luni, 29 aprilie 2013

Coadă de topor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



         Se zice că era un om care, în preajma iernii, se trezi fără lemne de foc. Avea nevoie şi de ceva lemne de construcţie. Alergă în pădure, dar acolo observă că toţi copacii aveau crengile sus de tot şi nu putu apuca nici măcar una s-o rupă. Era pe vremea când copacii înţelegeau de vorba omenească... Omul nostru ştia acest lucru şi se rugă de mai mulţi copaci să-şi lase crengile în jos, să-şi facă şi el o sarcină de crengi, să-şi împlinească nevoile. Dar, ca şi cum s-ar fi vorbit între dânşii, copacii nu-i arătau nici o bunăvoinţă, ţinându-şi toţi crengile ridicate, parcă dimpotrivă, apărându-le. Unuia singur i s-a făcut milă şi, aplecându-şi câteva ramuri, l-a chemat: "Vino! Mi-e milă de tine!" Omul a prins ramurile, a început să le despoaie de crengi, iar la urmă, rupând una mai grosuţă, a auzit zicând: "Pe mine ciopleşte-mă frumos, fă-ţi la fierar un topor ascuţit şi fă-mă coadă de topor. Şi vino cu toporul în pădure şi taie câte uscături vrei. Nu te vei mai ruga de nimeni.
 Omul făcu aşa. Se întoarse în pădure şi primul copac pe care îl doborî fu chiar acela care îi dăruise creanga din care îşi făcuse coadă de topor. Înainte de a cădea, omul şi coada de topor auziră suspinul copacului: "Să fii blestemat, îi zise omului, că ai încălcat legea recunoştinţei. Mie mi-a fost milă de tine, iar tu, drept răsplată, m-ai tăiat, şi încă pe mine cel dintâi. Asta ţi-e recunoştinţa? De m-ai fi lăsat, ţi-aş fi dat în toate toamnele din crengile mele!" "Iar tu, îi zise cozii de topor, să fii blestemată în vecii vecilor şi numele să-ţi fie de ocară în toată lumea, că te-ai întors împotriva mea şi a pădurii din care te tragi, făcându-te unealta acestui nerecunoscător. Şi numele de ocară, coadă de topor, să-l poarte şi omul care va face ca tine".

                                                             Să exersăm continuu

Un pianist discuta cu unul din prietenii săi cei mai apropiaţi. Vorbind printre altele despre muzică, pianistul îi spuse: "Dacă nu exersez o zi, simt din plin lucrul acesta, dar numai eu observ. Dacă nu exersez două zile, observă şi prietenii mei. Dacă nu exersez trei zile, observă şi publicul". La acestea, prietenul, care era un bun creştin şi apreciat pentru viaţa lui exemplară, îi spuse pianistului: "Şi mie mi se întâmplă la fel cu rugăciunea. Dacă nu mă rog o zi, observă cu siguranţă Dumnezeu. Dacă nu mă rog două zile, observ eu însumi. Dacă nu mă rog trei zile, simt şi cei din jurul meu".

Apropo, la dumneavoastră cum e?

Arhivă blog

BIBLIA ORTODOXA AUDIO