Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 27 noiembrie 2013

Ceasul mantuirii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Intr-o manastire aflata la poalele unui munte inalt, acoperit de paduri, traia odata, un calugar batran, caruia I se dusese vestea pentru intelepciunea sa. Intr-odimineata, a venit la el un tanar si l-a intrebat:
- Sfintia ta, am auzit ca, pentru a ne mantui, trebuie sa ne caim, sa ne para rau de toate pacatele ce le-am savarsit de-a lungul vietii. Dar, parinte, cat trebuie noi sa ne caim?
- Fiule, este de ajuns daca te caiesti o singura clipa, inaintea mortii.
- Atat de putin, parinte?
- Da, fiul meu!
- Dar, de unde sa stiu eu cand se apropie ceasul acela?
- Moartea poate veni oricand, asa ca asteapt-o pregatit, orice moment sa te poata gasi cu smerenie si cainta in suflet.
Dumnezeu este bun si iertator. Cine regreta din suflet pentru greselile sale si cauta sa nu mai pacatuiasca, acela are parte de o viata frumoasa si de linistea sufletului. Dar, mai mult decat orice, doar acela poate spera la mantuire, la viata vesnica.
"Nestiind locul si vremea in care ne asteapta moartea, o vom astepta noi oriunde si oricand." (Fericitul Augustin)

marți, 26 noiembrie 2013

ADEVĂRURI PE CARE NU TREBUIE SĂ LE UITĂM

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...






* Naşterea lui Hristos a fost nezgomotoasă şi smerită. A venit ca om, nu ca să judece lumea, ci ca s-o mântuiască. A venit ca să-l miluiască, să-l ierte şi să-l mântuiască pe om. A dat poveţe mântuitoare, ne-a lăsat porunci, sfaturi şi pilda Sa sfântă pe care să o urmăm pentru a ne mântui sufletele noastre.
Toate aici pe pământ sunt trecătoare şi efemere, se duc ca un vis…
* Credem pe deplin în a Doua Venire a Domnului, care va fi măreaţă, înfricoşătoare şi slăvită…
Marii părinţi ai Bisericii noastre, asceţii care aveau minte curată şi lumina Sfântului Duh, au păstrat pururea în conştiinţa lor această înfricoşătoare a Doua Venire a lui Hristos. Au cugetat la ea încontinuu, şi asta i-a făcut să se îndurereze mereu şi ochii lor să nu înceteze a plânge…
* După moarte, omul este condus direct la tribunalul lui Dumnezeu. Până la a Doua Venire, lucrurile vor fi deja lămurite şi rezolvate pentru fiecare suflet. Atunci se va face împărţirea finală, se va termina toată sărbătorirea.
* Deoarece fiecare suflet omenesc va trece prin primul tribunal şi apoi va merge la marea Judecată, marele adevăr care va fi spus la sfârşitul vieţii noastre trebuie să ne preocupe mai mult decât orice altă grijă. Lumea întreagă nu este vrednică şi nu preţuieşte cât un suflet. Sufletul este nemuritor, lumea este stricăcioasă şi se va sfârşi. Suntem aici pentru puţin timp… Să ne pregătim bine şi mântuitor pentru această mare Judecată prin care trebuie să trecem. Moartea ne pândeşte în fiecare clipă. Inima omului lucrează ca ceasul: la fel cum acesta se va opri la un moment dat, exact aşa se va opri din funcţiune şi inima omului. Şi atunci va urma aşezarea sufletului nostru, ori în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, ori în iadul cel veşnic, împreună cu diavolii.
* Să fim atenţi să nu ne orbească lucrurile pământeşti, căci grija multă pentru cele trupeşti este amăgire. Grija pentru mântuirea sufletului nostru trebuie să fie neîntreruptă, la fel şi rugăciunea şi mulţumirea către Dumnezeu. Fie că avem necazuri, fie bucurie, mulţumirea să nu lipsească din sufletul nostru.
* Să nu credem că numai prin lucruri materiale îi putem fi de folos săracului. Trebuie să-i oferim şi hrană duhovnicească. De multe ori, chiar şi sufletul nostru este întemniţat, este sărac şi gol în fapte bune. De acesta să ne îngrijim mai întâi, să îl îmbrăcăm, să îl hrănim şi să îl scoatem din închisoarea osândei, vinovăţiei şi păcatului. Şi când ajutăm sufletul nostru, e uşor apoi să-l ajutăm şi pe aproapele nostru.
Priviţi cât de jos a coborât Hristos. A coborât şi a zis: “Primiţi-Mă şi pe Mine ca pe un sărac; orice oferiţi acestui sărac, Mie îmi oferiţi. Şi Eu voi lua ceea ce îmi oferiţi voi şi pentru aceasta vă voi da Împărăţia Mea“.
Legea Evangheliei şi poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, nu sunt de neînfăptuit; înfăptuirea poruncilor lui Dumnezeu este fericire şi nu nefericire. Omul suferă când simte ură, când simte gelozie, când simte răutate. Şi preferăm să suferim decât să iubim. Când îl miluieşti pe sărac, trebuie să simţi fericire, să simţi bucurie, pentru că l-ai făcut să-şi afle odihna. Era înfometat şi acum nu-i mai e foame, ori îi era frig şi acum s-a încălzit. Era la închisoare, tu ai plătit şi acum este liber. Aceste fapte nu sunt grele şi omul se simte foarte fericit. Iată calea lui Dumnezeu!
* Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, sunt foarte uşoare, odihnesc, răcoresc şi nasc fericire în sufletul omului. De aceea Hristos nu a cerut multe lucruri. Şi la a Doua Venire nu va zice:


“De ce nu aţi lucrat nevoinţa?“. Nu. Va zice: “De ce nu l-aţi îmbrăcat pe sărac, de ce nu l-aţi mângâiat pe cel întemniţat?“. Ce sunt acestea? Faptele dragostei. De aceea a spus Hristos: “Cine este cel care Mă iubeşte? Cel ce ţine poruncile Mele. Cel ce nu Mă iubeşte pe Mine nu ţine poruncile Mele“. Prin cercetarea pe care a făcut-o celor de-a stânga, a vrut să le zică: “Voi nu aţi avut dragoste şi, pentru că nu aţi avut dragoste, nu puteţi intra în cămara dragostei“. 

Cămara dragostei se câştigă numai cu iubire şi jertfă. De aceea va trebui, cu dragoste şi smerenie, să intrăm în Împărăţia cerurilor.
Strâmtă şi dureroasă este calea ce duce la Viaţă. Drumul larg îi duce pe oameni în iad. Care este drumul larg? Viaţa lumească nepăsătoare şi zilele ce trec fără folos, goale…
Nu trebuie să ne amăgească diavolul, ci să ne străduim, cum se spune în Evanghelia Hristosului nostru, să curăţim interiorul potirului, care este sufletul nostru, inima noastră, mintea noastră. Dacă vei curăţi potirul pe dinăuntru va fi curat şi pe dinafară, omule. Prefăcutule, nu-l spăla pe dinafară şi înăuntru să-l laşi necurăţit. Ochii lui Dumnezeu le văd pe toate. Pe oameni îi vom păcăli, vom arăta altă faţă, dar cele dinăuntru sunt cunoscute de către Dumnezeu. Să ne străduim să devenim cum trebuie pe dinăuntru, să ne schimbăm. Să umplem timpul pe care ni l-a dat Dumnezeu cu fapte bune, cu gânduri bune, cu simţăminte curate.
Să nu ne preocupăm cu vorbe deşarte, să nu ne ocupăm cu discuţii necuviincioase şi vătămătoare. Să ne ferim limba noastră de la a-i judeca pe oameni: pe fratele nostru, pe aproapele nostru. Nu, să nu facem asta! Să ne judecăm pe noi, să ne osândim pe noi. Dacă ne osândim, ne vom izbăvi de osânda lui Dumnezeu. Dacă osândim, vom fi osândiţi, şi dacă judecăm, vom fi judecaţi; şi cu măsura cu care vom măsura altora, ne va măsura şi nouă Dumnezeu.
Fiecare clipă care trece nu se mai întoarce. Diavolul câştigă timpul nostru, şi în acest scop ne preocupă cu lucruri pământeşti şi trecătoare, încât să nu oferim mai mult lui Dumnezeu şi sufletului nostru. Să fim cât mai atenţi să ne aflăm în stare de veghe, să priveghem cu mintea, cu inima, să nu lăsăm să intre gândurile urâte, să nu lăsăm inima să se molipsească.
Dacă nu suntem cu luare-aminte, chiar şi în biserică putem să păcătuim mult. Când venim la biserică şi nu ne îmbrăcăm decent, şi prin lipsa de cuviinţă a îmbrăcăminţii noastre îi provocăm sminteală vreunui om, Biserica devine pricină de sminteală. Şi venind omul să se curăţească pe sine, pleacă şi mai murdar. Pentru că privirea lui a căzut undeva, pe ceva indecent. De aceea trebuie ca îndeosebi femeile să aibă foarte mare grijă ca atunci când vin la biserică să fie îmbrăcate cuviincios, atent. Răspunderea este foarte mare şi este un păcat pe care oamenii nu-l mărturisesc. Îşi spun păcatele, dar nu-i auzi spunând: “Ştii, părinte, în vremea necunoaşterii, când nu-l cunoşteam pe Dumnezeu, nu cunoşteam Evanghelia, pocăinţa, nu am fost învăţat şi poate prin neatenţia îmbrăcăminţii mele am smintit oameni. Fie cu hainele, fie cu locul în care şedeam, fie cu poziţia mea“.
Acestea sunt păcate pe care diavolii ni le pot reproşa, şi noi vom zice: “Dar cum s-au întâmplat acestea?“
“- Iată, când purtai haina aceea, când şedeai aşa, când nu ai avut grijă şi nu te-ai aşezat unde trebuia, l-ai smintit pe acel om.“
Atunci sufletul acela va fi ţintuit de vinovăţie şi astfel judecata va fi pe măsură. Vreau să spun, cu smerenie, că trebuie să fim atenţi la toate astea, căci vom pleca din lume şi vom merge la tribunal, vom merge la judecată… şi acolo vor fi spuse toate. Să avem grijă, deci, să fim cuviincioşi în toate. Să curăţim interiorul potirului nostru, sufletul nostru, inima noastră. Şi unde simţim vinovăţie, să ne pocăim.
Sfântul Vasile cel Mare a zis: “Nici femeie nu am cunoscut, dar nici feciorelnic nu sunt“. Când Sfântul Vasile cel Mare a zis că în viaţa feciorelnică pe care a trăit-o nu a cunoscut femeie, căci nu a fost căsătorit şi nici nu a păcătuit, dar nici cu vreo femeie nu este, s-a referit la gândire. Gândul păcătos trece şi dacă nu avem grijă, ne poate lăsa urme, ne poate lăsa pete şi murdării. Prin urmare, când ne pătăm, de ce avem nevoie? De spălare, de curăţire. Cum se face curăţirea? Curăţirea se face prin lacrimi, se face prin spovedanie şi pocăinţă.
De aceea trebuie să avem grijă să nu ne biruiască cele lumeşti sau cele care astăzi ni se oferă ca fiind foarte bogate. Mă refer la ceea ce iubeşte omul: îi place să se înfrumuseţeze şi să se gătească, îi plac podoabele scumpe…
Când eu nu am grijă, ca om, şi provoc ispită fratelui meu, surorii mele, prin împodobirea neatentă, atunci eu port vinovăţia în spate. Lucru ce trece neobservat. De câte ori, dacă ne cercetăm conştiinţa, vom vedea că în viaţa noastră lumească, poate chiar şi acum, nu suntem atenţi? Prin urmare producem sminteală. Pe aceste păcate nu le cunoaştem; să le mărturisim şi vor fi şterse.
De aceea să fim cu luare-aminte la aceste lucruri, ca să fim pregătiţi. Moartea este înfricoşătoare, nu este joacă. Dacă vreunul dintre noi a cunoscut câte ceva despre moarte, dacă a fost primejduit de boală, a văzut cât de înfricoşătoare este. Vedeţi cum lăcrimează omul sau chiar plânge, şi ochii îi sunt neliniştiţi în ceasul morţii? Deoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii să-i smulgă sufletul. Şi sufletul tremură cum tremură frunza de toamnă la cea mai uşoară adiere de vânt.
Troparul slujbei de înmormântare zice: “Ce luptă are sufletul când se desparte de trup, cât lăcrimează atunci, către îngeri îşi ridică ochii şi în zadar se roagă; către oameni îşi întinde mâinile şi nu are cine să-l ajute“. Spune că îşi întoarce ochii către îngeri şi nu primeşte nimic. Căci îngerii zic: “După faptele tale, aliluia. Te-am fi ajutat dar trebuia să ne ajuţi şi tu cu faptele tale“. Îşi ridică mâinile spre oameni şi le cere să-l ajute. Şi ei zic: “Cum să te ajutăm? Noi nu ne putem ajuta pe noi, cum să te ajutăm pe tine?“ Şi atunci omul îşi dă seama de adevăr. Dar ce mai poate face în ceasul acela, când îi iese sufletul?
Această cercetare, acest adevăr, această realitate pe care vedem că o trăieşte fiecare om apropiat nouă, când pleacă din viaţă, ar trebui să ne fie lecţie, pentru a ne pregăti pe noi acum, pentru ca atunci când va suna ceasul, să fim gata. Şi cu toate că ne vom amărî, căci moartea este din natura ei grea şi amară, dacă conştiinţa nu va mărturisi împotriva noastră, vom simţi un balsam în suflet. Sufletul nădăjduieşte, simte că ceva se va întâmpla. De aceea deci, înainte de a sosi acel ceas înfricoşător, înainte de a veni această primă judecată a sufletului, şi apoi marea Judecată de la a Doua Venire, să ne pregătim, să fim atenţi, să ne grăbim acum; nu mâine ori poimâine. De astăzi, din clipa aceasta, să punem în sufletul nostru pocăinţă şi să ne întoarcem la Dumnezeu. Şi când Dumnezeu va vedea această intenţie bună din partea noastră, ne va ajuta. Şi va spori această mică intenţie a noastră şi o va face mare, încât să ne putem învrednici de mântuirea sufletelor noastre.
* Hristos, Mântuitorul nostru, cunoscând toate câte se vor întâmpla, ni le prevesteşte în Sfânta Lui Evanghelie, pentru ca să luăm măsuri şi să ne pregătim. Să nu avem nici o justificare că nu ni le-a spus, că nu le-am citit, că nu le-am auzit şi că de aceea nu ne-am pregătit. Nu, Hristos ni le-a spus amănunţit. La fel Biserica şi Sfinţii Părinţi Propovăduitori şi toţi cuvioşii lui Dumnezeu vorbesc despre cele pe care trebuie să le lucrăm. Adică despre faptele luminii, ale Evangheliei, pe care, lucrându-le, să scăpăm de toată această uriaşă primejdie.
Din nefericire, toate lucrurile, şi mai ales păcatul, ne arată, precum se vede, că se apropie sfârşitul. Auzim de războaie, şi se vor face. Vedem cutremure. Vedem păcatul, vedem satanismul, şi ce nu ne văd ochii? Tehnologia va ajunge până la a ne scoate din minţi, din credinţă. La ce să ne mai aşteptăm?
Cu toate că şi moartea fiecărui om este o a doua venire, totuşi o aşteptăm acum şi o vedem venind la modul general. De aceea să ne pregătim încontinuu, să ne curăţim, să fim neprihăniţi pe dinăuntru, să lucrăm faptele luminii, cele pe care ni le spune Hristosul nostru, faptele dragostei. Inima noastră să devină lipsită de răutate, precum a pruncilor. Aşa cum a zis Domnul: “Dacă nu ne vom face ca şi copiii în nerăutate şi în dragoste, nu vom putea intra în Împărăţia Cerurilor“. Nu zice să avem mintea copiilor şi judecata lor, ci nerăutatea inimii la care să ajungem în legătură cu aproapele nostru. Acesta poate să ne facă rău, să ne înjure, să ne batjocorească, să râdă de noi, să ne privească cu trufie, noi trebuie să ne păstrăm inima în nerăutate, precum pruncii, şi astfel ne vom mântui. Dar dacă începem să pretindem ce-i al nostru bătându-ne cu pumnii în piept şi să cerem dreptate, vom fi găsiţi vinovaţi. Căci Evanghelia nu ne spune să răspundem răului cu rău.
Mai mult decât toate să ne aducem aminte de ziua aceea înfricoşătoare a Judecăţii, şi desigur, cum a zis Sfântul Siluan Athonitul, să medităm la iad, încât noi să ne ferim a ajunge la această stare. Când această meditaţie va deveni pentru noi temelie şi viaţă, vom fi ajutaţi să ne ferim de faptele întunericului şi astfel vom scăpa de acest groaznic şi înfricoşător iad. Să ne închinăm, să-I mulţumim şi să-L slăvim pe Hristosul nostru, care S-a făcut om pentru ca noi să devenim dumnezei. Să-L cântăm şi să-L preamărim pentru că S-a jertfit pentru noi, ne-a deschis ochii, ne-a arătat drumul luminii, ni l-a trasat şi ne-a ajutat să păşim pe el. Ne-a dat ca armă cu care să-i lovim pe vrăjmaşi în dreapta şi-n stânga, arma luminii, Evanghelia Lui, în care sunt scrise toate, pentru a ajunge biruitori la final, la poarta de aur pe care scrie Ierusalimul Ceresc. Ierusalimul Ceresc îşi aşteaptă copiii şi copiii lui sunt cei care urmează modelul, şi modelul este Hristos. Amin
.Efrem Atonitul -Despre Credinta si mantuire

duminică, 24 noiembrie 2013

Despre frica de Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


EFREM ANTONITUL

                                                     Despre frica de Dumnezeu

* Frica de Dumnezeu este făclia care ne luminează ca să păsim pe drumul drept, care ne călăuzeste
la Împărătia lui Dumnezeu. Frica dumnezeiască este absolut necesară ca să înaintăm pe calea Domnului.
*Să ne ridicăm de la frica slugii si, sporind, să ajungem la frica fiului, care este cea mai nobilă
treaptă a fricii de Dumnezeu.
* Crestinii nostri, având frica de Dumnezeu în sufletul lor, păzesc legea lui Dumnezeu. Păzind legea
lui Dumnezeu, îsi păzesc sufletul si îl apără de cel viclean, si astfel se învrednicesc să ia parte la
mostenirea viitoare.
* După măsura fricii de Dumnezeu pe care o avem în noi, asa este si grija cu care ne trăim viata.

                                                            Despre post

* Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post si rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungati.
* De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie.
* Fiecare crestin care vrea să trăiască crestineste trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea si
trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtutii.
* Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare si multumire va înlocui postul pe care nu-l
poate face datorită bolii.
* Când postul este întărit si însotit de rugăciune, citirea cărtilor duhovnicesti, trezvie, participare la
slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăsanie, fapte bune si milostenie, atunci se întregeste
frumusetea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simti Sfintele Patimi.
in toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil si va simti mai intens Pătimirea
lui Hristos. Va cunoaste cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos
Dumnezeul nostru a trăit muceniceste viata Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim.
Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum?
* Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu
suntem atenti la gândurile, la cuvintele si la inima noastră. Postul e de folos când contine si dragoste către
fratele nostru.
* Numai prin smerenie vom înainta. Postul este bun, iubirea bună, milostenia este frumoasă, la fel
si îndurarea. Dar ce este mai presus de toate? Trebuie să devenim smeriti. Si mai sus de smerenie ce este?
Puterea de deosebire. Dacă puterea de deosebire lipseste din virtuti, gresim. Si virtutile au nevoie de
cârmuire. Binele, dacă nu se naste cu cuviosenie, nu este bine. Postul este bun, dar este mijloc, nu scop.
Mijloacele au scop si scopul este smerenia, si din smerenie vine puterea de deosebire.
De aceea trebuie să armonizăm tot ce facem, prin discernământul duhovnicului. Duhovnicul îti va
spune cât să postesti, când să te împărtăsesti, cum să cugeti, cum să-l lovesti pe vrăjmas, ce trebuie să faci
aici, si astfel, cu discernământul duhovnicului iluminat prin Sfântul Duh, pregăteste-ti sufletul tău. Deci
postul este sfânt, dar este o cale. O vom aranja cum ne spune duhovnicul si după puterile noastre
psihotrupesti. Să nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem face. Trebuie măsură în toate.
Pentru că lipsa de măsură nimiceste folosul.

                                                                  Despre rugăciune

 Rugăciunea dăruieste oxigen duhovnicesc. Crestinul nu poate să trăiască crestineste, cu nădejdea vietii vesnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu si al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru si nu ne putem gândi la numele lui Hristos si al Maicii Domnului?
Putem, e de-ajuns să vrem. Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă si desartă. Vrea să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne împiedică intrarea către Hristos si Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice pret să comunicăm într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen. În orice necaz, supărare, ispită si problemă grea ne-am afla, să nu uităm rugăciunea. Să ne rugăm cu râvnă si durere în suflet, si Dumnezeu ne va da de veste, si cererea noastră va fi împlinită... Cu numele lui Hristos, ascetii au războit toate patimile; prin rugăciune au fost învredniciti de eliberarea de patimi, au primit mari harisme.
 Când suntem săraci la suflet înseamnă că nu avem rugăciune. Harul lui Dumnezeu vine prin rugăciune. 
* Când mintea omului se întinează de aducerea aminte de Dumnezeu, când îl uită pe Dumnezeu, când crestinul nu se roagă si nu împlineste voia lui Dumnezeu, când nu tine poruncile lui Hristos, atunci se află în neascultare, cade în păcate.
* Mintea omului se molipseste lesne si se curăteste lesne. Inima se molipseste greu si se curăteste greu. Inima este împovărată de rădăcinile împătimirii. Toate patimile sunt înrădăcinate în această inimă. De aceea pe toti ne doare când Dumnezeu, Care voieste mântuirea noastră, încearcă din când în când să ne scoată cu clestele duhovnicesc rădăcinile patimilor si să ne dăruiască sănătatea sufletească si eliberarea duhovnicească.
* Toate ne sunt trimise si ni se dau prin pronia Preabunului nostru Dumnezeu, ca să dobândim sănătatea sufletească pe care am pierdut-o. Sănătatea sufletului, a inimii, este eliberarea de patimi, este sfintenia, adică adevărata sănătate.
 * Când vedem în noi revolta egoismului si cugetele necuviincioase, atunci să întrebuintăm osândirea de sine. Să ne osândim pe noi însine. Pentru că tulburarea si cugetele arată că fiara scârboasă a egoismului locuieste înlăuntrul nostru.
* Cu toate că vedem fiara înlăuntrul nostru, de multe ori orbim de bunăvoie si ne prefacem că nu o vedem; si într-un fel rămânem orbi sufleteste, si inima noastră, ca si când ar fi moartă duhovniceste nu simte.
 * Când avem scandaluri, necazuri, ispite, primejdii, să îngenunchem si să ridicăm mâinile, rugândune cu căldură si smerenie la Hristos si la Maica Domnului, si să lăsăm cererile noastre să fie rezolvate. sa nu lăsăm mintea si gura noastră fără rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne pe noi. Fără rugăciune, diavolul ne fugăreste, prin cugete murdare, gânduri, cuvinte, trândăvie si atâtea altele. Si mai târziu ne înseală cu totul. De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie cât se poate de fierbinte si neîntreruptă.
 * Cu cât se roagă cineva mai mult, rugăciunea devine mai adâncă, înmiresmată si plină de har, schimbă inima omului si acesta îi iubeste pe semeni cum se cuvine si fără patimă.
 * Fără trezvie si rugăciune, inima nu se curăteste. Inima curată Îl vede pe Dumnezeu, Îl vede prin simturile ei. Această parte sensibilă a inimii, când este curătită prin nevointă si rugăciune, îl simte pe Dumnezeu.
 * În rugăciunea noastră să cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască iluminarea bună pentru a ne cunoaste pe noi însine, pentru a cunoaste măretia noastră duhovnicească. Să ne străduim să împodobim sufletul nostru binecuvântat si dăruit de Dumnezeu cu cât mai multe virtuti. Să îl hrănim, să îl adăpăm, să îl învesmântăm, să îl gătim, încât în ochii lui Dumnezeu sufletul nostru să fie frumos.
 * Când ne apropiem de Dumnezeu cum se cuvine, luăm, simtim, gustăm însusirile lui Dumnezeu. De pildă: când ne rugăm, simtim iubirea lui Dumnezeu, bucuria Lui, milostivirea Lui, devenim si noi milostivi. Devenim si noi luminati, plini de dragoste, curati, pentru că luăm de la Dumnezeu puterea de a ne curăti... Când omul se tăvăleste prin păcat, sufletul se sluteste.
* Omul împătimit are nevoie de vindecare ca să scape de patimi, căci acestea sunt adevărati tirani.
* Mare valoare duhovnicească are rugăciunea făcută cu credintă si lacrimi.
 * Când inima omului se roagă si se uneste cu Dumnezeu, se simte bine. Trebuie neapărat ca inima să se facă precum un tron al lui Dumnezeu, ca un jertfelnic pe care să se aducă jertfă si să se pomenească numele lui Hristos. Si la fel cum jertfa lui Hristos pe sfânta masă aduce binecuvântări multimii din biserică, asa si numele lui Hristos, pomenit în inimă, aduce binecuvântări dumnezeiesti în ea si, în felul acesta, inima se simte unită cu Dumnezeu.
* După cum spune Sfântul Apostol Pavel, suntem templu al lui Dumnezeu. Pentru a păstra templul lui Dumnezeu curat, asa cum se cuvine fată de Dumnezeu, trebuie să ne rugăm în continuu. Să-l tinem pe diavol departe. Nici un hot nu poate fura o sobă aprinsă si încinsă, pentru că se va arde pe de-a-ntregul; însă când o vede fără foc în ea, o fură usor. Asa si diavolul, cel ce vrea să ne fure sufletul. Când îl vede pe acesta mort, rece, înghetat, ne fură lesne curătia si neprihănirea, ne fură orice lucru bun avem în noi. Ne fură sufletul cu totul. Dar când îl vede aprins cu flacăra rugăciunii, îi este greu să îl fure si chiar să se si apropie de el. Trebuie să reaprindem mereu în noi dorinta si râvna pentru rugăciunea mintii. Rugăciunea mintii si, în general, trezvia aduc rezultate bune si cu un efort ascetic mai mic; dar efortul ascetic mare, fără rugăciunea min?ii, are folos foarte mic. Trezvia si rugăciunea aduc mari bunuri în suflet, rodnicie duhovnicească, mângâiere în vreme de necaz si alinare pe calea mântuirii. Despre iertare
 * Pe pământ nimeni nu este fără păcat, toti suntem păcătosi, vinovati si purtăm cu noi păcatele cu care ne-au împovărat neatentia, patimile si slăbiciunile noastre. Toti avem nevoie să luăm iertare de Dumnezeu. Ca să reusim iertarea si împăcarea cu Dumnezeu trebuie să tinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greselile lor, Părintele Ceresc ne va ierta si nouă greselile noastre. Împlinind acest cuvânt vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toti un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, în afară de Dumnezeu. Asadar, dacă iertăm, vom fi iertati, dacă lăsăm, ne va lăsa si nouă Părintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putintă, în nici un caz, să luăm iertare de la Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru.
* Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor noastre păcate dacă îi dăm si noi iertare fratelui nostru.
 * Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere si să ne ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viata noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima si cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului.
Gânditi-vă cât de mare este izvorul pacatelor noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor.
 * Când nu avem iubire si iertare, harul lui Dumnezeu ne părăseste.
 * Iertarea pe care Dumnezeu o dă omului este necuprinsă, si vine acum omul sărman, omul de lut, cel vinovat si împovărat cu osândă grea si îndepărtat de Dumnezeu, si nu vrea să-i ierte seamănului sau un cuvânt, o greseală mică. Cum îi va da Dumnezeu dacă el nu dă, dacă nu-l iartă pe aproapele lui?
* Dumnezeul nostru este ocean nesfârsit de iubire, milă si iertare. Gânditi-vă ce Dumnezeu avem! De aceea să nu pierdem îndrăzneala si nădejdea pocăintei si întoarcerii noastre. Dacă ne pocăim, iubirea Lui ne primeste cu inima deschisă... Dacă tâlharul a deschis poarta Raiului cu cheia cuvintelor lui, cu atat mai mult pocăinta, întoarcerea si lacrimile vor deschide usor poarta Împărătiei Cerurilor.
 * Dacă noi iertăm greselile fratelui nostru, avem tot dreptul să spunem: “si ne iartă nouă greselile noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri“. Asa cum eu iert greselile celorlalti, Doamne, iartă si tu păcatele mele. Adică cu puterea, cu inima si cu hotărârea cu care am dăruit iertarea noastră, inmiit o vom primi înapoi. Iată calea pe care ne putem mântui!
 * Cât putem, fiii mei, să iertăm cu toată inima noastră, ca să ne ierte si nouă Dumnezeu. Aceasta este conditia, învoiala lui Dumnezeu cu oamenii.
 * Părintii Bisericii au avut grijă să îl iubească pe aproapele lor, asa cum învată Evanghelia, si izbutind aceasta, au ajuns la sfintenie. Iertând din toată inima noastră, vom fi iertati de Dumnezeu.
 * Unul singur este adevărul, că fiecare om va sfârsi odată viata sa si va ajunge în vesnicie. Si întrucât asa se va întâmpla, să avem grijă. Trebuie să fim pregătiti, curătiti, spovediti, iubitori si celelalte. Să facem asta acum, când avem timpul la dispozitia noastră. Să ne silim să credem acest adevăr, ca vom muri si vom fi judecati după Evanghelie. Să luăm Evanghelia si să ne străduim să o punem în practică.
 * Omul care are dorinta de a se mântui va fi urmărit de mila lui Dumnezeu. Îl va urmări până în ultima clipă, pentru că Dumnezeu găseste cu lupa pe care o are moleculele dorintei de mântuire din inima sa. Le va pune pe acestea în valoare si îi va da omului puterea de a se mântui până la urmă. sfanta Evanghelie a lui Hristos aduce multă mângâiere si vă povătuiesc mereu să o cercetati ca să aveti lumina lui in viata noastra...
 * Cum va sterge Dumnezeu toate volumele în care sunt scrise păcatele noastre, când noi nu vrem sa stergem nici măcar o pagină din greselile fratelui nostru? E nevoie de luptă împotriva tinerii de minte a răului, împotriva dusmăniei si a răzbunării. Ce au câstigat toti cei care au plecat fără să-i ierte pe ceilalti? Nu se vor căi acum amarnic, fără folos si fără îndreptare?... De vreme ce ne aflăm încă în această viată, de vreme ce cortina teatrului lumii prezente nu a căzut si firul vietii noastre nu s-a rupt, mai putem încă ierta.
 * Hristosul nostru este o rugă desăvârsită, mângâiere înaltă, largă si întinsă; nu are măsură. Prin urmare trebuie să-L iubim si să pomenim cât putem de des numele Lui sfânt.
 * Hristos a venit să ne înveŃe cu întreaga Lui viaŃă si exemplul Lui, cu felul în care a trăit, cum trebuie să trăim si noi. Hristosul nostru este îndurare, dragoste si milostivire către aproapele nostru De aceea noi toŃi ar trebui, cu duhul recunostinŃei noastre, să-L iubim pe Hristos, să-L cinstim sa cugetam la El. Să-I promitem că vom asculta voia Lui. Să ne recunoastem păcatele si să- sa-i multumim pentru indurarile Sale. Multumirea noastră împlineste o datorie de recunostintă către Dumnezeu si il provoaca si il îndeamnă pe Dumnezeu să ne dea si mai multe harisme decât ne-a dat până acum.
 * Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grije să ne ocrotească... Dar pentru a dobândi acestea de la Dumnezeu, trebuie să le dăm noi mai intai aproapelui nostru si atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândete, nejudecare, milostivire, ajutor si le vom primi cu siguran?ă de la Dumnezeu. Va trebui să ne petrecem cât mai mult timp cu Hristosul nostru. Să-L iubim, să-L cinstim, să-L slăvim, să ne închinăm Lui, să-L mărturisim si să-L urmăm în exemplul Său. Când vom face toate acestea, să credem neîndoielnic că luăm în noi însusirile lui Hristos.
                                                               Despre necazuri 
 * Când aveti un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheati si rugati-vă să se facă voia lui Dumnezeu si nu a voastră... Domnul care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului si mijlocul prin care să o depăsească.
 * În orice ispită am cădea, dacă nu îngenunchem, dacă nu ridicăm mâinile si nu vărsăm lacrimi de implorare, ispita nu se îndepărtează... Ajutorul îl vom lua de la Hristos numai prin rugăciune.
 * Dacă suntem nepăsători si trândavi în înfruntarea ispitelor, acestea se întăresc, devin mai amenintătoare, si păcatul devine mai primejdios.
 * Rugăciunile pe care le facem cu căldură, de bunăvoie, cu durere si lacrimi vor fi ascultate.
 * E cu neputintă ca Dumnezeu să-l lase să piară pe omul pocăintei si al rugăciunii; e imposibil.
* Ceea ce vrea Hristos de la noi e să întelegem păcătosenia noastră, să avem cunoastere de sine, să cerem iertare si să-L iubim sincer. Această iubire o cere Dumnezeu de la om, că altfel îl iubim pe diavol si ne ducem în iad.
 * Dumnezeu nu va nesocoti rugăciunea smerită în duhul adevărului, ci se va îngriji si o va răsplăti. Când rugăciunea noastră este smerită, când este însotită de faptele iubirii si milosteniei, Dumnezeu o va asculta si va răspunde.
 * Prin ispitele de folos trebuie să trecem ca să ne mântuim, dar să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne lase să trecem prin cele fără de folos si primejdioase.
                                                                 Despre ascultare
 * Ascultarea dăruieste lipsa de griji, căci grija este o tuberculoză duhovnicească, care încet-încet, precum microbul tuberculozei otrăveste viata omului, sufletul si trupul, si treptat aduce moartea. Asa face grija vieii, îl macină pe om ca microbul si îi ucide sufletul.
 * Ascultarea se raportează la Hristos si nu la omul de care ascultă cineva. Si când ucenicul ascultă fără gânduri ascunse, ci doar din iubirea pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioasă inaintea lui Hristos. Să ascultăm doar din iubire pentru Hristos, si astfel drumul nostru către Hristos v-a deveni statornic si fără povârnisuri.
 * Care om de pe pământ nu a făcut greseli si nu a fost rănit în lupta cu diavolii, cu patimile si cu lumea? Nu e vorba despre aceste răni, ci despre faptul că trebuie să vedem încontinuu locul unde tr trebuie să ajungem. Cu cele două virtuti, ascultarea din iubire pentru Hristos si rugăciunea, vom reusi să dobândim iubirea lui Hristos. Si când iubirea lui Dumnezeu va veni în sufletul nostru, atunci vom primi lumină pe drumul nostru. Atunci dragostea lui Hristos îndepărtează orice greutate si simtim că suntem foarte fericiti în viată. Ascultarea îl smereste pe om si smerenia alungă orice lucrare ispititoare. Unde este smerenie, diavolul piere. Unde este mândrie si egoism, acolo îsi face aparitia diavolul, ispitele si patimile.
Ascultarea este o virtute foarte frumoasă, deoarece îl înarmează pe om cu multă smerenie atunci cand ascultă din iubire pentru Hristos, cu luare-aminte.
                                                                       Despre judecare
 * Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, si Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul si ia judecata lui Dumnezeu si judecă. Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul!
* Rădăcina păcatului judecării începe din egoism si mândrie, care sunt mari boli duhovnicesti. Toate patimile, păcatele si căderile îsi au punctul de plecare în egoism.
 * Să nu judecăm si să nu osândim, căci acesta este păcat înfricosător. Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărati, avem atâtea greseli personale, si nu trebuie ca din cea mai mica pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, si în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie învinuiri în catastiful greselilor noastre. Să nu judecăm lesne. Părintele  Iosif spunea:
Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă îsi cârmuieste cum se cuvine limba sa, inseamna ca se cârmuieste pe sine după voia lui Dumnezeu“.
Mântuirea noastră este foarte importantă si este o lucrare plină de primejdii Cel mai periculos păcat pentru pierzarea sufletului este păcatul de a nu ierta pe cel ce ne greşeşte cu ceva, căci Domnul Hristos zice:
  „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” Şi iarăşi zice:
  „Dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru, cel din ceruri, nu va ierta greşelile voastre.” De aceea, diavolul, care ştie că mai are puţină vreme şi va fi şi el judecat şi aruncat în focul cel nestins, se sileşte să ne facă să ţinem supărare pe câte cineva, să nu-l iertăm din inimă – cum zice Domnul – şi astfel să ne apuce moartea ca să nu primim nici noi iertare de la Dumnezeu şi să fim osândiţi cu demonii. Să ne gândim câtă stăruinţă pune diavolul pentru a câştiga un suflet de om! Cât aleargă, cât vicleneşte, cât şopteşte şi câte iscodeşte pentru a câştiga un suflet de om! O, de-am învăţa măcar şi de la satana acest lucru, să avem stăruinţă şi răbdare de fier în lupta mântuirii noastre sufleteşti! Noi, creştinii, trebuie să răbdăm, dar să răbdăm cu înţelepciune şi unde trebuie. Să avem o îndelungă răbdare când cineva ne bârfeşte, ne defaimă sau orice rău ne-ar zice sau ne-ar face. Să-i sfătuim cu bunătate, că dragostea este plină de bunătate.

O candela aprinsa


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Invaluit in clipa de tacere,
In sactuarul inimii stau izolat,
Primesc din cand, in cand o mangaiere,
Topaz, pe care lacrima mi-am incrustrat.

Aud ecouri, mult de prea departe,
Pe care vreau cu mintea macar sa le patrund,
Dar sunt un fir plapand ce’n noapte,
In stele se imbraca si le simt arzand !

Imi plec genunchii, obositi de vreme
Si fruntea’n cununata de omat
Si-Ti spun Iisuse ca ma’ntorc la Tine,
Stivit de patimi, de lume si de tot.

As vrea sa cer, dar nu stiu, ce se cuvine.
Am tot cerut si Tu, mereu mi-ai dat
Si Te-ai oprit, de atatea ori la mine
Sa duci poveri ce grele imi erau,… si mi le-ai luat !

As vrea in schimb sa-Ti dau si eu ceva,
O candela ce’o tin mereu aprinsa
E prea putin, in fata Ta…,
Ea arde, ca un fir plapand - e viata mea.

Camelia Cristea

joi, 21 noiembrie 2013

Raiul şi iadul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


 După o viaţă lungă trăită cu eroi, un samurai de soi ajunse dincolo şi fu trimis în rai. Cum însă era un om foarte curios, ceru să i se îngăduie să arunce mai întâi o privire şi în iad. Un înger îi făcu pe plac şi îl duse până în iad. Acolo se pomeni într-un salon imens, care avea la mijloc o masă plină de farfurii umplute, care mai de care cu bucate săţioase şi bunătăţi de neînchipuit. Mesenii care şedeau de jur împrejur erau însă slabi, palizi şi cu oasele ieşite în afară, de-ţi era mai mare mila când îi vedeai.
 - Cum este cu putinţă aceasta?, îşi întrebă samuraiul, călăuza. Cum pot fi aşa slabi cu toate bunătăţile ce le au în faţă? - Vezi tu, atunci când ajung aici, cu toţii primesc câte două beţigaşe, din acelea folosite îndeobşte la mâncare, cu singura deosebire că sunt mai lungi de un metru şi neapărat trebuie tinute de la capăt. 
Numai aşa pot să ducă mâncarea la gură. Samuraiul nostru se cutremură. Pedeapsa acelor nefericiri era îngrozitoare, deoarece, oricât s-ar fi straduit, ei nu izbuteau să vâre în gură nici măcar o fărâmiţă. Nu mai vru să vadă altceva şi ceru să fie dus de îndată în rai.
 Aici avu parte de o surpriză. Raiul era un salon absolut identic cu iadul. Şi acolo era o uriaşă masă cu o mulţime de oameni împrejur şi la fel de multe delicioase feluri de mâncare înşirate pe ea. Ba, mai mult, toţi mesenii aveau în mână aceleaşi beţigaşe lungi, de mai bine de un metru, pe care le ţineau de la capăt, pentru a duce mâncarea la gură. O singură deosebire era însă: aici, lumea din jurul mesei era plină de veselie, bine hrănită şi strălucind de bucurie.
 - Dar cum e cu putinţă asta?, întrebă samuraiul nostru. Îngerul răspunse surâzând: - În iad, fiecare se chinuie să apuce mâncarea şi să şi- o ducă la propria gură, aşa cum a făcut mereu în timpul vieţii. Aici însă, fiecare apucă mâncarea cu beţigaşele şi se străduie să o ducă la gura celui de lângă el.

 Raiul şi iadul îţi stau deopotrivă la îndemână, chiar azi. 

Ce este Simbolul credinţei sau „Crezul”?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                        DESPRE CREDINŢĂ SIMBOLUL CREDINŢEl SAU „CREZUL” 


                                             Ce este Simbolul credinţei sau „Crezul”?

 Simbolul Credinţei sau Crezul este înfăţişarea pe scurt a învăţăturii pe care creştinul trebuie s-o cunoască; s-o primească cu credinţă şi s-o mărturisească.
                                               Cum se numeşte acest Simbol de Credinţă?
 Simbolul de Credinţă se numeşte Niceo-Constantinopolitan, sau de la Niceea şi Constantinopol.
                                        Cine a alcătuit acest Simbol de Credinţă, unde şi de ce?
 Acest Simbol de Credinţă a fost alcătuit de primele două Sinoade ecumenice: cel de la Niceea, în anul 325, şi cel de la Constantinopol, în anul 381. Cel dintâi, prin cei 318 Sf. Părinţi câţi au luat parte la el, a statornicit primele şapte articole, care se ocupă cu învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl şi despre Dumnezeu-Fiul întrupat pentru a noastră mântuire, adică despre Domnul nostru Iisus Hristos Mântuitorul, şi erău îndreptate mai ales împotriva rătăcirii ereticului Arie si a părţizanilor lui, care susţineau lucruri defăimătoare şi umilitoare despre Fiul lui Dumnezeu.
Al doilea Sinod ecumenic, prin cei 150 de Sf. Părinţi, a statornicit ultimele cinci articole, care se ocupă cu învăţătura despre Dumnezeu - Sf. Duh Sf. Biserică, Sfintele Taine, învierea morţilor şi viaţa veşnică; aceste din urmă cinci articole erău îndreptate mai ales împotriva ereticului Macedonie şi a părţizanilor lui, care susţineau lucruri batjocoritoare despre Sf. Duh. Simbolul de credinţă Niceo-Constantinopolitan a fost recunoscut, întărit şi recomandat ca cea mai înaltă autoritate şi normă de credinţă în Biserică, de toate Sinoadele ecumenice următoare.

 Înaintea Simbolului de Credinţă Niceo-Constantinopolitan au mai fost alte simboluri de credinţă? 

Aproape fiecare Biserică din oraşele mari îşi avea Simbolul ei de Credinţă, fiindcă Bisericile nu se puteau lipsi de Simbolul Credinţei care era Catehismul lor, trebuitor pentru lucrarea misionară, înlăuntru şi în afară. Nu se puteau închipui candidaţi la Botez fără să ştie pe de rost Simbolul Credinţei. Se cunosc: Simbolul de Credinţă Apostolic sau roman, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Neo-Cezareea Pontului, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Cezarea Palestinei, Simbolul de Credinţă al Bisericii din Alexandria şi altele. Aceste Simboluri de Credinţă se deosebeau puţin între ele, după cum aveau să apere credinţa Bisericii respective de o greşeală sau alta a ereziilor; dar ele erău identice în privinţa ideilor principale pe care le susţineau despre Sf. Treime, despre mântuirea noastră realizată în Hristos, despre Biserică şi Taine. Sinoadele ecumenice din anii 325 şi 381 au contopit aceste simboluri de credinţă locale, le-au intregit şi desăvârşit, făcând din toate unul singur, pe care l-au dăruit Bisericii creştine, comoară preţioasă pentru totdeauna.

                                       Câte articole are Simbolul de Credinţă?

           Are 12 articole:
1. Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerutui şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
2. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumaezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainle de toţi vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate sau făcut.
 3. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
 4. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
 5. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
6. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
 7. Şi iarăţi va să vină cu slavă, să judece viii si morţii a Căruia împărţie nu va avea sfârşit.
 8. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci.
 9. Şi întru una, sfântă, sobornicească şi epostolească Biserică.
10. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor.
11. Aştept învierea morţilor.
 12. Şi viaţa veacului, ce va să fie. Amin.

                                         Câte părţi cuprinde Simbolul Credinţei?

 Simbolul Credinţei cuprinde patru părti:

 1. Despre Sf. Treime (art. I-VIII)
 2. Despre Biserică (art. IX)
 3. Despre Sf. Taine (art. X)
4. Despre viaţa viitoare (art. XI-XII).

.                                         Care este art. I din Simbolul Credinţei?

 Articolul I este: «Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotfiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor»
 Ce înseamnă cuvântul „cred”? Cuvîntul „cred” înseamnă că primesc şi mărturisesc ceea ce învaţă Biserica despre Dumnezeu. El are acelaşi sens ca şi cuvântul „credinţă”. Să vedem ce înseamnă „credinţă”? Există o credinţă pe care se bazează legăturile dintre oameni şi exisţa o credinţă care întreţine legătura omului cu Dumnezeu. Între ele e o înrudire, dar şi o deosebire. Credinţa pe care o are un om în ceea ce-i spune alt om e o încredere, care-şi poate găsi întărirea în dovedirea sau arătarea văzută a lucrului care a fost susţiiut de unul şi crezut de altul. Credinţa în Dumnezeu nu-şi poate găsi în viaţa pământească o astfel de întărire prin dovedire sau arătare văzută. Dar are şi ea o întărire printr-un fel de arătare tainică, nevăzută, în faţa ochilor sufletului. Deci, credinţa în Dumnezeu e primirea de către noi ca adevărate, pe bază de încredere în Dumnezeu şi pe baza unei vederi sufleteşti a tuturor adevărurilor pe care le avem prin Descoperirea mai precus de fire; în vederea mântuirii noastre. Sf. Apostol Pavel ne spune despre credinţă că „este adeverirea celor nădăjduite dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr. 11, 1).

                                              Care sunt roadele credinţei?
 Acestea sunt:
1. Inţelegerea tainelor care depăşesc puterile minţii.
2. Ridicarea sufletului pînă la Dumnezeu, cu Care unindu-ne, să ne putem mântui.

   . Este vreo legătură între credinţa în lucrurile descoperite şi cunoaşterea lor? 

Sf. Chiril al Alexandriei leagă credinţa de cunoaşterea tucrurilor credinţei prin textul din Ioan: „Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Ioan 6, 69). Credinţa este înaintea cunoaşterii, după cuvântul proorocului: „Dacă nu credeţi nu veţi sta în picioare” (Isaia 7, 9). Prin dreapta credinţă se realizează cunoaşterea lui Dumnezeu şi a adevărului Său şi tot prin credinţă ne ridicăm „la măsura vârstei deplinătăţii Lui Hristos” (Efes. 4,13) şi la starea desăvârşită şi duhovnicească
. La cunoaştere se ridică omul înaintat în credinţă şi viaţă duhovnicească încă de aici, de pe pământ, dar desăvârşită cunoaştere se dobândeşte numai în viaţa viitoare.
din
                              Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Dragoste de mamă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea,
cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, ca orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.
- Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două?
Nici nu ştii despre ce-i vorba.
- Dar îmi poţi povesti - i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta...
- Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în pace! - a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.
Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă însă, şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit.
Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: "Lasă-mă în pace!". Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei - dragoste de mamă.
"După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama." (Fericitul Ieroni

luni, 11 noiembrie 2013

.AMURGUL de Vasile David

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..
E clipa când ne înălțăm
Spre stelele ce vor să iasă,
E clipa când nu ascultăm
De cei care ne cheamă-acasă...

E clipa cântecelor mute,
Și a simțirilor uitate,
E clipa când mioare, ciute,
Se-ntorc la case însetate...

E clipa când soarele blând
Se-ntoarce de unde-a plecat,
E clipa unui simplu gând
Ce-așteaptă cerul înstelat...

E clipa inimilor noastre
Și-a focului nestins de dor,
E clipa când zările-albastre
Se-neacă, tainic, în decor...

E clipa când pe câmpul meu,
Din satul scumpelor trăiri
Și-acum zâmbește Dumnezeu
Să mă trezesc din...amintiri !

vasile david

duminică, 10 noiembrie 2013

VALOAREA FIECARUIA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un tânăr s-a dus la un bătrân înţelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun. Ajută-mă, învaţă-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea. Apoi, după o mică pauză, adăugă:
- Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine, poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
- Aş fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
- Bine, încuviinţă bătrânul înţelept.
Îşi scoase din degetul mic un inel şi-l întinse băieţanului adăugând:

- Ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani, dar ai grijă ca nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puţin de un bănuţ de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede.
Tânărul luă inelul, încălecă şi plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga şi-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toţii manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuţul de aur că unii râdeau, alţii se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moşneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur şi că nu poate să obţină un asemenea preţ pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint şi unul de cupru, dar tânărul ştia că nu poate vinde inelul pe mai puţin de un bănuţ de aur, aşa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung şi-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereuşită, luă calul şi se întoarse la bătrânul înţelept.
... Flăcăul şi-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învăţat de griji şi, astfel, acesta să se poată ocupa şi de el. Intră cu capul plecat.
- Îmi pare rău, începu el, dar n-am reuşit să fac ceea ce mi-aţi cerut. De-abia dacă aş fi putut lua doi sau trei bănuţi de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
- Nici nu-ţi imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înţeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaştem adevărata valoare a inelului. Încalecă şi aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul şi întreabă-l cât ţi-ar da pentru el. Dar, oricât ţi-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul! Flăcăul încălecă şi plecă în goană.

Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, îl răsuci şi apoi zise:
- Spune-i învăţătorului că dacă ar vrea să-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul.
- Da, răspunse bijutierul. Ştiu că-n alte vremuri ar merita şi 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58.
Tânărul mulţumi şi se întoarse degrabă la învăţat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
- Ia loc, te rog – îi spuse acesta, după ce-l ascultă. Tu eşti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă şi unică. Şi, ca şi în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunând acestea, luă inelul şi şi-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu toţii suntem asemenea lui, valoroşi şi unici, perindându-ne prin târgurile vieţii şi aşteptând ca mulţi oameni care nu se pricep să ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicată acelora care zi de zi se străduie, lustruind cu migală, să adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezintă şi să realizeze valoarea pe care o au. Amintiţi-vă mereu cât de mare este valoarea voastră şi nu vă daţi pe degeaba, unuia sau altuia doar pentru că lumea asta, prost aşezată, le dă o oarece "aură"!
Să vă iubească oamenii, îngerii şi Bunul Dumnezeu!

 CEL BUN VEDE BUNATATEA PESTE TOT, CEL RAU NICAIERI

miercuri, 6 noiembrie 2013

Despre tristeţea sufletului Părintele Arsenie Papacioc

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..



 „Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă“.



Arhivă blog

BIBLIA ORTODOXA AUDIO

Etichete

PILDE. (123) POEZII (80) INVATATURI CRESTINE (79) PILDE CRESTINE (64) SFATURI ORTODOXE (54) Poezii si sfaturi de la Preot Sorin Croitoru (43) RUGACIUNI (40) SFINTI (25) POVESTITE DE SFINTII PARINTI (22) DESPRE RUGACIUNE (16) BISERICI (15) POEZII CU IISUS HRISTOS (13) RUGĂCIUNI PENTRU SUFLET (13) DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN (12) DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE (12) POEZII DE CAMELIA CRISTEA (12) APA SFINTITA (10) MILOSTENIE (10) PREOT IOAN (10) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (10) DESPRE CANDELE SI ICOANE (9) DESPRE POST (9) Pilde ortodoxe (9) Poezii de la Preot Ioan (9) VIATA DUPA MOARTE (9) Poezii cu Preot Ioan (8) INTERVIURI (7) Pilde si povestiri ortodoxe (7) SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM (7) AICI GASESTI RUGACIUNI IMPORTANTE (6) DEPRE SFANTA CRUCE (6) DIVERSE (6) PROFETII (6) Poezii cu Eliana Popa (6) AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (5) DESPRE AVORT (5) DESPRE DIAVOL (5) DESPRE SFINTELE PASTI (5) POEZII DE TRAIAN DORZ (5) SFINTELE TAINE (5) BOBOTEAZA (4) CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE (4) CUM SA NE RUGAM (4) DESPRE CREDINTĂ (4) DESPRE INGERUL PAZITOR SI ALTI INGERI (4) FLORIILE (4) MINUNI ALE SFINTILOR (4) POEZII DECamelia Cristea (4) SARBATORI (4) Sfântul Ioan Gură de Aur (4) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (3) Care e rugăciunea primită de Dumnezeu? (3) DESPRE FRICA DE DUMNEZEU (3) DESPRE FURIE SI IERTARE (3) DESPRE IERTARE (3) DESPRE PACAT (3) DESPRE PLANSURI SI LACRIMI (3) DESPRE SMERENIE (3) DESPRE SUFERINTA SI RABDARE (3) Despre pocăintă (3) PAROHIA VIILE FABRIC TIMISOARA (3) PILDE DESPRE RUGĂCIUNE (3) PREOT ISTODOR GEORGE (3) Poezi de Zorica Laţcu Teodosia (3) Poezii de Costel Ursu (3) Poezii cu Preot Ion Predescu (3) Poezii de Parintele Ilarion Argatu (3) TRADITII (3) Versuri de Horațiu Stoica (3) AICI GASESTI BLOGURI ORTODOXE (2) AICI GASESTI..VIETILE SFINTILOR (2) APOCALIPSA (2) Articole Apopei Roxana (2) BUNA VESTIRE..! [Blagoveştenia] (2) CATEHEZA (2) CODUL SECRET AL BIBLIEI (2) Completare la cateheza despre pocăinţă (2) DESPRE ASCULTARE (2) DESPRE ATEISM (2) DESPRE DESCURAJARE... (2) DESPRE FUMAT (2) DESPRE JUDECAREA APROAPELUI (2) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (2) DESPRE MANDRIE (2) DESPRE MANIE (2) DESPRE MANTUIRE (2) DESPRE MOARTE (2) DESPRE NECAZURI (2) DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE (2) DESPRE POMELNICE SI POMENIRI (2) DESPRE SINUCIDERE (2) DIN POPAS DUHOVNICESC (2) DOAMNE! POEZII CU IISUS HRISTOS (2) ESTE SAU NU...PACAT? (2) HRISTOS A INVIAT. (2) IZVORUL TAMADUIRII (2) POEZII DE CRACIUN (2) POEZII DE IOAN DANCI (2) POEZII DE PASTE (2) POEZII DE STEFANIA ROTARIU (2) POVESTIRI DUHOVNICESTI DE LA SCHITUL LACU (2) PREOT TEOFIL PĂRĂIAN (2) PSALMI (2) Poezii de Angelina Nădejde (2) Poezii de Dorin Dumitru (2) Poezii de Horatiu Stoica (2) Poezii de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (2) RUGĂCIUNE CĂTRE MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS (2) Rugăciune umilincioasă către Sfânta Treime (2) SFANTA IMPARTASANIE (2) STIATI ...CA? (2) SUPERSTITII (2) TAMAIE SAU SMIRNA (2) Versuri Horatiu Stoica (2) .Uleiul sfințit (1) 100 POVETE ORTODOXE (1) 486 Întrebări din Biblie cu răspuns (1) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI (1) AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI -LITURGICE (1) AICI GASESTI CUVINTE DE FOLOS DE AVVA PIMEN (1) AJUNUL BOBOTEZEI (1) BINECUVANTARE (1) BINEFACERILE (1) Bucuria de a privi o icoană (1) CELE 10 PORUNCI (1) COPIL DIN EPRUBETA??? (1) CREŞTINISM şi YOGA ÎN TOTALĂ CONTRADICŢIE UNA CU ALTA!!! (1) CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI (1) CUM GANDESC COPIII... (1) CUM TREBUIE SA CITIM BIBLIA (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE TAINA SFÂNTULUI BOTEZ (1) Care este numele corect al Mântuitorului – Iisus sau Isus? (1) Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat? (1) Cele 14 reguli pentru mergerea la biserica (1) Cifra sapte in Sfanta Scriptura (1) Credinciosul şi frizerul necredincios (1) CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) DE CE TREBUIE SA NE SPOVEDIM? (1) DE STIUT CLAR (1) DESPRE ACATISTE (1) DESPRE ADULTER (1) DESPRE BETIE (1) DESPRE CALENDAR (1) DESPRE CULTELE RELIGIOASE (1) DESPRE DEOCHI (1) DESPRE DROGURI (1) DESPRE FEMEILE CARE SE INPODOBESC CU AUR SI SE MACHEAZA (1) DESPRE IISUS HRISTOS (1) DESPRE INIMA OMULUI (1) DESPRE MAMA (1) DESPRE MILOSTENIE (1) DESPRE PACATUL GRAIRII IN DESERT (1) DESPRE PREFACEREA SFINTELOR (1) DESPRE PRESCURA (1) DESPRE RAI (1) DESPRE TALISMAN (1) DESPRE TATUAJE (1) DESPRE VISUL MAICII DOMNULUI (1) DESPRE ZODIAC SI HOROSCOP (1) DESPRRE PĂCATUL GRĂIRII ÎN DEŞERT (1) De ce Iisus si nu Isus? (1) Despre Dragoste de Dumnezeu (1) Despre Iertare (1) Despre Egoism (1) Despre Evanghelie (1) Despre Halloween (1) Despre Maica Domnului (1) Despre Sfarsitul lumii (1) Despre bucurii (1) Despre bârfire (1) Despre lumanare (1) Despre om (1) Despre păcat (1) Despre părinti (1) Despre sentimente (1) Despre suflet (1) Despre vesnicie (1) Din cugetările lui Petre Ţuţea (1) EXISTA REINCARNARE? (1) FILMULETE YOUTUBE (1) Femeia in Biserică (1) Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov (1) HALLOWEEN (1) INVATATURA ORTODOXA (1) ISPITELE (1) Ieromonah Savatie Baștovoi (1) Importanţa duhovnicului în viaţa creştinului (1) Inaltarea prin Dumnezeu- picturi:Fred Tomaselli -text;Biblia (1) Intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca (1) Istorioare pentru crestinii ortodocsi (1) LEGENDA LUI MOS CRACIUN (1) LEGENDA VÂNĂTORULUI CARE ŞI-A ŢINUT VORBA (1) Lupta dusă de un catolic practicant pentru a primi botezul în Ortodoxie (partea I) (1) MEDICINA ISIHASTA (1) MIR DE NARD AUTENTIC (1) Marturisirea unui satanist POCĂIT (1) Mormantul lui Lazăr (1) Mos Craciun de Octavian Goga (1) NESTEMATE DUHOVNICESTI (1) O călătorie spre Ortodoxie (1) O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos (1) Oarba care vede (1) P S A L M U L 6 9 (1) PILDE DIN PATERIC (1) POCAINTA IMPĂRATULUI MANASE (1) POEZII DE ANDREI BOTOSANU (1) POEZII DE PREOT IOAN DANCI (1) POEZII DE RADU GYR (1) POVESTEA MĂRULUI (1) PREDICI (1) PREOT IOAN DANCI (1) Peştera celor veşnic osândiţi (1) Poezii Daniela (1) Poezii de Daniela Florentina Luncan (1) Poezii de Maria Pintican (1) Poezii din cartea nouă trepte (1) Preot Ioan Plesuvu (1) Profesorul Dumitru Dulcan (1) Prohodul Domnului (1) Puterea cuvintelor (1) Părintele Iosif Vatopedinul (1) REVELION 2014 (1) ROGĂCIUNE (1) ROSTUL (1) RUGACIUNE de DIMINEATA: (1) RUGACIUNE CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS (1) RUGACIUNEA MAMEI PENTRU COPII EI (1) RUGACIUNEA DE MULTUMIRE (1) RUGACIUNEA INIMII (1) RUGACIUNI DE GABRIEL MANOLESCU (1) RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ROMÂNI (Duminica sfinţilor români) (1) RUGĂCIUNEA "TATĂL NOSTRU" (1) RUGĂCIUNI SI CUGETĂRI UMILICIOASE (1) RUSALIILE (1) Ritual păgân al unei secte din Chile (1) Rugaciune la vreme de ispita (1) Rugaciune pentru România (1) Rugaciunea Sfintei Cruci (1) Rugaciunea celui "singur in suflet si trist " (1) Rugăciune către Maria Magdalena (1) Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie (1) Rugăciune pentru vrăjmaşi (1) Rugăciune pentru vrăjmaşi de Sf. Nicolae VELIMIROVICI (1) Rugăciuni la Intrarea Domnului in Ierusalim (1) SCRISOARE CATRE UN PRIETEN SPECIAL (1) SEMNUL SFINTEI CRUCI (1) SFANTA SCRIPTURA (1) SFANTUL GHEORGHE (1) SFATURI DE LA ARSENIE BOCA (1) SFESTANIA RANDUIALA SFINTIRII CASEI (1) SMERENIA (1) SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) SOCRII (1) SUFLETUL OMULUI (1) Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) (1) Scoaterea Sfintei Cruci (1 august) (1) Scopul existenţei umane“ (1) Secretul spovedaniei (1) Sf Maria Egipteanca (1) Sfaturi de la părintele Ilarion Argatu (1) Sfaturi despre icoane (1) Sfaturi practice în Biserică (1) Sfestania (1) Sfântul Eftimie cel Mare (1) SĂ-MI SPUI TU DOAMNE! (1) Tatăl nostru (1) Tot omul este un cerşetor (1) Treptele păcatului (1) Troia (1) Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare (1) VENETIA (1) VESMINTE PREOTESTI (1) VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ (1) VIRTUTILE (1) Vladimir Ghika - Gânduri pentru zilele care vin (1) orasul cetate ce sta pe alte 9 orase cetati (1) ÎNCREDE-TE-N IUBIRE! (1) ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI (1)