Faceți căutări pe acest blog

marți, 9 iulie 2013

DESPRE ATEISM


             CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                                           DESPRE ATEISM




Moto: Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu“ (Psalm 13:2).
                                                                                            Preot Ioan
                                                   
                              Iubiţi credincioşi,
Ateu este cel ce nu crede în Dumnezeul cel adevărat, Creator  şi Mântuitor şi în invăţătura Lui, revelată. Se face referire la ateism în Noul Testament“, o singură dată, acolo unde Sfântul Apostol Pavel le spune efesenilor: „Eraţi, în vremea aceea, în afară de Hristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de aşezămintele făgăduinţei, lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu în lume“ (Efeseni 2:12). Erau aşadar, efesenii ca toate neamurile păgâne care credeau în zei, fiinţe fictive şi se închinau la idoli, la chipurile lor cioplite, adică: „celor ce din fire nu sunt dumnezei“ (Galateni 4:8), necunoscând pe adevăratul Dumnezeu. Ei se numeau păgâni şi atei în raport cu poporul Israel cel vechi şi cu Noul Israel - Biserica sau poporul creştin. În ciuda mulţimii de zeităţi şi de idoli pe care-i adorau, efesenii sunt numiţi „atei“ sau „fără Dumnezeu“, pentru că necunoscând pe Dumnezeul Cel adevărat, erau în căutarea lui, cum se constată din inscripţia de pe un altar din Atena: „Dumnezeului necunoscut“ (Faptele Apostolilor 17:23).  De aceea spun comentatorii că ei nu cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, Care să le arate sensul vieţii şi Calea. Ei nu cunoşteau un Mântuitor, Care să-i răscumpere, un Dumnezeu Care să-i înfieze (Galateni 4:6-8) şi să-i ridice la slava din care au căzut. Prin urmare, înţelesul de ateu sau fără Dumnezeu, nu se referă numai la cei ce nu cred şi tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu: „Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu!“ (Psalm 13:1), ci se referă şi la idolatri.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată, încat Harul Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul Sfânt“.
Sfântul Vasile cel Mare spune că: „lumea aceasta este o şcoală a sufletelor înzestrate cu raţiune şi un loc unde se poate învăţa cunoaşterea lui Dumnezeu“.
Psalmistul David  zice: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria“ (Psalm 18:1).
Părintele Dumitru Staniloae spune că: „Omul are în sufletul lui o raţiune şi o libertate, dar ele nu pot funcţiona în modul deplin decât în unire cu Dumnezeu, decât adăpându-se din apa vie a Duhului Dumnezeiesc“.


Credinţa lui Dumnezeu în om
O temă arhidiscutată este credinţa omului în Dumnezeu. Dar mai există o temă, aceea a Credinţei lui Dumnezeu în om, care rezultă din următoarea istorioară. Autorul îşi închipuie Sfatul Sfintei Treimi la Facerea omului. Dumnezeu Tatăl ar fi zis: Să facem om după chipul şi asemănarea noastră. Duhul Sfânt a spus: Da, dar omul acesta va cădea. Dumnezeu Tatăl a zis: Şi tu, Fiule, va trebui să mori pentru el (luând trup din Fecioara Maria). Să-l facem sau să nu-l facem? Să-l facem! a zis Fiul. Iată nădejdea pe care şi-a pus-o Dumnezeu în om.

Credinţa omului în Dumnezeu
Omul vrea să ştie pentru ce există, pentru ce trebuie să traiască. În casa lui Zaheu vameşul, Domnul nostru Iisus Hristos ne descoperă scopul vieţii noastre atunci când spune: „Am venit să caut şi să mântuiesc pe cel pierdut“ (Luca 19:10). Femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Domnului, El îi spune: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit (Matei 9:22).
În ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi a lumii nevăzute, nu toată lumea crede. Unii cred că există, alţii nu. Există o credinţă pozitivă şi o credinţă negativă. Sunt consideraţi credincioşi cei care au o credinţă pozitivă. Un părinte spunea că dacă ne-ar îngădui Dumnezeu, am vedea sufletele oamenilor. Unele luminate şi înflăcărate de focul credinţei, altele ca nişte candele pe jumătate aprinse având flacăra slabă şi tremurătoare, iar o altă parte negre şi întunecate de necredinţă. Iată ce spune Sfântul Nicolae Velimirovici despre necredincioşi: „În zadar fugi de Dumnezeu, nu te poţi ascunde. El nu va alerga după tine, dar te va aştepta. Însa nu te va aştepta numai în locul în care L-ai părăsit, El te va aştepta pe toate drumurile şi la toate răscrucile lumii. Pe orice drum vei apuca, vei întâlni pe Dumnezeu. La orice uşă vei bate, Dumnezeu îţi va deschide. Dacă însă nu-ţi deschide Dumnezeu, uşa nu se va deschide“. Iar Fericitul Augustin mărturiseşte: „Neliniştit este sufletul meu, Doamne, până când nu se va odihni întru tine“. Aceste cuvinte ale Fericitului Augustin au ajuns să fie mereu citate de teologi pentru că sunt pline de adevăr: sufletul omului fiind duh, creat de Dumnezeu, în nimic altceva nu-şi află plăcerea, liniştea, pacea, mângâierea şi bucuria, decât numai în Dumnezeu. Atunci când se desparte de El, e nevoit să-şi caute plăcerea în făpturi şi în patimi felurite şi este ca şi cum cu nişte roşcove se hrăneşte (pilda Fiului risipitor).
Tainele lui Dumnezeu nu le poate cuprinde mintea omenească. Este unul din motivele pentru care putem spune: credinciosul nu are întrebari, iar necredinciosul nu are răspunsuri.

Necredinţa omului în Dumnezeu
Necredinţa îi vine omului mai mult din voia lui liberă de a se lega de lucrurile cele deşarte şi trecătoare ale veacului de acum. Necredinţa îi vine omului din inima necuvioasă: „Luaţi seama fraţilor, să nu fie cumva, în vreunul din voi, o inimă vicleană a necredinţei, ca să vă depărteze de Dumnezeul cel viu“ (Evrei 3:12); din inima împietrită: „La urmă când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat (Iisus Hristos) şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat“ (Marcu 16:14); din cauza abaterii de la adevărul revelat: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine (Iisus Hristos), fiindcă spun adevărul nu Mă credeţi“ (Ioan 8:44-46); din orbirea trimisă de la Dumnezeu: „Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi să-i vindec“ (Ioan 12:40); din orbirea trimisă asupra omului de la diavolul: „Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu“ (2 Corinteni 4:3-4); din cauza diavolului care fură cuvântul: „... apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva crezând să se mântuiască“ (Luca 8:12); precum şi din căutarea slavei omeneşti.
Necredinţa este un act liber al omului prin care el nu voieşte să creadă în Dumnezeu: „Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în  Iisus Hristos“ (Ioan12:37). Tot aşa şi astăzi există oamneni care, deşi a făcut Dumnezeu multe minuni cu ei, nu vor să creadă în existenţa şi purtarea de grijă a Celui Prea Înalt.

Ateismul este nebunie
Petre Ţuţea spune că: „există două căi: calea Domnului şi calea omului. Dacă devii filosof pur, devii ateu prin definiţie“. Mulţi dintre cei care se declară atei, au studiat şi iubesc mult filosofia. Putem afirma că ateul merge pe calea omului, iar credinciosul merge pe calea Domnului. Ateismul nu poate dovedi inexistenţa lui Dumnezeu, căci ar trebui să admită că lumea vine din neant, ceea ce este evident că ar fi nu numai absurd, ci şi ridicol. Lupta nebună a minţii de a dovedi că nu există Dumnezeu este o absurditate. Sfântul Ambrozie spunea că „a nu crede este o pedeapsă. Daca cineva îţi va spune: „Nu există Dumnezeu!“, atunci să-l întrebi: „De ce te lupţi împotriva a ceea ce nu există?“ Cel ce se luptă împotriva lui Dumnezeu nu scapă de calificativul de nebun. În Noul Testament apare termenul de nebun, tradus din limba greacă, cu sensul de nechibzuit, iraţional, lipsit de bună judecată. Textele în care apare termenul nebun se referă mai ales la cei care eliminau din preocuparile lor viaţa spirituală şi grija pentru suflet:
«Zis-a cel nebun în inima sa:
„Nu este Dumnezeu!“» (Psalm 52:1). „Lucrurile cereşti se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pămanteşti prin minte. Cine vrea să cunoască pe Dumnezeu prin mintea lui, din stiinţă, acela este în înşelare pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt“ (Sfântul Siluan Athonitul). Un om are dreptul să se numească ateu numai dacă stăpaneşte toată stiinta de pe lumea asta inclusiv Biblia. Ori, aşa ceva este practic cu neputinţă, fiindcă toată ştiinţa este la Dumnezeu, doar El este Atoateştiutor. Şi de aceea pe ateu l-am putea compara cu un peştisor care spune că dincolo de lacul în care trăieşte nu mai există nimic.
Odată, un ateu l-a întrebat pe un credincios: „Cât de mare este Dumnezeul tău?“ Şi acesta i-a răspuns: „Dumnezeu nu este departe de fiecare dintre noi. El este atât de mic, încât poate încăpea şi în inima noastră şi este atât de mare, încât nu-L încape cerul şi pământul“.
Vorbind de cel care se declară ateu ne aducem aminte şi-l asemănăm cu acel om care avea un diamant (prin analogie Iisus Hristos este diamantul) şi nu-i cunoştea valoarea. El credea că nu este altceva decât o piatră frumoasă. Când i s-a dat pe el câţiva bani, l-a vândut fără să mai stea pe gânduri. În urmă, înţelegând că a fost un diamant de o valoare inestimabilă, se plângea zicând: „A fost un diamant şi eu credeam că era numai o piatră frumoasă; Ce nebunie să-l vând pe un preţ de nimic!“ Omul a căutat pe cel căruia îi vânduse diamantul, dar era prea târziu. Fără credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos,  noi suntem ca nişte „mări moarte“ şi de aceea îndrăznim să spunem că ATEISMUL ESTE NEBUNIE.

Ateismul  este hulă împotriva lui Dumnezeu
Ateismul, adică împotrivirea la adevărul învederat şi dovedit al credinţei creştine este hulă împotriva Duhului Sfânt după cum reiese din înseşi cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Adevărat, grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele ce vor fi hulit. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osândă veşnică“ (Marcu 3:28-29). Hula împotriva lui Dumnezeu este necinstirea Lui prin gânduri, cuvinte sau atitudini ofensatoare. Este păcatul direct opus religiozitătii, închinării la Dumnezeu. Rădăcina hulei este revolta creaturii împotriva Creatorului ei. Hula poate culmina prin blesteme împotriva lui Dumnezeu. În Vechiul Testament, hulitorul era ucis cu pietre: „Cine va blestema numele Domnului, cu moartea să se omoare; cu pietre să-l ucidă toată adunarea lui Israel“ (Levitic 24:16). Deci, ATEISMUL ESTE HULĂ IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU.
                                               
                                          Greşeşte...
Greşeşte cel care spune: „Nu există Dumnezeu“. Corect ar fi să spună: „Nu-L am pe Dumnezeu“, fiindcă toţi ceilalţi din jurul său spun: EXISTĂ DUMNEZEU!“.
Greşeşte ca un bolnav cel care ar spune: „Nu există sănătate pe lume“, când ar trebui să spună: EU NU AM SĂNĂTATE!“.
Greşeşte ca un orb cel care ar spune: „Nu există lumină pe lume“, când ar trebui să spună: EU NU AM LUMINĂ!“.
Greşeşte ca un cerşetor cel care ar spune: „Nu există aur pe lume“, când ar trebui să spună: EU NU AM AUR!“.
Greşeşte ca un răufăcător care ar spune: „Nu există bunătate pe lume“, în loc să spună: EU NU AM BUNĂTATE!“.
Deci, totul atârnă de voinţa omului respectiv: DACĂ VREA SĂ CREADĂ, CREDE, IAR DACĂ NU VREA SĂ CREADĂ, NU CREDE!
Sfântul Nicolae Velimirovici, îl numeşte pe ateu propriul său călău: „Când omul îşi întoarce faţa către Dumnezeu, toate drumurile duc către Dumnezeu. Când omul îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, toate drumurile duc spre prăpastie. Cine se leapadă de Dumnezeu cu buzele şi cu inima, acela atrage asupra sa desăvârşita stricaciune sufletească şi trupească.  De aceea nimeni să nu se grăbească să caute un călău pentru necredincios. El l-a gasit în sinea lui şi îi este mai de încredere decât unul care i l-ar da lumea. Mulţi dintre cei ce se declară atei sunt foarte buni cunoscători ai filosofiei, dar nu înţeleg nimic din lucrurile spirituale. Ei hrănesc creierul lor, dar sufletul le este flămând“.
Ignorarea lui Iisus îl rupe pe om de Izvorul vieţii şi îl face să nu poată înţelege taina propriei sale existenţe. Cine îşi bate joc de Dumnezeu şi de Sfinţii Săi, greşeşte şi va fi biciuit de cel mai ascuţit bici, trupesc şi moral (cei mai mari atei cunoscuţi în istorie, Lucreţiu, Maupassant şi Nietzsche au sfârşit prin a înnebuni).

De ce nu se mântuiesc ateii şi păgânii ?
Cei care socotesc că se vor mântui toţi (protestantul, ateul zelos şi bun la inimă şi păgânul pios, integru moraliceşte), ar trebui  să ştie că pe  Dumnezeu, la ziua judecaţii, nu-L va impresiona că am iubit cu toată inima un dumnezeu oarecare şi nici că am dus o viaţă morală în acea credinţă. Dumnezeu ne-a aşteptat să avem angajament faţă de adevărata Evanghelie. Sfântul Apostol Pavel spune că vom fi mântuiţi: „Întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului“ (2 Tesaloniceni 2:13).  Pentru  a lămuri pe deplin această problemă, iată cum răspunde la acestă întrebare Sfântul Ignatie Briancianinov în lucrarea sa Călăuză rugătorului:  „Este limpede că prin această întrebare şi obiecţie este desfiinţat Hristos, este exprimată ideea că RĂSCUMPĂRAREA ŞI RĂSCUMPĂRĂTORUL nu sunt ceva neapărat trebuincios  pentru oameni. Prin această obiecţie este lepădat creştinismul“. Sfântul Ioan Evanghelistul precizează: Cel care are pe Fiul, are Viaţa (1 Ioan 5:12). Aici, cuvântul viaţa înseamnă desigur Viaţa în sensul în care Biblia descrie mântuirea. Cine nu crede în Fiul nu se mântuieste. Şi apoi Hristos a poruncit Sfinţilor Apostoli (şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi) să propovăduiască Evanghelia tuturor neamurilor: „Drept aceea, mergând, învăţati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte
v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“
(Matei 28:19-20).

Adevărul
În lumea aceasta zbuciumată, plină de mistere şi contradicţii, sufletul omenesc caută un adevăr. Mai sunt şi astăzi oameni ca Faraon, care au auzit de Dumnezeu, dar au inima învârtoşată şi nu vor să-L cunoască.  Adevărul este unul singur! Adevărul este persoana! Nu este o realitate abstractă. Atunci când Pilat l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?“, acesta nu a răspuns. Sfinţii Părinţi explicând această tăcere a lui Iisus, spun că Hristos ar fi răspuns dacă Pilat L-ar fi întrebat: „Cine este Adevărul?“ (Sfântul Efrem, Cuvânt din Sfântul Munte). „Omul crede că are o singură cale către Adevăr: demonstraţia. Ori, Adevărul absolut este indemonstrabil. El (Dumnezeu) este sau nu este. Da! Adevărul există! El este Hristos!“ (Petre Ţuţea).

Concepţii contrare învăţăturii creştine
1. - PANTEISMUL  este o concepţie sistematizată la începutul secolului al XVIII - lea care susţine ideea că Dumnezeu se află în interiorul creaţiei şi se identifică cu ea.
2. -  DEISMUL  este concepţia conform căreia, Dumnezeu a creat lumea şi ulterior s-a retras, lăsând-o să evolueze potrivit legilor proprii.
3. - ATEISMUL  neagă existenţa lui Dumnezeu, considerat produsul imaginaţiei omului.

Cherchez la femme!
 Francezii zic: „Cherchez la femme!“ în loc să zică: „Cherchez Dieu!“. Oare femeia este cheia rezolvării problemelor noastre sau Dumnezeu care a făcut-o şi pe ea, căci chiar El ne-a spus: „Fără mine nimic nu puteţi face“ (Ioan 15:5).

Setea de cunoaştere
În discursul de primire în Academia franceză, Louis Pasteur se întreba: „Ce există dincolo de această boltă înstelată? Alte ceruri înstelate. Fie! Dar dincolo?...“  Mintea omenească mânată de o putere nebiruită nu va înceta niciodată să se întrebe: „Ce se găseşte dincolo?“  întrebarea este: „De unde această sete de cunoaştere cu care este înzestrat omul?“ De la Dumnezeu! Da, de la El!

Minunile lui Dumnezeu din zidiri
Până şi cele mai mici, cele mai umile făpturi au împaratul lor şi tocmai noi oamenii să nu avem Împaratul nostru? Putem învăţa şi dintr-un lucru mărunt să cunoaştem măreţia lui Dumnezeu, să ne sporim admiraţia şi să înmulţim dragostea ce o purtăm Creatorului. Spre adeverire, iată câteva din minunile lui Dumnezeu din zidiri:
Furnica. Toată vara adună fără lenevire în cămările ei hrană pentru iarnă. Pentru a nu încolţi şi a se deprecia boabele de grâu, ea le crapă. Apoi le usucă când simte în aer stricăciune şi le scoate afară numai când  este senin statornic. Niciodată n-o să vedem grâul furnicii scos afară pe timp ploios.
Fluturii. Sunt în număr de 16.000 de specii. Amintim fluturii ţesători de mătase, fluturele Amiral, fluturele Cap de mort, Nălbarul...
Păianjenii. Amintim păianjenul cu 8 ochi care poate vâna şi păsări. După cum spune Sfântul Vasile cel Mare: La păianjenul mic nu trimite Dumnezeu o muscă mare, ci una mică ca să nu-i strice nici pânza, nici să rămână flămând.
Ursul. Rănit fiind de vânători, ştie a se vindeca singur folosind o plantă numită Lumânărica.
Vulpea. Fiind rănită, se vindecă cu lacrima molidului.
Broasca ţestoasă. După ce mănâncă vipera, pentru a scăpa de moarte, foloseşte o plantă numită Cimbru.
Câinele. Îşi vindecă singur durerea de stomac, mâncând troscot.
Cocorii. Când dorm noaptea au câte un cocor de pază. Şi când îşi împlineşte vremea scoate un strigăt pentru a-l chema pe cel care urmează a face de strajă.
Berzele. Atunci când se ridică să plece din ţară, le petrec ciorile care le apără ca nişte ostaşi împotriva altor păsări care vor să le atace.
Turturica. După ce i-a murit perechea, niciodată nu mai primeşte altă însoţire, ci petrece toată viaţa sa în văduvie prin singuratăţi şi locuri pustii.
Gâştele. Sunt pururea fără somn. Şi aşa fiind au salvat Cetatea Romei, pentru că paznicii adormiseră.

Filosofi şi poeti... despre Dumnezeu şi credinţă
Petre Ţuţea, filosof român, spune: „Ateul este ca un animal muritor care vine de nu ştie unde şi merge nu ştie unde“.
Platon, filosof al antichităţii, zice: „Cetăţeanul care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu este ciuma societăţii. Religia este firmamentul statului“.
Goethe,  poet german, spune: „Viaţa unui popor şi puterea lui depind de atitudinea pe care a luat-o faţă de Biblie“.
Victor Hugo, scriitor francez, spune: „Cea dintâi trebuinţă a omului este credinţa, vai de cel ce nu crede în nimica“.
Kant, filosof german, zice: „Cerul înstelat, ordinea lui şi glasul tainic din conştiinţa mea mă fac să spun că există Dumnezeu“.
Heinrich Heine, poet evreu convertit la creştinism, spune: „Biblia este o carte care ca soarele ne încalzeşte şi că pâinea ne hrăneşte. Cine a pierdut pe Dumnezeul sau îl poate găsi în această carte“. 
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful spune că „singura filosofie sigură şi folositoare este creştinismul“.
Voltaire zice: „Dacă este greu să crezi în Dumnezeu este o absurditate să nu crezi“.


 „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut“
S-au întâlnit odată doi prieteni, unul era foarte credincios şi altul era ateu. Vorbind despre Dumnezeu, ateul i-a spus prietenului său: „Dacă mi-L arăti pe Dumnezeu voi crede şi eu in El“. „Am să ţi-L arăt dacă îmi vei răspunde la câteva întrebări“. „De acord, a zis ateul“. „Spune-mi te rog, tu ai creier?“ „Da, am!“ Şi ai putea să mi-l arăti şi mie ca să te pot crede?“ „Nu, acest lucru nu este cu putinţă“. „Dar gânduri ai?“ „Sigur că am!“ „Ai putea să-mi arăţi şi mie măcar câteva gânduri ca să te pot crede?“ „Nu, nu pot, gândurile nu sunt palpabile!“ Apoi l-a întrebat credinciosul: „Văd că becul este aprins în camera în care stăm. Cine face să se aprindă filamentul becului?“ „Curentul electric , răspunde ateul!“ „Bine, dar ai putea să-mi arăţi şi mie nu efectul, ci curentul electric, ca să te pot crede?“ „Nu, categoric nu!“ Apoi credinciosul a luat un magnet şi pilitură de fier. Când a apropiat magnetul de pilitura de fier, la o anumită distanţă, magnetul a atras pilitura. Credinciosul l-a întrebat pe ateu: „Spune-mi cine a atras pilitura de fier?“ „Forţa electromagnetică!,“ a răspuns ateul. „Dar ai putea să mi-o pui în palmă să o văd şi eu?“ „Nu, nu poate fi văzută forţa electromagnetică, ci doar efectul ei“. „Vezi, dragă prietene, din cele ce te-am întrebat rezultă că există lucruri care pot fi văzute şi lucruri care nu pot fi văzute“. În Biblie scrie: „Duh este Dumnezeu“ (Ioan 4:42). Deci, ca şi cele de mai sus (gândurile, curentul...), nici Dumnezeu nu poate fi văzut pentru că este duh. Ne amintim de cuvântul Mântuitorului care îi spune Sfântului Apostol Toma: „Pentru că M-ai vazut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut ş au crezut! (Ioan 20:29).

Blaise Pascal spune că există doar trei feluri de oameni:
1. Unii care îl slujesc pe Dumnezeu, găsindu-L. Acestia sunt raţionali şi fericiţi; 
2. Alţii care se străduiesc să-L caute, negăsindu-L. Aceştia sunt nefericiţi şi raţionali; 
3. O altă parte, care trăiesc fără
să-L caute şi să-L găsească. Aceştia sunt nebuni şi nefericiţi“.

Blaise Pascal
Dacă analizăm cu atenţie, vedem că tot ce facem nu este pentru momentul de faţă, ci veşnic ne aruncăm spre ceea ce este înainte. Mâncăm  să avem putere mai târziu, dormim noaptea să fim a doua zi odihniţi, muncim 30 de zile şi primim salariul la sfârşitul lunii, învăţăm ca să ştim mai târziu la examen.
Instinctul cel mai profund înrădăcinat în natura omului este instinctul nemuririi. De la omul primitiv până la contemporanii noştri, toate popoarele, toate rasele fără excepţie, au crezut, ce-i drept în moduri diferite, în nemurirea sufletului, în viaţa de dincolo. Orice instinct natural are un corespondent în realitate, instinctului de a bea îi corespunde apa, instinctului de a manca îi corespunde mâncarea, instinctului de a iubi îi corespunde celălalt sau cealaltă. Şi oare, celui mai profund instinct să
nu-i corespundă nimic în realitate? Speranţa nemuririi este pentru viaţa omului mai necesară decât aerul pe care-l respirăm. 
 Iată ce spune Blaise Pascal despre credinţa în Dumnezu: „Dacă cel ce  crede în Dumnezeu se înşală şi după moarte nu există decât tăcere şi întuneric, el nu va şti niciodată că s-a înşelat. Dacă în schimb cel necredincios e cel care se înşală, fiindcă Dumnezeu există, dar se declară ateu, atunci el va suporta o veşnicie efectele necredinţei sale (osânda iadului).
În ceea ce priveşte Împaraţia lui Dumnezeu nu este de ajuns ca cineva să se documenteze, ci trebuie să se hotărască să intre înauntru.

Sundar Singh a aflat că Hristos dă pacea
«Iată experienţa mea personală. Am încercat în casa tatălui meu
să-mi satisfac sufletul prin desfătările luxului şi ale îndestulării. Nimic nu m-a putut mulţumi pe deplin. Apoi am încercat a căuta odihna prin mijloacele puse la îndemână de religiile Indiei - Hinduismul, Budismul, Mahomedanismul... Nici aici n-am găsit nimic. Am început a mă obişnui să petrec ceasuri de rugăciuni şi meditaţii, dar aceasta nu mi-a servit la nimic. Niciun ajutor de la aceste credinţe. Apoi am citit în Evanghelie: Veniţi şi vă voi da odihnă sufletelor voastre. Nu puteam să cred şi am strigat: Cum, credinţa noastră, hinduismul, care este cea mai frumoasă credinţă din lume, nu-mi dă pacea! Şi o altă credinţă mi-o poate da!
Şi cu toate acestea, Hristos numai, poate să rostească aceste cuvinte, nimeni nu poate să zică: Veniţi la Mine şi vă voi da odihnă..“. În acel timp îi uram pe creştini. Când vedeam Biblia, îmi ziceam: Se poate să fie lucruri bune în această carte care este contra credinţei noastre. Pentru aceasta am rupt-o. Când vedeam misionari venind să predice Evanghelia, îmi ziceam: Aceşti oameni fac rău, sunt veniţi să ne facă rău. Când treceau prin satul meu, luam pietre să arunc în ei şi porunceam servitorilor să arunce cu pietre în ei. Gândeam: Hristos n-a putut să scape El, cum ar putea scăpa pe alţii. Eram orb. Nu puteam să văd slava Sa. Îmi amintesc ziua de 16.12.1904, când am aruncat în foc Biblia, stropită cu petrol şi am ars-o. Credeam că îmi fac datoria ascultând de credinţa hindusă, dar aceea nu mi-a făcut niciun bine. În urmă am devenit aşa de mâhnit şi tulburat, încât m-am hotărât să-mi pun capăt zilelor. M-am hotărât să mă omor la trecerea trenului de 5 dimineaţa, căci nu puteam găsi pacea sufletului meu. Mai întâi am voit să mai rog pe Dumenezeu să-mi arate calea mântuirii. Mă gândeam: Dacă nimic nu mi se va arăta, dacă nici de astă dată nu voi întelege nimic, mă voi sinucide, pentru a găsi pe Dumnezeu în cealaltă lume. M-am rugat între orele 3 şi 4 şi...deoadată am văzut o lumină în camera mea. Foarte mirat, crezând că este foc,  am deschis uşa şi m-am uitat, dar n-am văzut niciun foc. Am închis uşa din nou să mă rog. Atunci ca dintr-un nor am văzut faţa strălucitoare a lui Hristos. Nu puteam şti că e El, pentru că
nu-L cunoşteam, dar El mi-a zis: „Până când Mă vei prigoni tu? Eu am murit pentru tine. Pentru tine mi-am dat viaţa“. Am înţeles că sunt în faţa lui Hristos viu. Cu trei zile în urmă, eu îl uram pe Hristos, arsesem Biblia şi acum, deodată, eu îl văd înaintea mea. Hristos a dispărut, dar eu, plin de bucurie am alergat la tatăl meu şi deşteptându-l i-am spus: Sunt creştin! El n-a vrut să mă creadă. Ţi-ai pierdut capul, du-te şi te culcă! Alaltaieri, tu ai ars Biblia şi acum eşti creştin? Tatăl mi-a zis iarăşi: Dar tu te-ai dus să te sinucizi! M-am sinucis, acel Sundar Singh este mort, eu sunt un om nou!  A cunoaşte lucruri despre Hristos nu înseamnă nimic, ci trebuie să-L cunoşti pe El Însuşi».

Mărturiile unui ateu
La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor care „zic că nu este Dumnezeu“ (Psalm 52:1) şi bogaţilor, cărora stomacul le este „dumnezeul“ lor (Filipeni 3:9). În ambele categorii este una şi aceeaşi cugetare greşită: nu cunosc scopul vieţii omului şi nu pun acest scop mai presus de lumea aceasta şi de stomacul lor. Ei tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu, ceea ce este totuna cu domnia haosului sau a anarhiei universale. Dar lumea este în ordine. Fără ordine este mintea celui care o vede fără Stăpân. Felix d-Artec, profesor de biologie la Sorbona, în
L 'Athéisme, declară: „Sunt ateu precum sunt breton, cum este cineva blond sau şaten, fără să fi vrut... Oricât îmi scotocesc amintirile, eu nu găsesc în ele ideea de Dumnezeu. Aceasta este o infirmitate, o monstruozitate“. Iată ateismul recunoscut de un ateu, cu toată sinceritatea, că este o infirmitate, o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane. După un cuvânt al Bibliei, dacă l-ai pisa pe un ateu cu dovezile, ca pisălogul în piuă boabele, şi tot nu-l vei desface pe nebun de la nebunia sa (Pilde 22:27). Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu, cade în propria sa sentinţă: va trebui să se tăgăduiască pe sine, fiindcă neexistând Creatorul (Dumnezeu) nu există nicidecum creatura (omul). Voltaire spunea: „Universul mă încurcă şi nu pot gândi măcar că există ceasul fără ceasornicar“.

Este un Domn, o credinţă şi un botez
Celor care spun că există mai multi dumnezei trebuie să le amintim versetul biblic care spune: „Este un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi“ (Efeseni 4: 5-6). Dacă ar fi mai mulţi dumnezei, ar însemna că fiecare om şi-ar face câte un dumnezeu potrivit cu sine şi ar fi numărul dumnezeilor egal cu numărul oamenilor. Acestora Sfântul Ioan Damaschin le spune: „... dacă vom spune că sunt mulţi dumnezei, este necesar să se observe deosebirea între cei mulţi, căci dacă nu este deosebire între ei, este mai degrabă unul şi nu mai mulţi. Iar dacă este deosebire între ei, unde este desăvârşirea“.
În vremea când Copernic a declarat că pământul este o planetă rotundă, unii oamenii îşi închipuiau că pământul este plat, alţii că este fără margini, alţii că este o emisferă ce stă pe apă ş.a.m.d. Dar feluritele închipuiri nu au putut în niciun fel să schimbe forma reală a pământului. Columb vorbea despre existenţa unor pământuri dincolo de ocean, iar lumea râdea de el. Newton vorbea despre nenumărate roiuri de stele şi despre atracţia interstelară, dar oamenii nu-l luau în serios. Asemenea acestora,  episcopii, preoţii şi diaconii ne aduc la cunoştinţă adevărul despre existenţa reală a unui singur Dumnezeu, dar unii vor să-i creadă, iar alţii nu.


Răspuns încuietor
Odată a spus cineva următoarea anecdotă: Un oarecare om de ştiinţă, după destulă argumentaţie în a arăta că nu există Dumnezeu, a spus: Dacă există Dumnezeu, să mă omoare în clipa asta! Şi deoarece nu s-a întâmplat nimic, a continuat: Vedeţi? Dacă ar fi existat, m-ar fi omorât. Atunci o bătrână l-a întrebat: Aveţi copii? Da, a răspuns el. Câţi aveţi? Trei copii. Sunt cuminţi? Ee, nu toţi... Doi mă ascultă, dar al treilea... Adică, a întrebat, bătrâna. Iată, cel de-al treilea îmi vorbeşte împotrivă, nu ascultă de cele ce-i spun, e capricios... Atunci trebuie să-l omorâţi, i-a spus bătrâna. Pe fiul meu? Atunci cum stau lucrurile? Dacă dumneavoastră nu vreţi să vă omorâţi copilul, cum vă puteţi închipui că vă va omorâ Dumnezeu pe dumneavoastră, Dumnezeu Care vă iubeşte nemăsurat mai mult decât vă iubiţi dumneavoastră copilul?

 Dacă Îl voi vedea pe Dumnezeu, poate voi începe să cred
Unii oameni, fără să fi făcut în viaţa lor semnul Sfintei Cruci, fără să fi făcut o rugăciune cât de mică, se bat cu pumnii în piept în faţa credincioşilor şi zic: Unde este Dumnezeul Acesta al vostru, că eu nu-l văd? Dacă Îl voi vedea poate voi începe să cred.
Pe un om care cugeta astfel, este bine să-l trimitem pe marginea unui lac. Să-l punem sa privească! Acest om puţin credincios, ar putea întreba: Unde este Împărăţia cerurilor, că eu mă uit mereu în sus şi văd doar o întindere de cer?“ Şi trebuie să-i răspundem aşa: „Priveşte acest lac! Întinderea i-o vezi şi cu privirea poate poţi chiar să o măsori, dar eşti tu în stare să ghiceşti adâncimea acestei ape? Cum să fim noi capabili să desluşim lucrurile cereşti, dacă nici pe cele pământeşti nu le-am desluşit?

Despre chipul necredinciosului
„Necredinciosul este cel mai nefericit dintre oameni, deoarece este lipsit de cel mai important bun pamântesc, care este credinţa, singura cale către adevăr şi fericire. Necredinciosul este nefericit deoarece este lipsit de speranţă, care ne este unicul sprijin de-a lungul întregii noastre vieţi; el este lipsit de iubirea oamenilor, singura alinare a inimii întristate; el este lipsit de frumuseţea divină, de chipul dumnezeiesc al Creatorului, pe care doar credinţa îl descoperă în inima noastră. Necredinciosul recunoaşte ca unic principiu doar materia, reduce adevărata fericire a omului la cercul strâmt al plăcerilor trecătoare şi îşi orientează toate străduinţele numai spre aflarea acestora. Bucuria izvorâtă din cultivarea virtuţilor îi este străină şi nu se poate împărtăşi de harul ei. El ignoră astfel, adevăratul izvor al fericirii şi se îndreaptă către izvoarele amărăciunii. Plăcerea îl conduce la saturaţie şi dezgust, apoi la plictiseală şi la tristeţe. Tristeţea îl conduce la suferinţă, iar aceasta din urmă la deznădejde. Astfel, este lipsit de orice bucurie. Pentru că toate plăcerile lumeşti, fiind trecătoare, sunt incapabile să îi ofere celui necredincios fericirea. Inima omului a fost făcută spre a se împlini în ea binele suprem şi numai prin gustarea acestuia tresare şi se bucură. Pentru că în acesta îl află pe Dumnezeu. Ori ştim că Dumnezeu părăseşte inima celui necredincios” (Sfântul Nectarie din Eghina).

Câteva texte din Psaltire despre Dumnezeu
„Iată Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul lui de judecată“ (Psalm 9:7).
„Luaţi aminte, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrabă mânia Lui ! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El“ (Psalm 2:12).
„Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam“ (Psalm 101:13).
„Dintru început Tu, Doamne, pământul L-ai întemeiat, şi lucrul mâinilor Tale sunt cerurile“ (Psalm 101:26).
„Cunoaşteţi că Domnul, El este Dumnezeul nostru; El ne-a făcut pe noi şi nu noi“ (Psalm 99:2).
„Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este“ (Psalm 98:5).
„Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu“ (Psalm 17:1).
 „Dumnezeul meu, şi voi nădăjdui spre Dânsul“ (Psalm 17:2).
„Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu. Lăudând voi chema pe Domnul, şi de vrăjmaşii mei mă voi izbăvi“ (Psalm 17:4).
„Frica de Domnul este curată, rămâne în veacul veacului“ (Psalm 18:10).
„Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am: Tu eşti Dumnezeul meu!“ (Psalm 30:14).
„Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc cu păşune acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe cărările dreptăţii pentru numele Lui. Că de voi umbla şi în mijlocul morţii nu mă voi teme că Tu cu mine eşti“ (Psalm 22:1-4).
Dumnezeu este părintele luminilor şi a tot darul desăvârşit. Numai iubind pe Dumnezeu vom fi fericiţi.
„Dacă este greu să crezi în Dumnezeu este o absurditate să nu crezi“ (Voltaire).
Dupa cuvântul Sfântului Grigorie de Nyssa, „scopul vieţii noastre este cunoaşterea lui Dumnezeu (Teognosia).

Ironia sorţii
Un om din Nepal, în Hymalaia, a fost cerşetor până la sfârşitul vieţii. Stătea aşezat într-un anumit loc şi cerşea cu gândul de a se îmbogăţi. Totuşi a murit sărac, iar oamenii, închipuindu-şi că el ascunsese banii săi acolo unde stătea să cerşească, au săpat. Au găsit comoara unui împărat care murise demult. Cerşetorul care dorise să se îmbogăţească, nu ştiuse că stătuse pe o asemenea bogăţie. Tot astfel creştinii cei falşi, doresc Împărăţia lui Dumnezeu şi îşi închipuie că bogăţia îi va mulţumi. Cu câţiva ani în urmă, pe marginea monedelor  din ţara noastră scria: „Nihil sine deo“, adica „Nimic fără Dumnezeu“. Azi nu mai este scris acest îndemn iar în sufletele unora după pofta de îmbogăţire cu orice chip, se pare că scrie „Nihil sine euro“, adică „Nimic fără euro“.
Tertulian a spus că „sufletul omului din fire este creştin“. Viaţa este ca un pustiu de-a lungul căruia trebuie să trecem. „Într-o societate secularizată, cum este cea în care trăim, omul se declară autonom, îl elimină pe Dumnezeu din creaţia Sa, adică din lume. Iubirea de sine a luat locul iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Sunt date uitării învăţăturile Sfintei Biserici“ (Dr. George Stan, Teologie şi bioetică).

Credinţa în Dumnezeu
Credinţa este primul pas în viaţa duhovnicească. Credinţa este prin fire începutul virtuţilor. Credinţa o avem prin harul dumnezeiesc. Deci începutul bun este pus în noi de Dumnezeu la Botez. Credinţa fiind o raportare a omului la Dumnezeu nu se poate întări decât începând să ne gândim cât mai des la El. Credinţa devine în faza iubirii o contemplare a lui Dumnezeu precum şi iubirea este contemplare. De la starea
primordială a credinţei şi până la contemplare este o cale lungă, pentru eliberarea minţii de întunecare prin patimi. Dar nu credinţa se naşte din frica de Dumnezeu, ci frica de Dumnezeu se naşte din credinţă. Ca să-ţi fie frică de Dumnezeu trebuie să crezi în El. Credinţa nu se poate dezvolta fără să treacă prin frică. Frica de Dumnezeu este opusul fricii de lume. Unde este Dumnezeu? Acolo unde este lăsat să intre! Totul atârnă de credinţa pe care o ai. Vrei să crezi, crezi. Nu vrei să crezi, nu crezi. În existenţa fiecărui om există un drum al Damascului, adică un apel de a-L urma pe Dumnezeu.

Albina


Ce simplă pare o albină! Are cap, torace, abdomen, două perechi de aripi şi trei perechi de picioare. Până aici, niciun motiv de uimire. Dar fiecare ochi al albinei este un sistem optic format din 4000- 5000 de omatidii (ochi simpli). Fiecare omatidie este un sistem optic complet ce cuprinde o cornee, un cristalin şi o retină compusă din opt celule sensibile la lumină. În afara ochilor compuşi albina are trei oceli cu rol în măsurarea intensităţii luminii. Cele două antene ale albinei par, la prima vedere foarte simple. În realitate, o antenă conţine 3600 - 6000  plăci poroase, sensibile la mirosuri şi 8500 de organe speciale sensibile la vibraţii. Datorită antenelor albina se poate orienta în întunericul stupului, recunoaşte parfumul florilor şi al mierii. În coşuleţele aflate la picioarele posterioare albinele transportă polenul florilor. Polenul conţine toţi aminoacizii esenţiali necesari organismului omenesc, ameliorează irigarea creierului, măreşte acuitatea vizuală şi randamentul efortului fizic şi intelectual. Marea mulţime de date poate conduce la o mulţime de întrebări. Aceste întrebări pot îndrepta gândul la Dumnezeu.
Iată ce spune împăratul David despre cei necredincioşi: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? Ridicatu-s-au împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împotriva Domnului şi a Unsului Său, zicând: Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor. Cel ce locuieşte în ceruri va râde de danşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!“ (Psalm 2:1-4).
Am văzut inscripţionat pe o maşină: „Drum bun!“ „Cu siguranţă!“ Eu aş fi scris putin altfel: „Drum bun!“ „Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu siguranţă!“, punându-mi nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu.
Omul poate fi privit din trei perspective: Cosmocentric, Teocentric şi Antropocentric.
Ca să intre aer curat înăuntru trebuie să deschizi fereastra, ca să te bronzezi trebuie să ieşi la soare. La fel este şi cu credinţa, nicicum nu ne vom atinge scopul stând în comoditatea noastră şi aşteptând, spun Sfinţii Părinti. Să luăm aminte pilda fiului risipitor. El „s-a sculat şi s-a dus“ (Luca 15).

      Mic cod moral din opera „Păstorul lui Herma“
1.  Crede în Dumnezeu şi teme-te de El.
2. Fii simplu şi nevinovat, asemenea copiilor, fii serios şi milostiv.
3. Iubeşte adevărul.
4. Fii cast şi opreşte-ţi cugetul de la femeia străină, gândeşte-te numai la a ta.
5. Fii răbdător şi cuminte şi vei domina faptele rele.
6. Încrede-te în îngerul bun care se opune celui rău.
7. Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte-I poruncile, nu te teme de diavol şi de faptele lui.
8. Abţine-te de le orice rău şi fă tot binele.
9. Ai încredere în Dumnezeu.
10. Îndepărtează tristeţea care este sora îndoielii şi a mâniei.
11. Nu te încrede în profeţi mincinoşi, ci în cei adevăraţi.
12. Îndepărtează pofta cea rea de la tine.
O, cât de schimbătoare este inima omului! Dar dintre toate schimbările, cea mai ruşinoasă este aceea când din credincios, omul se face necredincios! Şi iarăşi, nu este niciuna mai slăvită decât aceasta: ca omul necredincios să se întoarcă şi să se facă credincios.
E vremea să revenim la Evanghelia lui Hristos, exprimată în Predica de pe Munte, Fericirile. Cu ce să începem? Cei care suntem răspunzători de educaţie, mai întâi să dăm jos afirmaţiile principiale ale corifeilor ateişti. Manualele şcolare să înlocuiască propaganda ateistă. Autorităţile să sprijine introducerea învăţământului religios în şcoală la toate nivelele educaţiei. Sfintele Biserici Ortodoxe să se bucure de toată cinstea, iar cei care le-au vizitat până acum ca pe nişte edificii muzeistice să intre în ele ca închinători, cu evlavia cuvenită, aşa cum se cuvine lui Dumnezeu, care este prezent aici. E casa lui Dumnezeu şi casa lui este casa de închinare a tuturor.
După Sfântul Ioan Damaschin sunt trei categorii de oameni:
                 1. Oameni care-L caută pe Dumnezeu şi l-au găsit;                           
                 2. Oameni care-L caută pe Dumnezeu dar nu L-au găsit;
                 3. Oameni care nu-L caută şi nu L-au găsit pe Dumnezeu.
Unii au rătăcit neştiind scripturile.Alţii au rătăcit din încrederea prea mare în propriile puteri.Alţii au rătăcit din râvna de a înţelege pe Dumnezeu fără Dumnezeu. Alţii au rătăcit pur şi simplu din trufia minţii lor.
„Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios“ (1Corinteni 7:14).
Napoleon Bonaparte, împăratul Franţei spunea: „Fără religie şi fără Dumnezeu, adică  fără teama şi respectul de Dumnezeu, unde ar ajunge omenirea?
Iar U. Kreig zicea: „Dacă Dumnezeu nu există viaţa poate fi considerată absurdă, ea nu are nici sens, nici valoare, nici scop“.
Ce răspuns vom da celor care spun că Hristos Făcătorul de minuni nu poate încăpea în logica omenească? Le vom răspunde aşa: Spuneţi că Hristos nu poate încăpea în logica omenească, voi însă încăpeţi în logica Lui. În logica Lui încape toată veşnicia şi toată dimensiunea timpului şi chiar şi voi, cei care afirmaţi aşa ceva. Dacă butoiul nu poate să încapă într-un degetar, degetarul în schimb uşor încape într-un butoi. Sfântul Clement Alexandrinul spune: Toţi filosofii sunt copii până când devin bărbaţi în Hristos. Căci adevărul nu stă doar în cugetare. Hristos a venit să-l îndrepte pe om cu logica lui cu tot, căci Hristos este Logosul şi logica noastră. De aceea noi suntem cei care trebuie să ne direcţionăm gândirea după El şi nu El după noi. El este îndreptătorul gândirii noastre. Nu soarele se învârte după ceasul nostru, ci ceasul nostru se învârte după soare.  
Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos“(1Corinteni 3:11).
Iudeii zic: „Moise e temelia“.
Musulmanii zic: „Mahomed este temelia“.
Naturaliştii miopi zic: „Natura este temelia“.
Creştinii întreabă: Au s-a sculat Moise din morţi? Înălţatu-s-a Mahomed la ceruri? Purcede Duhul Sfânt, Mângâietorul, din mediul înconjurător? Moise nu a înviat din morţi. Mahomed nu s-a înălţat la ceruri. Iar mediul şi natura înconjurătoare nu numai că nu este în stare să trimită pe Duhul Sfânt asupra oamenilor, ci ea mai vârtos suflă asupra lor suflarea urii şi a morţii, urlând la ei şi arătându-le ghearele ei sinistre. Temelia lumii nu poate consta în cineva care s-a născut în păcat, şi însuşi a păcătuit după aceea; care prin puterea altcuiva, a lucrat anumite minuni; al cărui trup s-a risipit în pământ; al cărui nume nu face altceva decât să semene confuzie când este vorba despre adevăr, despre viaţă, şi despre calea de urmat. Moise şi Mahomed s-au născut în păcat şi au fost supuşi păcatelor în vieţile lor; ei au căutat sfaturi de la femei; cu ajutorul altora ei au lucrat anumite minuni. De aceea, nicăieri nu putem afla altă temelie decât cea a Stăpânului Iisus Hristos, Cel Care S-a născut fără de păcat; Cel Care păcat nu a cunoscut toată viaţa lui; Cel Care nu a fost nedumerit nicicând, nici nu a căutat sfat de la cineva; Cel Care prin propria putere a lucrat preaminunate minuni; Cel Care nu a cunoscut putreziciunea morţii; Cel al Cărui Nume nu i-a lăsat nicicum şi niciodată nelămuriţi pe oamenii care au voit să afle adevărul, viaţa şi calea de urmat.
Să luăm aminte că Hristos cel înviat, ca un Atotputernic asupra morţii, nu s-a îngrijit să se răzbune pe cei care L-au torturat şi L-au răstignit ci, lăsându-i pe aceştia în ale lor, Se grăbeşte să-i întâlnească şi să-i întărească pe prietenii Lui cei înspăimântaţi. Astăzi ca şi pururea, El Cel Atotbun şi Blând, nu Se grăbeşte să Se răzbune pe cei ce nu cred în El, ci Se grăbeşte în ajutorul celor care cred pururea în El. 
Cum poate rezista încercărilor pământeşti un om care nu crede în Dumnezeu, în înviere?
Deşi teoretic mulţi oameni mai cred înca în Dumnezeu în practică, ei sunt atei. Indiferenţa şi spiritul acestei lumi domnesc pretutindeni. Care este motivul acestei stări? Motivul este răcirea iubirii. Iubirea de Dumnezeu nu mai arde în inimile omeneşti şi, ca urmare, iubirea dintre noi este moartă şi ea. Care este cauza slăbirii iubirii oamenilor pentru Dumnezeu? Răspunsul, desigur, este păcatul. Păcatul este norul întunecat şi care nu mai îngăduie luminii lui Dumnezeu să ajungă la ochii noştri. Dar păcatul a existat întotdeauna. Cum să ajungem însă până acolo încât nu numai să-L igonorăm pur şi simplu pe Dumnezeu, dar chiar să-L şi urâm? Atitudinea omului faţă de Dumnezeu nu este de fapt una de ignoranţă sau de indiferenţă. Dacă examinăm oamenii cu atenţie, vom observa că igonoranţa şi indiferenţa lor este atinsă de o adâncă ură. Dar nimeni nu urăşte ceva ce nu există. Toţi oamenii au o adâncă conştiinţă a existenţei Lui Dumnezeu. Ateismul lor nu este o necredinţă reală ci, mai curând, o aversiune faţă de cineva pe care îl cunoaştem foarte bine, dar pe care îl uram din toată inima, exact aşa cum fac demonii. Negaţia ateilor este ura lor, ateismul este răzbunarea lor. De ce îl urăsc oamenii pe Dumnezeu? Îl urăsc pentru că faptele lor sunt întunecate, în timp ce Dumnezeu este lumină. Credinţa este totuna cu ADEVĂRUL iar necredinţa este totuna cu MINCIUNA. „Cel ce nu crede a şi fost judecat“ (Ioan 3:18). Hristos este stăpânitor şi Împărat peste toţi (iudei, neamuri şi demoni). „Pentru că acestuia i se va pleca tot genunchiul, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor dintru adânc“ (Filipeni 2:10). Adică toţi se vor închina şi se vor pleca Lui.
Dacă n-am avea credinţa,
                                  Spre altare să ne poarte,
           Am fi nişte viermi ce-am merge 
   Pe-ntuneric pân-la moarte.

Cugetare
Oare de ce unii oameni educaţi la şcoli înalte şi botezati în Numele lui Hristos, se depărtează de creştinism şi se dăruiesc cu totul filosofiei şi teoriilor omeneşti, afirmând că ele conţin mai mult adevăr decât creştinismul? Din două motive se întâmplă aceasta: fie dintr-o înţelegere cu totul superficială a creştinismului, fie din cauza păcatelor. Mintea superficială nu-L poate primi pe Hristos, ea fuge de El precum criminalul de curtea de justiţie. Creştinii păcătoşi şi superficiali au fost de-a lungul timpurilor tot atât de revoltaţi împotriva creştinismului ca şi păgânii. Celor superficiali şi culpabili le-a fost întotdeauna mai comod  să se scalde în băltoaca noroioasă a cugetării omenşti, decât să se arunce în adâncurile credinţei în Hristos. Pe cei care Îl urmează cu credinţa, Hristos îi cheamă mereu la adâncimi tot mai mari, precum i-a spus Sfântului Apostol Petru: „Mână mai la adânc“ (Luca 5:4). (Sfântul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida).
Dacă ne-ar îngădui Dumnezeu am vedea sufletele oamenilor, unele luminate şi înflăcărate de focul credinţei, altele pâlpâind ca nişte flăcări slabe şi tremurătoare, unele ca şi candelele pe jumătate stinse iar altele negre şi întunecate de necredinţă.

Înlocuitor la moarte
La începutul unuia dintre războaiele mondiale ieşise o lege că poţi lipsi de la război dacă îţi găseşti un înlocuitor. Greu de găsit un înlocuitor la moarte. Era undeva un om, cu o casă de copii, dar necredincios şi trebuia să plece la război. Când la plecare iată vine la el un tânăr şi-i spune: „Eu sunt singur, chiar dacă mor după mine nu plânge nimeni; merg eu în locul dumitale la război“. S-a dus tânărul. După oarecare vreme tânărul a fost rănit de moarte şi cum a ajuns acasă a murit. Mormântul său era mereu împodobit cu flori şi nimeni nu ştia cine i le pune, până când într-o noapte a fost găsit necredinciosul că-i ducea flori la mormânt. Bine, dar tu nu crezi în Dumnezeu! Ba da, acum cred, fiindcă numai Dumnezeu i-a putut da tânărului acestuia iubire de mine şi de copiii mei, ca să meargă el în locul meu la moarte, şi asta numai Dumnezeu a mai făcut-o, când a trimis pe Fiul Său să moară în locul nostru. Este preferabil să ai o speranţă şi să iei în calcul nişte promisiuni decât să nu ai nimic.

Ce spun învăţaţii despre Dumnezeu
Din cercetarea şi contemplarea cauzei prime a lumii, a materiei, a mişcării, a vieţii şi a omului; din cercetarea şi contemplarea planurilor, legilor, rânduielilor şi scopurilor raţionale pe care le întâlnim în lumea corpurilor raţionale şi a fiinţelor vieţuitoare; din cercetarea şi contemplarea credinţelor istorice şi a normelor morale după care s-a condus omenirea în curgerea veacurilor; şi în fine, din cercetarea şi contemplarea ideilor cuprinse în mintea sanatoasă, precum a senzaţiilor, emoţiilor şi şoaptelor misterioase care se ridică şi ne grăiesc din adâncul inimii curate, - oamenii cei mai aleşi ai omenirii, învăţaţii cei mai mari, filosofii şi savanţii, au crezut cu tărie şi au mărturisit cu smerenie că Dumnezeu există şi că îndoiala în adevărul existenţei lui este nelogică, neştiinţifică şi deci nejustificată.
Mărturia învăţaţilor omenirii, pentru noi este foarte preţioasă şi deosebit de concludentă. Învăţaţii cei mai mari, geniile omenirii sunt mai puţin părtinitori şi mai puţin supuşi greşelilor. De aceea, noi ne punem sub autoritatea lor. Trebuie să ţinem cont de concluziile lor TEISTE şi să le preţuim pentru veritatea şi forţa lor demonstrativă. Dar şi în privinţa aceasta întâlnim un fapt de o covârşitoare însemnătate şi anume: învăţaţii cei mari sunt una cu noi cei mici; cu toţii suntem una în credinţa şi mărturisirea adevărului existenţei lui Dumnezeu. Iată câteva nume şi mărturisiri, din vechime şi până astăzi, lăsând la o parte Sfinţii, care - din omenirea întreagă sunt cele mai alese modele de credinţă în Dumnezeu:
Aristotel: „Dumnezeu, care nu poate fi văzut de muritori, se vădeşte din lucrurile sale“.
Cicero: Cele dintâi datorii le avem faţă de Dumnezeu“.
Thales: „Mai vechi decât orice este Dumnezeu, fiindcă nu este născut; mai frumoasă lumea, fiindcă e opera lui Dumnezeu; mai mare spaţiul, deoarece cuprinde totul; mai repede gândul, fiindcă străbate universul; mai tare nevoia, fiindcă învinge totul; mai înţelept timpul, fiindcă descopere toate. Dumnezeu este fiinţa fără de început şi fără de sfârşit“.
Socrate: „Atenieni, vă stimez mult şi vă iubesc. Totuşi voi asculta mai mult de Dumnezeu care îmi porunceşte, decât de voi (Pentru credinţa în Dumnezeu a mers până la moarte)“.   
Descartes: „Existenţa lui Dumnezeu este mai sigură decât cea mai sigură dintre toate teoremele geometriei“.
Kepler: „În creaţie eu parcă pipăi cu mâinile pe Dumnezeu“.
Leibnitz: „Aceste legi (ale naturii), nu depind de principiul necesităţii, ca adevăruri logice, aritmetice sau geometrice, ci de principiul înţelepciunii. Şi aceasta este una din cele mai eficace probe despre existenţa lui Dumnezeu...“
Newton: „Acest minunat aranjament al soarelui, planetelor şi cometelor, nu poate fi decât opera unei fiinţe Atotputernice şi inteligente... Aceasta Fiinţă infinită guvernează totul, nu ca suflet al lumii, ci ca stăpân al tuturor lucrurilor. Din cauza acestei împărăţii, Dumnezeu se numeşte Pantocrator, adică Domnul totului...“
Voltaire: „Dacă e o greutate să crezi în Dumnezeu, e o absurditate să nu crezi“.
La Bruyère: „Eu simt că un Dumnezeu există şi nu pot înţelege deloc, că s-ar putea să nu existe... Sunt însă suflete, care se depărtează de credinţă. Aceasta dovedeşte că în lume sunt şi monştri“.
Spinoza: „Cea mai înaltă satisfacţie a sufletului nostru constă în a recunoaşte pe Dumnezeu“.
Faraday: „... noţiunea şi respectul lui Dumnezeu parvin sufletului meu, pe căi tot aşa de sigure, ca şi acelea care conduc la adevărurile de ordin fizic“.
Boyle: „Adevăratul cercetător al naturii nicăieri nu poate pătrunde în cunoaşterea tainelor creaţiei fără a vedea degetul lui Dumnezeu“.
Lavoisier: „Odată cu lumina revarsă Dumnezeu asupra pământului şi principiul vieţii, simţirii şi cugetării“.
Liebig: „Lumea este istoria atotputerniciei şi înţelpciunii unei fiinţe nesfârşit de superioare. Cunoaşterea naturii este calea către admirarea măririi Creatorului; ea ne dă adevăratele mijloace de observare a măreţiei lui Dumnezeu“.
Darwin: „Nici în momentele de supremă îndoială nu am fost ateu în adevăratul înţeles al cuvântului, aşa ca să fi negat exisţenta lui Dumnezeu“.
Gothe: „Timpul îndoielii a trecut. Aşa cum se îndoieşte cineva de sine însuşi tot aşa de puţin ca şi de Dumnezeu“.
Fabre: „Dacă cred în Dumnezeu? Eu nu cred în El, eu îl văd“.
Pasteur: „Va veni ziua când se va râde de prostia filozofiei noastre contemporane materialiste. Cu cât studiez mai mult natura, cu atât mai adânc mă cuprinde o uimire evlavioasă faţă de lucrurile Creatorului“.
Barrois: „Geologia n-a ajuns în zilele noastre decât să modernizeze probele clasice ale existenţei lui Dumnezeu“.
Heim: „Cel mai mic muşchi spune cu glas tare cei ce-l cunoaşte, ca şi cerul înstelat: Este un Dumnezeu“.
Guizot: „Cred în Dumnezeu şi-l ador, fără să încerc a-l înţelege. Îl văd pretutindeni, de faţă şi activ, nu numai în cârmuirea veşnică a vieţii şi în viaţa lăuntrică a sufletului omenesc, ci şi în istoria popoarelor şi a omenirii“.
Nicolae Paulescu: „A demonstra existenţa unei cauze primare a vieţii - cauză imaterială, unică şi infinit înţeleaptă - iată ţinta supremă către care tinde filosofia. Această cauză primară este Dumnezeu. Omul de ştiinţă nu poate deci să se mulţumească a zice: Cred în Dumnezeu, ci trebuie să afirme: Ştiu că este Dumnezeu“.
Nicolae Iorga: „Dumnezeu? Toată lumina de soare şi toată lumina de suflet, care a fost, care este şi care poate să fie“.
Am citat numai câteva nume şi mărturisiri ale învăţătilor, culmi ale înţelepciunii, care sunt tot atâtea probe pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu. Ele sunt însă nenumărate şi în absolută majoritate faţă de unicul şi neînsemnatul număr al învăţaţilor necredincioşi. Noi nu putem să nu primim mărturia învăţaţilor când e vorba de dovedirea adevărului existenţei lui Dumnezeu. Dimpotrivă, suntem datori să-i ascultăm, să ne punem sub autoritatea lor şi să primim.

Răspuns înţelept
Un vânzător ambulant, care vindea portocale, privea într-o duminică un grup de tineri care treceau pe lângă tejheaua lui. I-a întrebat: „De unde veniţi?“ „Venim de la Sfânta Liturghie,“ au răspuns ei. „Aşa deci? Atunci aş dori să vă pun  o întrebare“. A luat o portocală şi a zis: „Această portocală este a ta dacă îmi spui unde este Dumnezeu“. Fără să se simtă stânjenit de întrebarea vânzătorului, credinciosul i-a spus: „Eu vă dau două portocale, dacă îmi spuneţi unde nu este Dumnezeu“. Surprins vânzătorul a lăsat în jos mâna în care avea portocala şi a pus-o pe tejghea. „Unde nu este Dumnezeu?“  a repetat el făcând ochii mari. Băiatul i-a dat însă imediat răspunsul pe care tocmai îl auzise în Sfânta Biserică: „Dumnezeu nu este în inima necredinciosului“!!! Vânzătorul a luat două portocale şi i le-a dat băiatului.

Calcule nepotrivite
Un ateu l-a provocat pe un credincios la o dispută publică pe tema: Există sau nu Dumnezeu? Credinciosul i-a răspuns într-o scrisoare: De ce să avem o dispută? Aduceţi-mi 12 oameni care prin necredinţă au reuşit să se lase de obiceiurile lor păcătoase şi au devenit mai buni. Eu, de asemenea, voi aduce 12 oameni care au fost eliberaţi, prin credinţa în Dumnezeul cel viu, de patimile lor rele şi au devenit astfel de oameni. După ce a citit scrisoarea, ateul a renunţat la dispută, deoarece a ştiut că va trebui să caute mult până va găsi, nu 12 oameni, ci unul singur, în viaţa căruia necredinţa să fi produs o asemenea schimbare. Aşadar, necredinţa aduce cu sine nenorocire în sufletele oamenilor, iar în final, judecata lui Dumnezeu.
Iată cum descrie poetul Puskin, cu lacrimi în ochi pe omul pătimaş:
                                   Ce vrăjmaşă stăpânire 
Smulsu-m-a din a mai fi 
                                   Pus-a-n suflet pătimire 
                                   Şi în minte a mă-ndoi.



Stelele
Un revoluţionar francez ateu a spus unui ţăran: O să dărâmăm toate turlele Bisericilor voastre creştine, ca să nu mai aveţi nimic care să vă aducă aminte de această credinţă a voastră. Ah, a răspuns ţăranul, dar nu veţi putea şterge strălucirea stelelor. Cât adevăr este în această mărturisire simplă a credinţei! Stelele sunt lucrarea lui Dumnezeu. Ele vestesc fără cuvinte lucrarea măreaţă a Creatorului. Ele vestesc puterea veşnică şi divinitatea lui Dumnezeu.

Întrebare pentru un ateu
Spunea un ateu că el crede în existanţa lui Satan. Asta înseamnă că este satanist? Apoi anticrist este cel care luptă împotriva lui Hristos, deci nu poate lupta împotriva a ceva ce nu există. Deci, dacă este ateu şi totuşi crede în existenţa lui Satan, atunci crede şi în existenţa lui Hristos. E o contradicţie de termeni. Ar trebui să explice de fapt ce este: ateu sau satanist? Amândouă în acelaşi timp, nu se poate. Acelaşi ateu mai spunea aşa: Sunt ateu şi din fericire, sunt propriul meu stăpân! Dumnezeu
să-l ierte!
 

Iubiţi credincioşi,
Sfântul Ignatie Briancianinov în lucrarea sa, Cuvânt despre om, defineşte omul ca fiind o biserică îndumnezeită, creată de Dumnezeu cu trup şi suflet. Există oameni credincioşi, oameni puţin credincioşi şi oameni necredincioşi. Ei se deosebesc unul de altul cum se deosebeşte apa fierbinte de cea călduţă şi respectiv de cea rece. Credinciosul cu anevoie calcă poruncile lui Dumnezeu, cel puţin credincios calcă cu uşurinţă poruncile, iar cel necredincios le calcă fără sfială. „Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte“ (1 Corinteni 2:14). În cazul celor care spun că sunt atei, putem spune că sunt mai mult decât în înşelăciune, ei sunt într-o beţie a înşelăciunii.
Vai şi amar dacă petrecem timpul fără de folos, căci nu ne vom mai întâlni cu el. Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne deştepte din somnul nepăsării. Să ne aprindem duhul credinţei pentru Hristos. Credinţa în Hristos este izvor de fericire. Sfinţii au biruit prin credinţă. Dar noi avem oare credinţă? Răspunsul la această întrebare şi-l dă fiecare. Omul trebuie să-şi întoarcă faţa (chipul) către Dumnezeu pentru ca şi Dumnezeu să facă să strălucească peste el faţa Sa: „Dumnezeule, întoarce-ne pe noi şi arată faţa Ta şi ne vom mântui“ (Psalm 79:41). Nu există probleme multe sau puţine, mari sau mici. Singura problemă este absenţa lui Hristos din viaţa noastră. Este un lucru minunat să citim cât mai multe cărţi religioase creştin ortodoxe.
Un părinte i-a spus unui ucenic care nu voia să citească cărţi religioase: „Curăţă unul din aceste vase“. Ucenicul a spălat unul. „Care-i mai curat?“ l-a întrebat părintele. „Cel spălat, a răspuns ucenicul“. „Vezi, astfel se întâmplă şi cu citirea cărţilor dumnezeieşti, chiar dacă nu aplicăm tot ceea ce citim. Toate cărţile ortodoxe ce s-au tipărit, ne vor sta mărturie la Înfricoşata Judecată“.
Oamenii au căzut în necredinţă şi din cauză că s-au lipsit de duhul rugăciunii sau fiindcă nu l-au avut niciodată. Într-un cuvant, pentru că nu se roagă. De aceea, inima acestor oameni devine câmpul în care poate lucra în voie stăpânul lumii acesteia, diavolul. Petre Ţuţea spunea că: „Poarta către Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu este rugăciunea“. Uitarea rugăciunii este pricina decăderii morale. Mântuitorul i-a îndemnat pe ucenicii săi: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios“ (Matei 26: 41).
Nu trebuie să-i osândim pe atei şi pe predicatorii răului, fiindcă dintr-un sânge a făcut Dumnezeu tot neamul omenesc. Aşadar, toţi oamenii sunt fraţi întru Hristos, de aceea să ne rugăm pentru ei fiindcă printre ei există şi mulţi oameni foarte buni. „Cu cel necredincios când vrea să vină la credinţă, cu mare blândeţe să vorbeşti cu el, căci chipul întoarcerii şi al dobândirii sufletelor este numai cel al blândeţii“ (Sfântul Efrem Sirul). Nimeni nu este neschimbător şi în orice lucru pe care îl facem în viaţa aceasta să ne temem de cădere: „Cine crede că stă să ia aminte să nu cadă (1 Corinteni 10:12).
Cu Dumnezeu ne întâlnim cel mai uşor şi mai bine în Sfânta Biserică şi în Sfintele Taine. De aceea cercetarea Bisericii este poruncă dumnezeiască, poruncă bisericească şi în acelaşi timp obligaţie morală. Pentru orientarea noastră în lume ni s-a dat credinţa şi un model perfect - Iisus Hristos. Iată ce zice Sfântul Maxim Mărturisitorul:
  „Cel ce crede se teme, cel ce se teme, se smereşte, se îmblânzeşte, cel blând păzeşte poruncile, cel ce păzeşte poruncile se luminează, cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeisc. Amin!“

 ÎN TRANŞEE NIMENI NU MAI ESTE ATEU!!!


Bibliografie: Biblia,E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti, 1995; Episcop Nicolae Velimirovici, Învăţături despre bine şi rău, Editura Sofia, Bucureşti, 2001; Sundar Sing, Apostolul secolului XX, Editat de Mânăstirea Portăriţa, Satu Mare, 1999; Părintele Arsenie Boca, Talanţii Împărăţiei, Editura Pelerinul, Iaşi, 2002; Ion Vladucă, Elemente de apologetică ortodoxă, Editura Bizantină, Bucureşti,1998; Arhimandrit Ilie Cleopa, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004; Mitrop. Dr. Nicolae Mladin, Prof. Diac. Dr. Orest Bucevschi, Prof. Dr. Constantin Pavel, Pr. Dr. Ioan Zagrean, Teologia morală ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003.



Arhivă blog

BIBLIA ORTODOXA AUDIO

Etichete

PILDE. (123) POEZII (80) INVATATURI CRESTINE (79) PILDE CRESTINE (64) SFATURI ORTODOXE (54) RUGACIUNI (40) Poezii si sfaturi de la Preot Sorin Croitoru (29) SFINTI (25) POVESTITE DE SFINTII PARINTI (22) DESPRE RUGACIUNE (16) BISERICI (15) POEZII CU IISUS HRISTOS (13) RUGĂCIUNI PENTRU SUFLET (13) DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN (12) DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE (12) POEZII DE CAMELIA CRISTEA (12) PoeziI de Sorin Croitoru (12) APA SFINTITA (10) MILOSTENIE (10) PREOT IOAN (10) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (10) DESPRE CANDELE SI ICOANE (9) DESPRE POST (9) Pilde ortodoxe (9) Poezii de la Preot Ioan (9) VIATA DUPA MOARTE (9) Poezii cu Preot Ioan (8) INTERVIURI (7) SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM (7) AICI GASESTI RUGACIUNI IMPORTANTE (6) DEPRE SFANTA CRUCE (6) DIVERSE (6) PROFETII (6) Pilde si povestiri ortodoxe (6) AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (5) DESPRE AVORT (5) DESPRE DIAVOL (5) DESPRE SFINTELE PASTI (5) POEZII DE TRAIAN DORZ (5) SFINTELE TAINE (5) BOBOTEAZA (4) CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE (4) CUM SA NE RUGAM (4) DESPRE CREDINTĂ (4) DESPRE INGERUL PAZITOR SI ALTI INGERI (4) FLORIILE (4) MINUNI ALE SFINTILOR (4) POEZII DECamelia Cristea (4) SARBATORI (4) Sfântul Ioan Gură de Aur (4) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (3) Care e rugăciunea primită de Dumnezeu? (3) DESPRE FRICA DE DUMNEZEU (3) DESPRE FURIE SI IERTARE (3) DESPRE IERTARE (3) DESPRE PACAT (3) DESPRE PLANSURI SI LACRIMI (3) DESPRE SMERENIE (3) DESPRE SUFERINTA SI RABDARE (3) Despre pocăintă (3) PAROHIA VIILE FABRIC TIMISOARA (3) PILDE DESPRE RUGĂCIUNE (3) PREOT ISTODOR GEORGE (3) Poezi de Zorica Laţcu Teodosia (3) Poezii de Costel Ursu (3) Poezii cu Eliana Popa (3) Poezii cu Preot Ion Predescu (3) Poezii de Parintele Ilarion Argatu (3) Poezii de la Eliana Popa (3) TRADITII (3) Versuri de Horațiu Stoica (3) AICI GASESTI BLOGURI ORTODOXE (2) AICI GASESTI..VIETILE SFINTILOR (2) APOCALIPSA (2) Articole Apopei Roxana (2) BUNA VESTIRE..! [Blagoveştenia] (2) CATEHEZA (2) CODUL SECRET AL BIBLIEI (2) Completare la cateheza despre pocăinţă (2) DESPRE ASCULTARE (2) DESPRE ATEISM (2) DESPRE DESCURAJARE... (2) DESPRE FUMAT (2) DESPRE JUDECAREA APROAPELUI (2) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (2) DESPRE MANDRIE (2) DESPRE MANIE (2) DESPRE MANTUIRE (2) DESPRE MOARTE (2) DESPRE NECAZURI (2) DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE (2) DESPRE POMELNICE SI POMENIRI (2) DESPRE SINUCIDERE (2) DIN POPAS DUHOVNICESC (2) DOAMNE! POEZII CU IISUS HRISTOS (2) ESTE SAU NU...PACAT? (2) HRISTOS A INVIAT. (2) IZVORUL TAMADUIRII (2) POEZII DE CRACIUN (2) POEZII DE IOAN DANCI (2) POEZII DE PASTE (2) POEZII DE STEFANIA ROTARIU (2) POVESTIRI DUHOVNICESTI DE LA SCHITUL LACU (2) PREOT TEOFIL PĂRĂIAN (2) PSALMI (2) Poezii de Angelina Nădejde (2) Poezii de Dorin Dumitru (2) Poezii de Horatiu Stoica (2) Poezii de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (2) RUGĂCIUNE CĂTRE MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS (2) Rugăciune umilincioasă către Sfânta Treime (2) SFANTA IMPARTASANIE (2) STIATI ...CA? (2) SUPERSTITII (2) TAMAIE SAU SMIRNA (2) Versuri Horatiu Stoica (2) .Uleiul sfințit (1) 100 POVETE ORTODOXE (1) 486 Întrebări din Biblie cu răspuns (1) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI (1) AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI -LITURGICE (1) AICI GASESTI CUVINTE DE FOLOS DE AVVA PIMEN (1) AJUNUL BOBOTEZEI (1) BINECUVANTARE (1) BINEFACERILE (1) Bucuria de a privi o icoană (1) CELE 10 PORUNCI (1) COPIL DIN EPRUBETA??? (1) CREŞTINISM şi YOGA ÎN TOTALĂ CONTRADICŢIE UNA CU ALTA!!! (1) CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI (1) CUM GANDESC COPIII... (1) CUM TREBUIE SA CITIM BIBLIA (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE TAINA SFÂNTULUI BOTEZ (1) Care este numele corect al Mântuitorului – Iisus sau Isus? (1) Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat? (1) Cele 14 reguli pentru mergerea la biserica (1) Cifra sapte in Sfanta Scriptura (1) Credinciosul şi frizerul necredincios (1) CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) DE CE TREBUIE SA NE SPOVEDIM? (1) DE STIUT CLAR (1) DESPRE ACATISTE (1) DESPRE ADULTER (1) DESPRE BETIE (1) DESPRE CALENDAR (1) DESPRE CULTELE RELIGIOASE (1) DESPRE DEOCHI (1) DESPRE DROGURI (1) DESPRE FEMEILE CARE SE INPODOBESC CU AUR SI SE MACHEAZA (1) DESPRE IISUS HRISTOS (1) DESPRE INIMA OMULUI (1) DESPRE MAMA (1) DESPRE MILOSTENIE (1) DESPRE PACATUL GRAIRII IN DESERT (1) DESPRE PREFACEREA SFINTELOR (1) DESPRE PRESCURA (1) DESPRE RAI (1) DESPRE TALISMAN (1) DESPRE TATUAJE (1) DESPRE VISUL MAICII DOMNULUI (1) DESPRE ZODIAC SI HOROSCOP (1) DESPRRE PĂCATUL GRĂIRII ÎN DEŞERT (1) De ce Iisus si nu Isus? (1) Despre Dragoste de Dumnezeu (1) Despre Iertare (1) Despre Egoism (1) Despre Evanghelie (1) Despre Halloween (1) Despre Maica Domnului (1) Despre Sfarsitul lumii (1) Despre bucurii (1) Despre bârfire (1) Despre lumanare (1) Despre om (1) Despre păcat (1) Despre părinti (1) Despre sentimente (1) Despre suflet (1) Despre vesnicie (1) Din cugetările lui Petre Ţuţea (1) EXISTA REINCARNARE? (1) FILMULETE YOUTUBE (1) Femeia in Biserică (1) Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov (1) HALLOWEEN (1) INVATATURA ORTODOXA (1) ISPITELE (1) Ieromonah Savatie Baștovoi (1) Importanţa duhovnicului în viaţa creştinului (1) Inaltarea prin Dumnezeu- picturi:Fred Tomaselli -text;Biblia (1) Intrebari si raspunsuri despre viata duhovniceasca (1) Istorioare pentru crestinii ortodocsi (1) LEGENDA LUI MOS CRACIUN (1) LEGENDA VÂNĂTORULUI CARE ŞI-A ŢINUT VORBA (1) Lupta dusă de un catolic practicant pentru a primi botezul în Ortodoxie (partea I) (1) MEDICINA ISIHASTA (1) MIR DE NARD AUTENTIC (1) Marturisirea unui satanist POCĂIT (1) Mormantul lui Lazăr (1) Mos Craciun de Octavian Goga (1) NESTEMATE DUHOVNICESTI (1) O călătorie spre Ortodoxie (1) O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos (1) Oarba care vede (1) P S A L M U L 6 9 (1) PILDE DIN PATERIC (1) POCAINTA IMPĂRATULUI MANASE (1) POEZII DE ANDREI BOTOSANU (1) POEZII DE PREOT IOAN DANCI (1) POEZII DE RADU GYR (1) POVESTEA MĂRULUI (1) PREDICI (1) PREOT IOAN DANCI (1) Peştera celor veşnic osândiţi (1) Poezi de Sorin Croitoru (1) Poezii Daniela (1) Poezii de Daniela Florentina Luncan (1) Poezii de Maria Pintican (1) Poezii din cartea nouă trepte (1) Preot Ioan Plesuvu (1) Profesorul Dumitru Dulcan (1) Prohodul Domnului (1) Puterea cuvintelor (1) Părintele Iosif Vatopedinul (1) REVELION 2014 (1) ROGĂCIUNE (1) ROSTUL (1) RUGACIUNE de DIMINEATA: (1) RUGACIUNE CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS (1) RUGACIUNEA MAMEI PENTRU COPII EI (1) RUGACIUNEA DE MULTUMIRE (1) RUGACIUNEA INIMII (1) RUGACIUNI DE GABRIEL MANOLESCU (1) RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ROMÂNI (Duminica sfinţilor români) (1) RUGĂCIUNEA "TATĂL NOSTRU" (1) RUGĂCIUNI SI CUGETĂRI UMILICIOASE (1) RUSALIILE (1) Ritual păgân al unei secte din Chile (1) Rugaciune la vreme de ispita (1) Rugaciune pentru România (1) Rugaciunea Sfintei Cruci (1) Rugaciunea celui "singur in suflet si trist " (1) Rugăciune către Maria Magdalena (1) Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie (1) Rugăciune pentru vrăjmaşi (1) Rugăciune pentru vrăjmaşi de Sf. Nicolae VELIMIROVICI (1) Rugăciuni la Intrarea Domnului in Ierusalim (1) SCRISOARE CATRE UN PRIETEN SPECIAL (1) SEMNUL SFINTEI CRUCI (1) SFANTA SCRIPTURA (1) SFANTUL GHEORGHE (1) SFATURI DE LA ARSENIE BOCA (1) SFESTANIA RANDUIALA SFINTIRII CASEI (1) SMERENIA (1) SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) SOCRII (1) SUFLETUL OMULUI (1) Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) (1) Scoaterea Sfintei Cruci (1 august) (1) Scopul existenţei umane“ (1) Secretul spovedaniei (1) Sf Maria Egipteanca (1) Sfaturi de la părintele Ilarion Argatu (1) Sfaturi despre icoane (1) Sfaturi practice în Biserică (1) Sfestania (1) Sfântul Eftimie cel Mare (1) SĂ-MI SPUI TU DOAMNE! (1) Tatăl nostru (1) Tot omul este un cerşetor (1) Treptele păcatului (1) Troia (1) Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare (1) VENETIA (1) VESMINTE PREOTESTI (1) VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ (1) VIRTUTILE (1) Vladimir Ghika - Gânduri pentru zilele care vin (1) orasul cetate ce sta pe alte 9 orase cetati (1) ÎNCREDE-TE-N IUBIRE! (1) ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI (1)