O pildă de dragoste



Doi bărbaţi bolnavi, imobilizaţi la pat, împărţeau aceeaşi cameră de spital.
Unuia dintre ei i se permitea să stea zilnic rezemat pe o pernă, câte o oră,
pentru a ajuta drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziţionat în dreptul
singurei ferestre din cameră. Celălalt bărbat era imobilizat în poziţie culcată şi
îi era inaccesibilă priveliştea pe care o putea oferi unica fereastră.
Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Şi vorbeau
toată ziua: despre credinţă, despre soţiile lor, despre carierele lor, despre
serviciul militar şi despre locurile în care îşi petreceau vacanţa. În fiecare dupăamiază,
cel căruia i se permitea să stea rezemat, îi descria celuilalt ce vede
afară.Omul ce nu putea privi pe fereastră era tare fericit pentru ora aceea din zi
când i se descria, de către colegul său, amănunţit, ce se întâmplă în afara
spitalului. Nădejdea sa de însănătoşire creştea şi căpăta speranţă datorită
acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un lac minunat.
O mulţime de raţe sălbatice şi lebede îşi găsiseră cămin în acel lac iar copiii se
jucau lansând pe apă bărcuţe în miniatură. Tineri şi bătrâni se plimbau voioşi,
admirând florile în toate culorile curcubeului ce creşteau din belşug în parc.
Copacii seculari mărgineau aleile iar pe cer se vedeau păsări în feeria zborului.
Omul de la fereastră povestea cu voce domoală şi cu detalii minuţioase
tot ce vedea. Celălalt se lăsa purtat de povestire, închizând ochii şi
imaginându-şi toate scenele. Într-o după-amiază călduţă, omul de la fereastră
povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Deşi vecinul de cameră nu
putea auzi muzica, reuşea să-şi imagineze costumele, carele alegorice şi caii
împodobiţi. Altădată povesti de o procesiune religioasă ce o vedea pornind de
la biserica din apropiere.
Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios
pe şansa celuilalt de a se bucura de priveliştea de afară. Aprecia efortul celui
de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmpla afară, dar şi-ar fi dorit
să fie el cel care putea admira priveliştea.
Într-o dimineaţă, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la
fereastră murise liniştit în somn. Cu tristeţe, chemă brancardierii să ia trupul
neînsufleţit.
Curând după aceea, bolnavul ce tânjise după patul de lângă geam se
transferă în locul care şi-l dorise atâta. Încet şi cu mare greutate bolnavul
nostru reuşi să se proptească într-un cot şi să arunce o privire afară.
În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera şi o întrebă: Cum
se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc cu un lac şi îmi
descria totul atât de fidel? Cum putea să-mi spună despre frumuseţe şi
dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?

Sora îi răspunse surprinsă: Vai! Nu ştiaţi că vechiul dumneavoastră coleg
de cameră era orb? Nu putea să vadă nici măcar zidul, darămite altceva. Apoi
adăugă: Poate că voia să vă încurajeze?
Ai auzit o poveste mai emoţionantă decât aceasta? Ai simţit vreodată
ceva asemănător sentimentelor pe care această povestire le invocă?
Dacă trăieşti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au alţii şi tu nu ai, cu
siguranţă vei rata bucuria de a primi ceea ce alţii încearcă să îţi dăruiască.
Ai fost vreodată dezamăgit pentru ceva, care ai crezut că va fi minunat,
dar care s-a dovedit ulterior a fi mult mai puţin de atât? Ai primit vreodată
încurajări fără rezerve şi nu ai apreciat la acel moment importanţa lor? Ai simţit
vreodată invidie cruntă faţă de o persoană căreia ai fi vrut să îi iei locul?
Sunt conştiinţa ta, răspunde-mi!


Postări populare de pe acest blog

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "