Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 24 august 2013

Taina Sfintei Spovedanii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi nu cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.
- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă. Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porţi?
- S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi?
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- De ce? – îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput.
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.
- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se “murdăreşte” de păcate şi răutate şi cum l-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului?!

“Intră în Biserică şi te căleşte! Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

duminică, 18 august 2013

PUTEREA CUVINTELOR

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


"Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul. Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul şi asemănarea Lui, înseamnă că omul a căpătat puterea de a creea ca şi Dumnezeu. Noi avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare, încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Noi ne cream pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem.
Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru. Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ.

Cuvintele pot vindeca

Iubirea e cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă vibratorie şi se cunoasc mii de vindecări, care au fost realizate prin folosirea lui. Orice boală cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem. Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma noastră, prin energia pozitivă sau negativă pe care o emitem.

Posibile solutii

Pentru ca începând din acest moment să nu mai facem rău nici unei fiinţe din univers, nici măcar cu gândul, trebuie să avem în vedere următoarele:

Nu emiteţi niciodată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. Nu reproşaţi nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orice reproş al tau reprezintă un program de distrugere a aceluia spre care il adresaţi. Efectul va fi mai mare dacă persoana respectivă este într-o stare de vulnerabilitate energetică. La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului, totul se va împlini. De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem, veţi continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a întors spatele, inclusiv propriilor vostri copii. De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi sau cu care ne intalnim să le transmitem numai lumină, iubire şi armonie. Dacă nu facem acest lucru, prin subconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.

Sinceritatea este cheia.
 
Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvînt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău. Să fii tu însuţi în tot ce gîndeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine insati/însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.”
(Drumuri catre tine)

Viata copiilor incepe din ceasul zamislirii lor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..



Embrionul aude şi simte în pântecele maicii lui. Da, aude şi vede cu ochii mamei. Percepe mişcările şi simţămintele ei, deşi mintea lui încă nu s-a dezvoltat. Se întunecă chipul mamei, se întunecă şi el. Se enervează mama, se enervează şi el. Tot ceea ce simte mama – tristeţe, durere, teamă, nelinişte – trăieşte şi el. Dacă mama nu doreşte embrionul, dacă nu-l iubeşte, el simte şi se răneşte sufleţelul lui, iar aceste răni îl însoţesc toată viaţa. La fel se întâmplă cu simţămintele sfinte ale mamei: când are bucurie, pace, iubire pentru embrion, le transmite tainic şi acestuia, precum se întâmplă cu copiii născuţi.

De aceea trebuie ca mama să se roage mult în perioada sarcinii şi să iubească embrionul, să mângâie pântecele, să citească psalmi, să cânte tropare, să trăiască o viaţă sfântă. Acest lucru este aducător de folos şi pentru ea, dar este şi o jertfă de dragul embrionului, ca să devină copilul ei sfânt, să dobândească de la început trăsături sfinte. Aţi văzut ce lucru delicat este pentru o femeie să poarte în pântece un copil? Câtă răspundere şi câtă cinste!

O să vă spun ceva legat de alte fiinţe vii dar neraţionale, şi o să înţelegeţi puţin. În America au făcut următorul experiment: în două săli identice, cu aceleaşi temperaturi, acelaşi pământ şi aceeaşi umezeală, se plantează flori. Există, însă, o deosebire: într-una din săli pun o muzică liniştită, odihnitoare. Rezultatul? Ce să vă spun! Florile din această sală prezintă uriaşe diferenţe faţă de celelalte. Au altă putere de viaţă, culoarea lor este mai frumoasă, iar creşterea cu mult mai grabnică.

Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria ce le va veni şi sfinţenia care îi va cerceta vor revărsa har asupra copiilor. De obicei, pentru purtarea rea a copiilor greşesc părinţii. Nu-i mântuiesc nici sfaturile, nici autoritatea, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, dacă nu luptă, fac mari greşeli şi transmit răul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă părinţii nu trăiesc o viaţă sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuieşte pe părinţi prin împotrivirile copiilor. Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi este tot ceea ce trebuie pentru copii. Mare pază şi ocrotire.

Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor. Când copiii sunt răniţi de faptul că părinţii se poartă rău unul cu altul, îşi pierd puterile şi pornirea de a lucra spre a spori. Se plămădesc rău, iar casa sufletului lor se primejduieşte să se prăbuşească clipă de clipă. Să vă dau şi două exemple.

Au venit două fete la mine, iar una dintre ele avea nişte trăiri foarte urâte, şi m-au întrebat de unde izvorăsc. Le-am zis:

- Sunt de acasă, de la părinţii voştri. Şi, „privind” pe una dintre ele, zic:
- Tu de la mama le-ai moştenit.
- Şi totuşi, părinţii noştri sunt oameni atât de desăvârşiţi. Sunt creştini, se spovedesc, se împărtăşesc, am trăit, cum se spune, înlăuntrul religiei. Fără numai… dacă greşeşte religia, a răspuns ea.

Le zic:

- Nu cred nimic din ce-mi ziceţi. Eu un singur lucru văd, că părinţii voştri nu trăiesc bucuria lui Hristos.

Legat de aceasta, cealaltă a zis:

- Ascultă, Maria, zice bine părintele, are dreptate. Părinţii noştri merg la duhovnic, la spovedanie, la împărtăşanie, da… Dar am avut noi vreodată pace în casă? Tata se ceartă mereu cu mama. Totdeauna ba unul nu mânca, ba celălalt nu voia să meargă undeva împreună. Are dreptate, deci, părintele.

- Cum îl cheamă pe tata? întreb. Mi-a spus. Cum o cheamă pe mama? Mi-a spus. Ei, zic, înlăuntrul tău nu eşti deloc bine cu mama.

Ascultaţi-mă acum. În clipa în care îmi ziceau numele, îl vedeam pe tata, îi vedeam sufletul. În clipa în care îmi ziceau numele mamei, o vedeam pe mama şi vedeam cum privea fiica pe mama ei.

Într-o altă zi, m-au vizitat o mamă cu fiica ei. Era strâmtorată. Plângea în hohote. Se simţea foarte nenorocită.

- Ce ai? o întreb.

- Sunt deznădăjduită cu fata mea cea mare, care şi-a izgonit soţul de acasă şi ne-a spus multe minciuni.

- Ce minciuni? îi zic.

- L-a izgonit de mult timp de acasă pe soţul ei şi nu ne-a spus nimic. O întrebam la telefon: „Ce face Stelios?”. „Bine, ne răspundea, tocmai s-a dus să-şi ia un ziar”. De fiecare dată găsea un motiv, aşa încât să nu bănuim nimic. Asta a ţinut doi ani. Ne-a ascuns că-l izgonise. Am aflat chiar de la el, întâlnindu-l din întâmplare în urmă cu câteva zile.

Îi zic, deci:
- Tu greşeşti. Tu şi bărbatul tău. Dar mai mult tu.

- Eu! Eu, care i-am iubit atât de mult pe copiii mei, care nu ieşeam din bucătărie, care nu aveam viaţă personală, care i-am călăuzit către Dumnezeu şi către Biserică şi i-am povăţuit spre bine!? Cum greşesc eu?

Am întrebat-o pe fată, care era de faţă:

- Tu ce zici?
- Da, mamă,are dreptate părintele, noi niciodată, dar niciodată, n-am mâncat pâine „dulce” din pricina certurilor pe care le-ai avut o viaţă întreagă cu tata.

- Vezi că am dreptate? Voi greşiţi, voi îi răniţi pe copii. Ei nu greşesc, ci pătimesc de pe urma voastră.

Se naşte în sufletul copiilor o anumită stare din pricina părinţilor lor, stare care lasă urme înlăuntrul lor pentru întreaga viaţă. Purtarea lor în viaţă, legătura cu ceilalţi atârnă nemijlocit de trăirile pe care le poartă din anii copilăriei. Se măresc, se formează, dar în adâncime nu se schimbă. Asta se vede şi în cele mai mici manifestări ale vieţii. De pildă, te apucă lăcomia şi vrei să mănânci. Ai luat, ai mâncat, vezi altceva, vrei şi din aceea, vrei şi din cealaltă. Simţi că ţi-e foame, ca şi când n-ai fi mâncat, te ia un leşin, un tremur. Ţi-e teamă c-o să slăbeşti. Este ceva psihologic, are o explicaţie. Poate, să spunem, că nu l-ai cunoscut pe tata, sau pe mama, că eşti înfometat şi sărac şi neputincios. Iar aceasta se răsfrânge din plan duhovnicesc ca o neputinţă a trupului.

În familie se află o mare parte a răspunderii pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca să scape copiii de feluritele probleme lăuntrice, nu sunt de-ajuns sfaturile, constrângerile, logica şi ameninţările. Mai degrabă înrăutăţesc lucrurile. Îndreptarea vine prin sfinţirea părinţilor. Deveniţi sfinţi şi nu veţi mai avea nici o problemă cu copiii voştri. Sfinţenia părinţilor îi scapă pe copii de probleme. Copiii vor creşte alături de oameni sfinţi, cu multă iubire, care nu-i înfricoşează, nici nu se mărginesc la dăscălire, ci se fac pildă de sfinţenie şi rugăciune. Părinţilor, rugaţi-vă în tăcere, cu mâinile ridicate către Hristos, şi îmbrăţişaţi-i în taină pe copiii voştri. Şi, când fac neorânduieli, să luaţi ceva măsuri pedagogice, dar să nu-i forţaţi. În principal să vă rugaţi.

De multe ori, părinţii, şi mai ales mama, îl rănesc pe copil pentru neorânduiala pe care a făcut-o, şi îl ceartă peste măsură. Atunci acesta se răneşte. Chiar şi dacă nu-l cerţi în afară, dar îl cerţi înlăuntrul tău, şi te răzvrăteşti şi îl priveşti sălbatic, copilul îşi dă seama. Socoteşte că mama nu-l iubeşte. O întreabă pe mama:

- Mamă, mă iubeşti?

- Da, copilul meu.

Dar el nu este convins. S-a rănit. Mama îl iubeşte, apoi vrea să-l mângâie, dar el nu primeşte mângâierea, o socoteşte făţărnicie, căci a fost rănit.

Un alt lucru care îi vatămă pe copii este ocrotirea peste măsură, adică grija exagerată, frământarea şi neliniştea părinţilor. Ascultaţi o întâmplare.

O mamă mi se văita că pruncul ei de cinci ani nu o ascultă. Îi spuneam „Tu greşeşti”, dar nu pricepea. Odată am mers cu această mamă, cu maşina ei, într-o plimbare spre mare. Ajungând, copilul i-a scăpat din mână şi a alergat către mare. Era acolo un val de nisip care cobora abrupt în mare. Mama s-a îngrozit, era gata să strige, să alerge, căci îl văzuse pe micuţ cu mâinile întinse, făcând echilibristică pe vârful movilei. Eu am liniştit-o, i-am spus să se întoarcă cu spatele, iar eu mă uitam pieziş către copil. Acesta, deznădăjduind că o va putea provoca iarăşi pe mama lui, înfricoşând-o şi făcând-o să strige ca de obicei, încet-încet a coborât şi s-a apropiat de noi. Asta era! Atunci a primit şi mama lecţia unei educaţii corecte.

O altă mamă se văita că singurul ei fiu nu mânca toate mâncărurile, şi mai ales iaurtul. Micuţul era de trei anişori, şi o chinuia zilnic pe mama. Îi zic:

„O să faci aşa: o să goleşti frigiderul de toate mâncărurile şi o să-l umpli cu oarecare cantitate de iaurt. O să vă chinuiţi puţin şi voi, părinţii, câteva zile. A venit ora mesei? îi dai lui Petru iaurt. N-o să-l mănânce. Seara la fel, ziua următoare la fel. Ei, o să flămânzească, o să încerce el să plângă, să strige. O să răbdaţi. Apoi, o să mănânce bucuros”. Aşa s-a întâmplat, iar iaurtul a devenit cea mai bună mâncare pentru Petru.

Nu sunt lucruri grele. Şi totuşi, multe mame nu le izbutesc şi dau o educaţie foarte proastă copiilor lor. Mamele care stau neîncetat pe capul copiilor şi-i strâmtorează, adică îi ocrotesc peste măsură, au dat greş în lucrarea lor. În vreme ce ar trebui să-l laşi pe copil singur să se îngrijească de sporirea lui. Atunci vei dobândi. Când stai tot timpul pe capul lor, copiii se împotrivesc. Dobândesc moleşeală, fragilitate, şi de obicei nu reuşesc în viaţă. Este un fel de ocrotire peste măsură, care îi lasă pe copii necopţi.

Înainte cu câteva zile a venit o mamă deznădăjduită pentru nereuşitele în lanţ ale fiului ei la examenele de admitere la Universitate. Strălucit elev în şcoala generală, strălucit în gimnaziu, strălucit în liceu. Apoi, nereuşite, dezinteres al copilului, împotriviri ciudate.

„Tu greşeşti, îi spun mamei, şi eşti şi cultivată! Ce să facă bietul copil? Împresurare, împresurare, împresurare toţi anii, «să fii primul, să nu ne faci de ruşine, să devii mare în societate…». Acum nu mai vrea nimic. Să pui capăt acestei împresurări şi ocrotiri peste măsură, şi o să vezi atunci că şi copilul are se aşeze. Atunci va înainta, când îl vei lăsa liber”.

Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte. Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângâierea rugăciunii. Copilul simte în adâncul sufletului său mângâierea duhovnicească pe care i-o trimite mama lui, şi este atras către ea. Simte pază şi ocrotire atunci când mama îl îmbrăţişează în taină pe copilul ei prin neîncetata, stăruitoarea şi fierbintea ei rugăciune, şi-l eliberează de tot ceea ce-l apasă.

Mamele ştiu să se neliniştească, să sfătuiască, să spună multe, dar să se roage n-au învăţat. Multele sfaturi şi mustrări fac foarte rău. Fără multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Este nevoie de rugăciune, cu credinţă lipsită de frământări, dar şi de exemplu bun.

Într-o zi a venit aici la mănăstire o mamă deznădăjduită de fiul ei, Iorgu. Era foarte încurcat. Se întorcea noaptea târziu şi cu tovărăşii nu tocmai bune. Starea lui se înrăutăţea pe zi ce trecea. Mama – plânsete şi zbucium, îi zic:

- Tu, nimic – nici un cuvânt, numai rugăciune. Am pus seara de la zece la zece şi un sfert o
rugăciune comună, i-am spus să nu vorbească şi să-l lase pe fiul ei să iasă la ce oră vrea, să nu întrebe „La ce oră ai venit?” ş.a., ci să-i spună aşa, cu multă iubire: „Mănâncă, Iorgu, ţi-am lăsat mâncare în frigider”. Şi să nu-i spună nimic altceva. Să se poarte cu iubire şi să nu lase rugăciunea.

Mama a început să le pună în faptă, iar după ce au trecut vreo douăzeci de zile, fiul i-a zis:

- Mamă, de ce nu-mi vorbeşti?

- Iorgu meu, eu nu-ţi vorbesc?
- Mamă, ai ceva cu mine. Nu-mi vorbeşti.

- Ciudat lucru îmi spui, lorgu meu. Cum nu-ţi vorbesc? Uite, acum nu-ţi vorbesc? Ce vrei să-ţi spun? Şi lorgu nu i-a răspuns. Apoi, mama a venit la mănăstire şi mi-a zis:

- Părinte, ce este aceasta pe care mi-a spus-o copilul meu?

- A reuşit metoda noastră!

- Care metodă?

- Pe care v-am spus-o: să nu-i vorbiţi, să faceţi numai rugăciune în taină, şi copilul o să-şi revină.

- Spuneţi că asta e?

- Asta e, îi zic. Vrea să-l mustri: „Unde ai fost, ce-ai făcut?”; iar el să strige, să se împotrivească şi să vină şi mai târziu.

- Măi, măi! zice. Ce taine se ascund!

- Ai înţeles? De vreme ce chiar faptele vorbesc de la sine. El te chinuia, căci voia să-l cerţi, iar el să-şi facă mofturile lui. Nu-l cerţi, se strâmtorează. În loc să te strâmtorezi tu când şi le face el pe ale lui, acum, când nu te strâmtorezi tu şi arăţi nepăsare, se strâmtorează el.

Într-o zi, acasă, Iorgu i-a anunţat că pleacă, îşi lasă lucrul şi pleacă în Canada. Îi spusese şi şefului său: „Plec, găseşte pe altul să mă înlocuiască la lucru”. Între timp, eu le-am zis părinţilor:

- Noi o să facem rugăciune.

- Dar e gata… I-arăt eu!, a spus tatăl.

- Nu, să nu-l atingi, îi zic.

- Dar pleacă copilul, părinte!

- Zic:Să plece. Voi să vă dăruiţi rugăciunii, şi eu împreună cu voi.

După două-trei zile, duminică, Iorgu le-a zis foarte de dimineaţă:

- Eu plec, mă duc cu prietenii mei.

- Bine, cum vrei, i-au zis.

A plecat. Şi-a luat prietenii – doi băieţi şi două fete, au închiriat o maşină şi au pornit spre Halkida. Au mers ici, colo… Apoi au mers la Sfântul loan Rusul, iar de acolo la Mantoudi, la Sfânta Ana, la Vasilika. Au mers, au făcut baie în Marea Egee, au mâncat, au băut, au chefuit. Apoi au apucat-o pe drumul de întoarcere. Se înserase, Iorgu conducea. Acolo, la Sfânta Ana, au lovit maşina de colţul unei case. Au stricat-o. Ce să facă acum? Au luat-o încet-încet şi au adus-o în Athena.

A ajuns în zori acasă. Părinţii nu i-au spus nimic. S-a culcat şi a adormit. După ce s-a sculat, le-a zis:

- Tată, asta şi asta… Acum trebuie să facem maşina şi trebuie bani mulţi.

Îi zice:

- Copilul meu, tu ştii. Eu am datorii, le am pe surorile tale… Ce-o să facem?

- Ce să fac, tată?

- Fă tot ce vrei. Eşti mare, ai minte. Du-te în Canada să faci bani, să…

- Nu pot, trebuie s-o reparăm acum.

- Nu ştiu, îi zice. Rânduieşte.

Deci, văzându-l aşa pe tata, a plecat. A mers, l-a găsit pe şeful lui. Zice:

- Şefule, am păţit asta şi asta. Nu mai plec. Nu lua pe altul.

Acela îi zice:

- Bine, bine, copilul meu.

- Da, dar vreau bani.

- Da, dar tu vrei să pleci. Trebuie să-mi semneze tatăl tău.

- Îţi semnez eu. Tata nu se amestecă. Mi-a spus-o. O să muncesc şi o să ţi-i dau înapoi.

Nu-i asta minunea lui Dumnezeu? Când a venit din nou mama, i-am spus:

- A izbutit meşteşugirea noastră şi rugăciunea a fost auzită la Dumnezeu. Şi accidentul a fost de la Dumnezeu, iar acum copilul va sta acasă şi se va înţelepţi.

Aşa s-a întâmplat prin rugăciunea noastră. S-a săvârşit o minune. Părinţii au postit cu rugăciune şi în tăcere, şi au izbutit. Mai târziu, copilul a venit la mine fără să-i vorbească despre mine nimeni dintre apropiaţii lui. Iorgu a devenit foarte bun, şi acum este la Aviaţie. Şi are şi o familie frumoasă.

Din cartea: Ne vorbeste Parintele Porfirie

(Sfantul Munte Athos)

Doamne ajuta..

vineri, 16 august 2013

SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE.

               CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                          DESPRE  SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE


Motto: „Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde
miresme (smirnă sau tămâie). Această tămâiere neîntreruptă se
va face pururea înaintea Domnului din neam în neam“
(Ieşirea30:8).
                                                                                                Preot Ioan
                            Iubiţi credincioşi,
Tămâia a fost folosită din toate timpurile şi de toate popoarele. În
America Centrală tămâia aparţine aceluiaşi simbolism ca sângele, seva
şi ploaia. Fumul de tămâie, ca şi norul, izvorăşte din spiritul sfânt. Nor
şi fum sunt două cuvinte înrudite în limbile din America Centrală. De
aici şi ritualurile celor ce aduc ploaia care înalţă spre cer nori de fum
(magie imitativă). Triburile maya quiche au folosit tămâia provenită
din copal (un copac), în toate ceremoniile lor religioase pentru a goni
spiritele rele. Cartea Chilam Balam din Chumayel spune că tămâia
este răşina cerului şi mirosul ei este atras spre mijlocul cerului. Până
în zilele noastre la triburile chorti, preoţii merg în procesiune să ardă
tămâie la miezul nopţii pentru a grăbi căderea primelor ploi. Folosirea
pipei păcii la Pieile-Roşii din America pecetluieşte o alianţă sau un
2
tratat, prin prezenţa divinităţii în urma trimiterii fumului spre
înălţimile cerului. În China antică se considera că fumul produs de
rugul funerar poartă cu sine sufletul defunctului. În ritualurile hinduse,
tămâia este legată de elementul aer despre care se spune că ar
reprezenta percepţia conştiinţei. Dacă fumul de tămâie este folosit la
modul artificial de anumite experienţe ale yoghinilor, în schimb
arderea bastonaşului parfumat serveşte mai degrabă, în metodele
budiste de meditaţie, la măsurarea timpului...
Se poate vorbi deci, de un obicei universal al tămâierii cu aceeaşi
valoare simbolică: el leagă pe om de divinitate, uneşte finitul cu
infinitul, muritorul cu cel nemuritor. Mulţi fraţi de-ai noştri, stând în
Sfânta Biserică Ortodoxă, văd cum preotul aduce Domnului mireasma
tămâiei, dar nu pricep pentru ce. De aceea, în câteva cuvinte vom
explica ce înseamnă tămâia şi ce mare folos sufletesc, ne aduce ea.
TĂMÂIA este un produs lichid, obţinut prin crestarea cojii libanului
(arbore exotic), şi care în contact cu aerul se solidifică. Termenul
tămâie îl întâlnim de două ori în Noul Testament:
1. În Evanghelia după Matei (2:11) citim că magii (craii) de la
Răsărit, călăuziţi de stea, căutau pe Pruncul Iisus şi pe Mama Lui.
Ajungând la Betleem, au căzut la picioarele Lui, I s-au închinat,
aducându-I ca daruri:
_ Aur - ca unui Împărat;
_ Tămâie - cu unui muritor;
_ Smirnă - cu unui Dumnezeu.
2. În Apocalipsă (5:8; 8:3) se vorbeşte de patru fiinţe şi douăzeci
şi patru de bărbaţi care se închină Mielului (adică lui Iisus Hristos),
având fiecare alăută şi cădelniţe de aur pline cu tămâie pe care o aduc
ca jertfă, alături de îngeri, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor. Şi
tot în Apocalipsă (18:13) se arată că tămâia se comercializează pentru
utilitatea ei în cult. Grăuncioarele de tămâie puse în cădelniţă sau întro
căţuie, pe cărbuni înalţă un fum ce aduce un miros foarte plăcut ce
ne înalţă sufleteşte. Întâlnim cuvântul „tămâiere“ în expresiile:
„ceasul tămâierii“ (Luca 1:10), când « s-a arătat lui Zaharia
îngerul Domnului în dreapta altarului tămâierii » (Luca 1:11).
SMIRNA este o substanţă extrasă din scoarţa unui arbore exotic
(Stirax benzoin) care răspândeşte un miros plăcut, caracteristic. Este
întrebuinţată, ca şi tămâia, în cultul nostru ortodox.
Termenul de smirnă este folosit de trei ori în Noul Testament:
1. Magii de la Răsărit venind să se închine Pruncului Împărat
Iisus: „I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă(Matei 2:11).
2. Înainte de a fi răstignit pe cruce, Lui Iisus: „I-au dat să bea
vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat “ (Marcu 15:23).
3. Trupul lui Iisus mort, coborât de pe cruce, a fost
îmbălsămat cu „amestecul de smirnă şi aloe“ (Ioan 19:39) adus de
Nicodim.
CĂDELNIŢA este un mic recipient de metal, legat cu trei
lănţişoare care se unesc în partea de sus într-un mâner şi este folosită
la tămâierile prevăzute de tipic. Folosirea cădelniţei şi a tămâiei sau
smirnei este moştenită din cultul Vechiului Testament. Cele dintâi
cădelniţe folosite de creştini erau însă simple căţui din pământ (argilă,
ceramică) ori metal cum se mai folosesc şi astăzi în mod frecvent. O
cronică anonimă ne spune că împăratul Iustinian ar fi dăruit Bisericii
Sfânta Sofia din Bizanţ 30 de cădelniţe din aur împodobite cu pietre
scumpe. După patriarhul Gherman al Constantinopolului (secolul
VIII), cădelniţa simbolizează omenitatea Mântuitorului, focul
simbolizează divinitatea, iar fumul de tămâie simbolizează mireasma
Duhului Sfânt. Căuşul (arzătorul) căţuii, cădelniţei reprezintă
pântecele feciorelnic al Maicii Domnului, care a purtat într-însul
cărbunele cel Dumnezeiesc, Hristos. Totodată, cădelniţa aminteşte şi
de Altarul tămâierii din Cortul Mărturiei şi apoi din Templu (Evrei
9:4). Fiecare icoană se cădeşte (o tămâiem) de trei ori în numele
Sfintei Treimi.
FUMUL TǍMÂIEI închipuie rugăciunea noastră, care, dacă e
făcută cu toată evlavia, se înalţă către Dumnezeu ca fumul din jertfa
strămoşului nostru Abel, fiul lui Adam: Şi a căutat Domnul spre
Abel şi spre darurile lui“ (Facerea 4:4).
De aceea, Psalmistul David spune atât de frumos: „SĂ SE
ÎNDREPTEZE RUGĂCIUNEA MEA, CA TĂMÂIA ÎNAINTEA
TA; RIDICAREA MÂINILOR MELE, JERTFĂ DE SEARĂ
(Psalm 140:2). În popor se spune: „Cum e sfântul (aşa e) şi tămâia,
cum este omul aşa sunt şi faptele lui“.
Mirosul plăcut al tămâiei este asemănat în
Sfânta Scriptură cu mai multe lucruri:
Sfântul Apostol Pavel aseamănă însăşi Jertfa
Mântuitorului cu o jertfă de tămâie, când spune că El S-a dat pe
Sine ca jertfă lui Dumnezeu: „SPRE MIROS DE BUNĂ
MIREASMĂ(Efeseni 5:2).
Tămâia închipuie şi aromatele (smirna şi aloe) bine
mirositoare pe care le-a adus Nicodim pentru îngroparea
Mântuitorului (Ioan 19:39). Mirosul ei înseamnă şi buna
mireasmă a învăţăturilor creştine, pe care o aduc în lume, spre
înviorarea sufletească a oamenilor şi spre trezirea lor din păcate.
Tot cu mireasma tămâiei este asemănată şi buna
mireasmă a darurilor pe care le dau creştinii ca ajutor Bisericii şi
preoţilor: „Un miros de bună mireasmă, bineplăcută lui
Dumnezeu“ (Filipeni 4:10-19).
Tămâia este icoana mirosului de bună mireasmă a
rugăciunilor evlavioase şi unul dintre cele mai preţioase daruri ce
se aduc înaintea lui Dumnezeu: «Căci de la răsăritul soarelui şi
până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în
orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi
prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri», zice
Domnul Dumnezeu (Maleahi 1:11).
Însuşi Dumnezeu a poruncit să se ardă tămâie în Biserică,
la sfintele rugăciuni: „A aşezat jertfelnicul cel de aur în cortul
adunării, înaintea perdelei. Şi a aprins pe el tămâie mirositoare
cum poruncise Domnul lui Moise“ (Ieşirea 40:26-27). Însă nici un
dar nu este primit de Dumnezeu şi mai ales tămâia când omul nu este
împăcat cu fratele său: „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi
acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă
darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi mai întâi şi împacă-te
cu fratele tău şi apoi venind adu darul tău“ (Matei 5:23-24). Nu
este primit darul nici când omul rămâne în păcatele sale şi nu vrea să
se pocăiască şi nici când se răzvrăteşte împotriva preotului (Iuda 11).
Proorocul Maleahi a profeţit că preoţii tuturor neamurilor
vor aduce tămâie curată lui Dumnezeu (Maleahi 1:8-12). Tămâia
curată, adusă de mâini neîngreunate de păcate este plăcută lui
Dumnezeu: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea
ta“. DIAVOLUL SE ÎNDEPĂRTEAZĂ când tămâiem, (de aici şi
zicala populară : „Fuge ca dracul de tămâie“) aşa cum s-a întâmplat
atunci când Tobie luând căţuia a tămâiat şi diavolul simţind mirosul
s-a depărtat (Tobit 6:17) şi MÂNIA DOMNULUI ÎNCETEAZĂ:
Şi a zis Moise către Aaron: Ia-ţi cădelniţa, pune în ea foc de pe
jertfelnic, aruncă în ea tămâie şi du-o repede în tabără şi te roagă
pentru ei, că a ieşit mânie de la faţa lui Dumnezeu şi a început
pedepsirea poporului» (Numerii16:46). Biserica Legii celei noi are şi
ea altar („Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar..“- Matei 5:23) şi
rânduială de cult ca şi cea veche.
Aşadar, noi, creştinii, trebuie să aducem (după posibilităţi)
între altele şi daruri de tămâie sau smirnă la altar, unde preoţii le
vor folosi pentru preamărirea lui Dumnezeu. Tămâierea înseamnă
şi darul Sfântului Duh, a Cărui trimitere se cere de la Dumnezeu Tatăl.
Aceasta se vede şi din rugăciunea pe care o spun preoţii când
binecuvântează tămâia: „TĂMÂIE ÎŢI ADUCEM ŢIE,
HRISTOASE DUMNEZEUL NOSTRU, ÎNTRU MIROS DE
BUNĂ MIREASMĂ DUHOVNICEASCĂ, PE CARE PRIMINDO
ÎNTRU JERTFELNICUL TĂU CEL MAI PRESUS DE
CERURI, TRIMITE-NE NOUĂ HARUL PREA SFÂNTULUI
TĂU DUH“.
Tămâind icoana Mântuitorului, arătăm astfel lui Dumnezeu
închinarea noastră cea mai smerită şi mai fierbinte numită
ADORARE.
Atunci când preotul tămâiază spre icoana Maicii Domnului îi
arătăm prin aceasta o cinstire mult mai mare decât aceea arătată
Sfinţilor şi care se numeşte VENERARE.
Când preotul tămâiază în Biserică Sfintele Icoane ale Sfinţilor
se arată prin aceasta o CINSTIRE deosebită.
Iar când preotul tămâiază pe oamenii din Biserică sau din casa
unde face o rugăciune cere prin aceasta ca Dumnezeu să-i sfinţească
prin darul Sfântului Duh şi să-i ajute în toate necazurile şi nevoile lor.
Tămâia este şi un dar, o jertfă adusă de noi lui Dumnezeu. Un
astfel de dar, respectiv smirnă şi tămâie, împreună cu daruri în aur, au
adus Mântuitorului, la naştere, Magii de la Răsărit (Matei 2:11). În
Noul Testament găsim scris despre Proorocul Zaharia, tatăl Sfântului
Ioan Botezătorul: „A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să
tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea
poporului, în ceasul tămâierii era afară şi se ruga“ (Luca 1:9-10).
În Apocalipsa se arată că: cei douăzeci şi patru de bătrâni au
căzut înaintea Mielului (Iisus Hristos), având fiecare alăută şi cupe
de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa
5:8).
Câteva mărturii ale Sfinţilor Părinţi despre tămâiere
SFÂNTUL IUSTIN MARTIRUL, care a murit pe la anul 167
d.Hr., ne spune că în vremea sa, jertfa Sfintei Liturghii era însoţită de
tămâieri cu bune miresme (Dialog 28, 29, 41).
SFÂNTUL CLEMENT, Episcopul Alexandriei (Pedagogul
2:8), ne spune că în Sfânta Biserică se tămâia mult pe atunci,
împlinindu-se astfel prezicerea proorocului Maleahi (Maleahi 1:8-12).
FERICITUL TERTULIAN arată că tămâia se întrebuinţa foarte
mult şi în vremea aceea; şi mai ales la îngroparea creştinilor se
aprindea multă tămâie, ca semn al rugăciunii şi al mângâierii şi
uşurării celui adormit. Tot el ne spune că tămâia alungă şi mirosurile
neplăcute din casă, aducându-ne astfel, pe lângă sănătatea sufletească
şi pe cea trupească.
SFÂNTUL IPOLIT, episcopul portului roman de la gurile
Tibrului (235), zice într-o scriere a sa că „Bisericile plâng cu multe
lacrimi, fiindcă nu li se aduc jertfe , nici tămâieri“.
În veacul al V-lea, o femeie evlavioasă lăsase la moartea
soţului ei multe daruri pentru săraci şi cumpărase multă
tămâie ca să fie adusă ca jertfă lui Dumnezeu cu prilejul
îngropării ei. Toate acestea le-a lăsat în grija unui bărbat ce se
chema Dioscur. Acesta n-a vrut să aducă jertfă tămâia lăsată,
de aceea a fost mustrat de Sfinţii Episcopi adunaţi în anul 451
în Sinodul de la Calcedon, deoarece prin canonul 3 apostolic
se arată că tămâia este o jertfă bine primită înaintea
Domnului.

                 Tămâierea în timpul Sfintei Liturghii
Tămâierea este aşa de însemnată, încât ea se face la toate
rugăciunile mai de seamă pe care le rosteşte preotul. În vremea Sfintei
Liturghii ea se face de patru ori:
1. Cea dintâi tămâiere e cea din vremea când se pregătesc
prescurea şi vinul pentru a fi prefăcute apoi în Trupul şi Sângele
Domnului. Fumul acelei tămâieri înseamnă întunericul ce s-a făcut
peste tot pământul în timpul răstignirii Domnului.
2. A doua, se face în timpul citirii Apostolului. Prin ea se arată
buna mireasmă a învăţăturilor dumnezeieşti predate nouă prin Sfinţii
Apostoli, în tot locul unde au predicat ei (2 Corinteni 2:14).
3. A treia tămâiere se face în timpul cântării „Heruvicului“.
Aceasta închipuie norii pe care va veni Fiul lui Dumnezeu după cum
zice El Însuşi: ŞI ATUNCI VOR VEDEA PE FIUL OMULUI
VENIND PE NORI CU PUTERE ŞI CU SLAVĂ MULTĂ(Luca
21:27).
4. A patra tămâiere se face la Axion, adică atunci când preotul
spune din altar: „Mai ales pe Preasfânta, Curata,
Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră de Dumnezeu
Născătoarea şi pururea Fecioară Maria“.
                                 Iubiţi credincioşi,
La toate popoarele lumii, chiar dacă sunt necreştine, se întâlneşte
cultul tămâierii (fie că folosesc beţişoare parfumate, lemn de santal etc.) şi
iată că acum după aproape 2000 de ani de credinţă sfântă ortodoxă au
venit sectele să ne înveţe că nu este bine să tămâiem. Deşi există dovezi
biblice clare pentru tămâiat, sectanţii refuză să facă acest lucru fiindcăcrucea, apa sfinţită şi tămâia sau smirna îi arde pe diavoli şi pe slujitorii
lor. Nu vă lăsaţi amăgiţi de ei, fiindcă niciodată nu a existat o epocăpopulată cu atâţia învăţători falşi ca secolele XX şi XXI, atât de bogată în
lucruri materiale, dar atât de săracă spiritual. Numai într-un singur loc
poate fi găsit izvorul adevăratei învăţături, curgând de la însuşi
Dumnezeu, nesecat de secole şi veşnic cristalin: în Sfânta BisericăOrtodoxă. Înţelegând folosul mare şi înţelesurile adânci pe care le avem
din fapta tămâierii, să aducem şi noi ca şi magii, tămâie la sfintele
rugăciuni.După exemplul din Biblie, să aducem şi noi jertfă înaintea Domnului
smirnă sau tămâie şi în nici-un caz răşină. Această răşină este un clei
care se culege de pe coaja molizilor şi care prin ardere scoate fum
afectând pictura Bisericii, cădelniţa, veşmintele şi plămânii celor din
Biserică. Să ne ferim ca de foc să ne afumăm casa, icoanele, şi pe toţi
ai noştri cu fumul urât de Dumnezeu şi otrăvitor al tutunului, căci
banul dat pe tutun este pâinea pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi pe care
noi o aruncăm! Deci să ne silim şi noi să ne înmiresmăm viaţa cu
buna mireasmă a tămâierilor sfinte acum şi pururea şi în vecii
vecilor. AMIN.BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Arhimandrit Ilie Cleopa, Călăuză în
credinţa ortodoxă, Tipografia centrală Chişinău; Părintele Serafim Rose, Mai aproape de
Dumnezeu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003; Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti,Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969; Jean Chevalier, Alain Gheerbrand, Dicţionar de
simboluri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.

Arhivă blog

BIBLIA ORTODOXA AUDIO

Etichete

PILDE. (123) POEZII (80) INVATATURI CRESTINE (79) PILDE CRESTINE (64) SFATURI ORTODOXE (54) Poezii si sfaturi de la Preot Sorin Croitoru (43) RUGACIUNI (40) SFINTI (25) POVESTITE DE SFINTII PARINTI (22) DESPRE RUGACIUNE (16) BISERICI (15) POEZII CU IISUS HRISTOS (13) RUGĂCIUNI PENTRU SUFLET (13) DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN (12) DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE (12) POEZII DE CAMELIA CRISTEA (12) APA SFINTITA (10) MILOSTENIE (10) PREOT IOAN (10) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (10) DESPRE CANDELE SI ICOANE (9) DESPRE POST (9) Pilde ortodoxe (9) Poezii de la Preot Ioan (9) VIATA DUPA MOARTE (9) Poezii cu Preot Ioan (8) INTERVIURI (7) Pilde si povestiri ortodoxe (7) SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM (7) AICI GASESTI RUGACIUNI IMPORTANTE (6) DEPRE SFANTA CRUCE (6) DIVERSE (6) PROFETII (6) Poezii cu Eliana Popa (6) AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (5) DESPRE AVORT (5) DESPRE DIAVOL (5) DESPRE SFINTELE PASTI (5) POEZII DE TRAIAN DORZ (5) SFINTELE TAINE (5) BOBOTEAZA (4) CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE (4) CUM SA NE RUGAM (4) DESPRE CREDINTĂ (4) DESPRE INGERUL PAZITOR SI ALTI INGERI (4) FLORIILE (4) MINUNI ALE SFINTILOR (4) POEZII DECamelia Cristea (4) SARBATORI (4) Sfântul Ioan Gură de Aur (4) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (3) Care e rugăciunea primită de Dumnezeu? (3) DESPRE FRICA DE DUMNEZEU (3) DESPRE FURIE SI IERTARE (3) DESPRE IERTARE (3) DESPRE PACAT (3) DESPRE PLANSURI SI LACRIMI (3) DESPRE SMERENIE (3) DESPRE SUFERINTA SI RABDARE (3) Despre pocăintă (3) PAROHIA VIILE FABRIC TIMISOARA (3) PILDE DESPRE RUGĂCIUNE (3) PREOT ISTODOR GEORGE (3) Poezi de Zorica Laţcu Teodosia (3) Poezii de Costel Ursu (3) Poezii cu Preot Ion Predescu (3) Poezii de Parintele Ilarion Argatu (3) TRADITII (3) Versuri de Horațiu Stoica (3) AICI GASESTI BLOGURI ORTODOXE (2) AICI GASESTI..VIETILE SFINTILOR (2) APOCALIPSA (2) Articole Apopei Roxana (2) BUNA VESTIRE..! [Blagoveştenia] (2) CATEHEZA (2) CODUL SECRET AL BIBLIEI (2) Completare la cateheza despre pocăinţă (2) DESPRE ASCULTARE (2) DESPRE ATEISM (2) DESPRE DESCURAJARE... (2) DESPRE FUMAT (2) DESPRE JUDECAREA APROAPELUI (2) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (2) DESPRE MANDRIE (2) DESPRE MANIE (2) DESPRE MANTUIRE (2) DESPRE MOARTE (2) DESPRE NECAZURI (2) DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE (2) DESPRE POMELNICE SI POMENIRI (2) DESPRE SINUCIDERE (2) DIN POPAS DUHOVNICESC (2) DOAMNE! POEZII CU IISUS HRISTOS (2) ESTE SAU NU...PACAT? (2) HRISTOS A INVIAT. (2) IZVORUL TAMADUIRII (2) POEZII DE CRACIUN (2) POEZII DE IOAN DANCI (2) POEZII DE PASTE (2) POEZII DE STEFANIA ROTARIU (2) POVESTIRI DUHOVNICESTI DE LA SCHITUL LACU (2) PREOT TEOFIL PĂRĂIAN (2) PSALMI (2) Poezii de Angelina Nădejde (2) Poezii de Dorin Dumitru (2) Poezii de Horatiu Stoica (2) Poezii de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (2) RUGĂCIUNE CĂTRE MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS (2) Rugăciune umilincioasă către Sfânta Treime (2) SFANTA IMPARTASANIE (2) STIATI ...CA? (2) SUPERSTITII (2) TAMAIE SAU SMIRNA (2) Versuri Horatiu Stoica (2) .Uleiul sfințit (1) 100 POVETE ORTODOXE (1) 486 Întrebări din Biblie cu răspuns (1) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI (1) AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI -LITURGICE (1) AICI GASESTI CUVINTE DE FOLOS DE AVVA PIMEN (1) AJUNUL BOBOTEZEI (1) BINECUVANTARE (1) BINEFACERILE (1) Bucuria de a privi o icoană (1) CELE 10 PORUNCI (1) COPIL DIN EPRUBETA??? (1) CREŞTINISM şi YOGA ÎN TOTALĂ CONTRADICŢIE UNA CU ALTA!!! (1) CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI (1) CUM GANDESC COPIII... (1) CUM TREBUIE SA CITIM BIBLIA (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE TAINA SFÂNTULUI BOTEZ (1) Care este numele corect al Mântuitorului – Iisus sau Isus? (1) Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat? (1) Cele 14 reguli pentru mergerea la biserica (1) Cifra sapte in Sfanta Scriptura (1) Credinciosul şi frizerul necredincios (1) CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) DE CE TREBUIE SA NE SPOVEDIM? (1) DE STIUT CLAR (1) DESPRE ACATISTE (1) DESPRE ADULTER (1) DESPRE BETIE (1) DESPRE CALENDAR (1) DESPRE CULTELE RELIGIOASE (1) DESPRE DEOCHI (1) DESPRE DROGURI (1) DESPRE FEMEILE CARE SE INPODOBESC CU AUR SI SE MACHEAZA (1) DESPRE IISUS HRISTOS (1) DESPRE INIMA OMULUI (1) DESPRE MAMA (1) DESPRE MILOSTENIE (1) DESPRE PACATUL GRAIRII IN DESERT (1) DESPRE PREFACEREA SFINTELOR (1) DESPRE PRESCURA (1) DESPRE RAI (1) DESPRE TALISMAN (1) DESPRE TATUAJE (1) DESPRE VISUL MAICII DOMNULUI (1) DESPRE ZODIAC SI HOROSCOP (1) DESPRRE PĂCATUL GRĂIRII ÎN DEŞERT (1) De ce Iisus si nu Isus? (1) Despre Dragoste de Dumnezeu (1) Despre Iertare (1) Despre Egoism (1) Despre Evanghelie (1) Despre Halloween (1) Despre Maica Domnului (1) Despre Sfarsitul lumii (1) Despre bucurii (1) Despre bârfire (1) Despre lumanare (1) Despre om (1) Despre păcat (1) Despre părinti (1) Despre sentimente (1) Despre suflet (1) Despre vesnicie (1) Din cugetările lui Petre Ţuţea (1) EXISTA REINCARNARE? (1) FILMULETE YOUTUBE (1) Femeia in Biserică (1) Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov (1) HALLOWEEN (1) INVATATURA ORTODOXA (1) ISPITELE (1) Ieromonah Savatie Baștovoi (1) Importanţa duhovnicului în viaţa creştinului (1) Inaltarea prin Dumnezeu- picturi:Fred Tomaselli -text;Biblia (1) Intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca (1) Istorioare pentru crestinii ortodocsi (1) LEGENDA LUI MOS CRACIUN (1) LEGENDA VÂNĂTORULUI CARE ŞI-A ŢINUT VORBA (1) Lupta dusă de un catolic practicant pentru a primi botezul în Ortodoxie (partea I) (1) MEDICINA ISIHASTA (1) MIR DE NARD AUTENTIC (1) Marturisirea unui satanist POCĂIT (1) Mormantul lui Lazăr (1) Mos Craciun de Octavian Goga (1) NESTEMATE DUHOVNICESTI (1) O călătorie spre Ortodoxie (1) O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos (1) Oarba care vede (1) P S A L M U L 6 9 (1) PILDE DIN PATERIC (1) POCAINTA IMPĂRATULUI MANASE (1) POEZII DE ANDREI BOTOSANU (1) POEZII DE PREOT IOAN DANCI (1) POEZII DE RADU GYR (1) POVESTEA MĂRULUI (1) PREDICI (1) PREOT IOAN DANCI (1) Peştera celor veşnic osândiţi (1) Poezii Daniela (1) Poezii de Daniela Florentina Luncan (1) Poezii de Maria Pintican (1) Poezii din cartea nouă trepte (1) Preot Ioan Plesuvu (1) Profesorul Dumitru Dulcan (1) Prohodul Domnului (1) Puterea cuvintelor (1) Părintele Iosif Vatopedinul (1) REVELION 2014 (1) ROGĂCIUNE (1) ROSTUL (1) RUGACIUNE de DIMINEATA: (1) RUGACIUNE CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS (1) RUGACIUNEA MAMEI PENTRU COPII EI (1) RUGACIUNEA DE MULTUMIRE (1) RUGACIUNEA INIMII (1) RUGACIUNI DE GABRIEL MANOLESCU (1) RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ROMÂNI (Duminica sfinţilor români) (1) RUGĂCIUNEA "TATĂL NOSTRU" (1) RUGĂCIUNI SI CUGETĂRI UMILICIOASE (1) RUSALIILE (1) Ritual păgân al unei secte din Chile (1) Rugaciune la vreme de ispita (1) Rugaciune pentru România (1) Rugaciunea Sfintei Cruci (1) Rugaciunea celui "singur in suflet si trist " (1) Rugăciune către Maria Magdalena (1) Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie (1) Rugăciune pentru vrăjmaşi (1) Rugăciune pentru vrăjmaşi de Sf. Nicolae VELIMIROVICI (1) Rugăciuni la Intrarea Domnului in Ierusalim (1) SCRISOARE CATRE UN PRIETEN SPECIAL (1) SEMNUL SFINTEI CRUCI (1) SFANTA SCRIPTURA (1) SFANTUL GHEORGHE (1) SFATURI DE LA ARSENIE BOCA (1) SFESTANIA RANDUIALA SFINTIRII CASEI (1) SMERENIA (1) SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) SOCRII (1) SUFLETUL OMULUI (1) Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) (1) Scoaterea Sfintei Cruci (1 august) (1) Scopul existenţei umane“ (1) Secretul spovedaniei (1) Sf Maria Egipteanca (1) Sfaturi de la părintele Ilarion Argatu (1) Sfaturi despre icoane (1) Sfaturi practice în Biserică (1) Sfestania (1) Sfântul Eftimie cel Mare (1) SĂ-MI SPUI TU DOAMNE! (1) Tatăl nostru (1) Tot omul este un cerşetor (1) Treptele păcatului (1) Troia (1) Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare (1) VENETIA (1) VESMINTE PREOTESTI (1) VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ (1) VIRTUTILE (1) Vladimir Ghika - Gânduri pentru zilele care vin (1) orasul cetate ce sta pe alte 9 orase cetati (1) ÎNCREDE-TE-N IUBIRE! (1) ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI (1)