni le socotească trebuie să le recunoaştem, să ne rugăm de iertare pentru că le-am săvârşit şi să facem efortul omenesc posibil de a nu le mai repeta. “Nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“ (Matei 10:26). Când încercăm să ascundem greşelile nu suntem de acord cu realitatea.
 Nu recunoaştem adevărul aşa cum este el. Avem şi motive să ne fie ruşine pentru a-l scoate la lumină. De aceea trebuie să scăpăm de cele rele pentru ca la lumină să poată ieşi cele de care nu ne-am ruşina nici în faţa oamenilor, nici în faţa lui Dumnezeu.
 Când este vorba de sinceritate, nu există şi nu trebuie să existe grade de comparaţie, ca de pildă: sincer cu Dumnezeu şi mai puţin sincer cu oamenii.
Ori suntem sinceri, ori nu suntem. Ori suntem sinceri cu Dumnezeu şi atunci nu putem fi nesinceri cu oamenii, ori, dacă ne ascundem de oameni, L-am minţit pe Dumnezeu. Frate creştine, singura noastră alternativă viabilă este buna noastră legătură cu Dumnezeu şi atunci nu va fi nevoie să ne ferim de semenii noştri. Sufletul nostru, viaţa noastră va fi luminată, va fi senină, voioasă. Faţa noastră nu va fi crispată de mustrarea conştiinţei pentru cele făcute şi nici nu ne va fi teamă că odată şi odată vor ieşi la lumină. La lumină vor ieşi faptele noastre bune, cuvintele noastre frumoase, gândurile noastre cinstite. Fericirea ne va răsplăti şi în viaţa aceasta şi în cea veşnică.
Cu cât mai frumos este omul care vorbeşte cuvinte frumoase decât cel a cărui limbă împrăştie blesteme, înjurături şi tot felul de vorbe spurcate. Dacă nu poate rosti vorbe de folos, de mii de ori i-ar fi mai bine să tacă. “Dacă crede cineva că este credincios, dar nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşeală inima, credinţa unui astfel de om este zadarnică” (Iacob 1:26).
Vedeţi? Credinţa noastră se vede şi se măsoară în cuvintele pe care le rostim. Ele pot zidi sau ucide; deopotrivă pe cel care le aude sau pe cel care le rosteşte. Voi aduce aminte faptul că un japonez a reuşit, cu aparate supersofisticate, să fotografieze cristalele de gheaţă din apa peste care s-au rostit cuvinte pozitive şi cristalele de gheaţă provenită din apa peste care s-au rostit cuvinte urâte, murdare sau rele. Primele cristale erau simetrice şi frumoase, pe când celelalte diforme şi urâte.
 Poate fi şi aceasta o explicaţie a faptului că apa sfinţită se păstrează mereu proaspătă ca urmare a efectului binecuvântării şi desigur a harului 9 divin.
 Tot astfel, fac impact asupra sufletului omenesc cuvintele pozitive sau negative pe care le rostim. Impactul şi consecinţele cuvintelor au efecte îndelungate în timp. Sfântul Apostol Pavel scrie efesenilor: “Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor;
Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire” (Efeseni 5:3-4).
Tot vorbire deşartă este şi clevetirea, adică vorbirea de rău a aproapelui nostru. Şi nu este îngăduită, chiar dacă vorba pe care doreşte cineva s-o răspândească, s-o transmită mai departe este adevărată. Cu atât mai grav cu cât nu este adevărat ceea ce clevetitorul răspândeşte în dreapta sau în stânga. Dacă ni se face impresia că nu-i face rău, în mod sigur nici bine nu-i face.
 Mai exact: nu-i face bine, dar rău de bună seamă îi face. Este cunoscută pilda în care ni se spune cum un om a grăit de rău pe preotul satului şi când a văzut ce rău i-a făcut, răspândindu-se din om în om vestea rea în tot satul, a venit să-şi ceară iertare. Preotul l-a trimis întâi cu o pernă în turnul bisericii şi de acolo să arunce toate penele. După aceea să le adune pe toate la loc şi apoi să vină să-şi ia iertare. I-a fost imposibil să le adune pe toate pentru că vântul le răspândise peste tot. Aşa se întâmplă şi cu vorbele rele, odată răspândite nu mai pot fi retractate, după cum penele nu mai puteau fi adunate toate după ce vântul le-a împrăştiat, “…limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată: puţin foc, şi câtă pădure aprinde!” (Iacob 3:5).
 După cum fiecare mădular al trupului are dată de la Dumnezeu o misiune bine rânduită: picioarele pentru a umbla, mâinile pentru a munci sau a scrie, urechile pentru a auzi, ochii pentru a vedea, nasul pentru a mirosi sau a respira, tot aşa, gura cu limba, nu pentru a vorbi pe altul de rău, a înjura, a blestema sau a minţi, ci pentru a mărturisi adevărul, a se ruga, a mulţumi, a cânta şi a lăuda pe Dumnezeu, “…limba-şi are locul ei între mădularele noastre, cea care spurcă trupul întreg şi pune foc pe roata existenţei… nimeni dintre oameni n-o poate domoli: rău fără odihnă, plină cu venin aducător de moarte. Cu ea îl binecuvântăm pe Domnul-şi-Tatăl, cu ea îi blestemăm pe oamenii care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul Fraţii mei, asta nu trebuie să fie aşa” (Iacob 3:6; 8-10).
 Se spune că la 1629, în Japonia existau patru sute de mii de creştini şi era nevoie de misionari europeni din ce în ce mai mulţi. Însă nişte negustori olandezi, deşi creştini, au spus regelui Japoniei că misionarii vor să aducă în ţară stăpânirea spaniolilor şi a portughezilor. Regele porunci ca imediat să se răstignească la răspântiile drumurilor nouă preoţi misionari.
 Acesta fu semnalul unei persecuţii împotriva creştinilor vreme de patruzeci de ani. După patruzeci de ani în Japonia mai exista doar un singur creştin.
 Aceasta este explicaţia faptului că până astăzi creştinismul este aşa de puţin răspândit în toată Asia. Iată efectul dezastruos al păcatului clevetirii. Primul organ din corpul omului care începe să se descompună, după despărţirea sufletului de trup, este limba, organul care îl poate slăvi pe Dumnezeu, dar îl poate supăra, îl poate înjosi pe om, dar îl poate vorbi de bine, poate întina inima şi sufletul, dar le poate curăţa şi lumina.
O altă pildă spune cum un om a pus de-o parte o monedă să o dea celui pe care nu-l va auzi clevetind un timp mai îndelungat, şi a purtat-o cu sine neavând cui s-o dăruiască vreme de doisprezece ani. “Dacă e cineva care să nu greşească-n cuvânt, apoi acela e bărbat desăvârşit, în stare să-şi înfrâneze şi trupul întreg” (Iacob 3:2).
Dumnezeu binecuvintează şi răsplăteşte pe cel care îşi înfrânează limba. “Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată. Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui” (Psalmul 36:30-31). “Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea” (Psalmul 33:12-13). Iar în Psalmul 14, versetul 1 până la 3, scrie:

 “Doamne, cine va locui în locaşul Tău; şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?

 Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa. Cel ce n-a viclenit cu limba lui, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său”. De ce demnitate mai mare ne-am putea învrednicii de la Dumnezeu pentru înfrânarea limbii, decât a locui în aceeaşi casă şi împreună cu El?

 Ce promisiuni sau ce explicaţii în plus s-ar mai putea da? 

 Bunul Dumnezeu să te lumineze, iubite cititor, să te ajute spre tot lucrul bun şi să te primească în casa Sa. Amin! Rugăciunea învăţăceilor Dumnezeule Preasfinte, izvor de nemărginită înţelepciune şi bunătate, făcător al tuturor celor văzute si nevăzute, ascultă rugăciunea noastră, ce înălţăm către Tine cu multă umilinţă. Întăreşte, Bunule, pe cârmuitorii noştri bisericeşti şi lumeşti. Dă-le lor să cugete cele bune şi folositoare pentru Biserica şi Ţara noastră. Apără-i de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ca să ne poată îndrepta pe calea propăşirii, cu pace şi dragoste. Iară nouă, umiliţilor, luminează-ne mintea ca să înţelegem învăţăturile ce ni se dau şi întru toate şi de-a pururea să păzim poruncile Tale şi să facem voia Ta cea sfântă, ca, astfel, să putem fi folositori nouă înşine, părinţilor, fraţilor, surorilor şi poporului în mijlocul căruia trăim; să aducem bucurie şi mulţumită învăţătorilor şi făcătorilor noştri de bine şi să plinim toate îndatoririle către ţară, către obşte, către familie şi aproapele nostru. Primeşte plecarea genunchilor şi rugăciunea ce o facem, ca pe o tămâie binemirositoare înaintea Ta. Trimite harul Tău asupra noastră şi ne învredniceşte să trecem cu bună rânduială vremea învăţăturii. Povăţuieşte-ne să umblam şi să lucrăm cu înţelepciune în tot cursul vieţii noastre, ca de noi şi prin noi să se slăvească Preasfânt numele Tău in veci. Amin.

 Rugăciunea părinţilor pentru copii

Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om şi ai suflat în faţa lui suflarea de viaţă şi, binecuvântându-l, ai zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, iar la Cana Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi deci naşterea de fii, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti. Umple-i pe ei de înţelepciune şi pricepere. Îndreaptă paşii lor pe căile omeniei, ale dreptăţii, ale dragostei de oameni şi ale bunei-cuviinţe. Ajută-mi a cultiva în ei bunătatea şi a-i face folositori loruşi şi obştei în mijlocul căreia trăiesc. Dă-le lor comorile cereşti ale virtuţii, care nu pier niciodată. Nu cer pentru ei, Doamne, bogăţii pământeşti, ci te rog dă-le un trup sănătos şi iubitor de osteneală, precum şi suflet luminat şi râvnitor spre tot binele, ca să  ajungă buni fii ai Sfintei noastre Biserici şi vrednici cetăţeni ai Patriei, ca de-a pururi să binecuvânteze numele Tău. AMIN

                                           Rugăciunea copiilor pentru părinţi 

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuterniceşti florile şi verdeaţa de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, şi sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu, Cel ce pe toate le-ai zidit de bunăvoia Ta în cer şi pe pământ şi pe toate le păstrezi prin dragoste şi milă, revarsă, mult-îndurate Doamne, peste sufletul meu cel slab şi umilit care se închină Ţie, bunătatea şi darul Tău, şi iubire şi milă peste părinţii mei, peste mai-marii mei şi peste toţi aceia care se ostenesc pentru mine şi care m-au ajutat vreodată cu sfatul şi bunătatea lor. Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile şi ajutorul cel venit de la Tine şi revărsat asupra lor prin rugăciunile şi prin dragostea mea fiască. Iţi vorbeşte, Părinte, inima mea de fiu (fiică), şi ştiu că Tu cunoşti lăuntrul nostru şi ca nu Te vei întoarce de la inima mea, atât de dăruită tuturor acelora pentru care Te rog; dăruieşte-mi, Doamne, înţelepciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri şi nici în bucurie, învăţătura Ta, cum că "binecuvântările părinţilor întăresc casele fiilor", şi iarăşi: "cununa bătrânilor sunt fiii lor şi fala fiilor sunt părinţii lor".

 Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite Împărate şi bunule Părinte, întăreşte-mă să cresc înaintea feţei lor cu temerea de Tine şi cu ruşinea de oameni, pentru ca, prin curăţirea de orice rău, prin împlinirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat şi prin setea de orice virtute, viaţa mea să fie spre mântuirea mea şi a lor. Că Tu eşti, Doamne, Cel ce odinioară ai zis:

"Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor", şi
 Ţi-ai pus dumnezeieştile Tale mâini peste capetele lor şi i-ai binecuvântat. Însuţi Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, şi ajută-mi să fac bucurie părinţilor mei şi să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvârşind numai ce este bun şi plăcut Ţie, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

                                          Rugăciune pentru fraţi şi surori 

 Doamne, Ţie mă rog, ţine pe fraţii mei (fratele meu) şi surorile mele (sora mea), dându-le lor sănătate, viaţă lungă şi darul Tău cel sfânt, ca să umble în căile Tale şi să facă cele ce sunt după voia Ta cea sfântă. Da-ne, Doamne, de acum până la capătul vieţii, să ne iubim şi să ne cinstim unii pe alţii, căci ce este mai bun şi mai frumos decât a vieţui fraţii împreună! Aşa, Doamne, ascultă rugăciunea noastră şi milostiv fii nouă, că bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

                                             Rugăciunea copiilor mici

 Doamne, Doamne, ceresc Tată, Noi pe tine Te rugăm Luminează-a noastră minte, Lucruri bune să învăţăm. Că tu ieşti Stăpânul lumii Şi al nostru Tată eşti Şi pe toate cele bune Numai Tu le împlineşti! Amin. Înger, Îngeraşul meu Înger, Îngeraşul meu Ce mi te-a dat Dumnezeu Roagă-te lui Dumnezeu Pentru sufleţelul meu, Totdeauna fii cu mine Şi mă-nvaţă să fac bine, Eu sunt mic, Tu fă-mă mare Eu sunt slab, Tu fă-mă tare În tot locul mă însoţeşte Şi de rele mă păzeşte, Totdeauna zi şi noapte Până-n ceasul cel de moarte. Amin. 14 15

Postare prezentată

DĂ-MI DOAMNE ...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE... Dă...

Arhivă blog

Etichete

.Uleiul sfințit 100 POVETE ORTODOXE 486 Întrebări din Biblie cu răspuns ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI AICI GASESTI BLOGURI ORTODOXE AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI -LITURGICE AICI GASESTI CUVINTE DE FOLOS DE AVVA PIMEN AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI RUGACIUNI IMPORTANTE AICI GASESTI..VIETILE SFINTILOR AJUNUL BOBOTEZEI APA SFINTITA APOCALIPSA Articole Apopei Roxana BINECUVANTARE BINEFACERILE BISERICI BOBOTEAZA Bucuria de a privi o icoană BUNA VESTIRE..! [Blagoveştenia] Care e rugăciunea primită de Dumnezeu? Care este numele corect al Mântuitorului – Iisus sau Isus? CATEHEZA CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat? CELE 10 PORUNCI Cele 14 reguli pentru mergerea la biserica Cifra sapte in Sfanta Scriptura CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE CODUL SECRET AL BIBLIEI Completare la cateheza despre pocăinţă COPIL DIN EPRUBETA??? Credinciosul şi frizerul necredincios CREŞTINISM şi YOGA ÎN TOTALĂ CONTRADICŢIE UNA CU ALTA!!! CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI CUM GANDESC COPIII... CUM SA NE RUGAM CUM TREBUIE SA CITIM BIBLIA CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE TAINA SFÂNTULUI BOTEZ De ce Iisus si nu Isus? DE CE TREBUIE SA NE SPOVEDIM? DE STIUT CLAR DEPRE SFANTA CRUCE Despre Dragoste de Dumnezeu DESPRE ACATISTE DESPRE ADULTER DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT Despre bârfire DESPRE BETIE Despre bucurii DESPRE CALENDAR DESPRE CANDELE SI ICOANE DESPRE CREDINTĂ DESPRE CULTELE RELIGIOASE DESPRE DEOCHI DESPRE DESCURAJARE... DESPRE DIAVOL DESPRE DROGURI Despre Evanghelie DESPRE FEMEILE CARE SE INPODOBESC CU AUR SI SE MACHEAZA DESPRE FRICA DE DUMNEZEU DESPRE FUMAT DESPRE FURIE SI IERTARE Despre Halloween DESPRE IERTARE DESPRE IISUS HRISTOS DESPRE INGERUL PAZITOR SI ALTI INGERI DESPRE INIMA OMULUI DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU Despre lumanare Despre Maica Domnului DESPRE MAMA DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE DESPRE MILOSTENIE DESPRE MOARTE DESPRE NECAZURI DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE Despre om DESPRE PACAT DESPRE PACATUL GRAIRII IN DESERT Despre păcat Despre părinti DESPRE PLANSURI SI LACRIMI Despre pocăintă DESPRE POMELNICE SI POMENIRI DESPRE POST DESPRE PREFACEREA SFINTELOR DESPRE PRESCURA DESPRE RAI DESPRE RUGACIUNE Despre sentimente Despre Sfarsitul lumii DESPRE SFINTELE PASTI DESPRE SINUCIDERE DESPRE SMERENIE DESPRE SUFERINTA SI RABDARE Despre suflet DESPRE TALISMAN DESPRE TATUAJE Despre vesnicie DESPRE VISUL MAICII DOMNULUI DESPRE ZODIAC SI HOROSCOP DESPRRE PĂCATUL GRĂIRII ÎN DEŞERT Din cugetările lui Petre Ţuţea DIN POPAS DUHOVNICESC DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE DOAMNE! POEZII CU IISUS HRISTOS DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE ESTE SAU NU...PACAT? EXISTA REINCARNARE? Femeia in Biserică Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov FILMULETE YOUTUBE FLORIILE HALLOWEEN HRISTOS A INVIAT. Ieromonah Savatie Baștovoi Importanţa duhovnicului în viaţa creştinului Inaltarea prin Dumnezeu- picturi:Fred Tomaselli -text;Biblia INTERVIURI Intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca INVATATURA ORTODOXA INVATATURI CRESTINE ISPITELE Istorioare pentru crestinii ortodocsi IZVORUL TAMADUIRII ÎNCREDE-TE-N IUBIRE! ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI LEGENDA LUI MOS CRACIUN LEGENDA VÂNĂTORULUI CARE ŞI-A ŢINUT VORBA Lupta dusă de un catolic practicant pentru a primi botezul în Ortodoxie (partea I) Marturisirea unui satanist POCĂIT MEDICINA ISIHASTA MILOSTENIE MINUNI ALE SFINTILOR MIR DE NARD AUTENTIC Mos Craciun de Octavian Goga NESTEMATE DUHOVNICESTI O călătorie spre Ortodoxie O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos Oarba care vede orasul cetate ce sta pe alte 9 orase cetati P S A L M U L 6 9 PAROHIA VIILE FABRIC TIMISOARA Părintele Iosif Vatopedinul Peştera celor veşnic osândiţi PILDE DESPRE RUGĂCIUNE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC Pilde ortodoxe Pilde si povestiri ortodoxe PILDE. POCAINTA IMPĂRATULUI MANASE Poezi de Zorica Laţcu Teodosia Poezi de Sorin Croitoru POEZII Poezii de Costel Ursu POEZII CU IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU Poezii de Angelina Nădejde POEZII DE CAMELIA CRISTEA POEZII DE CRACIUN Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Dorin Dumitru Poezii de Horatiu Stoica POEZII DE IOAN DANCI Poezii de la Eliana Popa Poezii de la Preot Ioan Poezii de Parintele Ilarion Argatu POEZII DE PASTE POEZII DE PREOT IOAN DANCI POEZII DE RADU GYR Poezii de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul PoeziI de Sorin Croitoru POEZII DE STEFANIA ROTARIU POEZII DE TRAIAN DORZ POEZII DECamelia Cristea Poezii si sfaturi de la Preot Sorin Croitoru POVESTEA MĂRULUI POVESTIRI DUHOVNICESTI DE LA SCHITUL LACU POVESTITE DE SFINTII PARINTI PREDICI PREOT IOAN PREOT IOAN DANCI Preot Ioan Plesuvu PREOT ISTODOR GEORGE PREOT TEOFIL PĂRĂIAN Profesorul Dumitru Dulcan PROFETII Prohodul Domnului PSALMI Puterea cuvintelor REVELION 2014 Ritual păgân al unei secte din Chile ROGĂCIUNE ROSTUL RUGACIUNE de DIMINEATA: RUGACIUNE CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS Rugaciune la vreme de ispita Rugaciune pentru România RUGACIUNEA MAMEI PENTRU COPII EI Rugaciunea celui "singur in suflet si trist " RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA INIMII Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI RUGACIUNI DE GABRIEL MANOLESCU Rugăciune către Maria Magdalena RUGĂCIUNE CĂTRE MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ROMÂNI (Duminica sfinţilor români) Rugăciune pentru vrăjmaşi Rugăciune pentru vrăjmaşi de Sf. Nicolae VELIMIROVICI Rugăciune umilincioasă către Sfânta Treime RUGĂCIUNEA "TATĂL NOSTRU" RUGĂCIUNI PENTRU SUFLET Rugăciuni la Intrarea Domnului in Ierusalim RUGĂCIUNI SI CUGETĂRI UMILICIOASE RUSALIILE SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI SĂ-MI SPUI TU DOAMNE! Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Scoaterea Sfintei Cruci (1 august) Scopul existenţei umane“ SCRISOARE CATRE UN PRIETEN SPECIAL Secretul spovedaniei SEMNUL SFINTEI CRUCI Sf Maria Egipteanca SFANTA IMPARTASANIE SFANTA SCRIPTURA SFANTUL GHEORGHE SFATURI DE LA ARSENIE BOCA SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la părintele Ilarion Argatu Sfaturi despre icoane SFATURI ORTODOXE Sfaturi practice în Biserică Sfântul Eftimie cel Mare Sfântul Ioan Gură de Aur Sfestania SFESTANIA RANDUIALA SFINTIRII CASEI SFINTELE TAINE SFINTI SMERENIA SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE SOCRII STIATI ...CA? SUFLETUL OMULUI SUPERSTITII TAMAIE SAU SMIRNA Tatăl nostru Tot omul este un cerşetor TRADITII Treptele păcatului Troia Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VENETIA Versuri de Horațiu Stoica Versuri Horatiu Stoica VESMINTE PREOTESTI VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VIRTUTILE Vladimir Ghika - Gânduri pentru zilele care vin