DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU



Un pustnic de lânga cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însa el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, ca vad ca la cei rai le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngadui Tu asa cu bunatatea Ta cea fara de margini?"

Apoi si-a zis: "Am sa ma rog lui Dumnezeu, sa-mi arate cum sunt judecatile Lui". Ca sunt unii oameni care judeca împotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu: Cutare este rau, este pacatos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt rai, femeia este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul.

Unul este rau si traieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe da, iar altu-i rau, înjura, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început sa se roage: "Doamne, arata-mi judecatile Tale, ca sa nu judec!" Rugându-se el asa, odata a avut nevoie sa se duca la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânar si i-a zis:

- Parinte, baga de seama, te duci la Emesa! Dumnezeu are sa-ti arate mari taine, dar sa nu te smintesti!

- Unde, fiule?

- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, sa bagi de seama ca în marginea orasului este o gradina mare, înconjurata cu copaci, cu garduri, gradina cu copaci roditori, o livada. Si sa bagi de seama ca într-un loc s-a rupt oleaca gardul si este un copac cu o scorbura mare.

Sa bagi de seama ca acolo alaturi de gradina, unde-i copacul cel cu scorbura, este o fântânita. Si lânga fântâna este o carare care trece, iar dincolo este drumul mare. Sa te duci în gradina aceea si sa intri în scorbura copacului. Sa stai acolo ascuns si sa te uiti spre fântâna. Si ce-i vedea acolo, ai sa te folosesti mult.

Pe urma tânarul a disparut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a vazut fântâna, a vazut copacul acela cu scorbura mare în dreptul fântânii, a vazut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a bagat în scorbura si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede ca vine un boier calare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tascuta frumoasa. A venit la fântâna, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal sa pasca. Si el a stat, a baut apa si a scos din tascuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numarat si pe urma s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc sa-i puna în buzunar, i-a pus alaturea.

Când s-a trezit el, prima grija era calul. Îi daduse drumul sa pasca. Calul se departase mai încolo, dar pastea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a cazut si a ramas la fântâna. El n-a observat ca i-au cazut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.

Parintele pândea din scorbura. Dupa ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a facut cruce, a baut apa si a vazut punga aceea. Si când a vazut ca într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe carare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.

În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un batrân sarac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desaga si apa din fântâna, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urma s-a culcat oleaca.

În timpul acesta boierul si-a dat seama ca nu are banii la el, ca i-au cazut la fântâna, si s-a întors înapoi. Si gaseste pe batrânul asta.

- Mosule, n-ai gasit aici o punga cu galbeni?

asta nu stia nimic:

- N-am gasit nimic.

- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?

- Cucoane, n-am gasit nici un galben!

- Ei! Scoate banii ca te omor!

- Cucoane, nu stiu nimic!

Boierul a crezut ca a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a cautat prin hainele lui si n-a gasit banii.

Daca a vazut boierul ca l-a omorât pe asta si nici banii nu i-a gasit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si vaitându-se ca a omorât om nevinovat. Si s-a dus calare batându-se.

Atunci parintele care pândea din scorbura a zis: "Ia uite mai, câta nedreptate s-a facut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a facut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe batrânul asta nevinovat si celalalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".

Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânar.

- Parinte, parinte, iesi din scorbura asta si hai sa stam de vorba!

A iesit parintele si îngerul l-a întrebat:

- Ce ai vazut si cum ti s-a parut?

- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptati a facut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a gasit si cine a fost omorât!

- Parinte, mata ai vrut sa stii judecatile lui Dumnezeu. Afla ca la fântâna asta, numai dreptati a facut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânar? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alaturea cu cel ce-a gasit banii. Si la acela saracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier sa-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia sa-i ia gradina lui, ca avea o gradina cu pomi roditori, foarte frumoasa, chiar lânga gradina boierului.

Si a venit saracul la el, zicând:

- Cucoane, da-mi niste bani împrumut sa în-grop pe mama si pe sotia, ca ti-oi prasi la vara, ti-oi cosi, voi secera pe lan.

Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, ca-i sarac!"

- Da-mi livada ta!

- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am rasadit si nu pot sa ti-o dau!

- Cât sa-ti dau pe livada?

Dar acela a spus asa:

- Sa-mi dai 300 de galbeni, ca de nevoie o dau, ca n-am cu ce face înmormântarea.

Dar boierul, vazându-l pe acela necajit, ca are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.

- Cucoane, Dumnezeu sa faca dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Gradina mea face 300 de galbeni de aur.

Si saracul s-a dus plângând acasa, cu 150 de galbeni, pentru ca de nevoie a dat gradina. Dar a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate".

Si acum Dumnezeu a facut dreptate. I-a gasit tocmai acesta care statea lânga dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunavoie si 150 i-a uitat la fântâna. Dumnezeu a facut dreptate la fântâna, ca el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu sa faca dreptate cu banii! Nu mi-ai platit gradina".

Si iata Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântâna. I-a platit gradina.

- Bine, la asta i-a facut dreptate. Dar batrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?

- Ai vazut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si batrânul nu stia nimic. Batrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânar de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut sa treaca râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Mai, frate, nu ma lasa, ca mor! Ma înec, nu ma lasa!"

Si el în loc sa sara sa-l scoata pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a bagat acolo". Si acela s-a mai luptat oleaca cu apa si s-a înecat. Saracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel pacat, ca n-a sarit sa-l scoata pe acela din apa, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost mila si a vrut sa-i plateasca în lumea aceasta, pentru ca a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut sa-l scoata pe acela din apa. El l-a omorât pe acela ca nu l-a scos din apa atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul asta. Dumnezeu a facut foarte bine, ca prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sarac.

- Dar boierul?

- L-ai vazut pe boier cum se batea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul ca l-a omorât pe batrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomana, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o manastire sa se faca calugar. Si dupa 40 de ani cât o sa se pocaiasca acolo, o sa-l ierte Dumnezeu ca a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se marturiseste si face canon si se mântuieste.

Si tu ai zis ca la fântâna asta s-au facut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a facut trei lucruri drepte si bune. Ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omeneasca.

N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pamântul, pe cât este mai departe rasaritul de apus, pe atât sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca sa nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecatile Domnului sunt adânc mult?

Cum ai îndraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!

Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, însa m-a trimis sa te înteleptesc sa nu mai îndraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.

*

Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua în lumea asta ca-i strâmb si rau, de multe ori ne înselam! Ca nu cunoastem jude-catile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.

Nu cerca cele necercate si nu voi sa ajungi cele neajunse! Amin.

Postări populare de pe acest blog

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "